Cred că există o realitate a ceea ce vezi, dar și o alta a cuvintelor, în care spui cum simți ceea ce vezi.
miercuri, 10 aprilie 2024
papucii și rațele
miercuri, 3 aprilie 2024
când m-am gândit la fericire
O gură de cafea, un strop de parfum de la inocentele narcise, un colț de cer, în zare- munții, ca niște nobili sub cușme albe- un fâlfâit de aripi pe lângă ferestră!
românește,mult mai mult decât au alții), haine de tot felul,bijuterii și conturi grase.
miercuri, 27 martie 2024
de dor!
serioase, cu pretenții, poate, uneori exagerate, cu emoții, astăzi devenite calde amintiri, cu ascultări și teze dificile, cu întrebări, câteodată, parcă, într-o limbă necunoscută.
marți, 5 martie 2024
dragi mărțișoare
💓 Ne-am regăsit după niște ani, de la terminarea liceului.
luni, 12 februarie 2024
”Limpede
nu vezi decât cu inima. Miezul lucrurilor nu poate fi văzut cu ochii.
Picioare moi, fără degete, fără pantofiori.
Îmi plăcea. Noi două ne petreceam mult timp împreună. Aveam totuși o problemă:oricât m-am străduit,cu niciun chip n-am reușit s-o conving să stea cumva în picioare.
Zile și seri mi-a bucurat jocul cu tăcerea ei duioasă, chiar și când după niște ani și-a pierdut o mână, iar mai târziu, când eu deja mergeam la școală, i s-au desprins pe rând piciorușele subțiri de balerină.
luni, 29 ianuarie 2024
despre sufletul cărților
Ianuarie își risipește incertitudinea ultimelor zile.
Mai întâi” Refugiul timpului„,de
Gheorghi Gospodinov, o carte bulgărească, în format electronic. O carte stranie, mult apreciată de criticii care au și premiat-o.
”Ce se întâmplă cu omul cand îi dispar amintirie”?
Romanul devine o clinică a trecutului, în care sunt tratați suferinzii de Alzheimer, nu oricum, ci prin conectarea lor la întreaga epocă trecută, ștearsă de tăvălugul necruțător al uitării, camerele lor reconstituind integral atmosfera în care personajele căzute în amnezie au trăit vremuri intense.
Încăperile reunesc fidel complexitatea anilor pierduți: străzi, parcuri, mobilă, modă, parfumuri, mâncăruri, nasturi, muzică, servicii, presă.
Un roman paradoxal, aș zice, care, printr-un condei inspirat,” tratează„într-un fel unic uitarea, dușman care cotropește memoria umană, până în cele mai tainice colțișoare.
A doua carte, după care s-a și turnat un film răsplătit cu Oscar,”Nu există țară pentru bătrâni”, de McCarthy, adună în paginile ei niște personaje care nu au nicio șansă de a ajunge la bătrânețe.pentru că războiul, drogurile, violența, crimele, jalea și teroarea distrug tot în Vestul sălbatic.
După o viață crâncenă,dezamăgit și neputincios în a face schimbări în bine, un șerif demisionează.
”M-am gândit ce m-a făcut să-mi doresc să fiu om al legii. O parte din mine a vrut întotdeauna să conducă.Ba chiar a insistat destul de mult. Voiam ca oamenii să asculte ce am de zis. Da mai era o latură din mine care nu voia decât să scoată pe toată lumea la liman.Dacă am încercat să-mi cultiv ceva, latura asta mi-am cultivat-o.
Părerea mea este că că suntem toți prost pregătiți pentru ce va să vină și nu-mi pasă în ce formă vine.
Și indiferent ce vine, eu cre(d) că n-o să aibă destulă putere să ne susțină...”
Cea de-a treia carte, pe care tocmai am terminat-o de citit”,O viață amânată - Memoriile bibliotecarei de la Auschwitz„ de Dita Kraus, este ceva dincolo de ce ți-ai putea imagina că știi despre cea mai tragică epocă o omenirii, Holocaustul.
La Auschwitz, devenită asistentă în blocul 31 destinat copiilor, este numită „bibliotecara„celei mai mici biblioteci din lume.
Ea păstra ascunse 12 cărți( interzise) riscând o mare pedeapsă: un atlas de geografie, un tratat elementar de geometrie, un dicționar de rusă, Contele de Monte-Cristo de Alexandre Dumas, un roman de Karel Čapek, altul de HG Wells și Noile căi ale terapiei psihanalitice de Sigmund Freud, aceasta era comoara ei.
Nu-ți povestesc conținutul cărții, pentru că trebuie să simți durerea fiecărei pagini- cartea este scrisă nu doar cu sufletul, este ceea ce supraviețuitoarea spune„ am început să înțeleg ce mi s-a întâmplat atunci.
Am simțit această tocire a emoțiilor timp de mulți ani și nu sunt sigură că mi-am revenit vreodată cu totul„.
duminică, 28 ianuarie 2024
ninge cu duioase aduceri- aminte
Vezi tu, în copilărie, ne dorim să fugă timpul, să fim mari, să ne bucurăm de libertate!
După ce vremea fuge ca nebuna, ne-am dori să ne întoarcem- fie chiar pentru câteva clipe- la o anume vărstă, care ne-a plăcut mai mult.Mai apoi, conștientizăm că doar în copilărie
a fost, cu adevărat, paradisul!
Și o vrem înapoi...
Pentru toți cei care se uită cu drag în urmă, un gând bun!😘
un vis într-o ulcică
În mers ușor de fluturi albi, imagini dragi se ivesc din margini de gând, foile se întorc una câte una. În căușul amintirii prind contur frânturi de conversații, emoții calde, diverse feluri de a mă conecta la pulsul unei biografii pe care o simt adânc imprimată în mine. Ceva din fata care trăia acolo a rămas la fel, clar, neatins de uitare.
Moș Dumitru, unchi de-al doilea, se
însurase cam târziu, așa că gemenele n-au fost lăsate să meargă la liceu. Au rămas lângă părinți, să le fie sprijin la bătrânețe.
În vacanțe, când venea vorba despre vreo petrecere, mă bucuram de protecția lor garantată.
Au ieșit la horă de Crăciun.Împliniseră 17 ani. Nu era deloc simplu pentru părinții lor să facă față: câte un rând complet de haine pentru fiecare în cele trei zile, alt rând pentru Anul Nou. Identice, că doar erau gemene.
În prima mea vacanță de liceană, mi s-a dat voie să fiu prezentă, doar ca invitată, la pusul oalelor. Ce fericire era pe mine!
Pregătirea a durat vreo câteva zile: din odaia bună au fost scoase toate lucrurile. Să fie loc destul pentru invitați: șase fete și tot atâția flăcăi. Tușa Stela, mama gemenelor, care avea de măritat nu una, ci două fete, cumpărase din toamnă, de la Târgul Titului douăsprezece oale identice, smălțuite, frumos încondeiate în melcișori, frunze și flori. De pe la vecini, rude și apropiați s-au adunat, în mare secret,lucruri mărunte, aparent fără vreo importanță, foarte importante, însă, pentru fetele și flăcăii invitați la întorsul oalelor.
Peste ani, la un curs de folclor, aveam să descopăr ce bogăție de sentimente ale imaginației străbune purta fiecare mărunt obiect ascuns într-o ulcică smălțuită: oglinda este semnul frumuseții, pâinea de casă înseamnă bunătate, creionul este purtător de pricepere la calcule, păhărelul nu era deloc dorit, semnul lui fiind dragostea pentru chefuri cu prietenii, un fir de busuioc te arată drăgăstos, săpunul te laudă că iubești curățenia, dar este și amenințător, niște fire colorate rostesc în graiul lor despre cât de pricepută este fata la cusături/împletituri, dar și cât de complicată este viața cu ale ei drumuri și poteci, cartea zice că o să fii o persoană învățată, grâul este semnul bogăției, un colț de cărămidă sau o piatră ar spune despre priceperea în zidărie, dar și despre bucuria că-ți vei întemeia curând căminul, o sfoară înnodată este însăși viața, nuiaua înseamnă o persoană ironică, chiar agresivă, floarea de ghiveci:cercelușul, mușcata, garofița arată un suflet iubitor, un bulgare de pământ este semnul că te vei însoți cu o persoană înstărită, cărbunele nu prea era dorit, pentru că anunță o persoană smolită la obraz; nici pieptenele, pentru că vei avea parte de cineva antipatic, gunoiul este semnul leneviei, banii înseamnă câștig, o carte de joc te avertizează că viitorul soț ar avea pasiuni nedorite, mătasea de porumb este imaginea cosiței blonde, un fluier era semn bun- dragoste pentru joc și bucurie, un degetar anunță meserii bănoase: cusut, cojocărit, năvădit, țesut croitorie, câteva fire de mătură sunt semn că vei avea parte de o persoană de casă.
Or fi fost chiar mai multe obiecte, asta nu mai știu...
Sub fiecare ulcică, gazda ascunsese, cu grijă, câte trei lucrușoare, sucite de nu mai știu câte ori, ca să nu se iște vorbe.
Să iasă un cât mai fidel portret al celui sau celei cu care te vei însoți.
La miezul nopții, lămpile s-au stins, doar în sobă, focul pâlpâia în jocuri stranii, amăgitoare.
În cerc însuflețit, așteaptă ulcelele. Tăcuți, cu ochii închiși, invitații își culeg norocul, fiecare, devenit o ficțiune, separat parcă de propria-i ființă, își ascultă posibila poveste, fără supărare, doar a venit acolo de bunăvoie...și când ultima ulcică își va fi spus povestea, s-a aprins o lampă, gazda a plecat la culcare, lăsându-i pe tineri să petreacă, până către dimineață, cu gogoși calde, floricele de porumb,vin fiert.
La plecare, fiecare și va lua ulcica.
Să nu-i fugă norocul.
Undeva, în suflet, ninge cu duioase aduceri- aminte. ❤
sâmbătă, 27 ianuarie 2024
liniște albastră
Ianuarie fuge viclenește...
luni, 22 ianuarie 2024
cumva, dincolo de timp
În liniștea sfârșitului de amiază, împânzită de iarbă crudă, cleata își urma drumul printre lanuri inflorite de porumb.Văcuța rupea smocuri, le rumega după reguli doar de ea știute.Ca de obicei, citeam. Cred că aveam vreo doisprezece ani.
Soarele trimitea raze piezișe, blânde, dinspre pădure, adia un vânticel atât de mângâietor.
vineri, 19 ianuarie 2024
printre gânduri
povești pentru prieteni
vineri, 12 ianuarie 2024
”Mi se cere să lupt
pentru un lucru în care nu mai pot să cred așa cum credeam altădată„
despre al cărei autor nu știam nimic. Recunosc că mă așteptam la o abordare, care nu s-a potrivit deloc cu subiectul romanului.