sâmbătă, 30 noiembrie 2013

ziua de astăzi


poartă numele Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor!
În noaptea tocmai care a trecut, viii s-au întâlnit cu spiritele celor dragi, plecați în lumea umbrelor...
Troienită de zăpezi, pe vremuri, era Ziua lupului.
Dacii îl venerau, era simbolul steagului lor.

Dacă în astă noapte vacile zbiară e semn că vin lupii în haită.
Gospodarii se apărau, dând pe uși și pe la porți, cu usturoi..

Astăzi, n-ar trebui să duci gunoiul afară, nici să faci vreun împrumut, dar nici generos să nu fii.
Ai grijă de ce este al tău!!
Mergi în pădure și caută vâsc, păstrează-l cât vrea el să-și țină întregi bobițele.
Iar când se va lăsa seara, pune grâu la încolțit!
De va fi frumos și sănătos la Anul Nou, vom avea un an bogat!
Ce ai visat astă noapte să ți se împlinească!!

La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi!

joi, 28 noiembrie 2013

Când sunt singur


 cu notele mele muzicale, inima îmi tresare și ochii îmi lăcrimează, iar emoțiile  și bucuriile  pe care le trăiesc  sunt  prea de neîndurat. 
Giuseppe Verdi
 Nestingherită, iarna își țese povestea ei cu flori de gheață.
 În sala mare a Cs. , plină ochi, temperatura este în creștere- seară 100/% Italiano!
Rossini-Uvertura la Semiramide, Uvertură  la Italianca în Alger, La danza,
 Donizetti-A mes amis din Fiica regimentului,  Caro elisir, sei  mio! din Elixirul dragostei .
 VERDI- E  il  sol dell  anima, Uvertura la Traviata, Queta o quella, Parigi , o cara, din Traviata, Uvertura la Nabuco. 
Dirijorul  orchestrei Filarmonicii din această minunată seară a fost maestrul Tiberiu Oprea.
Invitați, doi  soliști tineri- soprana Rodica Vică și tenorul Ștefan Korch.
Ea- o voce plină, plăcută, sensibilă, expresivă, caldă.
 În palmaresu-i  de premii naționale și internaționale, un loc aparte îl ocupă participarea în toamna trecută  la unul  dintre cele mai  importante proiecte de operă din țară-Indiile Galante, în regia  lui Andrei Șerban.



În această seară, supla brunetă a fascinat nu doar prin timbrul expresiv și catifelat, ci și printr-o ținută vaporoasă-o superbă rochie  albastră  de voal, cu decolteu generos, că un domn mai costeliv din apropierea scenei și-a sucit de tot gâtul, încercând să imortalizeze momentul.
 Nu știu cât  îl vor fi  impresionat  calitățile vocale  ale distinsei soliste, oricum, omul a făcut  fotografii din toate unghiurile posibile.
Tenorul- o voce  plăcută,  învăluitoare, expresivă.
Un  blond  foarte simpatic, atât de blond, să-l confunzi cu un prințișor din poveștile pentru copii.
  La cei 24  de ani, este  câștigătorul premiului III la Quarto Concorso Lirico Internationale”Alfredo Giacomotti” din 16/17 iunie 1012.

Un cuplu  plăcut, armonios!
Ce tineri minunați avem!
Ne-au dăruit o   încântătoare seară de iarnă în stil italian!

luni, 25 noiembrie 2013

Ad Libitum25


Alexandru Tomescu și celebra vioară Stradivarius, pe care a câștigat-o luna aceasta pentru încă cinci ani, astă seară la Pitești, într-un extraordinar concert !

Cvartetul AD LIBITUM  -visul unor tineri muzicieni entuziaști ai anului 1988- a devenit , de multă vreme, o certitudine.

Câștigător a numeroase premii în țară și în străinătate, cel mai prețios fiind cel de la Evian , precum și nominalizarea la premiile Grammophone, echivalentul premiilor Grammy, Ad LIBITUM 25,cu prilejul aniversării unui sfert de secol de la creare, având în componență pe: Alexandru Tomescu , care l-a înlocuit din septembrie 2011 pe Adrian Berescu-vioară, Șerban Mereuță- vioară, Bogdan Bișoc -violă, Filip Papa -violoncel, întreprinde un turneu care cuprinde orașele: Pitești, București, Craiova.
În program:George Enescu-Cvartetul nr.2 în Sol major op.22
Ludwig van Beethoven-Cvartetul nr.11 op.95
Maurice Ravel-Cvartetul în Fa major.

maramureșenii îl testează

 Eu nu-ți spun nimic..uită-te! Dacă n-o vei face,  pierzi.

> http://inpremiera.antena3.ro/reportaje/arta-de-paparazzo-230.html

rețete

Am și eu o prietenă, de fapt am mai multe, dar prietena de peste Ocean a fost colega mea de liceu, și, pentru că ea trăiește într-o altă lume, are grijă să mă informeze, din când în când ,cu tot ce crede ea de cuviință.
Ca să iau aminte.
În urmă cu vreo câteva minute, mi-a trimis depeșa de mai jos.
Cum eu am mulți prieteni în listă, m-am gândit că nu trebuie să-i transmit fiecăruia în parte ce i se poate întâmpla dacă are o Doroteea, cum a avut defunctul unchi al prietenei mele.
Sau al prietenului prietenei mele...sau, pur și simplu, dacă vreunei prietene îi trece prin gând .. știi cum este românul, cum aude ceva, fuga! și el.. să meargă la medicul de familie și să se roage să-i fac un set de analize..//


  1. Unchiul meu Damian era în stare bună de sănătate până când soția lui, mătușa mea Doroteea, la cererea fiicei sale, verișoara mea Tota, i-a zis:
    - Damian, împlinești 65 de ani, e timpul sa-ti faci un control medical.
    - Dar de ce? Mă simt foarte bine!
    - Pentru că prevenirea trebuie să fie făcută acum, când încă ești în putere, i-a replicat mătușa mea.
    Asa că, unchiul Damian s-a dus să-l vadă un medic.
    Medicul, de bună seamă, l-a trimis să-și facă toate examinările și analizele.
    Două săptămâni mai târziu, doctorul i-a spus că e destul de bine, dar are în atenție unele rezultate care trebuie să fie îmbunătățite. Apoi i-a scris o rețetă:
    Atorvastatina comprimate, pentru colesterol,
    Losartan, de inima si hipertensiune,
    Metformin, pentru a preveni diabetul zaharat,
    Polivitamine, pentru a crește imunitatea,
    Norvastatina, pentru tensiune arteriala,
    Desloratadina, pentru alergie.
    Cum medicamentele erau numeroase trebuia protejat stomacul și i-a dat Omeprazol și Diuretic pentru edem.
    Unchiul Damian s-a dus la farmacie și a plătit pentru medicamente o bună parte din pensie.
    Totodata, nemaiaducându-și aminte dacă pilulele verzi de alergie trebuie luate înainte sau după cele pentru stomac, iar cele galbene pentru inimă în timpul sau după ce a terminat masa, s-a dus iar la doctor.
    I s-a făcut așadar o mică descriere privind modul cum să fie luate doctoriile.
    Se simțea un pic tensionat și cumva deprimat, așa că i s-a mai dat să ia Alprazolol Succedal pentru
    dormit. Unchiul meu, în loc sa se simtă mai bine, se simțea tot mai rău.
    Ținea toate medicamentele într-un dulap din bucătărie și n-a mai putut ieși din casă deoarece nu trecea nici măcar o clipă din zi fără ca să nu ia câte o pilulă.
    Un necaz veni apoi peste unchiul Damian, câteva zile mai târziu, când a făcut gripă, iar mătușa mea i-a făcut patul ca de obicei dar, de aceasta dată, în afară de a-i da ceai cu miere, a chemat și doctorul.
    Acesta i-a spus că nu-i nici o problemă, dar i-a prescris Tapsin, Sanigrip ziua și noaptea, cu efedrină, pentru tahicardie Atenolol și a adăugat un antibiotic, Amoxiciclină de 1 gram la fiecare 12 ore, timp de 10 zile. Pentru o ciupercă și herpes i-a dat Fluconol cu Zovirax .
    Colac peste pupăză unchiul Damian s-a apucat să citească prospectele tuturor medicamentelor pe care le lua și a aflat care sunt contraindicațiile atenționările, punerile în gardă, precauțiile, efectele secundare și interacțiunile medicale.
    Ceea ce citea era îngrozitor!
    Nu numai că puteai să-ți dai duhul, dar puteai sa faci aritmie ventriculară, sângerări anormale, puseuri de greață, hipertensiune, insuficiență renală, paralizie, crampe, modificări psihice și o mulțime de alte lucruri oribile.
    Speriat de moarte, a chemat doctorul care l-a văzut și i-a spus să nu-și facă griji.
    - Liniștește-te, Dom' Damian, nu te agita, i-a spus doctorul, în timp ce i-a scris o nouă rețetă cu Rivotril cu un antidepresiv, Sertralina 100 mg. Și cum îl dureau încheieturile i-a dat Diclofenac.
    Ca urmare, de fiecare dată unchiul meu, apelând la farmacie, umbla și la pensie.
    Se simțea din ce in ce mai rău, motiv pentru care doctorul îi administra noi medicamente ingenioase.
    A venit și vremea când sărmanului meu unchi Damian nu-i mai rămânea nici un moment din zi în care să nu ia pastile și nu mai avea pic de somn în ciuda capsulelor pentru insomnie care i-au fost prescrise.
    A ajuns atât de rău că într-o zi, dând curs celor cuprinse în prospectele medicamentelor, muri.
    La înmormântare au fost toți dar cel care a plâns cel mai tare a fost farmacistul.
    Chiar și astăzi, mătușa mea spune că, din fericire, l-a trimis la timp la medic, pentru că dacă
    nu-l trimitea în mod sigur ar fi murit mai devreme.
    Acest e-mail este dedicat tuturor prietenilor mei, medici sau pacienți...!
    Ah, dacă unchiul Damian nu ar fi luat nimic și ar fi urmat un regim naturist cu pui fără piele, curcan,
    linte, ulei de măsline, fructe, legume de toate culorile, sărac in sare, fără adaos de zahăr, cu un
    pahar de vin roșu și ar fi mers pe jos șase mii de pași pe zi ar fi fost încă în viață și ar fi petrecut de minune.
    Transmiteți acest e-mail tuturor amicilor pe care îi cunoașteți, ca să nu ne părăsească precum unchiul Damian.//

    Eu aș recomanda altceva

     http://www.youtube.com/watch?v=Rk9gH6QcOf4

    tu ce spui?

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

cineva spune că

dacă nu ai fost niciodată cutremurat până în adâncurile  sufletului  de o floare deschisă, poate că sufletul tău nu va cunoaște niciodată înflorirea..

Hotarul,
de Ana Blandiana
Caut începutul răului
Cum căutam în copilărie marginile ploii.
Alergam din toate puterile să găsesc
Locul în care
Sa mă așez pe pământ să contemplu
De-o parte ploaia, de-o parte neploaia.
Dar întotdeauna ploaia-nceta înainte
De a-i descoperi hotarele
și reîncepea înainte
De-a ști până unde-i seninul.
Degeaba am crescut.
Din toate puterile
Alerg și acum să găsesc locul unde
Să mă așez pe pământ să contemplu
Linia care desparte răul de bine.
Dar întotdeauna răul înceteazaă-nainte
De a-i descoperi hotarul
Și reîncepe-nainte
De-a ști până unde e binele.
Eu caut începutul răului
Pe acest pământ
Înnorat si-nsorit
Rând pe rând.//






joi, 21 noiembrie 2013

noiembrie

marți, 19 noiembrie 2013

nu rata!

motto, un proverb chinezesc-

Dacă mai ai doi bănuți în buzunar, cu primul cumpără-ți bucățica de pâine, cu celălalt   o floare.

http://adelaparvu.com/2013/11/16/doamne-ce-sat-frumos-toate-casele-pictate-cu-flori/

luni, 18 noiembrie 2013

gândul de astăzi

Cântec femeiesc, de Adrian Păunescu
   Așa e mama și a fost bunica,

Așa suntem femei lângă femei
Părem nimic și nu-nsemnăm nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenți, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi și ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Și-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreț, nimic impunător.
Schimbându-și dupa ei și drum și nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâția pași ce au făcut prin casă
Și pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns și dincolo de cer.

Ei fac ce fac și tot ce fac se vede
Ba strică mult și ele-ndreaptă tot
Și de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc și nu mai pot.

Așa e mama și a fost bunica
Și ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat și uneori copii.

Suntem veriga firului de ață
În fiecare lanț făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viață
Dar e și imposibil fără noi…




sâmbătă, 16 noiembrie 2013

cum stăm în fața toamnei muți..

Vară de noiembrie, de Lucian Blaga

 Iubito-mbogăţeşte-ţi cântăreţul, 
mută-mi cu mâna ta în suflet lacul, 
şi ce mai vezi, văpaia şi îngheţul,
 dumbrava, cerbii, trestia şi veacul.

 Cum stăm în faţa toamnei, muţi,
 sporeşte-mi inima cu-o ardere, cu-n gând. 
Solar e tâlcul ce tu ştii oricând
 atâtor lucruri să-mprumuţi. 

 O, lumea, dacă nu-i o amăgire, 
ne este un senin veşmânt. 
Că eşti cuvânt, că eşti pământ,
 nu te dezbraci de ea nicicând. 

O, lumea e albastră haină, 
în care ne cuprindem, strânşi în taină, 
ca vara sângelui să nu se piardă,
 ca vraja basmului mereu să ardă.

Auzind că

 ne temem de ei, chiar și atunci când ne fac daruri, grecii au încetat cu practica asta. Victor Martin, scriitor








joi, 14 noiembrie 2013

cu scripetele



  motto: Își cunoaște  cineva frontierele sufletului, încât să poată spune sunt eu?
Fernando Pessoa

Vorbim de toate pe aici, nu le mai înșir, că le știm..iubim  muzica, ascultăm cu plăcere întâmplări hazlii, povestim câte în lună și-n stele, nu închidem ochii, când ni se aduc laude, mai mult sau mai puțin realiste...
 Mințim? ne mințim unii pe alții?

 Folosim cuvântul,  găsim prin el  limbajul sufletului, ca să ne traducem  astfel cele mai subtile trăiri. 
Altfel spus, cred că  în limbaj real ne exprimăm  emoțiile.//

 Dincolo de fereastră, viața își duce nestingherită mersul, în uriașul ei conglomerat mișcător.
  Timpul fuge , și ce ravagii face..
Uite, ieri, bunăoară, eram într-o scurtă vizită, la o fostă colegă de școală.
În vreme ce gazda  pregătea  cafeluța- locuiește  la etajul IV într-un  bloc-turn- mi-am aruncat privirea  pe fereastră, cutiile astea  de chibrituri  sunt  destul de aproape unul de altul, așa că, fără să vreau, am  zărit ceva, un fel de exercițiu de fizică aplicată..din camera alăturată tocmai se auzea   televizorul cu avalanșa lui de știri, o femeie  amenința că se aruncă de la nu știu ce etaj dacă..

La câțiva metri de  fereastra prin care priveam,  o ființă  autentică  a zilei de astăzi, un bătrân simplu, pe care puterile  nu-l mai ajută, a scos din  experiența lui de-o viață un mod de a păcăli  greul. 
Scripetele.
Transportă, după  cum l-au învățat  nevoile, cumpărăturile pe care consoarta lui, neputincioasă și ea,  le aduce  din piață..//

Nu-mi place tristețea,  nu-mi place să vorbesc, nici măcar în  glumă, despre ravagiile  bătrâneții, cum știe s-o facă   cineva ( uite citește aici dacă nu te-am plictisit)..

Vorbeam despre cuvinte, despre limbaj, despre metafore..

 Oricât  de mult ne-am strădui să ne ascundem  noi  în spatele surâsului ,oricâte  aforisme și maxime celebre am pune în ramă, în adâncuri, trăim fraternitatea  universală...
Tu ce spui?




 

miercuri, 13 noiembrie 2013

o lacrimă de râs

Geo Costiniu în ultimul interviu : “Ce mai vreau de la viaţă? Încă un şpriţ!”

GEO
Geo Costiniu a fost comparat mereu cu Alain Delon. În ultimii ani, Geo Costiniu a avut probleme de sanatate care l-au tinut departe de scena, inclusiv o fractura de sold. Ultimul spectacol in care a putut fi vazut a fost “Marchizul de Sade”, pe scena Teatrului Odeon.
În 2011, el acorda un interviu emoţionant Jurnalului Naţional.
Ce aţi făcut în ultimul timp maestre? Publicul aproape că v-a dat dispărut…
Nu-i chiar aşa, joc în Marchizul de Sade la Odeon, însă am ajuns aproape întâmplător în distribuţia asta din cauza îmbolnăvirii unui coleg. În afară de asta, mai nimic. M-am ocupat, în ultimii trei ani, cu fel de fel de… accidente. Am avut mâna fracturată. Abia ce m-am făcut bine şi am avut alt necaz, fractură de cap umeral! Băgată proteză metalică în umăr. Am reuşit să recuperez şi când am zis că am scăpat, hop!, fractură de şold…
Să facem puţină istorie. Aţi terminat Institutul de Teatru şi Film în 1973 şi aţi fost luat imediat la Teatrul Naţional din Iaşi. Eraţi deja nu numai o vedetă dar şi un idol al femeilor. Cum aţi profitat de această stare de fapt?
Au profitat partenerele mele de viaţă! De statutul de vedetă… mint! Am profitat! Dacă nu erau ouă la alimentara mie-mi dădeau câte un carton pe sub tejghea, dacă nu era unt, se găsea vreo domnişoară vânzătoare care să-mi dea unul-două pachete peste rând…
Aţi fost însurat de cinci ori, aveţi o experientă impresionantă… Care e definiţia dragostei?
E un fel de loz în plic! Poate să fie câştigător şi să rămâi cu prima. Poate să fie necâştigător şi atunci mai tragi o dată şi încă o dată şi încă…
Apropo, vă opriţi la cinci?
Da, cred că este suficient. Nu intru în concurenţă cu nimeni. Liz Taylor mă bate de mă zvântă în materie de căsătorii. A avut opt sau şapte.
Da, dar s-a recăsătorit de mai multe ori cu Richard Burton, se pune?
Şi eu am avut un repetir cu una dintre neveste. Am divorţat şi se pare că ne-am înţeles mai bine aşa… până am făcut greşeala să ne recăsătorim.
Se zvonea pe holurile judecătoriei unde aţi avut divorţurile că aţi rămas chiar cu un iaht de la una dintre neveste.
Nici pomeneală, e folclor, lăutărească judecătorească!
Ce greşeli pe care le-aţi făcut în viaţă le-aţi mai repeta?
Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut. Am făcut şi prostii, am făcut şi lucruri bune şi mai puţin bune. Dar de regretat nu regret absolut nimic. Le-am făcut crezând în ele.
Care dintre faptele bune nu le-aţi mai repeta pentru nimic în lume?
Nu aş mai face acte de caritate întru înzestrarea doamnelor care au bântuit în viaţa mea. Altfel, faptele bune le-aş tot face încă o dată şi încă o dată.
Dacă aţi spune seara Înger, îngeraşul meu, care ar fi lista de cereri?
În primul rând să-mi dea mintea de pe urmă, deşi la 61 de ani se presupune că am cam ajuns la mintea aia. Altceva? Să cadă Guvernul Boc! Dar nu cred că se ocupă îngeraşul cu asta. Şi îmi doresc să duc un trai decent, ceea ce acum nu se întâmplă.
Aţi prins cu siguranţă vremuri mult mai bune. Cui şi ce aveţi a reproşa pentru situaţia în care vă găsiţi acum?
Eu ştiu…?
Dintr-un rol la Odeon nu câştigaţi marea cu sarea. Pensie nu aveţi fiindcă mai sunt patru ani până la 65. Alte angajamente aţi avut de curând?
A existat “O lacrimă de râs”, o dramatizare făcută de mine după un text de Aldaio Nicol şi Paul Ioachim, dar s-a jucat doar de vreo două ori în Bucureşti, de câteva ori prin ţară, şi de peste 25 de ori în Budapesta, Roma, Venetia, Paris, pentru comunităţile româneşti.
Aveţi o situatie, să-i spunem, nu chiar de invidiat. Dacă ar fi să obţineti ajutor de la cineva, în ce ar consta el şi de la cine ar trebui să vină?
Sunt mulţi cei care îmi spun “mai bagă-te şi tu în faţă, mai bagă-te şi tu în seamă”, dar eu nu pot să mă bag pe gâtul oamenilor. Am totuşi un anumit box office şi aştept eu să fiu chemat…
Poate că vă trebuie un agent, un impresar…
Poate că da. Până acum am fost propriul meu agent. Dar am obosit. În special de a face rost de sponsorizări pentru diverse spectacole, emisiuni de televiziune. Ştiţi cum e? Pentru o sponsorizare trebuie să alergi la 20 de potenţiali sponsori. Din ăştia cinci îţi promit şi unul se ţine de cuvânt până la urmă. Şi acesta e scenariul optimist. Din păcate, sponsorizarea la ora actuală înseamnă mână întinsă. Milă şi pomană. Oboseşti la un moment dat, nu-ţi mai arde…
Aţi avut surprize neplăcute din partea prietenilor? V-a întors cineva spatele acum că aveţi nevoie de ajutor?
Da! S-a întâmplat şi, asta e, a trecut. Prefer sa ţin pentru mine numele acestor “binefăcători”.
Haideţi să punem şi întrebarea aceea clasică de final. Ce vă doriţi de la viaţă domnule Geo Costiniu?
Încă un şpriţ!
Alina Dumitru, A.M.PRESS

luni, 11 noiembrie 2013

oricât de mult

 îmi plac poeziile Magdei Isanos, gândul ei, când dăm porecle, în loc să ne gândim la aparență, noi cităm caracterele sufletești, parcă n-ar suna convingător..

Privire cenușie, păr argintiu, dat pe spate.
Camgăr bleumarin, revere și mâneci tocite de atâta purtat,  greu de imaginat cum rezistau dungile perfecte ale pantalonilor, dacă te gândești că  două ore pe tren  nu însemnau   deloc  puțin.
Cred că era  singurul  costum pentru școală.
În vocea lui auzeam  sâsâitul  ciocului de gâscă, mereu pregătit să înhațe piciorul cuiva.
Domnu Stas ( năbădăioși sunt  adolescenții, în liceu nu scăpase profesor fără poreclă) era profesorul nostru de desen.
  Nu mă întreba ce nume avea, nici nu cred că i l-am rostit vreodată.  Domnu stas, așa îl știau toți elevii liceului.
 Bucureștean foarte instruit, serios, că nici prin cap nu ți-ar fi trecut să vii la oră fără planșetă, florar, echer, toc, tuș, peniță redis ( cred că nu greșesc).Despre blocul mare, cât jumătate de bancă, nici nu mai vorbesc.
Și asta, în fiecare zi de luni.
Să-ți spun cât mă chinuiam  cu afurisitele de  planșe?  câte ore pierdeam duminică, în loc să merg la un film?  
Niciodată nu era mulțumit, nimeni din clasă, nu cred,  să fi avut media 10, trebuie s-o întreb pe Rodica, prietena mea, care, treizeci  și ceva de de ani,  a predat matematică  la Universitate.

Astăzi, într-o librărie,  vânzătoarea  a făcut ochii mari de tot, auzind, probabil, după cine știe câți ani, că  un copil  i-a cerut  toc și peniță.
Mi-am amintit de Domnu Stas. 
Și de scrierea lui  înregimentată între  linii perfect paralele.
și m-am întrebat, așa pentru mine  oare cum mă porecleau  elevii ?
 p.s. să te întreb, pe ocolite, cum îți alintai  profesorii? 









vineri, 8 noiembrie 2013

poemul de vineri...

  motto:Cuvântul rostit trebuie  să fie asemenea rubinului, mic, de mare preț.Cât timp nu ai vorbit, cuvântul a stat sub puterea ta, de îndată ce l-ai rostit, el te ține  sub puterea lui.
Abu Shakur Balkhi,  înțelept persan


vorbe, vorbe, vorbe...,
 de Mircea Ivănescu
trebuie alese vorbele cu grijă,
vorbele lasă urme – îţi aminteşti
mai târziu de ele – aşa cum şi paşii rămân în zăpadă,
trebuie alese vorbele (însă e uneori atât de uşor
să ştii să aşezi vorbele unele lângă altele
să însemne ceva – ceva ce nu se mai aşază
deloc exact peste ce ştii tu cu adevărat
că e în tine – că simţi.
oricine poate să facă vorbe unele după altele –
oricine poate să vorbească – nu asta
e principalul – ar trebui poate alese
tocmai cuvintele care să nu spună prea mult.)
şi pe urmă, fiecare din vorbele acestea
ca nişte urme în zăpadă...

joi, 7 noiembrie 2013

nu trăim sentimente


care ne transformă,  ci sentimente  care ne sugerează ideea de transformare. De pildă,  iubirea nu ne purifică de egoism, dar ne face să-l simțim și naște ideea unei patrii îndepărtate, unde acest egoism  nu și-ar mai găsi locul.

Albert Camus, scriitor, dramaturg, filozof existențialist francez

7 noiembrie  1913/4 ianuarie 1960.

Venim pe lume  când vrea Domnul-treaba ta, poți să crezi chestia cu barza, și pe cea cu zodiile- purtăm  în noi cine știe ce semne ( of, genetica!) nu ne alegem nici părinții, nici numele, de fapt, ce alegem??( acestea fiind  doar câeva dintre întrebările-mesaj ale cărții  pe care am tot  citit-o și răscitit-o)

Gata. ..altceva vreau să -ți spun: de câteva zile- coincidență sau nu- mă tot întorc la o carte dragă  Primul om, scrisă de, așa este, știi, scrisă de Albert Camus.

 Astăzi este ziua lui!

100 de ani de la  ivirea pe lume a unui suflet mediteranean, în care  soarele și umbra  s-au unit într-o contrastantă  și greu de înțeles logică!

Nu-ți voi povesti despre el, poți citi aici..http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Camus

Sau poate că deja știi mult mai mult decât  știu eu, după ce am citit  cărțile astea.Eu am selectat doar câteva gânduri ale acestui OM REVOLTAT, care și-a așternut pe hârtie propria-i condiție, forma și  limita  liniștitoare a experiențelor, traducând pentru noi o mereu neobosită nevoie metafizică de contemplare, dar și de înțelegere  a condiției umane , izbindu-se, în cei 47 de ani de viață aici, pe pământ, de tragice dificultăți, cum doar   conștiințelor  sfâșiate de  contrarii le-a fost dat.

*Mai bine să fii un Socrate nemulțumit decât  porc satisfăcut.

*În mijlocul iernii, în sfârșit, am învățat că în mine sălășluiește o vară invincibilă!

miercuri, 6 noiembrie 2013

noiembrie... în ritmuri sud-americane



Stropi reci, rafale prelungi, frunze moi- noiembrie își zburlește barba..
Ei , bine, nu prea m-am lăsat intimidată de  ifosele lui de bărbat țâfnos, mi-am luat umbrela și  și am dar fuga la concert- doi bănățeni făloși-Sorin Petrecu ,pian, Doru Roman, percuție și un flaut fermecat, Ion Bogdan Ștefănescu.
Trio Contraste!
Dincolo de ușa sălii cs, atmosfera a fost  electrizantă! 
muzică sud-americană,  da ce muzică!
dansuri columbiene(Mejia), tangouri argentiniene (Piazzolla),  cântece din Venezuela, (Moleiro), din Mexic ( Ponce),din Brazilia(Abreu), Bolivia, Peru, Chile, ..
În micile pauze  dintre piese, Sorin Petrecu, carismaticul pianist, a picurat din tolba lui de amintiri, așa ca pentru o seară de  relaxare și  amuzament, întâmplări  din turneul pe  care trupa  tocmai  l-a încheiat în exotica lume  plină de aventuri,  admirabil descrisă de   Garcia Marquez , de  Mario Vargas LLosa. 
Sau de Isabel Allende.
Zice el- și  aveam convingerea   asta- că  dansează columbienii pe rupte, nici nu este de mirare, la cât sunt ei de sentimentali, își aruncă picioarele, fără să se gândească dacă le  mai primesc înapoi..
Dansează, muncesc, se plimbă,  și nu sunt deloc străini de  filozofia lui Emil Cioran.

80 de minute la temperatura sufletului, o călătorie fantastică,  în ritm de tangou nebun sau  de mambo.. cu gândul și cu tresăriri calde, într-o lume fabuloasă-un univers al contrastelor, într-o lume misterioasă, peste care plutește vălul transparent al romantismului..
Amor, suspin, vis, soare, patimi, intrigi complicate, hazard , aventură- toate , într-o seară de noiembrie, cu  trei Domni speciali-Trio Contraste.
Un dar de suflet!

cum să-i faci pe alții să înțeleagă

că unui copil sărac îi poate fi uneori rușine, fără însă a-și dori nimic altceva?
Albert Camus
Încercând  să răspund întrebărilor despre cum se înscriu  copiii în clasa 0, m-am întors la o carte  dragă, scrisă de Camus, nu contează titlul, eu îi iubesc toate cărțile:

 Un copil  nu reprezintă nimic în sine, ci părinții lui îl reprezintă.
Prin  ei se definește el însuși, prin ei este definit în ochii lumii .
Prin ei se simte el judecat cu adevărat, adică judecat fără drept de apel..el nu poate ști că meritul e mai mic, odată ce ai devenit bărbat..
pentru că ești judecat, bine sau rău, în funcție de ce ești și mult mai puțin în funcție de familia ta,
 întrucât se întâmplă chiar ca  familia să fie judecată, la rândul ei după copilul ajuns bărbat..
Tu ce spui?



marți, 5 noiembrie 2013

se spune că

și școala  vieții are premianții și repetenții ei
(o mai veche idee)

Diploma de facultate este o simplă adeverință–  așa spuneau mai adineauri câțiva tineri cu studii superioare, dar fără loc de muncă.
Apare, inevitabil întrebarea- de ce să mai mergi la școală, să suporți emoții, stres, să nu dormi învățând pentru teste, teze,  examene?

Ar fi păgubos să gândim toți așa.
Există, însă,  un număr considerabil de semeni- femei și bărbați , care,  în orice moment,  îți pot da lecții., privindu-te  de sus, oricâtă carte ai fi învățat.. 
Au  absolvit cea mai tare școală. Știi cum se numește,  nu? 
Scoala vieții! 
Ce catalog, ce competențe?
Poți să mai spui ceva?
Eu învăț tot timpul, de ce n-aș recunoaște?
Lecția începe de cum ieși din casă. Dai nas în nas cu vecinul, proaspăt mutat la etajul superior. Ce salut, ce poftiți? care pe care, asta este regula. Omul  este prea  grăbit, am înțeles.
Intri în primul magazin- dacă nu te uiți pe etichetă, sigur pâinea  este de săptămâna trecută, nu mai vorbesc de alte produse.
Uită-te bine la cântar, altfel ai surprize, deloc plăcute, vezi ce ți se pune în pungă..
Te întreabă  careva unde este strada Matei Basarab? În timp ce răspunzi, ai grijă de poșetă, s-ar putea să fie cineva gata să te ajute să n-o mai cari după tine.
 Deunăzi, am fost cu o rudă  să-și cumpere o rochie.
După două ore de oboseală,  n-am găsit nimic, bine, nimic care să se potrivească gusturilor noastre. În câteva magazine, trei la număr, unde puteai tăia fumul, chiar fără lamă, vânzătoarele, exagerat de drăguțe,  tot insistau- vai, doamnă, vă vine ca turnată /  aiurea , sta ca pe gard..și doamna  nu arată rău deloc/ culoarea vi se potrivește/ o mai ajustați pe ici- pe acolo..
Cum să ajustezi o rochie când abia ai cumpărat-o?
Fiecare voia să-și vândă marfa..
 Vezi? Cele mai utile învățăminte de a rezista într-o lume  nebună nu le afli prin studiu.
Nu le înveți la școală. Nu le găsești prin manuale.
Iți parvin întâmplător.
Sunt rezultatul hazardului.
Sunt filozofia vieții,  la rece.
O prietena îmi spunea că,  în copilărie, părinții ei  nu încuiau niciodată poarta. Nici ușile.
Da, în copilăria ei.
Dar în copilăria de acum, nici alarma nu este suficientă..
Și uite cum ajungi să te înstrăinezi muuult, mult prea mult de semeni.
 Oricare dintre cei cu care ți se intersectează mersul poate fi un potențial atacator/ hoț/ spărgător?
Ai argumente să mă contrazici?

luni, 4 noiembrie 2013

relații . .. de suflet

motto:Copiii găsesc totul în nimic, oamenii găsesc nimic în tot.
Giacomo Leopardi, 
unul dintre marii poeți și gânditori italieni, secolul al XIX-lea.
 
Îi plac diminețile  curate, clătitele cu brânză, păpușile cu pantofiori roz, cățelul cu urechi pleoștite, păsările din ograda bunicilor.
La trei ani,  completa puzzle  din poveștile  lui Andersen.
A împlinit cinci ani.
Mămicii ei, o pistruiată simpatică, nu i-a plăcut prea mult cartea, în penultima clasă de liceu  a fugit cu  un avocat. 
Zadarnic au implorat-o colegele să nu facă pasul, nimic nu a contat, nici zbuciumul mamei, nici amenințările tatălui întors  rapid  din Spania.
Cu chiu cu vai, căsnicia a ținut  trei ani.
El a găsit altă liceană. Top –model.
Fetița a rămas lângă mamă.
Nu le-a fost ușor deloc.
 O verișoară a învățat-o să lucreze pe calculator, să completeze facturi, să facă bilanțul.
S-a angajat. 1500 de lei pe lună, masa de prânz, grădinița fetiței ,  transportul, șefa, s-o pui la rană, o Doamnă !
Deunăzi, i s-a plâns că nu știe cum să găsească și ea  pentru copil o școală  bună, cu o învățătoare și mai bună .
Clasa 0.
Așa se fac înscrierile,  cu un an înainte. 
Este bătălie  mare pe învățătoarele bune. 
Nu ai relații, îți dă copilul la cine se nimerește.
 Șefa a căutat în agenda  cu  scoarțe  roșii. 
A avut noroc. 
Doamna pe  care o știa de la unul dintre băieți are o colegă.
 Foarte bună!
I-a dat  numele și numărul de telefon.
Are mari emoții.
Vocea de la capătul  firului este foarte interesată:
-Unde locuiește fetița?
-La..
-La casă ?
-Nu, vine imediat răspunsul..cu chirie, la bloc.
-Cu ce se ocupă părinții?
-Știți, sunt separați de aproape doi ani, răspunde neinspirat șefa, tată-său a  plecat cu o tipă, mama este salariata mea.
-Doamnă,  revine după ceva timp  vocea, colega mea este mult prea solicitată, încercați la o școală  (mai  de) cartier.
În cămăruța ei, fetița își aliniază păpușile pentru ascultare.
Când va fi mare, o să se facă învățătoare!//
tu ce spui?