vineri, 24 iunie 2022

”viața omului ține pasul soarelui ”



Ziua aceasta așterne laolaltă mai multe simboluri.

Mi-a fost dat nu doar să văd râul Iordan,binecuvântat  de Nașterea Sfântului  Ioan Botezătorul;  i-am călcat undele, simțându-i  atingerea duioasă.
Neprețuit dar!

Uriașă este puterea  gândului!💓
 În jocul colorat al întâmplărilor, cu al lui  caligrafic catalog de suflet,în dansul imaginar al Sânzienelor, îmi vin în minte frânturi din orele de folclor, ale distinsului nostru  profesor, din anii studenției, Gheorghe Vrabie. 

Vorbă duioasă, plete și mustață, ninse de anii  bătrâneții, adunând în palma stângă cu trei degete ale celeilalte mâini informații despre obiceiuri și datini.
Și motto-ul, cam hazliui  pentru noi: ”străbate ca un fir roșu...„
 Noi, vreo  nouăzeci la număr, în amfiteatrul Sălii Unu, multe fete și  doar câțiva băieți, îl ascultam cuminți, notam în caiete.
 
În banca a doua:Petrică, eu și Marilena.💓
 Astăzi se fac trei ani de la revederea  noastră- foști studenți,   mămici, tătici, bunici, cu neuitarea în gând.
Sunt Sânzienele, cu parfum de drăgaică și alesături în altițe de ie!
Vechi și nou laolaltă, viața în pasul ei, când lacom, când  domol.
Neobosit  călător este  gândul!💓

marți, 21 iunie 2022

„carte frumoasă

cinste cui te-a scris„„


Locuri, oameni, toponime, un pic de istorie, de viață, în simplitatea ei sinceră, când grea, când liniștită, ieri și astăzi,vechi și nou, laolaltă .Toate adunate cu pasiune și cu multă implicare într-o carte plăcută.
Respiră în paginile acestei monografii sentimentale, pe care doamna Florina Titeanca și-a numit-o duios„ Letopisețul de Titu”, grija autoarei pentru a reconstitui, folosind documente, câte s-au putut găsi,date consemnate în alte lucrări, dar și cu ajutorul unor persoane care au cunoscut târgușorul Titu, cu modestele-i lăcașuri, cu drumuri și oameni, îndeletniciri și meserii.
Mă onorează atitudinea autoarei de a-mi fi inserat amintirile de liceană, păstrate cu tandrețe, dintr-o perioadă, când , pentru mine, reperele acestui loc drag erau: liceul, cu ai lui extraordinari profesori , cărora le datorez formarea, cu gara, înconjurată de castani, și simbolica pasarelă, unind cu brațul ei, astăzi ruginit, două ramuri ale așezării, pe al cărei peron viața a pulsat mereu, cu speranță.
De la un coleg de clasă, colonelul Matei, am aflat că promoția noastră de liceeni a fost prima care a susținut bacalaureatul în Titu.
Din amintirile mele de copil, Titu se contura în jurul a două puncte speciale. pentru toate vârstele: Târgul Titului, din 14 septembrie, de Ziua Crucii
 Copilăria și adolescența generației mele erau cuprinse de farmecul mereu neobosit al Târgu- Titului.  Adevărat miracol pentru  noi!
Cu turtă dulce, floricele colorate, ciocu-cu-norocu', dresuri de animale, must, vânzări/ cumpărări, muzică, iureșul bărcuțelor suspendate, înghețată, multă animație și tot atâta bucurie.
Copiii de astăzi trăiesc și se  bucură altfel, noi păstrăm  în suflete  ineditul unor bucurii de neînlocuit. și ”Regia”. În satele din fostul raion, Titu, se cultiva tutun, se muncea mult și greu. În decembrie, gospodarii aduceau , în căruțe, rodul muncii lor de multe luni. Și primeau bani! Prilej fericit de a asigura familiei cele necesare, până la recolta viitoare!

Se adună, în acestă carte cu un fel de dragoste maternă, poze vechi și noi, amintiri, înscrisuri, desene, impresii personale și de familie, spre a prezenta cititorului o lume, care a făcut primii pași către lumină, purtându-și picioarele goale în țărâna unui spațiu geografic, menționat documentar, pe la 1635, când ar fi trăit logofătul Stoica ot Titiu”Milostiiu bojiiu Io Matei Basarab Voievod i gospodin davat gospodstvo- mi...lu Stoica ot Titiu„(pagina 36).
”Letopisețul de Titu” este o carte scrisă frumos, cu sufletul presărat printre rânduri, când vizibil prin amintirile bunicii și ale mamei, când intuind în desene,:poteci, drumuri, popasuri, râuri, conace, moșii, impresii despre cultură, credință, târguri, negoț, schimburi de mărfuri.Cartea nu se putea ivi oricum: a fost nevoie întâi de toate, de o dorință personală de a răspunde la întrebarea: de unde vin? continuată de căutări, de documentare, de multe discuții cu persoane pasionate și ele de istoria acestui loc: TITU!.
Așa s-a construit, adunând pietricică cu pietricică, bob cu bob, un document frumos, î îngemănare sinceră, fără mofturi, între ieri și astăzi.
Zice autoarea, la pagina 68 că, dacă ar dori o comparație, în inima ei, Titu ar părea o femeie, în copilărie, fără griji, lovită de viață ca o adolescentă ponosită și în lipsuri, ca, mai apoi, să se transforme într-o domnișoară cochetă.
Am citit undeva, cândva, că, dacă vrei să-ți faci o idee despre un loc de pe hartă, ar trebui să privești atent în ochii femeilor care îți ies în cale. vei citi bucuria și tristețea, speranța, încrederea, dacă există.

Cartea pe care tocmai am citit-o- recunosc că am și lăcrimat regăsind descrieri care se potrivesc și cu imagini din satul meu, Ungureni, situat la 12 kilometri de Titu - luminează!

Este de folos atât celor vârstnici, care își regăsesc între pagini o parte din viață, dar și celor care nu știu mare lucru despre locul în care își au rădăcinile.
Am citit-o cu bucuria copilului care a primit în dar un album viu!💓
Felicitări, Florina Titeanca!💓
Ai muncit cu pasiune, cu multă implicare de minte și de suflet!
Cartea aceasta te reprezintă!
Este talonul tău de suflet pentru copii și nepoți, pentru ziua de mâine!

duminică, 12 iunie 2022

timpul regăsirii


 
Printre primele imagini pe care le păstrez în minte, din copilăria timpurie,  este peretele alb, dinspre răsărit, al  camerei în care dormeau  bunicii mei. măicuța și talițu.  Se adunau acolo două icoane, una mare, înrămată în maroniu, cu Maica Domnului și pruncul ei, și alta micuță, cu ramă subțire, gri argintiu.

Pleoape grele se lăsau peste o față blândă, terminată cu  barbă lungă, albă, îngrijită,ca și  părul  nins  de  ani nenumărați.Fără trup, doar o cămașă lungă, albă și  ea.  

Un moșneag  bun,  fără  vârstă.
 Nicăieri, în toată viața mea, nu am mai văzut o asemenea icoană. 
Măicuța zicea  că așa  ar trebui să arate  Dumnezeu!
  Sub icoane,  unde  bunica  punea  busuioc verde ,vara, și  uscat, la Bobotează,  erau trei  decorații. Talițu le primise la  Mărăști, Mărășești și Oituz. Una era  „Crucea Sfântul Gheorghe„.  Alta era însoțită de un brevet, purtând semnătura Regelui.
  Acel ”F„, ca o floare  vie, îmi  crea un fel de emoție specială, nu, nici pe el nu l-am mai  găsit atât de frumos altundeva.
 Icoanele și decorațiile s-au rătăcit, eu nu știam atunci cât de prețioase sunt, părinții au construit altă casă.
  S-au rătăcit drumurile, a rămas  pictat în mintea mea de atunci și de acum, un parfum mult  mai puternic decât oricare altul, cumpărat din cine știe ce loc, pe unde m-au purtat pașii.
  Am pierdut mersul  mereu pe fugă al mamei, privirea albastră, când blândă, când mustrătoare, a tatei, bănuții primiți  la sorcovă,  șorțulețele de uniformă, din anii de școală, serbările pe scena mereu  clătinată,  bicicleta  căreia mereu i se rupea  câte o spiță,zâmbetul poștașului aducător de scrisori în plicuri mici, colorate.
 Ce bine că  există sertare  ascunse !💓  
Unde o fi seara primului bal, în rochia plisată, de stofă liliachie, pasul foarte  aproape, al mamei?
 Mă ”conducea„ acasă un băiat.
 Câți vișini vor fi înflorit în  livadă, de câte ori se va fi deschis și închis  portița dinspre grădină, câte sâmbete, duminici și sărbători vor fi fugit pe drumul  alb  din fața casei  mele, de câte ori voi fi tras cu  urechea, în  zori de zi, la ceasul deșteptător?
Revăd cu  tandrețe  scrisori,  diplome și bilețele, citesc printre rânduri, mângâi anii aceia cam fără de griji, încerc să le păstrez ritmul.

  Vara  are plete  verzi, curate, i le-a limpezit ploaia!
 Cum este să fii mamă perfectă, iar mai apoi, bunică  departe/aproape, nimeni  nu cred  că  știe cu  adevărat

Poți alege  doar  ce să-ți  amintești  cu drag!💓

joi, 9 iunie 2022

maci pentru sportul minții!



I-am cules cu sufletul, anul trecut, în Dobrogea!♥️
Fb are grijă să-mi aducă spre lectură postări mai vechi, care i se par lui interesante.
Astăzi este despre matematică!
într-o zi de iunie, în urmă cu ceva timp, descopeream:
”Matematica este considerată frumoasă, tocmai pentru că își este suficientă sieși. Nu trebuie să se slujească decât pe ea însăși.„
David Lagercrantz ”Agonia lui Turing”, pagina 186.

În clasa a VI-a, în orarul meu, a apărut geometria.Mi-a cam dat bătăi de cap vreo două luni.
Într-o seară- era sfârșitul toamnei- îmi pregăteam lecțiile. Văd cu ochiul minții manualul foșnitor, cu multe exerciții și probleme despre aflarea segmentelor determinate de proiecția înălțimii pe ipotenuză, într-un triunghi dreptunghic.
( sper să fi zis bine)
Nu reușeam deloc să ajung la rezultate corecte.
Brusc, s-a produs ceva, nu pot explica ce, știu doar că m-am luminat.
În seara aceea, am lucrat toate exercițiile cu mare ușurință.
N-o să spun cât de importantă devenisem!
Cred că momentul în care am priceput”mecanismul ” de rezolvare a fost și rămâne unul dintre acele clipe de mare fericire pe care le-am trăit în anii de școală.❤️
Matematica--excelent sport al minții!
( atât cât poate ea să încapă în logica fiecăruia)