speranța este valul naturii

 pentru a ascunde goliciunea adevărului. Alfred Nobel.

A uita este omenește..o fi, dar nu toate se uită.

A crește un copil prin anii 8o-89 era o aventură. Ziua începea  înainte de miezul nopții, iarnă, vară, ploaie, vânt,  ger.

Fantomatice apariții, în grup sau singuratice, își duceau plasele cu sticlele  goale, așezându-le tăcut, ca-ntr-un ritual, una în spatele celeilalte, la intrarea în  magazinele alimentare.

Laptele venea și se distribuia noaptea, dimineața fiecare om  trebuia să fie  bun de muncă. Unii își  lăsau câte un copil mai mărișor să țină rândul.

Elevii și  studenții își pregăteau lecțiile  la lumina  unei  improvizații cu o   baterie de mașină .
Era un lux!
Nu sunt povești.

Așa au crescut copiii care astăzi sunt părinți- unii aici, alții -pe unde au văzut cu ochii..

Sigur, nu era  o chestiune valabilă pentru toți- existau și atunci, ca și astăzi, persoane privilegiate. Pentru a-și crește copiii, n-au stat niciodată la cozi nocturne, unde se spuneau, cu ochii în patru,  bancuri cu Bulă.
Unii dintre privilegiații tineri de  atunci  au locuri calde prin universități  de stat și astăzi. Au și doctorate, titluri academice. Fiecare dintre noi cunoaște, măcar un caz.

Ne hrănea(m)  raționalizat.
El, cârmaciul, aștepta recompensa  mondială –premiul Nobel pentru Pace.

N-a fost  să i se împlinească și această mare  dorință. //

Mai întâi le-a propus  altor colegi – un american,  Bernard Lown,  și un rus, Mihail Kuzin, să înființeze International Physicians for the Preventions oh Nuclear War-Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear,   inițiativă materializată în certitudine.

 Munca imensă,  inteligența, pasiunea,  dăruirea lor  au  rodit!

Au împărțit gloria.

În 1985 au primit Premiul Nobel pentru Pace.

Cei doi savanți străini au fost  răsplătiți de popoarele și de guvernele țărilor lor.
La noi, evenimentul a trecut neobservat.

Doctorul IOAN MORARU, născut în 1927, crescut într-un sat sibian-Dârlos, a fost recunoscut doar de sătenii lui.

Nu se punea problema să fie lăudat prin ziare, la radio sau în spațiul de exact două ore, cât emitea televiziunea.- îi zburase premiul geniului Carpaților.

Absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, doctor în științe medicale-1957, doctor docent -1968,  eminentul român  trecuse  toate treptele unei pregătiri științifice  complete, de la preparator , la profesor șef de catedră.

Astăzi, pentru unii,  a fi ministru este o chestiune mai mult de conjunctură.

Singurul român  câștigător  al premiului Nobel a fost doar ministru-secretar de stat între 1966  și 1969.

A realizat  peste 300 de studii de specialitate, este autorul Introduceri în genetică moleculară, în colaborare cu St.Antohi, 1964, a coordonat  Tratatul de Medicină legală, 1967, al Anatomiei patologice, 1980, Dicționarul de imunologie, 1981, împreună cu E.Păunescu, Imunopatologie,1984, colaborator la Methods in Enzymology ,New York-1983. 

A murit cu doar câteva zile înainte de evenimentele din decembrie 1989.
Ce destin!
A primit titlul de membru post - mortem al Academiei.
Așa este la noi- trebuie să mori, pentru ca lumea să te afle...

Între ceilalți câștigători ai premiului Nobel pentru Pace-George Emil Palade-om de știință american, -1974, Elie Wiesel-scriitor evreu american, născut la Sighetul Marmației-1986, Herta Muller, scriitoare  română  cu  cetățenie germană, doctorul IOAN MORARU este sigurul  român , câștigător al premiului NOBEL pentru PACE,  născut , crescut, înmormântat  în țărâna strămoșească.

 Într-un sat mângâiat de șoaptele brazilor și de lacrimile cerului.

Iubit  și respectat de cei din mijlocul cărora s-a înălțat.

p.s. când ai aflat că savantul român este câștigătorul premiului NOBEL pentru Pace?

din adâncuri

Când simți că este prea greu, întoarce-te la poezia  pământului.

Lucian Blaga - Amintire”
Unde ești astăzi nu știu.
Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.

Zvon legendar se ridica din brazi.

Ochi atotînțelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.”//

Ador poezia asta, dar nu-mi place tristețea.

Taie o porție mare de mâine va fi altfel.
Apoi ,uită-te în ochii limpezi ai oamenilor.
Fotograful poate fi oricine are  suflet și un aparat bun. Acestea sunt primite de la o prietenă.

 Personajele sunt unice.
p.s. îți par , totuși, cunoscute?

povestea celor 1000 de bile

La începutul lui decembrie, când se tot spunea că va fi cea mai grea iarnă din ultimii cincizeci de ani, n-am crezut. 

În fiecare dimineață, dau fuga în balcon să văd dacă  și-a mai deschis sufletul vreo floare- așa simt eu venirea primăverii. Apoi  mă uit afară.

Ninge! Ca-n plină iarnă și doar peste două zile vine mărțișorul.

Astăzi voiam să scriu ceva special.Mi-am lăsat deoparte  gândurile, pentru că o persoană dragă sufletului meu  mi-a trimis o poveste.

Te rog, fă-ți timp, indiferent ce treburi te așteaptă, și citește până la capăt.

Nu doar pentru mine am transcris povestea.

 Ascultă!//

 

”Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac tot mai mult diminețile de sâmbătă. Poate că din cauza liniștii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria  neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineții de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.

Acum câteva  săptămâni, savurând liniștit prima cafea a unei asemenea dimineți de sâmbătă, am deschis radioul.

Ceea ce a urmat a devenit una dintre acele lecții pe care  viața ți le dă din când în când.Iată despre ce este vorba.

La radio, rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate  telefonic de către ascultători, crainicul  asigurându-i  pe aceștia  că le este la dispoziție în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineața de sâmbătă, până la prânz.

La un moment dat, a intrat în direct un ascultător, care dorea să  spună , în direct,  oricui vrea să-l asculte, povestea celor 1000 de bile. Mi-a atras atenția!

Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit  de calmă.Iată povestea lui spusă crainicului.

”Se pare că ești foarte tare ocupat  cu acest serviciu, la postul de radio- să ai zilnic o  emisiune, inclusiv sâmbătă  dimineață, nu este ușor. Sunt convins că te plătesc bine, dar cred că este o rușine  că te țin departe de familie atâta timp.

Este foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat, ai pierdut  primul concurs de dans al fiicei tale,  primul meci de fotbal al fiului tău și câte altele..

Dă-mi voie să-ți  spun ceva, care pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc prioritățile

Este povestea celor 1000 de bile.

Vezi tu, într-o dimineață de sâmbătă, m-am așezat la masă și am făcut puțină aritmetică-

 Un om trăiește, în medie, 75 de ani  Știu că unii trăiesc mai mult, alții mai puțin, media ,însă, asta este-75 de ani.

Am înmulțit 75 cu 52( numărul de săptămâni dintr-un an) și am obținut  3900, adică numărul zilelor de sâmbătă dintr-o viață.

La acel moment, aveam 55 de ani.

Am socotit că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas  1000 de sâmbete.

După ce am terminat cu aritmetica, m-am dus  la magazinul de jucării, am cumpărat  1000 de bile colorate, de sticlă,  de acelea cu inserție, cu care se joacă copiii. Acasă, le-am pus într-un vas mare, transparent.

De atunci, în fiecare  sâmbătă, am scos câte o bilă și am aruncat-o.

Am realizat că  observând cum se micșorează numărul bilelor din vas, am devenit  tot mai concentrat pe lucrurile  care contează cu adevărat în viață.

Nimic nu te motivează și nu te ajută mai mult  în a-ți stabili prioritățile, decât simpla imagine a timpului tău, mereu scurgându-se.

Și acum, dă-mi voie să-ți mai spun un singur lucru înainte de a închide și de a merge să-mi trezesc familia pentru micul dejun.

În această dimineață, am scos din  vas ultima bilă.

Mă gândesc că  dacă apuc sâmbăta următoare și pe cealaltă..pur și simplu mi s-a mai dat puțin  timp  în plus.

Singurul lucru pe care  orice om îl va accepta este puțin timp în plus.

Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine. Îți doresc să ai parte de mai mult timp cu cei dragi!Iar mie îmi doresc  să mai fiu pe aici  și să ne mai întâlnim la acest post de radio!”

 În liniștea care a urmat, ai fi putut auzi până și căderea unui ac pe podea.

Așa cum v-am spus, această poveste  a fost una dintre acele  lecții pe care ți le dă  viața , atunci când te aștepți cel mai puțin.//

Eu  vă dăruiesc  candoarea  florilor mele , care nu se tem de iarnă târzie.

Își deschid petalele,  pentru că iubesc VIAȚA.

p.s. ți-ai pierdut timpul, citind?

simplificări

 Fiecare problemă pe care am rezolvat-o a devenit o regulă, care, pe urmă,  mi-a servit la rezolvarea altor probleme.   R. Descartes.

Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână.

Nefericitul animal  zbiera fără încetare. Neajutorat,  țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Două zile, omul își bate mintea, fără să mănânce, fără să doarmă.

Nu-i venea nicio soluție salvatoare în minte, așa că, stând el pe o piatră și frământându-și  mintea,   îi vine un gând-  măgarul era prea bătrân, ca să-i mai fie de ajutor, cerea hrană și apă, fântâna era secată și trebuia  să fie acoperită, pentru ca să poată săpa alta nouă.

Își chemă vecinii să-l ajute.

Fiecare apucă câte o lopată, întrecându-se să arunce pământ în fântână.

Măgarul, cât era el de speriat, a priceput ce i se pregătește și a prins să zbiere și mai tare și să se zbată. El zbiera, țăranii aruncau lopeți de pământ.

Dintr-odată, ca prin minune, măgarul se oprește din zbierat.

Nedumerit, țăranul privește în fântână.

Rămâne uimit de ceea ce vede. Îi cheamă și pe vecini să se uite- după fiecare lopată de pământ aruncat, bătrânul măgar se scutura de noroi și pășea deasupra.

În curând, când țăranii obosiseră aruncând lopată după lopată,   măgarul, ajuns la  gura fântânii, sare peste ghizduri, se  scutură bine, trage aer în piept  și pleacă prin curte.

Țăranii privesc uimiți.//

Am citit demult povestioara, mi-a venit în minte, gândindu-mă la câte se întâmplă  în jur.
  Dacă  micul spectacol este alegoria , iar animalul și țăranii îți amintesc de cineva, înseamnă că putem găsi morala. 
p.s. ce spui?

cum se vede viitorul

p.s. ce părere ai?

legea ca o poartă

Înainte - până și hoții aveau simțul măsurii .Johnny Răducanu, muzician.

Astăzi, ca și săptămâna trecută, mulți petrec.

Mai ieri îl sărbătoreau pe Sfântul Valentin, astăzi, se distrează   de Dragobete.

Nu comentez.

Altă problemă  am.

Aflu   din presă că o doamnă , cu înalte funcții- administrative și politice- trecută de câțiva ani buni de vârsta încetării activității didactice, a fost la noi în oraș.
Cu treburi de partid.

Nu fac politică, să nu se înțeleagă că aș fi ignorantă. Sau că-mi este indiferent ce se întâmplă în jur.

Departe de mine toate acestea.

Problema mea este – dacă  legea hotărăște , ca toate femeile, indiferent  de puterea de muncă pe care o au, de inteligență/ pricepere/ dăruire/rezultate,/ pasiune/tinerețe intelectuală/fizică, sufletească, aspect fizic/psihic   etc.trebuie să se pensioneze la vârsta de 6o de ani, de ce  nu este valabilă  această lege pentru toată lumea?

De ce tocmai persoanele cu funcții politice devin excepții?

Citeam un interviu cu o altă doamnă, tânără, ce este drept, ocupantă a unui scaun cu spătar înalt, tot în MEC, care se lăuda că n-a acceptat continuarea activității niciunui cadru didactic , aflat la vârsta  pensionării, pentru a-i  încuraja pe tinerii absolvenți, deși, dacă ținem seama de ton,  opinia respectivei doamne este lipsită de eleganță, de o anume decență.
Mă rog, asta este altă problemă..aroganță,  în loc de respect, desconsiderație , în loc de considerație,  pentru cel care cere să i se acorde un drept...chestiuni trecute, deja, la rubrica a fost odată ca niciodată..

Ce să mai vorbim- dura lex, sed lex!

Asta zic și eu!

 Fiecare a muncit cât  i-a permis  legea.

Dar, aceeași lege spune că o persoană născută, de exemplu, în aprilie 1948,    de câțiva ani buni,  ar fi trebuit să lase locul altcuiva, adică  să se   pensioneze.

De ce tocmai o persoană politică, fost ministru în MEC, încalcă, cu bună știință,  legea?

Chiar este de neînlocuit?

Este o vorbă- legea este ca o poartă.

Vițeii( chiar și unchii lor, boii) se opresc în fața ei. Și așteaptă. Mult și bine.

Leii sar (pe deasupra).

Cățeii își fac loc( pe dedesubt).//

 Recomand, cu mare căldură , o lectură.

http://news.corect.com/arts/johnny-raducanu-tara-romaneasca-pana-si-hotii-aveau-simtul-masurii

mirarea are ochi de copil

Ultimele zile din săptămâna trecută, am fost bunică.

O bunică activă.

Și , ca orice bunică  iubitoare,  am dus daruri.

Le aleg cu multă grijă!
În timp ce le caut, îmi imaginez reacția la vederea lor. Rar se întâmplă să greșesc.  

De cum intru, mezinul mă privește ștrengărește și râde cu toată fața.

Știe că i-am adus jucăria preferată- o mașină, un elicopter, o carte, un lego . Este atâta fericire pe fața lui,  iar eu sunt atât de fericită că pot aduce bucurie!

Îi plac poveștile, lumină difuză,  el,  încă în pătuțul din camera părinților, mă ține de mână, ca  nu cumva să plec înainte de a mai spune o dată și încă o dată povestea,  mă întrerupe, mă completează,  erau mai mulți pitici, nu doar șapte,  cel mai puternic este chiar puișorul de panteră, prietenul Albei ca Zăpada.
S-a lăsat cu greu convins  să i-o dea  de soție prințului, care, oricum, a trebuit, ca la nuntă,  să se mulțumească  cu un jalnic loc secund  .

 Împărăteasa cea rea,   cât este ea de panteră fioroasă, a  sfârșit spulberată  de sulița puișorului de panteră, echipat până-n dinți..

Nimic, sunt sigură de asta-  nimic nu poate egala  starea de mirare inocentă  din preajma copiilor!
Lumea lor, lipsită de griji , este limpede !

Nepoțelei  îmi place să-i găsesc hăinuțe frumoase, care să-i aducă zâmbetul  din zburdălnicia  ochilor , înflorindu-i fața!

 Ce poate fi mai frumos decât  o fețișoară umbrită de gene lungi, deschizându-se, treptat,  înfiorată?

Când ești părinte, ai multe, multe responsabilități, mereu te presează ceva, în fiecare ceas apare o problemă de rezolvat..poate  de aceea  bucuriile zboară , deseori, neobservate..

Cu nepotul cel mare, lucrurile se complică oarecum.

Când era mic, ceea ce aveam noi de făcut- el, surioara lui și eu, buni-  era să ne jucăm de-a v-ați ascunselea, la care adăugam  fularul babei –oarba. Mai totdeauna  lăsa să se vadă prin el locul ales drept ascunzătoare.

Cam de un an și ceva, venirea  bunicii înseamnă mai puține jucării și mai multe emoții , cu nume  nu chiar totdeauna  îndrăgite- pronume reflexive, metafore, conjugări, genuri literare.

Dacă genitiv- dativul  n-ar crea confuzii,  dacă ar fi  mai puține tipuri de pronume în gramatica românească și mai puține definiții la teoria literaturii, cu aplicații pe textele din prea stufosul manual de limba română,  toate ar fi bune!

Și dacă în birou , cineva ar face zilnic ordine.

Și dacă la școală nu s-ar da atâtea teste.

Și dacă n-ar exista tocilarele de colege, spaima băieților  de-a șasea, cam rebeli .

Ne străduim să le împăcăm pe toate, se mai supără el, mai zâmbesc eu, mai spunem una- alta..

În camera albastră, duminică seara a fost  mare concert-Santana este la mare căutare- un artist  și trei privitori- eu,  pe post de observator și cameraman,  plus doi spectatori, cam indisciplinați.//

Este, deja, miercuri.

Mă gândesc la cât de mult îmi place un proverb, pe care l-am adoptat , adaptându-l.- nu plânge că s-a terminat-prea repede săptămâna - zâmbește  că s-a întâmplat!
p.s.
care ipostază te reprezintă - nepot, părinte, bunic?

remedii ( la purtător)

Lumea adulților pare tot mai închistată.
Se întunecă de pe o zi pe alta.
Televiziunile și ziarele bombardează în tir nesfârșit cu știri și vești alarmante. Le înghițim ca pe hapuri. Cu aceeași viteză cu care ne sunt administrate.
Specialiștii caută remedii.
Unii zic, și de ce nu i-am crede, că pilula cu efecte imediate este râsul.
Individual sau în grup.
Se poate râde pe silabe ha-ha-ha-ha! cu voce tare, 5 minute, de două ori pe zi, dimineața și seara.
Te culci râzând , te scoli râzând!!
Alții spun  că și mai bun ar fi râsul în oglindă, nu de ce vezi, ci de ceea ce ai vrea să vezi… provoacă hormonul fericirii.
Și-ar mai fi ceva, spune  repede
Capra neagră calcă-n piatră,
Cum o calcă-n patru crapă.
Crapă capul caprii-n patru
Cum se crapă piatra-n patru.
Deja  este  mai bine, așa-i?
Să nu uităm Cea mai pierdută dintre zile este aceea în care nu ai râs. Nicolas Chamfort.
p.s. când ai râs cu poftă ultima oară? poate ne ajuți! 

viață de câine

uită-te la ei..

crezi că le este frig? aiurea..

                                              Să nu spui că nu-i invidiezi, că nu te crede nimeni.

Când te-ai jucat ultima dată așa??

 

Încearcă!

stai să vezi..

trăiește-ți clipa!

 Libertatea înseamnă a fi ceea ce vrei din ceea ce poți-Rivarol

p.s.ce zici?

cercuri și cutii

 O călătorie cu trenul ,în capitală și înapoi, poate fi, la prima vedere, ceva absolut normal. Și banal.
Depinde  cum privești  lucrurile. Și care sunt motivele pentru care ai ales  să mergi cu trenul. Trec peste asta.

Costul unui bilet nu este, deloc,  de neluat în seamă, mai ales, dacă îl raportezi la  condițiile în care îți este dat să călătorești.

Nicio diferență între clasa întâi și următoarea-le despart două uși  transparente  și culoarea- roșie la prima, albastră la a două.
Da, ar mai fi ceva- două dintre băncile din față, că scaune nu le poți spune, la cât de mici și înghesuite sunt- au, lateral,  două polițe de lemn, cam la juma de metru de podeaua peste care mopul a trecut   mult prea grăbit.

Dacă ai nenorocul să fie toate locurile ocupate, trebuie să fii cu  mare grijă,  să nu calci pe ghetele doamnei din față.

La ducere,  de pe două geamuri  rânjeau niște spărturi, mari cât capetele de căței. Astăzi, la venire,  geamul pocnit este destul de aproape de mine. Am sperat bine, a rămas la fel, timp de două ore- cât a durat călătoria cu săgeata obosită,  ca un cal  hrănit cu paie.

Biletele de călătorie se verifică,  de cel puțin două ori- întâi  vine controlorul, apoi echipa- trei tipi bine legați, pantofi lustruiți,  nu cred că sunt înarmați,  primul bifează biletul, ceilalți  asistă, cu ochii pe fiecare călător., altfel oameni  la locul  lor, cei mai mulți părinți care și-au vizitat copiii.

Să întreb dacă se înlocuiește geamul spart  nu are rost, risc să-mi stric dimineața începută devreme.//
Îmi las privirea să rătăcească dincolo de fereastră..
  Zăpada căzută ieri și astă noapte nu reușește să acopere gunoaiele.
Grămezi sau împrăștiate..
Oale sparte,  bucăți de cărămizi, bidoane stâlcite, resturi  de textile, un ciorap găurit, o gheață fără toc, pungi, sacoșe , în toate culorile, ciulini printre pietre, cioburi, un ibric fă fără coadă- în stive. Până lângă calea ferată. Satul, la o aruncătură de băț.

Ce să fie cu lumea asta?

Chiar nimic nu mai contează?

Gunoi, câini fără stăpân, stoluri de ciori , clădiri abandonate, din care s-au furat ușile și ferestrele.

Din peisaj lipsesc cerșetorii,   susținătorii se trezesc mai târziu.
Și apoi în cele câteva gări aproape pustii nu este deloc  rentabil.//

Mă întorc la cartea  mea .

Am cumpărat-o înainte de plecare. Elizabeth Gilbert, deja, îmi este familiară și tare dragă.

O știi, am spus câte ceva despre  prima carte –mănâncă, roagă-te, iubește.
S-a făcut și un film.

Am început cartea aseară, târziu- Ultimul bărbat american„.Tentant  titlu! Interesată opinia  lui Eustace Conway.

”Credința lui , spune autoarea, este că americanii, prin lupta constantă pentru confort, stârpesc frumusețea aspră și edificatoare a adevăratului mediu” , înlocuind

„această frumusețe cu  un mediu lipsit de primejdii, dar fals.
Ceea ce vede  Eustace este o societate care se autodistruge în mod constant, se poate spune, prin propria sa supra-ingeniozitate„.

El  îi vede  pe toți americanii intrând în utopia mistică a sălbăticiei , privind, cu ochii  larg deschiși,  panorama unui spațiu virgin- pădurea fără poteci- copii, adulți, normali și drogați, oameni de afaceri, casnice, milionari, prostituate, studenți și coafeze,  transformându-se încetul cu încetul, pentru a învăța  să fie, din nou, creativi, inventivi, puternici adevărați.

Planul lui este ca lumea nouă să-și cultive singură hrana, să-și producă focul, hainele, locuința.

Doar așa  națiunea și , treptat, planeta vor fi salvate.//

Prin  sticla ușii  îl văd pe mecanicul de locomotivă.

Și geamul din fața lui este croit. 
De-a latul.

Prea multă  lume dă cu pietre..nu pentru a se apăra de atacul cuiva.

Spune-mi că săptămâna ta  a început  altfel.

Eroul lui Elizabeth Gilbert  zice  că omul modern  a uitat   că lumea este un cerc.
Ea a   ales, în locul cercului, cutia.
Casa, camera, locul de muncă, trenul, mașina, magazinul, calculatorul, televizorul- toate sunt doar niște cutii.

p.s. o carte rămâne doar o carte?

în întrebări ar fi răspunsuri

Înaintăm  în cursa vieții.
Împreună și separat.
Timpul nu ne permite să avansăm constant. Nici să ne oprim , pentru a reflecta atât cât ne-am dori, atunci când ceva nu este în regulă. Știm atât de puțin unii despre ceilalți..Nu putem avea relații foarte strânse nici chiar cu cei apropiați, unii mă vor contrazice. Este dreptul fiecăruia  să-și trăiască  starea .
Avem ținte  diferite, fără să știm dacă țelul propus este chiar cel care ne reprezintă.
Aud , din ce în ce mai des și mai tare , că lumea este foarte  nemulțumită.
Sau că multă lume este nemulțumită.
Dacă este așa, ar fi  nevoie de schimbare, nu? Înseamnă că niște mecanisme acționează greșit.Sau nu funcționează.
Mă gândeam la asta, la nemulțumiri..
Când am primit  mailul, l-am citit, l-am recitit,   mi s-a părut că prea ne reproșăm multe  . Îmblânzită oarecum ,  lista nemulțumirilor  apare cam așa.
Nu ne simțim bine, 

PENTRU CĂ:    
- ne urâm între noi: tineri vs. bătrâni, bugetari vs patroni, angajați  vs. pensionari, posesori de Logan vs. posesori de BMW SH,  de la nemţi, admiratori ai lui X vs. critici ai aceluiași X, dinamovişti vs. stelişti, corporatişti vs. antreprenori, cumpărători vs. dezvoltatori imobiliari,  bucureșteni vs. provinciali și invers, etc, etc..

-  suntem Gică Contra din naştere,  orice iniţiativă,  în mintea noastră este sortită eşecului. Cum, afacere în agricultură? Nu ai nicio şansă. Să vinzi cartofi la piaţă, nuuuu! Să deschizi un chioşc, nuuu, te mănâncă mafia locală, îţi sparg ăştia magazinul, vine banca şi îţi ia casa, etc, etc."
Nici nu vedem că alţii reuşesc în jurul nostru . Eh, ăştia au pile...

  -indiferent cât de scurt este drumul de parcurs, sau cât de aglomerat este traficul, te  urci în maşină, ca să ajung mai repede..."

-  nu ne bucurăm de viaţă. Suntem mici roboţei doborâţi de grija zilei de mâine . uită-te în oglindă, înainte de a deschide cuiva ușa..

-ieși din școală-indiferent de nivel- tot cum ai intrat..

-  vecinii mai vechi  sau mai arătoși  se consideră proprietari ai locurilor de parcare publice din faţa blocului. 

  -ridicăm o sută  de biserici (Doamne, iartă-mă!) ,  două  şcoli, comasăm spitale.

  suntem săraci din cauza prostiei şi nu ne dăm seama, cumpărăm lucruri ieftine, deși se strică imediat . 

  -  suntem egoişti: investim tot ce avem în propriile locuinţe, însă nu vrem să dăm niciun ban pentru reparaţia blocului în care trăim, pentru parcuri, pentru curăţenie publică, pentru multe altele care aparţin şi altora....

-votăm negativ .

  -deşi avem o mulţime de femei frumoase și  de bărbați chipeși- suntem o naţie de frustraţi

- îi dăm voie vecinului să asculte ce nouă nu ne place , cu ferestrele deschise, îi permitem să nu  ne respecte programul de liniște.

  -nu suntem capabili să ne adaptăm la noile tehnologii. 
Părinţii şi copiii lor nu prea mai discută, pentru că părinţii nu sunt capabili să pornească un mp3 player sau să intre pe yahoo.

-  la nuntă invităm toţi cunoscuţii şi necunoscuţii, la nunţile cărora am mers şi noi la rândul nostru (vrem banii înapoi...)

  -McDonald's este un succes în România .

-  românii care mai fac ocazional un sport sunt atât de rari,  încât întorci capul după ei prin parcuri.

  -  a avea burtă este   semn de trai bun .

  -pădurile noastre -câte mai sunt- după weekend-uri, arată ca o groapă menajeră.

  -nu facem nimic dacă nu suntem plătiţi.

  -nu înţelegem termenul   de solidaritate socială, decât când ne lovește necazul.

-facem rate la bancă pentru plasmă şi maşină de spălat vase, fără să ne pese de comisioane şi dobânzi, apoi dăm vina pe bănci că ne jefuiesc.  Fiindcă veni vorba, femeia, câstigătoarea licitației de la biserică, după ce a achitat factura, o mai fi având bani de pâine?

-   suntem invidioşi. 
Pe colegul care a fost promovat, pe vecinul care şi-a pus termopan, pe fratele care şi-a făcut vilă şi pe colega care arată mai bine. Nu ne întrebăm ce au făcut ei ca să ajungă acolo (muncă, sport, învăţătură, efort etc). Nuu, e mai simplu să găsim explicaţii de genul este vampă, fură, are noroc.
 
-  aruncăm mizeria din maşină pe geam. .

-   donatorii de sânge sunt muritorii de foame care au nevoie de bonuri de masă. 

  -  ne molipsim , unii de la alții, înghițim în sec, plecăm fruntea și închinându-ne, punem liniștiți capul pe pernă- asta e,  ferească Dumnezeu de mai rău...

-Ar mai fi ceva- timpul ne fură tinerețea dar, nu numai nouă, așa că ne consolăm .
p.s. poți modifica lista, realitatea  rămâne.

ce este de făcut?

aievea

Când gândurile se lasă culese , le pun în ordine. 

Unul după altul.
Revăd o scenă dintr-o carte, citită cândva, demult. 

Nu-mi amintesc titlul.

Nici autorul.
Ea are ochii verzi. 

El nu are vârstă.
Pe masă pâlpâie, în culori amăgitoare, o flacără..  alături, o sfioasă crenguță   mângâie clipa, în atingeri parfumate.  amintirile nu au anotimpuri..//

Poezia de vineri


Serghei Esenin – Motive persane (fragmente)
Lângă-un fişic de ruble, la masa din dugheană
Stând astăzi cu zaraful, pornii să-l iscodesc:
Cum oare, murmurându-l
în limba ei persană
Să-i spun frumoasei Lala gingaşul te iubesc?
……………………………………………………….
Şi mi-a răspuns zaraful prinzându-mă de haină:
În dragoste cuvântul e de prisos oricând,
În dragoste se tace sau se suspină-n taină
Vorbesc doar ochii mistuitor arzând
……………………………………………………….
În dragoste sunt toate mireasmă si furtună
Treci beat de fericire, zaci de tristeţe supt.
“Tu eşti a mea“ pot trainic doar braţele să spună
Ce şi-au cuprins iubita şi vălul i l-au rupt.”//
ps.
în cartea ta era altfel?

gaudeamus (igitur)

Într-una din zilele trecute, nu mică mi-a fost mirarea, când, preocupată fiind să găsesc o anume instituție a statului,despre care aveam doar vagi informații, în mulțimea de trecători grăbiți, am zărit ochii albaștri și părul sârmos al profesoarei mele de limbă română contemporană.

Prima oară, după atâția ani, de când am terminat facultatea!

După delicate pupături și  amabilități frumos glăsuite de ambele părți , dumneaei și-a păstrat același simpatic rrr franțuzesc, a acceptat invitația mea  să intrăm în localul de la colțul străzii.

Ne-am așezat la o masă retrasă, cu vedere către porumbeii din piață.

Cam supărată, întrucâtva dumneaei, pentru că a trebuit să se pensioneze, chiar a primit o sumă frumușică, reprezentând , retroactiv, recompensele calculate din septembrie până acum.

 Vorbim noi  una/alta despre colegi de-ai mei,scormonim amintiri dintr-o lume comună,nu este cazul să amintesc acum porecla pe care nu știu cine i-a dat-o, i se potrivea- mănușă, ba uite că am s-o spun că nu mă aude, galina, așa îi spunea toată studențimea,  care o avea  ca profesoară de curs și de seminar...cu o anume notă de umor, dar și de tandrețe.

-Ce copii buni erați voi- inteligenți, muncitori și ascultători! Era o plăcere să vin  la seminar!

 Cum să nu-mi amintesc?

Bineînțeles că o aprob, păstrez și acum  caietele ticsite de  conspecte, nimeni nu îndrăznea  să vină la seminar fără să fi parcurs bibliografia obligatorie, indiferent  câte ore trebuia să  petreacă  în bibliotecă sau în sala de lectură.

N-am uitat gestul leneș, vizibil   calculat, cu care își scotea, din poșetă, caiețelul în care consemna cu exactitate plusurile, dar , mai ales, minusurile  fiecăruia..

Și tot așa, din vorbă în vorbă, îmi spune că, în vară,  la susținerea tezei de absolvire, o tânără- coafură lipicioasă și fustă scurrrtă, scurrrtă ( superlativ absolut!!), întreruptă de un profesor din comisie , pentru a i se cere un nume predicativ,  clipocindu-și genele,  grele de rimel și de nesomn (intelectual), are nemaipomenita inspirație să spună, drept răspuns,  o  maximă  adaptată -noaptea e un sfeșnic bun!..lăsând onorata asistență  ca la dentist..

N-am întrebat ce notă a primit   viitoarea profesoară de limba română..poate că nici nu aș fi amintit momentul , dacă n-am fi discutat,  aseară și astăzi,  despre  biserică. sfeșnic/sfetnic, nici măcar paronime nu sunt..sau??

Trăim în România, țara în care profesorii, mai ales cei tineri,  au salarii foarrrrte mici..

p.s. tu ce zici?

obrazul subțire

cu cheltuială se ține.

Că pensiile multor români  sunt mici și foarte mici nu mai este o noutate. 

Că nu se pot achita facturile lunare  și costurile medicamentelor cu sumele primite, după munca de o viață,  o știu și strănepoții.

Ce să spui , însă, când o gospodină dintr-un sat de aici din România  noastră a câștigat prin licitație, contra sumei de  66 de milioane  de lei vechi, scaunul  cu numărul 44 din biserică?

 La cum arată gospodăria , femeia nu  trăiește nicidecum  în huzur..

Gurile rele spun că nora ar fi întrebat-o dacă și-a cumpărat un loc în altar pentru eternitate…

într-o seară de februarie

Maestrul Radu Beligan  a mers, special,   la Paris,  pentru a-l vedea pe Alain Delon, jucând pe scenă.

În piesa lui Eric Assous,  Montagne Russe.

I-a plăcut atât de mult, încât  a realizat regia, gândind rolul masculin pentru FLORIN PIERSIC.

 Este a treia oară, când am privilegiul să-l văd, după douăzeci și ceva de ani, pe aceeași scenă, întâi în Gaițele, apoi în  Zbor deasupra unui cuib de cuci. 

L-am  aplaudat  aseară, într-o sală ticsită de lume, în care el, inepuizabilul, a vorbit două ceasuri , la care ,musai,  se adaugă  jumătate de oră în care a stat la taifas cu lumea, înainte de apariția partenerei de scenă, Medeea Marinescu.

 Într-un bar mexican, Pierre,  directorul unei companii care produce lentile pentru aparate foto, de fapt , nu este chiar director, cum va recunoaște mai târziu , trecut bine de șaizeci de ani, intră în jocul unei tinere provocatoare, Juliette  .la vârsta asta , pentru femei,  contează poziția socială și contul în bancă, totul se compensează în bani.

În somptuosul lui apartament, în care se adună canapele și perne moi, tablouri scumpe, fotografii de familie, un scrin vechi pentru păstrat banii, tânăra femeie  – rochie gri, argintie, mulată provocator pe trupul de viespe, pantofi roșii, foarte înalți, colier  și șal pufos, roșu corai,  este ușor speriată.  Muzică, whisky, conversație adevărata libertate, zice el, este să nu posezi nimic, am un fiu  și o soție, oricui i se poate întâmpla, declară , pe tonul cel mai  stăpânit cu putință

Eu nu mă ating de bărbați însurați, vine imediat  replica ei.

Pentru că , se poate întâmpla ceva foarte grav- când te culci cu cineva- 
ce?
- să te îndrăgostești.

-Eu sunt însurat, nu sunt angajat, sunt singur, independent, se laudă el, eu fac ce vreau, ea( soția, plecată la schi , cu fiul lor, de 14 ani)  face ce vrea.

Sună telefonul-el, prins într-o situație jenantă, tânăra soarbe cu înghițituri provocatoare lichidul aromat, soția îl întreabă cum se simte- singur, e destul de frig.

Printre priviri languroase, femeia în gri îl acuză că minte numai imbecililor li se servesc minciuni , un mic moment de ciondăneală și brusc-
  Osă facem sex!

-M-ați luat  foarte tare(el)- ce profesie aveți, vânzătoare, chinetoterapeută, secretară, funcționară, educatoare, manechin?

-nțî.!.

nu sunt tare în ghicitori, încearcă el...

Deloc amabil- am adus o curvă în casă? ești în civil, ai venit la mine , aici, ca să lucrezi?

Eu nu lucrez pe stradă, luxul   nu constă în aparențe.
500 de euro costă distracția completă, ăsta-i prețul meu.

Răsturnare de situație, el dă banii, ea îi aruncă b chiar  mă vedeați făcând chestia asta pentru bani? Mie îmi place să  joc, să intru în pielea unui personaj, eu sunt –nimeni.

Inocenta joacă dur- sunteți atât de nefericit cu soția dumneavoastră? Secretul  longevității într-o căsnicie este puțină culoare..

El, apatic- într-o viață  primim mulți pumni în figură.

Fata cu principii de la începutul serii, prostituata care negociază dur, dar  îi aruncă banii  în față, zice că este angajată chiar de soția lui, plătită bine, uite vezi ceasul ăsta scump, ea mi l-a dăruit, este pacienta mea într-un salon de înfrumusețare..

Maică precista!

Moment ușor tensionat-toate până la sex o avertizase soția bănuitoare, oricum n-o să-ți placă..

Lovitură sub centură! 

Ea pleacă, dar revine, nu are bani pentru taxi, o s-o ducă el acasă, își mai  toarnă un pahar.. scurtă ciondăneală, ea face o mărturisire, este jurnalistă la o revistă pentru femei, face un studiu  despre animalul ciudat, care este bărbatul însurat. Însurat în acte, nu și în conștiință.

La vederea reportofonului, ascuns în poșetă,   prins în mrejele aceste femei  cu  atâtea identități, își mai toarnă un pahar, pune muzică, se clatină- o să mă întind, dar  mă ridic.

La capătul unei nopți confuze,șalul și reportofonul  îi amintesc că  în casa lui a fost o femeie, deși el el este un un  om singur , vizibil îmbătrânit- frumos,-adăugase ea, amabilă.

Înfășurată în halatul roșu-corai al nevestei ,   fata îl năucește,..eu nu știu nimic despre viața dumitale..

Sunt ca toate fetele singure, visez  încă la prințul din poveste, perla rară..

Momentul următor, în care el, vădit speriat de o posibilă confruntare cu soția , căreia i se va  oferi dovada infidelității, arată un  Florin Piersic, altfel decât îl știam-mimică, gesturi, frânturi de vorbe, dominat de  femeia care îl joacă  viclean, pe degete, obligat să intre în jocul ei.

Acțiunea poate semăna , din acest punct- cu o telenovelă- el , fostul student frumos, seduce o tânără secretară. O abandonează , deși urma să fie mamă. Ani de privațiuni.

Femeia tulburătoare din fața lui  , agățată într-un bar , pentru că i-a zâmbit fermecător, este fiica lui.

L-am sedus ca femeie, pentru că este un afemeiat, un om care refuză să se  mărturisească.

Ca spectator, nu poți privi  lucrurile  în desfășurarea lor de fapt divers.

Răsturnări de situații, umor savuros, ascunzând o tensiune  dramatică, minciuni- mari și mici, farmec, lacrimi, tinerețe, candoare, psihologii  diverse, în care oricare spectator  se poate regăsi într-un moment sau altul.

Maestrul  FLORIN PIERSIC și talentata Medeea Marinescu își încheie magistral jocul.  

Voiam să-l fac  să plătească pentru tot trecutul meu..

mă duci la trenul cu fantome, tată?

Un spectacol  colosal în care  Artistul Florin Piersic trăiește pe scenă ca în viață, îmbracă  rolul, identificându-se  cu fiecare moment, cu altă ipostază.

O tânără actriță, frumoasă, talentată, sensibilă.
Un spectacol care a ținut sala în picioare minute în șir.

Doi străini în noapte!

fără limite

Nimeni nu este prea bătrân, nici prea  tânăr pentru dragoste, pentru că dragostea nu provine din mintea ta, care știe de vârsta ta, ci de la inima ta, care nu are vârstă.( contează cine a spus?)

 Unii au ales să o sărbătorească astăzi. Alții spun că avem o zi specială, a noastră. Cei mai mulți o sărbătoresc când se ivește, alții chiar când dispare.

Este atât de complicat totul, când vine vorba de iubire .

Există un loc, unde cineva a încercat să adune iubiri ale scriitorilor.

Unii s-au stins, alții există.

Mă întreb dacă le convine  să le fie date în văzul lumii acele simțăminte , care, cândva, le-au adus fericirea.

Fericirea..

Despre bărbați faimoși  și nenumăratele lor cuceriri , dar și despre femei recunoscute pentru  ale lor  trăiri   incendiare, citiți aici-http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=1659//

Eu am  ales o poveste care îmi place mult, pentru  tot ce permite  să fie văzut, dar,  mai ales, pentru acel parfum discret, în care  este învăluită.

 Paul Sartre și Simone de Beauvoir

„În viața mea am avut parte de un succes incontestabil: relația mea cu Sartre.
În mai mult de 30 de ani, a existat o singură noapte în care am dormit despărțiți.
Această lungă uniune nu a diminuat interesul pe care l-am avut pentru discuțiile noastre.
Percepeam lumea cu aceleași instrumente, prin aceleași scheme, cu aceleași chei. Adesea, unul începea  fraza și celălalt o termina, iar dacă ni se punea o întrebare, ajungeam să formulăm răspunsuri identice, scria Simone despre cel care i-a marcat existența și căruia i-a vorbit întreaga viața cu dumneavoastră.
La începutul relației și-au promis că fiecare va avea libertatea de a iubi și pe altcineva. Chiar dacă Sartre a fost cel care a sugerat la un moment dat ideea căsătoriei, iubirea lor nu a avut nevoie de oficializare.
Numai moartea a reușit să-i separe în 1980, când Sartre s-a mutat printre aștri..

p.s. care este cea mai frumoasă poveste de iubire în care crezi?

 

printre gânduri

 Cu lumina frunții netede, cerul trimite zâmbete  tandre..

 În snopi subțiri de raze calde.

Bradul din fața ferestrei își leagănă colierul de conuri.

În  verzi unduiri.

O coțofană, atentă să nu-și rătăcească  pantofii, caută firicele. Departe de zarva copiilor.

Vrăbii guralive se amestecă in zbor de porumbei.

Alb și verde rătăcit, răcoare și lumină, trecut și prezent.

Știut și neaflat.

Regret și speranță, duioșie , mângâind amăruie dulceață.

Gând și fior, potecă în hățișuri, valuri de șoapte.

Departe.

Atât de aproape.

Mai tandru cuvântul? Mai profundă simțirea?/
Crăciunița a refuzat să-și deschidă roșul bucuriei în decembrie.
 A râs , cu sufletul deschis,  în februarie.

Îți amintești examenele alea grele, când așteptai , auzindu-ți bătăile înfrigurate ale inimii, să vină cineva cu subiectele?

Așa este venirea fiului de departe!

Plecarea nu seamănă cu nimic..se rupe un stol de bucurii, se golește ceva..

 Valul este dorul mării de a săruta țărmul- Lucian Blaga

legea Educației

 a intrat în vigoare: învățământ obligatoriu de la 6 ani .
Dacă astăzi, un copil, care a trecut cu  doar câteva luni peste opt ani,   este în clasa a II-a.   În 2012, la această vârstă , un alt copil va fi , deja, în clasa a III-a, logic, nu? 
Bun. 
Iată cam ce are de rezolvat,  în acest  week-end, actualul elev , aflat în al doilea an  de școală.
Sâmbăta viitoare-toată lumea știe -se desfășoară canguru.
Pentru cine nu s-a familiarizat cu acest tip de competiție, este bine de știut că dintr-o clasă de 26 de elevi, participă  la concurs, cel puțin,  20 de copii, cu acordul   doamnei  învățătoare  . 
 20 de lei participarea.
Mai interesați de întrecere sunt, ca de obicei,  părinții, care au sarcini precise: trebuie să citească , mai întâi, cu mare atenție problemele date copiilor pentru acasă, să le înțeleagă, apoi să se străduiască să le rezolve, există și varianta- sună un prieten/vecin/coleg..se poate îndrăzni chiar și  la șef..când este vorba de ambiție, nimic nu mai contează. 
Dacă s-a obținut cel puțin un mod de a rezolva problema, în sfârșit, se ajunge la copil.
I se explică o dată, de două ori..
El zice că a înțeles.
Urma alege. . 
Pentru exemplificare, iată două probleme , pentru clasa a II-a.

I.
Trei lăzi cu cartofi cântăresc în total 61 de kg. Primele două lăzi cântăresc împreună 41 de kg, iar ultimele două lăzi  cântăresc împreună 43 de kg. 
Știind că o ladă cântărește  1 kg, aflați: 
a)     câte kg de cartofi se află în prima ladă.
b)     câte kg de cartofi se află în a doua ladă. 
c)      câte kg de cartofi  se află în ultima ladă. 
a doua problemă  
 Diana avea 5 baloane galbene și 4 baloane roșii. Jucându-se, 6  dintre ele  s-au spart. 
a) Câte baloane i-au rămas? 
b)   Câte baloane  i-au mai rămas din fiecare culoare?
 c) Indicați toate posibilitățile. 
Pentru a o lămuri, cumva, pe mama prietenei mele, fetița cu ochelari în ramă roz, la rezolvarea cerințelor b) și c),   eu am pornit de la a face presupuneri, deși, conform programei actuale, teoria probabilităților nu se studiază, încă, la actuala  clasa a II-a( opt ani)..nu se știe ce va fi  în 2012...

p.s. să fi greșit , cumva? 

un româno-american,

 compozitorul, dirijorul , pianistul și profesorul Sabin Păuța,  într-o superbă seară de primăvară timpurie , a condus orchestra  Filarmonicii Pitești

Și-a aniversat ziua de naștere- 68 de ani- aici, pregătind concertul  extraordinar din această seară Când sunt în România, mi-e dor de România!

În prima parte a concertului,  sub bagheta magică a bărbatului sobru, elegant, dar jucăuș și surâzător, ca un tânăr, orchestra a  a interpretat muzică de dragoste  din filme celebre-Casablanca- Herman Hupfeld,  Umbrelele din Cherbourg,-Michel LeGrand, Romeo și Julieta-Nino Rota, Un bărbat și o femeie-Francis Lai.

A urmat un  adevărat regal- pianistul Olivier De Spieneleir, celebru  pentru o carieră de peste 350 de recitaluri solo, în cele mai mari orașe ale lumii-elegant, distins, un excepțional  Domn,  degete de vrăjitor, mângâind cu o sensibilitate  deosebită clapele pianului , făcând să susure inimile celor care au umplut marea sala a CS.

C.Saint-Saens-Concertul pentru pian și orchestră nr.2 în sol minor, op 22 în trei părți:Andante sostenuto, Aleegro scherzando, Presto.

Concertul s-a încheiat cu Jubilee Sinfonietta, în patru părți: Allegro giocoso, Andante cantabile, Allegro ( Boston Menuetto), Andantino., compozitor- dirijorul concertului,  Sabin Păuța.

Această lucrare a fost dedicată de către compozitor orchestrei simfonice din Plainfield, la împlinirea a 75 de ani .

Primăria orașului Plainfield l-a numit pe  maestrul care și-a început studiile muzicale  la Școala Populară de Artă din Reșița   Cetățean de Onoare și dirijor emerit pe viață al aceleași filarmonici, decretând ziua de 7 mai drept Ziua Sabin Păuța în Plainfield.

Compozitor cu  două fețe- românească și americană, Sabin Păuța a oferit astă seară un  extraordinar spectacol sonor, adunând,  sub bagheta lui vie,  structuri muzicale   de o mare complexitate,  frumusețe și sensibilitate..

A fost o mare onoare și un privilegiu  pentru publicul piteștean ,  să se  bucure de întâlnirea cu două mari talente, pe care  le-a răsplătit cu   trandafiri roșii și îndelungi aplauze.//

”şcoala românească de muzică este foarte bună. Și nu numai asta. Cei mai buni medici din SUA sunt români. Cei mai mari ingineri, cei mai buni matematicieni sunt români!”Sabin Păuța.