S-a repetat, cu obstinație, după 1989, când uniforma de școală a fost aruncată la coșul de gunoi, că ea îi înregimentează pe copii, ii transformă într-o masă, în care personalitatea fiecăruia este anulată.
În 1906, adică, adică,în urmă cu mai bine de un secol,când Profesorul și Savantul , Spiru Haret, unul dintre puținii miniștri adevărați pe care i-a avut școala romanescă, a introdus obligativitatea uniformei în școală, probabil că vor fi fost și voci care se vor fi împotrivit.
În perioada interbelică, uniforma școlară devenise mândria băieților și a fetelor de pension .
De-a lungul timpului, aceasta a ajuns a fi,nu un mod de întrebuințare,ci o emblemă a tinerei generații, o distincție, care particulariza.
În anii mei de școală, ca elevă de gimnaziu și de liceu, am purtat câteva tipuri de uniformă : în clasele mici-un șorțulet negru de satin, cu guleraș alb, de pichet sau de poplin , căruia i se asorta o fundă roșie ,lucioasă. În ciclul gimnazial, uniforma era formată din două șorțulețe,unul pepit, alb-negru, de bumbac, în multe cute și al doilea-negru, de satin , cu volănașe pe umeri . Se încheia , petrecându-se încrucișat , pe spate . Concuram intre noi, apretându-ne zilnic gulerele și manșetele ( cu un amestec de făină și apă), tricotate dantelat de mamele noastre.
La serbări,șorțuletul negru era înlocuit cu unul alb, cu multe cute, bine călcate.
In vremea aceea, a apărut- tot pentru evenimente școlare deosebite,serbări și concursuri,costumul format din fustă plisată bleumarin, de stofă și bluză albă cu mâneca lungă sau scurtă. Uniforma se completa cu șosete albe trei sferturi. Părul se purta împletit în cozi , prinse în panglici albe sau roșii.
În primii ani de liceu, uniforma fetelor era o rochie bleumarin din stofă de bună calitate, buzunare ascunse, în cute duble. Fiecare fată îi putea adăuga adăuga ceva special: pentru a marca talia-o curea subțire albă sau neagră, care costa 4 lei, unele îndrăzneau chiar culoarea roșie, un guler de dantelă sau de mătase.
Am purtat uniforma cu mare plăcere.
Băieții se îmbrăcau în costum bleumarin, cămașă albă, înlocuită apoi cu o alta de culoare bleu și,obligatoriu, cravată.
În ultimii mei ani de liceu, a apărut o altă uniformă-fără urmă de frumusețe sau de eleganță,un sarafan drept, dintr-o stofă care se tocea destul de repede, și o bluză de bumbac, bleu. A supraviețuit, obligatoriu , 25 de ani.
Am înțeles reacția tinerilor, în 1989, de a o arunca printre obiectele ieșite din uz.
În locul ei, treptat, în scoală au apărut blugii, asortați cu cămăși, tricouri, sacouri. Apoi fiecare, în funcție de posibilitățile părinților, a început să se îmbrace oricum, dorința fiind de a șoca.
Școlile s-au transformat în spații în care tinerii,de la cei mari până la cei mici,nu mai respectă niciun criteriu de armonie a culorilor, de bun-gust, de considerație față de instituția numită ȘCOALĂ .
A fost adus in discuție cuvântul UNIFORMĂ .
S-au scris multe pagini în ziare și în reviste, s-au războit tabere, s-au organizat prezentări de modele. Și-au spus opinia:elevi, părinti, profesori, ziariști, miniștri, politicieni.
S-au creat uniforme de tot felul, în toate culorile, din materiale și în croieli dintre cele mai bizare.
De voie, de nevoie, părinții le-au cumpărat.
Înghesuite în plase, alături de pantofii de sport, de trusa de machiaj , de pachetul de țigări,și de cine mai știe ce, ele permit intrarea posesorilor în școală, fără a avea vreo șansă să devină motiv de mândrie.
Sunt un veșnic prilej de discordie între cei care le poartă, din obligație, și adulți-educatori /familie.
Cred că există momente în viața tuturor, când este necesar și obligatoriu ca anumite demersuri să se supună gândului luminat. Educația presupune doi factori esențiali : cel care trebuie să fie educat și educatorul lui.
Uniforma școlară este un mod de educație; ea poate deveni un simbol care să-i reprezinte pe tineri, îmbinând elemente de creație tradițională cu spiritul lor liber, novator.
Părerea mea.
p.s. vă este dor de liceu, așa, cu uniformă, cu tot?
Mie- da!!💖
