sâmbătă, 31 august 2013
Graiul pâinii
motto
Noi nu suntem stăpâni(.) limbei, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanctuar reconstruim piatră cu piatră tot ce-a fost înainte-nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea, în genere și în amănunte, care-a predomnit la zidirea sanctuarului-astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.
Nu
orice inspirație întâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge de această
gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei
arhitecturi exotice, dar în ideea ei generală este însăși floarea
sufletului etnic al românimii.
Mihai Eminescu, 2275B, pagina 998/OpereIII.Publicistică.Corespondență. Fragmentarium
Etern să fie-al nostru legământ-
Iubire și respect pentru CUVÂNT!
Noi nu suntem stăpâni(.) limbei, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanctuar reconstruim piatră cu piatră tot ce-a fost înainte-nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea, în genere și în amănunte, care-a predomnit la zidirea sanctuarului-astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.
Nu
orice inspirație întâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge de această
gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei
arhitecturi exotice, dar în ideea ei generală este însăși floarea
sufletului etnic al românimii.Mihai Eminescu, 2275B, pagina 998/OpereIII.Publicistică.Corespondență. Fragmentarium
E Ziua Ei, e ziua noastră,
Să-i punem flori-cuvinte în fereastră!Iubire și respect pentru CUVÂNT!
vineri, 30 august 2013
Nu noi suntem
stăpâni(.) limbei, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanctuar reconstruim piatră cu piatră tot ce-a fost înainte-nu după fantezia sau inspirația noastră momentană, ci după ideea, în genere și în amănunte, care-a predomnit la zidirea sanctuarului-astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.
Nu orice inspirație întâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge de această gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei arhitecturi exotice, dar în ideea ei generală este însăși floarea sufletului etnic al românimii.
Mihai Eminescu, 2275B, pagina 998/OpereIII.Publicistică.Corespondență. Fragmentarium
Etern să fie-al nostru legământ-
Iubire și respect pentru CUVÂNT!
Nu orice inspirație întâmplătoare e un cuvânt de-a ne atinge de această gingașă și frumoasă zidire, în care poate că unele cuvinte aparțin unei arhitecturi exotice, dar în ideea ei generală este însăși floarea sufletului etnic al românimii.
Mihai Eminescu, 2275B, pagina 998/OpereIII.Publicistică.Corespondență. Fragmentarium
E Ziua Ei, e ziua noastră,
Să-i punem flori-cuvinte în fereastră!Iubire și respect pentru CUVÂNT!
joi, 29 august 2013
gramatică socială
motto: Societățile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forțe: inteligența și puterea.
Nicolae Titulescu, diplomat și om politic român, ministru, în mai multe rânduri.
În săptămâna care se apropie de sfârșit , ca și în cea de dinaintea ei, am auzit atâtea lucruri...
Nicolae Titulescu, diplomat și om politic român, ministru, în mai multe rânduri.
În săptămâna care se apropie de sfârșit , ca și în cea de dinaintea ei, am auzit atâtea lucruri...
De toate felurile.
Cuvintele cel
mai des folosite par a fi: săraci și bogați.
În aceeași frază.
În aceeași frază.
La
distanțe colosale.
De dimineața, am dat fuga în bibliotecă. Nu
contează titlul cărții. Nici numele autorului.Viața pare construită peste tot, cam la fel. Din toate timpurile.
Sau mi se pare mie.„Ceea ce îl frapase atunci când descoperise alte case, fie că erau ale colegilor de liceu sau, mai târziu, cele ale unei lumi mai înstărite, era tocmai numărul de vaze, cupe, statuete, tablouri care încărcau încăperile.
La el acasă se spunea vaza care este pe cămin, oala, farfuriile adânci și cele câteva obiecte pe care le puteai găsi nu aveau nume.
Acasă la unchiul său, dimpotrivă erai pus să admiri gresia arsă din Vosgi, mâncai în serviciul de masă de la Quimper.
El crescuse doar în mijlocul unei sărăcii la fel de nude ca moartea, printre substantive comune;
la unchiul său acasă, descoperise substantivele proprii..„
cum se vede lumea din fereastra ta?//
cu sau fără muzică?
miercuri, 28 august 2013
de țínut minte!
"A îmbătrâni, doamnelor și domnilor, este contrariul a ceea ce se crede în mod curent. În tinerețe, la vremea când nu ți-ai definit încă opțiunile, ești împovărat de greutatea tradiției și a adevărurilor cu care ai fost îndoctrinat.
Tânăr fiind, crezi în ideile răspândite, în cele care aleargă pe toate drumurile, ești gata să aderi la tot și la toate.
Cari în spinarea ta greutatea familiei, a tradiției, a grupului din care faci parte, a societății.
În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de toate aceste poveri.
A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute.
Înseamnă a deveni mai ușor, mai liber, într-un anumit sens, ești mai tânăr când ești bătrân și mai bătrân când ești tânăr.
Avea dreptate Picasso când spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr.
Radu Beligan
În ceea ce mă privește, am trăit înaintarea în vârstă ca pe o detașare de toate aceste poveri.
A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute.
Înseamnă a deveni mai ușor, mai liber, într-un anumit sens, ești mai tânăr când ești bătrân și mai bătrân când ești tânăr.
Avea dreptate Picasso când spunea că îți trebuie mult timp ca să devii tânăr.
Radu Beligan
marți, 27 august 2013
găsesc că este mai potrivit
să-ți ocupi locul care ți se cuvine și să avansezi prin muncă. Ben Carson
„Viaţa lui nu a fost întotdeauna uşoară şi strălucită. S-a născut într-o familie extrem de săracă. A fost crescut, alături de fratele său, doar de mama lor, care s-a zbătut să îi scoată din “lumea celor care nu reuşeau” la “lumină”.
Chiar dacă nu i-a plăcut în copilărie, a citit mult, a învăţat, apoi a început să prindă gustul cunoaşterii.
Un episod cu un final frumos din copilăria medicului Ben Carson este acela în care descoperă ochelarii. Pentru că nu vedea bine la tablă Ben pierdea foarte mult din informaţiile predate de profesori. În special la matematică. Avea numai note de 4. În timpul unui control de rutină, medicul şcolii a observat că Ben nu reuşeşte să desluşească semnele de pe tabela din cabinetul său.
După ce i-a pus mai multe lentile în faţă, chipul lui Ben s-a schimbat: în sfârşit vedea clar! Acest lucru a avut imediat consecinţe – prindea mai uşor lecţiile din clasă, iar notele lui au început să crească. A reuşit să ia nota 6 în teza de la matematică, altfel spus din corijent, a reuşit să treacă clasa.
Însă pentru mama lui, asta nu era suficient: “Ben, tu poţi să iei nota 10!”. Timid, Ben a început să înveţe, să memoreze şi într-adevăr, la următorul test de matematică a luat punctajul maxim.
Această reuşită în plan educaţional nu a fost posibilă decât cu ajutorul susţinut al mamei, care le-a impus copiilor un program strict de studiu.
“– Începând de azi, n-aveţi nevoie sã vã uitaţi la mai mult de trei emisiuni pe sãptãmânã.
-- Pe sãptãmânã? Într-o fracţiune de secundã mi-au trecut prin faţa ochilor toateprogramele la care ţineam şi pe care aveam sã le pierd. În ciuda protestelor, ştiam prea bine cã, dacã mama lua ohotãrâre, nu rãmânea decât sã ne conformãm – doar eram niştecopii ascultãtori. Sã nu mai spun cã încrederea pe care ne-o arãta ne dezarma complet.. Mama ne fãcuse deja program şi pentru timpul liber când nu ne uitam la televizor. <În week-end vã pun sã mi le povestiţi>>”, povesteşte Ben Carson în cartea sa autobiografică „Mâini înzestrate”.
Medicul Ben Carson este dovada vie a reuşitei. Nu s-a născut într-o familie cu prestigiu. Nu a avut părinţi bogaţi. Nu a avut pile şi relaţii. A fost un copil respectuos, cu teamă de Dumnezeu şi care şi-a iubit şi ascultat mama.
A învăţat şi s-a bucurat pentru fiecare pas pe care îl făcea în viaţa lui de copil, de adolescent, de tânăr şi mai apoi de adult. Nu s-a înfumurat niciodată şi nu s-a bazat pe puterile lui, ci toate reuşitele sale – şi nu au fost puţine – le-a închinat Dumnezeului care i-a dat puterea vindecătoare.
„Eram hotãrât sã fac tot ce îmi stãtea în putinţã pentru a reuşi.Douã lucruri îmi erau clare în minte: dacã nu operam, Maranda (o copilă bolnavă de convulsii, care îi puneau viaţa în pericol) murea. În ce mã privea, mã pregãtisem pânã în cel mai mic amãnunt, iar restul îl încredinţasem în mâna lui Dumnezeu”, scrie Ben Carson în cartea „Mâini înzestrate”. Medicul Ben Carson a fost decorat cu cel mai înalt grad de preşedintele Americii George Bush, iar în ultima sa apariţie publică – a ţinut un discurs la evenimentul „Mic dejun cu rugăciune”, la care au fost prezenţi şi Barack şi Michelle Obama – a vorbit cu înflăcărare şi speranţă despre schimbările care ar putea transforma radical America.Milioane de oameni au privit către Ben Carson cu speranţă şi încredere şi au sorbit fiecare cuvânt care ieşea cu modestie, naturaleţe şi seninătate din gura acestui om.„
„Viaţa lui nu a fost întotdeauna uşoară şi strălucită. S-a născut într-o familie extrem de săracă. A fost crescut, alături de fratele său, doar de mama lor, care s-a zbătut să îi scoată din “lumea celor care nu reuşeau” la “lumină”.
Chiar dacă nu i-a plăcut în copilărie, a citit mult, a învăţat, apoi a început să prindă gustul cunoaşterii.
Un episod cu un final frumos din copilăria medicului Ben Carson este acela în care descoperă ochelarii. Pentru că nu vedea bine la tablă Ben pierdea foarte mult din informaţiile predate de profesori. În special la matematică. Avea numai note de 4. În timpul unui control de rutină, medicul şcolii a observat că Ben nu reuşeşte să desluşească semnele de pe tabela din cabinetul său.
După ce i-a pus mai multe lentile în faţă, chipul lui Ben s-a schimbat: în sfârşit vedea clar! Acest lucru a avut imediat consecinţe – prindea mai uşor lecţiile din clasă, iar notele lui au început să crească. A reuşit să ia nota 6 în teza de la matematică, altfel spus din corijent, a reuşit să treacă clasa.
Însă pentru mama lui, asta nu era suficient: “Ben, tu poţi să iei nota 10!”. Timid, Ben a început să înveţe, să memoreze şi într-adevăr, la următorul test de matematică a luat punctajul maxim.
Această reuşită în plan educaţional nu a fost posibilă decât cu ajutorul susţinut al mamei, care le-a impus copiilor un program strict de studiu.
“– Începând de azi, n-aveţi nevoie sã vã uitaţi la mai mult de trei emisiuni pe sãptãmânã.
-- Pe sãptãmânã? Într-o fracţiune de secundã mi-au trecut prin faţa ochilor toateprogramele la care ţineam şi pe care aveam sã le pierd. În ciuda protestelor, ştiam prea bine cã, dacã mama lua ohotãrâre, nu rãmânea decât sã ne conformãm – doar eram niştecopii ascultãtori. Sã nu mai spun cã încrederea pe care ne-o arãta ne dezarma complet.. Mama ne fãcuse deja program şi pentru timpul liber când nu ne uitam la televizor. <
Medicul Ben Carson este dovada vie a reuşitei. Nu s-a născut într-o familie cu prestigiu. Nu a avut părinţi bogaţi. Nu a avut pile şi relaţii. A fost un copil respectuos, cu teamă de Dumnezeu şi care şi-a iubit şi ascultat mama.
A învăţat şi s-a bucurat pentru fiecare pas pe care îl făcea în viaţa lui de copil, de adolescent, de tânăr şi mai apoi de adult. Nu s-a înfumurat niciodată şi nu s-a bazat pe puterile lui, ci toate reuşitele sale – şi nu au fost puţine – le-a închinat Dumnezeului care i-a dat puterea vindecătoare.
„Eram hotãrât sã fac tot ce îmi stãtea în putinţã pentru a reuşi.Douã lucruri îmi erau clare în minte: dacã nu operam, Maranda (o copilă bolnavă de convulsii, care îi puneau viaţa în pericol) murea. În ce mã privea, mã pregãtisem pânã în cel mai mic amãnunt, iar restul îl încredinţasem în mâna lui Dumnezeu”, scrie Ben Carson în cartea „Mâini înzestrate”. Medicul Ben Carson a fost decorat cu cel mai înalt grad de preşedintele Americii George Bush, iar în ultima sa apariţie publică – a ţinut un discurs la evenimentul „Mic dejun cu rugăciune”, la care au fost prezenţi şi Barack şi Michelle Obama – a vorbit cu înflăcărare şi speranţă despre schimbările care ar putea transforma radical America.Milioane de oameni au privit către Ben Carson cu speranţă şi încredere şi au sorbit fiecare cuvânt care ieşea cu modestie, naturaleţe şi seninătate din gura acestui om.„
luni, 26 august 2013
doi frați
Doi frați
Doar gardul
Vine acasă doar la cină..
Pe fugă-și face câte-o supă
De porumbei, cu pene,..cum apucă.
Așteaptă -nmărmuriți să vadă
Ce va ieși din astă ..sfadă.//
p.s.
Frații există; pisica e-n în schemă,
Îi toarce doamnei (ei) pe umăr.
Cu porumbeii este o problemă:
Tot mai puțini rămân la număr.//Ai vreo soluție?
cu ochii întredeschiși..
Te superi că te chem?
Două geamuri cât podul palmei. Doi ochi cu pleoape obosite.
Fire subțiri de lumină se strecoară, pieziș, printre grinzi.
Liniștea își toarce somnul.//
Zvâcniri iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..
Mă
obișnuiesc ușor cu locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr înalt
scârțâie prelung, când îi salt capacul, câteva fâșii de pânză roase de
molii, un batic cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un
fular croșetat, se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.
Un
pas mai încolo, sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți,
roase de vreme, vase smălțuite de lut, unele întregi, altele ciobite,
o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră a mamei, sub o
grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o
batistă câteva hârtii foșnitoare din care mă privește figura țepoasă a
unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.
Laolaltă.
Vremea le-a acoperit în uitare.
Nu știu de ce, cum, cine mi-a trimis gândurile acolo.
În podul casei părintești..
Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat să tragă ușa. A uitat și scara.
M-am
furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că nu am voie. Dar
nici nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.
Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej, înainte și înapoi, înainte și înapoi.
M-am întâlnit cu mine.//
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă, în toate părțile?
duminică, 25 august 2013
vineri, 23 august 2013
din expediție..
Când se adună, pescarii spun povești.
Una mai gogonată decât alta.
Vânătorii se laudă cu trofeele lor.
Când se adună profesorii.. mai bine ascultați..Una mai gogonată decât alta.
Vânătorii se laudă cu trofeele lor.
Cum era și firesc, în fiecare seară, fiecăruia i-a venit rândul să pregătească cina.
A luat tuciul, l-a spălat, a mestecat bine mămăliga, au mâncat, el a spălat tuciul, a pus apă în el și l-a agățat într-un cui. Deasupra plitei.
A luat tuciul, l-a pus pe foc, a fiert mămăliga, a răsturna-o atent pe o farfurie întinsă, apoi și-a invitat coechipierii la masă.
Când a dispărut ultima îmbucătură, inginerul a spălat tuciul, a pus apă în el și l-a agățat în cui.
Pentru că fiecare trebuia să ajungă acasă.
Sau un fel de concluzie.
Ca la geometrie.
p.s.Uitasem să spun că specialitatea profesorului era matematica.
joi, 22 august 2013
Este simplu
să iei viața în serios. Și este dificil să iei viața în glumă.
Erich Kastner, scriitor și cabaretist german
*Când ți se pare că totul merge foarte bine este pentru că ai trecut cu vederea ceva important.( legea : Îmi trag palme)
*Dacă
reușește să-ți păstrezi calmul, când toți din jurul tău sunt
disperați..este pentru că nu ai priceput pe deplin gravitatea
problemei. ( legea: încă n-a picat fisa)
*Problemele nu se creează, nici nu se rezolvă, ele doar se transformă.( legea: asta-i viața!)
*Vei ajunge fugind la telefon, exact cât să mai auzi cum cineva închide receptorul.(legea: ghici cine a fost!)
*Dacă, după nu știu câți ani, te hotărăști să arunci ceva ce nu ai mai folosit de multă vreme, nu vor trece nici trei zile și vei avea absolută și urgentă nevoie exact de acel obiect. (legea: care lege??)
*De
câte ori ești punctual, nu este nimeni acolo, să te vadă; dacă întârzii
și tu un pic, toți vor fi prezenți, se vor uita la ceas și vor clătina
din cap. (legea: nu am aripi la picioare)
Concluzie: nu lua viața (prea) în serios!
Ce zici?
Erich Kastner, scriitor și cabaretist german
*Când ți se pare că totul merge foarte bine este pentru că ai trecut cu vederea ceva important.( legea : Îmi trag palme)
*Dacă, după nu știu câți ani, te hotărăști să arunci ceva ce nu ai mai folosit de multă vreme, nu vor trece nici trei zile și vei avea absolută și urgentă nevoie exact de acel obiect. (legea: care lege??)
*De
câte ori ești punctual, nu este nimeni acolo, să te vadă; dacă întârzii
și tu un pic, toți vor fi prezenți, se vor uita la ceas și vor clătina
din cap. (legea: nu am aripi la picioare)Ce zici?
miercuri, 21 august 2013
pe drumuri..marcate
Multe legende și povești am aflat despre munți, lacuri, peșteri.. sigur că le va veni rândul.Deocamdată, am revăzut fotografiile, încercând să-mi pun trăirile în sertărașele lor.
Apoi, gândul meu s-a oprit la un poem drag-
Octavian Goga - În munți
Voi, munților mândri, moșnegi cununați
Cu stelele bolții albastre
În leagănul vostru de codri și stânci
Dorm toate poveștile noastre.
Alături de șoimii cu ochii aprinși,
Din tainica voastră dumbravă, Se-nalță-ndrăznețe-n lumina din cer
Și visele noastre de slavă!
marți, 20 august 2013
pentru fiecare om
există un drum către fericire: acela pe care este chemat să meargă..Nicolae Iorga
Oricare i-ar fi traseul, dimensiunile, consistența, farmecul sau nereușitele, o excursie este ceva opțional.
Îmi plac excursiile!Oricare i-ar fi traseul, dimensiunile, consistența, farmecul sau nereușitele, o excursie este ceva opțional.
Dacă aș avea vreme să trasez pe o hartă drumurile pe care le-am bătut ( nu doar cu piciorul), vreme de șapte zile, cred că aș stârni, dacă nu invidie, cel puțin , curiozitate.
Printre ferigi și păduri de brazi, înfrățiți cu mesteceni în straiele lor albe domnești, ale căror vârfuri mângâie norii, cresc șase specii de gențiană!Una mai frumoasă decât alta.
Și bună de băut!
Apă vie!
Nu
am făcut doar drumeții pe munte și la cascada Lolaia, să nu uit să mă și laud,
crede-mă, m-am dat cu tiroliana,înălțată deasupra cascadei,la înălțimea de douăzeci de metri și o lungime de două ori mai mare.. A fost o senzație absolut extraordinară- eu, verdele viu al muntelui,cascada șopotind printre printre stânci și pietre, cerul!
Mâine , sper să aduc
și ..dovezi, am multe fotografii, încă nu am avut vreme să le văd.
Două Sarmisegetuze, Regia și Ulpia Traiana, Muzeul de
arheologie Sarmizegetusa, Castelul Corvinilor, Biserica din Densuș Sfântul
Nicolae , una dintre cele mai vechi construcții monahale din piatră..
Deloc!
Avem locuri atât de minunate!
Suntem un neam binecuvântat!
Dacă ar trăi, Vlahuță ar rescris , poate, o altă Românie foarte pitorească!
luni, 12 august 2013
așa..
de Elena Farago
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui…
Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui…
Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.
duminică, 11 august 2013
vagabondul
10 august 1884, Brăila/16 aprilie 1935, București
Mi-ar fi părut rău să treacă neobservată ziua de ieri,am citit pe blogul cuiva, mi-am făcut reproșuri că nu mi-am adunat câteva gânduri despre cel mai mai controversat om și scriitor român, pe cât de misterios, pe atât de ignorat de critica literară, absolvent doar al claselor primare, cu o biografie în care figurau 14 meserii lipsite de intelectualitate, acest tren montagne russe, cum îl numea cineva..
Omul care nu aderă la nimic..
Cine nu simte nevoia unei lupte nu trăiește, ci vegetează.
Pentru că , în urmă cu două veri, i-am văzut casa memorială, din Brăila, orașul lui, străjuit de ciulinii Bărăganului, am adus un fragment din ceea ce scriam atunci
http://incertitudini2008.
Amenajată de curând, într-un colț al Grădinii Publice, Casa Panait Istrati ne întâmpină cu o nefirească grație, contrastând cu agitația lăuntrică a uluitorului scriitor autodidact, născut în august 1884, la Brăila, dintr-o mamă spălătoreasă.
Pe biroul lui, odihnesc patru uriașe dicționare de limbă franceză, pe care a învățat-o singur și în care și-a scris majoritatea operelor , traduse în peste treizeci de limbi.
Un pat îngust, cuierul, pălăria, bocancii, bastonul, cărți- o avere pe care n-o pot egala conturile nimănui.
Am
văzut atâtea case memoriale!
Diferite, cum este și firesc!fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențele lui speciale..casa asta este fascinantă, oază de liniște, într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții.
Diferite, cum este și firesc!fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențele lui speciale..casa asta este fascinantă, oază de liniște, într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții.
Dacă te grăbești și ajungi pe aici, înainte de lăsarea iernii, în spatele casei vei vedea o fâșie autentică din Ciulinii Bărăganului.p.s. Ai citit Neranțula?
( fă-ți timp!!)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)