joi, 31 decembrie 2009
doar marea nu are varsta
Ce pot scrie in ultima zi din an? Blogul meu a implinit doi ani. Lumea? O vesnicie. Oare? Ma intorc , fara sa vreau, la incertitudinile mele. Si la Octavian Paler- Viata capata sens doar prin ceea ce iubesti si prin suferinta ca ai la dispozitie un timp limitat pentru a nu irosi aceasta sansa. Restul e vulgaritate. Succes? Glorie? Singura glorie e un trup sanatos. Singurul succes care merita sa fie ravnit e sa traiesti din plin si ceea ce nu poti obtine. LA MULTI ANI tuturor celor care, voit sau din intamplare, treceti pe aici!
miercuri, 30 decembrie 2009
altfel. se poate!
Lumea , cea pe care o vad eu, pare trista. Mult prea trista. Ma intreb daca asta are legatura, neaparat, cu saracia materiala. Multi dintre cei pe care ii cunosc nu sunt saraci. Nici acum, nici in perspectiva. Tristetea este o stare de spirit. Care vine dinlauntrul fiintei. Si se transmite. Pentru ca este contagioasa.Se cuibareste in cotloanele tainice ale fiintei. Mi-am propus , si chiar imi impun , sa vad partea plina a paharului. Brazii sunt verzi, cerul este albastru, cand vrea, soarele isi arata raze, poate prea firave, dar sunt calde. Si copiii se bucura. Chiar daca nu canta corect niciun colind. Dar canta. Pe la usi. Pe strada. In piata. Nu fac rau. Dimpotriva! Te determina sa asculti. Si daca ai putina bunavointa, auzi chiar lucruri minunate. Si pentru ca vreau sa-mi fie bine- daca pot sa-i inspir si pe altii , sunt cu atat mai fericita- propun o lectura. Scurta. Dar plina de frumusete! CÂNTECUL OBÂRŞIEI, Lucian Blaga "La obârşie, la izvor ,/nici o apă nu se-ntoarce,decât sub chip de nor./La obârşie, la izvor/nici un drum nu se întoarce/decât în chip de dor./O, drum şi ape, nor şi dor,/ce voi fi, /când m-oi întoarce la obârşie, la izvor?/Fi-voi dor atunci? Fi-voi nor?”/
marți, 29 decembrie 2009
de-ale tinerimii
In clasa a VI-a , a venit o colega noua. Era nepoata felcerului din sat. Avea 4 clase( felcerul). Stia sa faca injectii. Invatase in armata. In sat avea rang de doctor. Chiar mai inalt. Toata lumea se temea de el. Drumurile satului erau batute de carute. Si de cate o bicicleta. El avea motoreta. I-o cunosteau si copiii. Eram, pe atunci, premianta clasei. Ea, nepoata felcerului, colega mea, n-a reusit sa ma depaseasca niciodata, pentru ca doi profesori- domnul Fulga, profesorul nostru de limba romana , si doamna profesoara de matematica-i-au dat totdeauna medii mai mici decat ale mele. Noi doua eram, totusi, prietene. Cand unchiul ei era plecat, ne faceam lectiile impreuna. La matematica. Simteam ca trebuie sa pastram secretul, desi niciuna dintre noi nu aducea vorba despre asta. Intr-o zi, el, felcerul , a venit in clasa. Intr-o pauza. M-a aratat cu degetul : o sa te asez in banca cu cel mai slab elev din clasa. Slab la invatatura.Fara alte explicatii. Am ramas muta. Colegii, la fel . Ne-am intalnit la liceu. Eu am terminat realul. Ea umanul. Ne-am revazut dupa ani- eu am cautat-o, am convins-o sa vina la revedere.. dintr-un oras indepartat- amandoua profesoare de limba romana. Inainte de’89, era o vorba- tineret, mandria tarii. Dupa vreo cativa ani de libertate, circula alta vorba: copiii sefilor nostri vor fi sefii copiilor nostri. Nu citesc ziare, asa ca nu stiu ce vorbe mai circula.
duminică, 27 decembrie 2009
vecine, nu egale
In vizita la niste prieteni. Pe masuta din dreapta mea- multe ziare. Cum de multa vreme, ma rezum la o singura publicatie, pe care joi am ratat-o, imi arunc ochii pe intaiul ziar. Deschis la pagina 8. Uite ce am aflat: Inginera, 52 de ani, doresc angajare, de la muncitor necalificat, la operator PC, gestiune stocuri si inginer mecanica fina. Urmeaza telefonul. La un centimetru distanta: Salon de masaj erotic din Bucuresti- precizez ca ziarul este local- angajeaza fete( 18-35 de ani), pentru masaj, asiguram cazare, conditii de lux, venituri 2500E/luna. Urmeaza tf. Femeia. Eterna poveste?
sau mi se pare?
Despletita, iarna cerne lacrimi reci. In fire lungi, greoaie. Albul este cenusiu. Bradul si-a pierdut cerceii. La colind. In ferestre, lumini colorate risipesc, nestingherite, povesti. In joc de fata morgana. Cativa porumbei isi striga spaima . In zbor. Lenevos, timpul toarce clipa. In rotocoale de ceata.
sâmbătă, 26 decembrie 2009
cand esti fara Mama, esti singur
Daca as fi aruncat-o undeva, la intamplare, as fi regretat. De telecomanda vorbesc. Pentru ca, altfel, n-as fi petrecut prima seara de Craciun, fermecata, da, fermecata, nu exagerez, este starea mea, pentru darul cuminte, pe care l-am primit, uitandu-ma, din intamplare , la televizor. Am urmarit un dialog suta la suta simplu, duios, profund, tulburator. Conteaza foarte mult intrebarile. Conteaza mult mai mult raspunsurile, pentru ca, vorba invitatului, important nu este ce spune omul, ci , de ce spune. Nu cred ca am retinut intocmai raspunsurile, dar le notez aici, pentru ca le vreau nu doar pentru astazi. un Puric nu merge ciupit;ca sa te recunoasca un aurolac ca esti poet este mare lucru; iau in calcul nenorocirea, dar nu-mi asum esecul; sa te repeti in dragoste, nu in ura; atata timp cat ne raman parintii, poporul asta nu piere; este bine, din cand in cand, sa privesti lumea din cimitir; poporul roman nu are incredere in rezistenta- traim intr-o societate in care, pentru ca se parvine, nimeni nu te mai crede ca poti sa-ti iubesti poporul fara sa vrei ceva in schimb;el, poporul, cauta –isi cauta rostul, randuiala; cand aprinzi o lumanare, faci o legatura cu toti mosii si stramosii, cu trecutul; daca defrisezi tot trecutul inseamna ca nu ai Mama; orice mama este intr-o nesfarsita asteptare. Nu pentru succes. Pentru viata; un copil care isi iubeste mama nu poate face rau in spatiul public; Sa dea Dumnezeu ca din iesle sa renasca poporul roman mai curat!
vineri, 25 decembrie 2009
dincolo de timp
Visez. Cu ochii deschisi. Inotand printre nameti.Ceata galagioasa. Cate un zurbagiu ochind vreo oala uitata in gard, de cu vara. Mama imparte covrigi. Tata tine felinarul. Cand albastrul diminetii a dat la o parte perdeaua, mi-a ramas in palma abecedarul. Va mai amintiti? Invataseram tot alfabetul. Era printre primele poezioare de la sfarsitul cartii. Avea autor? Nu-mi amintesc. Am retinut doar versurile. Le-am repetat, pe rand, cu baietii mei. „ Bradulet, bradut, dragut/ Ninge peste tine/Haide, hai in casa mea /Unde-i cald si bine./ Pom de Anul Nou te fac,/O, ce bucurie!/ Cu beteala-am sa te-mbrac/ Si stelute-o mie”.
p.s. cum ar fi lumea, daca astazi, doar astazi, copiii ar deveni adulti si noi-toti ceilalti- am fi copii?
joi, 24 decembrie 2009
eternitati in alb
Prietenilor mei- reali si virtuali- toate gandurile bune si cuminti! Sarbatorile care vin sa va aduca sanatate, noroc, liniste , impliniri si curajul de a spune, atunci cand va este greu, SUS! Am o singura viata! Merita sa fie traita!LA MULTI ANI!
miercuri, 23 decembrie 2009
picatura de sublim
Imi este la fel de aproape sufletului, precum noaptea Invierii. Vorbesc de seara care tocmai incepe. Seara de Ajun. Am gatit pomul. Cand au sunat la interfon fostii mei elevi , tocmai pregateam pungutele cu daruri. Covrigi, mere, bomboane. Si bani. Emotii. Mari, frumosi, voci pline, calde.Sincere. Nu puteam sa nu-i intreb de note. Raspunsurile m-au bucurat. Au plecat. Tot astept. N-au mai venit alti colindatori. Sunt trista. M-am uitat pe geam. Nici urma de copii. De ce or fi renuntand atat de usor la farmecul acestei nopti magice?
dupa douazeci de ani
Decembrie. Ninge. Cu nemiluita. Ne-am pierdut cararea. S-au ars felinarele. Orbecaim. Moartea are nume scurt. A1h1.Unii porci sunt (foarte) grasi. Grohaie. Barbatii ( ..) vorbesc. Toata ziua. Toata noaptea. La televizor. Fac bani. Rating. Si guverne. Scrasnind. Lupul nu-si mai schimba parul. Il tunde. Vulpea duce vorba. Prin cotete. Moda si-a mai revenit. Se poarta haine groase. De interior. Fara curea. Eva are acelasi nume. Trei silabe. Fara coc. Copiii( unii) au babysitter, bodyguard, vila , droguri si masina. Batranii, daca vrei sa-i vezi,( mai )traiesc. Cu zile. La coltul strazii. Vine Mos Craciun!( de imprumut).
luni, 21 decembrie 2009
dar din dar
Cat ar fi de artagoasa , uneori, iarna ramane anotimpul noptilor magice. Isi cheama renii, saniile si oamenii de zapada. Mosul ei , cu traista cat o lume de povesti, imparte surprize. Pe la mine , a trecut , deja. Mi-a adus , prin Cora ,un simbol. Pentru care ii multumesc.Si de la Elisa, am primit un premiu. Le multumesc amandurora. Si pentru ca am cateva prietene bune, le transmit premiul , insotit de gandurile mele frumoase. In ordine alfabetica. Aneimaria, pentru ca este o subtila gandire poetica, Angelei pentru tineretea unui sistem filozofic, cu cirese la urechi, lui Anielle, pentru ca isi coloreaza zilele si serile cu sonoritatile pianului, lui Anckhyi, pentru indraznaeala tineretii de a sfida cenusiul cotidian, lui Andi, de la care invat mereu ca zborul are nume de fata, lui Carmen, pentru ca nu uita de unde a plecat, Elei,pentru ca este o caprioara ce scapa din bataia pustii, ca , mai toti gemenii, Elitei, pentru ca imbina nostalgic matematica in fiori lirici, Fortunei , pentru ca , intr-o lume incerta, acorda fiecaruia o sansa, Isabelei, pentru extraordinarul ei talent de a da suflet pietrelor.Lui Lilick, profesoara mea de politica, chiar daca trecerea pragului ' casutei ei' n-a fost , de fiecare data, marcata grafic, Mariei, pentru originalitatea confesiunii lirice, turnata in siraguri stralucitoare de metafore,lui Manon, pentru ca ne flexeaza neuronii cu povesti mereu incitante, Pescarusului argintiu , pentru ca are un zbor neobosit, cautand frumusetea. Lui Ruxi- destinatie intamplatoare, pentru ca, intr-o lume ostila si obosita, este o fiinta speciala, iubitoare si buna. Si , unei noi prietene, care locuieste tocmai in indeparata zona a Capului Verde- Sayydah .
Sarbatori fericite tuturor!
Sarbatori fericite tuturor!
fiecare are un acasa
Daca ai simtit macar o data golul acela muscator in stomac, ma poti intelege. Creste. Urca. Te ia cu lesin. Dimineata. Devreme. Ceata/ploaie/ lacrimi de roua. Inceput de saptamana. Ma conduceau pe rand. Mai ales tata. Inghesuiala din rata de Vanatori- Bucuresti ma ajuta sa uit durerea despartirii de ei. De casa. Eram in clasa a IX-a. Locuiam in internatul liceului. Urmau orele de ascultari, lucrari de control . Babacu. Fizicuta. Alte furnicaturi. In toata fiinta. Pana data viitoare. Cand ceream invoire. Pedagogul era acru. Mereu artagos. Asa ca o induplecam pe diriginta noastra, doamna profesoara Alexandrescu. Buna si intelegatoare. Biletul dumneaei avea greutate. Bilet de voie.Plecam acasa. Pentru doua zile. Au trecut anii. Multe goluri in stomac. Dimensiuni mereu diferite. Starea este la fel. Doar ca acum eu sunt mama. Si el nu pleaca la liceu. In urma cu 8 ani , tocmai terminase anul II de facultate. De atunci, mereu plecat .Calatoreste mult. In toata Europa.Nu-mi spune totdeauna. Ma protejeaza.Vine acasa de doua ori pe an. De Paste. Si de Craciun. Cine pe cine sfatuieste? Dormi suficient? Respecti mesele? Sa ai mereu cu tine o pereche de pantofi ca rezerva. Nu mai nega! Mai ales daca nu ai parghii pentru schimbare. Fara critici! Gandeste constructiv!Relaxat. Invata sa te controlezi. Acum? Poate daca ma nasteam in urma cu .. . Asteapta, analizeaza, cine te grabeste? Da! Am luat notite.Trebuie sa vad, totdeauna , partea plina a paharului. . Ca sa nu gresesc.. Are un sfarsit de an mult prea incarcat. Intre atatea probleme, a tras o fuga pana acasa. Ganduri. Trenurile uita sa mai plece din garile inzapezite. Avioanele intarzie. Craciun grabit. Cu o saptamana mai devreme.12 ore cu noi. Acasa. Emotia desfacerii pachetelor. Cu schimbare de roluri.’ FlowerBykenzo’, in alt format. Este parfumul tau preferat, mami, n-am gresit, asa-i? Iti place bluza, tati? Sa ai grija de ceas. Masuta este din bambus. Usoara. Sper sa incapa in geanta.Sa nu te incomodeze. Tricoul l-am cumparat in vara. De la Monaco. Ce fain! Imi plac si cartile! Si un medalion , cu arborele vietii. De la Murano. pentru Yana! Mancarurile preferate. Cea mai scurta noapte. Pleoapele au refuzat sa se inchida.. S-au ivit, nerabdatori, zorii. Este 9 fix. Mai lasa-ma cinci minute. Trenul se formeaza aici. Daca nu vine taxiul imediat? Gata. A terminat micul dejun. Golul ala s-a mutat in gat. Inteapa.. Nu trebuie sa plang. Primul sms-sunt in tren. Fratele lui l-a dus la aeroport. Asteptare. Ore in sir.La telefon raspunde robotul. In sfarsit, reusim sa schimbam cateva vorbe. Zborul spre Londra s-a anulat. Alt avion.Ruta ocolitoare. Prin Milano. 12 ore de drum. Noapte si mai scurta.23,40, ora noastra.Am ajuns. e-n regula!Ne-am vazut de Craciun! Acasa!De ce trebuie sa se prefaca mamele mereu fericite?
sâmbătă, 19 decembrie 2009
lectura de seara
Nu pentru ca s-a nascut cu 5 ani inainte de inceputul secolului XX, nici pentru ca , inainte de a deveni copil-minune, a fost abandonat de parinti, nici pentru ca a fost un romantic de o frumusete irezistibila , casatorit de 5 ori, nici pentru ca a fost betiv , violent si nebun, sfarsind tragic ,la 30 de ani. Ci pentru ca a fost un mare poet-SERGHEI ESENIN - Scrisoare mamei
Tot mai traiesti, batrâna mama?/Tie, cu supunere, ma-nchin!/Mica-ti casa, seara de arama, /Lumineze-o pasnic si senin./Mi se scrie ca esti tulburata,/ Ca ti-e dor de mine ne-ncetat,/ Ca ades bati drumul, suparata,/ În paltonul vechi si demodat./În albastre seri ti se nazare/Gând pustiu, ce lacrimei da val, /Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare/Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal./Mama, nu-i nimic! Delirul fura/Gândul tau, ducându-l spre prapad./Nu-s betiv chiar în asa masura/Ca pierind, sa nu te mai revad./Ca-n trecut, mi-i inima duioasa, /Am un vis, un vis pe care-l storc;/Sa ma smulg din dorul ce m-apasa/Si la noi acasa sa ma-ntorc./Eu voi reveni, pe când rasfata/Pomii-n floare, satul meu tacut;/Dar sa nu ma scoli de dimineata, /Cum opt ani în urma, ai facut./Nu trezi desertaciunea cruda, /Nici regretul ca ma risipesc,/ Prea devreme, pierdere si truda, /Mi-a fost dat, traind, sa patimesc./Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete!/Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost./
Numai tu-mi esti reazem la tristete,/ Numai tu dai vietii mele, rost./Fie-ti deci, nelinistea uitata, /Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,/ Nu mai bate drumul, suparata, /În paltonul vechi si demodat... „/
Tot mai traiesti, batrâna mama?/Tie, cu supunere, ma-nchin!/Mica-ti casa, seara de arama, /Lumineze-o pasnic si senin./Mi se scrie ca esti tulburata,/ Ca ti-e dor de mine ne-ncetat,/ Ca ades bati drumul, suparata,/ În paltonul vechi si demodat./În albastre seri ti se nazare/Gând pustiu, ce lacrimei da val, /Ca la crâsma-ntr-o-ncaierare/Mi s-a-nfipt în inima-un pumnal./Mama, nu-i nimic! Delirul fura/Gândul tau, ducându-l spre prapad./Nu-s betiv chiar în asa masura/Ca pierind, sa nu te mai revad./Ca-n trecut, mi-i inima duioasa, /Am un vis, un vis pe care-l storc;/Sa ma smulg din dorul ce m-apasa/Si la noi acasa sa ma-ntorc./Eu voi reveni, pe când rasfata/Pomii-n floare, satul meu tacut;/Dar sa nu ma scoli de dimineata, /Cum opt ani în urma, ai facut./Nu trezi desertaciunea cruda, /Nici regretul ca ma risipesc,/ Prea devreme, pierdere si truda, /Mi-a fost dat, traind, sa patimesc./Sa ma rog, tu nu-mi mai da povete!/Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost./
Numai tu-mi esti reazem la tristete,/ Numai tu dai vietii mele, rost./Fie-ti deci, nelinistea uitata, /Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat,/ Nu mai bate drumul, suparata, /În paltonul vechi si demodat... „/
vineri, 18 decembrie 2009
ziua nu-i ca noaptea
Iarna isi tese fanteziile. In sclipiri albastre. Orasul a inflorit. In sageti poleite. Figuri vesele. Mers usor. De emotii. De teama. In sala este cald. Multa, foarte multa lume. Filarmonica isi incheie anul in ritmuri usoare. De opereta. Voci cunoscute. Calde. Optimiste:Florin Budnaru, Tina Munteanu, Stefan Popov, Mediana Vlad, Catalin Petrescu. Arii din operete celebre. Uvertura la Orfeu in infern, Secretul lui Marco Polo, contesa Maritza, La calul balan,Vaduva vesela, Liliacul, Victoria si al ei husar, Cantaretul mexican, Lysistrata, Sylvia. Iubiri, tradari, cochetarie, dans armonii. In culori. Miscare. Vals. Confetti. Bagheta romanticului dirijor Tiberiu Oprea. Dupa doua ceasuri, orasul alb este un castel in lumini colorate. Dimineata treburi urgente m-au dus pe aceleasi strazi. Nici urma din vraja de aseara. O mana rea a lovit cu varguta.O alta lume. Grabita. Stramba. Sacose grele.Inghesuiala inutila. Undeva , niste muncitori, cu obraji murdari, desfunda un canal. O masina de deszapezire este postata , chiar nu inteleg de ce si-a ales un asemenea loc, in dreptul primariei. Pe langa biserica din centru - maini intinse . Si multi porumbei. In stoluri. Fiecare grup cu motivari precise.. O batrana salta un sac . Vorbeste tare. Fara sa i se raspunda. Nu stie de unde sa ia autobuzul spre satul ei. Lume. In toate directiile. Priviri in jos. Ornamentele din vitrine isi fac somnul tarziu.
joi, 17 decembrie 2009
"animalul inimii fuge. ca soarecele"
Sunt carti pe care le-am citit pe nerasuflate.O noapte. Doua nopti. Sunt carti pe care le-am recitit. Pentru ca-mi lipsea caldura lor.Intre pagini. Imi lipseau locuri, personaje, idei. Ganduri. Si stari. Sunt carti-cateva- pe care n-am vrut sa le termin. Am gustat fiecare pagina. Amara. Sincera. Cruda. Vreau totul. Sa inteleg. Sa simt. Cartile mari sunt scrise de barbati. Adevaratele carti ei le concep. Ii auzisem numele . Printr-o intamplare.Nu citisem niciun rand. Apoi , cand toata lumea i l-a fluturat - scriitoare germana, nascuta in Banatul romanesc- m-am documentat. De pe internet. Intr-o seara, intr-o librarie-imi ramasesera putini bani- i-am zarit cartile. Am ales una .Inceputul n-a fost usor.Fiecare paragraf este ca un scrasnet. De revolte. Pumn femeiesc. Inclestat..Planset fara lacrimi. Miros de prune verzi. In patratul unei camere de camin studentesc. Printre rochii mototolite, inghesuite in geamantane, dresuri ieftine, cordoane-streang, pasi de pisica, ochi holbati pandind in intuneric. In gradini maracinoase, uitate in rame sparte . Poezie inghitita” aveam cate un prieten in fiecare bucatica de nor,/ de fapt asa sunt prietenii cand e atata spaima in lume/si mama spunea si ea ca e normal/si ca nu accepta sa ma fac prieten/mai bine m-as gandi la ceva serios”( Gellu Naum). Durere .Intrebarile sunt raspunsuri. Dincolo de margini e o fereastra, care nu dispare cand cineva se arunca de acolo. Copiii se tem de moarte. O infrunta, mancand . Orice. Cresc ca si parintii lor. Care ii mangaie.Cu maini patate.Femeile- Lola, Tereza, bunica inchinatoare, bunica cantatoare, Ea, mereu prezenta, in fiecare rand, in fiecare miscare, croitoreasa, doamna Margit, doamna Schall- toate fascineaza. Nu au farmec. Nici feminitate. N-au trup. Nici fete. Doar pasi. Vorbe . Stari. Chipurile nu au contur. In fiecare frunte, doi globi oculari se topesc in unul singur. Lola are amintiri’ mama merge cu mine la biserica. E frig, dar pare cald de le fumul de tamaie”.Tereza nu stia sa spuna” nu stiu”. Mama intorcea toate ceasurile din casa , fara sa simta nimic.Bunica cantatoare stie ca fiecare om are un animal al inimii.Barbatii- tata, bunicul, frizerul, profesorul de gimnastica sunt aparitii simbolice. Kurt, Edgar, Georg sunt lumea ei. Intalniri pe furis, scrisori scurte, semne cifrate, fire de par, boli netratate, ganduri intelese. Ceilalti bat drumurile. Si stau de paza. Sunt mancatori de prune.” Costumele lor nu le veneau bine, ori atarnau, ori plesneau pe ei. In fiecare zona pe care o supravegheau, stiau unde se afla pruni. Crengile atarnau joase. Supraveghetorii isi umpleau servietele cu prune verzi. Voiau sa culeaga o singura data si sa manance multa vreme din ce au cules.” Piele are un caine mare . De paza. Maraie. Adesea, cainele il cheama la el pe capitan. Anchete. Spaima rabdata – ce nu mai este intreg se poate imparti usor. Cand , in sfarsit , au libertate, oamenii sunt ca niste caini vagabonzi.
Pretutindeni exista un drum catre casa si o graba necugetata. Sa nu dormi, animalul inimii tale inca nu-i acasa. Herta Muller
Pretutindeni exista un drum catre casa si o graba necugetata. Sa nu dormi, animalul inimii tale inca nu-i acasa. Herta Muller
miercuri, 16 decembrie 2009
cine scrie? cine( mai ) citeste?
Mai in gluma, mai in serios, copiii mei, astazi barbati seriosi, gratie celui mare sunt bunica, mi-au reprosat ca n-am scris nicio carte.Mi-au spus-o pe rand. Fara sa se vorbeasca unul cu altul, cred. Poate ca au vrut sa ma urneasca.Poate sa fi fost chiar un repros, mi-am zis, asa , in gand. N-am plans. Nu m-am bucurat. Am cautat raspunsuri. Ca sa scrii o carte, trebuie sa ai talent. Inspiratie. Chemare. Pricepere. Arta. Ce stiu eu sa fac cel mai bine? La ce ma pricep?Si mi-am raspuns. La gramatica.Ce sa mai descopar? S-au scris si spus atatea. Cine le mai citeste? La scoala este greu. Manualele nu sunt accesibile tuturor elevilor. Care, oricum, le deschid rar. Sau deloc. Nu chiar toti, este drept. Multe diplome. Putini merituosi. Tarabele sunt pline de culegeri. Exercitiile curg dintr-o parte intr-alta. Autorii ii obliga pe elevii lor sa le cumpare.Primesc niste bani amarati, isi mai rotunjesc salariile, mai mult simbolice. Primesc puncte. Pentru dosare. Toti se mint . Frumos. Iar am ajuns la vorba asta. Uneori, vanzarea- cumparea coboara muuult de tot. Se acorda cumparatorilor, elevii autorului- cate o nota de 10. De aici, lucrurile se complica . Rau de tot, zic eu. Am spus toate astea nu pentru a ma scuza in fata copiilor mei. Ca oricum nu avem cand sa discutam. Ne intalnim rar . Discutam altceva. Cat apucam. Am spus cu durere. Scoala este, de multa vreme, in impas.Care , nu stiu cum va mai fi depasit in urmatorii ani. Si pentru ca, la sfarsit de an, multi isi fac bilantul, eu, posesoarea unui blog, care va implini in curand 2 anisori, fac o constatare. Imi plac cateva postari. Ale mele. Le-am scris din suflet. Cu gandul la cele mai dragi fiinte. Fotografia,29.01. 2008, Eternitati de-o clipa, 04.07.2008,Urme de ren,26.02.2009, Cum e( a fost) sa fii parinte. 10.08.2009, 4 galbeni.13.05.2009,5 zile intr-o alta lume 24.07.2008.Au fost si nu prea luate in seama. Altele, doua la numar, au fost solicitate de multe multe ori. Nu atunci cand au fost scrise. Dupa aceea. Aproape obsesiv. Propozitii. aparent independente,27 07.2009, Sinonime si nu prea 20.07.2009. Cititorii? elevi de gimnaziu.Temele de scoala cereau sa se alcatuiasca propozitii cu diverse cuvinte/ortograme/situatii. Si sa indice in enunturi sinonimele diverselor cuvinte. Ce am inteles din reactiile cititorilor mei? Amara concluzie.Nu-si bat capul, nu se straduiesc sa realizeze nici macar cateva propozitii. Nu consulta dictionarul. Nu cauta in carti. Dau fuga la calculator. Si iau lucurile gata facute. Sa ma bucur? Ca profesoara nu am deloc motive. Sunt trista. Sa scriu o carte despre cum sa-i invatam pe copii sa invete? Cine ar fi cititorii mei?
marți, 15 decembrie 2009
in tonuri albe
Se credea uitata. Voia o plapuma noua . Pufoasa. In ciucurasi de conuri. Asteptand-o, si-a acoperit spatele garbov cu snopi de frunze vestede. O intepau junghiuri iuti. In rafale de vant.In stropi de mazariche. Si cand nu mai spera , a zarit-o . Cucoana infumurata, cu nasul pe sus si capu-n nori, si-a suflecat manecile , a scos sita veche si, minunea minunilor! A inceput sa cearna. Fara sa-si mai faca socoteli. Las-o incolo de criza, ce restrictii, ce consum moderat? A invaluit padurea, a croit haine , pe masura, pentru toti carpenii, teii si pinii . A pus scufite tufelor. Mangaind aleile. In mers usor. De zana buna. In cateva ore a dereticat toate cotloanele. Alb. Alb peste tot. Surprins fara caciula, i-or fi ascuns-o vrabiutele alea jucause pe undeva,bradul din fata ferestrei mele isi trece cate un deget prin pletele umede, bogate. Primeste zambitor valatucii de nea. Ascult discul preferat. Las gandurile sa rataceasca in lumea cuminte de sunete si zbor de fluturi argintii.
Este iarna ! iarna adevarata! cum doar copiii mai sperau.
Este iarna ! iarna adevarata! cum doar copiii mai sperau.
sa se revizuiasca
De multe ori, perlele culese din lucrarile scrise ale unor elevi, care, din cine stie ce motive, nu merg prea des la scoala, sunt minore, pe langa creatiile adultilor licentiati, ocupati cu politica -vor apare la iveala, pana la urma, fraudele; ministru de.., care nu-l puteti acuza ; metafora isi are locul acolo unde-i este locul; cat va mai trebuie? unu in plus?; pornesc de la premiza; una din casetele care o avea el; adevarul va apare la suprafata ca uleiul; un om careia ii place; un partid care pot sa-i sprijine; ditamai coalitoiu’;
p.s. Ce-ar fi spus aparatorul limbii romane, profesorul George Pruteanu?( 15 decembrie 1947- 27 martie 2008)
p.s. Ce-ar fi spus aparatorul limbii romane, profesorul George Pruteanu?( 15 decembrie 1947- 27 martie 2008)
luni, 14 decembrie 2009
duminică, 13 decembrie 2009
in dulce stil
Deunazi , pe’ cultural’, am vazut un interviu cu Johnny Raducanu , mare iubitor de Nichita. A primit intrebarea- ce ar fi facut poetul in aceste zile , atat de negre- intrebarea se referea la situatia politica. Raspunsul a venit imediat, fara tagada- ar fi murit. Tanara a facut ochii mari. Si el a completat- ar fi gasit o cale sa moara.
Cantec , de Nichita Stanescu
Tu ai un fel de paradis al tau/
in care nu se spun cuvinte./
Uneori se misca dintr-un brat/
si cateva frunze iti cad inainte.
Cu ovalul fetei se sta inclinat/
spre o lumina venind dintr-o parte/
cu mult galben in ea si multa lene,/
cu trambuline pentru saritorii in moarte./
Tu ai un fel al tau senin/
de-a ridica orasele ca norii,/
si de-a muta secundele mereu/
pe marginea de Sud, a orei,/
cand cerul devine nou si rece/
si harta serii fara margini/,
si-abia mai pot ramane-n viata/
mai respirand, cu ochii lungi, imagini./
sâmbătă, 12 decembrie 2009
fara limite
Mi se potriveste toamna. In tonuri. In soapte . Si zvonuri. Imi place iarna. Dincolo de tropote. In speranta ca vin renii. Cu povesti albastre. In zbor de ingeri. Si falfairi cuminti de doruri. Si daca si portia de zapada s-a epuizat, aduc in casa bradul. In verde . In beteala. Ma mint frumos,am luat vorba cuiva. Suna bine. Calm. Ca o promisiune. Gandurile nu pot fi ascunse. Alearga. In stoluri. Intrec departarile. Topesc orgolii. In lumea lor, a gandurilor, lumea arata altfel. Un basm fara inceput. Fara sfarsit. Ca si norii. De toamna. De iarna. De zapada. De lacrimi.
vineri, 11 decembrie 2009
tu ce zici?
Voiam sa scriu ceva frumos. Ca pentru un sfarsit de saptamana.Pastrez ideea, imi zic . Ies dupa niste marunte cumparaturi. De fiecare data, acelasi drum.Frunze razlete uitate de vant. Copaci golasi, cautand care incotro. O masina rosie, nu conteaza marca, oricum straina, nr.de .,nici asta nu conteaza, putea sa fi fost cumparata de curand. Se opreste langa container. El, cam 40 de ani, inalt, geaca scurta de piele, blugi. Coboara. Ea, doamna, par scurt,unghii lungi, rosii, ceva mai tanara , asculta muzica. Sotul, asa cred, merge la cosul de plasa feroasa, unde se depun peturile,se apleaca, alege un bidon mare, putin turtit, sufla in el, bidonul nu rasufla, ii pune dopul. Doamna incuviinteaza, el arunca bidonul in portbagaj, masina rosie pleaca. Eu? Cum spuneam. Ma uit la copaci.Si vad oamenii.
joi, 10 decembrie 2009
fasii sonore
Ploaie marunta. In bob de mazariche. Poate ca nu este chiar cea mai frumoasa vreme. O prietena tocmai imi spusese ca n-ar iesi din casa nici cu arcanul. Ei, uite mie chiar imi place vremea asta. Orasul este luminat in culori pretioase. In sala de concert este o atmosfera speciala-Romanta nr.2 in Fa major pentru vioara si orchestra. op. 50, L. V. Beethoven, urmata de Rondo in sol minor pentru violoncel si orchestra,op. 94, A. Dvorak, Introducere, Scena si Aria lui Lenski, din opera Evgheni Oneghin, P.i. Ceaikovscki, Rapsodia ungara pentru violoncel si orchestra,op.68, D. Popper.O familie de muzicieni. Momente de mare traire.De muzica adevarata. Tatal, violoncelistul, Marin Cazacu, profesor la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, doi fii extraordinari, violonista Iulia-Adriana Cazacu, eleva in clasa a VIII-a, la Scoala de muzica si arte plastice nr. 5 din Bucuresti, detinatoarea unui bogat palmares de premii intai,fratele ei, Stefan Cazacu,violoncelist, elev in clasa a IX-a , la Liceul de muzica George Enescu, laureat cu premiul I la multe concursuri nationale si internationale.Rasplatiti de public cu flori si indelungi aplauze.Tatal si fiul, intr-un sensibil bis . Partea a doua a concertului, W.A. Mozart, Simfonia nr. 38 in Re major, K V 504.O seara plina- stralucire,exuberanta, pasiune, lirism, dragoste, compasiune, entuziasm, legenda. Orchestra Filarmonicii pitestene, sub bagheta maestrului Alexandru Ganea.Intr-o seara de iarna fara zapada.
echivalente
Vrem o lume mai buna. Cu locuri potrivite pentru toti. Suntem egali.Calmi. Perseverenti. Credinciosi. Moderati. Intelepti. Constanti. Dupa ziua de astazi, sa ramana ce-a ramas dupa ziua de ieri. Ce va ramane dupa ziua de maine . Si dupa cate zile mai sunt din Postul Craciunului. Eu- la fel. Ceilalti - mai buni.
miercuri, 9 decembrie 2009
homo homini lupus( est)
Ca om , poate parea normal.Cu mama, tata, casa,vecini, griji, iubiri, tristeti. Poate fi, cand vrea, daca vrea, generos. O fi chiar tandru. De ce nu, hazliu? In sinea lui se crede mare. Daca descopera ca altii nu-i vad maretia, se teme.
Nu-si confrunta propriile idei cu parerile celorlalti. Este vanitos. Spera ca valoarea ii va fi recunoscuta . Este mandru. Se impauneaza. Vanitos cu orgolii, doar de el stiute, competitia il schimba. Indrazneste. Musca. Ataca. La intuneric. Sau in haita.
Nu-si confrunta propriile idei cu parerile celorlalti. Este vanitos. Spera ca valoarea ii va fi recunoscuta . Este mandru. Se impauneaza. Vanitos cu orgolii, doar de el stiute, competitia il schimba. Indrazneste. Musca. Ataca. La intuneric. Sau in haita.
marți, 8 decembrie 2009
plus
Dincolo de atatea minusuri.
Sa poti fagadui vesnicii.
Sa ti se daruiasca inceputul.
Fara sfarsit.
Sa ai certitudinea ca iti este prieten adevarat.
In limpezimea cristalului.
Fara intrebari.
Sa poti fagadui vesnicii.
Sa ti se daruiasca inceputul.
Fara sfarsit.
Sa ai certitudinea ca iti este prieten adevarat.
In limpezimea cristalului.
Fara intrebari.
luni, 7 decembrie 2009
alegorii
Imi venise in minte un basm. Cu intreaga tehnica a constructiei lui epice. Basmul ii adoarme pe micuti. Ii tine treji pe adulti . Oriunde. Oricum. In basme, eroii isi masoara fortele. In sabii. In gloante( mai nou). In vorbe. Grele. Cand eroii obosesc, intervin ajutoarele. Elemente recuperatoare-corbi, vrajitoare, zane, licori. Nu incap doua sabii intr-o teaca. Un singur castigator. Dupa victorie , apare oferta- jumatate din imparatie, dregatorii, nunta. 3 zile si 3 nopti. Odata cu basmul, mi-am amintit o intamplare. Am mai spus-o. Cred in morala ei. Era in iulie 2005.
Iubitoare cum sunt de excursii, ma aflam intr-un autocar , impreuna cu alte 36 de persoane. Soferii, ambii tineri, cravata, camasa apretata, maneca scurta . Ochelari de firma ,asortati.Conduc bine. Atent. Cu pricepere.Fara crispare. Masina alearga nestingherita pe panglica neagra, neteda ca-n palma , strajuita de pereti albi, inalti de sarma. Peisajul nemtesc verde, ordonat se asterne de o parte si de alta a drumului. Kilometri intregi de paduri unduioase, separate geometric , din loc in loc, de drumuri inguste, perfecte. Apoi, dintr-odata apar felii uriase de ogoare, lucrate ireprosabil -porumb, cartofi, sparanghel, vita-de - vie, prinsa pe sarma, parcele multicolore de flori.
Un rausor mangaie discret asezarile ordonate ca niste soldatei- case albe cu acoperisuri gri, semete. Gratioase in simplitatea lor calculata.
Incepe sa ploua marunt. Picaturile plescaie, lovind geamul masinii. Apoi , din ce in ce mai des, mai rapid. Privesc padurea nesfarsita. Brusc, autocarul se opreste. In dreapta padure. In stanga -la fel. Cuvantul pana se transmite ca intr-un telefon fara fir pana la ultimul excursionist. Ma uit la ceas.15, 49. Cei doi soferi isi pun impermeabilele , iau o ladita cu scule si coboara. Li se adauga si conducatorul grupului.
Se inteteste ploaia. Tunete si fulgere puternice spinteca amenintator cerul. Se aud lovituri dinspre capota masinii. Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, in majoritate ,femei, incep discutiile. Cele mai multe sunt revoltate . Au trecut deja 40 de minute si autocarul sta. Pe dreapta.
Cei doi soferi, care cu o ora inainte pareau niste domni, devin, brusc, agresivi.Lovesc, pe rand, cu ciocanele , in locul unde presupun ca ar fi buba . Motorul tace. Noi asteptam. Se asterne , ca o balta , linistea. Vom dormi aici? In autocar? Pe o autostrada, in mijlocul unei paduri, departe de granita cu Franta?
Cineva ii cere domnului B. sa sune undeva- la un service nemtesc ori in tara, la agentie.
Cu o umbrela de imprumut, sfidand ploaia aspra ,B merge la primul telefon de pe autostrada si solicita ajutorul unei firme specializate in reparatii auto.
Peste vreo 15 minute isi face aparitia un echipaj de politie , care constata ca exista o problema tehnica , la un autocar romanesc , plin cu excursionisti, ce se deplaseaza spre Franta. Ni se promite ca va veni o echipa de mecanici.
Ploua din ce in ce mai tare. Se lasa o pacla deasa peste padure . Plictisite de asteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizara.
O masina albastra opreste in fata autocarului. Coboara doi tineri, imbracati in salopete. Impecabile. Unul poarta o gentuta. Ca de medic. Nimeni nu a inteles cum, in mai putin de 10 minute, fara zgomot, fara lovituri de ciocan, fara clesti, au pornit motorul. Cu calm. Si maniera. Treaba nemteasca.
S-a oprit ploaia. Pornim. Ne asteapta Parisul.
p.s. e o vorba- nimic pe lume nu este intamplator!!
Iubitoare cum sunt de excursii, ma aflam intr-un autocar , impreuna cu alte 36 de persoane. Soferii, ambii tineri, cravata, camasa apretata, maneca scurta . Ochelari de firma ,asortati.Conduc bine. Atent. Cu pricepere.Fara crispare. Masina alearga nestingherita pe panglica neagra, neteda ca-n palma , strajuita de pereti albi, inalti de sarma. Peisajul nemtesc verde, ordonat se asterne de o parte si de alta a drumului. Kilometri intregi de paduri unduioase, separate geometric , din loc in loc, de drumuri inguste, perfecte. Apoi, dintr-odata apar felii uriase de ogoare, lucrate ireprosabil -porumb, cartofi, sparanghel, vita-de - vie, prinsa pe sarma, parcele multicolore de flori.
Un rausor mangaie discret asezarile ordonate ca niste soldatei- case albe cu acoperisuri gri, semete. Gratioase in simplitatea lor calculata.
Incepe sa ploua marunt. Picaturile plescaie, lovind geamul masinii. Apoi , din ce in ce mai des, mai rapid. Privesc padurea nesfarsita. Brusc, autocarul se opreste. In dreapta padure. In stanga -la fel. Cuvantul pana se transmite ca intr-un telefon fara fir pana la ultimul excursionist. Ma uit la ceas.15, 49. Cei doi soferi isi pun impermeabilele , iau o ladita cu scule si coboara. Li se adauga si conducatorul grupului.
Se inteteste ploaia. Tunete si fulgere puternice spinteca amenintator cerul. Se aud lovituri dinspre capota masinii. Tot mai dese. Tot mai puternice. Cum persoanele din autocar sunt, in majoritate ,femei, incep discutiile. Cele mai multe sunt revoltate . Au trecut deja 40 de minute si autocarul sta. Pe dreapta.
Cei doi soferi, care cu o ora inainte pareau niste domni, devin, brusc, agresivi.Lovesc, pe rand, cu ciocanele , in locul unde presupun ca ar fi buba . Motorul tace. Noi asteptam. Se asterne , ca o balta , linistea. Vom dormi aici? In autocar? Pe o autostrada, in mijlocul unei paduri, departe de granita cu Franta?
Cineva ii cere domnului B. sa sune undeva- la un service nemtesc ori in tara, la agentie.
Cu o umbrela de imprumut, sfidand ploaia aspra ,B merge la primul telefon de pe autostrada si solicita ajutorul unei firme specializate in reparatii auto.
Peste vreo 15 minute isi face aparitia un echipaj de politie , care constata ca exista o problema tehnica , la un autocar romanesc , plin cu excursionisti, ce se deplaseaza spre Franta. Ni se promite ca va veni o echipa de mecanici.
Ploua din ce in ce mai tare. Se lasa o pacla deasa peste padure . Plictisite de asteptare, doamnele emit tot felul de teorii, care mai de care mai bizara.
O masina albastra opreste in fata autocarului. Coboara doi tineri, imbracati in salopete. Impecabile. Unul poarta o gentuta. Ca de medic. Nimeni nu a inteles cum, in mai putin de 10 minute, fara zgomot, fara lovituri de ciocan, fara clesti, au pornit motorul. Cu calm. Si maniera. Treaba nemteasca.
S-a oprit ploaia. Pornim. Ne asteapta Parisul.
p.s. e o vorba- nimic pe lume nu este intamplator!!
duminică, 6 decembrie 2009
incertitudini
Am asezat botinele. In locul unde isi puneau , cu ani in urma, copiii ghetutele. N-am stat la panda.Am vrut sa ma mint frumos, cum scria cineva . Am privit noaptea prin perdele. Straina, in zvon de ramuri uscate. In soapte nerostite. Asteptam o floare albastra. Adevarata. Am primit o metafora. Departarile ating poezia. Atatea drumuri. Atatea intamplari. Toate intr-o viata. In vieti separate. In spatiu . In timp. Poate chiar in ganduri.Mosul nu face politica. Asa ca m-am dus fara vreo asteptare. Am cautat padurea. Am gasit-o mareata, in tristetea ei la inceput de iarna. Doar oamenii o uratesc. Doi tiganusi loveau , obsesiv, petarde. Ranjind. Si-au inceput sarbatorile. In pocnete. Asurzitoare. Nimic copilaresc. Nimeni n-a indraznit sa-i certe.Pe scari , hartii, resturi de tigari, dale scoase brutal. Sa se schimbe ceva de maine? Nu cred. Poate gresesc.
sâmbătă, 5 decembrie 2009
printre gene
Mami, sa lasi usa deschisa. Vreau sa-l vad. Sa-i spun ceva! Manute grijulii au curatat ghetutele. Uimite de atatea mangaieri, au deschis ochii spre dara de lumina. Asteapta cuminti. Isi strang visele in obrajii lacuiti. Noaptea si-a intins broboada grea. Atipeste in planset de catei pribegi. Somn cuminte. O barba de lana . Netoarsa. Un sac urias. Doldora de masinute. Castele, pitici, fulare si zane. De ciocolata. O lanterna. Cum de incap toate? Varguta scrie un nume. Chiar al meu? De unde stie mosul ca voiam briceagul? Pleoapele clipesc grele. Usa este la locul ei. Si perdeaua. Ghetutele chicotesc.Au aflat povestea. Trebuie sa doarma. Poate ninge.
p.s. mai am o poveste! pentru toti copiii mari.
p.s. mai am o poveste! pentru toti copiii mari.
fara ghetute
Mos Nicolae a venit in graba.Mai devreme. Vestea m-a buimacit. Uite ce mi-a adus!!!vineri, 4 decembrie 2009
Blogul saptamanii - incertitudini2008.blogspot.com
Blogul saptamanii se numeste Incertitudini, titlul nu are nici o legatura cu incertitudinea in care ne aflam zilele acestea.Am gasit aici articole foarte dragutze:"Ningea frumos. In joc de crizanteme . Painici bucalate. Noaptea parea nesfarsita . S- a anuntat in tipete. Un numar legat de manuta .I-am ales numele. Ca un poem. ...continuare
Publicat de Sergiu la 21:04
Etichete: Blogul Saptamanii
p. s. mosule, ce tanar si dragut esti!!
Iti multumesc mult!
Blogul saptamanii - incertitudini2008.blogspot.com
Blogul saptamanii se numeste Incertitudini, titlul nu are nici o legatura cu incertitudinea in care ne aflam zilele acestea.Am gasit aici articole foarte dragutze:"Ningea frumos. In joc de crizanteme . Painici bucalate. Noaptea parea nesfarsita . S- a anuntat in tipete. Un numar legat de manuta .I-am ales numele. Ca un poem. ...continuare
Publicat de Sergiu la 21:04
Etichete: Blogul Saptamanii
p. s. mosule, ce tanar si dragut esti!!
Iti multumesc mult!
vineri, 4 decembrie 2009
de fiecare data, cu emotie
Ningea frumos. In joc de crizanteme . Painici bucalate. Noaptea parea nesfarsita. . S- a anuntat in tipete. Un numar legat de manuta .I-am ales numele. Ca un poem. Hainute, jucarii. Si multa iubire . Patutul era langa mine. Atipeam pe apucate. Intre caiete , cursuri si biberoane de ceai.Metafore, colici, legi fonetice, termometru, sintaxa. Treziri bruste, panica.Stiam atat de putine.Primele cuvinte. Intaii pasi. Dupa saniuta. Tot in decembrie.Bunicii. Gradinita.Manuta lui tinandu-ma strans.Despartire zilnica. In lacrimi. Primele roluri. Sortulet cu pompon rosu. Dimineti line. Dimineti cetoase. Seri de povesti. Acasa . Sau la bunici.Vacante. La mare. La munte. La bunici.Gimnaziul. Cu toate ale lui. Liceul.Matematica-fizica. Vrei sa iau 10 la bacalaureat? Fara cateva sutimi. Printre primii la Universitatea Bucuresti. Zecist in anii terminali.Masterat. Casatoria.Timpurie. Copiii.Cariera. Cativa ani buni in Europa. De succes. Munca. Enorma. Serviciu, casa, copii. Intr-un cerc . La multi ani, sagetatorul meu iubit!
joi, 3 decembrie 2009
din doua- una
As fi putut sa raman acasa . Sa ma uit la televizor. Sa vad confruntarea. Confruntare sau infruntare? Altceva asteptam dupa 20 de ani. Competitie cavalereasca, mult mai putin zgomot, mai multa toleranta. Si grija. Pentru omul care, dupa munca de-o viata are dreptul de a-si primi rasplata. Marcata prin respect. Nu vad nimic din sperantele mele. Prefer sa-i dau sufletului linistea pe care si-o doreste. Merg la concert. In program-Johannes Brahms Cvartetul de coarde nr.2 in la minor op.51, interpretat de Cvartetul Transilvan , una dintre cele mai reprezentative formatii camerale europene. In partea a doua, cvartetului clujean i s-a alaturat pianistul Mihai Ungureanu. O seara calma, in care sunetul viorii si acordurile pianului mi-au dat acea mult dorita stare de bine. De calm. De incredere.
miercuri, 2 decembrie 2009
la ceas oprit..
A tasnit fulgerator. Ca un miracol. Din fabuloasa catedrala a Malinilor ninsi bland . In basm de ursitoare. Bune si rele. S-a inaltat , in plina zi de iarna . 2 decembrie. 1935. A crescut ca un Fat- Frumos. In 21 de ani, cat sa umple mii de inimi. Cu dragoste. Sperante. Cu primele iubiri. A ars. In lupta cu inertia.Pana la capat. Intr-un alt decembrie, 22, in 1956, albatrosul ucis s-a asezat printre astri. In lumea lui. Invins de
"Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mangai./ M-a strivit/ Pasarea cu clont de rubin./ Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin/ Ciugulind prin tarana/ Vor gasi poate/ urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa..."
"Pasarea cu clont de rubin/ S-a razbunat, iat-o, s-a razbunat./ Nu mai pot s-o mangai./ M-a strivit/ Pasarea cu clont de rubin./ Iar maine/ Puii pasarii cu clont de rubin/ Ciugulind prin tarana/ Vor gasi poate/ urmele poetului Nicolae Labis/ Care va ramane o amintire frumoasa..."
dinamica lexicala
Nu stiu daca sunt trista. Oricum , nu am starea aceea de bine. De liniste. Se intampla din cauza unui cuvant. Poate parea anapoda. Mai ales , acum, cand lumea se imparte, nu, nu, fii pe pace, nu-l citez pe Eminescu , cel din Imparat si proletar, desi , daca ma gandesc, cand am citit prima oara poemul , am avut multe nedumeriri. Apoi am memorat mare parte din el. Il mai stii? Daca nu, ia orice volum purtand semnatura poetului, si citeste-l. Sau reciteste-l. Cand scriu , se deschid , mereu, paranteze. Trebuie sa fiu atenta. Sa le inchid. Cum spuneam , a fost de ajuns un cuvant. S-a tulburat echilibrul. Si asa fragil. Nu , nu te teme, n-am luat-o razna. Doar ca , vorbeam de incredere. In valoarea cuvintelor. Mai ales, in cele care au conotatii etice. O doamna- reporter era intr-un penitenciar.Facea un reportaj. Pentru audienta. Iar am deschis paranteza.. Femeie draguta, manierata, fina, citita, politicoasa. Domnu', zicea dumneaei, si domnul era un criminal de temut, domnule , isi modula dulceag dumneaei vocea, si domnul era un spargator cu metode tari de tot, domnu ', se adresa dumneaei , si domnul era un violator in serie, doamna , zicea dumneaei, si doamna, fardata in culorile primaverii, cu unghii ingrijite si privire senina, isi omorase concubinul , intepandu-l de nu stiu cate ori cu un cutit de bucatarie..De vreo luna incoace, cuvantul domn migreaza. Catre periferia vocabularului. Atat de repede, ca ma tem pentru sanatatea lui. Cred ca va fi scos in gerul Bobotezei. Reporterii il uita. Sau nu-l mai iau in seama. A devenit inutil. Incomod. Incapabil sa stabileasca antiteze. Candidatii la functii inalte nu mai folosesc nici numele intregi , cand discuta cu sau despre cei cu care concureaza. Ca sa intelegi despre cine se vorbeste , trebuie sa ai minte ascutia, sa stii ca prenumele cuiva aminteste o planta regala, ca numele altuia inseamna ceva rusinos, ca un alt nume sugereaza cine- mai -stie- ce .. Intr-un fel, as putea intelege si asta. Adica ti se cultiva simturile. Olfactive. Dar si poetice. Trebuie sa tii pasul cu vremea. Sa fii cu auzul in patru. Si cu ochii sarma. Ma gandesc la scolarii nostri. Se mai pot ei lauda ca limba noastra-i o comoara?
marți, 1 decembrie 2009
un Univers intr-o cutie
Dincolo te teste/teze/defintii incalcite/ghiozdan greu cat o ranita/norme/probe/recreatii scurte/profesori nervosi, aflati in concedii necerute/ greve- spontane sau organizate, lumea lor are ceva inimitabil- jocul. O cutie cu piese lego este o comoara. Din bucatele colorate , croite in forme dintre cele mai curioase, aparent fara legatura intre ele, se poate construi orice vrea sufletul micului – mare constructor! Mintea lui iscoditoare creeaza, leaga, suprapune,imbina, asambleaza. Dupa alte legi.Legile echilibrului. Ale armoniei. Intre forte, marimi, culori, greutati. Fara aroganta, fara insulte, inghionteli, zgomote, fara dat din coate/ stegulete/ lozinci/slogane/ fara cifre/bani/promisiuni/presiuni. Fara batut pasul. Pe loc. Sau la comanda.Fara aplauze. Fara referendum. Iubesc copiii. Sunt legatura mea cu viata adevarata!
luni, 30 noiembrie 2009
dus-intors
La ora asta , gara este aproape pustie.Foarte curata.Peste noapte, matura si-a facut constiincios datoria. Ploaia a sters, rabdatoare, dalele ciobite. Stralucesc vesele in dimineata trezita cu noaptea in cap, de raze buclucase.Cativa porumbei sar nepasatori printre sine. Atunci l-am vazut.Se leagana. In ritm saltaret. Castile sunt infipte peste parul uns din belsug cu gel. Scuipa , in viteza, coji de seminte. Ea are fusta alba. Transparenta. Plisata.Tivul se prelinge peste dalele umede. Fas violet. Pana in talie. Par negru , strans in coada. Scoate din geanta- sacosa un servetel. Aplecata, aproape in genunchi, curata pantofii lui albi. Calm. Bland. Ca si cum i-ar sterge obrazul stropit.El continua sa se miste in ritmul propriu..Un pas la dreapta lor – un cos de gunoi. Ea nu-l vede. Sau nu vrea. Arunca servetelul. Se plimba nervosi. Au sosit prea devreme. El fumeaza. Arunca chistocul. Cat acolo. Ea mananca pufuleti. Arunca punguta. Langa servetelul murdar. Soseste trenul. El urca, in graba. Ea il urmeaza. Gara isi mangaie dalele. Si obrazul. Cu pete albe.Unii oameni mari ne cer sa votam in numele bunului- simt. Inalt. Bine facut. Par grizonat. Deschide geanta incapatoare si rastoarna, in viteza, pe scaunele libere, cate o gramajoara- o lanterna, o trusa de 3 pixuri, un breloc, servetele umede, un portmoneu mare, unul mic, un lacat, doua brichete. Pe invelitori , preturi- 2, 9, 4, 7,3 roni .Studentele din dreapta mea se distreaza. El nu. Tace. Asteapta. Trenul se pregateste de plecare. Nimeni nu s-a aratat interesat de mica taraba mobila. Aproape gol, trenul porneste.
sâmbătă, 28 noiembrie 2009
parfum princiar
Fermecatoare, gratioasa, inteligenta si ferma, printesa precoce , Martha , fiica Smarandei Mavrocordat, casatorita Lahovary, nascuta la 28 ianuarie 1889, egala ca personalitate cu tatal si bunicul matern, a invatat de mica independenta. Copilaria si adolescenta si le-a impartit intre Bucuresti si diverse capitale europene, insotindu-l pe tatal ei, diplomatul Lahovary. Fetita uimea cu memoria uriasa- retinea texte lungi, dupa lectura pe care o faceau colegii de clasa. Bunicul avea sa descopere ca exaltata lui nepoata ascundea ca inca nu stia sa citeasca. Educatia ei a fost un amestec de exigenta de manastire belgiana si spirit romanesc.Cultura, inteligenta, siguranta de sine au fost recunoscute de regina Elisabeta a Romaniei, la sugestia careia, tanara a pozat pentru picturile de la biserica din Curtea de Arges. Dupa o scurta si focoasa pasiune, la 16 ani, dupa moda timpului, s-a casatorit cu printul Bibescu. Printesa si sotul ei au hotarat sa traiasca separat, dupa nasterea celor doi copii.Viata i-a fost un drum inflacarat intre politica si literatura, dublat de rasunatoare iubiri. Numele printului mostenitor al Germaniei, al regelui Spaniei, Alfons al XIII-lea, al lordului Cristopher Thompson apar in biografia sentimentala a celei care , ca faima, seamana cu Mata Hari.La Paris a cunoscut celebritati ca -Paul Claudel si abatele Muquier, Marcel Proust, care i-au fost prieteni. Literatura i-a fost refugiu. Si sursa a celebritatii. ” Cele opt raiuri”- 1908, „ Izvor, tara a salciilor”, 1923, ' Papagalul verde"-1923, ' Destinul lordului Thompson"- 1927, ' Viata unei prietenii"- 1957, ' Nobletea robei"- 1923, " La bal cu Marcel Proust",1928, " Portrete regale", ' Cruciada pentru anemona", 1931, ' Rasul naiadei', 1935 . Recunoasterea meritelor acestei ipostaze feminine de luptator s-a conctretizat in titluri jinduite de barbati- a primit Legiunea de onoare si a fost membra a Academiei Regale de limba si literatuta franceza a Belgiei. A fost un spirit civic deosebit- in 1916 a condus la Bucuresti un spital pentru raniti. A parasit , cum a putut Mogosoaia, palatul pe care il rectitorise intr-un spirit original, pentru ca l-a iubit enorm, in timp ce in Romania se instaura regimul comunist. La Londra spunea despre acest moment ca” a disparut ca un decor de opera”. A parasit lumea , la 84 de ani-28 noiembrie 1973 , luand cu ea farmecul si frumusetea unor vremuri princiare..
Serban Cioculescu-
„Cunoscută şi sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă, cucerind prin frumuseţea, inteligenţa şi talentul ei numeroase admiraţii. A păstrat până la urmă nostalgia după «ţara sălciilor» şi amintirea prieteniilor lăsate în ţară.“
„Geniul este o lunga adolescenta” . „ Suferinta este un loc geografic in care ne regasim cu totii”. Martha Bibescu.
Serban Cioculescu-
„Cunoscută şi sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărţi, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viaţă literară şi mondenă, cucerind prin frumuseţea, inteligenţa şi talentul ei numeroase admiraţii. A păstrat până la urmă nostalgia după «ţara sălciilor» şi amintirea prieteniilor lăsate în ţară.“
„Geniul este o lunga adolescenta” . „ Suferinta este un loc geografic in care ne regasim cu totii”. Martha Bibescu.
vineri, 27 noiembrie 2009
gimnastica de suflet
Sunt o dornica ascultatoare , fara pretentii de cunoscatoare in tainele muzicii adevarate. Imi iau portia de libertate- merg , saptamanal , la concert. In dimineata asta , citesc intr-un ghid de muzicoterapie ca medicina acorda mare atentie relatiei dintre legile fizice ale sunetelor si efectele lor asupra organismului viu. Stiinta sunetului sau sonologia studiaza nu doar actiunea sunetelor asupra mediului fizic si chimic, dar si rolul lor asupra fenomenelor biologice si pshice. Savantul roman , George Constantinescu , creatorul sonisticii, intrevedea, cu multa vreme in urma, proprietatile terapeutice ale sunetelor si actiunea lor asupra structurilor organismelor vii . Arata ca , mai intai de toate, muzica actioneaza asupra psihicului, producand efecte relaxante, tonifiante, stimulante. Intr-un fel, asta imi explica prezenta la concertele saptamanale a unui mare numar de persoane. De toate varstele. Lumea fuge de stresul social, de apasarea stridentelor de peste tot. Tot in cartea amintita, descopar ca stilurile muzicale , precum si genurile abordate au influenta diferita asupra starii de sanatate. Asa aflu ca „ Simfonia italiana”, finalizata de Felix Mendelssohn Bartholdy, in 1833, pe care tocmai am ascultat-o aseara, in interpretatea orchestrei filarmonicii locale, sub bagheta maestrului Tiberiu Oprea, ajuta la calmarea durerilor. Intuiam lucrurile astea, si daca ma intorc cu gandul la cele patru parti ale Simfoniei, resimt diferentele sonoritatilor , in toata splendoarea lor- prima parte, martiala, a doua , religioasa, urmata de un menuet delicat , pentru ca finalul sa infloreasca in doua dansuri , Saltarello si Tarantella. Si starea de liniste , urmata de o bucurie imensa , pe care le-am resimtit, in timp ce ascultam . Imi place legenda pe care tocmai am descoperit-o. Se zice ca , in timp ce tot revizuia muzica Concertului nr. 1 in sol minor,op.25, pe care l-am ascultat, in partea a doua a serii, acompaniat de inepuizabilul pianist, Valentin Gheorghiu, compozitorul era indragostit de fiica unei baronese din Munchen- Delphine. Dupa ce o vizita, imediat, fiind un talent innascut,punea pe hartie, muzica . Premiera a avut loc , cu succes rasunator, la Munchen. Hector Berlioz scria mai tarziu, dupa ce Franz Liszt facuse concertul extrem de popular, ca , la un concurs de interpretare pianistica obligatorie a piesei amintite, dupa ce cantasera 30 de concurenti, pianul ar fi inceput sa cante singur . Minunea ar fi fost oprita doar dupa ce pianul a fost distrus.
La 91 de ani- nascut in aceeasi zi cu Bach-21 martie- fara partitura, cu degete magice, ne-a tinut cu sufletul si auzul in palme, marele Valentin Gheorghiu. Cand a parasit scena, lumea a ramas, in continuare, tintuita, inclinandu-se , prin aplauze , minute in sir.
La 91 de ani- nascut in aceeasi zi cu Bach-21 martie- fara partitura, cu degete magice, ne-a tinut cu sufletul si auzul in palme, marele Valentin Gheorghiu. Cand a parasit scena, lumea a ramas, in continuare, tintuita, inclinandu-se , prin aplauze , minute in sir.
joi, 26 noiembrie 2009
printre altele
La 11 fix- toata viata am fost punctuala- urma sa ma intalnesc cu o persoana. In fata unei institutii, unde fiecare se duce sa ceara. Sa primeasca. Dreptate. Pe-a lui.
Un afis mare.
Doua imagini.In stanga- scara unui bloc. Cu patru etaje . Rufe colorate spanzurate in balcoane mici, innegrite. De ploi si de vreme. Dedesubt scrie mare: Aici locuieste George C......, care a dat spaga, sa-si poata cumpara un apartament.
In partea dreapta a afisului o vila, cu doua etaje, construita in stil american , culori de imprumut. Multe flori, verdeata, fantani. Dedesubt scrie- Aici locuieste Gica B...., care a primit spaga, pentru a aproba cumpararea de apartamente in blocul de alaturi.
George da, Gica primeste.
Egalitate de sanse.
Trece multa lume. In sus si in jos . Fum de tigara, discutii, tineri, parfumuri, varstnici, un cersetor, dosare, tocuri inalte. Ascutite.
Persoana intarzie . Prea mult. Astept si privesc.
Atunci l-am observat. Cobora scarile. Agale. Poarta roba. Ochelari . Si costum scump. Numara. Pe degete. Cu pauze intre.
Cam cum invatam, pe vremuri , lunile cu treizeci si una de zile.
Sa fi uitat cate cauze are de aparat astazi? cate s-au prezentat? cate au fost castigate? cate au fost amanate? cine stie...Fiecare cu ale lui. Vedeam si scriam asta in urma cu un an.
Nu eram in trecere. Nici in excursie. Chiar am o problema. Am pornit pe firul ei – iesire din indiviziune , asa se numeste- in octombrie 2007. Intram pentru prima oara in viata, intr-o sala in care fiecare problema este un numar de dosar.Credeam ca problema mea este lucrul cel mai simplu cu putinta. Habar nu aveam cum este sa ai de-a face cu doamne, domnisoare si domni, imbracati in roba. A devenit atat de complicat totul… nimic n-a mai ramas din simplitatea pe care o intrezaream cand am citit primele inscrisuri.Parca nu mai este vorba despre mine. Ci de o chestiune dintr-o alta lume. Nu pot abandona, pentru ca as lasa lucrurile incalcite pentru copiii mei.De fiecare data cand mi se mai cere- o proba, o suma, o amanare, o expertiza( pentru a cata oara), recitesc, cu ochii in lacrimi” Casa parinteasca nu se vinde..”, de Grigore Vieru.Fac o paranteza. Ar trebui s-o stie pe dinafara orice fiu. Orice fiica. Atunci cand are de ales. Intre a o pastra. Cu orice pret. Si a o instraina. Pe un pret oarecare. Nu prea vad vreo perspectiva . Ceva trebuie sa fac. Sa ma calmez. Sa cred in adevar. Care adevar? Sa cred in dreptate. Ce inseamna dreptate? De cate feluri este ea? Sa cred ca unora , aflati in scaune inalte, de unde se iau decizii importante , care ii afecteaza pe multi , le pasa? Ma tot intreb. Raspunde cineva unui monolog interior?
Un afis mare.
Doua imagini.In stanga- scara unui bloc. Cu patru etaje . Rufe colorate spanzurate in balcoane mici, innegrite. De ploi si de vreme. Dedesubt scrie mare: Aici locuieste George C......, care a dat spaga, sa-si poata cumpara un apartament.
In partea dreapta a afisului o vila, cu doua etaje, construita in stil american , culori de imprumut. Multe flori, verdeata, fantani. Dedesubt scrie- Aici locuieste Gica B...., care a primit spaga, pentru a aproba cumpararea de apartamente in blocul de alaturi.
George da, Gica primeste.
Egalitate de sanse.
Trece multa lume. In sus si in jos . Fum de tigara, discutii, tineri, parfumuri, varstnici, un cersetor, dosare, tocuri inalte. Ascutite.
Persoana intarzie . Prea mult. Astept si privesc.
Atunci l-am observat. Cobora scarile. Agale. Poarta roba. Ochelari . Si costum scump. Numara. Pe degete. Cu pauze intre.
Cam cum invatam, pe vremuri , lunile cu treizeci si una de zile.
Sa fi uitat cate cauze are de aparat astazi? cate s-au prezentat? cate au fost castigate? cate au fost amanate? cine stie...Fiecare cu ale lui. Vedeam si scriam asta in urma cu un an.
Nu eram in trecere. Nici in excursie. Chiar am o problema. Am pornit pe firul ei – iesire din indiviziune , asa se numeste- in octombrie 2007. Intram pentru prima oara in viata, intr-o sala in care fiecare problema este un numar de dosar.Credeam ca problema mea este lucrul cel mai simplu cu putinta. Habar nu aveam cum este sa ai de-a face cu doamne, domnisoare si domni, imbracati in roba. A devenit atat de complicat totul… nimic n-a mai ramas din simplitatea pe care o intrezaream cand am citit primele inscrisuri.Parca nu mai este vorba despre mine. Ci de o chestiune dintr-o alta lume. Nu pot abandona, pentru ca as lasa lucrurile incalcite pentru copiii mei.De fiecare data cand mi se mai cere- o proba, o suma, o amanare, o expertiza( pentru a cata oara), recitesc, cu ochii in lacrimi” Casa parinteasca nu se vinde..”, de Grigore Vieru.Fac o paranteza. Ar trebui s-o stie pe dinafara orice fiu. Orice fiica. Atunci cand are de ales. Intre a o pastra. Cu orice pret. Si a o instraina. Pe un pret oarecare. Nu prea vad vreo perspectiva . Ceva trebuie sa fac. Sa ma calmez. Sa cred in adevar. Care adevar? Sa cred in dreptate. Ce inseamna dreptate? De cate feluri este ea? Sa cred ca unora , aflati in scaune inalte, de unde se iau decizii importante , care ii afecteaza pe multi , le pasa? Ma tot intreb. Raspunde cineva unui monolog interior?
miercuri, 25 noiembrie 2009
pana cand?
Invatam de la furnici . Sau ele ne copiaza?
Ori 'om fi invatand in acelasi timp? Adunam.De cand facem ochi.Orice. Un deget. O mana. O floare.Un gand. Vorbe. O casa. Bani. Note. Lume. Laude. Averi. Tristeti. Haine.Iubiri. Ura. Laude. Sperante.Disperari.Experiente.Sanse.Frunze.Straluciri.Suspine. Boli.Titluri.Lovituri.Carti. Despartiri.Documente. Iluzii.Cifre.Leacuri. Sosiri.Culori.Regasiri. Detalii.Relatii. Povesti.Revolta. Unelte.Spaime. Plecari.Onoruri.Intrebari. Ilustrate. Iubiri.Priviri. Scrisori. Deceptii.Tandrete.Uimiri. Nimicuri..
Ori 'om fi invatand in acelasi timp? Adunam.De cand facem ochi.Orice. Un deget. O mana. O floare.Un gand. Vorbe. O casa. Bani. Note. Lume. Laude. Averi. Tristeti. Haine.Iubiri. Ura. Laude. Sperante.Disperari.Experiente.Sanse.Frunze.Straluciri.Suspine. Boli.Titluri.Lovituri.Carti. Despartiri.Documente. Iluzii.Cifre.Leacuri. Sosiri.Culori.Regasiri. Detalii.Relatii. Povesti.Revolta. Unelte.Spaime. Plecari.Onoruri.Intrebari. Ilustrate. Iubiri.Priviri. Scrisori. Deceptii.Tandrete.Uimiri. Nimicuri..
marți, 24 noiembrie 2009
armonii vegetale
Gandul nu are hotar. Stapaneste, rebel, teritorii nesfarsite. Evadeaza din perimetrul gri, sfasiat de voci ragusite. Se refugiaza intre flori. In mereu inverzita mosie, nu ajung ecourile orgoliilor. Nici tunetele agitatiei stridente.Sorb , pe indelete, dulceata culorii. Linistea tulpinitelor cautand lumina.Armonia formelor. Cu ochii deschisi. Dincolo de geam, toamna tarzie isi picura stropi calmi peste frunze zdrentuite. Intr-un spectacol neregizat. Isi traieste ziua in ritmuri tacute., primind binecuvantarea in raze. Asteapta noaptea. Pentru somnul nevinovat.
duminică, 22 noiembrie 2009
ragaz
Zi frumoasa de noiembrie. Orasul voteaza. Langa el, padurea si-a deschis larg ferestrele. Sa primeasca raze calde. Sa-si vada musafirii.
Cocheta cum e, si-a pus mantoul cafeniu , cu guler de ramurele si parfum de flori stinse, uitate printre pliurile valcelelor..
Cu disimulata cochetarie , desprinde o fasie albastra din nemarginirea cerului de noiembrie, acoperindu-si ramurile goale, adunate intr-un coc rebel.
Fara graba , isi strecoara, unul cate unul , degetele lungi , sub mansonul de frunze uscate. Primeste zambitoare furnicarul de oaspeti-tineri, mai putin tineri, catei, tonete, role, biciclete.Chiar daca o intristeaza gramezile cojilor de seminte si hartiile uitate pe banci.
Botinele inalte , incheiate in bumbi marunti de seminte si samburi , lasa urme pe stratul de frunze moi.
Raze blande ii ating piezis umarul rotund.
Arcuit dupa sprinteneala potecilor , care urca si coboara printre copacii dezbracati , mersul ei pastreaza ceva din silueta unei doamne . Decupata dintr-un jurnal vechi de moda. Melancolie si mister.
.
Cocheta cum e, si-a pus mantoul cafeniu , cu guler de ramurele si parfum de flori stinse, uitate printre pliurile valcelelor..
Cu disimulata cochetarie , desprinde o fasie albastra din nemarginirea cerului de noiembrie, acoperindu-si ramurile goale, adunate intr-un coc rebel.
Fara graba , isi strecoara, unul cate unul , degetele lungi , sub mansonul de frunze uscate. Primeste zambitoare furnicarul de oaspeti-tineri, mai putin tineri, catei, tonete, role, biciclete.Chiar daca o intristeaza gramezile cojilor de seminte si hartiile uitate pe banci.
Botinele inalte , incheiate in bumbi marunti de seminte si samburi , lasa urme pe stratul de frunze moi.
Raze blande ii ating piezis umarul rotund.
Arcuit dupa sprinteneala potecilor , care urca si coboara printre copacii dezbracati , mersul ei pastreaza ceva din silueta unei doamne . Decupata dintr-un jurnal vechi de moda. Melancolie si mister.
.
sâmbătă, 21 noiembrie 2009
repetitia este mama invatarii
Mai sunt putine ore pana cand mergem la vot. M-am gandit sa-mi repet lectiile. Sa recitesc opiniile unor oameni mari, politicieni celebri, despre politica. Iata ” Politica nu are principii. Are doar interese”- Octavian Paler." Votul este mai puternic decat glontul”Abraham Lincoln.” Politicienii sunt toti la fel.Ei promit sa faca un pod si acolo unde nu este nicio apa<>”-Nikita Sergheevici Hrusciov.” Pentru a deveni un stapan, politicianul pozeaza ca un servitor”- Charles de Gaulle.” Politica este arta de a face totul posibil”-Otto von Bismark.” Unii oameni schimba partidele din cauza principiilor lor; altii- datorita intereselor lor”- Winston Churcill<>. „Un om politic trebuie sa fie in stare sa inghita o broasca raioasa , pe burta goala” -Iuliu Maniu<>. "Guvernele cad prin aceleasi mijloace prin care au ajuns la putere”-Titu Maiorescu.” Nu conteaza decat un singur lucru- sa inveti sa pierzi”- Emil Cioran.
p.s. Am recitit si "Scrisoarea catre liceeni", a lui Tudor Chirila . Si toate comentariile liceenilor de astazi si de ieri. Cu mare atentie.
p.s. Am recitit si "Scrisoarea catre liceeni", a lui Tudor Chirila . Si toate comentariile liceenilor de astazi si de ieri. Cu mare atentie.
vineri, 20 noiembrie 2009
mult zgomot
Am urmarit „confruntarea”. Politete simulata.Ce simt? Dezamagire. Ca dupa un spectacol lipsit de traire.O drama in trei personaje. Un actor obosit. Foi risipite. Un rol dintr-o alta piesa. Gloante . Replici invatate in pripa.Sufleori.Trandafiri rosii pentru doamne. Subiect gras pentru presa.Oboseala inutila. Ii ascult pe ziaristii- comentatori . Citesc cateva postari de pe bloguri. Alte confruntari. Intre sustinatori. Opinii diferite. Nervi. Tradari. Se va mai fi facand undeva atata risipa de vorbe? Fara acoperire? Mi-au placut trei personaje. Domnul Neagu Djuvara. Pentru ca exista. Doamna Maria . Pentru limbajul non-verbal. Si domnul Robert Turcescu. Nu pentru ca este pitestean. Pentru ca este un profesionist.
in paralel
Nu m-am priceput niciodata la evaluari ‚ din ochi’- cati ani are x, cati km. sunt pana la..cu cat merge la ora.., cam cati oameni sa fi fost in cutare loc, in cutare timp..Imi este, insa, la indemana , sa constat ca destul de multa lume a ales aseara, ca de altfel in fiecare joi , pentru doua ore, sa simta si sa traiasca viata in revarsari de armonii sonore. Sa asculte muzica de cea mai buna calitate. In interpretari impecabile. Sub bagheta neobosita a maestrului Alexandru Ganea, dirijor permanent al Filarmonicii din Pitesti, am ascultat doua piese semnate J. Haydn „Concertul pentru violoncel si orchestra”, in stil traditional si Simfonia ‚” La Passione”, o structura turbulenta-lent-repede, cu accente optimiste.Intre cele doua piese semnate” papa Haydn” , am ascultat ´Concertul pentru vioara si pian”, compus de romanticul pastratotor de traditie, Felix Mendelsson Bartoldy, la 12 ani.Noutatea serii, rasplatita cu aplauze indelungate, a constituit-o prestatia extraordinara a tanarului violonist Alexandru Tomescu, castigator al concursului pentru vioara Stradivarius Elder-Voicu. Solist concertist al Filarmonicii noastre, alaturi de alti doi valorosi artisti, violoncelistul Razvan Suma si pianistul Horia Mihail, violonistul si-a castigat dreptul de a canta pe acest instrument exceptional, unul dintre putinele exemplare Stradivarius din lume, aflat in stare de functionare. Pentru 5 ani. Armonie, echilibru,rigoare, sonoritati limpezi, daruire,simplitate odihnitoare, distinctie, crizanteme, figuri destinse. O seara minunata, dincolo de lumea dezlantuita.
joi, 19 noiembrie 2009
pur si simplu
Sunt zile fara flori.Doar cele din ghivece. Se intampla sa nu se impodobeasca niciuna dintre ele. Saptamani. Luni intregi. As putea sa-mi cumpar, nu? Si da. Si nu. Imi place sa primesc. Si sa ofer. Cu gandul la mama. Le iubea cum iti iubesti copiii.Cu multa rabdare. Cu tandrete soptita . Citita in ochi. Sunt clipe unice cand primesti si cand oferi flori. Nu seamana niciodata. Cand le alegi din manunchiul urias. Sau cand descoperi luminitele din privirea persoanei care le primeste. Zilele astea, casa mea a fost plina de flori. Un crin.Cupa alba. Parfumata .Stralucitoare.Mandra. Ma duce gandul aiurea.. Cativa trandafiri roz.Se deschid treptat. Cu bagare de seama. Multe tufanele. Albe. Galbene. Bucalate. Ca fetele de bebelusi. Altele mici. Banuti cu miresme. Ademenitori. Gerbera. Aroganta. Cu nasul pe sus.In fustele lor plisate marunt. Si un smoc de galbenele. Firave. Fragile, cu fete mici, ascunse sub umbrele de petale moi. Dintr-un ghiveci, craciunita si-a adunat in degetele lungi niste mugurasi trandafirii. Si tot cresc. Intr-o zi, in apropierea Craciunului, nu glumesc deloc, o sa-i deschida. In cercelusi. Intr-o salba. In dimineata asta, dupa o asteptare de un an, a clipit marunt din petale albe, azaleea, pe care mi-a adus-o…uite, chiar nu stiu cine. Doar ma uit. Stau cuminte. Nu vreau sa le tulbur. Sper sa le placa aroma cafelei. Si soarele asta copilaros de noiembrie.
miercuri, 18 noiembrie 2009
suna ! inainte
Sa fi avut 5-6 ani, cand am descoperit bucuria de a primi , in casa, lume. Alta lume. La inceput, veneau rude. Dinspre mama. Sau dinspre tata. Mai ales de sarbatori. Era mare bucurie. Cei mari se incingeau in discutii. Nu-mi amintesc, si nici nu cred ca ma interesa ce vorbeau. Mancau placinte si beau tuica . Facuta in casa. Uneori, jucau carti. Noi, cei mici, verisorii, cu ale noastre. La plecare, toti primeau, din partea parintilor mei, cate un pachetel. Cu ce se gasea. Indeosebi, surorile tatei. Locuiau in Bucuresti.Mama le pregatea cu mare grija pachetele. Matusile ne aduceau, mie si fratelui meu, bomboane, halva si franzela. Nu- uitau niciodata sa aduca ceva si pentru parinti. Au aparut, ceva mai tarziu, prietenii tatei. El era un fel de negustoras.Cunostea multa lume. De pe Vlasca. Asa il auzeam spunand. Petre de le Albeni,un om roscovan, scund si indesat, sosea neanuntat. Cum si cu ce sa fi dat de veste? Ei doi stateau pana seara tarziu de povesti. Musafirul dormea in camera buna. Probabil la fel se intampla si cand tata mergea la el. Au trecut anii..parintii nu mai sunt, rudele s-au imputinat, de prietenul tatei aproape ca uitasem, verisorii s-au raspandit. Care pe unde. Am devenit eu insami gazda. Ne-au vizitat niste francezi. Prin 91. Scoli- surori. Erau patru elevi de colegiu. I-am tratat cum am stiut mai bine. Cum invatesem de la mama. Sarmalute, piftie,salate, tuica fiarta, era un sfarsit de toamna rece, cozonac.Unul dintre ei s-a imbatat atat de tare, ca a trebuit sa-l trezim cu zeama de varza. La plecare, am oferit fiecaruia cate un vas de Horezu. S-au uitat unii la altii, si dupa ce unul a spus, prelungind ‚ r’ul lor, ca romanii sunt nebuni, ne-au dat ceea ce adusesera . Un bidon de 1 litru cu sampon impotriva paduchilor. Ne aflam, dupa cum v-am spus, la doi ani dupa revolutie.
Din ce in ce mai rar , deschid oamenii usa pentru musafiri. Se zice, chiar sunt sensibila la ideea asta, ca trebuie sa-ti anunti vizita. Cum poti. Din vreme. Chiar daca gazdele sunt copiii tai. Posesori ai certificatului de casatorie. Lumea evolueaza, asa-i?
Din ce in ce mai rar , deschid oamenii usa pentru musafiri. Se zice, chiar sunt sensibila la ideea asta, ca trebuie sa-ti anunti vizita. Cum poti. Din vreme. Chiar daca gazdele sunt copiii tai. Posesori ai certificatului de casatorie. Lumea evolueaza, asa-i?
marți, 17 noiembrie 2009
fara titlu
Ideea de a scrie despre demnitate , sigur, pare desueta.Mai ales in aceste zile.
Nu eram convinsa ca vreau si pot sa scriu despre asta. Niste intamplari recente, din care am inteles , pentru a nu stiu cata oara, ca banii sunt cea mai puternica arma, m-au determinat s-o fac .
Ne stim de pe vremea , cand eu, proaspata absolventa de filologie, am primit o catedra in scoala unde ea venise de niste ani buni.
Era mereu altfel. Foarte interesanta. Pentru ca nu-i iesea niciodata catedra intreaga de biologie- asta este alta poveste- si-o completa, pardon, tovarasul director i-o completa, cu activitati practice. Mergea cu elevii , din primavara pana toamna tarziu , prin livezi, pe camp, in padure. Bronzul ei natural le-ar fi lasat cu gura cascata, ma scuzati, pe toate tipele astea care se prajesc platind o caciula de lei, cam pricajiti, ce e drept, prin tot felul de saloane si cabinete.
In ianuarie '90 a FUGIT din invatamant. A incercat tot felul de chestii , care nu i-au reusit. Intre timp, sotul ei s-a stins.
Ne sunam rareori. Ne vedeam si mai rar.
Cand i-am auzit , la telefon, vocea, a fost ca si cum intreaga noastra tinerete mi s-ar fi perindat intr-o clipa, prin fata ochilor.
Ma suna din Roma. Locuieste intr-un orasel , aproape de capitala peninsulei. A invatat italiana, singura. Asa cum n-a studiat niciodata limba materna. Cu dictionare, reguli gramaticale, expresii idiomatice, tautologii, specifice limbii lui Dante.
A plecat sa faca altceva, altundeva, dar, mai ales, sa cunoasca lumea.
Unde vreau sa ajung?- la ceea ce mi-a spus ea, cu bucuria pe care rar iti este dat s-o intalnesti in vocea cuiva" nu ma rusinez sa spun ca ingrijesc o doamna, care are 90 de ani si toti dintii, vorbeste si povesteste ca la 50 de ani. Fata ei ne plimba peste tot unde merge.Cunosc Roma , cum stiu Pitestiul, am fost la Vatican, am vazut Sicilia, Sardinia...."
Ce m-a impresionat mai puternic este ca prietena mea a citit din vara si pana acum 5- CINCI- carti in italiana, fara dictionar.
Ar fi putut sa ramana aici, acasa, cu o pensie, atat cat i se cuvenea, dupa munca ei de profesoara. Sau sa ceara niste ore . Ar fi putut sa accepte ajutorul mic/ mare, al fiului sau, remarcabil specialist in calculatoare, stabilit in Canada.
A ales sa faca altceva, la o varsta , cand anumite doamne, desi atitudinea le tradeaza, se incapataneaza sa ramana acolo unde au fost mereu- prin birouri, in fata studentilor, in parlament, in ministere, chiar daca , demn ar fi sa-si traiasca altfel aceasta parte a vietii .
Nu eram convinsa ca vreau si pot sa scriu despre asta. Niste intamplari recente, din care am inteles , pentru a nu stiu cata oara, ca banii sunt cea mai puternica arma, m-au determinat s-o fac .
Ne stim de pe vremea , cand eu, proaspata absolventa de filologie, am primit o catedra in scoala unde ea venise de niste ani buni.
Era mereu altfel. Foarte interesanta. Pentru ca nu-i iesea niciodata catedra intreaga de biologie- asta este alta poveste- si-o completa, pardon, tovarasul director i-o completa, cu activitati practice. Mergea cu elevii , din primavara pana toamna tarziu , prin livezi, pe camp, in padure. Bronzul ei natural le-ar fi lasat cu gura cascata, ma scuzati, pe toate tipele astea care se prajesc platind o caciula de lei, cam pricajiti, ce e drept, prin tot felul de saloane si cabinete.
In ianuarie '90 a FUGIT din invatamant. A incercat tot felul de chestii , care nu i-au reusit. Intre timp, sotul ei s-a stins.
Ne sunam rareori. Ne vedeam si mai rar.
Cand i-am auzit , la telefon, vocea, a fost ca si cum intreaga noastra tinerete mi s-ar fi perindat intr-o clipa, prin fata ochilor.
Ma suna din Roma. Locuieste intr-un orasel , aproape de capitala peninsulei. A invatat italiana, singura. Asa cum n-a studiat niciodata limba materna. Cu dictionare, reguli gramaticale, expresii idiomatice, tautologii, specifice limbii lui Dante.
A plecat sa faca altceva, altundeva, dar, mai ales, sa cunoasca lumea.
Unde vreau sa ajung?- la ceea ce mi-a spus ea, cu bucuria pe care rar iti este dat s-o intalnesti in vocea cuiva" nu ma rusinez sa spun ca ingrijesc o doamna, care are 90 de ani si toti dintii, vorbeste si povesteste ca la 50 de ani. Fata ei ne plimba peste tot unde merge.Cunosc Roma , cum stiu Pitestiul, am fost la Vatican, am vazut Sicilia, Sardinia...."
Ce m-a impresionat mai puternic este ca prietena mea a citit din vara si pana acum 5- CINCI- carti in italiana, fara dictionar.
Ar fi putut sa ramana aici, acasa, cu o pensie, atat cat i se cuvenea, dupa munca ei de profesoara. Sau sa ceara niste ore . Ar fi putut sa accepte ajutorul mic/ mare, al fiului sau, remarcabil specialist in calculatoare, stabilit in Canada.
A ales sa faca altceva, la o varsta , cand anumite doamne, desi atitudinea le tradeaza, se incapataneaza sa ramana acolo unde au fost mereu- prin birouri, in fata studentilor, in parlament, in ministere, chiar daca , demn ar fi sa-si traiasca altfel aceasta parte a vietii .
luni, 16 noiembrie 2009
iubea lumina
De la o vreme, ne vedem saptamanal. Frecventam aceleasi locuri. Chiar am schimbat cateva cuvinte. O fi simtind ca o asociez cu imaginea lui? Pastrez cateva tablouri. Un anotimp incert. O natura moarta. Flori de camp. Franturi de viata. In culori calme. Iubea lumina. Toarsa . In fire de ganduri. Cateva expozitii in orase importante. Fusese primit in UAPR. O discutie inceputa intr-o seara, suspendata in timp, desi zorii bateau in fereastra. Era fericit. Foarte fericit! Isi gasise, credea, sufletul- pereche. I Se citea in ochi. In tremurul vocii. In miscarea degetelor subtiri , desenand in aer un chip. Stii? mi-a spus, ne tinem de mana. citim Apollinaire.. Sa fi fost iubire? Sau acea dulce si amagitoare fata morgana? Fantana dorita in desert? Eram intr-o comisie de admitere. Cineva a adus un ziar. Sinucidere? Sau crima? Nimeni nu stie.O mama sfasiata de iubire scaldata in suferinta. Un tata pustiit. Lacrimi. Colegi. Flori. Intrebari. In soapta. Nu stiu locul unde si-a asternut capatai lumina.. N-am putut, n-am dorit, n-a fost sa fie sa stiu. Ea este. El nu. Cateva tablouri. Si multe fotografii. Ale mele. Ale copiilor mei. Ale fiicei lui. In lumina.
duminică, 15 noiembrie 2009
traditii vs. moravuri
S-a lasat sec. Adica a fost lasata secului. Friptura de cocos. Placinte. Cu mere. Branza. Sau gutui. Incepe, de astazi, postul Craciunului.Traditia noastra crestineasca indeamna, pentru patruzeci de zile, catre hrana uscata. Fara grasime. O purificare a organismului. Postul nu inseamna doar grija pentru trup. Inseamna mare grija pentru suflet. Sfintii Parinti ne invata Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti, ca sa nu pacatuim. Sa dam ceea ce avem: postul. Si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea”.Or fi auzit si mai- marii nostri de post? Isi vor indulci , de astazi, limbajul , atitudinea? Se vor curata sufleteste, pentru ca noi, ascultandu-i, sa nu ne intinam ? Mai ales ca, fiecare se vrea castigator. Castigatorul investit , intr-o ipostaza sfioasa, invocand Divinitatea, ii cere obladuirea Asa sa-mi ajute Dumnezeu.Sau ramane valabil proverbul cu lupul , care isi schimba doar parul?
sâmbătă, 14 noiembrie 2009
lectura interioara
Este delicioasa licoarea asta aromata. Fara exagerari. O cescuta. Dimineata. Mai ales in balcon. Printre flori. Cu jaluzelele deschise. In fata- muntii. La dreapta- copacii. Sfiosi. Feciorelnici. Nu stiu sa ghicesc in cafea. Nici nu cer sa mi se citeasca. Rareori, din pura intamplare, invartesc cescuta. Sunt uimita sa descopar atatea semne si simboluri. Adevarate poeme ! Fara vorbe. Negru pe alb. Intr-un cerc.
in zbor
Nu stiu cum se intampla. Ni se face dor cam in acelasi timp. Ma suna sefa.Fosta sefa. Mereu premianta. Viitor medic. Stabilim ora.Sunt cu urechea la usa. Iata-i! Sase. Fosta mea clasa- 8D. Copiii mei dragi!
Vorbim de toate- note, profesori, cariera, distractii, bucurii.Mici sau mari probleme.Lucrari. Proiecte. Ganduri mari. Aplicatii pentru scoli din alte tari. Sperante. Primele iubiri. Poezie. Emotii.Fuge timpul. Ii privesc de la fereastra. Sunt atat de frumosi! O singura data ai 16 ani!
vineri, 13 noiembrie 2009
intr-o dimineata
Iesisem grabita din casa. I-am auzit taraitul prelung. Insistent. Cu aceeasi graba cu care iesisem, m-am intors.Alo, te uiti la televizor? nu-mi ramane timp sa-i explic unde eram si de ce am raspuns tarziu. Da repede pe ..si colega mea imi spune numele unui post foarte solicitat. Vorbim dupa. Ce sa fac? Ce poate fi? Gasesc , in sfarsit , telecomanda , gasesc si postul, si emisiunea. Ea, fosta moderatoare, proaspat intoarsa acasa, pentru o lansare de carte, mai frumoasa , ca oricand, cu pantofii ei ucigatori, ca nu cred sa existe femeie sa nu si-i doreasca , vorbeste repede, repede. El plange. Ca un copil. Pentru ca asa pare. Din cand in cand, ea ii mai ciufuleste sapca in nu stiu cate colturi. Sau fara colturi. Ea il suplineste. Este mai puternica. Ea nu plange. Este , vadit, emotionata. El nu se mai opreste din plans. Este vorba despre semnificatia zilei de astazi. - Ziua educatiei copiilor nevazatori. El, tanarul foarte indragostit, s-a implicat mult intr-o actiune caritabila. Copiilor atat de vitregiti de soarta le-au fost duse calculatoare si jocuri. De astazi , vor avea si ambulanta proprie. Nu stiu daca am retinut bine- este a zecea oara cand doamna, fosta moderatoare de succes,prezinta balul dedicat ajutorarii sufletelelor astora nevinovate, mult prea greu incercate de soarta. N-am vorbit cu doamna care m-a sunat, determinandu-ma sa deschid televizorul. Nu stiu ce a fascinat-o pe ea. Nu stiu nici daca subiectul i s-a parut comic. Pe mine m-a impresionat mult. Din mai multe considerente. Intai ca , in zilele astea ,cand multi oameni- cunoscuti, bogati, influenti- sunt procupati doar sa alerge pe la toate posturile tv pentru a-si face campanie, in vederea castigarii alegerilor, exista altii, blamati, aratati cu degetul , pentru ca au incalcat legile iubirii, care se implica total in acte caritabile deosebite. Am plans pentru copilasii atat de incercati. Si am lacrimat, recunosc, pentru iubirea celor doi. Poza lor- ea puternica, el stergandu-si lacrimile- mi s-a parut, in dimineata asta de noiembrie, un moment poetic. Inchinat iubirii. Da, iubirii. Conteaza ca n-au venit pe lume in aceeasi clipa? Conteaza gura lumii, care , oricum, tot rea este? Conteaza ca se intampla o poveste de dragoste. Care incalca morala, au zis unii.. care morala? Iubirea nu are granite. De nici un fel. Asa cred.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)