Iancu Văcărescu, 1819
Ai trecut vreodată pragul unei școli construite de inegalabilul Ministru-Cărturar, Spiru Haret?
Modelul era simplu; două săli mari, luminoase, despărțite de un hol cât să nu se bulucească prea tare școlarii și o cancelarie micuță, căreia nu cred să-mi fi venit, vreodată, prin minte, să-i trec pragul.
Învățam după amiază, în sala dinspre ulița tivită cu duzi sănătoși, ale căror vârfuri se înălțau mai sus decât școala. Când doamna Ana Tănăsescu, învățătoarea noastră, s-a îmbolnăvit, a înlocuit-o domnișoara Silvia: tânără, frumos îmbrăcată, blândă, mereu zâmbitoare. O așteptam cu mare plăcere să se ivească pe drumul dinspre Ungureni.
Domnișoara Silvia ne-a povestit prima oară despre teatru, despre cum se face el. Eram în clasa a III-a, vecinul meu, Moș Nicolae, își cumpărase o minune de cutie micuță, din care tocmai auzisem la teatru radiofonic ”Peer Gynt„!
Tânăra noastră învățătoare ne-a învățat cum este să transpui un basm într-o piesă.
Cu pereții proaspăt văruiți și cu podelele bine lustruite cu terebentină de moș Stan, omul de serviciu, la serbarea sfârșitului de an, clasa noastră a devenit sală de teatru. Părinții au adus scânduri, le-au bătut bine în cuie, să ne țină pe noi, artiștii.
Rude și săteni tot veneau...
În acea zi, gătită ca o împărăteasă, ( fără partea cu vrăjitoarea, rol pe care precauta noastră regizoare i l-a încredințat Ninei Dinu, recompensându-mă cu un bonus de ”Zâna Florilor”) îmbrăcată în cea mai frumoasă rochie a domnișoarei, am debutat în fața unui sat întreg.
A fost întâia fereastră deschisă către o lume de vis.
Când am ajuns la gimnaziu, într-o seară, pe scena Căminului Cultural, de la Ungureni, i-am văzut pe toți profesorii și învățătorii din trei școli vecine în ”Titanic vals„, de Tudor Mușatescu. Regizor era profesorul nostru de Limba Română, absolvent al Facultății de Litere și de Filozofie, domnul Fulga.
Au trecut anii.
În clasa a X-a, s-a întâmplat ca domnul Nasta, profesorul nostru de economie politică, un tip de la care puțini erau cei care se lăudau că primesc câte un 8, să pregătească o piesă”Safta și fetele ei„. Nu-mi amintesc autorul, nici mare lucru din acțiune.
Eu și prietena mea, Rodica Semartian, cu care tocmai m-am văzut de Mărțișor, am primit rolurile surorilor mai mici.
Spectacolul a avut loc în Sala Partidului, lume multă, invitați erau profesorii noștri, premianții tuturor claselor, părinți, ce mai! a fost un mare succes.
Într-o sală de teatru adevărat , am intrat abia în anul I de facultate, când am văzut ”Tache, Ianche și Cadâr”.
Îmi place să merg la teatru! Chiar mult.
Deunăzi, prietena mea, Lumi, aflându-se în oraș, m-a anunțat că încă sunt bilete la o comedie cu doi actori talentați, foarte cunoscuți: Claudiu Bleonț și Magda Catone.
Nu-mi dau seama de ce pentru noi, provincialii, costul unui bilet este dublu față de capitală, poate, cumva, pentru că „ obrazul subțire cu cheltuială se ține”.
Nu putem negocia, ne răsfățăm și noi, că doar o dată pe ani sunt zilele mărțișorului. Zău așa!
”Un bărbat și mai multe femei”.
Nu cunoșteam nici autorul, aveam să aflu la intrare în Casa Sindicatelor: Leonid Zorin, cu specificarea pe afiș” „adaptare, așadar nu știam nici subiectul piesei.Intuiam că ne vom distra, mai ales că orice privitor de teatru știe că ambii actori sunt dotați cu mult umor și cu multă inventivitate.
Nu insist asupra conținutului piesei, care vrea să ofere o variantă de rezolvare a conflictului de cuplu: cine este mai tare?El, un bărbat timid, aflat în situația de a-și procura permis de șofer amator, pe care nu-l poate obține decât după ce face dovada că nu figurează în lista bolnavilor psihici și EA,
( ” Nu mai complica lucrurile. Dacă trebuie, trebuie! Du-te și cere adeverința. Dacă stai în banca ta, nu se leagă nimeni de tine.
Adună-te! Fii bărbat!„, )
femeia, multiplicată cu mare talent de Magda Catone, în mai multe ipostaze, una mai năucitoare decât cealaltă: soție, funcționară, doctoriță, colegă de serviciu, pensionara din tren, poeta, directoarea, vecina de apartament.
O construcție scenică spumoasă, o lume nebună, dar simpatică tocmai prin ineditul ei, banalități devenite
amuzament savuros,comic cât vrei, Magda Catone se întrece pe sine, Claudiu Bleonț, de asemenea.
Cred că ar fi fost de ajuns.
Ce vreau eu să spun este că în prea multe situații, limbajul a devenit mult prea vulgar, gesturile obscene s-au amestecat cu trivialități lingvistice, repetate insistent.
Am omis ceva: la începutul spectacolului, El a cerut ca, pe o scară, de la 1 la 10, să i se permită „să fie porcos„: a venit repede un răspuns din prima linie: 8.
Poate că sunt depășită. Poate că și prietena mea, tot profesoară, o fi pățit același lucru.
Nu pot să nu fiu nedumerită, nu pot să nu-i întreb pe iubitorii de teatru: care mai este menirea lui?
Cumva, testamentul arghezian
„ Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi. „ să se fi transformat într-atât, încât trivialitatea să ajungă sublimă metaforă?
