Măicuța mea , una dintre cele două bunici dinspre
tata, s-a stins discret. În dimineața
când eu mergeam
în prima zi de școală.
Așa de mult mă iubea, atât de atașată eram de ea, că,
țin minte, ca și cum ar fi astăzi, multe, multe întâmplări cu noi două. Nu știu de ce mă ducea în spate, că
leneșă nu cred să fi fost, poate că așa
mă simțea ea mai aproape.
Îmi păstra, sub pernă, roșcove
pentru toate serile albe de iarnă, când,
din patul nostru, paralel cu al bunicului, îl
ascultam, rezemat de soba albă, cântând la caval.
Măicuța se îmbrăca
altfel decât celelalte bunici.
Mai aveam două.
După -amiezile
noastre de duminică aveau
ceva conspirativ: ne retrăgeam în camera dinspre drum,
întâi îmi lega mie panglici roșii în cozi, îmi tot netezea rochița
de borangic , croită
din pânza țesută de ea în război, apoi deschidea
lada verde cu
mulți trandafiri.
Avea câteva
bluze de mătase, tot atâtea
fuste, una era de catifea și o
mulțime de fișiuri,-unul era
negru cu scânteioare roșii
plușate, un tulpan alb,
lucrat cu mărgeluțe albastre și un
zăbranic din dantelă neagră.
Se proba în oglinda
de pe peretele opus ferestrei, își
tot aranja, cu drotul, furat de
la mama, părul
alb, rar, mai punea un bariș, peste cocul micuț,
mai trăgea cu ochiul în oglindă,
își colora un pic obrazul cu foița
scoasă dintr-un sertar, trăgea o ultimă ocheadă către mine să vadă dacă totul este
cum ar trebui să fie și plecam
amândouă la rudele ei.
Am revăzut-o astăzi
cu toți ochii sufletului, după ce am
citit o însemnare a unui preot
special, născut în satul meu.
Ceva despre post, despre
dezlegare....
Am făcut vărsat de
vânt pe la 4/5 ani, tocmai în postul Paștelui. Plecată cu treburile ei, mama m-a lăsat în
grija măicuței.
Era foarte
strictă. Nu știam eu ce va
să zică să trebuiască
să te ferești, ca nu cumva,
să rupi bubele de pe față. Sau de pe gât.
Măicuța
mi-a acoperit mâinile cu bucăți albe de pânză și mi le-a
legat ca pe niște mănuși.
Într-o zi, după ce
boala a trecut, mi-a spus
motivele. Erau două. Unul mai important decât altul. Să nu-mi
rămână semne, dar și de teamă
că aș fi fost tentată să ” gust „
crusta aceea roșiatică . Era de
dulce.