povești adevărate pentru prieteni.
Era înainte de 89 cu nu mai știu câți ani;cu puțin înainte de sfârșitul anului școlar. Elevii a căror profesoară și dirigintă eram se aflau în clasa a VIII-a.
Pe atunci, la începutul fiecărui trimestru, în prima ședință cu părinții, la care participau și elevii, le citeam regulamentul școlii. Cred că era valabil pentru toate școlile din țară.
Ei ascultau, poate că aveau loc discuții,
oricum, în caietul meu, caietul dirigintelui, aveam toate semnăturile părinților că vor veghea la respectarea tuturor regulilor de conduită ale copiilor lor.
oricum, în caietul meu, caietul dirigintelui, aveam toate semnăturile părinților că vor veghea la respectarea tuturor regulilor de conduită ale copiilor lor.
Băncile aveau câte două locuri, erau confecționate din lemn și se prindeau în câte un suport metalic , astfel încât, atunci când copilul se ridica, scaunul lui se lipea de spătarul băncii.
În regulamentul despre care vorbeam, se consemneze că , în pauze, elevii nu aveau voie să alerge prin clasă.
Ai văzut copil cuminte? care să stea locului 10 minute?
Greu de presupus.
Într-o recreație, doi elevi din clasa mea au alergat printre băncile care, oricum, nu lăsau un spațiu prea mare
între rânduri, clasa fiind numeroasă.
Parcă îi văd pe amândoi, deși acum vor fi trecut de 45 de ani.
G.D și D. M.
Cel din față a alunecat, o fi încercat să se prindă de bancă, și, având viteză, s-a lovit( cu gura deschisă) de partea metalică a băncii.
S-a lovit foarte tare.
A rămas fără un dinte din față.
Cazul era dificil.
Am primit ajutor de la cabinetul medical, am chemat familiile, oamenii erau la serviciu, oricum a fost mare tevatură.
Seara, am vorbit la telefon cu părinții fiecăruia și am stabilit să ne vedem împreună cu ei și cu copiii lor.
A doua zi, când am trecut prin clasa mea să văd cum mai stau lucrurile-chiar inspirată sau norocoasă a fost apariția mea- fost tatăl copilului rănit, inginer într-o uzină mare din oraș, era în clasă, cu o falcă în cer și cu una în pământ.
Venise convins că trebuie să-i aplice singurului vinovat o lecție pe care să o țină minte.
Adică, dintr-un pumn, să-i scoată un dinte.
Ca să înțeleagă suferința copilului său
Bineînțeles că nu s-a întâmplat chestia asta.
Nici nu mai știu ce măsuri disciplinare am luat, cu amândoi, pentru că nu exista un singur vinovat, deși doar unul dintre elevi trecuse prin mari dureri, celălalt alegându-se cu o spaimă cumplită și, probabil, cu sancțiuni primite acasă.
Au trecut niște ani buni de atunci.
Într-o zi, crede-mă, nu am niciun motiv să exagerez, aveam o problemă cu un dinte. M-am dus într-un centru stomatologic din centrul orașului. Nu știam că în respectiva unitate lucrează mai mulți medici, nici că sunt acolo și niște studenți practicanți.
În așteptarea medicului la care fusesem repartizată, mi-am aruncat privirea prin acel mare cabinet.
Undeva, în halat alb,studentul la stomatologie, GD,fără să schițeze vreun gest că m-ar revedea, s-a întors cu spatele.
Nu am pus întrebări nimănui, mi le-am adresat doar mie:
cum poți face tu,dirigintele- profesor, ca răul să nu se întâmple cu niciunul dintre elevii tăi?
cât contează educația primită de către elev în familie?
Și m-am mai întrebat așa. din când în când, ce fel de părinte, ce fel de medic stomatolog va fi ajuns GD?.
Este o toamnă greu încercată cu tot felul de evenimente, într-una dintre cele mai frumoase țări europene,cetățenii iubitori de țară au ieșit să curețe urmele unui dezastru pricinuit de alte ființe umane, la noi, într-o școală, un tânăr a rănit grav o profesoară și un coleg mai mic, pe motive doar de el înțelese.
Soluții?
Cine are soluții pentru a face din rău bine?
