de Ziua Europei!

 mă adăpostesc în suflet!

La mulți ani, Europa!

Din înalturi, ziua se  cam uită  strâmb peste  luna  mai. Nu și-a pus haină delicată pictată în flori  și zumzete, mai degrabă, își ține pregătită umbrela.

Printre aburii cafelei,  îmi trimit  gândurile  încolo și încoace. Rând pe rând, se perindă frumos locuri  văzute, oameni  cu  care drumul meu s-a intersectat prin Europa.

 Mă simt privilegiată; mi-a fost dat ca, prin eforturi serioase, să  văd aproape toate părțile elegantului  continent. În excursii organizate  sau în vizită la  copii și nepoți.

 Toate tristețil
e dispar, când mă văd, printre amintiri

 în Paris, Londra,  

Roma,  Madrid, Praga,Capri, Viena, Atena,Vatican, castelele de pe  Loire,Barcelona,Southampton, Copenhaga, Budapesta,Milano, Ljubljana,Stonehenge,Sintra,acropole,
Moscova, Karlovy Vary,Napoli,Versailles,Torino, Balcic,Lisabona, Berna, Geneva,Sagrada  Familia, Sevilla,Sofia, Palermo, Zaragoza,Malmo și încă...

Am  privit oceanul dintr-o pajiște presărată cu  ”garoafa  atlantica”, pentru că am ajuns la  Cabo la Roca.Am urcat cu telefericul spre  Mont  Blanc

Am văzut  Vezuviul  tronând ca un zeu în mijlocul   mării, și Pompeiul în marea tristețe a neprevazutului...

La istambul, am trecut, cu câțiva prieteni, într-o seară, din partea europeană, în Asia.

Am  fost la „The Royal Opera” în câteva  rînduri, cu fiul meu, împreună cu  nora mea, am vizitat  vreme de  câteva  ore Opera Garnier din Paris.

Am visat  să văd Europa, la ea acasă, într-o oră de geografie.

 Domnișoara  Lupescu era  era o persoană costelivă, dar  foarte   bine pregătită.  Nu știu cât văzuse  din câte ne povestea”fetelor, dacă  veți fi mame de fete, pe una dintre ele  să o botezați  Andaluiza!„

I-am povestit, la una dintre revederi, că  am fost într-o croazieră pe  Guadalquivir, în cel mai frumos asfințit.  Și „franțuzicăi „, eleganta  noastră profesoară de franceză, de care toți băieții   erau îndrăgostiți, i-am povestit că  am bătut la  pas  malul Senei,  să-i  văd pe  buchiniști-  mi-am cumpărat din puținii mei bani Paul verlaine,”Poemes saturniens„, 

Ai fost la  Iași? dar Peleșul l-ai văzut?Ai  văzut  Muzeul  Cotroceni?

Dar  Bucegii, pe transfăgărășan ai  fost?

   În Deltă,în  dulcea  Bucovină, unde eu ”am prins ” un curcubeu!! 

   Am fost la Suceava,  la Timișoara, la Craiova (ce departe  -mi este studenția...),  Palatul Culturii din Iași este  o bijuterie arhitectonică, am fost la Deva și la Sarmisegetuza, la  Sulina, la Ipotești și la Humulești, la  Brăila- splendid oraș,  la  Constanța și Baia Mare, la  Baziaș, am văzut trovanții de la  Costești, Vulcanii Noroioșii, munți, ape, castele și sate frumoase.

 

Mi-e drag  Argeșul meu, susurând printre  sălcii, ierburi și pietre!

  Mi-e drag câmpul dintre Argeșul susurând printre ierburi și Neajlov,  când  vara  copilăriei mele înflorea în iureș de  muncă, de  optimism  deloc ușor, dar sănătos

Sunt câteva locuri în care  mi-aș fi dorit  să mai ajung...cine știe?

Aceasta este  Europa  sufletului meu!

O iubesc  și o simt!

pentru ziua Dorului de un mare poet!

 „Valul este dorul mării de a săruta țărmul.”

Lucian Blaga,

9 mai 1895,Lancrăm,

6 mai 1961,Cluj,

poet, doctor în filozofie, eseist, traducător, profesor universitar, academician, jurnalist.

 Nu doar pentru că zilele astea toate sunt ale lui.

Ci pentru tot dorul,  ca o  melancolizare a universului ca o pasăre  care cântă o dulce tristețe, cum Poetul/ filozof  ne  învață de dincolo de timp! 

Vremuri grele,  mult prea apăsătoare...

 Să fugim, fie chiar pentru puține clipe, la Poezie

”Dragostea  ne-o țină zeii,

 să ne-ncânte funigeii,

 ca urzeala inului,

 firele destinului.”

Catrenele dragostei.

”Polenul cade peste  noi,

 în preajmă galbene troiene

alcătuiește-n aur fin,

Pe umeri cade-ne si-n gene.„/

„Risipei se dedă florarul”

p.s. Macii i-am cules din Dobrogea, florile de castan, de sub fereastră.

în travesti

 povești adevărate pentru prieteni

”Joacă bine,Moș Martine,

Că-ți dau pâine și măsline!”

Să fi avut eu vreo zece ani când, după Sărbătorile Pascale și în duminicile următoare, era mare hărmălaie în sat.

„Ca la urs”.
Dintr-o comunitate sătească, ceva mai îndepărtată, Obislav ( tata zicea că o mai veche legendă povestea că primii locuitori fuseseră doi străini, Obi și Slavo, statorniciți acolo), câțiva oameni mai bruneți, însoțiți de lăutari, umblau pe ulițele satelor, cu un pui de urs dresat de ei, prins în lanț.
Contra unei sume de bani, oamenii cântau, ursul dansa, spre uimirea privitorilor.
Revăd așa, cu ochii minții, teama mea și a copiilor ascunși în spatele perdelelor, cum, prin unele gospodării, la cerere, ursul „îi călca„ pe doritori, făcând pași pe spinările lor suferinde.
Era prima oară când vedeam un urs, pe care îl știam doar din povestea lui Ion Creangă.
Am păstrat, de atunci,printre amintiri, imaginea unei inexplicabile legături între om și urs.
Mai apoi, din cartea lui Cezar Petrescu, pe care am citit-o și răscitit-o,aveam să aflu drama blândului „Fram, ursul polar„.
Au trecut anii, mi-am dus copiii la Grădina zoologică să vadă urși adevărați,au citit și ei, cu tristețe de copil povestea bătrânului Fram, iar ursul a rămas erou de poveste.
Este aproape vară, pe la noi se numără urșii adevărați,de trei mai mulți decât le-ar permite traiul în pădurile noastre tot mai rărite.
De prin vizuini, alți urși hămesiți, cu chip de om, s-au adunat într-un grup însetat de putere și de atac, au luat cu asalt Omul și omenia, devotamentul, țara.
”Ursului ”modern nu-i sunt deloc suficiente măslinele, el halește tot, tot ce prinde în gheare.
În imagine, este ursul de la Berna.
Poza  am făcut-o  în urmă cu două veri.
Animalul trăiește în ”Groapa urșilor” și oferă spectacole pentru doritori. 

Comentarii

despre viața căprioarei

 Un minut de poezie și un gând.

Am surprins sentimentul omenesc al căprioarei în căutarea apei, într- o zi, în Trivale.

Astăzi , mi- a venit în minte imaginea; seamănă cu țara asta , care își caută drumul.

„Doar un pas ne desparte.

Nu știu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui,

eu pe altul,

și între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atât de aproape,

ca să rămânem atât de departe,

doar un pas ne desparte,

și între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.„

Octavian Paler,

scriitor, jurnalist, om politic,editorialist.

2 iulie 1926/ 7 mai 2007.

doamne în parc

statuile nu plâng niciodată

Poate că noaptea e zi.

și ziua se pierde în străluciri de-o clipită.

neprihănitul timp și-a rătăcit cusătura,

Durată nu-i,

cum nici schimbare n-ar fi.

Stâncă, buze și ochi,

degete,trudă, răbdare.

Daltă ce mângâie alb,

mâini sfredelind foaie cu foaie,

tandră rănire în așchii fierbinți.

Piatra a prins suflet din suflet,

umeri, surâs!

Diferite,

fiecare cu partea ei de cer,

de iarbă, de zori înflorind

în timide raze de soare.

Laolaltă ,

în lumea albă de piatră,

blândă trecere a clipei fără de glas,

în repetabilă,grea nemișcare...

Gina Rizea

p.s. imaginile sunt din.

Pitești, parcul ”Ștrad”,

 Sinaia, parcul  Cazinoului