vreme trece, vreme vine!

Dragii mei dragi,

Un an pleacă, altul vine!

Suntem mai buni, mai optimiști, mai  înțelepți ?

Să-l întâmpinăm pe 2012 cu speranță! 

Cineva - persoană de încredere- zice  că a găsit  rețeta perfectă.  (am mai  adăugat una, alta, poți face  același lucru, că vorba ceea- de gustibus non dispuntandum est))
Așadar,  notați!

 Se iau 12 luni și se curăță foarte bine de amărăciune, mândrie, aroganță,  ură, invidie, frică,  orgolii, irascibilitate și stres.

Se împarte fiecare lună în 28-31 de  zile, după caz, astfel ca proviziile sa ajungă exact un  an!

Fiecare zi se prepară separat: o parte muncă, o parte liniște, o parte umor.Nu se uită cele șapte ore de somn.
Se lasă cât să fie tocmai bine.

Treptat, se  adaugă câte  trei  linguri  de optimism, o linguriță  de îngăduință, un praf de bun-simt și... o picătura de speranță!

Peste aluatul astfel obținut,  se toarnă, din belșug, dragoste!
Se coace, tandru,  la temperatura propriilor trăiri, întorcându-se ușor, să nu se lipească.

 Când preparatul este  gata, se așază frumos în suflet, în palme, pe frunte și se împodobește cu crenguțe de curaj. 
Și de încredere în sine!

Se  poate servi la orice oră, zilnic,  cu multă bucurie, împreună cu  o ceșcuță de cafea sau cu un  un pahar de vin roșu.
Dacă ți se pare că mai lipsește ceva, nu te sfii, adaugă!

Prezenta rețetă nu se compensează,  este gratuită și se transmite  tuturor blogherilor, indiferent de locul unde s-ar afla!

La mulți ani de fericire!

inima fiecărui om

 este ca o fântână. Nimeni nu știe ce zace în adâncuri. Nu ne putem decât imagina, judecând după lucrurile care ies , din când în când, la suprafață.
Haruki Murakami, scriitor japonez.

Ochi limpezi, popas și răcoare,   la  marginea pădurii, în preajma bisericilor, la răscruce de căi, în plină câmpie, pârjolită de soare, cu lanț sau cu lumânare, cumpănă și greutăți.
În cui, la vedere, o căniță,  pentru călătorul ostenit de căutări. Alături, un jgheab, pentru animale.
 Fântânile!
Sună atât de blând!
Tulburător și profund!//
Pe atunci nu se vorbea de apă minerală sau plată. Nici că trebuie să consumi doi litri pe zi, ca să  reziști în fața vieții.

Pietre la rinichi, boli de ficat?

Se murea de bătrânețe.//

Lumea a evoluat. Câmpul și-a schimbat  în  fel și chip hotarul, stăpânii,  vecinii. 

Pădurile își caută foșnetul pe hartă.

A sporit setea. 

Tot mai multe răscruci.

Au secat fântânile.

Și-au uscat  clipocitul în vaduri ciobite. Le-a acoperit uitarea. .

Nimic nu se oferă.

Totul costă.//

Oglinda din adânc,

de Lucian Blaga//

Când mă privesc într-o fântână/

mă văd cu-adevărat în zi /

aşa cum sunt

şi-am fost şi-oi fi.„

În seceta iernii ce-și caută albul, simți dor de izvorul născător de fântâni?

rapidă caravană

Nu-mi plac tristețile- nici a mea, nici a ta.
Drept este că iarna, copie stranie  de  toamnă zăludă, cu plete dezlânate și haină zdrențuită, își târăște ghetele scâlciate prin noroi.. la tine  o fi altfel, poate că a nins, ești la schi, ai roșu în obraji, sufli în pumni sau ți-ai adunat prietenii la o cană de vin fiert cu scorțișoară!

 Să nu uit- pe la alții este și mai și..auzi, undeva, într-un colț de lume, o femeie a furat din magazin o navetă cu sticle de bere. 
Până aici , parcă n-ar fi cine știe ce..chestia este că  hoața ascunsese lădița, n-o să-ți vină să crezi, chiar sub fustă.. ce mai poți spune?  
Ce  model de fustă să fi avut?

Oriunde ai fi, orice ai face, ascultă vocea poetului

 Omar Khayyam – Trăiește-ți clipa!

Viata se grăbeşte, rapidă caravană.

Opreşte-te şi-ncearcă să-ţi faci intensă clipa.

Nu mă-ntrista şi astăzi, făptură diafană,

Mai toarnă-mi vin! Amurgul m-atinge cu aripa…//

Și de ce nu, o muzică bună!!!

Să-ți fie bine!!

 

sic transit gloria mundi

Coincidența este felul lui Dumnezeu de a rămâne anonim.

Albert Einstein//
Nu spun nimic nou, poate doar proverbul  la casa cu șapte fete, mor pisicile de sete să se fi ivit pe la noi. În rest,  tot ce se scrie/consemnează/povestește despre tainele  și minunile adunate în jurul magicei cifre7- număr fatidic, cum îl numește mitologia, circulă în  nenumărate variante  ,  de când este  omul, care  a călătorit, el știe cum , peste șapte țări și tot atâtea mări. Ca o paranteză, în cele șapte continente- asta dacă acceptăm ideea că America  de Nord  și de Sud sunt continente diferite- există 195 de țări.
Biblia ne învață că lumea s-a  născut în șapte zile, ultima fiind lăsată pentru odihnă. Șapte sunt Pleiadele, despre care un  astrlog englez, Stan  Gooch, ar fi spus că ele constituie singura constelație, datând de peste 40000 de ani.
Minunat sună- Pleiadele!
Pentru greci, ele erau șase surori și mama lor, transformate de milosul Zeus în stele, pentru a le scăpa de niște vânători.
Șapte ar fi fost minunile lumii -Marea piramidă din Giza, singura care se păstrează, Grădinile suspendate ale Semiramidei, Templul  zeiței Artemis  din Efes, Statuia lui Zeus din Olympia, Mausoleul de la Halicomos, Colosul din Rhodos, Farul din Alexandria. 
*Curcubeul are șapte culori-rogvaiv
*Cerul este împărțit în șapte: atmosfera, exosfera, litosfera,termosfera, mezosfera, stratosfera, troposfera.
*Există șapte  zile ale săptămânii, numele lor latinești fiind-Lunae dies, Martis  dies, Mercurii dies, Iovis dies, Veneris dies, Saturni dies, Solis dies,  denumite după cei șapte zei romani zei romani,  care la rândul lor au fost numiți după cele șapte planete, cunoscute în antichitate-Soarele, Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn,   ce se puteau observa cu ochiul liber.
*Templul lui Solomon avea șapte  trepte.
*Roma a fost construita pe șapte coline: Palatina, Capitolina, Quirinal, Viminal , Esquilina, Caelan, Aventina.
*Există 
șapte  perioade ale elementelor în tabelul chimic al lui Mendeleev-H, Li,Na, K, Rb, Cs, Fr.
 *șapte  compuși principali ai celulei vii: apă, substanțe proteice, lipide, polizaharide, acizi nucleici ADN și ARN,
molecule organice, săruri minerale
*7 este neutru pe scara PH-ului; apa pură are PH-ul 7.
*Există șapte stadii ale dezvoltării umane: embrionul, fătul, sugarul, copilul, adolescentul, adultul, bătrânul .
* mărimea capului se cuprinde  de șapte ori în înălțimea corpului.
* dimensiunea ochiului este a șaptea  parte din lățimea  capului.
*sunt șapte  articulații ale membrelor superioare
* potrivit studiilor științifice,  șapte este numărul de ore pe care ar trebui ca omul să le petreacă noaptea,  dormind.
*în tradiția hipocratică, numărul 7 guvernează bolile corpului uman
*învățăturile antice ne spun că sufletul omului sau Eu-l interior are șapte  proprietăți care sunt influențate de cele șapte  planete; focul animă, pământul ne ajută să simțim,apa ne dă grai, aerul ne ajută să gustăm,ceața să vedem, florile ne dau auzul, iar vântul din sud mirosul. 
*cele șapte simțuri antice sunt:
mirosul, auzul,vederea, gustul, vorbirea, simțul
tactil și mișcarea.
* gărgărițele au șapte buline negre.
*gâtul majorității mamiferelor este format din șapte  oase.
*7este considerat un număr norocos în mai multe culturi; de exemplu, în Japonia, mitologia vorbește despre Cei Șapte Zei ai Norocului -Shichifukujin 
*în cultura chinezilor, numărul 7  este proeminent; de exemplu, a saptea zi dupa prima luna plină din an este Ziua Omului; aceasta zi este considerata ziua universală a tuturor ființelor umane de pe planetă; de aceea, fiecare chinez își sărbătorește ziua de naștere la data respectivă , nu înseamnă totuși că nu o sărbătorește și în ziua calendaristică în care a apărut pe Pământ.
* cultura hindusă vedică susține că omul are șapte puncte energetice sau chakre.
( sursă-mail adaptat)

* Atenție la vise! se spune că,  dacă visezi cifra 7, îți vei întâlni sufletul pereche!//
Crezi în coincidențe?știi și altele?

suntem făcuți din plămada visurilor noastre!

  În a doua zi de Crăciun 2007, am primit în dar un blog( de incertitudini).

 Între timp, unele au dispărut, au apărut altele.. 
-bunăoară-

În urmă cu vreo câteva seri, din graiul limpede al  rapsodului ,  am aflat ceea ce simțim toți, cu fiecare bătaie de ceas
că
 mută-i întrebarea ce răsună afară, 
în fiecare clipă ne batem joc de  păsări, de iubire și de mare,
  trăim într-un deșert de disperare, 
în care
Copiii noștri au au făcut dinți/
Mușcă  din bunici și din părinți/
Mușcă din văzduh și din pământ/
Mușcă și din morții din mormânt
și că 
rareori femeile surâd.

Un picuț mai târziu, niște vorbe grele  răsunau altundeva, tot în vorba unui alt rapsod despre mersul lucrurilor-
mai bine ca acum nu ne-a fost niciodată- suntem liberi, putem lucra, avem unde merge. 

Pentru ca aseară, altcineva, un mare actor- Fii demn! spune el-să ne amintească trist, dar adevărat
că
suntem chiriași în viață,  nici săracii, nici bogații nu trăiesc de două ori, 
 Câtă vreme lumea se înghesuie nu doar să prindă tigăi promoționale, dar să și pupe moaștele Sfintei Paraschieva și să cumpere cărți și să vină la teatru,  nu suntem doar o populație, suntem, încă un popor,
dar , atenție 
-sămânța de neam- prost dăunează grav sănătății//

   Supusă, autostrada  își potrivește mersul în goana bolizilor zburători. 
De o parte și de alta, câmpul doarme sub șuierul liber al vântului.
Rostogoliți de vânt, vălătuci de ciulini   se dau de-a dura.
  Un tractor  își înfige din răsputeri lama în țelina uscată.
  Este Ajunul Crăciunului.
Zeci de hectare au rămas nearate- tăranii au primit pământ, sunt liberi, le este bine, zicea rapsodul..cât de bine le este, doar ei știu. Le-o fi bine unora, Dumnezeu  îți dă, dar nu-ți pune și-n traistă, ar  completa careva.//

După o viață bătucită pe ogorul ceapeului, furat din zestrea tatălui ei, mort la Mărășești,  mătușa mea, una dintre cele peste o sută de văduve din sat,  din pensia ei, de două cifre, mici cât un covrig uscat, de sărbători, își plătește trei pomelnice pentru morții din casă- treizeci de lei, fata mea, cum să nu-i dau,  să mă facă popa de râs în fața lumii?//

Vezi cum este cu incertitudinile mele?

Pot eu, după patru ani de blogging, să renunț la prefixul incertitudinilor?

Dacă și la anul vor fi alegeri libere, aș alege Elveția , spune un optimist. //

 Așa că nici eu nu pot să  închei pe un ton pesimist- patru ani  sunt, totuși, o felie  de viață-  mâine este ziua Sfântului Ștefan!

Pentru toți musafirii mei- o surpriză muzicală!

 

Potrivește volumul  apoi , scrie-ți prenumele, așteaptă  un minut să se încarce și urmărește până la sfârșit. 

www.obtampons.ca/apology

Ce zici?

și copacii au dorințe

Cu multe secole în urmă, într-o dimineață verde, pe culmea unui deal, de sub frunze, ierburi și flori, au țâșnit trei mlădițe.

Au crescut, au tot crescut!

Trei copăcei.

 Cu vremea, au ajuns copaci puternici.
Scrutau mândri depărtările, luând aminte în jur. Într-o zi, cel din dreapta zise:
-Lemnul meu este puternic, trunchiul îmi este frumos și drept, ramurile sunt bogate! 
Sigur o să vină un tăietor de lemne, o să mă vadă și o să mă ducă la el acasă. Cu pricepere și grijă, o să cioplească din mine o ladă frumoasă, în care își va păstra toate bijuteriile și lucrurile de preț. 
Cât de fericit voi fi să port o asemenea comoară!
-Nici eu nu sunt mai prejos, așa că n-o să zăbovesc prea multă vreme pe aici. O să vină alt tăietor de lemne, o să mă ducă acasă, și, pentru că sunt atât de puternic, va ciopli din lemnul meu cea mai bună corabie.
 Oameni fericiți și bogați- poate chiar  și regele- vor dori să călătorească pe corabia construită din lemnul meu bun.  
Ce fericit am să fiu!

Al treilea copac asculta înfiorându-și frunzele 
în gânduri.
- Știți ce, fraților, eu nu vreau  să plec  de aici, iubesc soarele, cerul și depărtările. 
O să cresc tot mai înalt, iar ramurile mele  îl vor vedea chiar pe Dumnezeu! 
Rugile  copacilor au fost ascultate.
Într-o zi, au venit trei tăietori de lemne.
–Eu tai copacul ăsta, a spus unul. Îl  vând tâmplarului din sat, o să-mi dea un preț bun. 
-Eu îl tai pe următorul și- l vând altui tâmplar.
-Ee, mie îmi rămâne copacul acesta frumos, îl tai și apoi îl duc la mine acasă.
Primii doi copaci erau foarte fericiți,  în timp  ce fratele lor își jelea soarta. 
După multe ceasuri de muncă, cei trei copaci erau, deja, încărcați în căruțe și duși în sat.

Din lemnul primului copac, tâmplarul a făcut o iesle, pe care a umplut-o cu paie pentru animalele sale din grajd.
Al doilea copac a devenit o bărcuță pescărească, în care n-o să se urce niciodată regele..

Din cel de-al treilea copac, tâmplarul a scos niște grinzi groase, pe care le-a dus în magazia lui întunecată.

Visele celor trei copaci se năruiseră. 
Au trecut anii.
Într-o seară târzie, în grajdul săteanului, au poposit  un bărbat și o tânără femeie însărcinată . 
Ea a născut un prunc frumos, pe care l-a numit Isus.
L-a așezat chiar în ieslea plină cu fân proaspăt. Animalele l-au încălzit cu respirația lor. Au venit  mulți păstori, au îngenuncheat  și s-au închinat în fața pruncului Isus, oferindu-i daruri  minunate.

-Sunt un mare norocos a zis lemnul  din care fusese făcută ieslea.
Eu țin cea mai de preț comoară din toate timpurile!

Au trecut vreo treizeci de ani.
Barca îi purta pe oameni la pescuit. 
Într-o zi, din senin, s-au ridicat talazuri uriașe, pescarii s-au speriat. Unul dintre ei a implorat valurile să se oprească. 
Marea s-a domolit. Pescarul  era însuși Mântuitorul, Mesia.

-Sunt cel mai fericit, a spus lemnul din care fusese construită corabia.
Îl duc pe Regele Regilor!

După ani mulți, al treilea copac sta tot în magazia întunecată.
Într-o zi,  grinzile au fost scoase afară.
Din ele s-a făcut o cruce, pe care cineva  a pus-o în cârca unui condamnat pe nedrept.
Omul trebuia s-o care în spate. 
Biciuit  de către soldați, s-a prăbușit, în vreme ce mulțimea dezlănțuită  arunca pietre și sudalme..

Copacul din care fuseseră făcute scândurile plângea de mila omului, ar fi vrut să fie mult mai ușor.
Crucea a fost înfiptă în pământ, iar pe ea a fost  pironit Mântuitorul. Isus era aproape de Dumnezeu!

-Sunt fericit, a grăit lemnul, îl am pe Dumnezeu aproape.
Isus a murit  pe cruce. Apoi a înviat.

 De atunci,Crucea este cel mai prețuit simbol al creștinismului.

Oamenii se închină , sărută  lemnul sfânt, cerând Domnului iertare, înțelepciune, izbăvire,  ajutor.

Povestea ar avea o morală. Care este aceea?

Fie ca sărbătoarea Nașterii Domnului să vă aducă bucurii, împliniri și multă sănătate! 

cine dorește să facă bine

  bate la ușă, cine iubește găsește ușa deschisă..
Rabindranah Tagore

Undeva pe lume, era o țară minunată, cârmuită de un rege drept, bun și înțelept.
Inima lui nu se putea bucura de atâtea daruri.
Era mereu trist.
Avea o singură fiică, frumoasă, cuminte, dar foarte bolnavă.
Cu fiecare zi, trupul i se împuțina, zâmbetul îi fugea de pe buze, obrazul îi pălea. Niciun medic nu-i putea găsi vindecarea.

Regele era tot mai trist.

Într-o zi, la poarta palatului s-a oprit un bătrân. Regele l-a invitat la masa lui. L-a ospătat cum se cuvine. Așa a aflat bătrânul motivul tristeții care cuprinsese tot palatul. 

I-a cerut împăratului s-o aducă pe fiica lui bolnavă. 

A privit-o în ochi, i-a luat mânuța slabă în mâinile lui și i-a dăruit ceva- un coșuleț acoperit cu o păturică.

-Iată medicamentul care te va pune pe picioare, fata mea!

Cu degete sfioase, domnița a descoperit coșulețul. 

Înăuntru era o biată ființă, numai piele și os.

Văzând că fata este și mai tristă, bătrânul a încurajat-o. A sfătuit-o să se gândească la acest dar.

Din clipa aceea, tânăra domniță s-a dedicat trup și suflet îngrijirii copilului bolnav. 

Împărțea cu el toate zilele și toate nopțile.
Când, obosită, încerca să ațipească, gândul că el are  nevoie de ajutorul ei o trezea. Ca prin farmec, neodihna  dispărea.

Așa au trecut șapte ani.
Într-o zi, s-a întâmplat o  minune- copilul a început să alerge  bucuros prin palat, să vorbească , să cânte chiar. 

 Era o mândrețe de băiat- bălan, cu ochi mari, negri, voce frumoasă și mers hotărât.

Domnița, mai frumoasă ca niciodată!
Rumenă în obraji,  mereu zâmbitoare,  cuminte, harnică, numai  bună de măritat.

Tatăl ei, împăratul, era cel mai fericit om! //
Crezi în forța binelui?

cele nevăzute

 se pot vedea prin cele văzute. Anaxagoras
O să spui că ai o mie de treburi.
Ia-ți , te rog , o mică pauză și ascultă  aici, asta în cazul în care n-ai  citit  deja.

Să  mai spună lumea că ai noștri tineri nu sunt interesați de cercetare..

La Jean Monnet , fără scandal, nici măcar sexual.

de Cristian Tudor POPESCU

Am fost dus la liceul "Jean Monnet" de serviciul de marketing al ziarului Gândul, ca să facem un "eveniment". Elevii aveau să citească nişte referate cu ocazia zilei mondiale a păcii, poluării sau prezervativelor, nu-mi mai amintesc exact, iar subsemnatul trebuia să le aprobe cuvântând încântat şi înţelept.

Încă din curte am fost plăcut impresionat de buna creştere a elevilor şi elevelor care palmau cuviincios ţigările de cum mă vedeau. În faţa şcolii încercasem un sentiment de dezamăgire dând cu ochii de limuzinele şi gipurile de la BMW în sus care staţionau probabil în aşteptarea copiilor. Dau un rău exemplu părinţii care îşi duc şi îşi iau odraslele de la şcoală cu astfel de vehicule. Dar am aflat imediat, cu uşurare, că mă înşelam şi eram nedrept: maşinile erau în bună parte ale copiilor, nu ale părinţilor.

Mi s-au părut foarte interesante privirile câtorva domnişoare eleve machiate cu grijă, în ochii cărora citeam dorinţa de a fi înfiate: "Ăsta-i ăla de la televizor!".

Când mă aflu în faţa unei asistenţe, încerc să o simt ca pe o singură fiinţă. Să percep spiritul adunării şi umoarea ei din acel moment. Tinerii care umpleau sala de festivităţi de la "Jean Monnet" s-au comportat ca un ecran reflectorizant; de la ei nu mi s-a întors decât imaginea mea în ochii lor: un papagal fără perucă, pe care îl aşteptau curioşi să spună cuvinte ca un om.

Începe sesiunea de comunicări. O domnişoară elevă scundă şi cu părul afro citeşte ceva în care apare mereu sintagma "filozoful Rîlea". Rîlea în sus, Rîlea în jos, zice dânsa cu hotărâre şi dicţie. După ce s-a oprit, am întrebat-o cu toată delicateţea de care sunt în stare: "Pe filozoful Rîlea îl mai cheamă şi Marian? Sau Mihail?". Începe să cotrobăie uşor iritată prin hârtii. "Staţi liniştită, voiam doar să vă spun că, dacă îl cheamă Mihail, atunci nu e vorba de magicianul Marian Rîlea, de la emisiunea Abracadabra, ci de un anume Mihail Ralea, autor al cărţii «Explicarea omului», de exemplu."

Pe măsură mce curgeau luările de cuvânt ale domnilor elevi mă cuprindea tot mai limpede halucinaţia că îi văd patinând pe o piftie îngheţată, formată din cuvintele limbii române. Părea că puteau la fel de bine să citească, cu tot atâta aderenţă la sensuri, texte în finlandeză sau urdu.

Când o altă simpatică elevă a început să profereze în duşmănie cuvântul "crochete" într-un referat de literatură română, n-am mai putut să rabd până la capăt: "Domnişoară, e vorba de croşete, trei puncte între paranteze drepte, care indică înlăturarea unui fragment de text, crochetele să le mănânci tu cu mumă-ta."

S-a îmbăţoşat pe loc şi mi-a zis-o de la obraz: "Domnule profesor, n-aveţi dreptul să mă insultaţi!". Dar nici la fraza asta n-avea lipici, parcă era un colindător de metrou intonând "Încetaţi să mă mai desconsideraţi...".

"Nu sunt profesorul dumneavoastră, domnişoară, şi ce-am zis e un citat din Caragiale". Mai era doar o întrebare de pus:"Dragi elevi, cine dintre dumneavoastră a dorit ca subsemnatul să vină aici, la "Jean Monnet"? Ăla eu, ăla eu, linişte cu chicoteli decente.

După care mi-am luat tălpăşiţa, fără scandal.

PS

Astea se întâmplau cu ceva vreme în urmă. Acum, elevii aceia au vârsta animalului cu creastă care a omorât oameni în Floreasca, cu maşina de la taticu, şi pe care Justiţia română l-a pus în libertate ca să mai poată trage un chiolhan în amintirea răposaţilor.//

crăciunițe

  În existența  lor de vise și culori,  cheamă sărbătorile în poeme parfumate.  Atente mereu  la mersul lumii.  

  În corole vorbitoare, adună, tăcute,  blândețe, liniște, melancolie, grație.

Oferă atât de mult! 

  Cer foarte puțin- lumină, apă , căldură și un strop de  tandrețe.

Unele înfloresc tot anul, violetele mai ales. 

Își scot căpșoarele parfumate de sub umbrele de frunze bogate.

Nici  curtenitorul   trandafir japonez nu se lasă,  săptămânal , își  prinde la rever   buchetul roșu aprins .

De câteva zile, două flori, total diferite-cineva le spune  crăciunițe - și-au deschis candoarea.

 În pumnișorii lor  verzi, adună  roșul inimii, țâșnind într-o rozetă vie.

Din  frunze verzi- flori de frunze roșii!

O minune!
Și crește, tot crește!

În  fiecare mlădiță, tiza ei și-a strâns, cochetă, obrajii fragezi de ciclamă.  
Caută lumina! 

La altă fereastră, Orhideea!
Regină între surate!

Vezi câți bobocei s-au aninat de lujerul plăpând?

 Și pentru flori vin sărbătorile!!

una, alta..

1.Care este cea mai mare extravaganță a ta?
O dată pe an, îmi  pun în geamantan  porția de libertate! 
Zbor!
2.Ce defecte tolerezi  cu mare ușurință?
Oameni suntem, toate ale noastre le ducem cu noi..
3.Care este cel mai mare motiv de satisfacție pentru tine?
Sănătatea și reușitele  copiilor mei, faptul că mulți foști elevi îmi spun că le- am fost o a doua mamă.
4.Care crezi că este cea mai supraestimată virtute? 
Realizarea  de unul singur.
5.Care este eroul tău preferat din viața reală?
Domnul Neagu Djuvara! 
Iubesc copiii și lumea lor minunată!

(test primit astăzi). 

La p.s. zice să-mi întreb prietenii, așadar, încercați să vă autoevaluați?

(un dar, pentru inspirație)

.

o să plouă..

Trecem prin timp, ca și cum o nouă ordine de rotire a vremii s-a instalat, fluturându-și regește prestanța.

La noi nu este iarnă ca în Maramureș, cerul își cerne picuri gânditori peste orașul gătit în sclipici colorat.

 O  să plouă,

Își zice Dumnezeu , căscând,

Și privind  la cerul fără  pic de nor,

Mă cam încearcă reumatismul

De vreo patruzeci de zile și vreo patruzeci de nopți..

Ehee, se strică vremea..

Marin Sorescu, O să plouă:.//

 Am aruncat griji , treburi și preocupări-trei seri cu muzică! 
Joi, ca obicei, concertul filarmonicii noastre.

Mi-aș dori să am talentul  de a prinde în cuvinte splendoarea  muzicii, muzică scris cu majuscule, fără să  am senzația că risipesc adjective.

Îl admir pe dirijorul Alexandru Ganea,  nici n-ar putea fi altfel, trebuie să-l vezi, să-i simți vibrația din gesturi, când lentă, când trepidantă, de la Hector Berlioz, la Franz List, de la  muzică domoală, la carnaval, ritm, cavalcadă, tonuri imnice...

Am uitat de dirijor, am uitat de orchestră, nu mai pot urmări decât zbuciumul degetelor atingând clapele .

Pianistul.
Viniciu Moroianu trăiește fiecare sunet.

Uimire, bucurie, eleganță, rafinament, respect, pasiune, el și pianul lui, degete alunecând în unduiri  fără nume, acea senzație că-ți este atât de bine, încât   nimic altceva nu mai contează.
Bedrich Smetana- Vltava, din ciclul Patria mea- șase poeme într-o evocare sonor-picturală de excepție!!//

Auzisem că ar fi concertat de câteva ori la Club Hush, nimic altceva.

Noe, mă Noe,

Ia vino până la gard să-ți spun o vorbă ..

.Așa  l-a invitat Varujan  Pambuccian pe HARRY TAVITIAN. 

Și el   a venit!

Armean prin naștere, român prin adopție, Noe sau Sisif- cum l-a numit prezentatorul-  laolaltă și separat- cărându-și  povara pasiunii  până sus de tot, revărsând-o de la înălțimea trăirii arzând,  către noi, pământenii.

Un fenomen!

Deloc sofisticat, suflet pe clape, mângâiate în ritmul lumii,  cu toate ale ei,  cadențe imposibil de prins în cuvinte,  susur, șoapte, triluri, povești în poveste, iubiri pierdute și regăsite, clopoței, ieri și astăzi în tonuri îngerești,  colinde vechi, colinde vechi , armenești și românești, în armonii moderne,  blues arhaic și nou, departe și aproape,  într-o fascinantă curgere, public  amuțit, dezlănțuit într-o clipă,  în picioare, toată sala!

Cine a spus că jazzul este doar pentru elite?

Magie!

Ce nume  să dai clipei de veșnicie?//

Al doilea an  la Pitești!

Frumoși, tineri, disciplinați, eleganți până  la impecabil- Eastern Royal Orchestra, Sankt Petersburg, dirijor Daniil Zaharov, pe jumătate român. Douăzeci și șapte de instrumentiști!

Două ore de vibrație, știi starea aceea pe care  o simți cu fiecare fibră? asta am trăit aseară!

Nu, cuvintele  nu pot prinde totul. Overture die Fledermaus,  Artist,s Blut Waltz, Gianni Schicchi, Tărâmul fermecat al dragostei, Smugleanka, Vienna Blood Waltz, Opale Concerto, Waltz  from Eugene Oneghin, Mica suită românească, Laura, Take Five.

 Între ele,  tulburătorul Evgheni Nagruzza, beneficiind de drepturile de autor ale întâiului acordeonist al lumii- Richard Galiano, Marina Raddis- prim-solistă a Operei Naționale din Chișinău,urmat de momente speciale românești,  la nai!

Final maiestuos, fermecător-Radetzky March!

 Dacă vin la tine acasă- concertează în  douăzeci de orașe- du-te să-i vezi și să-i asculți!(am programul).

Muzica ar trebui să  se scrie cu majusculă, pentru că ne învață să fim noi înșine!

numai pe gândurile noastre

 suntem pe deplin stăpâni. R. Descartes.

Iarna se minte frumos, în nuanțe străvezii de toamnă fugară.

Este  vremea serilor albastre, cu  povești în zbor de îngeri, fâlfâiri cuminți de doruri nemărturisite încă. 

Gândurile nu pot fi mințite, aleargă nestingherite. 
Întrec,  în stoluri,  depărtările, topesc incertitudini, adună bucurii.

În lumea noastră intimă, basmele  se țes, fără început, fără sfârșit. 

Ca și bucuriile! 

Vin sărbătorile! 

Te-ai pregătit?

 

zâmbește!

Primești două puncte din oficiu, dacă răspunzi corect  la următoarele întrebări.

1. Ce se află între Soare și Pământ?

2. Cum se cheamă un bărbat inteligent în America ?

3. Ce fac peștii când sunt mulți?
4. Unde  găsești un câine șchiop?

5. Cum se numesc dacii care gândesc?

6.Cum se cheamă un cățel rănit grav?

7.Un american care trăiește în Florida poate fi înmormântat la New York  ?

8.Cine  a fost primul bărbat care a spus  este  nevoie de o femeie în casă!(adaptare după un mail.)

per aspera ad astra!

  În primii ani de liceu,  doi profesori  ne cereau, oră de oră, nu doar să memorăm aforisme și fragmente  din opere celebre ale  literaturii universale, ci, mai ales, să le comentăm.  
Nu mi s-a părut deloc dificil, începusem exercițiul din gimnaziu..

  A ști  cât mai multe fragmente din lungile texte din manualul de limba latină  și  la fel de multe maxime  presupunea multă muncă, dar și pasiune. 
 Competiție nedeclarată între colegi!

La economie , lucrurile se complicau, oarecum- citatele erau  interesante, dar aduceau cu ele acea teamă, pe care ți-o inspiră un profesor veșnic nemulțumit.

 Astăzi, am încercat un exercițiu de memorie- am vrut să văd cât mai rețin dintr-un text semnat de A.D. Xenopol, despre agricultură. N-a mers chiar cum aș fi vrut, s-a păstrat, totuși,  într-un colț al minții,   ideea teoriei dependenței țărilor agrare față de cele foarte  dezvoltate industrial, prin comerțul  exterior,   și  a  existenței  unor pericole , față de care o țară ca a noastră nu putea să se ferească ,   dacă ar fi  continuat să exporte  produse agricole, care , sub un volum foarte mare- fânul, de exemplu- au o valoare financiară  redusă.
  Parcă nu s-ar fi schimbat prea mult lucrurile..//
Unele maxime  adună în  puține cuvinte experiențe de veacuri, exprimă puncte de vedere,  în forme concise, comunicând fulgurant un adevăr, concentrează spiritul moralist al autorului cu o vizibilă  și pregnantă lapidaritate:
Prietenia- un suflet în două trupuri-Aristotel.
Nu-ți petrece timpul  cu cine nu este dispus  să și-l petreacă cu tine- Garcia Marques.

Bogăția o apreciezi  după ce ai primit-o, prietenia, abia după ce o pierzi..

Într-o zi, prietenia s-a întâlnit cu dragostea.-

-Dacă exist eu, tu ce rol mai ai?este întrebată prietenia.

-Eu aduc  un zâmbet, acolo unde tu lași o lacrimă, i s-a răspuns dragostei. 

Ziua cea mai irosită este aceea în care n-am râs-
Chamfort, Maxime și aforisme celebre.

Non est ad astra mollis e terris via.

Primum vivere, deinde philosophari.

Este necesar  să memorăm  citate, maxime, aforisme?

un singur cuvânt

adresat unui suflet poate crea un întreg univers, care să-l umple de lumină. Victor Hugo//

Într-o zi, un înţelept din India și-a întrebat  discipolii:
-De ce ţipă oamenii,  când sunt supăraţi?
-Ţipăm, când  ne pierdem calmul, a răspuns cineva.
-Dar de ce să ţipi, atunci când cealaltă persoană e chiar lânga tine? întrebă din nou înţeleptul .
-Păi, ţipăm ca să fim siguri că suntem auziți,  încercă un alt discipol.
Maestrul a insistat:
-Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?

Tinerii au dat fel și fel de răspunsuri.
Înțeleptul  i-a lămurit:
Adevarul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, cei doi trebuie să strige, ca să se poată auzi unul pe celălalt. 
Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige, din cauza distanţei şi mai mari.//
   -Când două fiinţe sunt îndrăgostite,  țipă una la cealaltă? 
Tinerii se uitau unul la altul..
-Nu ţipă deloc,  vorbesc încetişor, suav, a răspuns bătrânul înțelept..
 v-ați  întrebat-de ce?
Vă  spun eu- fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate.
Distanţa dintre ele este foarte mică. 
Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar ca îndrăgostiții să se privească,  inimile lor se înţeleg. 
Asta se petrece atunci când două ființe care se iubesc, au inimile apropiate.//
Privindu-și blând ucenicii,  bătrânul a încheiat:
-Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.//după o idee de  Mahatma Gandhi.
Ascultă-l  și pe Adamo!

 Să ne punem întrebări despre cum vorbim unii cu alții??

dmh_direcția mișcării hârtiilor

De la o vreme, prin ziare și televiziuni,  școala este pusă la zid.

Când a început povestea asta, chiar nu știu.
Câți ani să fie?
Să-și fi dorit cineva  să se întâmple așa, să se fi întâmplat de la sine?

 Uite vezi, chiar nu  am înțeles de ce.

Cu niște ani în urmă, deloc mulți,  ziarele  nu mai pridideau să  vorbească despre olimpicii noștri,  despre succesele școlii românești în lume.

Regretatul om de televiziune-Iosif Sava-aducea în  Serata duminicală cele mai strălucite minți tinere ale școlii noastre.

Să fi plecat  care pe unde?

Aseară, am primit o poezie.

Dacă vrei, cu adevărat, să înțelegi ce înseamnă acele trâmbițate schimbări din interiorul școlii românești contemporane,  citește textul  cu atenție.  Oricare dintre noi are - dacă nu în casă, cel puțin între rude, prieteni, cunoscuți- un   școlar.
Suntem responsabili pentru soarta  viitorului acestei nații, pe care am primit-o integră de la înaintași.
Nu fugi, te rog, ai răbdare , textul pare lung, dar,  în fiecare vers, vei găsi  realitatea din munca și din  viața  profesorului de astăzi.
Poate că , împreună, vom afla o cale.

Școala altfel... De-abia am prididit să fac Planificări - o droaie, Că vin, din urmă, la atac, Ședințe ca o ploaie! Ieri am avut C.P., iar azi Ședință cu părinții, Alaltăieri C.A., C.E.A.C., Să mă ferească sfinții! Peste trei zile voi ave, C-așa-i acum poruncă, Prea-minunatul C.C.E., Și-alte ședințe încă. Și ca să-mi fie foarte clar C-am misie-ntre misii,  Fac parte - ca misionar - Din treizeci de comisii! Număr absențe, raportez, Săptămânal de-acuma. Excursii - le organizez, Serbări - una și una! Sesiunea de comunicări Și cea de referate, Concursuri, baluri, adunări Tot eu le fac pe toate...  Pornesc spre casă șchiopătând De-atâta aiureală, Se-aud ectenii de comând Când plec de lângă școală. Că rostul ni l-au resetat Nebunii și cretinii. Au smuls din holdă grâu curat Și pun în loc... ciulinii. E noapte, stelele lucesc Și bate-un vânt iernatic. Sunt încă trează şi muncesc, La un proiect didactic. Mai fac statistici şi printez, Scriu zeci de protocoale. Aşa se vede că lucrez - În rest, sunt vorbe goale. Afară-i frig, în casă frig - Că n-am bani de căldură, Și-mi vine, uite-așa, să strig, Să-mi dau drumul la gură! C-am înțeles: de ani întregi Reforma-i ca sminteala, Așa e când promulgă legi Cine urăște școala. Mai am de corectat lucrări, Și zeci de portofolii, Îmi pun pe umeri, să nu-ngheț, Un șal mâncat de molii. Adorm, într-un târziu, frumos, Cu capul pe o mapă. Visez cât am ajuns de... jos, Pentru trei lei drept plată. Tresar în somn, că am uitat Să pun în opt dosare Dovezi de parteneriat Și de colaborare. Și mă trezesc în zori de zi, Ca dintr-un joc de iele, Înmormântată în hârtii, Dosare, dosărele... Și, vai de capul meu, uitai Să fac o socoteală Cu note mici și mai dihai La cea mai cea scorneală: Îi zice într-un fel măreț - ”Testare inițială” - Un fel de măr, dar pădureț, O nouă abureală. Și plan remedial mai am Să fac până-n amiază. Că am și ore până-atunci - Asta nu mai contează! Aș vrea să plâng, dar nu e chip, Nu-i timp de consolare, Că vine, mâine, ARACIP Comisia-teroare. Și o să ia la scotocit Toată maculatura Ce tinde către infinit, Sporind harababura... Și vin, cu rostul lor ”sublim”, Iar când or bate-n poartă, Pe loc ne-or cere să vorbim Limba română... moartă! Că-i alta limba, la dosar, Decât e limba vie. Școlarul nu mai e școlar, E... ”educabil”. Fie! Și ca să fie pe deplin Reforma - făcătură, Poruncă nouă mai primim Spre nouă-nvățătură: ”Când educabilul ți-o da, Cu sete,-un pumn în gură, Tu să-i explici, cu glas duios, Că-i rea apucătură. N-ai voie să-i vorbești răstit, Necum să-i tragi o palmă, Ai dreptul să-i zâmbești, smerit, Cu fața cât mai calmă!”// Acum putem vorbi,  avem  cărțile pe masă.

perfect!

A fost odată ca niciodată, că, de n-ar fi, nu s-ar povesti.
Undeva,  într-o lume perfectă, trăiau un bărbat perfect și o femeie perfectă.

Într-o zi perfectă, cei doi  s-au întâlnit și, pentru că  relația lor a fost perfectă, s-au căsătorit.

Nunta a fost perfectă.

Viata lor în doi a fost, de asemenea, perfectă.

Într-o seară perfectă de iarnă, ningea bogat și blând, ca-ntr-o poveste perfectă. 
Cei doi tineri  făceau o plimbare cu mașina lor perfectă.  La margine de drum, cineva avea o pană de mașină.

L-au recunoscut imediat. Era Moș Crăciun,  cu o tolbă plină de cadouri.

 Tinerii știau că  mulți copii  așteptau daruri sub brăduț ,  de aceea, l-au rugat pe Moș să urce în mașina lor perfectă.
Moșul a ajuns la timp  pe la toate casele și toți  copiii au primit , bucuroși,  cadourile.
După ce au lăsat daruri  și în sătucul cel mai depărtat, vremea s-a înrăutățit brusc.
Într-o pantă, mașina a alunecat, rostogolindu-se.
Un singur supraviețuitor.
Ghici care? Și dacă ai ghicit,  spune  de ce .
Poate interpretezi situația din punctul tău de vedere.

viața este o mare scamatorie,

fiecare își joacă gratuit numărul, circul liberului arbitru, 
Ionuț Caragea.http://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Pagini_de_recuperat/Ionu%C8%9B_Caragea

 Aproape zilnic îmi trimite   filmulețe, știri, snoave, curiozități de tot felul. Nu știu dacă le selectează., nici dacă  îmi știe gusturile- de când am terminat liceul, ne-am văzut de trei ori, știi cum este la o revedere între foști colegi, furi impresii, vorbe, fiecare spune ce crede..
 Când am primit  filmulețul , gândul mi-a fugit la evenimentul cel mai așteptat al  vacanțelor noastre de vară- târgul Titului.  

În fiecare an, de Înălțarea Sfintei Cruci. Colega mea locuia într-un sat vecin, mai aproape  decât mine, de locul unde se ținea târgul.

Pregătirile începeau   de pe la sfârșitul lui iulie, de la mic , la mare..sau, mai degrabă, invers. Părinții făceau economii, ei știau cum, fiecare trebuia să aibă ceva nou de îmbrăcat. Ca la Paște. 
Caii primeau clopoței și funde roșii în frunte.

Doisprezece kilometri nu se puteau parcurge  pe jos, era praf, putea să plouă, oricum, cu câteva seri înainte, fiecare își aranja plecarea. 

Tata le lua și pe verișoarele mele, gemenele, însoțite, neapărat,  de mama lor. A doua zi, începea școala, așa că eu  aveam totul pregătit, ei se întorceau acasă, eu rămâneam la cămin.. Caietele și cărțile  miroseau a proaspăt, un miros inconfundabil! 
Gemenele, mai mari cu patru ani decât mine, se învârteau în  caruselul din mijlocul târgului, fratele meu era nedezlipit de la călușei, eu îmi căutam colegele și colegii de școală..//Într-un colț al târgului , era  circul. Acolo am urmărit, cu sufletul la gură, prima oară,  dresură de căței, șerpi, cai, maimuțe.//

După ce am văzut filmulețul,  gândul mi-a fugit  la golul pe care l-am simțit,  când m-am trezit singură în mijlocul unei lumi  agitate.Pierdusem mâna care mă ținea strâns. N-am plâns, am căutat-o, știam că și ea mă caută, nu m-a certat, m-a dus  să-mi încerc norocul. 

Învârtită, scândurica , pe care negustorul,  cu mustață întoarsă,  agățase toate minunățiile – agrafe colorate, oglinjoare , rățuște plutitoare, baloane , turtă dulce, bulgărași de floricele unse cu miere.. , s-a oprit în dreptul unei păpuși de ipsos cu rochiță roșie.

Să te întreb dacă îți place circul? 
( fă-ți timp și urmărește filmulețul..)

http://www.youtube.com/watch_popup?v=5hIc2ODfRxQ

îndoieli

N-aș vrea să mă gândesc la statistici, pentru că nu le am la îndemână. Și nici nu prea cred în veridicitatea lor. 
Ce știu sigur este că în satul copilăriei mele, anul trecut,  erau  peste o sută de văduve.  De ce este așa , asta nu știu de ce se întâmplă.

Mi-am adorat mama și bunicile!
Când le-am pierdut, cu fiecare dintre ele, mi s-a furat  câte o porție mare, unică, de adevăr și de frumusețe.
Nu cred că  eu sunt o excepție.

 Pentru toate celelalte femei  de vârsta și de condiția lor socială, am avut , ani mulți, și  încă am- același respect profund, ceva  care nu se deosebește prea mult de suferință.

Le-am văzut crescându-și copiii și nepoții cu mare drag, fără să le fi fost ușor.//

 De vreo câțiva ani, în fața intrării în cimitirul mare al orașului- este în drumul nostru către căsuța de la țară- văd aceleași figuri- șorț colorat, peste fusta neagră sau maronie, basma trasă pe frunte.

Vând  celor veniți nepregătiți să-și plângă morții buchețele.

 Mănunchiuri de gălbenele și margarete, tăiate scurt.

 M-a încercat adesea un sentiment ciudat, n-am îndrăznit  să spun nimănui  că florile par a fi rupte de pe morminte..//

 Fiecare are locul ei pe masa de piatră din piață .

Mai ales, sâmbătă și duminică.

Vând  legături de morcovi, pătrunjel, varză murată, mărar uscat. Alături, două-trei bidoane cu  lapte.//

Acasă  nici nu prea mai trebuie să speli bidonul – rămâne curat  după ce ai pus laptele la fiert, apă chioară, ar fi spus bunica..//

Să-și fi șters capitalismul sălbatic bocancii pe tradiționala  cinste țărănească?

cerul sărută pământul

prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.

- Rabindranah Tagore.

Îți scaldă sufletul și ochii, de cum dă colțul ierbii. Cineva le risipește generos  peste tot, la margine de drum, prin lanuri, zăvoaie, păduri. 

Unele cresc și pe stânci, înving arșița, ploile și vântul.

Eternă seducție a vieții, umbreluțe pentru cele mai frumoase culori și  parfumuri!

 Vorbesc în graiul lor fără cuvinte.

  Își adună filozofia vieții întrecându-se  în arome și mii de  nuanțe. Pâlpâiri în  stropi de gânduri.

 Miracole ascunse printre petale împrumutate din brâul curcubeului!

 De câțiva ani buni, în balconul casei mele s-au adunat tot felul de flori, fiecare cu povestea ei.

 Toamna trecută, cineva mi-a dăruit o rămurică, ceva  ca un gândăcel cu țepi.

A tot crescut gândăcelul, țepii s-au înmulțit, căutând lumina. 

Deunăzi, unul s-a adunat în cinci petale de catifea maronie, pufoasă, stropită în zeci de bumbișori aurii.

Nu mă mai săturam privindu-i!

Într-o dimineață, steluța și-a închis toate pleoapele.

Discret, petalele s-au topit.  Presărată cu sute de puncte, ca și cum voia să  imite răsăritul,  și-a adunat petalele, precum o palmă, degetele. 

Rând pe rând, ele  și-au topit candoarea.

N-a mai rămas nimic din puritatea și farmecul de ieri...

Suntem asemenea florilor?

 Sau ele adună în  parfum și culori imaginea efemeră a vieții?

.