” Mi-e tot mai greu să găsesc o definiţie a poeziei. Dar cred că noi, poeţii, avem datoria să facem lumea mai frumoasă. S-o salvăm de la indiferenţă, prin înţelegerea şi relevarea rosturilor vieţii. Şi putem face asta, numai dacă primim în schimb dragoste şi frumuseţe. Însă nu poţi nici să primeşti şi nici să dai dragoste şi frumuseţe într-o lume tensionată. Sau, dacă poţi, asta nu ţine de inimă, ci doar de tehnică. Boris Pasternak spunea că tinerii poeţi care scriu fără să cunoască în profunzime lumea, istoria n-au nicio şansă de-a ajunge mari cu adevărat. Dar, ca să fii un mare poet, trebuie în acelaşi timp să cunoşti ca nimeni altul limba în care scrii, adică să fii „poliglot" al limbii tale, aşa cum marele meu prieten Nichita Stănescu susţinea pe drept cuvânt că este „poliglot de limba română...”
Evgheni Evtușenko
18 iulie 1932/ 1 aprilie 2017
poet, romancier, dramaturg, eseist, actor, regizor
Iubire
”Te iubesc mai mult decât natura,
Fiindcă tu natura
însăşi eşti,
Decât libertatea
mi-eşti mai dragă -
Fără voi, ca un
ocnaş trăieşti.
Te iubesc cu toată
nebunia,
Ca pe-un hău, nu ca
pe-un drum de roţi,
Te iubesc mai mult
decât se poate,
Cât de mult - să
înţelegi nu poţi.
Fără noimă te
iubesc întruna,
Şi când beau
şi-atunci când spun prostii;
Mult mai mult decât
pe mine însumi
Te iubesc. Vreau
sigură să fii.
Te iubesc mai mult
decât pe Shakespeare
Decât toate cele
pământeşti,
Mi-eşti şi decât
muzica mai dragă,
Pentru mine, muzica
- tu eşti!
Te iubesc mai mult
decât speranţa
Gloriei, în veac de
vis şi fum,
Decât ţara asta
ruginită,
Fiindcă tu eşti
ţara mea acum.
Eşti nefericită?
N-ai temeiuri!
Nu-L mai mânia pe
Cel de Sus.
Decât fericirea
mi-eşti mai dragă
şi decât iubirea,
mai presus.„
Ce poate fi mai frumos, într-o duminică indecisă, decât, după-
nu-mai-știi-câți-ani, să auzi la capătul celălalt al firului vocea unei foste
colege de facultate?
Obosită de atâta plânset, ploaia își odihnea ultimii stropi printre pietre și ziduri. Deși colțuroasă, dimineața își lămurea drămuit gândurile. Și noi, odată cu ea.
Socoteala din târg nu se potrivește prea des cu cea de acasă-concertul formației „Pink Martini” de la Sala Palatului pentru care cumpăraserăm bilete cu două luni înainte nu prea ne-a încântat- așa că , oricum ar fi fost vremea, o plimbare trebuia să facem. 
Și să ajungem la Cărturești.
Din barba lui netoarsă, cerul scutură picături reci. Arbori și flori, case și drumuri se supun cuminți valului de frig, ca și cum ieri a fost ceva foarte îndepărtat.
prin
zorii iviți între pleoape grele de somn, 
Înconjurat de brazi cu vârfuri mai înalte decât bătrânele-i turle, schitul se înalță cuminte pe un tăpșan însorit în mai toate lunile anului. 
