nu aduna bani,

 adună-te cu oameni buni. N. Gogol- Suflete moarte
În ultima zi de mărțișor  s-au născut: R. Descartes, Franz Josef Haydn, Nikolai Gogol( poți citi aici), John Fowles, Richard Chamberlain, Nichita Stanescu, Ion Pillat și mulți alții, rămași anonimi.
Despre poeții dragi sufletului meu- Nichita și I. Pillat- am mai vorbit.//
În penultimul an de facultate, profesoara de gramatică franceză structuralistă  ne-a obligat să traducem, târziu am înțeles de ce,   multe pagini din Discurs asupra metodei.
 A fost o muncă   grea de tot, cartea păstra urmele strădaniilor mele. 
O colegă nu mi-a mai restituit-o . 
Astăzi  am căutat caietul .
 Știi cum e, când cauți, nu găsești.
 Într-o zi, sigur o să dau peste el.
Până atunci, am cules -
R. Descartes- 
*Numai pe gândurile noastre suntem pe deplin stăpâni.
*Cele mai mari minți sunt capabile de cele mai mari vicii, precum și de cele mai mari virtuți.
*În fond,  mă îndoiesc și cuget, presupun tot timpul faptul că Eu mă îndoiesc că Eu  cuget, deci  că Eu  exist.
*Mă îndoiesc, deci cuget, cuget, deci exist, exist, deci Dumnezeu este.
tu ce spui?
p.s pentru  ei și pentru noi-

retro pentru toate sufletele!

Ca în fiecare seară de joi, sala mare a cs își lasă ușa larg deschisă- eșarfe colorate discret, parfumuri florale, toate vârstele, salutări în treacăt.
Cvartetul Tiberius-Tibor Molnar( vioara I), Karoly Lokodi(vII), Jozsef Molnar (violă), Elod Zagoni (violoncel).

Talentați, foarte serioși, senini, fără să-și impună, extrem de atenți cu publicul, atmosferă plăcută, relaxată și relaxantă, cum ar putea să fie altfel, într-o seară în care s-a ales un repertoriu antrenant?
Abba- chiquitita, The winner takes it all, A.L.Webber-Don’t,t cry for me Argentina, All I ask of you, Holograf-N-am iubit pe nimeni, Vunk-Pleacă, Rybak-Fairytale, Michael Jackson-We are the world, I.Bukova-Butterfly Waltz, Demis Roussos-Red rose café, R. Clyderman-Balade pour Adeline( mor după piesa asta!) A. Bocelli& S. Brighyman-Time to say goodbye, Gică Petrescu- Zaraza, Du-mă acasă, măi tramvai, Căsuța noastră, J.Brahms- Dans maghiar nr.5.//


În fața mea, o pereche, dincolo de prima tinerețe, domnul tresaltă vizibil în ritmuri de  Zaraza, doamna îl admonestează aspru, n-am înțeles de ce, în rândul din față, cel mai longeviv privitor- ascultător, un celebru profesor de matematică, face fotografii, se vede  cât  de implicat și binedispus este. 
În stânga, un puști , nelipsit de la concerte, dirijează nestingherit pe ritmul căsuței noastre, darul  cvartetului ca  bis.
Și pentru că seara a răscolit ușor o lume retro, am cules câteva informații despre fostul nostru mic Paris,  sursa Oovi din îndepăratata Americă.//


1. Bucureşti este a 6-a capitală ca mărime din UE.
2. Cea mai veche gară în Bucureşti este Filaret.
3. Primul drum din Bucureşti a fost Drumul de Lemn, astăzi Calea Victoriei. Calea Victoriei era pavată cu trunchiuri de copaci.
4. Primele omnibuze cu cai au fost inaugurate în Bucureşti în 1840, fiind printre primele oraşe din Europa care aveau astfel de mijloace de transport.
5. Cimitirul Bellu era locul preferat al hoţilor de căciuli de blană. Stăteau cocoţaţi pe zid şi le pescuiau din capul doamnelor cu o sfoară şi un cârlig de pescuit. Apoi le vindeau în parcul Tineretului.
6. Intrarea hotelului Novotel este faţada fostului Teatru Naţional. În timpul celui de-al doilea război mondial, mai exact în 26 august 1944, s-a urmărit de catre aviatia germana distrugerea Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ţinta şi a căzut pe Teatrul Naţional.
7. Denumirea veche a parcului Cişmigiu era balta lui Dura Neguţătorul, dar în 1779 Alexandru Ipsilanti pentru a organiza mai bine aprovizionarea cu apă a oraşului porunceşte să se construiască o cişmea spre ieşirea Ştirbei Vodă de astăzi.
8. Numele străzii Lipscani provine de la oraşul Leipzig din Germania , lucru ce aminteşte de viaţa comercială extrem de dinamică a Valahiei.
9. Oraşul Bucureşti este desemnat capitală a Ţării Româneşti în 1659 de către domnitorul Gheorghe Ghica.
10. Între 1798 şi 1831, populaţia Bucureştiului se dublează. Recensământul din 1798 număra puţin peste 30 mii de locuitori, în timp ce 33 de ani mai târziu se ajunge la 60.587 locuitori. Între 1948 şi 1992 populaţia Bucureştiului a sporit cu peste 1 milion de locuitori, de la 1.025.000 la 2.067.000. La ultimul recensământ, numărul de locuitori ai oraşului a fost 1.929.000.
11. Peste 20 de biserici şi aşezăminte monahale au fost distruse, parţial sau total, în perioada comunismului. Dintre cele mai vechi amintim: Biserica Crângaşi (1564), Biserica Albă- Postăvari (1568), Mânăstirea Mihai Vodă (1591) şi altele.
12. Bucureşti este înfrăţit cu 9 oraşe din întreaga lume. Cele mai importante sunt Beijing , Atlanta , Budapesta sau Hanovra.
13. Palatul Telefoanelor din Bucureşti a fost construit între 1929-1934 în stilul zgârie-norilor americani şi a fost până în anii ‘70 cea mai înaltă clădire din Bucureşti.
14. Unul dintre cele mai cunoscute preparate culinare româneşti – mititeii – au fost inventați la sfârşitul secolului al XIX-lea de Iordache Ionescu, proprietarul restaurantului supranumit La o idee, care se afla pe strada Covaci. Numele le-a fost dat de ziaristul, pamfletarul şi umoristul N.T. Orăşanu, care a compus lista de bucate într-un mod original, pâinea numind-o o abodanță, gheața , cremă de Siberia, scobitoarea ,o baionetă, țuica, o idee. 
Cârnații mici au fost numiți mititei, atunci când, fiindcă se terminaseră mațele pentru cârnați, Ionescu a folosit doar carnea amestecată cu bicarbonat de sodiu, făcând cârnați mai mici şi fără înveliș.//
Du-te să vezi și să asculți cvartetul Tiberius!
  acum, rămâi cu  Zaraza, nu vei regreta, chiar dacă suntem în post.

lumea este interesantă,

tocmai pentru că lucrurile nu se întâmplă așa cum vrei. Haruki Murakami.
Să nu spui că, măcar o singură dată în viață , apăsat de presiunea zilei, de nenumăratele  ei  probleme , de  toate câte sunt ,  poate chiar de oameni, n-ai zis, cu năduf îmi iau lumea în cap...

 sau  aș vrea să trăiesc  undeva, într-o pădure, să nu știu de nimeni, să nu aud de nimeni.

 Ai zis-o și atât. Foc de paie!

 Imediat, viața a revenit în matca ei, iar tu ai uitat  și de pădure, și de necunoscut.

 Sunt, însă, unii care  nu uită, chiar asta fac, își iau lumea în cap.

 Când am citit  pe nerăsuflate Ultimul bărbat american,  carte scrisă de o femeie, am gustat cu voluptate isprăvile lui  Eustace Conway, un tip care   a renunțat  la toate binefacerile vieții moderne , pentru a-și construi, în creierii munților, propria-i viață. 

 Între cer și pământ.

 Așa cum, probabil, în adâncuri, ne dorim toți- o armonie  perfectă cu natura.//

În cazul de față, eroina nu și-a ales, ea s-a născut în sălbăticie, pentru că așa au decis părinții ei.

Mai bine citiți. Și vorbim, da?

http://ieseanul.gandul.info/magazin/tippi-adevaratul-copil-al-junglei-exista-in-realitate-3489861

frumusețea este în ochii celui care o vede

Nici nu știu cum să încep..de la eveniment au trecut trei luni. Chiar și trei ani  de-ar fi trecut, bucuria  descoperirii  darului pe care l-am  primit  azi dimineață ar fi fost la fel de mare.

Poate că n-ar fi trebuit să scriu  nicio vorbă, să-ți spun doar că, indiferent ce treburi ai, MERITĂ  să te abați  din ritmul tău trepidant și să asculți.

Când   mă gândesc la un popor, dau fuga să aflu  câteva proverbe . 

Știi ce spun japonezii? 

Oceanul nu disprețuiește nici cele mai mici râuri.

 Și mai spun că 

Zăpada  nu rupe niciodată ramurile salciei.

Ne-au convins . 

Tsunami  i-a  lovit , înecându-le  casele,  munca, inteligența, creația . 

Nu și speranțele.
 Nici încrederea.
 Nicidecum  UNITATEA.

 Japonezii îl iubesc pe Beethoven!

Dirijorul Yutaka Sado a adunat  sub bagheta lui  o lume  cu   vârste, educație, ocupații dintre cele mai diferite.

O replică   sfântă în fața dezastrelor.

Când a compus Simfonia a IX-a, Beethoven era complet surd.

 Ce ironie groaznică a sorții- să creezi bucurie și să n-o auzi. 

A dăruit-o  omenirii.

Cu  trei ani înainte de moarte, la 7 mai 1824,  când a avut loc prima  audiție a Simfoniei a IX-a, în sală au fost cinci  salve de aplauze- pentru familia imperială erau doar trei. 
Lumea era în extaz, oamenii plângeau.

 Titanul privea  către orchestră,  nu auzea nimic.
 O solistă l-a întors  cu fața către sală.

Și-a trăit gloria, fără s-o audă. 
(știați că prima dintre iubirile lui a fost timișoreanca Jeanette d, Honrath?)

Un savant japonez,Yokimura Nakamatsa, cu peste 200 de invenții, ascultă Simfonia a IX-a,  înainte de a  începe un proiect- activează  partea dreaptă a creierului- cea subiectivă, metaforică, apoi o folosește pe cea stângă-obiectivă, concentrată către detalii inginerești.

Friedrich Schiller, Ludwig van Beethoven, Yataka Sado și 100000 de japonezi,  în cel mai   frumos  mesaj pentru un mâine însorit!

http://www.youtube.com/embed/paH0V6JLxSI
Ce spui?

natura nu face

 niciodată nimic  fără motive. Aristotel.
La  sat,  când  cineva ( mai) în vârstă își ia rămas-bun  pentru totdeauna de la viață, plâng rudele, ce plâng- durerea rămâne  în suflet- apoi viața  revine în vechea ei matcă.

 Salcâmii  tresaltă  în albul lor  nebun , aninat  în ciorchini, luna își păstrează  locul  ei de regină a nopților  curate,  cocoșul  trâmbițează  deșteptarea după aceleași nemărturisite secrete. 
Curțile  înfloresc   și ele, după cum fiii și nepoții au învățat de la părinți.//

 La școala  cu un singur rând de clase, unde mi-am început meseria, dirigintă la clasa a VII-a,  cei mai mulți elevi erau fii de lăutari. Lipseau mult de la școală, pentru că își însoțeau  părinții pe la nunți, botezuri, cumetrii.
 Nu puteam avea prea mari așteptări de la ei, toți știau să scrie și  citească, unii  reușeau chiar să  adune  vorbele în rezumate. Mai greu era cu gramatica. 
 Când își plecau rușinați capetele , pentru că   nu găseau răspunsuri la întrebările mele, mi se încălzeau ochii de bunul-simț al acelor  copii  cu degete lungi, negricioase.  
După ore, mă însoțeau până în stația de autobuz, ferindu-mă de câinii slobozi.  Unii dintre ei îmi ofereau buchețele de cocărăi și de micșunele .//

Acolo, în școala măruntă, pitită printre dealuri,  am aflat că  profesorul  de istorie, care  plecase în oraș,  cu un an înainte de sosirea mea,  era un om de temut.
 Nu prea îți mergea bine, dacă  îl supărai. Se mânia foarte repede- directorul școlii își jurase că nu  va mai încerca să-i iasă vreodată în drum.
Târziu,  am descoperit  că locuim în blocuri vecine- când piciul  lui de trei ani, pe atunci, avea să-mi  devină elev, în clasa a VIII-a .

Primele  și ultimele vorbe le-am schimbat  după 90, când   fostul meu elev a plecat în Canada. 
Ceva mai târziu, fiica  i s-a stabilit   în Emirate. 
Îl căutau  mulți absolvenți de liceu, dornici să  se pregătească pentru   drept sau pentru poliție.
Era un profesor strălucit, o demonstrau rezultatele elevilor săi.

De câte ori veneam spre casă, îi zăream balconul plin de flori. Toate culorile se răsfățau grațios în soarele verii.//

Într-o zi, femeia care îl îngijea l-a descoperit nemișcat în fotoliu.  Cu o carte de istorie pe genunchi.//

 Astăzi, mi-au atras atenția niște  bufnituri  puternice de picamer- vreo patru tineri montau ferestre- termopan.

Unde vor fi dispărut florile? mi-a trecut prin gând.

Știu că nimănui nu-i place  tristețea. 

Nici mie nu-mi place.

Totuși,  nici chiar setea de veșnicie nu este veșnică.
 Și pentru că este primăvară, și pentru că optimismul este nota zilei,  vă ofer câteva dintre florile mele!

tu ce zici?

să se revizuiască..

Iertată fie-mi  aparenta lipsa de modestie. 

Scriam , în urmă cu vreo lună, despre un experiment  în școla noastră, salutându-l .

http://incertitudini2008.blogspot.com/2012/02/scoala-altfel.html

Mi-ar plăcea să cred că abundența de cititori  ai respectivului post  are o menire pozitivă, adică sper ca profesorii  care îl citesc să nu fie în pană de idei, ci să facă schimb de opinii.

 Spun asta, pentru că , discutând  cu  mamele a  doi foști elevi, acum liceeni  la o șoală de renume din oraș,   din una în alta , absolut din întâmplare,  am ajuns la  momentul cu pricina- săptămâna  școlii altfel.

Deloc bucuroase, doamnele mi-au spus că în clasele fiilor lor,  clase de matematică/informatică, problema s-a rezolvat repede. Cum? simplu- elevii au adus încă de atunci câte 150 de lei- costul unei excursii, care înseamnă   patru din cele cinci zile.

Altfel, așa-i?

printre gene

Cad în stoluri raze lungi.
Mai generos ca oricând, soarele se lăfăie pe tot cerul.

Cald, mai cald și mai altfel ca de obicei.

Lipsesc doar frunzele.

S-au oprit în  pleoape  de muguri.
Ca și cum primăvara își ține răsuflarea.
  

Martie își încheie frumos  socotelile  cu vremea. 
În gângurit de păsărele.
În inocent freamăt de stare.

în ce culori se poartă primăvara ta?

din nou

 s-a schimbat ora, toate se schimbă.
Mi-e dor de ziua când în mulțimea de oameni, adunați la bâlci de Ziua Crucii, am regăsit mâna bunicii. Rămăsesem cu ochii la bărcile care învârteau fete și băieți  într-un iureș nebun. 
Nu m-a certat, cu toate că  avea obrajii plânși  de atâta spaimă. 
Mi-a cumpărat turtă dulce și înghețată. Acasă m-a bodogănit in felul ei. Talițu n-a zis nimic.
Mi-e dor de ziua în care domninișoara Silvia, învățatoarea noastră bună, frumoasă și cochetă, m-a ales să conduc corul școlii, erau copii din patru clase.  În locul bluzei albe din  uniforma de sărbătoare, mi-a dat voie  să îmbrac bluza  cu buline albastre, primită de la sora cea mică a tatei. 
Atât de încrezută am fost, că am terminat cântecul cu o strofă mai devreme. 
Audiența a crezut ca așa stabilise  regia.
Și m-a aplaudat!
Mi-e dor de de clipa când am primit întâiul mărțișor de la un băiat- eram intr-a șaptea. 
Sta în banca din spate. Il scoteam din încurcătură, mai ales la literatură, spunea două vorbe trei, apoi mormăia un  ăăă, de ne bufnea pe toți râsul..
Mi-e dor de primul bal,  de rochia mea liliachie, ce  vals, ce nebunie, n-am căzut, dar nici prea mult n-a lipsit,  întoarcerea acasă,  mama , în spate, la doi pași.
Mi-e dor de liceu, clădirea am văzut-o acum câteva zile, este altfel. De fiecare clipă mi-e dor, chiar dacă tremuram de frica lui babacu
'ce stai mă berbecule , de aldehidele si cetonele lui, de fizicuța- rece ca stânca,  la sfârșitul clasei a X-a ne-a cântat o arie din Traviata, că am încremenit toți de uimire. Era  studentă la Conservator. N-am uitat-o  nici pe  domnișoara Lupescu , cu vulcanii, câmpiile , ghețarii și toate mareele ei.
 La revederea de acum câțiva ani i-am spus la repezeală câteva nume de munți vulcanici, Popocatepetl, Orizaba,  bineînțeles   că i-am amintit de Andaluzia și de  al ei Guadalquivir.
 Ce s-a mai bucurat!
Vreau iar timpul inapoi..și ce dacă vreau..nimic nu se întoarce.
Știi cum este chestia asta?
 După liceu, anii curg  nebunește, uite așa ca apa râului ăstuia printre pietre, este Argeșul meu drag.
Ar merge, ce ar merge la ora asta? 
Dorul, de Lucian Blaga//
Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii/
cu palmele-amândouă cum cuprinzi/
în suflet o minune./
Ne arde-apropierea, ochi în ochi, cum stăm./
Şi totuşi tu-mi şopteşti: "Mi-asa de dor de tine!"/
Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi/
pribeag pe-un alt pământ./
Femeie,/
ce mare porţi în inimă şi cine eşti?/
Mai cântă-mi înc-odată dorul tău,/
să te ascult/
şi clipele să-mi pară nişte muguri plini,/
din care înfloresc aievea - veşnicii./
p.s.ți-am  răscolit amintiri?

binele ca bine

Întrebări, neliniști, scânteieri, încă o zi, încă o lună, câți ani,  vremea se duce, problemele rămân..
Ce ne dorim/și ce primim?
Cât dăruim/cum se primește?
Ce te bucură/ce te întristează?
De ce uităm să fim noi înșine?
(Cum) stabilim echilibrul?//
Martie , și nu doar martie, este luna dorului de Nichita. Fă-ți un pic de timp, citește poemul, închide ochii și ascultă-l pe  Alifantis!
Nu trebuie să-mi mulțumești, fii doar tu!


Poveste sentimentală,                           sursa- mail

de  Nichita Stănescu

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.

Eu stăteam la o margine-a orei,

tu – la cealaltă,

ca două toarte de amforă.

Numai cuvintele zburau intre noi,

înainte şi înapoi.

Vârtejul lor putea fi aproape zărit,

şi deodată,

îmi lăsam un genunchi,

iar cotul mi-înfigeam în pământ,

numai ca să privesc iarba-nclinată

de căderea vreunui cuvânt,

ca pe sub laba unui leu alergând.

Cuvintele se roteau, se roteau între noi,

înainte şi înapoi,

şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât

repetau, într-un vârtej aproape văzut,

structura materiei, de la-nceput.

[ Short URL ... ]

cum alegi, ce alegi?

Nu este nimic mai demodat decât fidelitatea.
Fidelitatea este o virtute caracteristică celor care sunt pe cale de a fi trădați.
A fi fidel înseamnă a-l înlănțui pe celălalt.
Orice femeie ar dori să fie credincioasă . Dar nu este atât de ușor să găsești bărbatul care merită fidelitate. Marlene Dietrich
 n-am scris numele primilor trei gânditori, m-am gândit că n-ar conta prea mult, doar trăim într-o lume deschisă.
FIDELITÁTE s. f.  Statornicie în convingeri, în sentimente, în atitudine etc.; devotament, credință. – Din fr. fidélité, lat. fidelitas, -atis. 
tu ce spui?Între timp, am primit un dar - iată-l

cumpărați pământ,

pentru că nu se mai fabrică. Mark Twain

Se rupe  brusc din șosea, taie satul  de-a latul,  pe lângă case, grădini, bolți de vie,  pâlcuri  de  trandafiri retezați  grijuliu. Ocolește Crucea eroilor, trece  prin fața magazinului,   părăsește satul,  șerpuiește  pe la capetele loturilor semănate de cu toamnă, culege clete înguste, năpădite de ierburi umede, uitate din toamna trecută, se poticnește în dreptul vreunei băltoace, coboară și urcă. Se pierde dincolo de Podăreni.

Îi știu mersul  de pe  vremea când trăiau bunicii.

Drumul  de acasă până la Obște avea pentru mine ceva  nebănuit de drag, un fel de  poezie nescrisă,  fabulos și curiozitate, tentație și uimire, bucurie ascunsă în chemări tăinuite..

Loturile erau lungi, oboseau caii trăgând plugul, obosea talițu, așa-i spuneam bunicului-risipind  drămuit boabe de porumb  pentru fiecare cuib.//

Comisii, neliniști, lume grăbită, înrăită, buimacă după  mulți ani  de întovărășire, ceape, zile-muncă, lucrători în procente, pe pământul lor, moștenit de la moși necunoscuți,  luat cu japca.

 Unii au  trecut cu tăvălugul  greu peste răzoarele peticelor de pământ: cine ești tu? cine (mai)  sunt eu? toate s-au amestecat, omul și-a pierdut identitatea.

Prin anii 90, buimacă, lumea  s-a înghesuit  să-și reprimească  pământul.
Lucrurile n-au mai ieșit la fel,cine s-a înfipt a intrat în vatra satului, alți vecini, alte răzoare, mereu înghesuite, oamenii mai bătrâni cu două decenii, mai neîncrezători. Hârtii, comisii, zarvă, aparent,  pământul și-a pierdut valoarea,  ce este aceea valoare, profitorii  de ocazie au apărut din te miri ce colțuri, ce fac eu, ce faci tu, cine și cu ce se mai lucrează pământul, lasă-l acolo, lasă-l încolo..și anii fug, rămân grijile.//

Într-o bună zi,  m-am decis, prea sunt încâlcite lucrurile, fiecare înțelege cum vrea, există instanță, nu? și acolo tot oameni sunt, mereu alții, bani, mulți bani, la ce bun?
 Câteva ierni, o sală mică neaerisită, oamenii au necazuri, dau cât li se cere, fiecare crede  că  dreptatea  este cum o știe el, nu există doar alb și negru. Prea mult gri!//

Am timp destul, număr16 avocați, mai ales doamne, rochii mulate, uite una- verde- brici, toc foarte înalt, foarte subțire, aur pe degete, aur la gât, aur pe brațe.
 Fețe obosite, basmale trase pe frunte, degete îngroșate de muncă,   sucind căciuli ponosite.

Ce mai contează gramatica, contează  cât de repede se vorbește, care pe care..  
Ulterior după cumpărare, mi-ar place să  cadă la învoială, din cauză  că  devine datorită, o biată magazie  construită la o palmă  de gard, în hârtii a devenit  magazine.

Îi vezi pe cei doi bătrânei, vecini de-o viață? S-ar sfâșia, dacă n-ar fi jandarmul :ete al dracului Zavaidoc, nu te uiți la el..doamna președintă îi amenință cu evacuarea, dar și cu amenda, ce ființă bună, răbdătoare- de când tot vin pe aici este a patra, cuminte doamnă, deșteaptă bre! Te uiți  nici nu se dă cu foiță pe obraz, halal de mama ei, uită-te și dumneata la avocate, crapă fusta, zdrăngăne cerceii ăia mari.

Jandarmul cască lung, se mai plimbă, orele trec, un teanc mare de dosare, grefiera nu mai prididește, cald, alte fețe, divorțul este un fleac, cei doi păstrează un metru între ei, doamna va deveni domnișoara,  ce bine că nu sunt copii.

Un martor vrea  să intervină, nu știe domnu avocat în costum  elegant cum stau lucrurile- doamna președintă, eu îi știu pe Rusănești  de când  m-am născut- ascultați-mă pe mine, în 38 au cumpărat un hectar și 10, văru meu nu mai este, să știți că eu, când n-am noaptea somn, mă scol și citesc dosaru,  îl știu tot.
Veniți mai aproape, omul crede că trebuie să vină către dumneai, domnu, vă rog, ar trebui o concluzie, adică. 
Știți unde este hectaru ăsta? vă spui eu, la Hrubă, doamna se miră, lumea ascultă..
Domnișoara avocat, posesoare de  ultimul audi,  are alt dosar- noi, adică dumneaei și bătrânul cu ochelari și pălăria ținută cu două degete,  vrem să tragem un semnal de alarmă, plătim pază, adică dumnealui a plătit și a plecat liniștit la copii, în America. Când a venit, n-a mai găsit nimic, casa fusese jefuită. De ce plătim taxe,întreabă domnul cu ochelari, doamna ascultă . 
Chiar, de ce plătim taxe, mă întreabă cineva.

Îi vine rândul- mă scuzați, doamna președintă,  eu n-am putut să intervin, pentru că   sfera era prea , cum să vă spui, prea grea..
 Doamna se miră, intervine domnișoara  avocat- vrea să spună că atmosfera era încărcată, ar fi ieșit cu bătaie..//
În sfârșit,iată și dosarul meu, actele sunt în regulă, au trecut patru ani, doamna mă ascultă, verifică, mai face niște calcule,  respir ca după cel mai dificil examen al vieții, copiii mei nu se vor confrunta niciodată cu  situații incerte, lucrurile sunt, în sfârșit, limpezi, suprafețele din hârtii vor purta numele meu. 
Tata și mama rămân doar în suflet.//

Când am venit aici, prima oară, cădeau frunzele.

Astăzi, printre ramuri osoase de castani, soarele râde ironic. 
 Lumea, cu ale ei..//
Te-am plictisit rău? 

un colț de lume

Cineva  zice că altcineva l-ar fi întrebat pe Gandhi ce crede El  despre factorii care  distrug ființa umană.

Gandhi ar fi răspuns așa: 

Politica fără principii, 
plăcerea fără angajament,
 bogăţia fără muncă,
 înţelepciunea fără caracter, 
afacerile fără de morală, 
ştiinţa fără umanitate 
 rugăciunea fără caritate.

Viaţa m-a învăţat că lumea este amabilă dacă eu sunt amabil;
 că persoanele sunt triste dacă eu sunt trist; 

că toţi mă iubesc dacă şi eu îi iubesc; 
că toţi sunt răi dacă eu îi urăsc; 
că există feţe zâmbitoare dacă eu le zâmbesc; 

că există feţe amărâte dacă eu sunt amărât;
 că lumea este fericită dacă eu sunt fericit; 

că lumea se supără dacă eu mă supăr; 
că există persoane recunoscătoare dacă eu sunt recunoscător.

Viaţa este ca o oglindă: dacă zâmbesc, oglinda îmi întoarce zâmbetul. Atitudinea pe care o am în faţa vieţii este aceeaşi pe care viaţa o va lua faţă de mine.

Cine vrea să fie iubit să iubească!

Unicul motiv să fii fericit este pentru că tu hotărăşti să fii fericit.//

Tu ce crezi?

arome albastre

Despre împărați, regi, duci, și prinți   știm din basme și din cărțile de istorie.

Cele mai tulburătoare  povești , care ne-au încălzit inimile  și visele,  s-au creat în jurul    iubitelor acestor râvniți bărbați cu sânge albastru.

Diafane, inteligente, faimoase, mai rele decât vrăjitoarele sau bune ca pâinea caldă, ele sunt totdeauna eroine ideale de filme, romane, drame, poeme..

La urma urmei,  sunt și ele femei. Adică nimic din ce este omenesc nu le poate fi   străin. 
Nici chiar bucătăria.

În 2010, la Cartea veche,  a apărut  o carte. 
Nu este o carte oarecare, ea poartă  semnătura unei pricipese, Margareta. 
Într-un concept  atrăgător, cartea  adună laolaltă  pagini de istorie, portrete în jurul cărora s-a construit istoria noastră,  faimoase rețete culinare regale, aranjamente festive, într-o estetică fără cusur. Noblesse oblige!

Autoarea s-a consultat cu  bucătari celebri, a cules informații de pe toate meridianele lumii, așa că  nu te minuna atât de tare  că nu ești la zi  cu fel de fel de ustensile de bucătărie, mirodenii și ingrediente.

Din  mulțumea lor, am  luat așa, aleator-emmental ( cașcaval de Elveția), Gonda și Edam- brânză olandeză, rotundă și plată, îmbrăcată în  coajă  roșie sau galbenă, Markook- pâine din Orientul Mijlociu, un fel de pită mare, albă, din aluat foarte fin, oțet de Xeres- produs din Spania, bineînțeles.
 Porto- vin portughez, asemănător celui italian de Marsala.
Eu   i-am simțit   aroma la el acasă, nu sunt vreo cunoscătoare, dar  nu m-a impresionat cine -știe-ce..

Dacă vei intra în posesia cărții, vei găsi o mulțime de rețete, una mai  tentantă  decât alta.
 Bunăoară-Rod  grod  med  flode, New York Cheesecake, Zabaglione. Tocană de miel- zic s-o lăsăm pentru Paște, Lemon  Drizzle cake, Linguini  cu ghimbir și scoici  Saint – Jacques sau Pumpkin Flan.

Gândindu-mă că prin cămara noastră  nu prea  găsești  cine-știe- ce -  rarități, dintre toate  rețetele pretențioase, am ales  cum spunea autoarea, o surpriză. 

N-am transpus-o în practică,  pentru că ieri,   fiind   Ziua Crucii,  s-a ținut post..
Astăzi, mâine, ar merge.
O să-ți fac o mărturisire- când am citit ou copt, gândul m-a dus la una dintre bunicile mele, care ne pregătea, iarna, mai ales, ou copt în spuză.
Era cea mai mare bucurie  a zilelor când  rămâneam, peste noapte, la ea, să ne aștepte dimineața în bucătărioara ei  cu miros de pâine  scoasă din cuptor..
 Rețeta despre care vorbim  este altfel, este o rețetă regală.

Pentru patru  persoane ar fi nevoie de:

4 cartofi  mari, 50 g unt, 50 g brânză- Emmental-eu  zic  că ai putea folosi, fără probmeme  telemeaua noastră, 4 ouă mici,  adică din piață, nici nu trebuie să cauți prea mult, două lingurițe de arpagic- dacă ai cumpărat, deja,  pentru  grădină, nu contează că rupi două lingurițe, n-o fi mare bai...
 Nu uita sarea și piperul!

Cuptorul se încălzește la  200 de grade..

Cartofii, bine spălați și  uscați  unși  cu unt( sau cu ulei- noi suntem inventive),  vor aștepta cuminți în cuptor o oră și un pic. Se scot cu grijă, se lasă la răcit, apoi se taie fiecare, pe orizontală, cam la o treime de partea superioară, cât să iasă un căpăcel. Se scoate, atent, cu o linguriță, conținutul, lăsându-i- se  cartofului un perete protector cam de un centimetru grosime, pentru a nu se rupe.

Într-un castronel,  se amestecă miezul scos, untul, brânza rasă, sarea, piperul. Compoziția astfel obținută  se pune în cartof, păstrându-se  loc pentru un ou,  ai grijă, conținutul oului, fără coajă!
Se pune căpăcelul, iar așa frumos gătiți, cartofii vor mai sta la rumeneală, în cuptor,  vreo 10 minute, suficient să se coacă  oul, dar să fie , totuși, moale.

 Sigur că ți-a mai rămas compoziție. 
Dacă  vrei, o pui fiecăruia în farfurie, alături de cartoful dichisit cu  ce mai găsești tu prin borcănele sau poți prepara alt fel de mâncare. Depinde  cât de inventivă ești!
Aoleu, uitasem arpagicul- îl tai mărunt și pui pe deasupra.

 Vezi cât   este de  provocator  să  fii principesă în bucătărie?

Ar mai fi ceva, ceva care s-ar putea să-ți convină-Salată cu pâine de porumb și ardei iute.

I-am făcut o poză, cred că te descurci, dacă vrei să încerci.

Dacă nu  reușești, cere-mi ajutorul. Pot să-ți transmit rețeta.

Este greu  să-ți tratezi partenerul  ca pe un( posibil )rege?

dansul este

un poem în care fiecare mișcare este un cuvânt. Mata Hari

sonete de primăvară

Și dacă-n minte ar fi iarnă,  primăvara   ne mângâie sufletele cu tandrul ei surâs  de prospețime!

  Muguri, de Geo Dumitrescu
Asemenea cornițelor de iadă,

Se îmbulzesc pe ram întâii muguri.

Cu lacrimi mari, ca boabele de struguri,

Butucul viței plânge în ogradă.
 Miros de frunze arse, fum de ruguri

Și vrăbiile gureșe-n livadă.

Pământul aburește din zăpadă,

Cutreierat în carnea lui de pluguri.

O dulce amețeală te colindă

Și geana bate: fluture-n lumină.

Mustind de sevă, pomii din gradină

Au prins golașe ramuri să-și întindă

Și-așteaptă dimineața aprilină

În albe policandre să-i aprindă.//

ce culoare are primăvara ta?

în caz de

  naufragiu, optimiștii se îneacă ultimii. Valeriu Butulescu//

Nu-i așa că te-ai săturat să auzi peste tot că ai interdicții?
Să ți se spună că la fiecare pas te așteaptă o capcană?

Cineva mi-a trimis un răvaș special!//

Dr. Paulo Ubiratan , director medical al Spitalului Porto Alegre, Brazilia, într-un interviu acordat televiziunii locale, a fost întrebat despre unele sfaturi pe care le-a dat totdeauna ...

Întrebare: exercițiile cardiovasculare prelungesc viața?

Răspuns: Inima a fost făcută pentru a bate de un număr de ori ... Nu-ți irosi bătăile cu exerciții.

 Totul, în cele din urmă, se uzează. Accelerarea inimii nu vă va face sa trăiți mai mult. E ca și cum ai spune că se poate mări durata vieții unei mașini, dacă o faceți sa meargă mai repede.

 Vrei sa trăiești mai mult? Trage un pui de somn!

Î: Ar trebui să opresc consumul de carne roșie, să mănânc mai multe fructe și legume?

R: Trebuie să înțelegi logica eficienței ... Cu ce se hrănește vaca? Cu porumb, iarbă, fân. Ce sunt astea? Plante. Deci, o friptura nu este nimic altceva decât un mecanism eficient de a introduce legume în corpul nostru.

Vrei să mănânci niște boabe - mănâncă pui!

Î: Ar trebui să reduc consumul de alcool?

R: Categoric, nu! Vinul se face pe bază de fructe. Brandy este distilat din vin, ceea ce înseamnă că acesta trage apa din fructe, astfel încât să profiți din plin din ea. Berea se face, de asemenea, din cereale. Le puteți consuma!

Î: Care sunt avantajele unui program regulat de exerciții fizice?

R: Filosofia mea este: dacă nu aveți nicio durere ... sunteți bine!

Î: Fripturile sunt dăunătoare?

A: Nu m-ai ascultat! ... Astăzi alimentele sunt prăjite în ulei vegetal. Acestea rămân impregnate cu ulei vegetal.

 Cum ar putea uleiul de plante sa fie dăunător?

I: Flexiunile ajuta la reducerea grăsimii?

R: Nu! Exersarea unui mușchi doar îl face să crească în dimensiune.

Î: Ciocolata face rău?

R: Ești nebun? E cacao! O altă legumă! 
Este bună pentru a fi fericit!

Și tine minte: viața nu ar trebui să fie o călătorie până la mormânt, cu intenția de a ajunge sănătos acolo, cu un corp atractiv și un organism bine conservat. 

Mai bine apucă celălalt drum: bere într-o mână, chips de cartofi în cealaltă, un organism complet uzat, pe deplin folosit, strigând că ...  A MERITAT SA FACI CĂLĂTORIA!

Dacă a umbla înseamnă a fi sănătos, poștașul ar fi nemuritor!

Balena înoată toată ziua, mănâncă doar pește, bea apă și totuși e TARE GRASA!

REMEMBER:

Un iepure aleargă toată viața și trăiește 15 ani;
 broasca țestoasă nu aleargă NICIODATĂ și trăiește 450 de ani.

Ar mai fi ceva- ai răbdare și ascultă! este  darul unui   anonim. 
Ce alegi?

să găsim un titlu

Cu fiecare astăzi, ne îndepărtăm, grăbiți,  de ieri. Fără prea mari regrete.
Să fie uitare?
Să fie lipsă de timp?
Sau nepăsare?
 Uită copiii să-și viziteze părinții, uită guvernanții să-și țină cuvântul, mame grăbite își uită copiii prin gări și saloane de spital, uităm iarba verde de acasă, uităm splendoarea  curcubeului , puful norilor,   nu mai știm culoarea ochilor celor dragi, nici  câte fire de flori  să dăruim .

Mâncăm în fugă, ne salutăm pe apucate,  de sărbători, facem liste  cu toți  cunoscuții laolaltă, pe taste,  uităm  să zâmbim.
 Ceva ne împinge într-o  cursă  fără oprire.//

Într-o friguroasă zi de  ianuarie 2007,în stația de metrou L'ENFANT PLAZA din Washington, DC,  timp de trei sferturi de oră, un bărbat a cântat la vioară șase piese de Bach. 
În tot acest timp, pe lângă el  s-au perindat  peste 2000 de oameni, cei mai mulți în drum către serviciu.
Un  bărbat, ceva mai în vârstă, și-a încetinit , pentru câteva secunde pasul, apoi, grăbit  a intrat în mulțimea de americani.
Patru minute mai târziu, o doamnă elegantă, fără să-l privească pe  violonist, i-a aruncat în pălăria aflată la picioare UN DOLAR.
Omul și arcușul său   cântau.
Peste șase minute, un tânăr se reazemă de zidul metroului, închide ochii, ascultă, se uită la ceas, deschide  ambele brațe și pleacă mult mai grăbit decât venise.
Din mulțimea de trecători se aude glasul unui copil, ținut strâns în mâna mamei. Copilul, de nici trei ani, vrea să asculte vioara. Mama se grăbește. Copilul privește trist în urmă, încercând fără succes, să scape din strânsoare.
 În următoarele minute, scena s-a repetat , mai mulți copii voiau să asculte vioara, părinții erau grăbiți, iar micuții priveau  dezamăgiți peste umăr.
 Frigul se întețise.
 Omul și vioara lui  au cântat 45 și minute. 
În pălăria  tocită de vreme  s-au adunat 32 de dolari. În aproape o oră, doar șase oameni au avut răbdarea să-l asculte.
Când vioara a tăcut, omul  a plecat . Nimeni nu i-a mulțumit. Nimeni nu i-a dăruit o floare. Nimeni nu l-a aplaudat.
Era JOSHUA BELL,  unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Interpretase câteva dintre cele mai  dificile piese. Vioara lui este estimată la 3,5 milioane de dolari.
Același om și aceeași vioară, anterior, umpluseră  o sală de concerte din Boston.
 Costul unui bilet- 100 de dolari./

Am primit informația, altfel scrisă- am păstrat toate detaliile, este adevărată.
Este un experiment social, comandat de Washington Post. El vizează percepția, gusturile, prioritățile, preocupările oamenilor în mileniul  la începutul căruia ne aflăm.
Sigur că  dacă n-ar fi vorba despre o întâmplare adevărată, am privi-o ca pe o fabulă. 

Dacă alegoria este gata, care ar fi morala? Sau  concluziile?
 Adaug darul primit de la un anonim, care  știe să liniștească spiritele prea înfocate!
Ascultați, sigur o să vă placă, deși este cam târziu!
Și o povestioară, pe care mi-a dăruit-o Modart- poate că ar trebui să fim  mai generoși, mai toleranți unii cu alții, mai atenți la  mersul lucrurilor!-
„Un batran statea pe marginea unui drum cersind...lumea trecea grabita si dupa un timp indelungat abia stransese cativa banuti in palarie.Un trecator privindu-l mai cu atentie si compasiune,si-a dat seama ca batranul este orb.A luat o bucata de carton si a scris ceva pe ea.I-a dat-o apoi spunandu-i sa o tina la piept ca oamenii sa poata citi mesajul.Dupa ce a plecat in scurt timp foarte multi oameni s-au apropiat de el lasandu-i in palarie cate un ban.Cand a venit insotitorul sa-l duca acasa,l-a intrebat emotionat ce scrie pe carton.I-a citit: "E primavara si eu nu o pot vedea!"

la Eurovision

ce zici?

nu aduce anul

Trăim , pe lumea asta, întâmplări de toate felurile.

 În momente dintre cele mai neașteptate.

 Reacționăm în fel și chip- ne bucurăm, ne întristăm, sărim ca arși, ne revoltăm,  ascultăm , pentru că nu găsim cuvinte potrivite, batem cu pumnul în masă, arătăm  către inamicul numărul 1, ne creăm  circumstanțe favorabile, inventăm  vinovați fără vină, câte nu facem într-o clipă.

Discuția de ieri a trezit în mine amintiri de toate felurile- unele recente, altele, ascunse printre cute de vreme. 
Știi, este absolut extraordinar să-i simți pe oameni adunându-se, chemați de același fior!

 În cazul de față, chemarea a fost pozitivă, chiar dacă întâiul  gând a fost dezamăgirea. Am ales partea plină a paharului.

 Cineva- minunați sunt anonimii când spun lucruri frumoase-  mi-a făcut un cadou.

Vreau să-i mulțumesc  din tot sufletul! 

Împart  darul  primit cu musafirii mei! 

Și cu toți cei   care cred că  școala poate dărui lumină!

Ai răbdare, te rog, ascultă-l pe Unicul  Florian  Pittiș!
( poate citești și aici)