pentru ziua Dorului de un mare poet!

 „Valul este dorul mării de a săruta țărmul.”

Lucian Blaga,

9 mai 1895,Lancrăm,

6 mai 1961,Cluj,

poet, doctor în filozofie, eseist, traducător, profesor universitar, academician, jurnalist.

 Nu doar pentru că zilele astea toate sunt ale lui.

Ci pentru tot dorul,  ca o  melancolizare a universului ca o pasăre  care cântă o dulce tristețe, cum Poetul/ filozof  ne  învață de dincolo de timp! 

Vremuri grele,  mult prea apăsătoare...

 Să fugim, fie chiar pentru puține clipe, la Poezie

”Dragostea  ne-o țină zeii,

 să ne-ncânte funigeii,

 ca urzeala inului,

 firele destinului.”

Catrenele dragostei.

”Polenul cade peste  noi,

 în preajmă galbene troiene

alcătuiește-n aur fin,

Pe umeri cade-ne si-n gene.„/

„Risipei se dedă florarul”

p.s. Macii i-am cules din Dobrogea, florile de castan, de sub fereastră.

în travesti

 povești adevărate pentru prieteni

”Joacă bine,Moș Martine,

Că-ți dau pâine și măsline!”

Să fi avut eu vreo zece ani când, după Sărbătorile Pascale și în duminicile următoare, era mare hărmălaie în sat.

„Ca la urs”.
Dintr-o comunitate sătească, ceva mai îndepărtată, Obislav ( tata zicea că o mai veche legendă povestea că primii locuitori fuseseră doi străini, Obi și Slavo, statorniciți acolo), câțiva oameni mai bruneți, însoțiți de lăutari, umblau pe ulițele satelor, cu un pui de urs dresat de ei, prins în lanț.
Contra unei sume de bani, oamenii cântau, ursul dansa, spre uimirea privitorilor.
Revăd așa, cu ochii minții, teama mea și a copiilor ascunși în spatele perdelelor, cum, prin unele gospodării, la cerere, ursul „îi călca„ pe doritori, făcând pași pe spinările lor suferinde.
Era prima oară când vedeam un urs, pe care îl știam doar din povestea lui Ion Creangă.
Am păstrat, de atunci,printre amintiri, imaginea unei inexplicabile legături între om și urs.
Mai apoi, din cartea lui Cezar Petrescu, pe care am citit-o și răscitit-o,aveam să aflu drama blândului „Fram, ursul polar„.
Au trecut anii, mi-am dus copiii la Grădina zoologică să vadă urși adevărați,au citit și ei, cu tristețe de copil povestea bătrânului Fram, iar ursul a rămas erou de poveste.
Este aproape vară, pe la noi se numără urșii adevărați,de trei mai mulți decât le-ar permite traiul în pădurile noastre tot mai rărite.
De prin vizuini, alți urși hămesiți, cu chip de om, s-au adunat într-un grup însetat de putere și de atac, au luat cu asalt Omul și omenia, devotamentul, țara.
”Ursului ”modern nu-i sunt deloc suficiente măslinele, el halește tot, tot ce prinde în gheare.
În imagine, este ursul de la Berna.
Poza  am făcut-o  în urmă cu două veri.
Animalul trăiește în ”Groapa urșilor” și oferă spectacole pentru doritori. 

Comentarii

despre viața căprioarei

 Un minut de poezie și un gând.

Am surprins sentimentul omenesc al căprioarei în căutarea apei, într- o zi, în Trivale.

Astăzi , mi- a venit în minte imaginea; seamănă cu țara asta , care își caută drumul.

„Doar un pas ne desparte.

Nu știu dacă pasul absent

e al meu

sau al tău.

Tu stai pe un mal al lui,

eu pe altul,

și între noi curge noaptea.

Ca să ajungem atât de aproape,

ca să rămânem atât de departe,

doar un pas ne desparte,

și între noi curge noaptea continuu

prin pasul absent.„

Octavian Paler,

scriitor, jurnalist, om politic,editorialist.

2 iulie 1926/ 7 mai 2007.

doamne în parc

statuile nu plâng niciodată

Poate că noaptea e zi.

și ziua se pierde în străluciri de-o clipită.

neprihănitul timp și-a rătăcit cusătura,

Durată nu-i,

cum nici schimbare n-ar fi.

Stâncă, buze și ochi,

degete,trudă, răbdare.

Daltă ce mângâie alb,

mâini sfredelind foaie cu foaie,

tandră rănire în așchii fierbinți.

Piatra a prins suflet din suflet,

umeri, surâs!

Diferite,

fiecare cu partea ei de cer,

de iarbă, de zori înflorind

în timide raze de soare.

Laolaltă ,

în lumea albă de piatră,

blândă trecere a clipei fără de glas,

în repetabilă,grea nemișcare...

Gina Rizea

p.s. imaginile sunt din.

Pitești, parcul ”Ștrad”,

 Sinaia, parcul  Cazinoului

”Îl rog pe poet să ierte poetul”

 

”De acum înainte, obișnuiește-te să trăiești din amintiri

Din umbre de planete pierdute, din norii care fug,din amintiri subțiri (…)

Tot ce-a fost frumos s-a petrecut cu cel

Care acum este altul

Obișnuiește-te cu prăpastia și cu saltul”

Cine își mai amintește de 
Eugen Jebeleanu?
poet, publicist, traducător,om de teatru...
24 aprilie 1911, Campina/

21 august 1991, București.

Eugen Jebeleanu nu a avut stofă de erou, spunea cineva, a scris și poezie triumfalistă, dar nu a fost șarlatan, profitor, s-a înșelat, și-a revenit.

Unii îl considerau „intratabil”, alții” profet mânios, leu indignat„.. 

El avea un crez:

adevărata poezie salvează lumea!💖

”Am învăţat de la apă
cum să nu curg
am învăţat de la plug
cum să nu ar
şi de la viaţă
cum să dispar”,

 ”Dialectica.”

„Doar ca să nu vă întristez
şi să vă fie ziua bună
n-am pomenit (vai, azi greșesc)
de ochii ei ca de alună

ce atât de tandru ne priveau
care erau și ochi și gură
ce sărutau cum numai ea
știa, pe oricare făptură ...

pe care azi nu știu și nu
mai pot să-i chem, căci n-or să vie
şi nu mai pot să-mi spună : tu
din cerul lor de iasomie .”