luni, 30 noiembrie 2009
dus-intors
La ora asta , gara este aproape pustie.Foarte curata.Peste noapte, matura si-a facut constiincios datoria. Ploaia a sters, rabdatoare, dalele ciobite. Stralucesc vesele in dimineata trezita cu noaptea in cap, de raze buclucase.Cativa porumbei sar nepasatori printre sine. Atunci l-am vazut.Se leagana. In ritm saltaret. Castile sunt infipte peste parul uns din belsug cu gel. Scuipa , in viteza, coji de seminte. Ea are fusta alba. Transparenta. Plisata.Tivul se prelinge peste dalele umede. Fas violet. Pana in talie. Par negru , strans in coada. Scoate din geanta- sacosa un servetel. Aplecata, aproape in genunchi, curata pantofii lui albi. Calm. Bland. Ca si cum i-ar sterge obrazul stropit.El continua sa se miste in ritmul propriu..Un pas la dreapta lor – un cos de gunoi. Ea nu-l vede. Sau nu vrea. Arunca servetelul. Se plimba nervosi. Au sosit prea devreme. El fumeaza. Arunca chistocul. Cat acolo. Ea mananca pufuleti. Arunca punguta. Langa servetelul murdar. Soseste trenul. El urca, in graba. Ea il urmeaza. Gara isi mangaie dalele. Si obrazul. Cu pete albe.Unii oameni mari ne cer sa votam in numele bunului- simt. Inalt. Bine facut. Par grizonat. Deschide geanta incapatoare si rastoarna, in viteza, pe scaunele libere, cate o gramajoara- o lanterna, o trusa de 3 pixuri, un breloc, servetele umede, un portmoneu mare, unul mic, un lacat, doua brichete. Pe invelitori , preturi- 2, 9, 4, 7,3 roni .Studentele din dreapta mea se distreaza. El nu. Tace. Asteapta. Trenul se pregateste de plecare. Nimeni nu s-a aratat interesat de mica taraba mobila. Aproape gol, trenul porneste.
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
parfum princiar
Fermecatoare, gratioasa, inteligenta si ferma, printesa precoce , Martha , fiica Smarandei Mavrocordat, casatorita Lahovary, nascuta la 28 ianuarie 1889, egala ca personalitate cu tatal si bunicul matern, a invatat de mica independenta. Copilaria si adolescenta si le-a impartit intre Bucuresti si diverse capitale europene, insotindu-l pe tatal ei, diplomatul Lahovary. Fetita uimea cu memoria uriasa- retinea texte lungi, dupa lectura pe care o faceau colegii de clasa. Bunicul avea sa descopere ca exaltata lui nepoata ascundea ca inca nu stia sa citeasca. Educatia ei a fost un amestec de exigenta de manastire belgiana si spirit romanesc.Cultura, inteligenta, siguranta de sine au fost recunoscute de regina Elisabeta a Romaniei, la sugestia careia, tanara a pozat pentru picturile de la biserica din Curtea de Arges. Dupa o scurta si focoasa pasiune, la 16 ani, dupa moda timpului, s-a casatorit cu printul Bibescu. Printesa si sotul ei au hotarat sa traiasca separat, dupa nasterea celor doi copii.Viata i-a fost un drum inflacarat intre politica si literatura, dublat de rasunatoare iubiri. Numele printului mostenitor al Germaniei, al regelui Spaniei, Alfons al XIII-lea, al lordului Cristopher Thompson apar in biografia sentimentala a celei care , ca faima, seamana cu Mata Hari.La Paris a cunoscut celebritati ca -Paul Claudel si abatele Muquier, Marcel Proust, care i-au fost prieteni. Literatura i-a fost refugiu. Si sursa a celebritatii. ” Cele opt raiuri”- 1908, „ Izvor, tara a salciilor”, 1923, ' Papagalul verde"-1923, ' Destinul lordului Thompson"- 1927, ' Viata unei prietenii"- 1957, ' Nobletea robei"- 1923, " La bal cu Marcel Proust",1928, " Portrete regale", ' Cruciada pentru anemona", 1931, ' Rasul naiadei', 1935 . Recunoasterea meritelor acestei ipostaze feminine de luptator s-a conctretizat in titluri jinduite de barbati- a primit Legiunea de onoare si a fost membra a Academiei Regale de limba si literatuta franceza a Belgiei. A fost un spirit civic deosebit- in 1916 a condus la Bucuresti un spital pentru raniti. A parasit , cum a putut Mogosoaia, palatul pe care il rectitorise intr-un spirit original, pentru ca l-a iubit enorm, in timp ce in Romania se instaura regimul comunist. La Londra spunea despre acest moment ca” a disparut ca un decor de opera”. A parasit lumea , la 84 de ani-28 noiembrie 1973 , luand cu ea farmecul si frumusetea unor vremuri princiare..
Serban Cioculescu-
„Cunoscută şi sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă, cucerind prin frumuseţea, inteligenţa şi talentul ei numeroase admiraţii. A păstrat până la urmă nostalgia după «ţara sălciilor» şi amintirea prieteniilor lăsate în ţară.“
„Geniul este o lunga adolescenta” . „ Suferinta este un loc geografic in care ne regasim cu totii”. Martha Bibescu.
Serban Cioculescu-
„Cunoscută şi sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă, cucerind prin frumuseţea, inteligenţa şi talentul ei numeroase admiraţii. A păstrat până la urmă nostalgia după «ţara sălciilor» şi amintirea prieteniilor lăsate în ţară.“
„Geniul este o lunga adolescenta” . „ Suferinta este un loc geografic in care ne regasim cu totii”. Martha Bibescu.
vineri, 27 noiembrie 2009
gimnastica de suflet
Sunt o dornica ascultatoare , fara pretentii de cunoscatoare in tainele muzicii adevarate. Imi iau portia de libertate- merg , saptamanal , la concert. In dimineata asta , citesc intr-un ghid de muzicoterapie ca medicina acorda mare atentie relatiei dintre legile fizice ale sunetelor si efectele lor asupra organismului viu. Stiinta sunetului sau sonologia studiaza nu doar actiunea sunetelor asupra mediului fizic si chimic, dar si rolul lor asupra fenomenelor biologice si pshice. Savantul roman , George Constantinescu , creatorul sonisticii, intrevedea, cu multa vreme in urma, proprietatile terapeutice ale sunetelor si actiunea lor asupra structurilor organismelor vii . Arata ca , mai intai de toate, muzica actioneaza asupra psihicului, producand efecte relaxante, tonifiante, stimulante. Intr-un fel, asta imi explica prezenta la concertele saptamanale a unui mare numar de persoane. De toate varstele. Lumea fuge de stresul social, de apasarea stridentelor de peste tot. Tot in cartea amintita, descopar ca stilurile muzicale , precum si genurile abordate au influenta diferita asupra starii de sanatate. Asa aflu ca „ Simfonia italiana”, finalizata de Felix Mendelssohn Bartholdy, in 1833, pe care tocmai am ascultat-o aseara, in interpretatea orchestrei filarmonicii locale, sub bagheta maestrului Tiberiu Oprea, ajuta la calmarea durerilor. Intuiam lucrurile astea, si daca ma intorc cu gandul la cele patru parti ale Simfoniei, resimt diferentele sonoritatilor , in toata splendoarea lor- prima parte, martiala, a doua , religioasa, urmata de un menuet delicat , pentru ca finalul sa infloreasca in doua dansuri , Saltarello si Tarantella. Si starea de liniste , urmata de o bucurie imensa , pe care le-am resimtit, in timp ce ascultam . Imi place legenda pe care tocmai am descoperit-o. Se zice ca , in timp ce tot revizuia muzica Concertului nr. 1 in sol minor,op.25, pe care l-am ascultat, in partea a doua a serii, acompaniat de inepuizabilul pianist, Valentin Gheorghiu, compozitorul era indragostit de fiica unei baronese din Munchen- Delphine. Dupa ce o vizita, imediat, fiind un talent innascut,punea pe hartie, muzica . Premiera a avut loc , cu succes rasunator, la Munchen. Hector Berlioz scria mai tarziu, dupa ce Franz Liszt facuse concertul extrem de popular, ca , la un concurs de interpretare pianistica obligatorie a piesei amintite, dupa ce cantasera 30 de concurenti, pianul ar fi inceput sa cante singur . Minunea ar fi fost oprita doar dupa ce pianul a fost distrus.
La 91 de ani- nascut in aceeasi zi cu Bach-21 martie- fara partitura, cu degete magice, ne-a tinut cu sufletul si auzul in palme, marele Valentin Gheorghiu. Cand a parasit scena, lumea a ramas, in continuare, tintuita, inclinandu-se , prin aplauze , minute in sir.
La 91 de ani- nascut in aceeasi zi cu Bach-21 martie- fara partitura, cu degete magice, ne-a tinut cu sufletul si auzul in palme, marele Valentin Gheorghiu. Cand a parasit scena, lumea a ramas, in continuare, tintuita, inclinandu-se , prin aplauze , minute in sir.
joi, 26 noiembrie 2009
printre altele
La 11 fix- toata viata am fost punctuala- urma sa ma intalnesc cu o persoana. In fata unei institutii, unde fiecare se duce sa ceara. Sa primeasca. Dreptate. Pe-a lui.
Un afis mare.
Doua imagini.In stanga- scara unui bloc. Cu patru etaje . Rufe colorate spanzurate in balcoane mici, innegrite. De ploi si de vreme. Dedesubt scrie mare: Aici locuieste George C......, care a dat spaga, sa-si poata cumpara un apartament.
In partea dreapta a afisului o vila, cu doua etaje, construita in stil american , culori de imprumut. Multe flori, verdeata, fantani. Dedesubt scrie- Aici locuieste Gica B...., care a primit spaga, pentru a aproba cumpararea de apartamente in blocul de alaturi.
George da, Gica primeste.
Egalitate de sanse.
Trece multa lume. In sus si in jos . Fum de tigara, discutii, tineri, parfumuri, varstnici, un cersetor, dosare, tocuri inalte. Ascutite.
Persoana intarzie . Prea mult. Astept si privesc.
Atunci l-am observat. Cobora scarile. Agale. Poarta roba. Ochelari . Si costum scump. Numara. Pe degete. Cu pauze intre.
Cam cum invatam, pe vremuri , lunile cu treizeci si una de zile.
Sa fi uitat cate cauze are de aparat astazi? cate s-au prezentat? cate au fost castigate? cate au fost amanate? cine stie...Fiecare cu ale lui. Vedeam si scriam asta in urma cu un an.
Nu eram in trecere. Nici in excursie. Chiar am o problema. Am pornit pe firul ei – iesire din indiviziune , asa se numeste- in octombrie 2007. Intram pentru prima oara in viata, intr-o sala in care fiecare problema este un numar de dosar.Credeam ca problema mea este lucrul cel mai simplu cu putinta. Habar nu aveam cum este sa ai de-a face cu doamne, domnisoare si domni, imbracati in roba. A devenit atat de complicat totul… nimic n-a mai ramas din simplitatea pe care o intrezaream cand am citit primele inscrisuri.Parca nu mai este vorba despre mine. Ci de o chestiune dintr-o alta lume. Nu pot abandona, pentru ca as lasa lucrurile incalcite pentru copiii mei.De fiecare data cand mi se mai cere- o proba, o suma, o amanare, o expertiza( pentru a cata oara), recitesc, cu ochii in lacrimi” Casa parinteasca nu se vinde..”, de Grigore Vieru.Fac o paranteza. Ar trebui s-o stie pe dinafara orice fiu. Orice fiica. Atunci cand are de ales. Intre a o pastra. Cu orice pret. Si a o instraina. Pe un pret oarecare. Nu prea vad vreo perspectiva . Ceva trebuie sa fac. Sa ma calmez. Sa cred in adevar. Care adevar? Sa cred in dreptate. Ce inseamna dreptate? De cate feluri este ea? Sa cred ca unora , aflati in scaune inalte, de unde se iau decizii importante , care ii afecteaza pe multi , le pasa? Ma tot intreb. Raspunde cineva unui monolog interior?
Un afis mare.
Doua imagini.In stanga- scara unui bloc. Cu patru etaje . Rufe colorate spanzurate in balcoane mici, innegrite. De ploi si de vreme. Dedesubt scrie mare: Aici locuieste George C......, care a dat spaga, sa-si poata cumpara un apartament.
In partea dreapta a afisului o vila, cu doua etaje, construita in stil american , culori de imprumut. Multe flori, verdeata, fantani. Dedesubt scrie- Aici locuieste Gica B...., care a primit spaga, pentru a aproba cumpararea de apartamente in blocul de alaturi.
George da, Gica primeste.
Egalitate de sanse.
Trece multa lume. In sus si in jos . Fum de tigara, discutii, tineri, parfumuri, varstnici, un cersetor, dosare, tocuri inalte. Ascutite.
Persoana intarzie . Prea mult. Astept si privesc.
Atunci l-am observat. Cobora scarile. Agale. Poarta roba. Ochelari . Si costum scump. Numara. Pe degete. Cu pauze intre.
Cam cum invatam, pe vremuri , lunile cu treizeci si una de zile.
Sa fi uitat cate cauze are de aparat astazi? cate s-au prezentat? cate au fost castigate? cate au fost amanate? cine stie...Fiecare cu ale lui. Vedeam si scriam asta in urma cu un an.
Nu eram in trecere. Nici in excursie. Chiar am o problema. Am pornit pe firul ei – iesire din indiviziune , asa se numeste- in octombrie 2007. Intram pentru prima oara in viata, intr-o sala in care fiecare problema este un numar de dosar.Credeam ca problema mea este lucrul cel mai simplu cu putinta. Habar nu aveam cum este sa ai de-a face cu doamne, domnisoare si domni, imbracati in roba. A devenit atat de complicat totul… nimic n-a mai ramas din simplitatea pe care o intrezaream cand am citit primele inscrisuri.Parca nu mai este vorba despre mine. Ci de o chestiune dintr-o alta lume. Nu pot abandona, pentru ca as lasa lucrurile incalcite pentru copiii mei.De fiecare data cand mi se mai cere- o proba, o suma, o amanare, o expertiza( pentru a cata oara), recitesc, cu ochii in lacrimi” Casa parinteasca nu se vinde..”, de Grigore Vieru.Fac o paranteza. Ar trebui s-o stie pe dinafara orice fiu. Orice fiica. Atunci cand are de ales. Intre a o pastra. Cu orice pret. Si a o instraina. Pe un pret oarecare. Nu prea vad vreo perspectiva . Ceva trebuie sa fac. Sa ma calmez. Sa cred in adevar. Care adevar? Sa cred in dreptate. Ce inseamna dreptate? De cate feluri este ea? Sa cred ca unora , aflati in scaune inalte, de unde se iau decizii importante , care ii afecteaza pe multi , le pasa? Ma tot intreb. Raspunde cineva unui monolog interior?
miercuri, 25 noiembrie 2009
pana cand?
Invatam de la furnici . Sau ele ne copiaza?
Ori 'om fi invatand in acelasi timp? Adunam.De cand facem ochi.Orice. Un deget. O mana. O floare.Un gand. Vorbe. O casa. Bani. Note. Lume. Laude. Averi. Tristeti. Haine.Iubiri. Ura. Laude. Sperante.Disperari.Experiente.Sanse.Frunze.Straluciri.Suspine. Boli.Titluri.Lovituri.Carti. Despartiri.Documente. Iluzii.Cifre.Leacuri. Sosiri.Culori.Regasiri. Detalii.Relatii. Povesti.Revolta. Unelte.Spaime. Plecari.Onoruri.Intrebari. Ilustrate. Iubiri.Priviri. Scrisori. Deceptii.Tandrete.Uimiri. Nimicuri..
Ori 'om fi invatand in acelasi timp? Adunam.De cand facem ochi.Orice. Un deget. O mana. O floare.Un gand. Vorbe. O casa. Bani. Note. Lume. Laude. Averi. Tristeti. Haine.Iubiri. Ura. Laude. Sperante.Disperari.Experiente.Sanse.Frunze.Straluciri.Suspine. Boli.Titluri.Lovituri.Carti. Despartiri.Documente. Iluzii.Cifre.Leacuri. Sosiri.Culori.Regasiri. Detalii.Relatii. Povesti.Revolta. Unelte.Spaime. Plecari.Onoruri.Intrebari. Ilustrate. Iubiri.Priviri. Scrisori. Deceptii.Tandrete.Uimiri. Nimicuri..
marți, 24 noiembrie 2009
armonii vegetale
Gandul nu are hotar. Stapaneste, rebel, teritorii nesfarsite. Evadeaza din perimetrul gri, sfasiat de voci ragusite. Se refugiaza intre flori. In mereu inverzita mosie, nu ajung ecourile orgoliilor. Nici tunetele agitatiei stridente.Sorb , pe indelete, dulceata culorii. Linistea tulpinitelor cautand lumina.Armonia formelor. Cu ochii deschisi. Dincolo de geam, toamna tarzie isi picura stropi calmi peste frunze zdrentuite. Intr-un spectacol neregizat. Isi traieste ziua in ritmuri tacute., primind binecuvantarea in raze. Asteapta noaptea. Pentru somnul nevinovat.
duminică, 22 noiembrie 2009
ragaz
Zi frumoasa de noiembrie. Orasul voteaza. Langa el, padurea si-a deschis larg ferestrele. Sa primeasca raze calde. Sa-si vada musafirii.
Cocheta cum e, si-a pus mantoul cafeniu , cu guler de ramurele si parfum de flori stinse, uitate printre pliurile valcelelor..
Cu disimulata cochetarie , desprinde o fasie albastra din nemarginirea cerului de noiembrie, acoperindu-si ramurile goale, adunate intr-un coc rebel.
Fara graba , isi strecoara, unul cate unul , degetele lungi , sub mansonul de frunze uscate. Primeste zambitoare furnicarul de oaspeti-tineri, mai putin tineri, catei, tonete, role, biciclete.Chiar daca o intristeaza gramezile cojilor de seminte si hartiile uitate pe banci.
Botinele inalte , incheiate in bumbi marunti de seminte si samburi , lasa urme pe stratul de frunze moi.
Raze blande ii ating piezis umarul rotund.
Arcuit dupa sprinteneala potecilor , care urca si coboara printre copacii dezbracati , mersul ei pastreaza ceva din silueta unei doamne . Decupata dintr-un jurnal vechi de moda. Melancolie si mister.
.
Cocheta cum e, si-a pus mantoul cafeniu , cu guler de ramurele si parfum de flori stinse, uitate printre pliurile valcelelor..
Cu disimulata cochetarie , desprinde o fasie albastra din nemarginirea cerului de noiembrie, acoperindu-si ramurile goale, adunate intr-un coc rebel.
Fara graba , isi strecoara, unul cate unul , degetele lungi , sub mansonul de frunze uscate. Primeste zambitoare furnicarul de oaspeti-tineri, mai putin tineri, catei, tonete, role, biciclete.Chiar daca o intristeaza gramezile cojilor de seminte si hartiile uitate pe banci.
Botinele inalte , incheiate in bumbi marunti de seminte si samburi , lasa urme pe stratul de frunze moi.
Raze blande ii ating piezis umarul rotund.
Arcuit dupa sprinteneala potecilor , care urca si coboara printre copacii dezbracati , mersul ei pastreaza ceva din silueta unei doamne . Decupata dintr-un jurnal vechi de moda. Melancolie si mister.
.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
repetitia este mama invatarii
Mai sunt putine ore pana cand mergem la vot. M-am gandit sa-mi repet lectiile. Sa recitesc opiniile unor oameni mari, politicieni celebri, despre politica. Iata ” Politica nu are principii. Are doar interese”- Octavian Paler." Votul este mai puternic decat glontul”Abraham Lincoln.” Politicienii sunt toti la fel.Ei promit sa faca un pod si acolo unde nu este nicio apa<>”-Nikita Sergheevici Hrusciov.” Pentru a deveni un stapan, politicianul pozeaza ca un servitor”- Charles de Gaulle.” Politica este arta de a face totul posibil”-Otto von Bismark.” Unii oameni schimba partidele din cauza principiilor lor; altii- datorita intereselor lor”- Winston Churcill<>. „Un om politic trebuie sa fie in stare sa inghita o broasca raioasa , pe burta goala” -Iuliu Maniu<>. "Guvernele cad prin aceleasi mijloace prin care au ajuns la putere”-Titu Maiorescu.” Nu conteaza decat un singur lucru- sa inveti sa pierzi”- Emil Cioran.
p.s. Am recitit si "Scrisoarea catre liceeni", a lui Tudor Chirila . Si toate comentariile liceenilor de astazi si de ieri. Cu mare atentie.
p.s. Am recitit si "Scrisoarea catre liceeni", a lui Tudor Chirila . Si toate comentariile liceenilor de astazi si de ieri. Cu mare atentie.
vineri, 20 noiembrie 2009
mult zgomot
Am urmarit „confruntarea”. Politete simulata.Ce simt? Dezamagire. Ca dupa un spectacol lipsit de traire.O drama in trei personaje. Un actor obosit. Foi risipite. Un rol dintr-o alta piesa. Gloante . Replici invatate in pripa.Sufleori.Trandafiri rosii pentru doamne. Subiect gras pentru presa.Oboseala inutila. Ii ascult pe ziaristii- comentatori . Citesc cateva postari de pe bloguri. Alte confruntari. Intre sustinatori. Opinii diferite. Nervi. Tradari. Se va mai fi facand undeva atata risipa de vorbe? Fara acoperire? Mi-au placut trei personaje. Domnul Neagu Djuvara. Pentru ca exista. Doamna Maria . Pentru limbajul non-verbal. Si domnul Robert Turcescu. Nu pentru ca este pitestean. Pentru ca este un profesionist.
in paralel
Nu m-am priceput niciodata la evaluari ‚ din ochi’- cati ani are x, cati km. sunt pana la..cu cat merge la ora.., cam cati oameni sa fi fost in cutare loc, in cutare timp..Imi este, insa, la indemana , sa constat ca destul de multa lume a ales aseara, ca de altfel in fiecare joi , pentru doua ore, sa simta si sa traiasca viata in revarsari de armonii sonore. Sa asculte muzica de cea mai buna calitate. In interpretari impecabile. Sub bagheta neobosita a maestrului Alexandru Ganea, dirijor permanent al Filarmonicii din Pitesti, am ascultat doua piese semnate J. Haydn „Concertul pentru violoncel si orchestra”, in stil traditional si Simfonia ‚” La Passione”, o structura turbulenta-lent-repede, cu accente optimiste.Intre cele doua piese semnate” papa Haydn” , am ascultat ´Concertul pentru vioara si pian”, compus de romanticul pastratotor de traditie, Felix Mendelsson Bartoldy, la 12 ani.Noutatea serii, rasplatita cu aplauze indelungate, a constituit-o prestatia extraordinara a tanarului violonist Alexandru Tomescu, castigator al concursului pentru vioara Stradivarius Elder-Voicu. Solist concertist al Filarmonicii noastre, alaturi de alti doi valorosi artisti, violoncelistul Razvan Suma si pianistul Horia Mihail, violonistul si-a castigat dreptul de a canta pe acest instrument exceptional, unul dintre putinele exemplare Stradivarius din lume, aflat in stare de functionare. Pentru 5 ani. Armonie, echilibru,rigoare, sonoritati limpezi, daruire,simplitate odihnitoare, distinctie, crizanteme, figuri destinse. O seara minunata, dincolo de lumea dezlantuita.
joi, 19 noiembrie 2009
pur si simplu
Sunt zile fara flori.Doar cele din ghivece. Se intampla sa nu se impodobeasca niciuna dintre ele. Saptamani. Luni intregi. As putea sa-mi cumpar, nu? Si da. Si nu. Imi place sa primesc. Si sa ofer. Cu gandul la mama. Le iubea cum iti iubesti copiii.Cu multa rabdare. Cu tandrete soptita . Citita in ochi. Sunt clipe unice cand primesti si cand oferi flori. Nu seamana niciodata. Cand le alegi din manunchiul urias. Sau cand descoperi luminitele din privirea persoanei care le primeste. Zilele astea, casa mea a fost plina de flori. Un crin.Cupa alba. Parfumata .Stralucitoare.Mandra. Ma duce gandul aiurea.. Cativa trandafiri roz.Se deschid treptat. Cu bagare de seama. Multe tufanele. Albe. Galbene. Bucalate. Ca fetele de bebelusi. Altele mici. Banuti cu miresme. Ademenitori. Gerbera. Aroganta. Cu nasul pe sus.In fustele lor plisate marunt. Si un smoc de galbenele. Firave. Fragile, cu fete mici, ascunse sub umbrele de petale moi. Dintr-un ghiveci, craciunita si-a adunat in degetele lungi niste mugurasi trandafirii. Si tot cresc. Intr-o zi, in apropierea Craciunului, nu glumesc deloc, o sa-i deschida. In cercelusi. Intr-o salba. In dimineata asta, dupa o asteptare de un an, a clipit marunt din petale albe, azaleea, pe care mi-a adus-o…uite, chiar nu stiu cine. Doar ma uit. Stau cuminte. Nu vreau sa le tulbur. Sper sa le placa aroma cafelei. Si soarele asta copilaros de noiembrie.
miercuri, 18 noiembrie 2009
suna ! inainte
Sa fi avut 5-6 ani, cand am descoperit bucuria de a primi , in casa, lume. Alta lume. La inceput, veneau rude. Dinspre mama. Sau dinspre tata. Mai ales de sarbatori. Era mare bucurie. Cei mari se incingeau in discutii. Nu-mi amintesc, si nici nu cred ca ma interesa ce vorbeau. Mancau placinte si beau tuica . Facuta in casa. Uneori, jucau carti. Noi, cei mici, verisorii, cu ale noastre. La plecare, toti primeau, din partea parintilor mei, cate un pachetel. Cu ce se gasea. Indeosebi, surorile tatei. Locuiau in Bucuresti.Mama le pregatea cu mare grija pachetele. Matusile ne aduceau, mie si fratelui meu, bomboane, halva si franzela. Nu- uitau niciodata sa aduca ceva si pentru parinti. Au aparut, ceva mai tarziu, prietenii tatei. El era un fel de negustoras.Cunostea multa lume. De pe Vlasca. Asa il auzeam spunand. Petre de le Albeni,un om roscovan, scund si indesat, sosea neanuntat. Cum si cu ce sa fi dat de veste? Ei doi stateau pana seara tarziu de povesti. Musafirul dormea in camera buna. Probabil la fel se intampla si cand tata mergea la el. Au trecut anii..parintii nu mai sunt, rudele s-au imputinat, de prietenul tatei aproape ca uitasem, verisorii s-au raspandit. Care pe unde. Am devenit eu insami gazda. Ne-au vizitat niste francezi. Prin 91. Scoli- surori. Erau patru elevi de colegiu. I-am tratat cum am stiut mai bine. Cum invatesem de la mama. Sarmalute, piftie,salate, tuica fiarta, era un sfarsit de toamna rece, cozonac.Unul dintre ei s-a imbatat atat de tare, ca a trebuit sa-l trezim cu zeama de varza. La plecare, am oferit fiecaruia cate un vas de Horezu. S-au uitat unii la altii, si dupa ce unul a spus, prelungind ‚ r’ul lor, ca romanii sunt nebuni, ne-au dat ceea ce adusesera . Un bidon de 1 litru cu sampon impotriva paduchilor. Ne aflam, dupa cum v-am spus, la doi ani dupa revolutie.
Din ce in ce mai rar , deschid oamenii usa pentru musafiri. Se zice, chiar sunt sensibila la ideea asta, ca trebuie sa-ti anunti vizita. Cum poti. Din vreme. Chiar daca gazdele sunt copiii tai. Posesori ai certificatului de casatorie. Lumea evolueaza, asa-i?
Din ce in ce mai rar , deschid oamenii usa pentru musafiri. Se zice, chiar sunt sensibila la ideea asta, ca trebuie sa-ti anunti vizita. Cum poti. Din vreme. Chiar daca gazdele sunt copiii tai. Posesori ai certificatului de casatorie. Lumea evolueaza, asa-i?
marți, 17 noiembrie 2009
fara titlu
Ideea de a scrie despre demnitate , sigur, pare desueta.Mai ales in aceste zile.
Nu eram convinsa ca vreau si pot sa scriu despre asta. Niste intamplari recente, din care am inteles , pentru a nu stiu cata oara, ca banii sunt cea mai puternica arma, m-au determinat s-o fac .
Ne stim de pe vremea , cand eu, proaspata absolventa de filologie, am primit o catedra in scoala unde ea venise de niste ani buni.
Era mereu altfel. Foarte interesanta. Pentru ca nu-i iesea niciodata catedra intreaga de biologie- asta este alta poveste- si-o completa, pardon, tovarasul director i-o completa, cu activitati practice. Mergea cu elevii , din primavara pana toamna tarziu , prin livezi, pe camp, in padure. Bronzul ei natural le-ar fi lasat cu gura cascata, ma scuzati, pe toate tipele astea care se prajesc platind o caciula de lei, cam pricajiti, ce e drept, prin tot felul de saloane si cabinete.
In ianuarie '90 a FUGIT din invatamant. A incercat tot felul de chestii , care nu i-au reusit. Intre timp, sotul ei s-a stins.
Ne sunam rareori. Ne vedeam si mai rar.
Cand i-am auzit , la telefon, vocea, a fost ca si cum intreaga noastra tinerete mi s-ar fi perindat intr-o clipa, prin fata ochilor.
Ma suna din Roma. Locuieste intr-un orasel , aproape de capitala peninsulei. A invatat italiana, singura. Asa cum n-a studiat niciodata limba materna. Cu dictionare, reguli gramaticale, expresii idiomatice, tautologii, specifice limbii lui Dante.
A plecat sa faca altceva, altundeva, dar, mai ales, sa cunoasca lumea.
Unde vreau sa ajung?- la ceea ce mi-a spus ea, cu bucuria pe care rar iti este dat s-o intalnesti in vocea cuiva" nu ma rusinez sa spun ca ingrijesc o doamna, care are 90 de ani si toti dintii, vorbeste si povesteste ca la 50 de ani. Fata ei ne plimba peste tot unde merge.Cunosc Roma , cum stiu Pitestiul, am fost la Vatican, am vazut Sicilia, Sardinia...."
Ce m-a impresionat mai puternic este ca prietena mea a citit din vara si pana acum 5- CINCI- carti in italiana, fara dictionar.
Ar fi putut sa ramana aici, acasa, cu o pensie, atat cat i se cuvenea, dupa munca ei de profesoara. Sau sa ceara niste ore . Ar fi putut sa accepte ajutorul mic/ mare, al fiului sau, remarcabil specialist in calculatoare, stabilit in Canada.
A ales sa faca altceva, la o varsta , cand anumite doamne, desi atitudinea le tradeaza, se incapataneaza sa ramana acolo unde au fost mereu- prin birouri, in fata studentilor, in parlament, in ministere, chiar daca , demn ar fi sa-si traiasca altfel aceasta parte a vietii .
Nu eram convinsa ca vreau si pot sa scriu despre asta. Niste intamplari recente, din care am inteles , pentru a nu stiu cata oara, ca banii sunt cea mai puternica arma, m-au determinat s-o fac .
Ne stim de pe vremea , cand eu, proaspata absolventa de filologie, am primit o catedra in scoala unde ea venise de niste ani buni.
Era mereu altfel. Foarte interesanta. Pentru ca nu-i iesea niciodata catedra intreaga de biologie- asta este alta poveste- si-o completa, pardon, tovarasul director i-o completa, cu activitati practice. Mergea cu elevii , din primavara pana toamna tarziu , prin livezi, pe camp, in padure. Bronzul ei natural le-ar fi lasat cu gura cascata, ma scuzati, pe toate tipele astea care se prajesc platind o caciula de lei, cam pricajiti, ce e drept, prin tot felul de saloane si cabinete.
In ianuarie '90 a FUGIT din invatamant. A incercat tot felul de chestii , care nu i-au reusit. Intre timp, sotul ei s-a stins.
Ne sunam rareori. Ne vedeam si mai rar.
Cand i-am auzit , la telefon, vocea, a fost ca si cum intreaga noastra tinerete mi s-ar fi perindat intr-o clipa, prin fata ochilor.
Ma suna din Roma. Locuieste intr-un orasel , aproape de capitala peninsulei. A invatat italiana, singura. Asa cum n-a studiat niciodata limba materna. Cu dictionare, reguli gramaticale, expresii idiomatice, tautologii, specifice limbii lui Dante.
A plecat sa faca altceva, altundeva, dar, mai ales, sa cunoasca lumea.
Unde vreau sa ajung?- la ceea ce mi-a spus ea, cu bucuria pe care rar iti este dat s-o intalnesti in vocea cuiva" nu ma rusinez sa spun ca ingrijesc o doamna, care are 90 de ani si toti dintii, vorbeste si povesteste ca la 50 de ani. Fata ei ne plimba peste tot unde merge.Cunosc Roma , cum stiu Pitestiul, am fost la Vatican, am vazut Sicilia, Sardinia...."
Ce m-a impresionat mai puternic este ca prietena mea a citit din vara si pana acum 5- CINCI- carti in italiana, fara dictionar.
Ar fi putut sa ramana aici, acasa, cu o pensie, atat cat i se cuvenea, dupa munca ei de profesoara. Sau sa ceara niste ore . Ar fi putut sa accepte ajutorul mic/ mare, al fiului sau, remarcabil specialist in calculatoare, stabilit in Canada.
A ales sa faca altceva, la o varsta , cand anumite doamne, desi atitudinea le tradeaza, se incapataneaza sa ramana acolo unde au fost mereu- prin birouri, in fata studentilor, in parlament, in ministere, chiar daca , demn ar fi sa-si traiasca altfel aceasta parte a vietii .
luni, 16 noiembrie 2009
iubea lumina
De la o vreme, ne vedem saptamanal. Frecventam aceleasi locuri. Chiar am schimbat cateva cuvinte. O fi simtind ca o asociez cu imaginea lui? Pastrez cateva tablouri. Un anotimp incert. O natura moarta. Flori de camp. Franturi de viata. In culori calme. Iubea lumina. Toarsa . In fire de ganduri. Cateva expozitii in orase importante. Fusese primit in UAPR. O discutie inceputa intr-o seara, suspendata in timp, desi zorii bateau in fereastra. Era fericit. Foarte fericit! Isi gasise, credea, sufletul- pereche. I Se citea in ochi. In tremurul vocii. In miscarea degetelor subtiri , desenand in aer un chip. Stii? mi-a spus, ne tinem de mana. citim Apollinaire.. Sa fi fost iubire? Sau acea dulce si amagitoare fata morgana? Fantana dorita in desert? Eram intr-o comisie de admitere. Cineva a adus un ziar. Sinucidere? Sau crima? Nimeni nu stie.O mama sfasiata de iubire scaldata in suferinta. Un tata pustiit. Lacrimi. Colegi. Flori. Intrebari. In soapta. Nu stiu locul unde si-a asternut capatai lumina.. N-am putut, n-am dorit, n-a fost sa fie sa stiu. Ea este. El nu. Cateva tablouri. Si multe fotografii. Ale mele. Ale copiilor mei. Ale fiicei lui. In lumina.
duminică, 15 noiembrie 2009
traditii vs. moravuri
S-a lasat sec. Adica a fost lasata secului. Friptura de cocos. Placinte. Cu mere. Branza. Sau gutui. Incepe, de astazi, postul Craciunului.Traditia noastra crestineasca indeamna, pentru patruzeci de zile, catre hrana uscata. Fara grasime. O purificare a organismului. Postul nu inseamna doar grija pentru trup. Inseamna mare grija pentru suflet. Sfintii Parinti ne invata Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti, ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul. Si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea”.Or fi auzit si mai- marii nostri de post? Isi vor indulci , de astazi, limbajul , atitudinea? Se vor curata sufleteste, pentru ca noi, ascultandu-i, sa nu ne intinam ? Mai ales ca, fiecare se vrea castigator. Castigatorul investit , intr-o ipostaza sfioasa, invocand Divinitatea, ii cere obladuirea Asa sa-mi ajute Dumnezeu.Sau ramane valabil proverbul cu lupul , care isi schimba doar parul?
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
lectura interioara
Este delicioasa licoarea asta aromata. Fara exagerari. O cescuta. Dimineata. Mai ales in balcon. Printre flori. Cu jaluzelele deschise. In fata- muntii. La dreapta- copacii. Sfiosi. Feciorelnici. Nu stiu sa ghicesc in cafea. Nici nu cer sa mi se citeasca. Rareori, din pura intamplare, invartesc cescuta. Sunt uimita sa descopar atatea semne si simboluri. Adevarate poeme ! Fara vorbe. Negru pe alb. Intr-un cerc.
in zbor
Nu stiu cum se intampla. Ni se face dor cam in acelasi timp. Ma suna sefa.Fosta sefa. Mereu premianta. Viitor medic. Stabilim ora.Sunt cu urechea la usa. Iata-i! Sase. Fosta mea clasa- 8D. Copiii mei dragi!
Vorbim de toate- note, profesori, cariera, distractii, bucurii.Mici sau mari probleme.Lucrari. Proiecte. Ganduri mari. Aplicatii pentru scoli din alte tari. Sperante. Primele iubiri. Poezie. Emotii.Fuge timpul. Ii privesc de la fereastra. Sunt atat de frumosi! O singura data ai 16 ani!
vineri, 13 noiembrie 2009
intr-o dimineata
Iesisem grabita din casa. I-am auzit taraitul prelung. Insistent. Cu aceeasi graba cu care iesisem, m-am intors.Alo, te uiti la televizor? nu-mi ramane timp sa-i explic unde eram si de ce am raspuns tarziu. Da repede pe ..si colega mea imi spune numele unui post foarte solicitat. Vorbim dupa. Ce sa fac? Ce poate fi? Gasesc , in sfarsit , telecomanda , gasesc si postul, si emisiunea. Ea, fosta moderatoare, proaspat intoarsa acasa, pentru o lansare de carte, mai frumoasa , ca oricand, cu pantofii ei ucigatori, ca nu cred sa existe femeie sa nu si-i doreasca , vorbeste repede, repede. El plange. Ca un copil. Pentru ca asa pare. Din cand in cand, ea ii mai ciufuleste sapca in nu stiu cate colturi. Sau fara colturi. Ea il suplineste. Este mai puternica. Ea nu plange. Este , vadit, emotionata. El nu se mai opreste din plans. Este vorba despre semnificatia zilei de astazi. - Ziua educatiei copiilor nevazatori. El, tanarul foarte indragostit, s-a implicat mult intr-o actiune caritabila. Copiilor atat de vitregiti de soarta le-au fost duse calculatoare si jocuri. De astazi , vor avea si ambulanta proprie. Nu stiu daca am retinut bine- este a zecea oara cand doamna, fosta moderatoare de succes,prezinta balul dedicat ajutorarii sufletelelor astora nevinovate, mult prea greu incercate de soarta. N-am vorbit cu doamna care m-a sunat, determinandu-ma sa deschid televizorul. Nu stiu ce a fascinat-o pe ea. Nu stiu nici daca subiectul i s-a parut comic. Pe mine m-a impresionat mult. Din mai multe considerente. Intai ca , in zilele astea ,cand multi oameni- cunoscuti, bogati, influenti- sunt procupati doar sa alerge pe la toate posturile tv pentru a-si face campanie, in vederea castigarii alegerilor, exista altii, blamati, aratati cu degetul , pentru ca au incalcat legile iubirii, care se implica total in acte caritabile deosebite. Am plans pentru copilasii atat de incercati. Si am lacrimat, recunosc, pentru iubirea celor doi. Poza lor- ea puternica, el stergandu-si lacrimile- mi s-a parut, in dimineata asta de noiembrie, un moment poetic. Inchinat iubirii. Da, iubirii. Conteaza ca n-au venit pe lume in aceeasi clipa? Conteaza gura lumii, care , oricum, tot rea este? Conteaza ca se intampla o poveste de dragoste. Care incalca morala, au zis unii.. care morala? Iubirea nu are granite. De nici un fel. Asa cred.
joi, 12 noiembrie 2009
nocturna
De la o vreme, numar zilele..daca e joi, este concert. Doi barbati fermecatori au realizat programul din aceasta seara. Ion Bogdan Stefanescu, n. 1969- flaut . Horia Maxim, n. 1971- pian. Interpretari deosebit de frumoase. Talent, rafinament, eleganta nesofisticata, daruire, umor fin. G. F.Bach, J.Haydn, W.A Mozart, F. Schubert, F. Chopin, J. Andersen, C. Debussy, M.Ravel, T. Brediceanu, G. Dinicu. Un moment special-F. Chopin- Studiu op. 25, nr. 12, ‚ Clopotele’ i-a fost dedicat, cu aleasa traire, ratacitorului printre stele, maestrul Gheorghe Dinica.. In ropotele de aplauze ale ascultatorilor. Bis Show- un concert care a tinut publicul pitestean, timp de doua ore, in acorduri de gratie . Mersul pe jos catre casa a incheiat seara mea calma de noiembrie.
miercuri, 11 noiembrie 2009
pe fuga
Zi plina. Si lunga. Pana la urma, nimic nu este imposibil. Si daca am domolit , macar temporar, problemele, dau o fuga in niste locuri dragi.In batrana lui matca, Argesul se leagana cuminte. Susura domol. Printre umbre.De o parte si de alta, zavoiul , saracit de frunze, tace.Intram in sat . Ulita mea draga.Ii stiam toate pietrele...Pentru ora asta , mi se pare prea multa liniste.Cateva afise electorale pe niste stalpi. Oricum , preferintele difera . De la sat la sat. In oraselul din care tocmai vin , vazusem alte fete. Colorate. Promitand .Mai bland. sau mai amenintator. Se uita printre uluci la gradinitele in care se lafaie, in snopi, tufanele.La colt , batrana scoala. Doua sali mari. Invatam in doua schimburi. Acum se lucreaza la simultan, imi spune femeia de serviciu, ocupata sa stranga frunzele din curte.S-a schimbat ceva. Cladirea si-a intors spatele spre nord. Sa-i fie mai usoara iarna. O mangaie crengile unui dud tanar. Ceva mai incolo, fantana. A secat. Imi lasa un fior de tristete. Vara , apa ei era rece ca gheata. In asfintitul rosiatic, turlele bisericii sclipesc tainic...Cimitirul s-a invaluit in mantia inserarii.In cuiburi de ceara palpaie luminite.Regasesc linistea de care aveam nevoie. Las gandurile bune sa ma incalzeasca. Din fotografiile spalate de ploi si de vreme, imi surad, senine, chipurile parintilor. O tufa de liliac , inca verde, se ascunde sfios la picioarele mamei. Ma opresc si la scoala cealalta. Am fost eleva . Si profesoara .Mecanicul, un fost elev, isi aminteste, surprinzandu-ma duios, ca in clasa a v-a i-am invatat un cantecel in limba franceza.Intru in prima clasa.Tacuta. Au plecat elevii.Nimic din atmosfera de odinioara.Geamuri termopan. Mobilier modern.In culori deschise.Calme. Doar scarile sunt la fel. Si curtea. Nu pot astepta pana la pauza. Se intuneca repede.
marți, 10 noiembrie 2009
alt fel de ipostaze
A fi inteles. Multi isi doresc asta. Poate ca toti vrem, in diverse imprejurari, sa fim intelesi. Daca nu se intampla, suferim. As zice ca este imposibil sa ne intelegem unii pe altii, asa cum isi doreste fiecare sa fie inteles. Nu vreau sa fiu inteleasa. Vreau sa fiu luata in seama.Pentru ca eu, la randul meu, iau lucrurile in serios. Nu suntem la fel. Nicidecum. Totusi, exista o suma de lucruri/atitudini/concepte/situatii/fenomene..care ar trebui sa aiba pentru toti aceeasi importanta. Bunaoara o conventie. Scrisa. Parafata. Cu semnaturi. Bani. Onoare. De ce sa fie luata in seama doar de partea care a solicitat respectiva actiune? Cealalta aduce, cand vrea, argumente. Pe care eu le pot intelege.Pana la un punct. Asta nu inseamna ca trebuie sa le si accept. Nu am incotro.Caut un compromis. Sa ma simt luata in seama. Incerc sa fac ceea ce ar fi trebuit sa faca specialistul. Cel cu care am incheiat conventia. Scrisa. Parafata..etc.Sa ma gandesc la rezultat?Deocamdata nu. Este mult prea devreme.. Nu sunt pesimista. Nu mai sunt nici trista. Sunt indignata. Pentru ca am luat conventia drept realitate. Am crezut in ea. Sa fie un defect?
luni, 9 noiembrie 2009
providenta
Sunt. Esti. Suntem. Noi suntem statul. Am o problema. Cam complicata. N-o pot rezolva singura. Nici cu ajutorul tau. Ma adresez statului. Nu doar unei persoane. Unei institutii. Adica mai multor oameni. Ma iau ei in seama? Da. Depinde cand. Cat. Cum. Achiti toate taxele, aduni tot ce ti se cere. Ii pui in miscare si pe altii. Care au atingere cu chestiunea. Fara sa fi stiut ca au. Cat dureaza rezolvarea problemei? De incheierea ei depinde linistea ta. Si a celor care depind de tine. Si a celor pe care i-ai implicat , cu sau fara voia lor. Dureaza cat este necesar, daca ai- Noroc. Dreptate. Rabdare. Timp. Bani. Intelepciune. Spirit practic.De negociator. Siretenie. Nu te minuna! Asta conteaza mult. Sa nu zic cel mai mult. Nu se invata la scoala. Nici in cei sapte ani de acasa.. Se ia. Din mers. Ca un virus. Uitasem ce era mai important. Sa ai relatii. Adica persoane influente. Deschid o paranteza. Nu se poate fara paranteze. Nu se poate fara relatii . Asta voiam sa spun . Adica nu e bine sa apelezi la ele tocmai la sfarsit. Daca esti shmecher, ca asta conteaza, pana la urma, poti ocoli toti ceilalti pasi. Costisitori. Stresanti.. si cine mai stie cum. Revin la problema. Poate dura muuuult si bine, vorba vine. Daca nu ai- Noroc. Dreptate. Bani. Curaj. Rabdare. Intelepciune.. Le poti avea pe toate. Si nu se rezolva nimic. Cine ma protejeaza? Statul? Oamenii? Nu..Eu. Astept. Blindandu-ma. In fiecare clipa. Ma instrainez. Ma retrag in interiorul sperantelor mele. Rezist. Incet. Cat se poate.
p.s. Nu am creat un scenariu. S-a creat. Vi s-a intamplat ceva similar?
Pun muzica.
p.s. Nu am creat un scenariu. S-a creat. Vi s-a intamplat ceva similar?
Pun muzica.
duminică, 8 noiembrie 2009
intre atatea dimineti!
Dupa cateva zile de zbucium, toamna pare mai proaspata ca oricand.Si-a prins cuiburi de melancolie pe umeri. Si valuri de soapte in plete. Ploua. Cu frunze galbene. Moi. Singuratice. Sau in stoluri. Ma cheama padurea.Ii simt mireasma . Mi-e dor de cararile ei jilave. Si de copacii pe jumatate parjoliti.Cu zambetele lor stinghere.
Si fiindca este o zi mare , urez tuturor sarbatoritilor de astazi, care trec pe aici sau care, ocupati fiind nu au cum s-o faca, un sincer"LA MULTI ANI”!
Descantec de ploaie, Ana Blandiana
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,/Innebunitele ploi si ploile calme,/Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,/Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,/Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,/Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,/Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,/Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii./Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,/E urit si poate nici nu e adevarat,/Dar lasa-ma atunci cind ploua,/Numai atunci cind ploua,/Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie ./Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua/Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,/Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint/Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,/Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu/Esti departe plecat si eu te astept,/Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept/Si totusi astept./E-n aer miros de dragoste viu,/Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,/Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,/Toti trecatorii sint indragostiti,/Si eu te astept./Doar tu stii -Iubesc ploile,/Iubesc cu patima ploile,/Innebunitele ploi si ploile calme,/Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei... /
Si o piesa muzicala.Sper sa placa!
Si fiindca este o zi mare , urez tuturor sarbatoritilor de astazi, care trec pe aici sau care, ocupati fiind nu au cum s-o faca, un sincer"LA MULTI ANI”!
Descantec de ploaie, Ana Blandiana
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,/Innebunitele ploi si ploile calme,/Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,/Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,/Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,/Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,/Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,/Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii./Stiu ca-i urit sa spui Sint cea mai frumoasa femeie ,/E urit si poate nici nu e adevarat,/Dar lasa-ma atunci cind ploua,/Numai atunci cind ploua,/Sa rostesc magica formula Sint cea mai frumoasa femeie ./Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua/Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,/Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vint/Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,/Sint cea mai frumoasa femeie pentru ca tu/Esti departe plecat si eu te astept,/Sint cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept/Si totusi astept./E-n aer miros de dragoste viu,/Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,/Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,/Toti trecatorii sint indragostiti,/Si eu te astept./Doar tu stii -Iubesc ploile,/Iubesc cu patima ploile,/Innebunitele ploi si ploile calme,/Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei... /
Si o piesa muzicala.Sper sa placa!
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
ipostaze
Am primit o leapsa de la greenfield. Sa postez cea mai haoiasa poza. Si cea mai de suflet. Am gasit mai multe instantanee din prima categorie. Am ales unul . Cu mezinul dintre nepotei. Cand sta pe loc. Mai greu mi-a fost sa gasesc poza cea mai draga sufletului meu . Am rascolit multe albume. Cu poze frumoase. Colorate .De la diverse momente. M-am oprit la o imagine alb/negru. Facuta aseara. Cu telefonul.O fotografie de pe alta fotografie. Cand copiii mei erau mici.Iar eu foarte ocupata.. Cu o zi inainte de a pleca la Bucuresti, pentru concursul de gradul al II-lea. Se facea o pregatire obligatorie de doua saptamani. Sarmana nostra dacie abia isi mai tragea sufletul. Ducea tot calabalacul- patut pentru cel mic, cadita, carucior, bicicleta pentru cel mare. Hainute. Haine. Jucarii. Carti.Mingi. Rachete. De tenis.Toate inghesuite in si deasupra. L-am uimit pe militianul care ne-a oprit la intrarea in Bucuresti.’ Ne-a studiat’ cu de-amanuntul toate boccelutele. Credea ca vrem sa fugim din tara. Examenul a fost greu- doua probe scrise la specialitate, din toti cei 5 ani de facultate, probe orale, din nou la limba si literatura romana, metodica, pshihologie, pedagogie. Nelipsitul si temutul socialism . Stiintific. Cu toate datele lui umflate. Atat de multe , ca mai toti candidatii bodoganeam pe coridor, ca orbetii, inainte de a ne veni randul. Mai ceva ca Traznea. Media limita - 8. Am' scos’ 9,16..Eram atat de fericita. Crestea salariul. Si prestanta ( altfel te priveau inspectorii, daca aveai grade, ma rog, erau fel si fel de hopuri. si de grade) . As vrea anii aceia inapoi. Cu toate emotiile. Cu noptile de cateva ore.Pastrez fotografia asta. Este o certitudine. Intre atatea incertitudini.
Sa mearga leapsa la Maria, Lav, Angela, Manon, Ruxi .
Sa mearga leapsa la Maria, Lav, Angela, Manon, Ruxi .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)