joi, 31 mai 2012

de la major domus încoace


  Zilnic, pe la  diferite ore,    găsesc în cutia de scrisori mai un ziar, mai o fițuică  în care se strecoară nevinovate  rugăminți/ invitații/ felicitări fără conținut,  tot felul de scrieri și descrieri, toate, cu același candid mesaj- 
alegeți- mă pe mine!
O vorbă zice că trebuie să pornești totdeauna de la încredere, adică  să crezi în vorba omului, dacă spune  că vrea  ceva- un pahar cu apă, un scaun, un birou, o funcție, un vot, crede-l, ajută-l.
Nu mă pot lăuda  că  acord încredere din prima.
 Dacă ar fi să deschid o paranteză, aș zice că primarul   orașului  nostru  solicită al  cincilea mandat, dacă nu chiar al șaselea, parcă mai ține cineva minte?
Tocmai despre primar vreau să spun și eu ceva. Primar , ca  istorie, nu  despre un primar anume.
De dimineață, citeam pe un blog, la a cărui fiecare nouă  lectură, fără vreo exagerare, eu mă trezesc  școlărița  atentă , care am fost. Adică , în timp ce citesc, învăț. 
Zice  domnul profesor Hari,
 referindu-se la   noii, vechii sau  aceiași   pretendenți la mâna,  forțată să se mărite, a  fiecărei  așezări de pe hartă: „Cu toții, indiferent de urbe, au o mare problemă. Nu pot să explice, în câteva cuvinte sau într-o lozincă, de ce ar trebui să îi alegem exact pe ei„.
M-am  gândit eu ce m-am gândit și am ajuns la concluzia că  nu știu mai nimic despre cum a început  dorința  oamenilor de a avea, neapărat,  un primar. 
Am dat fuga la
http://ro.wikipedia.org/wiki/Primar
și, parcă m-am mai dumirit.
Aflu  și eu, în al nouălea ceas, de ce se fac alegeri de primari și, mai ales, cum este pe la alții.
Am reținut două chestii importante, prima îmi era cât de cât cunoscută, de la cursul  de latină, cum, de altfel, poate că este cunoscută oricui- cuvântul primar  vine din latina vulgară, unde însemna principalul.
A doua chestiune are legătură  cu finlandezii,  după a căror civilizație oftăm  noi  de fiecare dată când  aflăm cum le (mai)merge.
La Helsinki, întâiul om al urbei se numește POLIOMIERLITA..parcă n-aș vrea să știu  traducerea.
Tu  ce zici?

miercuri, 30 mai 2012

arca lui Iona

Nu merge înaintea mea, s-ar putea  să nu te urmez,  nu merge  în urma mea, s-ar putea să  nu te conduc,  fii alături de mine!


Îi ascult  bătaia ritmică  în geam- cadență deloc amenințătoare , îmi zic în gând.
 Dacă  o asociez cu  atâtea știri venite  din toate părțile, ploaia care își  tânguie  plânsul  pare a fi o pedeapsă. Poate chiar este..//
N-am zărit afișul, l-a văzut R și ne-a întrebat- suntem patru  prietene- dacă vrem să  mergem la teatru.
 N-am zis nimic, nu știam   ce piesă  se joacă,  n-am mai fost la teatrul nostru  de vreo doi ani.
 În drum spre casă, deși  ploaia se întețise, am citit  afișul, rupt pe jumătate. Nu poate fi  aleasă chiar întâmplător  tema Arca lui Iona,  mi-am zis , așa pentru mine.
Și nici numele dramaturgului- avocatul Florentin Sorescu- nu pare a fi  o coincidență, să  existe un fiu, un nepot  de-al  autorului  piesei Iona„ și să nu fi auzit de el?
 Cu atâtea semne de întrebare  în  cap, am ajuns  , în urmă cu vreo câteva seri, în Sala  Liviu Ciulei  a teatrului Davila . Puține scaune, foarte puține ocupate, R  și  cu mine avem locurile 3 și 4 , rândul II, mă și mir că  două persoane , fiecare cu câte o pungă  cam unsuroasă în brațe, s-au așezat tocmai  unde nu trebuie, mă rog, s-au deplasat de urgență  pe locurile lor..
Decor sărac- un interior alb/gri, rupt de lume, un fel de insulă în derivă, plutind într-o mare de ploi.
Doi bătrânei, rupți și ei nu doar de realitate, pe care fiecare o respinge în felul său.Retrași, ca toată suflarea orașului, în propria cochilie. 
 El-Dan Ivanesi-  fostul suflet  al  unei mari uzine, abandonat de toți prietenii, pentru că a făcut o greșeală, nu mai crede decât în  filozofia lui Neuwton. A trăit pentru fabrică, pentru oamenii ei. Familia  lui n-a contat, nu era timp pentru casă, a uitat că există iubire, poate că  nici n-a fost vreodată.
 Ea- Luminița Borta-  încă frumoasă, suplă,  degete lungi,   păr natural,   repară  păpuși -  trupuri inerte, rătăcite prin colțurile casei, amuțite într-un timp   necontorizat. Își plânge copilul pe care nu l-a avut..
 El și ea  vegetează. 
Își poartă  colțuroși drama existențială.
 Între interogații și  simboluri .
Ciondăneală   lâncedă.
 Viața le-a scăpat printre degete-  bărbatul n-a luat-o niciodată în serios, femeia  a tot așteptat  o clipă de tandrețe. acel  amânat  te iubesc.
Doi bătrânei, nu chiar  atât de bătrâni- o nepotolită  gâlceavă, motivată filozofic, el superior, ea mai naivă, retrasă într-o  tăcută resemnare.
 O burtă de pește ,  ar  zice maestrul Marin Sorescu,  e tare greu să  fii singur, dar răzbim noi, cumva,  la lumină,   o coajă de ou, ar spune Nichita Stănescu în elegia oului, a IX-a, egoism, zgârcenie- de ce să-i dai vecinului  toate cuiele din casă? îmi plăcea   mult de tot   cel mai mic.. toate erau frumoase, erau ale noastre și costau bani..( am reținut ideea)
Tânărul vecin-Dan Andrei- construiește o  arcă uriașă,  va salva toată suflarea orașului, îi va lua întâi pe ei.
 Viața ar putea fi frumoasă..
Și , pentru ca  antiteza să fie completă, apare și tânăra-Ramona Olteanu
Doi tineri frumoși, fără spaime, încrezători, naturali, deschiși. Roșu este nota comună.
 Roșu  modern! 
Umbrelă transparentă, semn  al legăturii cu lumea, așa cum este ea,  acoperită de ape, de ploi,  care nu se mai opresc. Doi tineri, un câine,  totdeauna ai nevoie de un prieten, o bancă.. 
Și multă speranță. 
Optimism!
Viața poate fi luată în piept și așa!

Scurtă evadare a bătrânului, lacrimi, emoții, chiar o criză, întoarcere, resemnare? poate..
Iubirea triumfă!
Tinerii  i-au convins pe  vecinii lor că  viața merită a fi trăită!
 Parabola  peștelui,  alienare, interogație și simbolistică, un strop de comedie,  întrebări, spaime, însingurare, iubire, viață, în forma ei  nesofisticată- toate într-o piesă, pe care, zău! lumea ar  trebui s-o vadă.
 Un text interesant, captivant, într-o regie modernă, patru artiști adevărați  pun  pasiune și  suflet , ca să dezmorțească alte suflete, înspăimântate de vâltorile vieții.
p.s.  știai că niște exploratori  chinezi și turci  ar fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4000 de metri, pe muntele Ararat?
scuze pentru calitatea fotografiei- am furat-o!


marți, 29 mai 2012

Karlovy Vary- loc de poveste


De  ce  aleg să merg în excursii? 
 Și așa este, ia aminte! 
 Altcineva să facă poze,  să-mi  lipesc pe retina sufletului toată frumusețea clipei, știi care este condiția ? să  fi dormit  bine  noaptea trecută. Și în toate nopțile cât durează evadarea!
Este aproape imposibil..și atunci,  aleg excursia,  un fel de punte între ieri, astăzi și ce-o mai fi.//
 Am văzut Karlovy Vary, ca și Praga, de altfel, în urmă cu douăzeci și cinci de ani.
Am simțit de atunci că vreau să revin. 
Și s-a întâmplat, doar că  totul fuge..
Cu o zi înainte , după un zbor  nocturn,  găsisem Praga somnoroasă, rece,   înțepenită , cumva, într-un fel de mândrie  cețoasă. 
A fost  un frig strașnic,  nu prea mi-a priit  dimineața.
 Am fost tristă, chiar revoltată, nu avusesem vreme  nici măcar să scot din geamantan  o haină potrivită cu  frigul praghez.
 Cândva,  direct de la aeroport , în  seara târzie de vară,  călduță ca un șal moale de catifea,  sosise surpriza- plimbarea  pe sub podurile de pe Vlatava sclipitoare.
Muzică  specifică tuturor națiilor lumii, dans, bucurie!
Plimbare cu vaporașul , clipocit  de valuri, muzică , basm la lumina lunii , puzderie de stele!
 Ador nopțile înstelate! 
Atunci  n-am  văzut realitatea, am trăit doar visul.
De data asta, plimbarea pe Vlatava a cam fost o păcăleală- 15 euro, fără  ghid,  n-am reușit  nici măcar să gust ceva, o supă fierbinte , în avion am primit un amărât de ceai și  o eugenia..
  Noaptea e  un sfetnic bun,  hotelul , n-am ce să reproșez, jos pălăria! 4 stele, nici central, nici   prea departe, somn bun, odihnitor, 24 de etaje, am locuit la   14,  cer  pictat în  alte vise.
Mic dejun regesc și,  ne așteaptă Karlovy Vary!
Drum perfect,  de o parte și de alta  câmpuri verzi și galbene , felii frumos rânduite, harnici sunt cehii, zice că au arendat toată câmpia unor concerne străine, patru la număr. 
Arendașii fac totul, iar   proprietarii primesc un coeficient convenabil , stipulat în contract. Păi vezi? la noi, ca la nimeni( iar mi-a zburat gândul înapoi). 
 Pajiști  nesfârșite de rapiță, nicio palmă nelucrată, perdele înalte ocrotesc drumul, autocarul alunecă frumos,   doamnele din jur dorm, îmi place să fiu eu , cu mine..
Karlovy Vary?
Mi-ar plăcea  să fie adevărată legenda- ceva din „Mistrețul cu colți de argint- Un prinț din Levant îndrăgind vânătoarea.., Carol, urmărind un cerb, de ce nu , o căpriaoră, parcă-l văd, mândru,  în costumul lui verde. 
Trufași și necruțători sunt vânătorii, țintașul își urmărește  prada, iar  bietul animal, hăituit, se aruncă într-un izvor... 
Regele Carol al IV-lea, secolul  XIV, a  construit  acolo cea mai   frumoasă, aristocratică, neasemuită stațiune- Karlovy Vary. 
Faima  acestei splendide așezări  este legată de izvoarele  sale calde, binefăcătoare pentru o mulțime de boli- articulații, digestive,  coloană..dar nu la boli îmi este mie gândul. 
Scormonesc în memorie, locurile astea le-am mai văzut, atunci erau  cenușii, astăzi, K .V strălucește  neasemuit în lumina dimineții blânde.
 Un soare sfios  trimite  raze dulci, lume , câtă frunză, ei, nici chiar așa, dar  mulți, toți  și-au cumpărat ulciorașe din care beau licoarea  binefăcătoare.
 Magazine de suveniruri la tot pasul, îmi cumpăr și eu  ulciorașul albastru,  până la plecare, sigur o să  am o plasă plină cu amintiri.
Strada  este perfectă, piatră lângă piatră, clădirile ,  opere de artă, toate culorile, un tort imens  răsturnat într-o farfurie  de  nu știu câți km, Doamne câtă frumusețe!
 Pe aici   și-au tocat averile marii bogătași  ai lumii, pe terenurile de golf, sub privirile admirative ale doamnelor cu crinolină,  ascunse  sub elegante pălării strălucitoare. Figuri celebre  și-au potolit iubirile și nesomnul prin cazinouri  și restaurante selecte-Goethe- de 13 ori, Beethoven, țarul Patru cel Mare, Schiller, Napoleon, Chopin, Karl Marx- ce ți-e  și cu istoria. 
Uite că și eu am revenit!!
Colonade- cea mai renumită-Mlynska kolonada-Colonada morii-lungă de 132 m. acoperă  cinci izvoare-Izvorul stâncii, 53 de grade, Izvorul Libuse, 62 de grade, Izvorul prințului Vaclav I, 65 de grade, Izvorul prințului Vaclav II- 58 de grade, Izvorul morii, 56 de grade, Izvorul Rusalka, 60 de grade .
Ce armonie de sunete Rusalka,  amintește  de  muzica lui Dvorak! 
Și gândul îmi fuge , fără să-l pot reține la Călimăneștii noștri- Dumnezeu ne-a dat , dar nu ne pune și-n traistă..
 Am văzut staținea  acum doi ani, paragină, lume pleoștită, mizerie, hoteluri , la tot pasul,  amestec pestriț de sărăcie și  de grandomanie inutilă, ostentativă.
Continuăm plimbarea- biserici,  parcuri, flori, arbori roșii, liliac, panseluțe, lume elegantă fără să vrea să pară așa, dar  sesizezi imediat  croielile  fine, parfumuri delicate, vitrine cu   multe și felurite cristaluri, doar sunt la ele acasă,  fețe destinse.
Magazinul special cu lichiorul Becherovka, cumpăr două - unul cadou pentru fiul meu, celălalt pentru  acasă-  poate am musafiri de ziua mea, napolitane Karlobarzke oplatkg, era să uit- cei șapte ani ( nu de acasă, ci de rusă ) mi-au folosit de minune.
Timp liber , două ceasuri- nu mă omor după cumpărături, dar nu rezist, probez câteva bluze, o cumpăr pe cea mai frumoasă- bleumarin cu  alb,  niște volănașe  cochete,  pe verticală,  preț bun, zâmbește și vănzătoarea..
Îmi place aerul  aristocratic al locului, râul Tepla susură  molcom, tineri și vârstnici, suveniruri,  zumzet,  soare blând, mieros. 
Ne oprim  la o terasă,  cafeaua este delicioasă,  înghețata pică bine după  un prânz în grabă, supă de ceapă- să știi că nu este rea deloc,   răcoroasă, pufoasă,  ceva greu de definit, dar gustos, o fripturică, nu mă întreba de preț, că n-o să-ți convină să afli, la ei mâncarea este scumpă. Și  ar trebui să știi dinainte să iei meniu fix, altfel, în  cost se adaugă 20%. din consum. Până am aflat, s-a apropiat excursia de capăt.
Vezi, ți-am  dat un pont bun, să reții, când mergi în Cehia.
 Scump, dar merită!
Am uitat să  fac o poză cu simbolul stațiunii- capra 
Sosim la timp  în locul de întâlnire, cineva s-a rătăcit, presupuneri, telefoane, un pic de agitație,  urcăm în autocar, am mai dat  o pagină, deja  simt un pic de tristețe. 
Asta este..
p.s. Sigur o să-ți placă    Cehia!

luni, 28 mai 2012

nu înțelegi un lucru


pe deplin, decât dacă  poți să i-l explici bunicii. Albert Einstein


Colega  mea de liceu, LC, buni,  ca și mine, mi-a expediat o mică parabolă. 
Am citit, am  tot citit ,  și m-am dus cu gândul  așa, la câte  altele, cine sunt, de unde  vin..  nu (mai) lungesc vorba- citește , și vei afla!
 In prima zi, D-zeu a creat cainele si i-a zis: 
A doua zi, D-zeu a creat maimuta si i-a zis:
"Inveseleste-i pe oameni cu maimutarelile tale si fa-i sa râda. Pentru asta iti dau o viata de 20 de ani."
Maimuta a zis:"Sa ma maimutaresc 20 de ani? Asta-i destul de mult ! Ce-ar fi sa-ti dau 10 ani inapoi cum a facut si cainele ?"


Si D-zeu a fost de acord.
A treia zi, D-zeu a creat vita si i-a zis:
"Tu sa mergi toata ziua pe cimp cu taranul, sa suferi de arsita soarelui, sa ai vitei si sa dai lapte sa poti intretine familia taranului. Pentru asta iti dau 60 de ani de viata."
Vita a raspuns:" Asta e o viata destul de grea ,si tu vrei ca eu sa traiesc 60 de ani? Ce-ar fi sa pastrez 20 si sa-ti inapoiez 40?"
Si D-zeu a acceptat si de aceasta data.
In ziua a patra, D-zeu l-a creat pe om si i-a zis:
"Mananca, dormi,casatoreste-te si bucura-te de viata. Pentru asta iti dau 20 de ani."
Dar omul a zis:" Numai 20 de ani ? Este posibil sa-mi dai mie cei 20 de ani ai mei ,cei 40 pe care ti i-a inapoiat vita,cei 10 de la maimuta si 10 de la caine, pentru a avea o viata de 80 de ani ?"
" Sigur !" a zis D-zeu ,"tu ai cerut-o "
Acesta este deci motivul pentru care in primii 20 de ani mancam , dormim, ne jucam si ne distram. Urmatorii 40 de ani muncim ca sclavii in soare ca sa ne intretinem familiile. 
Dupa care ne maimutarim timp 10 ani ca sa ne bucuram nepotii.
 Iar ultimii 10 ani îi petrecem pe prispa casei lătrând la toata lumea .
Acum viața v-a fost explicată!//
M-am   trezit mămică , fără să știu prea multe despre această meserie.  Am pus toată iubirea mea în tot ce am făcut și m-am străduit  să  fac orice lucru cât mai bine cu putință.
Nu știu cât am reușit, am învățat din mers- timpul, meseria,  problemele   m-au tot  împins, încoace și încolo..
Cum ar fi trebuit să fii, ca să ajungi un părinte  foarte bun?
 Până unde poate merge exigența?
 Este bine să-i ceri copilului tău  cât mai mult sau să-l lași să dea cât este el dispus?
 Ești responsabil pentru viitoarea lui carieră, pentru  viața lui?
 Să nu-mi spui că,  indiferent de ce parte a mesei te afli- părinte / fiu /nepot/potențial  părinte   nu ți-ai pus întrebări..//
Despre  cum sunt eu ca buni, parcă n-aș vorbi, pun doar niște fotografii. //





Nepotul cel mare mi-a împrumutat , pentru o cursă, bicicleta lui.)


S-a întâmplat ca, în avion, să  avem locuri, una lângă cealalaltă.
Amândouă suntem   buni.  
Eu, mai bogată, ea- bunica unui   băiat, nu contează câți are , oricum, este elev de gimnaziu. 
Mama lui este foarte ocupată, muncește de dimineață până seara târziu, astfel că  băiatul   își petrece mult timp cu bunica.
 Tânărului nu-i place să citească, ar face orice - baschet, role,  internet,  să citească NU!
 Și nu doar lui nu-i place lectura, este chestie generală, așa că profesoara, neavând încotro,  le-a dat de citit un  singur capitol dintr-un roman  sadovenian. 
Frumos roman!
 Neamul șoimăreștilor. 158 de pagini.
 Ani de-a rândul,   la admiterea în liceu tot pica o temă din  acest roman, îți amintești, așa-i că n-ai uitat? //
Buni a căutat în bibliotecă și, negăsind cartea, a dat fuga la librărie și a cumpărat-o.
 Bucuroasă , că  a rezolvat partea cea mai grea a problemei, a  pus frumos cartea cu miros  proaspăt,  pe biroul nepotului, alături de   platoul cu  plăcințele.
-Vai, bunico, a întâmpinat-o  revoltat tânărul,  ai cumpărat toată cartea, cum le înțelegi tu, mereu,  pe dos!?
  Ți-am  explicat  clar  că am de citit doar un capitol...
  îmm, ce spui?

sâmbătă, 26 mai 2012

cât de multe lucruri

 sunt considerate imposibile, înainte  de a fi realizate..Plinius cel Bătrân, Naturalis Historia
Am primit următorul mesaj de la o persoană a cărei credibilitate 
este  garantată, așa că  nu-mi permit să fac verificări.
 Nici modificări//
 Suntem nebuni ? Răspuns: - Da!
Apa plată este la același preț cu berea .
Brânza e mai scumpă decât carnea.
Carnea de pui este mai ieftină
  decât ciupercile.
Nucile noastre mai scumpe decât
 nuca de cocos.
Laptele simplu  e mai scump 
decât laptele bătut.
Portocalele mai ieftine decât merele.
Cărțile sunt mai ieftine decât revistele.
Biscuiții fără ciocolată sunt mai scumpi
 decât ciocolata.
Muzica bună e mai ieftină decât 
muzica proastă.
Măslinele umplute cu gogoșar
 sunt mai ieftine decât măslinele 
umplute cu propriul sâmbure.
Ceasurile mici sunt mai scumpe 
decât ceasurile mari.
Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă 
decât hârtia gata tipărită.
Vinul este mai ieftin decât strugurii.
Pixul cu mina este mai ieftin
 decât mina de pix fără pix.
Și se mai presupune că omul este
 o ființă rațională...
Și  :
Oamenii neinstruiți sunt mai scumpi
 decât oamenii valoroși care,
 pentru a supraviețui, se vând  ieftin. .
 tu ce spui? 

n-aș putea

atinge fericirea decât dacă aș reuși să ridic lumea, ca s-o fac să intre în adevăr, pur, imuabil. Franz Kafka

  Plouă greoi. Dezlânat  ca o sarică murdară. 
Apăsător. Ca grijile negre. 
Iubesc ploile zburdalnice, iuți, calde, cu miros de mere dulci,   ascunse printre frunze.
N-ai zice că seamănă cu Lacul eminescian? 
M-am gândit să-ți dăruiesc câteva  imagini furate din  țara lui Kafka. Îi făcusem și lui o poză, era o statuie ciudată, el , cocoțat pe gâtul unui veston uriaș, am pierdut-o, așa  mi se  întâmplă , când vreau să și văd, să și aud,  să mă țin de grup, să mai fac și poze.
Scuză-mi, te rog, nepriceperea,  și primește   gestul meu simplu.

Nu ți se pare că toate  clădirile   ar fi făcute din turtă dulce?
                               Un dar! de suflet!