peste gard

Nu suntem nici măcar ceea ce vrem să fim, ar zice  unii.//
La cei aproape optzeci de ani,  doamna Cornelia  pare un titirez, înfășurat  în bermude violet.
 În fiecare lună, joi după-amiază, își  cheamă coafeza acasă. Este ziua ei bună.
 Domnu Mitu nu are voie să intre în sufragerie, își face de lucru în micul lui atelier, repară o veioză, un scaun, o conductă  de apă, mai mult le strică, zice consoarta.
S-au stabilit aici, în casa ei părintească, în urmă cu vreo douăzeci de ani,  veniți tocmai din inima Ialomiței. 
Domnu Mitu a fost toată viața inginer-mecanic la un IAS, dumneaei, contabilă.
Prima s-a pensionat Cori, așa o alinta mămica..l-a așteptat doi ani, nu putea să-l  lase  acolo, prea îi fugiseră mereu ochii după fustele învățătoarelor, umblau tot felul de vorbe,  Cori s-a prefăcut că nu aude, ce era să facă? 
Domnu Mitu stă cuminte în curte,  iese  doar  dimineața la pâine. Dacă uită ceva de pe listă, se mai duce o dată. 
 Atât.
 Își cumpără ziarul, a rămas fidel  Adevărului.
Doamna Cornelia  a făcut de toate la viața dumneaei- spălat, călcat, croitorie,  gătit, dulcețuri,  plus  grădină de zarzavat.
Gata! Îi ajunge! Nu mai vrea  să trebăluiască în curte.
 Asta îl  necăjește rău de tot pe domnu Mitu, câțiva puișori, un purcel..n-ar fi rău. 
Nici prea greu.
Chestia cu  venirea coafezei o înțelege, l-a convins fecioru-său,  rămas  burlac, la cinzeci de ani, mereu plecat în delegații  - mama are și ea drepturile ei! las-o, domle, în pace.
Doamna Cornelia  vorbește subțirel, mai mult ciripește.  Îl bate la cap, se plânge el.//
 Se întorc din grădină. Stropiseră niște răsaduri. El, în spate, cu un  bidonel în mână.
-Mână măgaru..
Vorbele rămân suspendate  undeva.
Proaspăt coafată, doamna Cornelia  face o piruetă pe un călcâi și pleosc ! o palmă pe obrazul nebărbierit al domnului Mitu.
-Porc bătrân!        //
Ușa bucătăriei se lovește zdravăn de perete.
Printre frunze, un soare cu dinți răsfiră   raze gălbui  în vârful degetelor obosite.
Dincolo de gard, vecina își face cruce și trage repede perdeaua.
p.s.  tu ce spui?

lumea văzută din tren

fără titlu

lucrurile nu se schimbă,

 noi ne transformăm-H.T. Thoreau .
Telefoane, mailuri, cine pe cine a mai găsit, vești  de toate felurile, bucuria redescoperirii unei foste colege, a cărei   voce n-ai mai auzit-o  de pe vremea când  întrebările aveau cam aceeași temă- ce ne dă la teză?ne ascultă la geografie? câte note ai? ce carte ai citit?  mai ești prietenă cu..? ți-a adus flori? primim învoire sâmbătă?

A plouat fără întrerupere.

Noaptea de vineri a fost  agitată- neîmblânzitele  iele au trimis fulgere și tunete, nu prea am pus geană pe geană.

Dimineața  s-a ivit  grăbită și rece.  

Aceleași emoții.

Un telefon , o voce cunoscută- știi, Florinela a făcut preinfarct, viața nu este chiar roz, orele trec, m-am tot sucit, plouă, bate un vânt ca de primăvară nehotărâtă. //

Liceul nu mai păstrează nimic din aerul lui romantic de odinioară, s-a colorat modern,  ferestrele  au jaluzele portocalii, în curte s-au asortat dale  și bănci.//

  Printre  stropi grei, multe autoturisme, figuri vesele.

Vântul întoarce umbrelele.
Prindem  câteva raze răzlețe, ne așezăm pentru poza de grup, cu toate că sunt prea puțini dintre cei care și-au anunțat venirea..

Fără vizită în școală, nu cred că  doar eu sunt tristă.

Doina- organizatoarea- face prezența.

Ploaia se întețește.

Puține fotografii, zâmbete, amintiri la repezeală,  amabilități- ce bine arăți, nu te-ai schimbat, ce rețetă ai, dragă? 
Se poartă  burtă peste curea, păr albit , fără voie,  culori din toate anotimpurile.

Umbrela este articolul cel mai solicitat.//

Restaurant  redecorat în pripă,  fiecare prinde  un loc pe unde  poate, gânduri  triste,  pentru cei plecați ,  muzică asurzitoare,  lumea a cam uitat să danseze, nelipsitele fripturi, clinchet de pahare, mulți ani trăiască! blițuri,  sârba ca la Crovu, hora mare, valsul a fost uitat, lipsește domnul Rozner,  moleșeală- restaurantul nu are aer condiționat, singura ospătăriță  face față cam greu,   fulgere  printre perdele. 
Aș fi vrut Demis Roussos..
Ca pe vremuri, eu și Rodica vorbim de toate, cât de extraordinară ne-a fost diriginta, doamna Diana Alexandrescu, doamne, câte ne-a învățat, cât de blândă era doamna Nicoleta Nancă, profesoara noastră de română, ce ne-a mai speriat Babacu cu aldehidele lui, Codilă cu mașina de plantat cartofi, domnișoara Lupescu  cu   ale ei taifunuri, cutremure și cei mai cunoscuți vulcani. Nu l-am uitat pe domnul Carp, profesorul de muzică, nici de pantofii motorizați ai profesorului de filozofie, nici de suplețea franțuzicăi, de care toți colegii erau îndrăgostiți..
Vorbim și de-ale noastre- cum am ajuns atât de repede mami, apoi  buni, cum   am vrea noi  să învețe  rebelii noștri pici..

Dincolo de fereastră, asfințitul aduce raze piezișe. 
În curte, câțiva tei își freamătă floarea.

Schimb de adrese, la anul ne vedem altundeva, orele fug, s-a mai potolit ploaia.

Plecăm pe rând.

Așa cum am sosit.//
Îmi lipsea ceva.. ca și cum vântul trântise o ușă.
Târziu, când ploaia s-a oprit, mi-am rugat cumnata să mă însoțească într-o plimbare prin oraș. Așa am descoperit noul parc, în care sala de sport a primit numele  profesorului nostru de sport Miu Dumitru.
Pașii ne-au dus în curtea liniștită a liceului, cineva uitase,  parcă anume, poarta deschisă.
Căutam ceva, nu știu ce,  poate eternitatea clipei! 
Cred că am atins-o!
Mi-este de  de ajuns!
  

p.s. ți-ai revăzut vreodată colegii de liceu?

surâs amăgitor în parfum de Sânziene

Inspirați de vraja nopților de cireșar, Mircea Eliade și Mihail Sadoveanu le-au dedicat câte un superb un roman.

Sânzienele sau Drăgaica   ar însemna, pentru calendarul ortodox,  poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a verii! Astăzi Pământul are  cea mai  frumoasă culoare- verde luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă întunericul din viețile noastre. Este atotputernic, pentru că trăiește din plin începutul  solstițiului  de vară.
În cinstea lui, pe colnice , pe dealuri, oamenii , încinși cu brâie de pelin, aprindeau, pe vremuri,  focuri,  dansau  în jurul focului, apoi își aruncau în flăcări  cingătorile , pentru ca necazurile, amare ca pelinul, să ardă.
Profesorul nostru de folclor, domnul  Gheorghe Vrabie, de care mi-am amintit astăzi, răsfoind cursul  din anul II, rătăcit într-un sertar, ne vorbea cu mare pasiune despre mitologia populară.
Mi-e dor de palma  lui deschisă,  în care contura zonele sărbătorilor, obiceiurile și mulțimea de întâmplări nepământene  . 
Ascultam vrăjiți istoria tainică  a tradițiilor noastre , care se pierd într-o lume dominată de magie.
 Drăgaica-termen slav- este considerată zeița agrară a vârstei fecundității câmpiei, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, care își doresc să devină mame. 
 În Descriptio Moldaviae,  cartea cerută la Berlin, ca document despre noi și despre tradițiile noastre, Dimitrie Cantemir-domn,  scriitor, om politic,  filozof, astrolog, etnograf, enciclopedist, lingvist, muzicolog,  folclorist, compozitor, primul  român, membru al unei academii străine-1714-   a descris-o  pe zeița Ceres, Drăgaica,   ca fiind mândră și orgolioasă. 
Extraordinarul   cărturar consultase peste 100 de documente , scrise, la vremea aceea,  în patru limbi- latină, greacă, rusă, polonă.//
De ziua ei-Sancta Diana- zeitate păgână- nu se iese la muncă în câmp, nu se coase, nu se spală rufe.
Răzbunătoare, vine cu tunete amenințătoare și cu înec.

Se naște la 9 martie, când moare baba Dochia și se maturizează astăzi.
De mâine  și cucul tace. //
În noaptea care tocmai a trecut, s-ar fi făcut un pact între lumea noastră și lumea cealaltă, s-au deschis porțile cerului, animalele au stat la sfat . Cine le-a ascultat le-a deslușit tainele.
Intre orele 22 și 24, se zice că, în întunecimea codrilor, unde  nu pătrunde cântecul cocoșului, păzită strașnic de duhuri, se ivește floarea de ferigă..
Strălucitoare ca o stea și albă ca zăpada!
Cine se scaldă în apele tăinuite ale sălbăticiei, sub lumina lunii, în acestă noapte, își păstrează sănătatea și tinerețea fără bătrânețe.
La miezul nopții, Sânzienele, ielele se prind de mâini și dansează.
Amăgitoare unduiri, în șoapte doar de ele știute!
Nu trebuie să fie văzute de nimeni, pentru că se supără, și-i lasă pe cei neascultători fără glas.
Se năpustesc  în vijelii și furtuni năprasnice.//fotografia este luată de pe Wikipedia)

Simbolul zeiței este floarea de un galben strălucitor, care țâșnește în lanul de grâu, mângâind spicele cu parfumul ei amețitor. 
O vezi și pe marginea drumurilor, legănându-se în bătaia vântului de seară.
Întinde mâna și culege-o!

Se poartă la brâu, în sân, în buzunar . Fetele nemăritate o așază  răsfirată sub căpătâi , în speranța că-l vor visa pe cel ce le-a fost ursit.
Eu  am aflat-o  în semestrul al doilea, când, deja,  eram  măritată..

Se zice că fata care se rostogolește în roua căzută aseară  în iarbă  devine mai frumoasă, mai plină de viață, mai senzuală.

Din firele de drăgaică , împletite cu spice, se fac coronițe.
Se aruncă pe case, ori se pun la ferestre. Atât ele, cât și talismanele cu flori de drăgaică , purtate la gât, asigură  protecție împotriva răului.//

În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și flori.

Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi aduce în minte figura bunicii, roșie în obraz, cu mânecile suflecate și șorțul plin de fructe , adunându-ne pe toți șase nepoții, în fața casei, pe iarba verde și moale.
p.s.. ți-ai împletit un talisman? ia un fir de la mine!

haz de necaz

sursa- -prietena mea hazoasă

fie te naști artist,

 fie nu. Rămâi artist , chiar dacă vocea ta nu mai este un foc de artificii. Maria Callas

Aseară Filarmonica Pitești și-a închis stagiunea, într-un spectacol grandios.

Seara i-a fost dedicată  celei mai mari  cântărețe de operă din lume, din a doua jumătate a secolului al XX-lea- La Divina, Regina della lirica, MARIA CALLAS..

 Sub  bagheta dirijorului Tiberiu Oprea, orchestra  a acompaniat  voci  cunoscute, dar  și tineri  artiști în devenire-

Ne-au încântat cu harul și pasiunea lor,  care înfruntă vremurile –Mediana Vlad, Andra Bivol Costea,  Mihail Dogotari,Valentina Naforniță, Cristina Radu, Orsolya Variștefan Popov, Ștefan Korch, Marian Rește,.  Alin Anca.

O sută de minute  cu  arii din opere, purtând semnături celebre-G. Bizet, C .Gounod, W.A. Mozart, G Donizetti,G. Puccini, , G. Verdi,G .Rossini, A . Dvorak, .

 Dăruire, grație, frumusețe!!

În sală au fost prezenți câțva invitați  speciali-confidenta Mariei Callas- Giovanna Lomazzi, Gianni Tangucci- ani de-a rândul director artistic la Scala, Giampiero Zazzara-regizorului concertului din această seară,  soprana Laura Niculescu- inițiatoarea concursului.

A fost  o seară divină!!

Emoții, vibrație, culoare, trandafiri roșii, armonie!

În drum către casă, mi-a trecut prin minte o întrebare,  la  al cărei  răspuns nu vreau să mă gândesc- are legătură cu agresiva reîmpărțire  teritorială ..
p.s. câte filarmonici vor supraviețui?

strategie managerială

Vacanța a dat buzna, dar se termină destul de repede, așa că   este bine să păstrezi o relație calmă  cu șeful. 
Chiar să o îmbunătățești, dacă se poate..

Iată un model!

Contabilul -șef,  administratorul  și  directorul unei   firme iau prânzul împreună.
Într-un colț  al restaurantului, găsesc o lampă de ulei, ponosită. De comun acord, hotărăsc s-o curețe.

Într-o clipă , apare  un  nor de ceață, din care se desprinde un spirit:

-Cum , de obicei, îndeplinesc trei dorințe,  acord fiecăruia dintre voi  dreptul  de a-mi cere ce-și dorește, grăiește nevăzutul.

-Eu primul, eu primul! se agită administratorul. Vreau să fiu  în Caraibe toată vacanța !  
pfuf! și dispare.

Fără să se sperie, contabilul strigă:

-Este rândul meu, vreau o vacanță pe o plajă în Hawaii, cu masajistă, rezervă interminabilă de bere și cu un top-model! 
pfuf! și dispare.

-Acum este rândul tău, se adresează spiritul către  directorul firmei.

-Vreau ca ăștia doi să se întoarcă la muncă, imediat,  după  această pauză de masă,  zice , apăsat, directorul.

Întâmplarea are o concluzie.

 p.s. tu ce spui?  ( dacă sunt  șefi prin preajmă, ar putea să ne împărtășească din experiența lor..zic și eu)

misiune îndeplinită

Miercurea tăcută, ca pisica ocupată. Carmen știe de ce!

dacă părinții tăi

 n-au avut niciun copil, există șansa ca nici tu  să nu ai..//
La o ședință cu părinții, un tip tuciuriu, halat verde, burtos, fugise de la serviciu.
Se așază în ultima bancă, ascultă, fiul lui are note mici, el își rupe o unghie, n-o scapă nici pe a doua.
-Grea meseria de părinte, doamna dirigintă, nicio facultate nu te pregătește pentru ea..//
Era trecut de miezul nopții. Nu-l putem liniști- cum de sunt mai mult de șaizeci de copii din școală, cu medie mai mare decât a lui?
Să mai repetăm schița, ba nu, basmul, ce zici de pastel?
Astea-s vorbele mamei. 
Absolventă a Universității de matematică, prosperă femeie de afaceri. 
Se întâlnește cu cei doi copii, seara. Sau sâmbăta, când se poate.
O rudă apropiată zice că, de fapt, copilul voia să doarmă, a doua zi era primul mare examen din viața lui..cine să aleagă?
Examenul a mers bine, noaptea a reușit să pună pleoapă peste pleoapă câteva ore.
S-a concentrat, hai că n-a fost chiar greu , basmul, știți că mi-ați dat și dumneavoastră lucrare, am făcut bine1
Vineri se afișează rezultatele!
Doamna- mamă trece prin toate stările- de la bucurie la deznădejde. El , de! viitor bărbat, le duce pe toate. //
O prietenă bună mi-a trimis un material.
L-am citit cu atenție. Poate, zic eu, n-ar fi rău să-l vedeți.
Fără grabă!
Vine vacanța!
Scrisoare către părinți
Părinți din lumea întreagă , nu uitati sa fiti parinti!
Intrupati in fiecare clipa definitia si insemnatatea omeneasca a cuvantului "parinte" - inglobati dragostea, grija, iubirea, atentia si bucuria in cresterea copilului vostru. Din aceste valori infloreste copilul tau, din ele se hraneste si isi extrage seva necesara pentru a deveni un matur responsabil si capabil.

W. Livingston Larned, autor american, a conceput, intr-un moment de sinceritate, o scrisoare numita "Tata uita", care evoca cele mai pure si sincere sentimente ale unui tata fata de propriul fiu. 
Este un moment de reflectie si de "martusire a greselilor spre iertarea pacatelor... de parinte!" Reprezinta o constientizare a greselilor de abordare in cresterea copilului, un indreptar util si practic pentru toti parintii care inca nu isi dau seama ca nu copilul este cauza tuturor problemelor lor.

Traim vremuri in care copilul este o copie miniaturala a unui adult: nu are voie sa greseasca, trebuie sa studieze pe rupte, sa fie responsabil, sa munceasca pentru a obtine si sa-si dezvolte cat mai multe abilitati pentru a reusi in viata. In plus, este criticat, judecat si condamnat pentru comportamentele sale nepotrivite de multe ori in stil barbar sau care lasa de dorit. Nu ajuta cu nimic sa ii spui "ai aruncat cu jucaria in mine, acum iei bataie". Fii un indrumar pentru copilul tau, lasandu-l sa se caleasca atat fizic, cat si emotional, indreata-i pasii cand sta sa pice in gol si nu in ultimul rand, iubeste-l orice ar face.

Nu uita sa ii spui si sa ii demonstrezi mereu asta si sa il lasi sa se bucure de copilarie. 
Incearca sa iti intelegi pruncul in loc sa il acuzi, pedepsesti sau certi, poate e timpul sa il incurajezi si lauzi mai mult in loc sa il critici si sa il inveti in loc sa il judeci ca nu stie - fii mana lui dreapta in incercarea de a-si "scrie" copilaria.
Fii pentru el, asa cum spune autorul nostru, un prieten de nadejde atunci cand are nevoie de tine, sufera alaturi de el si fii un parinte adevarat. Nu il trata ca pe un adult si nu iti varsa nervii pe el, atunci cand seful ti-a anuntat reducerea de salariu. Nu are nicio vina.

Vorba lui Larned "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult". Musca-ti limba inainte de a tipa, cum indruma autorul, si inceteaza sa il mai tratezi pe ca pe un obiect creat si manipulat de tine. Nu merge niciodata pe premisa "eu te-am facut, eu te omor" si nu incerca sa iti impui punctele de vedere in alegerile lui. Lasa-l sa greseasca, cine nu o face? Lasa-l sa fure mai mult timp pe terenul de joaca, chiar daca pe tine te asteapta un maldar de vase si masina de spalat rufe plina.

Lasa copilaria sa se desfasoare in toate formele ei!

Nu cele 5 cursuri la care il inscrii, 3 meditatori, o bona si multiplele palme verbale sau fizice cu scop disciplinar iti transforma in timp copilul intr-un adult puternic, sanatos, fericit si de succes. Nu daca il trimiti in Elvetia sau SUA sa invete il vei forma.

Ofera-i dragoste si dedica-i timp si oportunitati si vei "coace" cel mai frumos, capabil si reusit produs al vietii tale!

Cearta-l parinteste atunci cand merita, iar cand o faci, marturiseste-i dragostea. Educa-l pastrand mereu in manecuta cartea dragostei, a intelegerii si a cuvintelor potrivite!

"Tata uita" - W. Livingston Larned


"Asculta-ma fiule: iti vorbesc in timp ce dormi, cu o manuta pe obraz si cu buclele tale blonde si umede adunate pe fruntea plina de sudoare. M-am strecurat singur in camera ta. Acum doar cateva minute, pe cand citeam ziarul in biblioteca, am fost inabusit de remuscari.

Am venit langa patul tau cu un profund sentiment al vinei. Iata la ce ma gandeam, fiule: am fost mereu suparat pe tine, te-am certat pe cand te imbracai pentru scoala pentru ca te-ai sters prea repede cu prosopul pe fata. Te-am condamnat pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Am strigat nervos la tine pentru ca ai aruncat pe jos cateva din lucrurile tale. Te-am considerat vinovat si la micul dejun. Varsai bautura,infulecai mancarea, iti puneai coatele pe masa. Iti ungeai painea cu prea mult unt.

Si cand te-ai dus la joaca si eu am plecat la slujba, te-ai intors, mi-ai facut cu mana si mi-ai spus: "Pa, tati!", iar eu m-am incruntat si ti-am raspuns: "Indreapta-ti umerii!". Apoi a reinceput totul in aceeasi dupa-amiaza. Intorcandu-ma de la serviciu, te-am spionat; stateai in genunchi si te jucai cu bilutele. Sosetele iti erau gaurite. Te-am umilit in fata prietenilor tai aducandu-te acasa cu forta. Sosetele costau bani - si daca ar fi trebuit sa le cumperi, ai fi fost mai atent! Inchipuie-ti, fiule, asa se poarta un tata! Iti amintesti, mai tarziu, cum eu citeam in biblioteca, iar tu ai intrat tiptil, cu o umbra de durere in priviri? Cand mi-am ridicat ochii din hartie, enervat din cauza intreruperii, ai sovait in pragul usii. "Ce vrei?", m-am rastit. N-ai spus nimic, dar ai venit in fuga si te-ai aruncat in bratele mele si m-ai sarutat, cu manutele mici incolacite in jurul gatului meu cu atata dragoste, pe care Dumnezeu insusi ti-a daruit-o si pe care nici nepasarea n-o putea ucide. Si apoi ai plecat tropaind usor pe scari.

Ei bine, fiule, cateva clipe mai tarziu, hartia mi-a alunecat din maini si am fost patruns de o groaza cumplita. Ce facuse din mine obiceiul? Prostul obicei de a cauta nod in papura, de a certa - asta era rasplata pe care o primeai fiindca erai baiat. Nu ca nu te iubeam, dar ceream prea multe de la anii tai fragezi. Imi stabilisem drept criteriu propria-mi varsta. Si era atata bunatate, frumusete si adevar in sufletul tau.

Micuta ta inima era la fel de desarvarsita ca zorii ce invaluie triumfator dealurile domoale. Toate astea se adunasera in impulsul tau de moment de a te naspusti sa ma saruti si sa-mi urezi noapte buna. Nimic altceva nu conteaza in aceasta seara. Am venit la capataiul tau pe intuneric si am ingenuncheat acolo, rusinat! E o ispasire palida, stiu ca n-ai intelege toate acestea daca ti le-as spune cand esti treaz.
Dar maine o sa fiu un tatic adevarat! O sa-ti fiu prieten de nadejde, voi suferi cot la cot cu tine si voi rade cand razi si tu. O sa-mi musc limba inainte sa te cert. O sa repet mereu, ca intr-un ritual: "Nu e decat un pusti - un baietel si nimic mai mult" Mi-e teama ca te-am tratat ca pe un barbat. 
Si totusi, fiule, acum ca te vad ghemuit si ostenit in patutul tau de copil, imi dau seama ca nu esti decat un copilas. Pana mai ieri te purta mama in brate si iti odihneai capsorul pe umarul ei. 
Ti-am cerut prea mult, mult prea mult."

p.s. ai ajuns aici? ce spui? 

sperietoarea

Nu seamănă  cu livada  din piesa rusească..

S-au adunat , laolaltă, ei , doar ei știu după ce criterii- vișini, zarzări, duzi, un nuc, câțiva tei și mulți ulmi.

 Săptămâna trecută, din senin, s-a iscat furtună.

 Într-o clipă!

Stropi reci, mărunți, aspri loveau din toate părțile.

S-au adunat în pietricele dușmănoase,  mai mari, tot mai mari.

Neputincioși, vișinii și-au acoperit cerceii sub frunze, unii , îmbujorați, alții timizi, apărându-și ciorchinii de rafalele dușmănoase..

După un ceas, în iarbă, fructe roșii,  verzi  și gălbui își plângeau somnul  din urmă.

Tot cum a venit, furtuna  s-a oprit. 
Cerul  și-a luminat cărările.
De undeva, ascuns printre vălătuci de nori, soarele și-a scos câte un deget.

Amiaza a râs în toată  splendoarea ei  de femeie împlinită, cochetând  printre frunze, ramuri și flori.

Tremur ușor, în adieri blânde!

Și  când  bobițele roșii clipeau  în lumina roșiatică de asfințit, un stol neobosit de păsări hămesite, apărut din locuri tainice, s-a oprit pe crengile bogate.

Lipsiți de apărare, vișinii își frânguiau amarnic năsturașii  abia pârguiți , în calea  ciocurilor  hămesite.//

 O mai știi?

 Poate că de multe ori, în copilărie,  ți-a trimis pașii înapoi, din livada trosnind de rod a vreunui vecin…voiai să știi gustul cireșelor. Sau să te bucuri de aroma merelor crețești...

Momâia! haine vechi, culori incerte, o lume rătăcită în seri cu parfum copilăresc..//

De pe cea mai înaltă creangă, privește în toate părțile.

Are ceva hidos în căutătură..paradoxal,  este protectoare!

Vișinii sunt în siguranță!!
p.s. îți amintești  imaginea ei    dominând grădinile?

între ieri și mâine

Dincolo de pământ și infinit,

Cătam să aflu cerul unde vine.



 
Și-un glas solemn atunci s-a auzit:
 






„Și cerul și pământul sunt în tine”.

        O. Khayyam