homo homini lupus (est)

Vorbele de mai sus mi-au venit in minte dupa meciul de fotbal , cu sarbii.

Dimineata de august- stiu cu precizie luna, pentru ca se petreceau atunci, intr-o capitala a unei tari europene, niste evenimente grave; locuiam la etajul I, intr-un bloc, situat la intretaierea catorva strazi importante.
M-au trezit niste strigate omenesti, care semanau cu mugetele unui animal.
Am deschis fereastra.
Era ceva greu de inchipuit- crud, monstruos: un - tzaran- nu stiu cum ajunsese acolo cu carutza, il lovea pe un altul, cazut la pamant, cu picioarele si cu biciul, in acelasi timp, fara sa se mai opreasca.
Nu intervenea nimeni, desi erau trecatori.
N-am rezistat. Am refuzat sa ma uit.
Ceva mai tarziu, vecinii povesteau ca motivul dezlantzuirii ar fi fost sotzia celui care lovea.

In urma cu cativa ani, in apartamentul de deasupra locuintei mele s-a mutat o familie: mama, fiul ei de vreo 16- 17 ani si prietenul femeii.
Adultii erau foarte harnici. Atat de harnici, incat reparatiile casei au durat cam cinci luni.

Se faceau zilnic, fara exceptie, cam de pe la sase dupa amiaza.

Odata, mult dupa miezul noptii, m-au trezit niste urlete ingrozitoare. Nu-mi puteam da seama ce se intampla.
Instinctiv, am deschis fereastra.
Undeva, nu foarte departe, in gardul viu, din fatza blocului vecin, doua umbre loveau, in acelasi timp, cu picioarele si cu pumnii- atat cat puteam sa deduc, mai degraba, intr-o fiinta.
Ca-ntr-un sac.
Fara incetare.
Sacul urla, se zvarcolea, cerea ajutor.
I-am recunoscut cu greu vocea.
Era tanarul de deasupra.
Cei doi erau” parintii”.
Am sunat imediat la politie. La ora aceea , mi-au cerut atatea detalii, pe care nici nu aveam cum sa le dau si eram atat de revoltata, ca mi-am iesit si eu din pepeni.
Au venit doi politisti mult prea tarziu, dupa ce, un barbat, mai indraznet, a sarit in ajutorul fiintei care trecuse prin chinurile iadului.
Iadul pe pamant.

Nu stiu cat conteaza motivul pentru care s-a declansat ce vazusem, nu mai conteaza, ca , intre timp , ba da, conteza, ca respectivii s-au mutat si ca baiatul a ajuns , mai tarziu , in inchisoare, pentru violenta.

Ma gandesc la omul devenit cel mai crud dintre animale, in anumite momente.

Am ajuns cu gandul la intamplarile cele mai intunecate din viata mea, dupa ce am auzit comentariile despre comportamentul sarbilor in tribune, la meciul de fotbal, de acum doua zile.

Si nu pot sa nu ma intreb- unde este granita dintre om si animal?

Maxima am invatat-o in clasa a X-a- era valabila, pe vremea aceea, pentru a marca diferenta intre cele doua "lagare" ale vremii.
Intre timp, am aflat ca ea nu este doar un concept; este o traire organica si ca legile dupa care functzioneaza se pierd in ascunzishul fiintei umane.
Mocnesc.
O simpla fisura , si gata..
Nimic n-o mai poate opri.

Dar, ca o replica a gandului bun, mi-am mai amintit ceva; de data asta, frumos.
Ceva invatat tot in adolescenta.

” Pamantul are loc pentru toti”- versul 47 al poeziei” Vanatorul din Alpi” de Schiller.

O caprioara, urmarita in muntzi, se simte fara scapare; jos, prapastia- alaturi, omul cu arc shi sageata.
Atunci se aude duhul muntzilor care-l opreshte pe vanator:

”De ce aduci moarte si jale pana aici la mine?

Pe pamant este loc pentru toti!

obrazul subțire cu cheltuială se ține!

Cu capu' n nori,
cu picioarele pe pământ,

cu o sănătate de fier,

Vârsta?
peste 100 de ani!


O DOAMNĂ VENERABILĂ!







Vedeta de la naștere!

p.s.
își schimbă

fondul de ten odată la 7 ani( 50 de tone vopsea maro închis)
și
înălțimea cu câțiva cm. datorită contracției și dilatării aliajului.

fara cortina

Este ziua mondiala a teatrului.
Voiam sa scriu ceva; chiar ma gandisem la versurile lui Iancu Vacarescu ”V-am dat teatru/ vi-l pazitzi ca un lacash de muze./ Cu el curand vetzi fi vestitzi, / Prin veshti departe duse”.

M-am razgandit.

Pentru ca o vad din nou- trei zile la rand.
Se tot duce. Shi vine. Fara vreo treaba.
Nu shtiu catzi ani are.Vazuta in treacat, pare o mana de om. Acoperita intr-un trening.O shapca trasa pe ochi.
Daca te apropii , ii vezi shirurile de brazde pe obrajii de culoarea lumanarii.

O shtiu de multzi ani.
Era secretara la un liceu.
Frumoasa. Foarte cocheta.
Copiii noshtri erau colegi de clasa.
N-am schimbat niciodata niciun cuvant.

Au trecut anii. N-am mai vazut-o. Nici pe fiul ei.

Acum cateva luni , am trecut una pe langa cealalta.
I-am intalnit ochii..Nu priveau nicaieri. Erau absentzi . Ca doua puncte.
Ieri, cand coboram dintr-un taxi, am zarit treningul mergator.
Se legana. Fara nicio directzie.
Am ramas in spate.
Daca n-ash fi cunoscut-o, ash fi zis ca nu gaseshte o adresa. Sau ca a notat-o greshit.
Dar mi-am dat seama ca ratacise calea.

Calea ei.

Acum o vad din nou.
Sta pe banca din fatza blocului meu. Fumeaza. Tzigara de la tzigara.
Nu shtiu daca are vreo tzinta.

Mi-ar placea sa cred ca nu s-a oprit aiurea.
Sunt multzi copaci shi multa verdeatza.

Si se vede padurea.

oglinzi mishcatoare

Cine cu cine seamana?

Suntem asemenea florilor?
sau ele sunt imaginea noastra in nesfarsita gradina a vietii?

De cand le ingrijesc, traim intr-o comunicare speciala- ma bucur vazandu-le, imi umplu privirea; si sufletul ;si trairile.
Si ele rad in lumina.

Furata de iuresul lucrurilor, le-am cam lasat deoparte ..

Cata tristete si deznadejde se aduna in chipul unei flori abandonate..frunza pierde verdele, se intristeaza –n galben de singuratate, se apleca intr-o tanguire abosita.
Si plange.
Fara lacrimi.
Plange in clipa ce se stinge .

Un chip, pana ieri , tanar, si-a coborat aripile, inchizandu-se.
Ca si cum clipa ar fi devenit veshnicie.

Suratele rad vesel in toate culorile zilei.
Traiesc clipa.
Alta clipa.

de-a valma

Si-a pierdut certificatul de nastere.
L-o fi ratacit printre ifosele babelor.
Sau l-a prins vreo flacara , cand a ars fruzele uscate din livada.
Fara actul asta, nu-l mai recunoaste nimeni; fiindca s-a schimbat mult.
Este un zanatic.
Cand rade, cand plange.
Intr-o dimineata, s-a sculat cu noaptea in cap. Si-a inceput sa cante. Cu toate glasurile deodata. Rasuna padurea.
Brusc, s-a razgandit. Si-a amintit ca mai are pe undeva niste valatuci de vata rece.
Si-a inceput sa toarca.
Cand a obosit, s-a culcat. Cu fata spre rasarit.
S-a trezit intr-o ureche. Care-i tiuie. Rau de tot.
A inceput sa vajaie.
Si sa izbeasca.
Sa urle.
Ca un nebun.
Rupe tot.
Cineva l-a chemat deoparte si i-a spus ca nu este singur, asa de capul lui.
Rusinat, a inceput sa planga. Cu lacrimi reci, risipite. Ca de mazariche.
Arunca in ferestre, in copii, pe strada.

A uitat de el.
A inghetat.

Cu toti ghioceii.
Cu toti mugurasii.

Cand m-am trezit, era in fata ferestrei.
Cu greu l-am recunoscut.
A imbatranit.
Are barba .
Si mustati lungi.
In locul sandalelor usoare, si-a pus niste bocanci vechi.

Cine sa-l mai inteleaga?
Candva era in randul lumii.
Avea nume.

I se spunea simplu.

Martie.

Rudele il alintau. Il strigau martisor.
Pe atunci isi legase de un deget un ciucuras. Alb cu rosu.
Sa nu se deoache.

viatza ca o iluzie

1.Ipoteza:

Roman bun;
Roman prost;

2.Intrebari:

Care minte?
Care disimuleaza?

3. Raspuns fara demonstratzie ( axioma)

Amandoua.

4. Raspuns cu demonstratzie

Se zice ca toti cititorii de romane, indiferent de : varsta/religie/gen/stare sociala/aspect fizic/domiciliu sunt nemultzumiti de soarta lor.

Fug de propria viatza .

Asta cu dimineti blande/aspre/ grabite sau lenese,, cu zile insorite/libere/ scurte sau neplatite, cu seri linistite/ lungi/obosite sau cheflii, cu nopti albe /instelate/nedormite sau furtunoase .
Cauta alta.
Unde?
In romane.

Ei, adica scriitorii, ca sa le fie pe plac cititorilor, construiesc o alta lume.
Nonconformista.
De fictziune..

Daca scriitorul itzi serveste o iluzie care te fascineza, romanul este bun.

Pentru ca minte frumos.

Daca el nu prinde shmecheria, adica nu te convinge sa-i cumperi iluzia, romanul este prost.

Pentru ca minte.

p. s. fiind o demonstratzie fara exemple, poate fi combatuta.

matinala

Am uitat sa cumpar apa , asa ca intru in prima dugheana din sat.

Este putzin peste ora 9.
Fum sa-l tai felii.
Cateva mese scrijelite.
In jurul lor, sapte-opt barbatzi intre 30 shi 40 de ani.
Soioshi.
Prea soioshi.
Trag din tzigari shi sorb din pahare.Un lichid colorat. Nu-mi dau seama ce poate fi.
Iau apa si ies.


Ma intreb asha, ca omu’ care incearca sa-i intzeleaga si pe altzii- la ora asta nu le-ar fi stat mai bine alaturi de nevestele/mamele/soacrele/tatzii lor la pus ceapa in pamant?
Ca este vremea.

Imi vine sa cred ca sunt multzi dintre proaspetzii shomeri.
Sau ieshitzi de la”mititica”.

Traim sub acelashi soare.
Mai mult.
In aceeashi zona.

Shi asta imi da de gandit.

iarba verde de acasa

Astazi fiecare dintre noi consuma de doua ori mai mult fata de acum cincizeci de ani..

Sa te bucuri, sa te minunezi, sa te sperii? Cine stie..

Sa fi fost asta motivul pentru care prima doamna a Americii a trecut la greblat/curatat/pregatit terenul din gradina in mijlocul careia se afla sediul pastorit de sotul ei?
Mi s-a parut absolut naturala, normala, inconjurata de atatia copii, dornici sa fie utili. Sa cultive legume. Sa invete a trai sanatos.

Am vazut apoi, intr-un mare parc , oameni de toate culorile si varstele, invatand sa identifice plante cu proprietati culinare.
Adunau mure si mancau cu mare pofta.

Involuntar, mi-a venit in minte ceva: la noi, asemenea lucruri ar parea firesti?
Sau imediat ar aparea in ziare, si la toate televiziunile -cu litere mari si cu niste poze uratite alaturi anuntul- doamna X ne scoate la pascut;
sau poate si mai rau..

Tot intrebandu-ma, am ajuns la tara.
Curtea casutei este mare.
Fara piatra. Fara nisip. Multe ierburi.
Am descoperit usor stevia. Foarte buna pentru o ciorbita acra.
Au iesit si urzicile.Nu-mi place sa le pregatesc.
Pentru ca nu mananc . Ar fi ca si cum le-as simti urzicandu-ma in gat.
Stiu ca sunt excelente, acum primavara.. Ca ajuta la reimprospatarea sangelui.
Ceva mai departe, am gasit fire de patlagina. Si mi-am amintit de bunica. Ne punea cate o frunza mare pe locul in care ne raneam jucandu-ne sau pe vreo intepatura capatata in alergatul prin gradina . Lega locul cu o fasie curata si rana se vindeca.
Intr-un colt al curtii, am gasit o intreaga poienita de rozmarin si alaturi cateva tufe de levantica. Sunt atat de parfumate!
Mama punea fruze de rozmarin printre ouale colorate de Paste.
Bunica usca frunze de levantica - ea spunea "alivanta"-si le presara printre rufe.
Sau de busuioc.
Parfum natural.

N-am uitat de unde am plecat.
Si-mi pare tare bine!

intre adverb si conjunctie

Locurile au nume.
Unele devin simboluri.
Multe raman amintiri.
Altele traiesc . Prin ele insele.

Cand spun Bucuresti, ma gandesc la Ceasul Universitatii. Pentru ca de acolo, am vazut , candva, lumea, altfel de cum este astazi.
Daca spun Iasi, ma gandesc la Copou si la manastirile din nordul Moldovei, vazute intr-o vara unica.
Cand spun Brasov, ma gandesc la „ Balada pentru Adeline”;
daca zic Cluj, imi vine in minte o ploaie torentiala, care nu are nicio legatura cu textul unui cantec, ci cu ziua in care am vazut orasul , printre fulgere.
Daca spun Baia Mare, ma gandesc la o clipa; si la o ie, pe care n-am reusit s-o cumpar.

Cand spun Craiova, ma napadesc emotiile- revad vara in care am „tocit " pentru un examen greu, la sfarsitul caruia , un profesor batran si ursuz, dupa ce mi-a trecut nota in carnet, a spus ca rochia mea rosie este frumoasa.
Si nu pot sa nu ma gandesc, cu mai mult decat admiratie, la coordonatorul lucrarii mele de licenta, cu tema” Ion Pillat- simbolist si clasicist”; si la ziua in care, pentru a o prezenta , m-am imbracat cu fusta verde closh si ie, pe care le pastrez,- erau moderne atunci, astazi , daca domnisoarele m-ar auzi, ar rade in hohote.
.
Cand spun Curtea de Arges, vad manastirea lui Manole- in toata splendoarea ei- si copacul cu aripi deschise in toate partile.

Daca spun Pitesti, ma gandesc la milioane de clipe, cuprinse in aproape 40 de ani.

Strainii se gandesc la „ Simfonia lalelelor”- este un eveniment anual, chiar frumos.

Inainte si in timpul.

Nu si dupa.

Cand apar in presa imagini cu flori smulse , cu spatii in care s-a intrat cu bocanicii rautatii. Si ai necuviintei..

Nici la cum arata centrul orasului, dupa ce musafirii isi iau calabalacul.
Daca ai trai aici sau daca esti in trecere si-ti ramane putin timp, merita sa te plimbi, macar un ceas, prin padurea- parc” Trivale”, nu pentru ca este numele cartierului in care locuiesc.
Ci pentru padure. Pentru aleile ei. Pentru farmecul unic.
Desi, daca o fi adevarat ce scrie presa, nici padurea nu mai este a tuturor, ci a unora.

Au „ ciopartit-o”- asa citeam.

Cel mai frumos este toamna.
Asa simt eu. Stii cate culori poti vedea? Infinite, unele imposibil de prins in panza artistilor
Stii cate glasuri poti auzi? Toata muzica scrisa/nescrisa/cantata/necantata inca..
Padurea mea este o fiinta colosala, cu mii de brate si cu un suflet urias.

Si mai este ceva pentru care merita sa te opresti in Pitesti; la cativa km de oras, pe soseaua nationala, catre Bucuresti, se inalta conacul Bratienilor, de la Florica, ascuns in pacea tihnita a unei gradini fastuoase, la care ajungi, dupa ce te lasi dus de o carare tacuta.
Trebuie sa calci usor, pentru ca in aceste locuri pline de poezie „Nu vorbele, tacerea da cantecului glas”.

Florica- devenita o mica Arcadie-gratie nepotului Bratienilor, poetul Ion Pillat, care n-a urmat drumul politic al inaintasilor, te intampina , in orice anotimp, enigmatica, cu o „ naframa de visare pe zavoi”.
Clopotul din sat aminteste de radacini ancenstrale, al caror suflet vibreaza” printre umbrarele de nuci”.

Nu este nevoie de multe vorbe; vei trai mirajul clipei, daca intri, pe varfuri, in „ Odaia bunicului”, unde „ ceasul lui pe masa si-a mai pastrat tic- tacul”.

mea culpa!

Cu niste zile in urma, nu multe, dar tot in urma sunt, Trexel scria pe blogul lui despre un tanar-Laurentiu Moise, care are nevoie urgenta de ajutorul lumii, pe care, nici de-al dracului nu vrea s-o paraseasca.
Am gasit ideea apoi si pe blogul Laviniei si la „Nerezonabilul profesor” si la „supravituitor”.
Am plans citind. Am plans. Si atat.
Mi-am propus sa merg la banca, am notat corect codul, pentru ca mi s-a mai intamplat sa mi se returneze banii ; am tot amanat.
Nu m-am dus. Da, recunosc, nu m-am dus. Nu stiu de ce .

In dimineata asta, am citit pe blogul unei domnisoare , care este si frumoasa, si fina, si desteapta, si bine imbracata, ce a facut ea in aceasta saptamana, in afara de a merge la slujba/spectacole/ cu prietenii.
A impartit din ce este al ei unor nefericiti, aducandu-le zambet in suflete.
Din tot sufletul.
Si „i-a miscat” si pe altii.

M-am rusinat.
Tare de tot.
Si m-am pedepsit, pentru faptul ca sunt la fel ca multi altii, ca ma intereseaza cel mai mult si mai mult persoana mea. Si familia mea.

Am fost la banca .
La prima ,o domnisoara acra, ca zeama de lamaie, mi-a spus ca… una, ca alta- nu mi-a luat banii.
N-am renuntat.
Am gasit bancpost in zona.
Locuiesc intr-un cartier frumos, poate cel mai mare din oras. Unde sunt cei mai multi bogatani. Pentru ca este aproape de padure si vilele uriase se tin lant.
Am avut o surpriza.
Eram singura care facea o astfel de donatie .

S-a mirat si functionara, a carei fata incordata, la inceput, s-a colorat incetinel ca o zambila.
Nu albastra.

Cred ca voi, tinerii, despre care lumea zice asa si pe dincolo, sunteti mai sufletisti decat generatia parintilor vostri. Mai generosi. Mai frumosi. Mai ales pe dinauntru.
Va admir sincer!

chiar

Tanar(a) fiind,
auzi/crezi/intelegi ?
cand ti se spune, inainte de a lua o decizie importanta,

ai grija!

Nu vreau sa privesti inapoi si sa-ti doresti sa fi facut altfel..

p.s.
intrebarea este valabila si daca verbele sunt la perfect compus sau viitor.

sincron

Purta ochelari negri.
Il vedeam aproape zilnic, in zilele de vara.
In blaconul apartamentului vecin.
Citea ziarul.
Mereu acelasi.
Si ingrijea niste flori, foarte frumoase.
Apoi , am inceput sa ne salutam. Sa schimbam o vorba – doua. Copiii nostri aveau varste apropiate. Invatau in aceeasi scoala.

Era profesor.

Intr-o zi au disparut muscatele.

Pentru totdeauna.

Prea multe emotii.
Intr-o singura inima.

aparenta

Se zice ca te poti ineca si intr-o apa de 2 centimetri.

Cu amintiri.

(ani de liceu..cu emotii)

asa sau altfel

Esti superstitios( oasa)?

Daca da – e treaba ta, daca nu – cam tot asa;

Am auzit ca:

. daca, inainte de a te culca, dai un nume fiecarui colt al camerei, la desteptare, primul, la care te uiti, iti va zice numele persoanei care te iubeste cel mai mult;

uit sa dau nume.

. oricine are o gropita in barbie a fost atins de Cupidon;
am.

. aduce ghinion sa omori o gargarita;

imi plac gargaritele.

. daca, in prima noapte, dupa ce ti-ai cumparat pantofi noi, te culci incaltat( a ) cu ei, iubit(a)(ul) va veni in vis sa te descalte;

o singura data am dormit cu pantofii noi- langa perna- aveam 7 ani; erau superbi.

. daca ai fost de 3 ori domnisoara de onoare, risti sa ramai nemaritata;

m-am maritat inainte de a fi fost invitata la vreo nunta.

ca in proverb

Chiar m-am straduit. Fara folos.
Pentru ca este atat de vioaie, elastica si shmechera, incat sare ca o minge, cand ma apropii.
Ghemul asta de plus negru este insufletit. Are niste ochi ca bumbii de papadie inflorita.
Nu stiu al cui este, pentru ca nu sta la vorba.

Cum sa nu-mi doresc sa-i fac o poza?
Imi doresc.
Dar nu reusesc.


Ori de cate ori mergem la tara ( casuta este oarecum izolata de sat), vine tiptil, arcuindu-se ca o balerina.
Isi cauta un locsor si, miscandu-si ochisorii aia nebunatici, sta la panda.
In cateva randuri, a gasit usa bucatariei deschisa si a inghitit ea pranzul , care avea alta destinatie.

Ieri a fost cald si frumos.
Gratarul sfaraia .
Ea umbla de acolo- acolo, ca o sfarleaza.
Cred ca nu vrea sa fie imortalizata.
Se teme ca nu care cumva sa fie atrasa in vreo capcana.

M-am luat cu treburile. Din cand in cand o mai vedeam .
Si , dintr-odata, s-a arcuit. S-a sprijinit pe labutele din fata, a prins viteza, si, ca un arc , s-a aruncat in fata.
Am refuzat sa privesc scena.
Sarmanul soarece, cat e el de soarece, n-a mai scapat.
Ma intrebam de unde o fi aparut?

Ca orice musafir bine-crescut, pisica, dupa ce si-a primt rasplata, a plecat.

Spre seara, am desfacut caciula de coceni, cu care ma sfatuise colega, care mi-a daruit un smochin, sa-l protejez de frigul iernii.

Atrasi de boabele de porumb , scapate printe foile uscate, soarecii si-au gasit un adapost sigur.
Cand au terminat proviziile, au atentat si la tulpinita frageda a pomisorului.

Unul dintre ei s-a lasat prins , dupa o alergare prin toata curtea.

Daca pisica neagra si-ar fi prelungit vizita, mi-ar fi fost de mare ajutor.
N-a fost sa fie!

altruism de primavara

„Fericirea adevarata n-o are , nu poate s-o aiba decat acela care o da..si, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie sa incepi prin a o da”.
Alexandru Vlahuta


p.s. greu exercitiu..

cand cerul zambeste

Cateodata, si astrii, in jocul lor , devin intelepti.
Si generosi.
Aduna pulbere de stele si trimit, printre pamanteni, alesii.

Astazi- 14 martie, printre altii, in ani diferiti si in locuri diferite , au venit pe lume 4 nume speciale.

Albert Einstein
Fizician
14 martie 1879-18 aprilie 1955

A creat teoria relativitatii .

"Pune mana pe o soba fierbinte un minut si ti se va parea o ora.Stai cu o fata frumoasa o ora si ti se va parea un minut.
Asta este relativitatea"

Il omagiem pe regele valsului,
Johann Strauss- tatal,
compozitor, violonist, dirijor
14 martie 1804-25 septembrie 1849
in fiecare zi de Anul Nou, cand de pe scena marii Opere vieneze, urmarim"Marsul lui Radetzky”.
Astazi ne amintim ca, in afara de valsuri si polci , a dat lumii si un alt mare compozitor, care avea sa-i duca mai departe gloria- Johann Strauss-fiul.

Alexandru Macedonski
poet, proztor, teoretician
14 martie 1854-24 noiembrie 1920
Nu despre opera literara a poetului care‚ in”In noaptea de decembrie”, cautand parfectiunea-himerica Mekka- si negasind-o, se izola de lumea ostila, as vrea sa vorbesc .
Nici despre conceptia lui ca”Poezia zboara, alearga, fuge despletita, aici in nori, aici pe pamnat si putin ii pasa ei de compasatele reguli care construiesc logica prozei”.
In lumea sunetelor si a culorilor,„ dealul canta si liliacul e-nflorit”,
‚Si dulce e viata in sali de alabastru”

„Urcand pe pomi, zambind pe casa
Se surpa rozele gramada,
Sau intocmesc cate-o cascada
Pe vreo alee mai retrasa”.
El a simtit ca
”A noptii sublima maiastra
E ascunsa-ntre roze, si canta.”

ci despre

fiul generalului Macedonski, cel care a realizat o casatorie”de inclinatiune” cu Ana Rallet-Slatineanu, descendenta a familiei Ghika si a carei zestre a fost de 32000 lei de aur,14000 fiind dati in numerar.

Era o fire dificila, nervoasa, usor instabila, ciudata.
Este de notorietate epigrama adresata "Unui ins pretins poet,/s-a dus pe cel mai jalnic drum/l-as plange, daca-n balamuc/Destinul sau n-ar fi mai bun/Ca pana ieri a fost nauc/Si azi nu e decat nebun", care a declansat mari discutii la vremea aceea;
ca si faptul ca a fost „intepat „ de Caragiale, cu care nu a avut o relatie prea linistita.

Se mai povesteste ca atat de mult iubea culorile si simbolistica lor, incat romanul „Thalassa” a fost scris cu cerneala violeta.
Criticii i-au reprosat ca prin acest amestec de poem simbolic si roman liric ar fi rasturnat valorile, prin rituri de androginizare simbolica, printre altele, baietii travestindu-se in fete si fetele in baieti sau prin descrierea unor practici homoxesuale.

Isi facuse blazon aurit pentru casa lui din strada Dorobanti, unde ii primea pe cei care cochetau cu muzele. Intr-o camera, tapetata cu atlaz rosu, asezat pe " tronul poetului", imbracat in straie aurite, impartea celor pe care ii considera demni de a-i calca pe urme inele cu pietre false.
Cincinat Pavelescu, la o aniversare," i-a dedicat" o epigrama, pentru care tatal autorului a " spalat" dezonorarea maestrului cu 500 de lei.
'Maestrul nostru are o boala
Ii plac sticletii. Dar in dulap
Vad colivia goala
Fiindca sticletii-i are-n cap".

A murit inhaland parfum de trandafiri..Rozele!!!
Pentru el

”Viata este o ciudata comedie care amesteca impreuna si dureri si bucurii, punand lacrimi langa zambet, punand zambet langa plans.”


Alexandru Paleologu

scriitor , critic literar, diplomat, om politic
14 martie1919 -2 septembrie 2005
Prima oara l-am vazut la o serata muzicala a lui Iosif Sava. Apoi intr-o vara, la Targul de carte” Gaudeamus”, unde semna prefata unei carti.
I-am ascultat cu o mare placere vocea; avea un timbru fascinant.
Apoi l-am urmarit in interviurile Cristinei Topescu, vorbind despre femeile din viata lui.
O discretie fermecatoare, un fel de duiosie tandra.

Si cand i-a aparut cartea”Politetea ca arma”, am gasit acelasi farmec cu care vorbeste despre femei, fie printese- Ana de Noilles sau Martha Bibescu, fie despre” la fille de bordel”-femeia supusa- cea careia nu-i trece prin minte sa-si aroge vreun ascendent” nimic altceva decat cea mai umilita conditie, tratamentul cel mai lipsit de cuviinta”.
Eseul se cheama "Fetelor, rugati-va pentru noi!"
Tulburator titlu!
Tulburatoare ruga!
Domn autorul!, care incheie spunand ca” marele poet e pandit de primejdia trufiei si numai pilda sarmanelor fete de bordel il poate apara si ocroti”.
Nu stiu cati vor fi fost de acord cu spusele conului Alecu; poate ca unii l-au blamat si cand era in viata, poate ca o fac si acum.
El are raspuns la toate:

„Prostia este eterna si invincibila; e o hidra cu nenumarate capete care cresc la un loc de cate ori le tai, de aceea trebuie taiate mereu cu acizii inteligentei, pentru a o tine in sah; e tot ce se poate face contra ei”.

Noi, romanii ,nu suntem o tara balcanica, desi multi occidentali ne numesc astfel si o afirmam, adesea , si noi.Nu suntem balcanici, fiindca suntem nord-dunareni.
Exact ar fi sa ne numim carpatici".

?!

Furnicile nu dorm niciodata...

13

Mircea Eliade

13 martie 1907-22 aprilie 1986

„In dragoste nicio certitudine nu e definitiva. Lucrul acela elementar-sentimentul ca esti iubit-trebuie necontenit verificat, pentru ca o singura indoiala, o singura greseala surpa totul in nebunie si extaz.”

"Orice femeie pe care o iubesc ma apasa, ma sugruma si, fara voia ei, ma destrama si ma topeste, pana la descompunerea totala.”

"Femeia ne invita intotdeauna s-o privim asa cum vrea ea”.

" Omul este singurul animal care-si poate rata viata".

"Daca fiecare ar activa fara gandul recompensei, pamantul ar fi un rai".

din mers

Cu mantoul proaspat curatat, dupa ce i-a asortat o palarie cocheta-verde intim- si bijuterii noi, strada respira prin toti porii.
Primavara se simte , mai ales, pe fetele trecatorilor.
Cei mai multi sunt elevi de liceu.
Cu- si fara- cercei.
Cu- si fara- ghiozdane.

Caut un cabinet oftalmologic.
Cel pe care il stiam are o eticheta , pe care am mai vazut-o si pe alte cladiri- Spatiu de inchiriat.
Ma uit la toate firmele si , pentru ca am timp, citesc afisele. Si am ce sa citesc.
Unele sunt mari.
Altele si mai mari.
Uite cladirea asta in galben si rosu si-a acoperit amandoi obrajii.
Pe frunte scrie- Agentie imobiliara.
In dreapta ”Atatea vise, atatea drumuri!”. In stanga ”Vino! Vei ramane prietenul nostru!!
Citesc si vreau sa inteleg- adica daca visezi o casa trebuie sa faci atatea drumuri, pana cand vei ajunge prieten(a)(ul) patronului ?
Sau vii de atatea ori, incat o sa pari de-al casei..
Nu, nu cred ca inteleg.

Alaturi- Pompe funebre. Lista cu tot ce trebuie.
Preturile sunt cam sterse. Ploaia de saptamana trecuta, imi zic in gand.

Un pas mai departe”Viitorul suna bine!”
Da! Asa mai merge!
Depinde si aici , in ce retea intri.

In sfarsit , rasuflu , am gasit ce cautam ”Cel mai bine pentru ochii tai”.

O sa aflu peste doua saptamani, cand vor fi gata ochelarii, ce noroc am avut .

cocteil"criza"

chelnerul:
cu ce sa va servesc?

eu, tu, noi, voi, la rand:
un strop de cafea , doua picaturi de coniac; agitati bine si turnati intr-un pahar mare de apa chioara.
La pachet, va rog!
Ma asteapta musafirii.
In strada.


p.s.
a se respecta intocmai concentratia, mai ales dupa diverse campanii .
In lipsa ingredientelor, va puteti imbata cu apa rece.

( el) (ea), (ei)(ele)- gargara.

Bil si pantofii unei fete

O prietena a povestit , pe blogul ei , o intamplare nostima .

Asa mi-am amintit povestea unui catel drag, simpatic , dar si altfel..

Cand feciorul meu cel mic, care are acum 28 de ani, era in clasa a sasea, i-am cumparat, cu acte in regula, un boxer.
De la Bucuresti pana acasa l-am botezat- Bil.
I se potrivea.

Stapanul lui, adica baiatul meu , a promis ca se va ocupa indeaproape de jucaria latratoare. Dar a uitat destul de repede.
Asa ca , am mai primit o norma. Fara remuneratie. Din dragoste.
Si azi asa, maine asa, Bil a tot crescut; cerea multa atentie . Speciala.
Sotul meu mergea la un centru din afara orasului sa-i cumpare hrana potrivita. Cand eu plecam la scoala, il plimba el.
Vecinii credeau ca ne-am pensionat, ca toata ziua eram la plimbare cu patrupedul nostru drag. Odata, toti, din nu mai stiu ce motive, am intarziat. Vecinul ne-a certat foarte tare, pentru ca , de la noi din casa, timp de vreo ora, s-au auzit cele mai alarmante latraturi.

Pe cuier, adica la inaltimea unui adult, aveam mai multe reviste.
Singur si plictisit, Bil a vrut sa se uite prin ele; si, pentru ca n-a gasit ce voia, le-a transformat in sute de fasii. Umpluse casa cu ele.

Nu ne mai ajungea timpul.

Intr-o zi, faceam pregatire cu o eleva de liceu.
Bil dormea in sufragerie-de obicei, era asistentul meu- se aseza pe fotoliu si asculta partea care il interesa. Apoi sforaia usor.
Eu si fata am lucrat intr-o alta camera. Cand am terminat, am iesit prima.
Am zarit pe covor o limbuta de pantof.
Am avut , asa, un fel de strangere de inima, dar am fost tare.
El se prefacea ca doarme.
Ma privea cu un ochi.

In hol, pantofii turcesti, cu fundulite, ai fetei erau facuti praf.

Incepuse ploaia.
Nu-i puteam imprumuta nimic . Purta cu doua numere mai mult decat mine.
Ea se uita la mine, eu ma uitam la ea, amandoua ne uitam la Bil; eu am ingaimat cate ceva, de circumstanta.. fata trebuia sa plece acasa.
I-am sunat pe parintii ei si tatal i-a adus de incaltat.
Martorul ocular al discutiei, autorul de drept al dezastrului , n-a scos un sunet.

A trebuit sa renuntam la el.
Cu mare durere.

Intr-un sertaras ii pastram toate lucrusoarele.
Si cartile despre cum se cresc cainii.

Toti am suferit ca dupa o lunga si dureroasa boala, dar am hotarat ca un apartament de bloc, oricat de incapator ar fi , nu este locul ideal pentru un caine;

mai ales, daca tii incaltamintea acasa.

restante

Ieri a fost primavara.
De dimineata pana seara.
La pranz , pardesiul cuiva inflorise in culoarea liliacului.
Cativa pensionari au coborat la o partida de table, iar doamna bruneta, cu bentita verde, si-a adunat pisicile in spatiul revendicat rapid, dupa topirea zapezii.
Ce mai! a fost primavara.

Si, ca din senin, cum s-a luminat de ziua, o baba, nu se stie care, si-a amintit- astea nu iarta nimic- ca are de platit niste polite.

Si-a tras cojocul pe dos , o cagula pe fata, sa n-o recunoasca suratele si fostii vecini si, calare pe matura din dotare, a pornit-o la intamplare.

Loveste cu biciul in stanga si-n dreapta.
Plang norii.
Cu lacrimi mari, inghetate de spaima. Fulgi razleti se risipesc din barbile lor carunte.

Mesteacanul stranuta , frangandu-si degetele lungi.

O vrabie, uda leoarca , a ratacit drumul spre cuib. Nu are umbrela, asa ca dormiteaza pe marginea ferestrei.

Afurisita baba!
Pe toate le incurci..

punct si de la capat

Dupa atata rasfat, cu flori de import sau culese de prin zavoaiele autohtone, oferite sau promise cu lacrimi in ochi, pentru cand se va da al treisprezecilea salariu/sporul de vechime/diurna pentru deplasarile trecute/prezente/viitoare, barbatii au scapat basma curata.

Babele, cu chiu cu vai, si-au dezbracat cojocelele cam sifonate . Le-au agatat pe cate o creanga , scapata , ca prin minune , de sub toporul elvillei- o persoana care si-a inceput afacerea cu un dolar. De imprumut.

Au ramas in catrinte si in ii.

Cele care au fost prezente, la timp, in cabinetul medicului de familie, se tin bine.
Nu le inteapa romantismul . Nici inima.
Daca au mai luat, preventiv , si calciu , chiar sunt vioaie.
Si-au suflecat manecile si - directzia bucataria!Trebuie sa pregateasca, din-te-miri- ce, felul traditional al zilei.
Sosesc, de multe ori fara sa se anuntze, vanturile alea , cu ochelari fumurii, de la miazanoapte.
Ca lor nu le pasa de criza.Vin in control.
Si romanca, gazda buna si ospitaliera , s-a mai modernizat. In loc de paine si sare, nu poate sa ofere cele 41 de pahare cu vin direct pe burta goala. Macar un castronel cu 'macinici' sa aiba si ea..
Mai putini covrigi. Mai multe gauri. Cu scortisoara si miez de nuca.

Pana la controlul viitor, sosesc si mieii.
Cel gras se ia direct din turma lui Bucur, care si-a schimbat, intre timp , numele. Si ocupatia. A devenit patron. La steaua. Care, cand rasare, cand apune.

Asa este lumea- schimbatoare- pleaca ai nostri, vin ai vostri.
Noi ramanem.

Tot aici.

chiar astazi

o floraresa oachesa : cu tot papagalu' nostru, n-am vandut daloc, trece , sa uita si nu ia nimic, e criza da bani..

flori pentru flori

LA MULTI ANI TUTUROR PRIETENELOR MELE!

cutiutza cu amintiri

ieri spre maine

Maretie a inceputurilor, lumina nedefinita, prinsa in uriasul calendar lumesc,” muzica ratacita in carne”, cum o numea Emil Cioran, femeia este una dintre marile opere ale lui Dumnezeu.
Napoleon spunea ca daca proza este barbatul, poezia este femeia.
Primul care a ocrotit-o, chiar pe cea pacatoasa, a fost Hristos. A avut intelegere. Poate chiar duiosie.
Imparati, regi, conti, printi i-au cazut la picioare-gandurile lor s-au asezat cerc, in jurul ei- 500 de ani de pictura- de la Leonardo da Vinci la Pablo Picasso- sculptorii i-au modelat in materie spiritul matern, dar si gratia, sublimul formelor si misterul .
” Ah, ochii mei, ravnind splendori fidele,
ca sufletul meu propria-i salvare,
n-au alt mijloc prin care
sa urce-n cer , decat privind modele..”.

Au cantat-o muzicienii, au ingenuncheat sub ferestrele ei trubadurii.
Poetii i-au inaltat ode..
„In cinstea ta-cea mai frumoasa
Si mai nebuna dintre fete,
voi scrie trei ode
trei romante”.
A fost rasfatata,
„Si-acum da-mi mainile,
Da-mi ochii
Da-mi gura
Da-mi viata toata.
……………….
Iar maine-n zori
Fii libera din nou” .

A fost privita fara cinism, chiar cand viata a purtat-o prin locuri dosnice- barbatul indragostit stia ca in suferinta femeii este esenta vietii.

A fost” bibelou de portelan”,” amanta cu ochi verzi”, „ statuie turnata in bronz”,” nimfa si zeita”, „ logodnica de-a pururi, sotie niciodata,” inger si demon”,” leoaica tanara” „toamna tarzie”, "inger blond",”trista renuntare”.
A fost anonima –hangita, tiganca , dascalita, artista, zgripturoaica, soacra, nora, tradatoare, lucratoare , tarancuta, i s-au dat nume- Adela, Doamna T, Madame Bovary, Anna Karenina, Traviata, Ofelia, enigmatica Otilie, Julieta, juna Rodica, Ileana Cozanzeana, MADONA.

Conteaza timpurile verbale?

Cantecul s-a istovit- poezia a devenit o prelungire a geometriei; meduzele, plimbate sub clopote verzi si-au inceput jocul secund, din ceas dedus s-a conturat fata ascunsa a femeii-
pezevenchea,
domnisoara Hus
” cu picioare ca pe fus
si piciorele in coji
Numai noduri, numai dare
Cercuitii –ochii tai
Gem ca pietre-n tavaluge…”
Vrajitoarea isi cheama prin descantec iubitul de pe lumea cealalta-
„Adu-mi-l pe-o coarda rupta
Rupta si de lingura
In zemi acre si amare
Cati au ras de fata mare”.

Si cand el, indragostitul , a fost tradat, ea, felina obsedata de placeri , papusa mecanica, a fost uitata, „ ca si uitarea e scrisa-n legile-omenesti”.

Eterna poveste, cheie a naturii, cel mai frumos dintre toate spectacolele lumii- femeia si perechea ei- barbatul- sunt un TOT.

„ Acel ce timpul din nimic creat-a
nu inainte de-a ne da vieti noua,
i-a dat- dar mai intai l-a frant in doua-
un soare-aprins si luna- nvecinata”.

Michelangelo.

doua vorbe

Le auzeam adesea. Mai cu seama din gura bunicii. Apoi am auzit-o si pe mama rostindu-le. Si pe tusa Stela.
Mi se obisnuise urechea cu alea doua vorbe, spuse in fuga-omu’meu.

Imi placea cum il rosteau. Fiecare in felul ei.
Era ca si cum toate femeile din familia mea se intreceau sa aminteasca una alteia ca fiecare isi are omu’ei.
Si cand ma gandesc la ele , le si aud-aveau nevoie sa- si repete ca sunt ocrotite, ca le poarta cineva de grija.
Ca el-omu’ ei- oriunde ar fi plecat- seara se intorcea acasa.
Pentru ca apartinea cuiva- bunicii, mamei, matusii.
Casei.

Aproape ca uitasem cele doua cuvinte.

Pentru ca generatia mea a inventat sinonimele.

S-a intamplat deunazi si s-a repetat astazi.
Au reaparut. Scrise. Nu graite.
De niste persoane tinere. Nu le cunosc vocea. Nu le stiu nici privirea.
Mi-am incordat auzul.

Aceleasi vorbe..
Alte sensuri.
Sau poate aceleasi.

cherchez la femme

Nume la mare cautare in prima parte a lunii martie, „ baba „ este rasfatata. O adevarata vedeta..
O aleg , dupa criterii speciale- domnisoare, doamne, chiar si domni.Ca sa-si vada trecutul, prezentul si viitorul.. Ca-ntr-o oglinda.

Acceptat doar in povesti, cuvantul nu se bucura de prea mare consideratie; devine o insulta. La orice varsta.

Pentru ca babele sunt rele, artagoase si zgarcite.

Daca ne uitam in urma, toate , incepand cu cea de duminica, au fost cam la fel – gri.

In culoarea cenusii.
S-ar intreba oricine: sa fi devenit, asa, dintr-odata toate femeile la fel ? N-as crede.

Sa ascultam ce spun inteleptii.

In proverbe, maxime si cugetari.

. „Femeia este capodopera universului .”
Lessing

” Natura a spus femeii: fii frumoasa daca poti, inteleapta daca vrei, dar respectata trebuie sa fii. "
PierreAugustin Beaumarchais

.”Mare fara valuri, usa fara veriga si fete fara amar nu exista”
Romania

. „ Mister, dragoste si pudoare, iata femeia; feriti-va de a indeparta valul care o acopera; veti face sa dispara sursa fericirii ei si a voastra”.
Beauchene

. „ Femeia nu numai ca e capabila sa inteleaga spiritul de sacrificiu, dar ea stie sa se sacrifice” .
Ivan Sergheevici Turgheniev

." Priveste marginea stofei si apoi cumpar-o; priveste mama si apoi insoara-te".

lumea araba".

."Te iubesc pentru a te iubi si nu pentru a fi iubit, fiindca nimic nu egaleaza pentru mine fericirea de a te vedea fericit".

George Sand

."Poate ca femeile gresesc cand poruncesc in numele lacrimilor, silind forta sa ingenunche in fata slabiciunii lor; dar aceasta arma , cand nu se tem s-o intrebuinteze, le aduce aproape totdeauna biruinta, cel putin pentru un timp."

Madame de Stael

. „Cand o femeie iarta o jignire, o face din indiferenta sau din exaltarea unei violente pasiuni”.
Helene Falcoyano.

invataturi

In lumea noastra mioritica, daca asculti televizorul si citesti ziarul, secunda de secunda, urechile si sufletul si mintea iti sunt bombardate cu pietroaie luate direct din noroi.

Din cand in cand, mai infloreste, firav, cate un gand frumos.

Asa auzim rostindu-se metafora de zile mari „tinerete fara batranete" ; o stiam de la prima lectura a basmului; ne-am gandit atunci ce va fi insemnand? Nu prea.

Am rostit-o, mai apoi, in prezenta unui copil , cand am devenit parinti, bunici, matusi ...
Sau , metaforic, am aruncat asa, din politete , aceste vorbe, invitati fiind cand cineva isi sarbatoreste, hai sa nu-i zic iesirea la pensie, deschid o paranteza: stiati ca acest cuvant este de origine slava? iata cine s-a gandit intai si intai la odihna omului dupa munca de o viata. Nu-i zic asa ca prea a devenit- iesirea la intins mana.Inchid paranteza.

L-am mai auzit, asortat si cu cate o lacrima de crocodil, prin campania electorala a vreunui domn sensibil . Am mai inchis o paranteza.

Las o fereastra deschisa.

Sa intre tineretea unui Mare Domn- academicianul Ovidiu Bojor.

La 85 de ani este Tanar.
Are o frumusete care creste din fiecare cuvant. Vorbeste, ca si cum ar citi dintr-o carte cu mii de pagini, parcurgandu-le toate deodata. Metaforele danseaza cu informatiile stiintifice, intelepciunea se revarsa cu generozitate.

Modest, cuceritor, sarmant , deloc ironic, chiar atunci cand ar trebui sa fie usturator, este exemplul cel mai potrivit pentru a demonstra ca , adesea, negrul nu este atat de intunecat.

Ca oricand, poti alege albul.

Ca poti, daca refuzi sa fii invidios, daca iubesti natura- aceasta insemnand Divinitatea-daca respingi selectia brutala, daca nu ai drept tzel acumularea de bunuri, sa ai parte de Tinerete fara Batranete.

Reteta dumnealui este sa faci de toate.
Sa gusti din toate.
Cu Masura.

Are nostalgia simplitatii vietii din Himalaia. A oamenilor care au doua randuri de haine; unul pe trup si altul in lada.

Cand vorbeste, zambeste, cand rade, totul pare atat de simplu, atat de natural.
Intelegi, odata cu el , simbolul gentianei.

Leaga abisul astral cu negrul pamantului.

"noblesse oblige"

A fost odata. Chiar a fost. Pe cand tarisoara asta umbla cu picioarele goale prin tarana. Ca o rodeau opincile.

Va spun din capul locului- il stiti. Intr-o vreme , devenise vedeta. Ajunsese sa-l intreaca pe bula. Era in topul eroilor de bancuri, prin care mai faceam, intr-o vreme, haz de necaz.

Era vizitiu. Isi insotea stapanul peste tot. De ocupat ce era, uita sa-si schimbe chiar sosetele. Dar nu era asta un cusur asa de mare.
Superiorul il avea la suflet. De aceea , s-a gandit sa-l rasplateasca. Asa a si facut. Adica i-a dat in dar o diploma . Fara scoala. Ca era ocupat sa-l duca mereu pe el cu trasura.
Intr-o zi, vizitiul cu diploma a crescut si mai mult in ochii stapanului, care l-a avansat. L-a facut ministru. Al agriculturii.
Si au trecut anii , s-au schimbat si vremurile. S-au schimbat si multi ministri. Agricultura a ramas la locul ei.
Adica la pamant.


Obiceiurile nu prea s-au schimbat. Unele.
Seful, daca este multumit de cine il slujeste , il rasplateste. Dupa un principiu sanatos” iubesc omul din popor”.

Asa a ajuns soferul- nu chiar ministru , pentru ca nu avea cum sa-si depaseasca seful, ci consilier ministerial.
Ca sa nu se piarda obiceiul.
Povestea continua. Nu se stie cat.

Si v-am spus-o, ca sa stiti cata scoala faceti, si ce meserii se mai cauta.

martisor

Iubesc culorile fruzelor coapte si ale florilor care isi tin sufletul in petale.

Simt primavara ca o alta fata a toamnei- frunzele se ascund in muguri.. florile, cu trupuri de fecioare, inca dezgolite, primesc lumina printre genele incarcate de somn.

Traiesc poemul in alb si rosu, picurat in sunete si ritmuri…