sâmbătă, 31 martie 2018

Am văzut cu ochii mei

 un poet intrând în cetate.
El ținea în mâna dreaptă, 
în pumnul lui drept,

un șoim sugrumat.”

Se revărsa, verde,  primăvara, țâșnea și  el către lumină, căuta ”Sensul iubirii”.
 Avea în suflet, prea  de timpuriu „Viziunea sentimentelor”; a cucerit, necondiționat ,„Dreptul la timp”, prin ”11 Elegii”, risipind  , printre aștri, ”Obiecte cosmice”, el , ivitul pe „ Un pământ numit Romania”.
A iubit culorile curcubeului, dar a cules”Roșu vertical” și s-a întrebat despre tot și despre toate,  așa a descoperit  fascinanta conexiune între "Ou și sfera”.
A cules stele,  și recunoscător, a înălțat „Laus Ptolomei”.
Din cremenea vorbelor strivite a ales „ Necuvintele”, dar ,deopotrivă,  iubea rostirea „În dulcele stil clasic”.
Trăia zborul printre oameni,  a văzut” Belgrad 5 prieteni”. A cunoscut și  "Măreția frigului”,  a oprit timpul , pentru o clipă, într-o"Epica Magna”.  S-au ivit , de undeva,  din prea  multe întrebări ,”Opere incomplete". De aceea,el  făcea”Noduri și semne”, într-o”Ordine a cuvintelor”.
Pentru a se purifica în apa limpede a izvoarelor, a îndurat”Spălarea cu pietre”, ascultând, cu  sufletul  sfâșiat, ”Oase plângând”, vrăjit pentru totdeauna de „Leoaica tânără, iubirea”.
Ca un   nepieritor „Amphion constructor” !
Nichita   Stănescu ,31 martie 1933/ 13 decembrie 1983 
„Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.

Ori poate de drag


şi de blândeţe.

Nu-mi mai amintesc de ce plângeai”

 ”Aci sosi pe  vremuri...”
Tulburat  de aleanul soarelui, mărțișorul își închidea ochii. Lăsa primăvara să se așeze în pridvorul adumbrit de nuci,  din dealul  de la Florica. 
Venea pe lume  primul vlăstar contemplativ al Brătienilor,  viitor poet, Ion Pillat.
Expresie curată a pământului unei alte Arcadii!
Răsfățat  de pânza viilor , ce visează ”un dor din vremi străine”, conacul de pe costișă este locul din care poetul își va câștiga rolul binemeritat  în literatură, printr-o operă pe care a împlinit-o arhitectonic,fiecare volum  fiind o nouă vârstă poetică.
Avid de Natură, localizând impresii vechi, culese dintr-o vastă cultură și din plimbările prin cele mai frumoase locuri ale lumii, își va prelucra amintirile,
fără să inoveze: a păstrat ritualuri scumpe, a prins timpul, închizându-l în acea încăpere sacră unde ” nu s-a clintit nimic, iar patul simplu al bunicului este și„ azi nedesfăcut”.
Peisajul de la Florica trăiește sub semnul eternității, timpul se scurge ireversibil, iar  șoricelul roade trecutul"A scârțâit o ușă..un pas..și-ncet aștept năuc/Să intre –aici bunicul dus numai până-n vie”.
Pe furtuni și-a așezat destinul”,a devenit”o cumpănă în zile de durere”, mărturie fiindu-i

OPERA
„Casa amintirii„„Visări păgâne”Eternități de-o clip㔄Amăgiri”‚Grădina între ziduri”‚Pe Argeș în sus”‚Poeme într-un vers”Țărm pierdut”
„Sub scutul Minervei”„Balcic”„Oglinda magică””Bătrânii”„Biserica de altădat㔄Limpezimi”.
  Ion Pillat, 31 martie 1891-17 aprilie 1945
„Pe-atunci nu erau trenuri ca azi, și din berlină

Sări, subțire, -o fată în larga crinolină....„

joi, 29 martie 2018

când străfundurile se agită

Nu știu  cum faci tu...eu,în perioade  aglomerate :  examene, probleme de rezolvat, treburi  gospodărești, alergătură  încolo și încoace și câte altele, când nu  prea  mai merge  treaba,  cu  de la mine putere, îmi iau o pauză. 
 Salvarea  se numește o carte.  Și , eventual, alături, niște mere.
   Ca să nu fie pauza  prea lungă,( vorba  vine) că altfel   aș prelungi-o cine știe  cât,  am ales o carte  așa,  ceva, care , filozofic  vorbind, ar fi o bizară simbioză între  mărturisire  și  haos.
Gulag, Rusia, occident, doi  frați, mizeria   și  o geană de lumină, la mijloc- o  ciudată poveste de dragoste.
  ”Sunt perfect conștient   că trebuie să revii pe pagină  cam de trei ori la fiecare  paragraf”.(  pagina 74)

vineri, 16 martie 2018

sandale împletite

 Curgeau călduț  streșinile,  creșteau  repede și chiar înfloreau zambilele.   Roz, albe, albastre.  Parfumul lor se amesteca dulceag  cu  aroma  verde crudă a leușteanului.   Zburau  fluturi, prin  curți, femeile spălau  geamuri, preșuri  și perdele. Mirosea a var , a  pământ  reavăn, a  mâncare de prune  uscate, cum să te atingi  de carnea  păstrată  de  cu iarnă  în  oale mari  de  pământ? 
Se  ținea departe  de  ochii   pofticioșilor! 
   Păcat mare  să  vrei  să  mănânci  altceva  decât  ce  rostuia  mama.
Fiecare  colț de  curte, de  livadă  și de grădiniță se  curăța atent. Până și  fumul  buruienilor arse  avea  în  serile acelea ceva, un  miros  viu.
 Veneau  Sfintele Paști!
  Cumpărăturile  le  făcea  tata.
 Crescusem,  urma  să împlinesc  doisprezece  ani,  tata  nu voia  să  recunoască deloc   că ar trebui să fiu întrebată  ce  fel de  haine   vreau.  Ce-mi place.
  Roșie, cu floricele albastre, în buchet, de  stambă, de fapt, parcă  nu era chiar stambă,  era  un material  ușor, pufos.
 Chiar  mi-a plăcut.
  Mătușa,  verișoara  lui  primară, a  măsurat, a  tăiat cu grijă,  m-a ascultat, iar a  măsurat,  a însăilat, au urmat câteva  probe, nu zicea nimic, vedeam cât se străduiește, o așteptau  atâtea cliente. 
Ce, mai!  A ieșit o  rochiță    chiar  frumoasă! 
 Creață, cu plătcuță  și guler  rotund. Cu  mânecuțe  bufante!
  Cu sandalele  n-a mers deloc.
Bej.  De piele. 
 Cât am plâns....erau  băiețești.
106  lei.  
Câte economii  făcuse  biata  mea mamă! Ea nu-și cumpărase  nimic.
Tata nu voia  să recunoască nicicum că a dat-o-n bară.
Și de m-ar fi  bătut, tot nu le-aș fi încălțat.
  Mi-a  cumpărat niște  teniși albaștri, de pânză,  de la  cooperativă. Cred  că erau mai mari  cu un număr.
Sandalele  au stat în vitrină, la nea Mieță, mult și bine.  Nu le-a  cumpărat nimeni.  Venea  vara. 
Care  părinte  ar fi dat   atâția  bani  pentru sandalele  unui băiat?