(in)certitudini

cine ar fi crezut?

Flash-mob, 2012, Puttin on the Ritz ... la Moscova! un cântec american,   vechi de 83 de ani, scris de un rus-evreu, cu nume de capitală germană-Irving Berlin..

Fain, așa-i?

cu bile roșii

Cuvintele, ca și banii,  circulă.  Așa grăia cronicarul.
Multe dintre ele migrează. Din fondul principal lexical, către periferie, în vreme  ce altele  se înnobilează,  urcând semețe  dinspre margine către  centru.
În săptămânile din urmă,  cuvântul urnă a devenit  tot mai vioi.
Îi dau și eu o mână de ajutor!
Într-o urnă sunt bile  de diverse culori. Se extrag, absolut întâmplător, 5 bile . Se constată, paradoxal, că toate sunt roșii.
  Probabilitatea  este   de 1/2.
 Apar două întrebări:
 câte bile  au fost  în urnă?
câte dintre ele erau roșii?//
p.s.  există două metode  de lucru. 
poza  nu-mi aparțíne,  dar este foarte simpatică,  nu-i așa?

lumea este interesantă,

pentru că lucrurile nu se întâmplă așa cum vrei. Haruki Murakami

Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, demult am deslușit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
"N-ai dezlegat nici una din marile întrebari".Omar Khayyam

cât din ce ne înconjoară ne este cunoscut?

este mai ușor

 să ierțí un dușman  decât un prieten. William Blake

Ca și tine, primesc zilnic atenții, mici răvașe cu sfaturi, informații, îndemnuri.
Cel de astăzi este despre prietenie.

 Și despre prietene.
Începe cu o discuție, în care mama își îndeamnă fiica să nu-și uite niciodată prietenele, pentru că, spune ea,  ele devin mai importante cu trecerea timpului.
Fără să vreau, gândul mi-a fugit, imediat  la prietenele mele- ambele  cunoscute în primul an de liceu. 
Sunt ani mulți de atunci. Ne vedem rar, cu una dintre ele, imaginează-ți ,  m-am  văzut ultima oară, nu, nu spun.Vorbim la telefon. Uff! și telefonul ăsta..
 Revin la  discuția dintre mamă și fiică.
 Bătrâna aduce   niște argumente  în favoarea  păstrării prieteniei:
Nu contează cât de mult îți iubești bărbatul, nu contează cât de mult îți iubești copiii pe care îi ai, vei avea nevoie de prietene.
Amintește-ți să ieși cu ele mereu, să faci lucruri împreună cu ele.
Amintește-ți că atunci când spun prietenele tale, ma refer la toate femeile, fiicele tale,  surorile, cumnatele, colegele  și toate celelalte femei care sunt legate de tine.
Vei avea nevoie de ele.

 De femei întotdeauna vom avea nevoie.

Așa să fie?  
Îndrăznesc să te întreb ceva- crezi în prietenia dintre o femeie și un bărbat?
 dar în prietenie virtuală?
 p.s. am cules și sfatul lui Omar Khayyam

Să-ti faci puțini prieteni. Din tine nu ieși ,
Căci prea des falsitatea credința ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde o mâna, ‘nainte de-a o strânge,
Gândeste-te că poate te va lovi-ntr-o zi.//

O   frumoasă piesă muzicală, pentru prietenie!

 

animalele nu râd,

ele înțeleg  gravitatea vieții.Valeriu Butulescu

 Dimineață   frumoasă de toamnă. Înainte de pauza mare, învățătoarea mea, doamna Ana T,  m-a trimis la cooperativă să-I cumpăr câțiva covrigi.  Cinci la un leu. Puteam s-o refuz? eram în clasa a III-a.

Am ținut-o tot într-o fugă.

La întoarcere, dintr-o curte, a țâșnit  un câine, s-a repezit  către mine, am continuat să alerg, n-am țipat.

Mi-a rupt șorțuletul uniformei, am rămas de atunci  cu o nevindecată frică  de  câini. //

 De cum  deschideam poarta căsuței de la țară, îi auzeam lătratul răgușit, fioros. Sunt vreo șaptesprezece ani.

Nu l-am văzut niciodată.

 Și anii au trecut.//

 Ieri, doar el știe cum,  și-a făcut loc printre uluci, agale, mai mult târâș, decât  în mers , aplecând    iarba uscată.

Îl vezi cât este de frumos, cu gulerul lui  alb, bogat și curat !

  Din ochii mari i se preling două boabe  mari de tristețe.

 Stăpânii îi spun Firicel.

De la ei am aflat că Firicel a împlinit douăzeci și doi de ani. Te minunezi, așa-i?nici mie nu  mi-a venit să cred.

 Într-o noapte,  a urlat disperat, nu s-a oprit nici dimineața, i-au dat mâncare și apă,  au adus și medicul. 

Zadarnic.

 I-au scos lanțul.

Nu s-a bucurat, n-a sărit.

Poate  că nici nu putea.

A plecat încet pe poteca  dintre porumburi. Fără să se uite înapoi.

Răsărise luna, clipoceau vesele, în șirag, stelele, se auzeau și broaștele în lacul din apropiere, când s-a întors spășit.. Cuminte, ca un copil.

N-a mai primit lanțul.

 Nici ei n-au insistat.

Este liber.

Nu  scoate niciun sunet, merge agale..

De ce o fi zis cine a  zis  suflet de câine?

sufletul satului

 fâlfâie pe lângă noi,

 ca un miros sfios de iarbă tăiată..Lucian Blaga

Orășeanul se bucură de vremea însorită.
Țăranul privește fața crăpată a pământului, cată spre cer  și așteaptă mila Domnului.
Viața la țară  are , încă,  farmec.
Ca să-l descoperi, trebuie  să te prindă asfințitul  lângă vatră.
Doar acolo , timpul își uită răbojul..

 Anunț-am cea mai faină rețetă de ketchup!
p.s.să nu-mi spui că n-ai mâncat porumb copt pe jar, nici că nu-l asculțí pe Tudor Gheorghe..

iubește adevărul,

 dar iartă eroarea.Voltaire

Cine nu greșește?
Să-ți pierzi vremea, îndreptând greșelile făcute?
Ori  să râzi  de cele pe care abia urmează să le faci?
Se iartă greșeala mărturisită?
Este careva perfect?//

Până și  cele mai strălucite minți   au avut scăpări, unele, ce este drept,  aproape imposibil   de a fi descoperite.
 Și totuși, alte minți, mai ascuțite  decât ale unor scriitori  celebri, le-au  găsit.

În următoarele  situații se ascund asemenea erori.
 Încercăm să le identificăm?

*Hei, omule! strigă  d/ Artagnan unui țăran  care lucra la culesul cartofilor.

Alexandre Dumas, Cei trei muschetari.

*Visezi- spuse regele, ( Charlemagne) ca un învățat de la Sorbona.

Victor Hugo-Eviradorus

* Comediile  lui Moliere ( scuze , pentru absența accentului) ne spun  ele ceva  despre marile evenimente din timpul  domniei lui Ludovic al XIV-lea? Ne vorbesc ele de revocarea Edictului din Nantes?

(Eugene Scribe-Discurs de recepție la Academia Franceză.

*Putem vorbi despre o posibilă eroare   în Scrisoarea III, de Mihai Eminescu?

ghici!

Consecințe ale unor legi aproape imposibil de explicat,  coincidențele există. Adesea,  inventăm  tot felul de teorii, pentru a le explica. 
De cele mai multe ori, fără succes.//

În literatura noastră,  sunt trei mari scriitori, ale căror nume încep cu aceeași literă. 

Tustrei s-au născut în același secol, în localități, care, coincidență sau nu, încep cu aceeași consoană.

Cine sunt cele trei personalități?

Crezi în coincidențe?//
 în timp ce cauți răspunsul,   citește  ceva-

http://stirileprotv.ro/stiri/bizar/drama-prin-care-trece-un-barbat-respectabil-motivul-pentru-care-nicio-femeie-nu-vrea-sa-iasa-cu-el.html

nimeni

 nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării.  Regina Maria //



Aristocrat  este omul care nu uită nicicând   că nu nu se află niciodată complet singur; iată de ce  eticheta și protocolul sunt apanajul aristocraților.

Fernando Pessoa, Cartea neliniștirii

La mulți ani tuturor celor care astăzi își serbează numele!

lumina poate fi și ea o cortină,

ca și tenebrele.George Eliot, scriitoare victoriană, cu pseudonim bărbătesc
 
Cineva are un blog. Toți avem câte un blog, vei spune. Da..scriem, povestim, lăcrimăm, ne bucurăm,  ne mai și certăm, că așa este omul- cârcotaș.
Blogul despre care vorbesc este altfel. 
 CER ȘI PĂMÂNT ROMÂNESC.

Autorul  lui s-a gândit să recompună lumea.
 N-o fi chiar potrivit cuvântul, poate că nici gândul omului nu se va fi potrivind cu gândul meu. și ce dacă? eu spun ce cred.
De cele mai multe ori, îmi încep ziua răsfoind  această  carte a omenirii, adunată  ciclic   într-o fereastră, luminată  virtual-   victorii, pierderi,  poeți și  armate,  căderi, înălțări,  zidiri și documente, pictori celebri,  tratate de pace și de război, regizori și comandanți, răscoale, libertate, sindicate,  teatru,  arme, știință, magnați,  arma nucleară,  recorduri,  capitulări, tiparnițe, cărți,  alianțe,  genii, decrete,  descoperiri care au  ridicat omenirea, bucurii , tristeți,  mai bine, mai rău..
Lumea toată    adusă la timpul prezent.
Astăzi am  revăzut cu ochii minții fervoarea serbării de la Putna, entuziasmul tinerilor pe atunci- Eminescu, Xenopol, Slavici.  //
Și amintirea unei cărți celebre -Forsyte Saga, John Galsworthy, după care s-a turnat  unul dintre nu mai puțin celebrele filme ale lumii. Tare mult mi-aș  dori să-l revăd!
Știi ce m-a speriat?  uite, citește..

14 august 2003: Se sting  luminile în NE Americii. Și în Canada.Căderi  masive curent au provocat haos în estul Statelor Unite şi Canada, lovind oraşe mari, cum ar fi New York şi Ottawa. Aceasta este considerata  a fi  fi fost cea mai mare pană de curent din istoria Statelor Unite, ea  afectând  mai mult de 50 de milioane de oameni. Semafoarele s-au blocat, căile  ferate subterane au fost evacuate şi sute de mii de oameni au fost blocaţi în lifturi, în birouri şi apartamente. Zborurile avioanelor  în şase aeroporturi din zonele afectate au fost oprite pentru mai multe ore. Mii de navetişti nu au putut să ajungă acasă şi au petrecut noaptea dormind pe străzi. Toronto s-a cufundat în întuneric.// 

Omul se crede, parcă,  mai presus de sine. 

Știi ce spunea aseară cineva, undeva, într-o emisiune , în care toți țipau, nimeni  nu mai asculta de nimeni, în vreme  ce  li se împărțeau   laude sportivilor- mulți /puțini/  sârguincioși/puternici  sau cum or fi ..ei, bine, cineva a așteptat o clipă de tăcere și le-a spus celorlalți- cred că politicienii ăștia mari , care se încaieră  și nu se mai opresc, ar trebui să meargă toți , să  stea în genunchi în fața altarului  și  să li se citească Evanghelia.

 am uitat  să prețuim lumina?

 

avantajul oamenilor

care nu au bacalaureatul este că ei îl pregătesc toată viața. 
Atelier de metamorfoze, Gunter Grass,  laureat al Premiul Nobel pentru Literatură , 1999.   

 Doar o săptămână a mai rămas până la sesiune de toamnă a bacalaureatului. Ca și în vară, examenul  va începe cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală. 

Și fiindcă veni vorba despre competențe, o spun cu mâna pe inimă că acest pompos cuvânt  îmi creează, așa, un fel de revoltă.
Adică  n-ar fi fost suficient și limpede să se spună cunoaștere?
Dacă  ar fi ca eu să formulez  teme de comunicare   pentru  candidații la diploma mult râvnită- 93600 la număr- le-aș cere  să explice  etimologia  cuvântului bacalaureat și să prezinte un foarte scurt istoric al acestui examen.
Ce zici, ar fi  o temă dificilă?
p.s.  sursă fotografie- google

succesul,

în mare parte, stă în voința de a învinge; să ne străduim deci  și  să stăruim. Seneca

 

Anunțată solemn de  bătăile impunătorului Big Ben,  glorioasă și fericită, la capătul a  303 întreceri sportive, la care au participat 204 națiuni, între care sportivii noștri au ocupat locul 27, extraordinara  manifestare  mondială a Jocurilor Olimpice, ediția XXX, organizată și găzduită  ireproșabil, pentru a III-a oară în istoria întrecerilor sportive  în M.B.,  de  către cea mai cosmopolită metropolă europeană, Londra,  în fața a 80000 de spectatori, și-a stins, pentru patru ani, flacăra.
Istorie!

Noaptea cea mai  lungă!

15 milioane de lire sterline!

Grandios spectacol!

Gandul

JOCURILE OLIMPICE 2012. 10 "ciudăţenii" de la evenimentul sportiv de la Londra

După ce a publicat propria listă a lucrurilor neobişnuite ori care au trecut neobservate la JO LONDRA 2012, BBC News revine cu o a doua listă, de data aceasta alcătuită de cititori.
Iată câteva dintre "ciudăţenile" semnalate de cei care au urmărit Olimpiada de la Londra:

1. Mulţi sportivi au avut limba albastră. Nici organizatorii LONDRA 2012, nici BBC nu au reuşit să ofere un răspuns sigur pentru aceasta. Totuşi, se crede că motivul ar fi băutura albastră a firmei Powerade, care se numără printre sponsorii Olimpiadei.
2. Imnul Marii Britanii este diferit. Întrebat de public de ce a sunat diferit imnul britanic pe toată durata Olimpiadei, BBC i-a contactat pe organizatori şi a aflat că "God Save the Queen" a fost rearanjat cu ocazia acestui eveniment sportiv.
3. Atletul cu numărul de concurs 2012 nu numai că nu a avut noroc, dar nici n-a apucat să participe la LONDRA 2012. Alfredo Arevalo, din Guatemala, a fost rezervă la proba de maraton şi nu a avut ocazia să concureze.

4. Mini-Mini-urile de pe gazon. Maşinuţele cu telecomandă făcute după modelul autoturismelor britanice Mini i-au intrigat pe mulţi dintre cei care au urmărit Olimpiada. BBC explică, însă, că rolul lor a fost să strângă de pe gazon ciocanele, suliţele sau discurile aruncate de sportivi.
5. Bicicliştii care pedalau pe malul apei, în rând cu canotorii. La fiecare probă de canotaj sau caiac-canoe, telespectatorii au putut observa mereu în fundal nişte biciclişti care pedalau în rând cu olimpicii. Potrivit BBC, cei de pe biciclete erau antrenorii sportivilor care vâsleau.
6. Lipsa podiumului pentru caiacişti, canotori şi canoişti. Cei care au urmărit probleme de canotaj şi de caiac-canoe au constatat că, spre deosebire de alte discipline olimpice, nu a existat un podium. Motivul nu este nici pe departe o proastă organizare, ci o tradiţie în aceste sporturi de a da dovadă de respect pentru adversari. De aceea, se obişnuieşte ca la festivităţile de premiere toţi să fie la acelaşi nivel şi doar culoarea medaliei să difere, în funcţie de locul ocupat. În plus, ar fi şi foarte complicat din punct de vedere practic să ai un podium, dat fiind că numărul sportivilor premiaţi diferă de la probă la probă.

7. Literele din jurul hipodromului, la proba de echitaţie - dresaj. Nici Federaţia Internaţională de Echitaţie nu ştie cu certitudine ce e cu aceste litere. Potrivit acestui for, literele au fost văzute pentru prima dată la Olimpiada din 1920, care a avut loc la Londra. Există mai multe teorii care încearcă să explice folosirea lor, una dintre ele fiind că fiecare literă reprezintă prima literă a oraşelor cucerite de romani.
8. "Şepcile" cailor. Caii care au participat la proba de echitaţie - sărituri peste obstacole au purtat un fel de şepci. Potrivit Federaţiei Internaţionale de Echitaţie, există două motive pentru care caii primesc aceste şepci: ca accesoriu (unele dintre ele au şi cristale pe ele), dar şi pentru a le proteja urechilede zgomotul din timpul probei.
9. Înotătorii cu două căşti. Un alt lucru care i-a intrigat pe cei care au urmărit Olimpiada au fost înotătorii cu două căşti. Principalul motiv pentru care mulţi înotători olimpici au ales să poarte două căşti este fixarea ochelarilor: întâi, pun o cască de înot din cauciuc, de care ochelarii se fixează mai bine. Pe urmă, pun încă o cască, de această dată de silicon, pe care au logoul ţării lor, a explicat pentru BBC Sharon Davies, campioană olimpică la înot.
10. "Musca" din cadru. Cel puţin două seri la rând, în 4 şi 5 august, de fiecare dată când era difuzat un cadru de deasupra stadionului pe care se desfăşurau probele de atletism, apărea şi un punct negru care se mişca şi despre care unii cred că ar fi fost o muscă (moartă sau vie, nu e clar) sau un păianjen. Nimeni din partea organizatorilor nu a reuşit să elucideze misterul punctului care apărea în cadrul respectiv, notează BBC.

Tu ce  spui?

biblioteca de suflet

M-am revăzut cu niște  rude. Discuții, una , alta,  ce mai face x? ce mai știi de Y?

Și iute așa, am ajuns cu vorba la vecinii noștri din copilărie.

Nu le-a venit să creadă câte îmi amintesc  despre ei.

Am răsfoit pe aici . Am găsit povestea. Spusă  cu ceva timp în urmă , cu toată dragostea!

fără ghilimele
Tot mai des, în împrejurări cam nepotrivite, aud cine nu are bătrâni să-și cumpere.
Mi-au venit în minte.
Pentru că erau buni și frumoși. Nu  voiau să aflu că  lumea se împarte în tineri și bătrâni.
Erau ei.
Atât.

Le spuneam simplu: moș Andrei și tușa Vasilina. Nu ne erau rude . Erau vecini. Locuiau peste drum de casa noastră.
Moș Andrei era nevăzător din naștere.Tușa Vasilina îl purta numai în alb- era singurul pe care îl țin minte îmbrăcat așa. Pânza ,  din care  fuseseră croiți  atât pantalonii, peste care purta o curea neagră, cât și cămașa, era țesută în casă.  Din cânepă toarsă subțire și ținută în leșie, să se înălbească și să se facă moale.
Toată ziua , el împletea mături, mici, pentru periat hainele, mari, pentru casă . Făcea și mături din nuiele , pentru curte. Lucra fără să vorbească.Se dusese vestea despre meșteșugul  lui , așa că măturile aveau mare căutare.
Seara cânta la clarinet.
 Nu știu cine i-l cumpărase. Știu doar că sunetele , când triste, când vioaie, mă încântau și abia așteptam să le ascult. Am adormit de multe ori, acolo, în căsuța lor, cu ferestre de înălțimea clarinetului, în timp ce ai casei mă tot căutau.

Mos Niculaie era meșter- potcovea caii tuturor sătenilor, repara o sapă, punea spițe unei biciclete sau încuietori la porți. Altoia pomi- în forma de T.  Vara  de aducea câte un coș cu prune mari și gustoase, pere galbene și moi. îngrijea cu mare dragoste  gradina boierească.
Nu înțelegeam pe atunci de ce i se spunea boierească, am aflat mai târziu. Era o livadă mare cu mulți cireși. Îl însoțeam , de multe ori , când oblojea  rana cate vreunui cireș bătrân sau rotunjea coroana altuia mai  tânăr.
Eu îl ajutam cum puteam, pentru că miercuri seara,  îmi da voie să ascult, la radioul lui cu galenă , teatru radiofonic pentru copii. Am ascultat prima oara- mai apoi a cumpărat și tatăl meu un aparat mic Peer Gynt.
Într-o seară, tușa  Dumitra m-a chemat pe la ei. Am intrat tustrei în odaie. Dintr-o cutie mare, moș Niculaie a scos o mașinărie cu pâlnie , a învârtit o manivelă . Se auzeau   niște sunete minunate. Am ascultat la gramofonul lor voci despre care aveam să aflu mai târziu multe povești: Maria Tănase, Ioana Radu, Maria Lătărețu.

În capătul uliței,  două gospodării mai departe de  noi, era o casă mare, cu ferestre luminoase, din care râdeau, în toate anotimpurile, garoafe roșii, de ghiveci. Le îngrijea cu drag  coana Vetuța. 
Își împletea părul în coc. 
Îmi plăceau papucii ei ușori de catifea.
Domnul Ionel lipsise o vreme, se vorbea în șoaptă despre asta-fusese la canal. Fratele lui trăia în Bărăgan).
În casa lor am văzut prima bibliotecă adevărată. Mi-au împrumutat multe cărți. Câte una. O înveleam într-o foaie de ziar , nu îndoiam foile . Când îmi întrerupeam lectura, puneam un semn , lucrat în casă, pe pânză de etamină..
Domnu' Ionel purta halat de casa. Avea mustață și păr lung, argintiu, pe care îl pieptăna uitându-se în oglinda mare de lângă bibliotecă.
Când nu duceam cartea la timp, ma privea aspru și ridica amenințător un deget. Dumnealui mi-a spus primele cuvinte în limba franceză și în germană. Din când în când, îmi cerea caietele de teme, se uita , dar nu spunea prea multe vorbe. Înțelegeam că nu sunt greșeli.
Odată, când a venit vremea sa dau examen de admitere la liceu, i-a spus tatălui meu , care se cam împotrivea, din cauza banilor, că greșește mult dacă nu mă ajută.

Cum aș putea uita vreodată ființele acelea minunate, care mi-au dat- fără să le cer- atât de mult din frumusețea sufletului lor de OAMENI?//
cine sunt vecinii tăi, știi?

talentul tău?

Cu ce l-ai plătit?Și cu ce i-ai despăgubit pe aceia  care nu l-au căpătat de-a gata? Nicolae Iorga

 În ultimele săptămâni,  printre alte teme  încâlcite, s-a discutat,  cam în treacăt, ce este drept, despre  urmașii unor vipuri.

 În multe dintre cazurile aduse în prim-planul   comentariilor, referințele nu au fost deloc elogioase. Pe bună dreptate.

 Să fie talentul și vocația ereditare?
Istoria universală tinde să răspundă negativ.
Genetic, marile personalități  ale umanității-muzicieni, poeți, savanți sunt cazuri singulare.
Nimeni n-a auzit ce cariere ar fi avut urmașii  lui Pitagora, Goethe, Dante, Homer, Arhimede etc.
Niște excepții  există, le știm: muzicienii Strauss și Bach, scriitorii Dumas -tatăl și fiul, pictorii Breughel, marele nostru  dramaturg, nuvelist , autor de schițe și publicist  Caragiale și fiul său, Mateiu, autorul Crailor de curte veche.
 Brătienii și Goleștii!
Cum să uițí de scriitorul, filologul , savantul Bogdan Petriceicu Hașdeu și de  geniala sa fiică- Iulia Hașdeu? Nu-l uităm pe Barbu-Ștefănescu-Delavrancea și pe fiicele  lui , scriitoarea și pianista, Cella Delavrancea și  arhitecta Henrieta Delavrancea.. De ce să nu-i amintim chiar și  pe  romancierul  Liviu Rebreanu și pe  fiica lui, Puia -Florica Rebreanu?
Excepția  cea mai interesantă este aceea a olandezilor Bernoulli, , care au dat , în trei generații, opt matematicieni celebri.Și urmașii lor s-au impus, începând cu  secolul al XVII-lea, în multe alte domenii ale științei.
La fel de interesantă este  familia scoțiană Gregory, care  în două secole, XVII și XVIII, a dat universității din Edinburgh șaptesprezece profesori.
tu ce spui?

fiind întrebat

cum ar fi bărbații fără femei, Mark Twain ar fi spus:
în primul rând, fericiți.
-apoi puțini, puțini, din ce în ce mai puțini..//

Până ieri frigea asfaltul. Astăzi  au venit vijeliile.Te plângi că plouă,  că a fugit vara, că n-ai plecat în vacanță nicăieri. Că te-au amețít  ăștia cu politica și cu eratele lor.
 Tocmai bine. Poți citi  .
A apărut primul volum din seria Cum să înțelegem femeile. 

Un bestseller, sub îngrijirea ABTP.( asociațía bărbațílor ținuți  sub papuc)

p.s. un prieten era în trecere, când s-a lansat volumul . cu chiu cu vai a prins  un exemplar. și o poză. grăbește-te!//
 

în galoși

Deunăzi, comentând  o postare de pe acest blog, cineva îmi recomandă lectura unei cărți. Și, cu același prilej, mă invita   să citesc o splendidă recenzie a respectivei parabole.Am  respectat recomandarea și am descoperit, cu mare plăcere, o recenzie extraordinară. Către seară, am dat fuga să caut cartea. N-am găsit-o, urmează să  fac , cumva, rost de ea. 

M-am gândit, însă, că   această recenzie  ar trebui să fie cunoscută de cât mai mulți cititori. Este motivul pentru care  , cu mulțumirile de rigoare către doamna Maria Sava. o postez-

 Din Ţara Măgarilor. Însemnări- autor: Ştefan Zeletin(note de lectură)

Submitted by Maria Sava on Mon, 03/12/2012 - 11:00

În parabola Din Ţara Măgarilor. Însemnări, Ştefan Zeletin, filozof, economist şi sociolog descrie cu gravitate şi sinceritate absolută o lume alterată. După anii de studiu petrecuţi în Apus, în urma cărora obţinuse titlul de doctor magna cum laudae în filozofie la Erlangen în Germania, autorul trăieşte şocul revenirii în ţară. Astfel, publică în 1916 volumul În Ţara Măgarilor, “carte a prăbuşirii din morală, nu a unei societăţi fără morală”.(C.D.Zeletin) Citind volumul de faţă am găsit numeroase similitudini între personalitatea lui Ştefan Zeletin şi cea a lui Adrian Marino. Dar să pornim în călătorie împreună cu Înţeleptul prin faimoasa Ţară a Măgarilor.

            

 Cândva, printre zei se afla un gânditor pământean ce încerca să pătrundă cu mintea tainele firii, însă cu cât se adâncea în cercetare, cu atât rosturile minţii  se încâlceau mai tare. Aşa că se decise să meargă la Zeiţa Înţelepciunii ca să-l primească o vreme în lumea nemuritorilor spre a-şi potoli setea de ştiinţă. Zeiţei i se făcu milă şi-i îndeplini dorinţa cu condiţia să se întoarcă la locul naşterii sale să cerceteze ce lighioane neîmblânzite locuiesc pe acele meleaguri, de-au ajuns să se sugrume unii pe alţii, fără discernământ- fraţi, părinţi, rude. Bietul gânditor se supuse şi se întoarse în acele locuri afundându-se în cercetare.

            Trecură astfel, unul după altul, opt ani la sfârşitul cărora gânditorul ajunsese asemeni unei umbre, împovărat de-atâta suferinţă pe care i-o sădise în suflet experienţa acelor ani. S-a întors în Olimp printre zei spre a le citi însemnările sale de călătorie. Şi locul care l-a impresionat cel mai tare s-a dovedit a fi Ţara Măgarilor, mai ales pentru cutremurul social căruia i-a fost martor. Acolo a descoperit nişte fiinţe care se pot asemui –unele la corp, altele la suflet, cu animalul, numit măgar. Asemănarea însă nu e deloc o bucurie pentru că măgăria făpturilor descoperite în acel loc e diferită şi este influenţată de pătura socială căreia îi aparţine.

 Astfel, măgarii de la sate sunt diferiţi de cei de la oraş. Mult mai apropiaţi de viaţa celor cărora le poartă numele, măgarii de la sat au decis să facă răzmeriţă cerând şi ei o viaţă mai bună. A fost un bun prilej pentru măgarii de la oraş să probeze noua artilerie, totul în interesul ştiinţei, astfel încât arta militară a avut numai de câştigat.

 Când călătorul nostru trecu de la sat la oraş îl întîmpină o lume total diferită- o lume feerică, elegantă, luxuriantă. Prima întrebare care-i veni în minte a fost din ce surse ascunse le-a picat atâta bogăţie urechiaţilor de la oraş spre deosebire de mizereia în care trăiesc cei de la sat. Numai că oraşele măgăreşti apar aşa doar la prima vedere. Pe măsură ce te afunzi în ele, mizeria începe să se arate, drept pentru care măgarii orăşeni au inventat acele încălţări gumate spre a-şi ocroti copitele de noroaiele de pe uliţi. De mirare pentru călătorul nostru, cum de nu-şi curăţă uliţele, ci mai degrabă se chinuie să meargă cu acei galoşi. Dar nu numai noroiul, în care nu de puţine ori se tolăneşte câte un porc, colcăie pe străzile oraşului, ci şi gunoaie la tot pasul. Iar ca să-i cunoşti şi mai bine pe măgarii de la oraş trebuie să cobori în adâncime: „să le cercetezi cultura şi caracterul, să vezi cum le sunt justiţia, patriotismul, morala, şi abia atunci înţelegi că te afli în realitate între adevăraţi măgari. Dar nişte măgari de alt soi decât cei de la sate. Căci măgăria lor nu mai stă pe dinafară, ci pe dinăuntru: ei nu sunt măgari la corp, ci la suflet”. Doar trăind mai mult printre ei constaţi că „în vreme ce corpul acestor vieţuitoare se răsfaţă în curăţenie omenească, sufletul înoată într-o cumplită murdărie măgărească.”

 Şi iată, că, potrivit cu măsura murdăriei interioare, măgarii de la oraşe se împart în trei categorii: măgăreii, măgarii şi măgăroii.

Măgăreii sunt pe ultima treaptă şi mai poartă şi numele simbolic de „luminători ai neamului” fiind însărcinaţi cu educarea junilor urechiaţi. Oricâte răgete jalnice de foame au înălţat ei către măgarii superiori pe scara măgăriei, nu i-a băgat nimeni în seamă aşa că au fost îndemnaţi să se înfrupte din mănoasele culturi de ceapă şi usturoi de care patria măgărească nu duce lipsă. Sunt buni paznici şi întreţinători a ceea ce se cheamă izvoare de cultură şi cu cât izvorul se îmbogăţeşte cu atât măgăreii avansează pe scara ierarhică până ajung măgari propriu-zişi.

Aceştia mai sunt numiţi simbolic şi „stâlpi ai dreptăţii.”Stratul de măgărie sufletească e mult mai gros  ei fiind paznicii justiţiei şi ai dreptăţii-avocaţi, jurişti, legişti. Au anumite zile când măgăria lor lăuntrică ajunge la apogeu şi atunci îmbracă o togă neagră cu mâneci largi şi creţe, îşi pun pe cap o tichie neagră şi solemnă şi se apucă să facă dreptate.

Deasupra măgăreilor şi-a măgarilor se află măgăroii, cei care se consideră trimişii lui Dumnezeu pe pământ, călăuzitorii spirituali ai tuturor măgarilor.

Când un măgar părăseşte satul şi pleacă la oraş o mare schimbare se petrece cu el, măgăria de pe corp se adună toată în suflet, ceea ce în limba măgărească înseamnă că se cultivă. „Cultura însăşi  în ţara măgarilor nu e decât procesul de interiorizare a măgăriei: ea e unda magică ce face ca în tot urecheatul pe care-l stropeşte să treacă măgăria de la corp la suflet.”Cultura măgărească a avut multe piedici de trecut şi până la urmă s-au cret două tabere. Prima şi cea mai veche e tabăra străinofilă sau umanistă, iar cea de-a doua e tabăra măgarofilă sau naţionalistă, mult mai nouă şi mai însufleţită. Lupta dintre cele două tabere e foarte dură şi nu întotdeuna cinstită, dar până la urmă tot îi uneşte ceva: spoiala externă de cultură sub care îşi ascund măgăria internă.

În Ţara Măgarilor se vorbeşte o limbă frumos curgătoare, numai că, măgarii au ajuns încet-încet să se dezică de ea. Dar dacă de vorbă se dezic uşor, de fapta măgărească nici nu se pune problema să se dezică. Pentru că urecheatul nu face nimic doar de dragul de-a face. Există un lucru care-l scoate pe măgar din cea mai profundă visare şi-l pune cu picioarele pe pământ: bacşişul. „La măgari toţi iau bacşiş, şi cel ce are şi cel ce n-are nevoie, de la cel mai pârlit măgărel până la cel mai îmbuibat măgăroi.” Şi, desigur, cu cât măgarul e mai mare cu atât bacşişul pe care-l primeşte e mai gras. Fără bacşiş, niciun măgar nu-ţi face hatâr. Interesant este faptul că bacşişul nu este doar în monedă ci şi în laude prin presă, în proslăviri pe la adunări şi „mai pe dindoasele câte-o măgăriţă ne-ncepută”- bacşişuri  la mare cinste cu care se înmoaie inima oricărui măgăroi.

 Dar ce se întâmplă când măgarul nu primeşte bacşiş? Simplu: şi-l ia singur. Lucru care-i pune în încurcătură pe străinii ce nu cunosc obiceiul locului şi cred că-n Ţara Măgarilor toată lumea fură. „În această ţară, zic ei, toţi fură fără deosebire: se pare că cârmuitorii ei s-ar juca pe întrecute de-a hoţia. Astfel furtul a ajuns aici adevărată virtuozitate şi cel mai îndemânatec în acest meşteşug se bucură de cea mai mare cinste între măgari.” Eroare! Măgarii nu fură ci-şi iau singuri ceea ce cred ei că li se cuvine, după merit, din hambarul obştesc. De la sine înţeles că, cu cât măgarul e mai mare, meritul este şi el mare şi bacşişul aşijderi. În Ţara Măgarilor nimic nu mişcă fără bacşiş. De pomină a rămas confruntarea dintre măgari şi alte vietăţi numite bulgari care au încercat să se sustragă de la datina bacşişului. Până la urmă urecheaţii au ieşit învingători.

 Un alt lucru specific măgarilor este puţina frică în faţa legilor. Deşi Ţara Măgarilor este ţara în care pe hârtie se află puzderie de legi, orice măgar dă cu copita în ele şi se poartă mai departe după legile nescrise înrădăcinate în fiinţa măgărească. Studiind legiuirea nescrisă a măgărimii, savantul a descoperit două principii călăuzitoare:

Primul: „Orice măgărie, privită în sine, nu alcătuieşte o ruşine, dacă e bine ascunsă. Ea devine o ruşine din clipa în care e dată la iveală şi scuturată sub nasul lumii cinstite.”

Din acest principiu teoretic decurg două principii practice: „a) Supus pedepsei nu e cel ce face, ci cel ce dezveleşte o măgărie; şi b) Pedeapsa ce ia dezvăluitorul măgăriei creşte în măsura cu murdăria ce are la suflet făptaşul măgăriei.”

Al doilea principiu al justiţiei măgăreşti sună astfel: „Orice măgărie, de orice soi şi orice mărime, nu alcătuieşte o vinădacă se poate dovedi că pârâtorul e un mare măgar tot atât de mare ca şi pârâtul.”Aceasta este lumina călăuzitoare ce luminează calea dreptăţii aleşilor ţării.

Cu frică şi cutremur s-a apropiat bietul savant de ceea ce se cheamă morala măgărească. Sublimă, frumoasă, dar lipseşte cu desăvârşire pentru că ea arată cum ar trebui să fie caracterul urecheaţilor, nu cum este cu adevărat. Porunca după care se ghidează orice măgar este: să vorbeşti ca un om, dar să te porţi ca un măgar.

Nici măgarul de la sat şi nici cel de la oraş nu mai au cunoştinţă de o veritabilă scară a valorilor. „Două lucruri sunt pe lume, acum şi de-a pururea nesuferite pentru tot ce e suflet de măgar; două lucruri, pe care întreaga suflare măgărească le urmăreşte cu ură până la moarte, le înăbuşă şi le taie din rădăcină oricând se ivesc pe pământul străbun: talentul şi cinstea.” De câte ori le zăresc parcă ar vedea roşu înaintea ochilor şi pornesc o luptă nemiloasă cu cei care încearcă să le strice mediul măgăresc. „Cadavru să fii , şi-ţi izbesc mormântul cu copita; cenuşă să fii,şi-ţi zdrobesc cinic urna mortuară, de-ţi împrăştie praful oaselor în cele patru vânturi ale cerului, căci ei n-au linişte în suflet până nu se conving că sub pretinsul talent s-a ascuns tot un măgar ca dânşii, şi pentru aceasta nu se sfiesc să tulbure nici liniştea solemnă amormintelor.”

 Ultimul subiect despre care călătorul savant a luat notiţe spre a le prezenta zeilor a fost patriotismul măgarilor. „Patriotismul măgarilor e floarea cea din urmă şi cea mai mândră ce a răsărit din năzuinţa obştească a neamului de a-şi ascunde măgăriile, a le spoi bine pe dinafară şi a ieşi în lume sub piele omenească.” Aşadar e latura în care măgarii sunt artişti ai disimulării. Bizară este atitudinea măgărească de-a privi cu neîncredere şi cu dispreţ pe fiii neamului – ca la noi la nimenea- se vaită în vreme ce-şi trâmbiţează patriotismul feroce. Măgarii îşi etalează patriotismul înjurând în primul rând gros şi apăsat tot ce ţine de Ţara Măgărească pentru ca apoi să înceapă a se jelui ce neam oropsit e neamul măgăresc.

Toate le-a putut trece bietul cercetător de-a lungul călătoriei sale prin Ţara Măgarilor, mai puţin această făţărnicie de care-i face răspunzători pe zei c-au sădit-o în fiinţa măgarilor.

Şi nu puţine i-au fost cumpenele. La finalul călătoriei se întoarce în Olimp maltratat, purtând urme adânci de copite pe cap:

-Asta e mărturia cinstei !-le grăi el amar, zeilor.

ștefan-zeletinnote-de-lectura//
ce spui?

ora exactă

 În urmă cu un an, am primit cadou, de la mezinul meu, a  doua călătorie în capitala britanică. Excursia a durat două săptămâni .

 Într-o splendidă dimineață de august , după nici  20 de minute, mers cu trenul, din centrul metropolei londoneze, am ajuns la Greenwich, localitate distinctă, situată în sudul capitalei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
 Nu știu ce m-a impresionat mai mult-gândul că am avut privilegiul să calc cu piciorul Casa timpului, de unde se dă startul coordonatelor planetei, globul pământesc  divizându-se în Est și Vest,  farmecul  locurilor, sofisticatele  aparaturi  din muzeu, pacea  parcului unde cândva se plimbau  mai marii istoriei englezești- în Royal Park, începând din secolul al XV-lea, s-a aflat Palatul Regal, unde s-au născut unii dintre  membrii  dinastiei Tudorilor - Henri al VIII-lea și Elisabeta I.

Astăzi, în verdele liniștitor al parcului  zburdă veverițele , iar  londonezii  fac picnic și se relaxează...Undeva, se aude susurul  Tamisei. 

Arbori seculari printre  flori- englezi sunt artiștii grădinilor!
La 10 august 1675, Sir Cristofher Wren a pus piatra de temelie a Observatorului Royal Greenwich, reper pentru meridianul geografic zero.
M-am minunat în fața acestui simbol al rafinamentului englezesc  de artă și știință, din secolele 15/17!// 
 după mai bine de trei  secole, omul domină timpurile?