sâmbătă, 22 august 2009

o vreme




Las fereastra deschisa !!
Cu toate florile!
Am luat doar cheia!
O sa-mi fie dor, asa ca va trimit ,inca de pe acum, un buchet de ganduri frumoase!

vineri, 21 august 2009

ce si de ce?

Andi mi-a trimis o leapsa. Nu una oarecare. Este foarte interesanta.Sunt presata de timp, dar, daca toata viata am dat altora teme, cerand rezolvarea lor, a trebuit sa ma conformez.
Intrebarile si raspunsurile sunt urmatoarele : 1. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui dezamăgit în dragoste? Maitreyi Devi« Dragostea nu moare »- , daca n-a citit-o, deja. Citind, va descoperi de ce i-am recomandat-o.
Nu iau dragostea in deradere- este partea noastra de viata cea mai frumoasa, cea mai dureroasa, cea mai complicata..cea mai cea ; dar stii ce zic ? pentru cine sufera iremediabil , poate n-ar fi rea lectura unei carti, asa , mai de specialitate- "Femeia trup si suflet »- autori- doi medici-Stelian Pana, tata si fiu !!!
2. Ce carte ai recomanda (şi de ce) iubitului/iubitei?« Mai presus de orice », de Erich Knight- as recomanda sa fie citita de cei doi ,in acelasi timp- este un superb roman , in care, dragostea inseamna, inainte de orice, sinceritate.
Si o rezerva_ »Limbajul trupului »,Allan Pease_( total diferita de ceea ce s-ar fi asteptat sa fie)

3. Ce carte ai recomanda (şi de ce) celui mai bun prieten?« Vremea intrebarilor », de Octavian Paler.
4. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui copil de 10 ani?Chiar astazi i-am recomandat cuiva-« Morcoveata », de Jules Renard .Este o carte lejera, placuta, care il ajuta pe copil sa se inteleaga. Cu toate ale lui.
5. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui mare aventurier călător?« Amintiri despre viitor »-Erich von Daniken, pentru ca este o carte fascinanta si ofera o perspectiva inedita asupra cunoasterii lumii.
6. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui duşman cunoscut? Sfantul Augustin-« Confesiuni ».Mie mi-a recomandat-o un prieten bun.I-as recomanda-o celui mai mare dusman , pe care il stiu, asta daca nu mai am si alti mari dusmani nestiuti,pentru ca , poate asa va ajunge sa se uite altfel in propriu-i suflet.
7. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unei persoane care nu iubeşte lectura?« Ghidul lenesului », de Tom Hodgkinson. Se citeste de placere.Mai ales ca ofera toate solutiile de a trai bine. Fara munca. Fara stres.
8. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia cu nasul pe sus?Il stiu pe asta cu nasu’ pe sus.Are turnul lui de fildes, de unde le da celorlalti cu tifla. I-as recomanda o carte , care mi s-a parut greu de inteles »Cei sapte stalpi ai intelepciunii », de T.E.Lawrence.Poate..cine stie ? coboara .Cu picioarele pe pamant.
9. Ce carte ai recomanda (şi de ce) celui care apare primul în lista ta de bloguri?Prima pe lista mea de bloguri este Anielle. Este la capatul vacantei. Odihnita. I-as recomanda o carte pe care am citit-o la varsta ei"Kristen Lawransdatter », de Singrid Unddset( stiu ca a primit un premiu Nobel), este o trilogie superba.
10. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?Daca le-a vazut pe toate, ar trebui sa inteleaga solitudinea.I-as recomanda » Un veac de singuratate", de Garcia Marquez.

Predau leapsa tuturor cititorilor mei. Daca nu vor este treaba lor!!!

joi, 20 august 2009

o data pe an

Imi iau portia de libertate. In pasaport. Si in geamantan.
O asez frumos, printre haine.Cam multe. Niciodata cele necesare. Pregatirea incepe din timp.Primesc oferta.O citesc. O rascitesc.Da! merge! Fiul meu cel mic imi sponsorizeaza visele. Apoi ma documentez.Din carti si de pe net.
Fiecare excursie isi are caietul ei. Nu doar cu insemnari.Adun frunze si flori,bilete de tot felul. La intoarcere, de fiecare data, geamantanul este mai greu- pietricele, vaze, albume, farfurioare inscriptionate. Si multe amintiri. Fixate undeva. Cu multa dragoste.
Peste doua zile, voi pleca in mult asteptata vacanta!
In locuri dragi!

miercuri, 19 august 2009

lumini si iluzii

Cand a plecat in vacanta, Gala mi-a lasat o tema.
Este un fel de intoarcere in timp. Imi place sa culeg amintiri, asa ca, uite ce-a iesit-
1. Care a fost primul autoturism?Dacia, alba, 1976- direct din uzina, emotii, lupta serioasa cu „pilosii’. Am asteptat o noapte intreaga , la coada.Cand am iesit de acolo, cu masina, am crezut ca ne-am nascut a doua oara. Am trecut pe langa un TIR. Mi s-a parut un gandac interminabil. Atunci mi-a incoltit in minte ideea ca niciodata nu voi putea conduce. Asa a fost. Nici macar nu m-am inscris vreodata .
2. Care a fost prima calatorie, in perimetrul tarii?La Bucuresti, noaptea. Alaturi de tatal meu. Aveam 6 ani. A fost Odiseea vietii mele. Priveam puzderia de stele, auzeam copitele cailor lovind ritmic asfaltul. Era ceva cum n-am mai simtit vreodata. Am intrat in Bucuresti cand noaptea isi lasa zabranicul in bratele soarelui. Nu mai vazusem atatea lumini niciodata. Visul devenise reralitate. Era acolo.In strazi,in magazine. Ma simteam alta.
3.Care a fost prima calatorie in afara tarii?La Praga-1987. Cu avionul. Am avut mari emotii. De la avion , am fost preluati de un autocar si plimbati , cu un vapor, pe Vltava. A fost minunat. O noapte pe sub podurile luminate feeric.Orasul isi despletea linistea in mii de tonuri. Intre cer si pamant, simteam frumusetea adunata in sunete si culori.Nu stiam daca visez sau daca este aievea..Daca ma gandesc bine, adevaratele mele experiente in cunoasterea altor locuri tin de lumina. In aceeasi excursie , noaptea, din avion, deasupra Volgai, impanzita de hidrocentrale, am avut senzatia ca, daca as scoate mana, as putea culege stele.
Peste vreo douazeci si ceva de ani, am vazut Fontana di Trevi , scaldata in lumina lunii. Intai am ramas muta de uimire. Apoi fericirea a prins glas- am tipat- era felul meu de a trai , cumva, armonia. Asemenea trairi sunt, pentru sufletul meu- Eternitati de-o clipa.
4.Care este prima amintire?Tine de relatia mea speciala cu bunicii paterni. Seara, ma luau in camera lor mare. Bunica avea, mereu, ceva dulce sub perna Mai ales roscove..Ma fascina albeata parului ei si felul in care si-l ingrijea. Cand am inceput sa inteleg, mi-am dat seama ca , desi traia la tara, era o doamna. . Bunicul canta la caval. Iarna sta langa soba. Inalt. Cu mustata. Il ascultam uimita. Ma intreb adesea- cum de s-au pierdut atatea obiecte dragi din anii aceia..Pe peretele dinspre rasarit, inramate, decoratiile bunicului,de la Marasti, Marasesti si Oituz. Si brevetul semnat de mana regelui. Niste litere atat de frumoase, o insailare de incondeieri , ca un palc de flori.
Alaturi- doua icoane mari.
Erau niste seri superbe.
5.Care a fost primul animal de casa?Un pisoi dragut, vargat, alb cu portocaliu. L-am adus in brate, de la ceilalti bunici, care locuiau intr-un sat, aflat la vreo 7 km.L-am botezat Aurel.Fiindca era auriu. Cand a murit , am plans mult. Am refuzat sa mananc, imi povestea mama.
6.Cand a fost prima indragosteala?Am fost precoce- eram in clasa a treia. Eram premianta clasei, dar nu si cea mai frumoasa. Imparteam gloria cu o colega, viitoare profesoara de chimie.
El a aparut in clasa, cand tatal lui a venit sa reconstruiasca podul peste Arges. Il chema Cezar. Domnisoara Silvia, invatatoarea noastra de atunci, care o suplinea pe doamna Ana, a pregatit cu noi piesa „ Alba –ca –Zapada". N-am primit rolul titular. Am fost imparateasa. El era Fat- Frumos.Oglinda spunea ce stia, eu o vedeam pe dusmanca mea in carne si oase. Dar am facut un rol pe cinste!
Intamplarea a fost subiectul nostru preferat in discutii, ori de cate ori ne-am vazut dupa aceea- eu si rivala mea.
Intr-o ora, mi-a scapat penarul sub banca, rasturnandu-se. Incercand sa adun tot ce aveam in el, l-am vazut pe noul coleg , aflat, ca si mine, sub banca. Mi-a scris pe latura interioara a penarului ceva.
A fost prima si marea mea victorie. Nu l-am revazut niciodata.
7.Care a fost prima descoperire? Foarte devreme. Am descoperit pantofii rosii ai mamei, intr-o cutie cafenie, cu floricele. Asteptam sa plece parintii la treburile lor si-i incaltam. Apoi ma cocotam pe masa, sa ma vad in oglinda.
Am ramas cu nostalgia clipelor acelora , cand stiam ca fac ceva , care nu se potrivea cu varsta mea.. Dar si cu pasiunea pentru pantofi frumosi.

8.Care a fost primul job?La 18 ani. Profesoara suplinitoare.Fara cateva sutimi, n-am intrat la facultate, La Universitatea Bucuresti. A fost un dezastru. Am trecut foarte greu peste eveniment. Apoi , am fost indrumata de fostul meu profesor de limba romana, sa nu stau acasa. Asa am ajuns ‚ colega” de cancelarie cu dumnealui si cu multi dintre profesorii mei, timp de un an. Am invatat multe lucruri , care mi-au fost de mare ajutor, dupa ce am terminat facultatea.
9. Care a fost primul idol?
Mi-a placut ,in anii aceia, mult de tot Gianni Morandi. Am vazut „ In genunchi” ma intorc la tine” de 7 ori.
10.Care a fost prima creatie? Daca ar fi s-o apreciez, dupa laudele primite, a fost prima teza. La limba romana, clasa a V-a.Domnul profesor, G.Fulga- mai tarziu am aflat ca absolvise doua facultati- Litere Si Filozofie- mi-a scris cu creion rosu, pe coltul tezei, urmatoarele- n-am sa uit , sper, niciodata_” Desi lucrarea nu este lipsita de unele greseli, este , totusi, foarte buna. Ea anunta pe viitorul intelectual. Daca vei munci mult si fara intreruperi, vei cuceri cetatea stiintei”.
N-am cucerit cetatea stiintei. Dar mi-am facut meseria cu mare dragoste. Si cu multa pasiune.
Cred in vocatie. Exista sau nu exista. Daca ar fi sa-mi aleg acum o meserie, tot profesoara m-as face.
p.s Ca tema de sfarsit de august, o dau tuturor celor care trec pe aici si vor sa se cunoasca mai bine.
Pentru doamnele profesoare , este obligatorie!!

marți, 18 august 2009

..nici carne moale

Am inchis televizorul.Nu cumpar ziare.Degeaba. Nu rezist. Nu merge.O ora, imi zic, ca pe vremea ailalta.Ce stiri, domne ?Chiar s-a intors lumea cu susul in jos? Sau nu mai sunt eu in stare sa aleg binele de rau? Ma furnica , asa, o intrebare, pentru mine, nu pentru altcineva- unde s-au scolit , bre, tipele astea? Cum de sunt asa de..de..na, nu gasesc cuvantul. Chiar ii fraieresc pe toti? Ca eu, acum vreo douascinci de ani , cand l-am vazut pe tovarasu’ala de doi metri, mi s-o fi parut, poate n-avea chiar atat, costum, cravata in dungi , mainile in buzunare, in usa cabinetului, ca n-am avut timp sa mai intru- ocupase trecerea-am uitat tot.tovarasa , aveti doua minute .Sa ma convingeti. Ma pregatisem doua nopti si o zi.Repetasem si-n fata oglinzii. Ma gandeam ca o sa-l omor, la cate aveam in minte.Cand l-am vazut, nu , nu l-am vazut, l-am auzit, asa, vag, am uitat tot…si ele, auzi, ii intorc pe toti.Mai incearca unii,saracii. . o vorba, o parere... Incep sa inteleg. Tot Lilick ma lumineaza. Nu trebuie sa citesti carti. Nici macar una. Cauti coperta. E tare? vii, spui , raspicat, cu privirea ferma. Dupa tine, potopul. Cine poate, cine nu, vorba proverbului.

luni, 17 august 2009

aduceri-aminte

Putea sa curete un mar intreg, fara a-i rupe coaja...

rufele? AFARA!!!






Scriu despre mine? Sau scriu despre altii? Sau despre cum traim, unii alaturi de altii, pentru ca nu avem incotro..
Viata la bloc este dupa cum da Dumnezeu. Sau dupa cum se intampla.
La inceput, aveam toti cam aceeasi varsta. Profesii- dintre cele mai diferite- croitori, profesori, medici, frizeri, vanzatoare, contabili. Toata lumea lucra. Sase zile din sapte. Copiii cresteau. Cu cheia de gat . Sau la bunici. Sau , rareori, cu cate o fata/femeie de la tara.
Copiii sunt ei, insisi ,parinti, cei mai multi in alte orase sau in alte tari,s-au pensionat multi dintre tinerii de ieri, posesori de Dacia1300 si apartament, confort I, cu doua si trei camere. Unii au plecat pentru totdeauna. Altii s-au mutat. Sau au vandut.
Intr-o vreme, si-au „inchis” balcoanele. O constructie din fier forjat. Cu geamuri. Intr-o seara , au venit niste masini, cu schele. Le-au daramat. Stricau estetica blocului. A fost mare zarva. Apoi s-a linistit totul. Si a trecut vremea.
A sosit etapa termopanelor.
Balcoanele au primit haine noi. Lumea nu mai este tanara. Dorintele? Cine stie?
In balcoane s-au pus flori. In ghivece .
Asta este; de aici incepe, in ce ma priveste- pentru altii nu stiu-durerea.
Balconasul meu este o mica sera, m-am mai laudat cu asta.
Cam asa au gandit si unii dintre cei cu care stau alaturi- stanga/dreapta/sus/jos.
Ramane o serioasa problema de rezolvat.
Rufele!!!
In legatura cu chestia asta , noi, asa, ca natie , cred ca avem o problema.
Unde se usuca? Cum? Cat poti expune si unde? In paranteza fie spus, de cele mai multe ori le spalam in vazul lumii si le intindem pe toate gardurile. Sa se vada. Fara sa se usuce.

Fiecare bloc are niste mici incaperi , care se numesc, dupa cum scrie in proiect: uscatoare.
Lumea despre care tocmai vorbesc, in uscatoare, a depozitat tot ce nu-ti vine sa crezi- sticle goale, butoiase, lazi, draperii, galerii, carucioare vechi sau mai putin vechi, biciclete.Nici vorba de loc pentru uscat rufe.
Se naste, firesc, intrebarea- unde sa se usuce rufele?


Cu o luna in urma , o singura familie- n-o sa-i vina nimanui sa creada, dar asta e, tocmai cea de deasupra apartamentului meu, si-a facut o constructie , din fier, bineinteles, in afara balconului.
Cand ies cu cafeluta mea, in cescuta rosie, printre flori , cand vreau sa vad, dincolo de padure, zapada norilor si crestele muntilor, trebuie, vrand- nevrand, sa ma fac ca nu observ- cearsafuri/ blugi/chiloti/ciorapi/prosoape- toate spanzurate , ca, daca as intinde mana, chiar le-as putea smulge. N-o fac! Ma uit in alta parte.
Da, pe scara din fata, cineva a copiat tehnica. Balconul este frumos, are perdelute de dantela. Dincolo de el, niste sarme strambe asteapta rufele.
Peste cateva zile plec in vacanta. Sa ma intreb daca , la intoarcere, voi gasi toate rufele din bloc scoase la uscat, printre copaci , ierburi si flori?
Sau pe bancutele aflate in subordinea doamnei de la parter?
p.s. am mai vazut un spectacol aproape la fel, in Napoli- partea intunecata a orasului . Si in niste orasele grecesti- uscatoarele erau in fata intrarii fiecarui apartament. Sau direct pe trotuar.

duminică, 16 august 2009

inca







E august.
La jumatate.
Si cald .
Si racoare.
Raze fierbinti ,
soapte domoale.
Vai fara dealuri,
ape secate-ntre maluri.
Flori in manunchi,
sperante cazute-n genunchi.

Copii fara griji,
cu mame grabite.
Batrani ravasiti
la porti naruite.
Ferestre deschise.
Si voci infundate.
E august.
La jumatate.

sâmbătă, 15 august 2009

carticica de seara


Pentru el, pentru Florin Bogardo, romanticul, sa nu uitam sa iubim trandafirii.. Melacolie, de
Tudor Arghezi

Am luat ceasul de-ntalnire
Cand se tulbura-n fund lacul
Si-n perdeaua lui subtire
Isi petrece steaua acul.

Cata vreme n-a venit
M-am uitat cu dor in zare.
Orele si-au impletit
Firul lor cu firul mare.

Si acum c-o vad venind
Pe poteca solitara,
De departe, simt un jind
Si-as voi sa mi se para .

Sfanta Marie Mare


Sfânta Fecioară Maria, ca una care s-a învrednicit de cinstea excepţională de a naşte cu trup pe Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii, este venerată în cultul ortodox fiind cea dintâi şi cea mai mare dintre toţi sfinţii, "Mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită fără de asemănare decât serafimii".
Venerarea Mariei ,ca fecioară, exista, deopotrivă, în bisericile- ortodoxe, catolică, anglicană şi cele orientale. Un număr foarte mare de biserici şi catedrale îi poartă numele. Principala sărbătoare a Mariei este la 15 august ,"Sfânta Maria Mare", sărbătoare care se numeşte oficial în biserica romano-catolică "Ridicarea la Ceruri a Fecioarei Maria", iar în bisericile ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului". Recent, biserica anglicană a introdus "Sărbătorirea Binecuvântatei Fecioare Maria" pe aceeaşi dată.
Toate aceste biserici sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului ,"Sfânta Maria Mică", pe 8 septembrie, iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătoreşte Sfântul Nume al Mariei , simbol al respectului datorat Maicii Sfinte şi încrederii în puterea invocării respectuoase a acestui Nume, semn de binecuvântare şi tărie în faţa ispitelor).
Pe 25 martie bisericile- catolică şi cele ortodoxe sărbătoresc Buna-Vestire, în timp ce biserica anglicană sărbătoreşte Ridicarea Sa la Ceruri.
Bisericile ortodoxe, greco- şi romano-catolice sărbătoresc Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, pe 21 noiembrie.
Biserica catolică mai sărbătoreşte Neprihănita Zămislire a Preasfintei Fecioare Maria pe 8 decembrie şi, după Conciliul al Doilea de la Vatican, a schimbat denumirea sărbătorii de 1 ianuarie din Tăierea împrejur în Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, Regina păcii.
SFANTA MARIA, ROAGA-TE PENTRU NOI!”Adu-ti aminte, o Preamilostiva Fecioara Maria, despre care nu s-a auzit vreodata sa fi venit cineva sa ceara ocrotirea Ta, sa implore ajutorul Tau si sa caute mijlocirea Ta si sa fi fost parasit la nevoie. Însufletit de aceasta încredere, alerg la tine o, Maica Mea, Fecioara a fecioarelor, vin la Tine, în fata Ta, stau ca un pacatos si mahnit. O,Maica a Cuvantului întrupat, nu dispretui cererile mele si, în marea Ta Milostivire, asculta-le si gaseste de cuviinta a le împlini.”
LA MULTI ANI !!! tuturor celor ce poarta numele Preasfintei.

joi, 13 august 2009

in ritm diferit























































Ca un furnicar. De dimineata pana seara. In toate partile. Buluc. Piciorul pe acceleratie; care pe care. Nu mai conteaza varsta. Nu mai conteaza nimic.
Rareori auzi cate un poftiti!Si mai rar- scuzati-(ma)!
Toata lumea este intr-o goana . catre?
Nu stiu..
O fi stiind cineva?


Cum iesi din oras, timpul se masoara altfel.
Lanurile, unele de porumb, altele de floarea- soarelui, primesc linistite, si arsita, si ploaia. Si vanturile dezlantuite.
Omul spera. Sa-i fie bine. Nu indrazneste la mai bine. Trece, din cand in cand, sa-si mai vada locul lui.Rupe buruienile , se uita si la vecini, bombane ceva- doar de el stiut, si pleaca. Asa cum a venit.
Cu ganduri.
Fara vorbe.


Ulmi inalti , croindu-si coroane umbroase, inconjoara curtea.
Primul, chiar langa poarta, ca un paznic. Nu sta la taifas. Strategic, si-a adunat ramurile intr-o bolta verde. Nici razele soarelui, cat sunt ele de ascutite, nu patrund. Il ocolesc. Se opresc printre flori.
Ceilalti, unul langa altul, separa curtea. Privesc peste gard campul. Fara oboseala.
Alti trei confrati si-au plecat ramurile lungi, daruite cu milioane de frunze . Ocrotesc balansoarul.
Visinilor li s-a zdrentuit haina. Fara bobitele lor zemoase sunt doar niste musafiri. La spectacolul verii.
Doi aluni plapanzi- nu si-au primit, la timp, vitaminele - isi lovesc, discret palmele de frunze.
Alaturi, un smochin, dupa ce l-au invins vanturile primaverii , mult prea aspre pentru fragilitatea lui, si-a intins frunzele in evantai. Este mandru de el. Se uita in stanga, se uita in dreapta..peste tot flori.
Cu fustele crete, pictate in toate culorile, carciumaresele rad in soare! Una mai increzuta decat alta. Le cam supara buruienile care isi baga coada printre ele, tesand o panza deasa.
Rozmarinul, cret si parfumat, se aduna in palcuri pe langa sora lui , cu fusta galbena, in bumbisori, levantica. Un piersic- copil si-a pus casa in mijlocul unei tufe de crin.
Rusinoase, in grupuri sau singurele, impanzesc curtea.
Palariute albe, in mijlocul carora , putine dintre ele isi mai pastreaza punctul rosu. Nu le stiu numele.
Bunica imi spunea ca sunt semnul inocentei. Cata vreme infloresc, se poate crede in puritate.

Rasar in momente diferite. Traiesc laolalta; fiecare lupta in felul ei. Unele pier, altele cresc frumos.
Primesc baia ploilor de vara, adorm sub licarul stelelor. Se trezesc in zorii zilei. Cu gust de roua.
Se parfumeaza discret.
Traiesc.
Pentru ele.
Si pentru cine le iubeste.

marți, 11 august 2009

cu tot sufletul


Duminica seara, cand am primit din partea Oriandei, un premiu, mi s-a parut o gluma. O gluma simpatica.
De aceea nu prea stiam cui sa-l trimit, dupa cum spuneau instructiunile, ca sa nu para un joc de copii.
In privinta tehnicii de computer, uite, recunosc, cu toata sinceritatea, ca intre voi, cei care imi treceti pragul, sunt, poate, cea mai nepriceputa.
Am invatat din mers. De cele mai multe ori de la elevii mei. De care, m-am jenat , de fiecare data. Si le-am multumit.
Cum sa procedez cu preluarea si asezarea „ trofeului” , m-a invatat Andreea.
Cine este Andreea?
Este cea mai tare fosta eleva a mea, din penultima promotie. I-am fost profesoara . Si diriginta. Am muncit impreuna pentru participarea, cand ea era in clasa a saptea, la faza nationala a Olimpiadei de Limba si literatura romana. La concursul „ Mihai Eminescu”.
De atunci este mereu PRIMA- a absolvit Colegiul Bratianu- prima, a intrat la facultate prima, a terminat anul I -Relatii internationale – ASE-Bucuresti-prima.
Si n-a aplicat.
Putea sa obtina o bursa in orice tara.
A ales sa ramana aici.
Acasa.
Pentru toate astea , si pentru multe , altele, incalc regula concursului , care spune sa ofer premiul primilor 10 prieteni. I-l ofer Andreei cu toata dragostea.
Daca nu-l crede o joaca, i-l ofer lui Lilick, pentru ca aduna in jurul ei toata floarea adevaratilor analisti de politica romaneasca, dorind binele tarii asteia, atat de napastuite.
Liei, pentru generozitatea si neoboseala cu care alearga , sfidand caldura ,si ploaia, si timpul, pentru a duce lumina si ajutor celor oropsiti de soarta.
Lui Ioan, pentru mesajul special al originalelor sale poeme. Si lui Vio, cititoarea neobosita a poemelor lui Ioan, pentru pasiune si vibratie.
Lui Andi, pentru zborul indraznet!
Elei , pentru ca alearga cu studentii ei sa ne redea o natura sanatoasa.
Isabelei Hartenie, pentru ca a plans cu mine, intelegand sensibilitatea mamei, care se topeste arzand pentru puii ei.
Lui Dumis, un tanar entuziast, care se straduieste sa adune toti bloggherii argeseni.
Sunt convinsa ca, la intoarcerea din Grecia, unde isi improspateaza energiile, scriitoarea noastra, Oana Stoica Mujea, il va primi, chiar de la Dumis, la intalnirea din 24 august.

Langa premiu- o floare!

luni, 10 august 2009

cum e ( a fost) sa fii parinte





Un gand de copil.
Pe blogul lui Calin Hera. Cititorii au comentat. Fiecare altfel.
Mi-a venit in minte o intamplare. Cu fiul meu cel mare, cand era mic de tot.
Acceptarea intr-o gradinita era o extrem de grea problema. Ca si acum. Functionau pilele si relatiile. Aroganta era la mare cautare.
Tovarasa directoare, azi o batrana smochinita, vorbea ascutit.Ca o foarfeca. In fata biroului sau elegant, in care se lafaiau buchete uriase de flori - zilnic, in vacanta de vara, erau cozi. Doamne, cozile alea ..cati ani mi-au vestejit..
Rugaminti, adeverinte de la scoala. Dovezi ca-suntem-in-invatamant, de parca avea vreo importanta , eu navetista . La 50 de km de oras.
Ni l-a primit. Cand epuizasem toate mijloacele de insistenta.
Copilusul, asa il alintam, trebuia luat acasa la ,cel tarziu , 5 d.a.
Il duceam dimineata, el cu ochii carpiti de somn, cu saculetul intr-o mana .Cealalta ma tinea strans.
Sa ma pastreze langa el.
Cu el
.Descaltarea in doi timpi si trei miscari, pe coridorul ingust, mame grabite, bunici/tatici/matusi- toti agitati. Copii plangand. Aroma de ceai, bucatarese grase, halatul apretat al asistentei- sefe.

Intr-o seara, am pierdut autobuzul. Era randul meu sa-mi iau copilul de la gradinita. Am venit cu o masina de ocazie. Cu spaima in suflet.
Era singur. Pe scaunel. Cu manutele in poala sortuletului albastru.
Obosise plangand.

In spatele nostru, s-a trantit, vijelioasa, usa.


duminică, 9 august 2009

o surpriza


Orianda mi-a oferit un premiu.
Il transmit, cu placere, prietenelor mele: Gala si Angela,cand se intorc din vacanta, Anamaria si Manon, fara conditii, Gabi, Anielle, Pescarusul argintiu, Elite, Lori, Eliza( cand vor trece pe aici) .Cum este vacanta, sunt slabe sperante, ca premiantele mai sus mentionate sa intre prea curand in posesia laurilor.Eu mi-am facut datoria. Asa ca , anunt si regulile evenimentului.
Doamnelor, luati aminte:
afisati premiul si link-ul celei care v-a premiat, adica subsemnata!!,dati premiul altor 10 persoane .
p.s. cand esti premiat, te bucuri, asa-i?
Gaudeamus igitur!

deja, gustar













Nu stiu cum arata vazuta de sus.
Coboara cuminte, dintr-o artera zgomotoasa, cautand marele bulevard. N-o deranjeaza masinile sforaitore. Ele prefera inghesuiala strazii mari.
Din cauza pantei. Case mari,vechi, frumos croite , gradinite cu flori ,in culorile verii, se insira printre arbori sanatosi. Ici –acolo- un resuarant elegant, un magazin discret.
Merg fara graba. Imi atrage atentia o buluceala . Femei si barbati. Ca pe vremuri. Pe masura ce ma apropii, coada se face tot mai mare. Pe trei coloane. Mai cu seama varstnici. Usa in fata careia se asteapta este inchisa. Imi arunc , in fuga, privirea pe inscriptia proaspat vopsita AMANET.
Mi-a cam pierit pofta de plimbare. Sentimente contradictorii ma furnica. Am putut vedea cat se poate de atent multe dintre figurile celor asezati, in tacere, unul in spatele celuilalt. Nu parea niciunul a fi cumparator.

Strada coboara tacuta.
Un arbust si-a scos la vedere cerceii .
In bobite rosii.
Cade cate o frunza.
Raze piezise se furiseaza printre ramurile copacilor.
Orasul isi traieste nepasator sfarsitul de saptamana.
Pare obisnuit cu de toate.

sâmbătă, 8 august 2009

lectura matinala

Poza veche,

Otilia Cazimir

"Sunt eu, fetiţa asta serioasă/
Ce stă pe-un scăuieş, cuminte, /
Strângând la piept, cu mâinile-amândouă /
Păpuşa nouă, /
De care încă-mi mai aduc aminte?/
(Avea rochiţă albă, de mătasă.) /
Mi-e milă de mânuţa ei, /
De trupul mic, şi firav, şi puţin: /
Mi-e milă ca de-un copilaş străin /
Ce-ar fi murit, demult, sub ochii mei…/
Pe vremea ceea nu mă cunoşteam, /
-Oglinzile erau aşa de nalte! /
O dată doar, în luciul unui geam /
Am bănuit o clipă chipul meu, /
Am prins în ochi surâsul celeilalte /
Şi n-am ştiu că-s eu./
Dar într-o zi am coborât din cui /
O cadră-n care nu era nimic – /
Decât o fată cu priviri căprui./
Ca un pisoi prostuţ şi mic, /
Am cercetat pieziş, cu frică,/
Vedenia stângace.Am râs:/
– Săraca, tare-i mititică!/
A râs şi ea./
– Ai şi mata cercei? /
De ce nu vrei să vii oleacă-ncoace?… /
Dar mâna care-o căuta pe-a ei/
A pipăit zadarnic sticla, rama,/
Şi-nspăimântată am fugit la mama. /
Azi, din fetiţa aceea nu mai este /
Decât o poză ştearsă şi-o poveste./
Cu ochii mari, cu cerceluşii din ureche, /
Mi-a adormit – păpuşa veche /
Pe scauieşul din grădină – /
În suflet, printre cioburi de lumină. /
Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum/
Coboară linişte pe suflet şi pe drum,/
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă, /
-Din întunericul uitat în mine /
Eu simt, încetişor, cum vine /
Fetiţa din oglindă,/
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii /
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării."/


p.s.
Am recitit si gandurile mele;dintr-o insemnare
FOTOGRAFIA Din balconul devenit o mica sera, priveste padurea , peste care se despletesc raze de lumina. Mangaie cu gandul mesteacanul solitar, apoi se intoarce catre albumul de pe genunchi .Din fotografia ingalbenita de vreme,zambetul fetitei cu panglici in par ii arata o strungareata nostima. Este EA -cati ani sa fi avut? Nu mai mult de cinci.. Imbracata in rochita de marchizet, cu platcuta . I-o lucrase tanti Niculina lui Iedu, o cucoana, cu zambet blajin si par bogat, ondulat . Se revede mergand cu " maicuta", asa ii spunea bunicii dinspre tata, la proba . Era un chin sa se lase miscata in toate partile si sa tina mainile departate de corp, sa nu se intepe in acele cu care era prinsa rochita.Pana la urma, iesise . Era chiar frumoasa. Bunica nu mai contenea laudand-o cat de bine ii vine rochita roz, la care i se asortase un pompon urias.EA sta pe un scaun inalt avand , de o parte si de alta, parintii. Mama poarta fusta de stofa, taior si o bluza cu guler brodat in casa . Pantofii? Si-i aminteste cu neretinuta bucurie, dar si cu emotie- erau rosii, dintr-o piele moale si lucioasa, ca manusa. Avea sa afle mai tarziu ca fusesera cumparati de tata," pe cartela", de la Bucuresti. Asa era in anii aceia, cand el lucra la CFR si avea " buletin de capitala". Renuntase la acest act , fara sa stie ce comoara pierde. De dragul pamantului.Pantofii rosii ai mamei reprezentau pentru fetita de atunci o lume, numai a ei . Pandea cu sufletul la gura plecarea parintilor dupa treburi, ii scotea din cutia lor cafenie cu floricele, unde erau pastrati cu multa grija, ii incalta si apoi facea cativa pasi, incoace si incolo, de-a lungul mesei, in fata unei oglinzi mari. Ii placea sa le auda scartaitul moale si sa le mangaie curelusele subtiri , prinse in catarame de metal.Tatal este inalt, blond, spatos si poarta palarie neagra. Parca simte si acum mana lui puternica, dar calda, in care ii tinea degetele firave de copil.In spate- o panza cenusie. Isi aminteste tot mai clar unde si cand a fost facuta fotografia aceea - la TARGUL TITULUI- intr-o toamna , pe 14 septembrie.In fiecare an, pana a absolvit liceul , mergea, la inceput cu parintii, apoi cu prietenele, sa se distreze urmarind un spectacol grozav, pentru acei ani- circul cu dresura de : serpi, cai si catei, muzica , barcutele ce se invarteau intr-un iures salbatic, tombola, unde puteai avea noroc sa castigi o ratusca schioapa , o muzicuta , o agrafa. Erau nelipsiti niste barbati guralivi, care ii indemnau pe trecatori sa primeasca de la papagalii lor," dresati" , biletele care "preziceau viitorul". Trebuia sa te feresti de tigancile cu fuste largi si crete, care te ademeneau sa-ti ghiceasca alesul, cerand in schimb 1 leu, mere , gogosi sau turta dulce.Mesterii olari si cojocari isi laudau marfa, inghesuita pe unde apucase fiecare-pe jos, pe saci sau pe cate o masa, adusa de departe, cu cateva zile inainte, concurand cu negustorii de acadele si de suc, care te chemau sa gusti, dar si sa cumperi limonada de la ei.Mirosul mustului se simtea de la intrare. Pe gratare sfaraiau micii.Targul era asteptat ca o mare sarbatoare. Lumea satelor de pe valea Argesului se pregatea din timp: tinerele nemaritate isi faceau haine noi, tinerii isi lustruiau pantofii si freza, cu ulei de nuca, gospodinele adunau din ograda tot ce se putea vinde la un pret bun, iar barbatii pregateau caii si carutele de cu seara. Cei mai fericiti erau copiii.Targul tinea 3 zile, dar ziua de 14 septembrie era cea mai frumoasa.Inchide incet albumul, spunandu-si in gand, cum a mai facut-o de multe ori, fara sa se poata tine de cuvant, ca la sfarsitul acestei veri , se va intoarce sa revada locul unde se organiza in fiecare an, in septembrie, TARGUL si sa guste - cat a mai ramas - din farmecul lui.

vineri, 7 august 2009

dincolo de noi






Ieri, am descoperit in calendarul ortodox,prins ,la indemana , in bucatarie, ca ziua de astazi o sarbatoreste pe Sfanta Theodora, de la Sihla.
In primavara , am fost intr-o scurta, dar incarcata simbolic, excursie -in Moldova.
Am ajuns si in locurile unde a sihastrit cea pe care biserica noastra a rasplatit-o pentru viata dedicata postului si inchinaciunii.
Desteptarea a fost la 6. Ne-am imbracat rapid si am apucat pe o carare, de-a lungul careia, in multe randuri, am avut senzatia ca este cea descrisa de G. Galaction in „ La vulturi!”- parea fara sfarsit.Dupa nu stiu cate urcusuri printre radacini de copaci, pietre, trepte, scurte coborasuri si din nou ocolisuri ametitoare- cam 6 km- am zarit pestera Sfintei Theodora.
Momentul a fost ca si cum, intr-un desert ,intalnesti fantana.
Legenda Sfintei este deosebit de frumoasa- o tanara femeie din Vanatorii Neamtului- aminteste si povestitorul Creanga, in " Amintirile" sale, localitatea- dupa un maritis scurt a sihastrit 60 de ani, da, saizeci,-secolul 17, 40 petrecandu-si-i in pestera care ii poarta numele.
Rupta total de lume, bolnava, fara haine, se hranea doar cu feriga.Cand nu s-a mai putut deplasa, l-a rugat pe Dumnezeu sa o ajute; in pestera a aparut o mica spartura prin care ea culegea roua , care a tinut-o in viatza. Locul este amenajat si o candela ,mereu aprinsa ,vorbeste de semnul nemuririi sfintei.
In apropiere este schitul Sihla, unde am ascultat slujba, iar apoi am pranzit.
Biserica a fost ctitorita de familia Cantacuzino ; in deal este „ biserica dintr-un brad”, avand hramul”Schimbarea la fata”.
O pace tainica acopera locurile, mangaie crestele dealurilor si primeste ,in manunchiuri, razele cuminti ale soarelui.
Locurile au o maretie aparte- flori de toate culorile incanta ochiul si invita la tacere, brazii freamata indelung, albastrul senin al cerului te invaluie, bland, intr-o poezie nescrisa..
Asculti linistea curgerii timpului.
Mereu rabdator.
Intr-un singur sens.




joi, 6 august 2009

ziua schimbarii

"Sărbătoarea Schimbării la faţă- 6 august, este ,prin excelenţă, aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire. Înainte chiar de a îndeplini mântuirea noastră prin Patimile sale, Mântuitorul arată atunci că scopul venirii Sale în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplaţia slavei Sale dumnezeieşti.
Din acest motiv sărbătoarea Schimbării la faţă i-a atras în mod deosebit pe călugări, care şi-au închinat întreaga viaţă căutării acestei lumini.
Numeroase mănăstiri au fost închinate acestei sărbători, mai ales după controversa isihastă din secolul XIV, despre natura luminii din Tabor şi despre contemplaţie. De notat de asemenea că, după o tradiţie care circula pe vremea iconoclasmului, prima icoană, scrisă de înşişi Apostolii, a fost aceea a Schimbării la faţă.

E vorba mai puţin de un fapt istoric cât de o interpretare simbolică, prezentând legătura intimă întreţinută de tradiţia bisericii între arta icoanei şi această sărbătoare a vederii lui Hristos întru slavă.

Astazi se mananca peste.

Pestele este simbolul elementului Apa, in care vietuieste. Imaginea lui era sculptata la baza monumentelor Khmere, spre a arata ca acestea se scufundau in apele de jos; in lumea sub-pamanteana. Poate de aceea s-a spus ca pestele este confuz ca apa, si poate necurat. Asa spune Sfantul Martin care remarca la peste nediferentierea capului si trunchiului. Totusi, Leviticul, desi nu acepta ca pestele sa fie adus ca jertfa, accepta ca el sa fie mancat, spre deosebire de alte animale acvatice.Simbol acvatic- pestele -este calarit de Varuna si este asociat cu nasterea si restaurarea ciclica. Manifetarea se produce la suprafata apelor.
Pestele ste un simbol arhetipal cu numeroase asemanari si interferente cu sarpele mito-poetic.In cadrul modelului tripartit al lumii constituie un clasificator mitologic si indica lumea de jos, adancurile stihiei acvatice. Are un substrat sexual pronuntat, insa vadite semne ale ambivalentei: apare atat ca simbol matricial feminin cat si ca simbol falic.
In prima sa ipostaza il aflam in imaginea monstrului marin care inghite si regurgiteaza, iar in cel de-al doilea este prezent in basmele unde eroinele raman gravide mancand un peste sau numai un os de peste.In planul simbolismului cosmic se asociaza cu apa, dar si cu soarele sau luna.
Mreana alba in legendele romanesti conoteaza cu soarele sau cu luna.In multe mitologii apare ca animal primordial. “Ichtys” a fost fiul cel mai iubit al zeului babilonian Atargatis, si a fost cunoscut in alte sisteme mitice cu numele Tirgata,Afrodita,Pelagia sau Delfinul.
O alta legenda ,tot din Babilon,vorbeste despre un peste mitic, Oannes, este cel care a dat oamenilor toate comorile.In mitologia indiana pestele (matsya) este unul dintre avatarurile lui Vishu, care-l salveaza de la potop pe Manu, legiuitorul ciclului actual; tot el ii inmaneaza apoi Vedele, adica ii dezvaluie intreaga stiinta sacra.In China, pestele este simbolul norocului, in combinatie cu cocorul(simbolul longevitatii).
In Egiptul Antic, o reprezentare a pestelui apare impreuna cu Osiris si a fost intrepretat ca fiind simbolul fertilitii lui Isis.
In alte culte, pestele simboliza reincarnarea sau forta de viata.
Simbolistica pestelui s-a extins si asupra crestinismului cu o serie de aplicatii specifice.
In crestinismul timpuriu pestele era un semn ca ai aderat la convingerile crestine. Exista o legenda conform careia un crestin a desenat un peste din profil, iar alti crestini, completand pestele cu un ochi in mijloc si-au demonstrat credinta. O explicatie ceva mai stiintifica a folosirii pestelui ca simbol in paleocretinism ar fi pilda care apare in Biblie (in evangheliile dupa Luca, Matei si Ioan) conform careia Iisus a transformat doi pesti in hrana pentru peste 5000 de persoane.

Pestele este unul dintre ele mai vechi simboluri ale crestinismului. Era reprezentat din profil si a fost cunoscut drept pestele lui Iisus."

cred ca..






As putea sa scriu o poveste.
Ca multe altele.Sau sa incerc un poem.
Fie , chiar dadaist.
Sau o PA- 82 de cuvinte.
Nu!
N-am sa fac nimic din toate astea.
Am sa spun doar ,fara pretentia de a fi constatat, in urma vreunor experimente, ca, indiferent, unde/cand/cum/ cine suntem-

Nimeni nu poate decide ce sa simtim!

miercuri, 5 august 2009

intr-o doara


Gutuiul din curte isi mangaia roadele.
Cu aripi de vant.
Poate ca plecau, in zboruri lungi, cocorii.
Raze blande se odihneau pe caietul meu.
Linioarele nu intelegeau ca au casute. Ieseau prin ferestre. Ca niste degete. Strambe .
Bastonasele se zbenguiau , in carlionti zurbagii. Fara codite.

Si-a odihnit, pentru o clipa, mana pe crestetul meu. A luat bastonul sau alb.
Fara vreo vorba, l-a pus pe masa . Langa caietul meu.
Nu stiu daca i-am inteles gestul.
Ca prin minune, bastonasele au inceput sa curga. Si linioarele. In siruri .Drepte. Ca niste copacei. Vazuti dintr-o parte.

Bunicul era padurar.
Pentru padure. Si pentru el.
Pentru mine, a fost intaiul dascal.
Ii spuneam talitu.

luni, 3 august 2009

suta la suta Olimpici

Pe un post de televiziune se impart in stanga si in dreapta masini si case celor care stau cu urechea lipita de telefon.
Doamna ministru a scoalelor ofera diplome .
Olimpicilor internationali.
Si promisiuni profesorilor lor.
Si alte promisiuni , si mai mari , din partea ministerului, acelorasi olimpici.
In seara asta - cativa banuti.
Din care un fotbalist si-ar cumpara inghetata .
Lipseste un premiat cu aur .
La 14 ani.
Premiera mondiala.
Doamna spune ” data trecuta , cand ne vom intalni, ii voi da premiul”.
Ce sa zic?
Sa fie emotiile?
Sa se schimbe pana si timpurile verbale in scoala ?
Sau la ministerul dumneai se poarta retro?

la fel


Stefan Tivodar - Timp fara timp








Aseara, in drum spre casa, cautam ‚ sa prind” acel „ceva” din sfarsitul unei zile de duminica .
Traversam cateva sate.
Le stiu de ani buni.
N-au semanat niciodata cu satele copilariei mele dambovitene.
Acolo, fiecare duminica avea ceva sarbatoresc.
De dimineata pana seara.
Si fetele oamenilor, si hainele lor, si mersul , si curtea, si drumul.
Simplu.
Curat.
Limpede.
Cu o anume blandete.
O intreb pe prietena mea, bucuresteanca , venita intr-o vizita de cateva zile , daca simte aerul duminical. Sarbatoarea de duminica.
Ne stim de sapte ani. Cand am fost in prima excursie. In Italia.De atunci, ne-am vazut in fiecare vara, schimband tinta calatoriei.
Avem aceeasi varsta.
Si aceeasi meserie.
Raman surprinsa ca o bucuresteanca autentica simte ca si mine, ca la sat , ca si la oras, fie el capitala, duminica este la fel.
Ca si sambata.
Aproape la fel cu celelalte zile ale saptamanii.
O zi de week-end.
Lumea se duce incoace si incolo. Oamenii au griji. Multe. Intunecate. Asta o vezi de la distanta.
Copiii zburda. Cu mingea/rolele/bicicleta. Sau scuterul.
Nici soarele nu-si mai scoate din lada lui de zestre hainele noi.
Ba da, si- a schimbat ceva.
Este mai fierbinte.
Inteapa.  Cool Graphics at BlingCheese.com

Si toate curg.
Mereu in acelasi sens.