vineri, 27 aprilie 2018

„Cred că și oamenii legii au fost cândva copii”, Charles Lamb

Din nu știu  ce  motive,oricum ele nu mai contează,citesc ,cu  întârziere de niște ani, o carte   minunată.
Nici filmul,  cu   Gregory  Peck,în regia lui  Robert  Mulligan, nu l-am văzut..
„Să ucizi o   pasăre  cântătoare„! 
Scrisă de o femeie, Lee  Harper, ( de ce   o fi renunțat  ea la cariera de scriitoare, nimeni  nu știe) romanul  își desfășoară acțiunea   pe o durată relativ  scurtă, trei ani. 

O carte   pentru  ( despre) copii, părinți, școală, profesori  ( oarecum),. O carte  pentru toate  vârstele. Pentru   copii, pentru că îi învață  demnitatea, curajul, respectul,  iubirea pentru semeni, pentru  că   îi aruncă în iureșul vieții , așa  cum este  ea:dură, dar și frumoasă,  plină  de neprevăzut,  incitantă , mereu  la pândă, ca o fiară.  Deloc  plictisitoare.
Mă întreb  de  ce  din  în programa școlară   de Limba și Literatura  Română, la  capitolul ”  Joacă  și  jocuri„, tocmai o asemenea   extraordinară carte  nu este  consemnată.  
 Nu ar trebui să lipsească, nicicum,  din lectura obligatorie   pentru clasa a  VIII-a.
Taică-tău are dreptate. Păsările  călătoare nu fac altceva  decât să cânte, spre desfătarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-și fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb,  își pun  tot sufletul cântând pentru noi.
De asta  este  păcat  să ucizi o pasăre cântătoare„.

Din cauza răutății necontrolate a adulților,  universul copilăriei  se  poate  prăbuși. Inima lui, a  copilului, se  simte  apăsată, între zidurile unei  închisori ”Am simțit cum mă apasă zidurile unui adevărat penitenciar tapetat  cu stambă roz scrobită și, pentru a  doua  oară,  m-am gândit să  fug de acasă. Neîntârziat”(179)( Scout Finch, fetița  fără  mamă, crescută  de  tatăl ei, un  avocat cu  înalte repere  morale  , ajutat de  o  negresă  devotată, Calpurnia)
O carte pentru părinții aflați în dificultate,  mai ales  dacă   doar pe umerii unuia dintre ei  apasă  problemele educării  copiilor, despre adulți, cu  pregătire, religie,  situații familiale  diferite” Gloata e compusă întotdeauna din oameni, oricum ar fi  ei.Iar azi-noapte, domnul  Cunningham făcea parte și el dintr-o gloată, totuși   mai era  încă om. În orice  orășel din Sud,  orice gloată este întotdeauna formată  din oameni cunoscuți, ceea ce nu pledează în  favoarea lor,  nu-i așa?   (  207)- dialog între  tată și  fiul  său, de 13 ani,   Jem.
 O carte  despre   legi  scrise  și nescrise, despre neobosita luptă  dintre  bine și rău„„când am să  mă fac eu  mai mare, reluă Dill ideea,  cred  că am să mă fac clovn.. 
Jem și cu  mine ne-am privit înmărmuriți.
_  Da, da,  ce  vă uitați așa? Clovn. Nimic nu-i oprit pe lumea asta. afară  de un  singur lucru:  să  râzi de ceilalți. Așa  că am să intru  la circ și am să  râd de ei de am să   mă stric.” 
Trei  copii, Scouth , fratele ei, Jem,mai mare  decât ea  cu patru ani, și prietenul  lor, Dill, asistă, pe ascuns,   în orășelul lor  Maycomb , din Alabama,   la un proces intentat  unui   bărbat  de  culoare,  acuzat, pe nedrept,  că ar fi  violat o tânără albă. Apărătorul  este Atticus Finch,   tatăl  lui  Jem și al  lui Scouth . Se pierde  procesul, pentru  că  jurații  votează ”vinovat”, nevinovatul se   sinucide,  orașul decade moral,  cel mai  rău  om al comunității, încercând  să-l pedepsească  pe avocat,  ucigându-i  copiii, în întunericul  nopții,  sfârșește   tragic, 
„-N-oi fi eu  eu cine  știe  cine, domnule  Finch, dar șeriful ținutului  Maycomb tot sunt deocamdată, și spun că Bob  Ewell a  căzut singur în propriul său  cuțit”. 
  Copiii cresc,  dispar  spaimele  cu  Bau/ Bau, în vreme  ce  tatăl  devine   un  model   adevărat  pentru  copiii lui,  cărora  puține au  fost dificultățile  pe care el le-a ascuns.
Impresionată  de  privirea pierdută a  tatălui , care avea  nevoie de îmbărbătare, Scout îl îmbrățișează  cât poate ea  de tare.
”   -Păi, ar fi ca și cum ai vrea  să ucizi o pasăre cântătoare, nu-i așa?”
O carte  rotundă, în cuprinsul  căreia  fiecare  pagină  cultivă sumedenie de trăiri, că poți fi, în același timp,  copil și adult, uimit și  iarăși uimit, de miracolul  vieții.
„  Bine zicea  Atticus:nu-l poți înțelege  pe altul dacă  nu-ți  pui papucii lui  și nu umbli cu ei”(366) 
  O  prietenie  deosebit  de  frumoasă îi unește  pe  cei  trei, tatăl , Scouth și  Jem, copiii fiind  convinși că  familia lor  este  înrudită prin legături de sânge sau de alianță cu aproape  toate familiile din  bătrânul oraș.

 O carte  care, ca și ”http://incertitudini2008.blogspot.ro/2010/01/de-veghe-in-lanul-de-sec„, îmi place  atât de  mult , de parcă ar face parte din sufletul meu.  

joi, 19 aprilie 2018

”Muzica este femeie.

 Femeia înseamnă dragoste, dar o dragoste primitore şi care, atunci când primeşte, se dăruieşte pe deplin.” 
Richard  Wagner


La Pitești,florile își deschid sufletele mai devreme decât în alte locuri. Parfumul și  toate  nuanțele  firii inundă  străzile,se schimbă , parcă, și fațadele  clădirilor, chiar și lumea  primește  spiritul unei senzații de  prospețime, de  ritm  în tonuri calde.
„Simfonia  Lalelelor„  împlinește  patruzeci  și una  de  primăveri, așa  că  și concertul de astă seară a primit ceva din cochetăria  unui  vis feminin.  
Pentru mine muzica reprezintă un prieten pe viaţă pe care l-am cunoscut de mică şi cu care călătoresc în fiecare clipă a vieţii mele. .
Muzica ne ajută să intrăm în contact cu sinele nostru. Câți oameni pe pământ, atâtea personalităţi, firi și, în concordanță, muzici. Muzica este o vibrație pe care o percepem cu toţii, fie că ne ocupăm cu asta sau nu, poate fi alinare, energizare, contemplaţie, adorare.”
 Simona Strungaru, dirijor ( dintr-un interviu, realizat de  Adina  Rosetti)
Orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești, având-o la  pupitrul  dirijoral pe   doamna  Simona  Strungaru, o elegantă prezență carismatică,  plină de energie și de  șarm, ale cărei  mișcări  au vibrat continuu în consonanță cu  mesajul primăverii,
 concert/ maestru:  Mădălin Sandu,
 invitat, oboi:  Valentin Ghiță, 
ne-a oferit  un suav  buchet  muzical:
Miklos Rozsa - Tema iubirii din Ben Hur
John Williams - Theme from Schindler's list
Alessandro Marcello - Andante din Concert pentru oboi în re minor 
Ennio Morricone - Gabriel’s Oboe din filmul Misiunea
Ástor Piazzolla - Oblivion
Johann Strauss Jr. - Fruhlingsstimmen (Voci de primăvară)
Erik Satie / Simona Strungaru - Gymnopédies & Gnossiennes
Simona Strungaru - Valsul crinilor
Yann Tiersen / Simona Strungaru - La Valse D'Amelie Poulain
Piotr Ilici Ceaikovski - Valsul florilor din Spărgătorul de nuci
Johann Strauss Jr. - Rosen aus den Suden, op.388
Dmitri Șostakovici - Vals din filmul ”Primul tren” 

Fascinantă  seară! 
  Ce  frumos!  Atât  de  real, atât de romantic! 

  Felicitări  și mulțumiri  tuturor  artiștilor care, astă seară,  mai  altfel  decât  în  alte seri  de  joi,  ne-au  dăruit  mult  din  afecțiunea și din frumusețea care compun aleasa lor  profesie! 

marți, 10 aprilie 2018

neobosită dăruire


Lumea în mijlocul căreia am deschis eu ochii își colora existența, în toate anotimpurile, furând din rotirea zilelor și a nopților o nerostită, blândă grijă pentru flori.
Cât era iarna de lungă, aplecată, ore în șir, către pânza din războiul de țesut, ori torcând caier după caier de lână, bumbac sau de cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia își făcea timp să îngrijească florile din fereastră; degetele ei asprite de treburi găseau în obidită tandrețe loc pentru garoafe în fuste crețe, roșii, roz și albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care nu l-am mai simțit vreodată, de atunci, pentru micsandre zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
De cum da colțul ierbii, micul petic  de culoare și parfum se muta dincolo de fereastră,într-o micuță grădină, cu buchete fragile de zambile roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub frunze timide mărgăritărelele , lacrimi duioase în cupe de rouă, se buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele, însoțite de bujori, de candida iasomie. Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate micșunele cu îngeresc parfum!
Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre frunze și ierburi, rodul- pământului!
Extraordinară plantă!dacă nu i-ai descoperit încă magia, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă, mai ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare.
Am rămas de atunci cu o mare dragoste pentru flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a luminii cernute în pașnice raze.
Crăciunița nu și-a deschis fragilele-i petale astă iarnă. Zadarnic am așteptat.
Într-o zi , cam pe la jumătatea lui februarie, s-au ivit zeci de bumbișori bucălați.
De mărțișor, întreg balconul înflorise!
Aseară, în prima  zi de  Paști , s-a gândit să-mi mai ofere un gingaș surâs!
Atâtea taine, florile!

vineri, 6 aprilie 2018

„Mergi la cer

și te așază
Lângă tatăl creator,  
Tu ce lași în lume pace,
Tu, Iisuse  salvator!„

Îmi era  dor   de frumusețea tainică a   serii  de „Vinerea  Patimilor„!
Așa  cum o  știu, păstrată în suflet. Cu parfum de  zambile,  cu  ploaie   curată și pași  fără grabă.
  Și , adunată laolaltă,  lume  multă  cu  privire  blândă , tresăriri  pe  cărări de  iarbă crudă.
  Îmi era dor  să ascult și  să  cânt  Prohodul!
„Neamurile  toate„...”Primăvară  dulce..„
  Și mi-am îndeplinit  dorința!
   O seară  mângâietoare, ca  verdele  ghicit  al arborilor  ce înconjoară schitul!
Afară,  cântau  păsările!  
Ce caldă ofrandă!
Cerul  și Pământul, în deplină armonie!