vineri, 30 octombrie 2009

pe furate

Daca maine ploua? Prietenii mei, biologii , mi-au promis inca o drumetie in padure. Este o zi buna. Nici cald , nici frig. . M-au anuntat sa-mi iau manusi . Culegem urzici. Nu prea ma dau in vant dupa ele, dar am fost ascultatoare. Acum chiar ca sunt mandra de mine. Am adunat o punga. Le-am spalat, le-am strecurat. Le pun la uscat. Intre doua ziare.Pentru iarna. Urmam o cararuie serpuita. Se opreste brusc.Stropi razleti suna in frunzele uscate. Intre multimea de artari si carpeni – o rariste.Ca o masa. 17 pini. Inalti, supli, verzi.
Retrasi in mijlocul padurii. La sfat de taina. Tocmai vorbisem despre templieri.Aerul este foarte curat. Ca de munte.Se aude clipocit de izvor. Un melc ratacit. Nu-i place cantecul. S-a ascuns in casuta lui.Cu spatele in usa.
Palcuri mari de nane. Culegem.Pe intrecute.Intreb intr-o doara. Daca sunt otravitoare? Renuntam la ele. Le vad parasite . Cu piciorusele rupte. Li s-au strivit palariutele. . Dincolo de varfurile copacilor, croncane un corb. Cheama pe cineva .In felul lui.
La tot pasul, alte ciuperci. Colorate. Mov, roz, verzi , maronii. Singuratice. Sau in palcuri.
Sub o tufa , cateva micsunele isi arata scufita inflorita. Au pierdut numaratoarea anotimpurilor.Tin parfumul in causul palmelor subtiri .Pana-n primavara. Potecuta ne scoate in aleea principala a padurii. Trecatori putini. Padurea isi tine mainile stranse. In putinele frunze ramase.. Se pregateste de culcare.
Ma doare frumusetea clipelor de ieri . Ploua. Rece. Repede. Este o alta zi . De toamna. De toamna nervoasa. Care inchide padurea. Cu toate tainele ei.

joi, 29 octombrie 2009

razlet(e)

Ceva frumos este atat de frumos, ca te doare chiar si gandul ca nu-l vei mai putea vedea vreodata.

miercuri, 28 octombrie 2009

grabeste-te!

Fa-ti timp. Cateva ore.
Da o fuga pana la cea mai apropiata padure.



Eu sunt privilegiata. Stau la doi pasi de ea.M-am gandit ca poate nu ai cum sa ajungi. Si ca sa vezi ce se poarta , in materie de culori, am luat cateva mostre .Ti le ofer. Pentru ultima saptamana de brumarel.

poveste

O piatra oarecare. Intepenita in mijlocul drumului.Exista. Mai putin reala decat daca ar fi alaturi de altele. O senzatie pura. Dincolo de ea? Timpul.Eu.Tu. Lumea.Cine este colectionarul? Ea aduna pasi. Umbre.Treceri. Eu tind catre mine.Tu existi. Suntem doua motive. Decorative. Intr-un vis.Fara varsta.Semanam ?De la distanta.

marți, 27 octombrie 2009

invataturi. din mers

Mi se intampla sa invat, nu, nu te mira- omul cat traieste invata- reguli, unele esentiale, de la tot ce ma inconjoara. Chiar cele mai serioase aspecte ale vietii , ca , vrei, nu vrei, ce era valabil ieri nu mai este astazi, isi au cheia ascunsa in scoala vietii. Cum spuneam, invat de le smecheri, sarlatani, hoti. Te fura la gramaj, pret, calitate? Ia masuri! Du-te aproape , cand cantareste, gusta ce cumperi , ma rog, nu ca Hagi - Tudose,nu cand ajungi acasa , ca nu mai ai nicio sansa de a schimba ceva, calculeaza, nu te rusina, odata cu dumneaei, vanzatoarea/stiutoarea, vine la usa sa-ti ceara, nu-i deschide, daca nu-l cunosti. Chiar si asa, poate fi o problema. Iti cere o adresa , tine bine de poseta, daca ii explici , cumva, ceva. Vezi? Cele mai utile invataminte nu le afli prin studiu. Nu le inveti la scoala. Nu le gasesti prin manuale.Iti parvin intamplator. Sunt rezultatul hazardului. Sunt filozofia vietii. La rece.O prietena imi spunea ca , in copilarie ,parintii nu incuiau niciodata poarta. Nici usile. Da, in copilaria ei. Dar in copilaria de acum, nici alarma nu este suficienta. Nici pistolul, daca stau si ma gandesc..Si uite cum ajungi sa te instrainezi muuult, mult prea mult de semeni. Oricare dintre cei cu care ti se intersecteaza mersul poate fi un potential atacator/ hot/ spargator? Ai argumente sa ma contrazici?

luni, 26 octombrie 2009

vals. fara muzica

Ce vraji, amestecuri si descantece sa fi facut peste noapte?Si-a fragezit pletele. Si-a schimbat culoarea palmelor.Pare mai zvelt. Mai tanar.Asa in degrade.Sa nu-l deochi!Jumatate din zestre si-a asternut-o la picioare. Sa i le incalzeasca. In noptile cu bruma.Arar, cate o frunza se lasa amagita. O mangaie, ii tine in dinti codita fragila, o leagana si cand ea, sarmana, atipeste, o lasa , lin, sa se odihneasca.Sa fie asta libertate? Sa plutesti, sa nu te doara nimic, sa privesti inainte si nicaieri si sa te asterni , calm,unde te duce zborul? Apoi sa uiti. Tot. Ninge! Cu fulgi lamaiosi .Verzi. Rosii. Mari. Si tristi. Singuri. Sau in stoluri.

duminică, 25 octombrie 2009

eterne povesti

‚Ne intalnim la bar.o sa bem micul dejun impreuna”.W.C.FIELDS.Este mottoul Dilemei vechi, nr. 297. O citesc, de obicei, vineri.De data asta , am facut lectura intr-o calatorie dus-intors, Pitesti- Bucurasti. Cu sageata albastra. Am aflat multe. Cum e sa vrea toata lumea respect, de la vladica pana la opinca.Cum ieri, 24 octombrie, a fost ziua 350. Clopotele ar fi trebuit, nu stiu daca s-a intamplat, sa bata de 350 de ori, vor fi fost plantati 350 de pomi, 350 de biciclisti vor fi traversat orasele . Pentru a se trezi constiinta mapamondului , care , printr-un tratat international, trebuie sa ceara sa se reduca atmosfera la cei 350 ppm de dioxid de carbon.Toate ,pentru ca intrebarea nepotilor „ ce-ati facut in perioada celei mai mari provocari morale a timpului vostru" sa nu ne gaseasca nepregatiti. Mi-am dorit sa fi fost ‚ La fata locului’, cu doamna Madalina Schiopu, undeva ,in Danemarca, nu pentru ca barbatii gatesc mai bine decat femeile sau pentru ca sunt foarte mamosi. Ci pentru ca frigul a fost invins. Stiintific.Danezii locuiesc in case ecologice. In realitate. Nu in basmele cu renii lui Mos Craciun.Constructiile se fac din materiale izolante, se inchid etans,in interior se conserva si caldura pe care o emite corpul uman, geamurile sunt triple. Aerul luat din exterior se incalzeste prin ventilatie.. Se produce apa calda cu ajutorul panourilor solare de 5 m.p., fixate pe acoperis . Rezultatul? Nu doar caldura ecologica. Se fac si mari economii la factura de energie. Ce sa spun? Am citit un basm frumos. Sa mai adaug ca Madonna a scos de la naftalina si a donat niste pantofi ca sa poata merge la scoala copiii bulibasilor nostri cu palate aurite si fantani cantatoare langa paturi? Multe am aflat . Dar cel mai tare si tare mi-a placut o ‚ recitire’ a domnului Plesu. Care, la randu-i il citeaza pe Andre Gide, din "Falsificatorii de bani’ ” Cred ca secretul tristetii tale- ca esti trista, Laura, - e ca viata te-a impartit, dragostea nu te-a dorit intreaga, ti-a cerut sa dai mai multora ceea ce ai fi vrut sa dai unuia singur”. Adauga dumnealui ” O femeie adevarata este un amestec de dulceata, amaraciune, umor si destin ".Reflectia colaterala a maestrului trebuie retinuta. Promite sa o dezvolte.

vineri, 23 octombrie 2009

tandrete.in amurg

Vorbea foarte tare. Chiar daca, de multe ori, era pe langa subiect. Domnu’profesor de lrc-limba romana contemporana, numit de noi ,in taina, barbarosa, foarte respectat, de altfel, in lumea academica si temut in cea studenteasca, o privea din spatele ochelarilor .Mereu surprins.Nu-i spunea nimic. O asculta. Noi, de asemenea.Era a doua din catalogul grupei.O chema Tamara. Nicio legatura cu matusa-din –nu –stiu-ce – strada.. Nu mergea niciodata la dans.O speriau baietii.Ramanea singura in camera. .Acum deschid o paranteza. Noi eram caministe.Studente in anul II. Aveam voie sa ne primim prietenii si cunostintele, in holul de la parter. De langa cabina portarului.Era iarna. In plina sesiune.Jeny, astazi bunica respectabila, se intorcea din oras.De la vreo intalnire.Intarziase.Calca usor. Ca o pisica. Sa nu-l trezeasca pe portar.Pe un fotoliu- doua umbre. El avea palarie mare. Neagra. Si pantaloni albi. Tamara purta manusi. Palaria mangaia manusile.Ma simt obligata sa mai deschid o paranteza- nu bag mana-n foc pentru exactitatea detaliilor vestimentare. Sunt vorbele lui Jeny. Contra? fara contra.


p.s. In amintirea acelor ani, ii dedic Tamarei melodia de mai jos. Chiar daca, la intalnirea noastra de ieri, oricat ne-am stors mintea, n-am descoperit unde a fost repartizata viitoarea dascalita, cu voce incofundabila. Cum s-o las pe Jeny nerasplatita pentru vigilenta si (in)discretie?Asa ca am si pentru ea ceva.Ce-mi pare mie rau este ca niciuna dintre fostele mele colege de facultate nu foloseste calculatorul.





joi, 22 octombrie 2009

fum, bratari si multa lume

Am sa povestesc intr-o zi despre semnificatia speciala, personala, a zilei de astazi. Dupa ce ma voi dezmetici. Asta nu inseamna ca sunt turmentata. Sunt doar emotionata. Nu stiam ca orasul, din care frigul a fugit pentru o vreme, sarbatoreste un eveniment cu nume sonor- Toamna pitesteana. Intr-un fel, toamnele sunt diferite. De la zona la zona. In nici un caz, cred, de la un municipiu la altul.Dar, pentru ca vin alegerile, este potrivit ca oamenii sa-si aminteasca, la fata locului, de primarie .Si de seful ei.
Asadar , pe la pranz, emotionata , atat de emotionata , ca nici nu putusem sa dorm toata noaptea, am ajuns in centru. Toamna pitesteana se plimbase , deja , prin oras.Se lafaia de ambele parti ale Strazii mari, de la teatru , la Casa cartii. Corturi colorate, in care plinute fete bronzate intorc micii prea mici, de pe o parte pe alta. Atrasi de miros, vin pe fuga, si comunitarii de la periferie,cu toti covrigii agatati in coada. Carnati plesniti. De ciuda.Ca nu-i cumpara nimeni. Sunt si dulciuri, cozonacul ala unguresc prajit in pripa, clatite , care le imita pe cale frantuzesti, in grosime, adica sunt ca foaia de ceapa .Ca dimensiune, un pic mai mici decat roata carului ,floricele colorate, vata pe bat.Crizanteme .Bucalate. Este vremea lor. Alaturi multe bijuuri’ luati doamna, ia uite ce de-a bratari.” Stralucitoare. Era sa uit. Haine de blana . Si de piele. Cele mai multe de pisica.Nu stiu cine sunt producatorii. Ma intreb ce i-ar fi spus doamna Brigitte Bardot domnului primar , ca a lasat sa se expuna atata cruzime in centrul orasului lalelelor?
Lume multa. La pas. Putini cumparatori.Zumzet. Toamna se numara voturile..

miercuri, 21 octombrie 2009

" si totusi , se-nvarte"

Omenirea este foarte ocupata. Pana peste cap.Razboaie. Fotolii. Inalte. Crize. Inseminari.In vitro.Bani.Albi.Sau negri. Conturi. Mereu in amonte.
Oamenii? Stii bancu’?Ala cu poarta. Fortosii, leii, s-arunca.Pe deasupra. In viteza. Cateii? isi fac loc. Pe dedesubt. Cei mai multi, viteii, asteapta. Mult si bine. Mai ales, daca poarta e noua.
N-o sa-ti vine sa crezi!
Mai sunt si altii. Fara nume. Parca asta ar conta? Bunaoara doamna asta cu bentita verde.Blocurile, fata in fata .Nu cred ca am schimbat vreodata doua vorbe. In 40 de ani.Auzisem , printr-o intamplare, ca a ramas vaduva. S-a instrainat de tot. O vreme, vecinii au intrebat-o. De una . De alta. Apoi au lasat-o intr-ale ei.Cu pisicile. Vreo zece- douasprezece..

Ieri ma intorceam acasa. Pe zidul neterminat de langa punctul termic, aliniate, fiecare cu farfurioara ei alba, de plastic, pisicile. Mancau.
Ceva mai incolo, la celalalt capat, ea. N-am putut rabda. Am tras cu ochiul.
Ai ghicit.
Manca.
Dintr-o farfurioara. Alba. De plastic.

marți, 20 octombrie 2009

absurd

Istoria se scrie de la sine.In alegorii.insulte. Pantomima.Ghicitori.Raspunsuri, in pamflete. Tragedia poarta masca. Printre drame.Spectatorii au acces direct.in culise.Vorbe. De duh.Pe alese.Sah.In piata .Cati pioni? nebuni liberi.Cine pe cine.Intrare gratuita.



p.s. ce s-alege?

luni, 19 octombrie 2009

prea devreme

Isi zdrentuise rochia. Cand urca dealul.La cules de vie.Si-a pierdut o gheata.Cand a sarit gardul. Pe inserat.Dupa sfat indelung, cu harti imaginare pastrate in gand, au plecat si cocorii. O cuprinde spaima.Singura.Dintr-odata.Se priveste in oglinda stirba a unei baltoace. Chip galbui, prelung. Cu cearcane. Si pete .Mari. De frunze uscate.I s-au incalcit pletele.Si doar le vopsise.Pentru duminicile calde.Visa o plimbare.El, frumos si bland. Ea, colorata in obraji . Pe alei insorite. Prin luminisul padurii. Ti-ai gasit!Ii tuna si-i fulgera.In rafale. Loveste.Injura.Cine sa-l mai inteleaga?Lacrimi reci picura in palme. Aduna salul peticit pe umerii strambi.Iat-o.Intr-o sanie usoara. Cai albi.Invaluita in blanuri.Cu frunte neteda.De marmura. Zeci de ace ii strapung trupul. Nu e loc pentru amandoua… Se cuibareste in bratele batranului castan. Fara ganduri. Doar cu sperante..


duminică, 18 octombrie 2009

la prima proba

Romanu’ s-a nascut poet. politician .si descurcaret. Nu moare , cu una cu doua. Scoate el ceva. Din pamant din piatra seaca.A plecat bula, am plans nitel, da’ nu-i bai! Itic, strul si nevestele lor au spus pa!Vreme trece, vreme vine.Lumea evolueaza. Gusturile de asemenea.Alta faina se macina acum. A dat faliment poiana lui Iocan . Nu-i nimic. S-a inventat blogu’. Cat o tine.Pana una alta, a-ncropit o schita. De guvern. 10 tehnocrati . japonezi. Autoru’?cre’ ca-i anonim. Am citit si eu. La doamna Roxana.. Si-am zis ca e bine sa-l stiti, vorba aia, de la lume adunate/si-napoi la lume date. Uite cum arata , dupa douajdeani- in varianta damboviteana.1. Nimika Nuymoka 2. Yaspaga Shidute 3. Wreypostu Daybanu 4. Undeypliku Katesparg 5. Skimbaley Inparay 6. Winoakuma Kosuma 7. Furatzara Kutotu 8. Bagabany Labayatu 9. Totkumita Madeskurk 10.Nufurytu Furyo…..

sâmbătă, 17 octombrie 2009

printre randuri

Mi s-a facut un dor nebun de verile mele inghesuite intre emotii si griji.Ma trageau de fusta o mie de probleme- copiii erau mici, eu aveam mereu examene- grade, concurs de intrare in oras, diferente, spaima ca vine 1 septembrie si raman tot navestista. Camera treia( fara articol posesiv)-de mult si-a pierdut numele- era plina. Carti, tabele, creioane, fructe, rujuri,programe, oglinda, fise, notite. Pe jos. Fara masa.Eram unica stapana a harababurii, careia ii stiam toate coltisoarele.Atipeam 10 minute, o juma’ de ora. Cu capul pe vreo carte. Cu un mar alaturi. Marea mea bucurie! Sa mai rasuflu...O luam de la capat. Zilnic. Toata vara. Atunci l-am descoperit.Mi-a purtat noroc! Cu” Intamplarea in desert”. Am cautat-o in dimineata asta. N-am dat de ea. Am gasit altceva-
Din Monolog in Babilon, Cautatorul
Alexandru Philippide
Ai socotit că soarele mai arde/Abia vreo cincisprezece miliarde/De ani… Numai atât? De azi pe mâne?/Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?/
Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!/Doar ştii că timpul n-are moarte./Un calcul scurt, de două sau trei linii/Şi-ai întrecut viteza banală a luminii./Ca-n mii şi mii de repezi răsfrângeri de oglinzi/Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele./Ai spune că şi mâna în sus când o întinzi/Ţi se lungeşte braţul pân-la stele./
Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,/De-ameninţarea ei nu-ţi pasă,/Şi-n timp ce spargi absurde porţi/Nici o sfială nu te mai apasă./
Şi când din lungi peregrinări/Te-ntorci pe căi de raze şi de unde/În lumea dinăuntru, a inimii profunde,/Tot mai găseşti acolo întrebări./

joi, 15 octombrie 2009

de astazi




Aflu de la prietena mea Gabi, stirista, ca este ziua femeii din mediul rural.Adica a tarancii , inteleg eu. Pentru mine este o noutate ca in calendar s-a gasit loc si pentru ea. Ca toate celelalte femei, care locuiesc , intamplator , la tara, intelectualele si navetistele, sunt sarbatorite de 8 martie, nu?
Daca ar sti , multe femei ar ramane cu gura cascata de uimire. Adica, daca este ziua lor, ce-ar trebui sa faca? Sau , mai degraba, ce sa nu faca?Sa nu profite ca a stat ploaia si ca frigul s-a mai subtiat si sa piarda vremea in casa, in loc sa mearga in camp , la taiat coceni, in gradina la cules ultimele gogonele, neatinse de bruma si la scos cartofii? Sau in livada la adunat merele ramase de saptamana trecuta?Sa nu puna varza in putina, ca la iarna vin copiii, la taiatul porcului?Si tare le mai plac sarmalele.. si varza calita.Sa nu mai spele rufe, vase, geamuri, ca ieri a fost mare sarbatoare si au rasuflat si ele un pic, cat au mers la biserica? Si la cimitir sa -si planga mortii?Sa nu mai fiarba fasolea si cartofii incercand sa tooot pacaleasca gazul din butelie, care este pe sfarsite si n-a venit postarita cu amarata de pensie, pentru anii munciti la ceape?
Daca as fi stiut de aseara ce zi mare sarbatorim astazi, pe cuvantul meu, ca as fi tras o fuga pana la tara. Unde am copilarit. Si le-as fi dus tuturor femeilor din neamul meu, care mai traiesc , cate o cutie de crema.Pentru maini. Ca prea le sunt crapate..
p.s. Am primit de la Ana- Maria doua premeii. Pentru care ii multumesc!
Le transmit, din tot sufletul , tuturor doamnelor care ma viziteaza astazi!!1

miercuri, 14 octombrie 2009

treaba nemteasca

M-am trezit cu o intamplare in minte.
Era in iulie 2005.
Iubitoare cum sunt de excursii, ma aflam intr-un autocar , impreuna cu alte 36 de persoane. Soferii, ambii tineri, cravata, camasa apretata, cu maneca scurta . Ochelari de firma ,asortati.Conduc bine. Atent. Cu pricepere.Fara crispare. Masina alearga nestingherita pe panglica neagra, neteda ca-n palma , strajuita de pereti albi, inalti de sarma. Peisajul nemtesc verde, ordonat se asterne de o parte si de alta a drumului. Kilometri intregi de paduri unduioase, separate geometric , din loc in loc, de drumuri inguste, perfecte. Apoi, dintr-odata apar felii uriase de ogoare, lucrate ireprosabil -porumb, cartofi, sparanghel, vita-de - vie, prinsa pe sarma, parcele multicolore de flori.
Un rausor mangaie discret asezarile ordonate ca niste soldatei- case albe cu acoperisuri gri, semete. Gratioase in simplitatea lor calculata.
Incepe sa ploua marunt. Picaturile plescaie, lovind geamul masinii. Apoi , din ce in ce mai des, mai rapid. Privesc padurea nesfarsita. Brusc, autocarul se opreste. In dreapta padure. In stanga -la fel. Cuvantul pana se transmite ca intr-un telefon fara fir pana la ultimul excursionist. Ma uit la ceas.15, 49. Cei doi soferi isi pun impermeabilele , iau o ladita cu scule si coboara. Li se adauga si conducatorul grupului.
Se inteteste ploaia. Tunete si fulgere puternice spinteca amenintator cerul. Se aud lovituri dinspre capota masinii. Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, in majoritate ,femei, incep discutiile. Cele mai multe sunt revoltate . Au trecut deja 40 de minute si autocarul sta. Pe dreapta.
Cei doi soferi, care cu o ora inainte pareau niste domni, devin, brusc, agresivi.Lovesc, pe rand, cu ciocanele , in locul unde presupun ca ar fi buba . Motorul tace. Noi asteptam. Se asterne , ca o balta , linistea. Vom dormi aici? In autocar? Pe o autostrada, in mijlocul unei paduri, departe de granita cu Franta?
Cineva ii cere domnului B. sa sune undeva- la un service nemtesc ori in tara, la agentie.
Cu o umbrela de imprumut, sfidand ploaia aspra ,B merge la primul telefon de pe autostrada si solicita ajutorul unei firme specializate in reparatii auto.
Peste vreo 15 minute isi face aparitia un echipaj de politie , care constata ca exista o problema tehnica , la un autocar romanesc , plin cu excursionisti, ce se deplaseaza spre Franta. Ni se promite ca va veni o echipa de mecanici.
Ploua din ce in ce mai tare. Se lasa o pacla deasa peste padure . Plictisite de asteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizara.
O masina albastra opreste in fata autocarului. Coboara doi tineri, imbracati in salopete. Impecabile. Unul poarta o gentuta. Ca de medic. Nimeni nu a inteles cum, in mai putin de 10 minute, fara zgomot, fara lovituri de ciocan, fara clesti, au pornit motorul. Cu calm. Si maniera. Treaba nemteasca.
S-a oprit ploaia. Pornim. Ne asteapta Parisul.
p.s. e o vorba- nimic pe lume nu este intamplator!!

marți, 13 octombrie 2009

s-a intamplat

Cred ca am deocheat-o. Chiar daca nu am ochi albastri. Iar ea, frumoasa ca o cadra, cum ar fi zis bunica, avea rosu. In obraji, in plete.Si pe ie.
S-a –nfuriat asa, pe nepusa masa. Loveste. In stanga si-n dreapta. Are un bici, mama, mama! Sarmanele frunze, trezite din somn, alearga care incotro. Bradul sta neclintit.Nimeni nu-i da de nas. Se uita la toti. Pe sub ochelarii inramati, in siruri de conuri.Mesteacanul meu , cu doua palme mai inalt ,isi frange degetele neputicios. O sa-si piarda frumusetea de sacou, croit pe masura.
Din senin, cerul incepe sa planga.Cu sughituri. In stropi marunti si reci.Ca nasturii . Lovesc in geam, in pereti,. Se aduna in pete . Un caine pribeag, ud leoarca,dardaie. Si-a uitat , pe undeva, pelerina. E atat de ratutit, ca sta. Si ploaia il scalda.Doi porumbei , pitulati sub crengi, isi perie hainele umede.. Nu le-au mai spalat de cateva luni.
La televizor , ca afara. Ploua! Cu insulte.Cu sloganuri.
A cazut guvernul. Primul . Demis in urma unei motiuni.Prin vot secret. Cu bile.
Este marti. 13.
Noi ramanem .
Cum am fost.

luni, 12 octombrie 2009

cartea ca un spectacol

Nu este o lectura de week-end. Nici de cuminti seri tarzii.Este o aventura.Gasesti tot ce ai putea spera si . mai ales, ce nu credeai ca poti gasi in pagini de proza. Tulburatoare proza! Un exercitiu creator, prin care angoasa, revolta, arta, tristetea, calmul, deziluziile,cugetarile, cronica, meditatia compun o scena vie. Toate intr-o ecuatie ratacita in instrainare. Inlantuire de fragmentarii. Multiplicare a eurilor, ca niste nisipuri miscatoare. Povestea nesfarsita a unui suflet ranit, enigmatic.
Citesc pe indelete. Sorb din ceaiul aromat si dau pagina. Incet. Mi-e teama . Sa nu deranjez vorbele, infofolite intr-o manta de tristete.Sunt ca avarul , care isi tine banii sub saltea. Se bucura de sunetul lor.Gust indelung fiecare paragraf.Intarzii voit. „ Niciodata nu iubim pe cineva.Iubim doar ideea pe care ne-o facem despre acel cineva. E un concept care ne apartine si- de fapt- pe noi insine ne iubim. E un adevar valabil in toate etapele iubirii.In cazul iubirii sexuale ne cautam propria noastra placere prin intermediul unui corp strain.In iubirea diferita de cea sexuala ne cautam placerea prin intermediul ideii create de noi….Amandoi spun” Te iubesc” sau gandesc si simt reciproc acest lucru, dar fiecare vrea sa exprime o idee diferita, o viata diferita, poate chiar o culoare sau un parfum diferite, in suma abstracta a impresiilor din care se constituie activitatea sufletului”. Pg. 147.


Ratiunea este sa crezi sa poti sa intelegi fara sa crezi; dar tot credinta ramane , fiindca a intelege contine si presupunerea ca exista ceva de inteles”- pg 211.


Fernando Pessoa” Cartea nelinistirii”.

duminică, 11 octombrie 2009

alaturi, nu laolalta


















Au tasnit in varfurile degetelor.Pe rand.Unii s-au trezit in mugurasi.Altii au fost stramutati. Si-au scos capsoarele de frunze. Au crescut sub mangaierea soarelui.Au ras in diminetile insorite. Si-n zilele calde.Au dormit sub pulberea de stele. Dintr-odata, ca si cum o mana colosala i-ar fi palmuit, au inceput sa paleasca.Unul cate unul.In zvacniri de sange albastru, cu esenta lui tare, nemultumit , ca nu si-a ales locul potrivit, nucul isi tine cu dintii ultimele frunze. Nu poate ramane gol- golut. Ar fi prea de tot!
Doi pasi mai incolo, doi pui de tei . De aceeasi varsta. Unul , inca verde. Fratele lui plange. In batistute tivite cu galben.
Nici castanul nu se poate lauda ca mai are vigoare. Frigul noptii trecute i-a dezgolit bratele. Camasa? Ferfenita. Isi trage pe fruntea lata palaria de culoarea caramizii . Este, totusi, un domn.
Cateva ramuri de dud s-au strans laolalta. Intr-o fusta creata. Verzuie. Cu picatele galbui.Din partea cealalta a curtii , stejarul clipeste mandru. Nu se teme. Nimeni nu –l intrece. Este cel mai trupes.
Unul in spatele celuilalt, chipesi, in plina forta, ulmii sfideaza capriciile lui octombrie si frigul noptii.Hohotesc in barbile lor stufoase. In verde trufas.
Frigul le-a surprins in rochite transparente. Cu bretele. Se apleaca intr-o parte si-n alta, catre vecinul lor zgribulit, smochinul. Credeau ca tot ce zboara merita incredere.S-au lasat indoite de mijloc, magulite de curtuazia vantului de seara. Cand l-au zarit in faneata, chicotind cu buruienile rele de gura, scanteioarele au inteles pacaleala. Rusinate, stranuta , tinand in degetele subtirele palariutele parfumate.
Dincolo de gard, merii, cu obraji imbujorati, nu inteleg panica. Se scutura bucurosi. In cosuri.
Cu intepaturi, plesnete de vant si stropi marunti, se lasa peste livada seara. Valurita. Cu trena de nori. Si mers de regina.

vineri, 9 octombrie 2009

intre ieri si astazi


Castanii isi rotesc frunzele galben-verzui. Dupa mersul trenurilor. Timpul se masoara dupa aceleasi nescrise legi- pic, pic, intr-un tabel vechi. Albastru. Cu litere albe. Este tot acolo. S-a mai colorat putin in obraji. Cam fara succes! Era vesela. Plina de viata! Tineri, varstnici, elevi , cu numere pe mana, profesoare cochete, targoveti din satele invecinate.Unii urcau. Altii coborau. Cei mai multi se opreau la fantana. Sa-si potoleasca setea. Sau aveau intalnire.
In serile de-primavara . Sub ninsoarea de flori se plimbau , doar cand reuseau sa fure niste minute din programul supravegheat atent de catre pedagogi , perechile de liceeni indragostiti.
Dimineata , traversau pasarela suspendata ca un brat urias peste puzderia de sine , dinspre internat catre liceu , elevii internisti. Seara , fie ploaie , vant , ger , repetau , in coloana disciplinata , acelasi traseu. Li se adaugau , din cand in cand , colegii lor , din Braniste.

O strada principala , din care porneau alte stradute si alei , umbrite de nuci si de tei , case cochete, vopsite discret, dar si multe micute , cu gradinite ingrijite , doua licee, teoretic si mecanic, o farmacie , un restaurant , doua magazine , universal si de mobila, biserica , militia , o gradinita , un mic spital , o frizerie, cu sala de coafor, luata cu asalt de absolventele liceului , in seara banchetului , un dispensar, un sediu al administratiei locale, un centru de colectare a tutunului , o piata si gara -toate acestea insemnau micul orasel de provincie.

Am sosit putin mai devreme.S-o vad. Sa-i simt pulsul.Este subtensiva.Fara tratament. Si cam neingrijita.Cautam ceva. Nu stiu ce.Cum nu stiu, daca , ce am gasit , cautam.Sigur am gasit ceva ce pierdusem .Fantana si-a oprit susurul. A secat.Cine vrea apa gaseste suc. Alaturi, la un chiosc. Tigari , cafea si covrigi.Dalele ciobite ar avea nevoie de ploaie. Si de un cos pentru gunoi.. Putina lume. Grabita. Cu ganduri pe frunte. Trenurile se duc. Incoace . Si incolo.
E toamna.Castanii s-au ingalbenit. De tristete. Rezista.


Pasarela si-a uitat bratul suspendat . Intr-un alt timp. Imi pun ochelarii.Chiar si asa, nu zaresc ochii fetei care asteapta.. Sau mi s-a parut..