vineri, 25 ianuarie 2019

”M-am străduit

  „ ca din învăţători şi preoţi să creez o forţă care să ridice ţărănimea.“

  Dincolo de fereastra mea, iarna își  cerne alba-i măzăriche.
La radio se  toot reia  ideea  că elevii nu trebuie  să meargă la  școală.Zăpadă, gripă, drumuri  fără noroc.
Îmi zboară  gândul   către o iarnă grea de tot, nu   știu câți ani   să fi avut, dacă  eram sau  nu școlăriță.
 Ninsese atât de mult, că zăpada atingea  streșinile caselor.  Tata, bunicul  și  toate rudele vecine au săpat  tunel.  Așa  am reușit  noi  să ieșim din case.  
Să vedem  cerul și arborii.
  Nu mai știu cât a durat iarna.
  Școala era  peste  drum.
 Este  și acum .
 Doar ferestrele  i-au  fost  deschise  către  miazăzi. 
În cele  două mari  săli de clasă, despărțite  printr-un coridor micuț și o cancelarie, mereu închisă cu lacăt, pentru că învățătorii  erau chiar și în pauze  cu noi,  acum se  joacă  prichindeii  satului.
Când eram eu școlăriță- tata  învățase și el în aceeași clădire, construită   la ordinul  Ministrului  Școalelor  de atunci,  ilustrul savant,  Spiru  Haret-  ferestrele    își deschideau ochii  către miazănoapte.
 Acolo  am deprins  scrisul și cititul, acolo, după o  bătaie  cu nuielușa  la palmă,  am  învățat care-i „d „și care- i ”t”.  Pronunțam corect, scriam, însă ”Ileana  caudă cardea„.
La  toate  m-am gândit astăzi, dar , mai ales, la  ministrul al  cărui nume  i-a fost dat unui  crater de pe  lună.
  Și, cum gândul zboară  nestingherit, mi-a  venit în minte  o informație citită  undeva, cândva, tot despre  inegalabilul  Spiru  Haret. 
 Se zice  că era o iarnă grea de tot, se afla într-o inspecție, undeva, într-o zonă urgisită.  A  văzut un copil  sărman venind  către școală , mai mult dezbrăcat decât acoperit.
   Inspectorul     și-a scos paltonul și  i-a acoperit copilului umerii.
  Doamnă  Cati,  știți  că ocupați, pentru a doua oară,  fotoliul    unui    savant,  adevărat  cârmuitor  de  învățătură? 
„Plec din viață cu mulțumirea că nu am pierdut vremea și că mi-am îndeplinit datoriile atât pe cât puteam să mi le îndeplinesc în împrejurările  în care am trăit și în marginea puterilor mele fizice și intelectuale.„
Spiru  Haret

joi, 24 ianuarie 2019

”Nu arunca noroi în fântâna din care bei apă”

 Când  vreau  să învăț ceva  despre un popor sau despre  o țară,  dau fuga  la  proverbe.  Pentru că acolo, sigur,   voi  găsi   multe adevăruri, concentrate  în   foarte puține cuvinte.
Concertul de astă seară  a  fost  în exclusivitate  de import.
  Coreea de Sud!
Cu suportul total al    Universității  Naționale  din Chungnam,  de unde vin   dirijorul/clarinetist  ,Youngdae  Yoo, și toți  soliștii care  ne-au încântat sufletele astă seară.
Yunjung Lee (oboi), 
Sookyeon Kim (fagot),
Taehyong Park (violoncel), 
Jieun Yook (vioară),
 Jaechang Sung (trompetă) ,
Eunah Noh (hae-geum).

„Cuvintele n-au aripi, dar zboară o mie de mile."
 "Ai să urăști  și cel mai minunat cântec dacă-l cânți prea des."
"Nu te mânia pe Dumnezeu că a creat tigrul, mulțumește-i că nu i-a dat aripi."
 "Un râu mare nu refuză râuri mai mici.
"Până și o foaie de hârtie este mai ușoară când doi oameni o ridică."
 "Adună praf pentru a construi un munte."
 "Dacă lovești o piatră, furios, o să te rănești."
 
 Concertul acestei seri, dirijor,  Youngdae  Yoo,  concert/ maestru,  Mădălin   Sandu ,  se întâmplă  să  coincidă  cu  o mare sărbătoare   a noastră:   Ziua Unirii.
  Oaspeții  s-au străduit  să  ne omagieze  cum au știut ei mai bine! Și mai  frumos!
 Și au reușit!
  Concertul s-a deschis  cu ”Hora  Unirii,  de  Alexandru Flechtenmacher,
urmat  de  o admirabilă piesă  populară coreeană „ Fantezia Arirang,„, veche de peste  600 de ani,  considerată  imnul neoficial  coreean,   piesă propusă, pe dret  cuvânt, în  2012, spre a  fi inclusă în patrimoniul cultural UNESCO.
Minunată bijuterie muziclă. Ceva  ce  vine, parcă,  de undeva,  de dincolo de lume!
 Au urmat 
Domenico Cimarosa , „Concert pentru oboi și orchestră în do minor„ (solist, Yunjung Lee, 
Franz Berwald „Piesă de concert pentru fagot și orchestră „(solist, Sookyeon Kim, 
David Popper ”Rapsodia ungară pentru violoncel și orchestră, op. 68„ ,solist, Taehyong Park), J
Jean-Baptiste Arban „ Fantezie și Variațiuni pe Carnaval la Veneția pentru trompetă „,solist, Jaechang Sung),
Pablo de Sarasate „Zigeunerweisen (Melodii lăutărești), op.20 „,solist, Jieun Yook, .
  Un final  sauperb! în care am  ascultat-o pe Eunah Noh ,interpretând  la un  fin instrument   tradițional coreean, „hae-geum„,
 Kyung-sub Lee - Chu-sang pentru Hae-geum .
Eleganță și culoare , melancolie  șoptită în arcușuri,  poezie  de sunete  vechi  și  noi, înnoitoare,  departe/ aproape,  lumină și  rouă,  vis  și realitate.
  Toate, într-o seară de iarnă!
Felicitări, Filarmonica Pitești!
Mulțumiri  , oaspeți  veniți  de departe!
Un gând  pentru toți care iubesc  muzica-”  Muzica  este femeie..Femeia înseamnă dragoste, dar o dragoste primitoare şi care, atunci când primeşte, se dăruieşte pe deplin.” 
Richard  Wagner

duminică, 20 ianuarie 2019

”De-aș avea o sumă fabuloasă

„...aș pleca din nou cu spița roasă 
 De zefiri prin vechile povești. 
 De-aș avea o sumă fabuloasă, 
 Mi-aș lua o mie de calești„
Emil  Brumaru


joi, 17 ianuarie 2019

În pași de uvertură!

"Muzica este mediator între viata spirituala și cea a simțurilor." 
Ludwig van Beethoven  

În primul concert din noua stagiune a Filarmonicii Pitești, dirijor Tiberiu Oprea,i concert/ maestru, Mădălin sandu, invitat violonistul Horia Văcărescu, coborâtor din vechea aripă a culturii noastre naționale
„Urmaşilor mei Văcăreşti! 
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti

Şi-a patriei cinstire. „care a interpretat „Concertul pentru vioară și orchestră în re minor nr. 4, op. 31„, de Henri Vieuxtemps, pe o vioară construită în 1740 , am trăit o seară frumoasă, reconfortantă , grandioasă chiar, în care patru uverturi ale unor compozitori celebri ne-au purtat în misterioasa lume fără frontiere a muzicii.
Un drum frumos, de la mozartiana ”Nunta de aur a muzicii”, trecând prin mister și legendă, impregnate de pitorescul naturii, urmat de trăirea mitul jertfei beethoveniene, prin contele Egmont, cu un dramatic popas în Grota lui Fingal, prin creația lui  Mendelssohn-Bartholdy , pentru a atinge finalul grandios al tensiunii emoționale wagneriene.
Strălucire, magnetism liric, demnitate!
„Uvertura la Nunta lui Figaro„, de Wolfgang Amadeus Mozart,
„Uvertura la Egmont, op. 84,„ de Ludwig van Beethoven-
„Uvertura Hebride, op. 26, de Felix Mendelssohn-Bartholdy„ :
”Uvertura la Rienzi,” de Richard Wagner.

După un concert frumos,simți cum , țesându-se, te cuprinde, un anume fel de reînnoire sufletească.
Și, parcă, nu mai ești tot tu , ființa care plecase de acasă.  
Pentru   bucuria  concertului și pentru  implicarea  neobosită  a  tuturor   artiștilor instrumentiști, felicitări și mulțumiri, Filarmonica  Pitești!
Prin muzică, inimii i se spun poeme de iubire!  



marți, 15 ianuarie 2019

Toate micile mizerii unui suflet chinuit

Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit...”

„Tăria unui popor mic a stat totdeauna în drept.
De aceea, oricât de slab ar fi dreptul lipsit de arme și de putere, el e tot mai tare decât nedreptatea, tot mai tare decât neadevărul”.
MIHAI EMINESCU,
OPERE, III, Publicistică, pagina 271

duminică, 13 ianuarie 2019

timpul de veghe

     Tânără  fără minte  fiind,  într-un moment dificil  al vieții mele, nu  neapărat  din  motive financiare, am  acceptat, fără   să  mă fi  gândit  aproape deloc,  să  înstrăinez  casa  părintească . Era în 1981, la un an   după  moartea tatei, după ce,  în urmă  cu cinci ani,  o pierdusem,  neașteptat, dar prăvălitor,  pe mama . 

Cineva  de la  primărie  m-a anunțat  că  între  pereții  copilăriri mele  va fi, poate, o grădiniță. 
Sau altceva. 
Aveam copil  mic, nici  măcar  nu   m-am dus  să  mă despart  cu sufletul  de  locul cel mai drag  pe care îl știu  pe  pământ.  Da, să nu te miri, am  cutreierat,   în anii care au trecut de atunci, cam  prin toată  Europa,  în două rânduri, am ajuns  chiar și în Asia .
  Multe și mari minunății am văzut. 
  Niciuna, însă, o spun  cu  mâna pe inimă,  nu seamănă  cu  acel  tainic  ceva , cuprins în  casa   noastră, însuflețită  de  neobosirea  mamei mele, de  cuvântul  sfătos,   ironic, rareori  rostit  tare , al tatei. 
Banii aceia, primiți în schimbul    trudei  de-o  viață, trudă  impregnată  viu  de nenumărate amintiri, s-au  risipit  fără  vreo importanță.
  În locul  lor,  s-a  căscat  un gol imens, în care  s-au topit   fotografiile  noastre alb/ negru, acte,  cărți și caiete, prima  mea teză   de  Limba română,  în colțul  căreia  Domnul  profesor  Fulga  mi-a  transmis  cel  mai  frumos îndemn  spre  știința  de carte,  toate păstrate  cu grijă  de mama în podul casei,alături  de   lăzile  de zestre, a ei , cu trandafiri  roșii,  a  bunicii , cu  crenguțe  verzi, în care  își  rânduia  barișuri,  un tulpan alb, cu mărgele albastre, cizmele tatei  cu care  s-a întors  după război, ce  fascinantă poveste,  rămasă suspendată  în timp, mi-a spus  el într-o singură seară, gutuiul din curte,  sub a cărui  mângâiere  am  reușit eu  să aștern bastonașe și  cârlige,   în spațiile caietului de caligrafie, cu  mâna  bunicului  pe  creștet.
    Știi  când    îți cunoști, cu adevărat părinții?  când nu-i mai ai. 
Și când tu, părinte sau  bunic, ai tihnă și  răbdare  de a   răsfoi  ușor, una  câte una,  pagini  foșnitoare  din  nescrisa  carte a  memoriei afective. 
  Fără  grabă,  fără   vreun  scop anume. 
 Doar  așa, ca   să vezi   vremurile   în  scurgerea lor  nestingherită. 
  Tu,  copilul fără   prea multe griji,  mai apoi, când  adolescența  clocotește  să  vrei  să aduci înapoi  rugămințile   către  tata  pentru  atât de  așteptatul întâi bal,rochia  era  dintr-o stofă liliachie, plisată, cu guleraș  croșetat  de mama. 
Și valsul, ce  vals,  și  seara  cu lună,  agățată  într-un salcâm din curtea  vecinului  nostru, moș  Nicolae. 

În  ziua aceea  de  mai,  când  casa  părintească  și-a  închis  pentru mine ferestrele,  s-a rupt ceva.  
 Timpul  s-a așternut altfel.
  Nu știu prin ce împrejurare, am păstrat câteva  manuale  din anii mei de școală.
 Astăzi  m-am întors  la  cartea de franceză. Poate  că  de undeva,  dintr-un timp  regăsit,  ar fi   reîntoarcerea    la școală.
Mi-am început  ziua  înseninată  de  farmecul  unei   lecturi  de la pagina 124.
”Negustorul  de  mături   și  bărbierul”.
  După ce  îl bărbierește  pe   vânzătorul   de mături   care îi pășise pragul, vrând  să cumpere o mătură, bărbierul  îl   întreabă  cât costă.
”Quatre  sous„  ( un sou= o monedă de 5  centime) este răspunsul.
Considerând  că prețul este  prea mare,   frizerul îi dă omului „deux  sous”, sugerându-i  că, dacă  nu-i convine, să-și ia  înapoi  mătura.
 Vânzătorul de mături acceptă  tranzacția, apoi, după ce i se spune  că  pentru  bărbierit  îi datorează  celuilalt  „deux   sous„ îi  dă ”un sou”. 
 Și  dacă   nu este  mulțumit, nu are  decât  să-i pună  barba la loc.

miercuri, 9 ianuarie 2019

”Dacă nu mi-a fost dat să fiu liber,

   lasă-mă  măcar  să-mi  aleg stăpânul„.

Aseară  căutam în bibliotecă  ”Izgonirea  lui Prometeu.„  
Știam  că  am opera lui  Philippide, trebuia să fie  undeva.   Nu-i și nu-i!  Tot  răscolind, am dat peste fratele lui  mai  mare într-ale  poeziei, titanicul  conflictual  de la  Mărțișor!
Mi-am început  ziua   citind/ recitind/ răscitindu-l  pe   Arghezi.
Știi tu ce  frumusețe   dulce-amară, albă și neagră,  adâncă  și  înțeles-neînțeleasă,   ghimpoasă  și  lină, drăcească și  jucăușă  am redescoperit  ?
  Dacă nu ai cele  două volume  de   Versuri, cumpără-le!
  La orice pagină ai deschide și ai citi, sigur  vei trăi o minune!
  Arghezi-o conștiință a  dramaticei zbateri între  aici  și Acolo.
În care  versul  este un spectacol.


„Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânți ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu zmaralde și topaze.
Strecoară-te subt luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adânc și în lumină.

Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet și mă-nveșmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai știu de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino grădino,
Vino senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.” 
Tudor Arghezi,
”Mi-e dor„


luni, 7 ianuarie 2019

MAMA

Ioana mea din suflet și din sânge,acolo , sus, cine-ți spune ”La mulți ani„!?

Astăzi, ca în fiecare zi, îi aprind mamei mele o candelă . 
Mi-e dor de mersul ei, mereu în fugă, de ochii aplecați pe cusătură, atât de dor!
Într-o seară de primăvară, ploaia s-a pornit din senin, turna cu găleata, nu aveam umbrelă, veneam de la liceu, eram într-a X-a , cred. Vopseaua din jacheta de uniformă s-a imprimat total pe bluza mea albă.
A doua zi, trebuia să plec de dimineață la școală.
Mama mi-a spălat hainele, le-a uscat pe sobă.
Tot ea le-a călcat.
Arătau ca scoase din cutie.
Mama!
Icoana mea luminoasă!

joi, 3 ianuarie 2019

Jur-împrejur, se aude viața!



În vacanța  mare dintre  clasele a  IX-a  și a  X-a, am  descoperit în biblioteca   noastră sătească  ”Jurnalul  Annei  Frank”.  Lectura  m-a tulburat profund.   Nu știam, pe atunci mare lucru despre ororile  războiului,
despre   imensele  drame  ale unor  oameni.
  Anne, asemenea unei  sonerii,  m-a trezit  din adolescența mea ghemuită  între  nenumărate   întrebări.  Mi-a  creat, cumva,  niște potecuțe, pe care umblam  doar seara,    după  oboseala  multor  treburi  pe care  le  aveam eu de  făcut în timpul zilei.
 Dacă aș fi știut  că  biblioteca aceea  care  m-a  format se va risipi  în   1989, când   adolescenta  din  acea vară frumoasă era , deja,   mamă și, de  niște ani, profesoară,  zău, că  n-aș mai restituit   cartea. ( un prieten  mi-a trimis-o  în format electronic, așa  că, dacă   o vrei, pot să-ți fiu de ajutor)
 Bibliotecara  se numea  Ana, era  cu câțiva ani mai mare decât mine,  purta  cozi lungi, împletite strâns.  Nu reușea  să intre la ”Agronomie”, deși  nu era  deloc lipsită de energie. Ținea   cărțile într-o ordine desăvârșită,   o dată pe lună  curăța dușumeaua   cu  motorină, probabil  că  fiind biblioteca într-o  casă veche, mai apăreau  rozătoare.Sau  așa era ea,  mână de fier.
  Din clasa a  X-a , am început  să țin  jurnal.  Să-i încredințez  lui  tot ce nu  voiam să  vorbesc  cu nimeni.  
Seara,  mă retrăgeam  să fiu doar eu  mine și-i povesteam.   Nu aveam siguranță deplină. Au fost și peripeții,  la  internatul  liceului, un băiat  curios rău mi-a descoperit  jurnalul, și-a primit, oricum, chelfăneala meritată.
   O vreme, nu   mai știu  din ce motive,  mi-am ieșit  din mână. 
Și  iar am simțit, după niște ani, că vreau  să  mă  spovedesc  doar  jurnalului. Caiete întregi de   gânduri, de povești!
Doamne, cum fug anii!
 Într-o bună zi,  cineva  a decis  că  și vieții de profesor  trebuie  să i se spună ”stop”.  Teoretic, eram   bine pregătită, citisem zeci de   articole, de studii despre perioada aceea de după  încetarea   meseriei. 
 Când s-a întâmplat  de-adevăratelea,   crede-mă, a fost  dramă. 
 Două persoane  m-au ajutat  mult:  un prieten,  cunoscător într-ale internetului,  profesor universitar, și fiul meu cel mic, venit în vacanță, de la  Toulouse..
  Mi-am făcut  blog.
Mi-am propus  să scriu zilnic, fie chiar și prostioare, dar să scriu.
  Și am scris!
Aveam  mulți prieteni,  ne adunam serile  în jurul unei mese imaginare,  vorbeam, vorbeam  și  ne desfătam  ascultându-ne.
  Lumea  avansează, lucrurile se schimbă,  de undeva  din nu știu ce  cotlon al  unor minți  ascuțite  a apărut   feisbucul.  ( știu să scriu  cum trebuie, dar, lasă,  că nu este rău  nici așa).
 Alți prieteni, altfel de discuții, de la o vreme politica    este mai ceva decât  tsunami,  vreau, nu vreau,  mai zic și eu câte ceva, că  doar nu trăiesc sub vreun clopot.
De ieri,   m-am întors la  caietul meu. Vreau să mă revigorez, să-mi  aștern sufletul  la drum  spre viața  vie.
Am , încă, timp  să mă dezvolt!
 Sunt îndrăgostită  de tumultul  vieții, nu sunt  spectatoarea  zilelor care  trec. 
 Pot  să-mi acord  rolul principal într-un film  real!

marți, 1 ianuarie 2019

Concertul concertelor”

Peste nici două ore, în prima zi a lui 2019, ne este dat să urmărim cel
mai frumos omagiu adus muzicii!
Concertul de la Viena!
Din Sala de Aur de la Musikverein .
Împlinește cea mai elegantă vârstă, 60 de ani, de când, grație televizorului,  înfrumusețează  viețile iubitorilor  acestui gen de muzică, de pe  toate continentele. 


Muzica nu are granițe, ea nu supără, doar atinge suflete.Este cel frumos mesaj în prima zi a Noului An, un mesaj de prospețime, de eleganță, de optimism, de nostalgie pentru ieri, de încredere pentru mâine.
Urmărit în peste 90 de țări, astăzi, la noi, pe TVR1, la 12, 15. Concertul va fi dirijat de către Christian Thielemann, în premieră la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Viena.
Gaudeamus igitur!



Un an vine, altul pleacă!

La mulţi ani, 2019!


Clopotele  norilor
cu ding-danguri de ninsoare,
la-nceputul orelor,
iată-le, bat ora mare la-nceputul orelor.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălțime:
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare:
fie aerul curat
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os;
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând;
pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.]  Nichita Stănescu