vineri, 31 august 2018

”frumoasă , ca umbra unui gând



Motto:”Și cum au ieșit din sat, Sf. Petru a început să se roage de Dumnezeu

:– Doamne, fă ceva pentru oamenii ăștia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac Sf. Petre, c-ai văzut ca nu erau nevoiași.
– Doamne, fă ceva ca să-și vadă măcar o dată sufletul!
– Să-și vadă sufletul spui ,Sf. Petre?
– Da, Doamne, să-și poată vedea sufletul, așa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
– Bine, Sf. Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor la satul din vale.
Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu”.
Geo Bogza
Într-o vreme prea aplecată parcă spre scurtarea drumurilor și a rezistenței în față necazurilor de tot felul, ultima zi de august aduce la Pitești nu doar mișcarea frunzelor a toamnă.
Sub semnul sărbătoririi Limbii Române, Centrul Cultural, director, Jean Dumitrașcu, a adunat astă seară, rodnic, în jurul unor efervescente spirite creatoare, mare parte din lumea orașului, sensibilizând-o.Multă emoție pozitivă, implicare, talent,dăruire, seriozitate!
Ne-au bucurat: cvartetul Filarmonicii Pitești, sub bagheta concertmaestrului Mădălin Sandu , artistul Constantin Cotimanis, Tiberiu Hărăguș, Grupul Folk P620 și cunoscutul cantautor de muzică folk , Victor Socaciu.
Patronul spiritual al serii a fost poetul nemuririi noastre, Mihai Eminescu.
Scena și sala au empatizat vibrant!
S-a simțit tot timpul acel ceva însuflețitor, care adună laolaltă suflete sensibile, înălțându-le!
Mulțumiri și felicitări Centrului Cultural Pitești!

miercuri, 29 august 2018

Imperiali în ceea ce visăm

„În ochii unui țăran pentru care câmpul lui este totul, acest câmp este un imperiu.
În ochii lui Cezar, pentru care imperiul lui nu înseamnă mare lucru, acest imperiu este un câmp.
Săracul posedă un imperiu; cel puternic posedă un câmp. 
De fapt, nu posedăm nimic mai mult decât propriile noastre senzații.

Fernando Pessoa, „Cartea neliniștirii„138”

marți, 28 august 2018

lumina corolei

De-abia plecaseși ,
Tudor Arghezi
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecei poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam și să rămâi.
Ai ascultat de gândul cel  dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

marți, 21 august 2018

”Du-mă, Doamne, în pace în țară,

 Cu cercuri și cu ciubară, 
Și mă adă în pace acasă, 
La copii şi la nevastă!”, 
Ion Abrudeanu.

Tocmai   m-am întors din Țara 
Moților.  
 Oamenii acestor locuri  sunt dăruiți  cu  brazi, râuri, pajiști și piatră,peșteri și   tainice  poteci, sare și aur în adâncurile  pământului.  Mai presus de toate, Domnul  le-a pus în fire ceva din statornicia  și  din  semeția  munților.
 Harnici și făloși, ei  știu  bună-cuviința, respectul pentru lucrul bine  făcut,  dragostea pentru  astăzi, dar și pentru  mâine.
Vreme  de  o săptămână , cât  le-am fost  musafir, am bătut   drumul  mai aproape sau mai departe de Albacul lui  Horea.Îi stau  de-a dreapta și de-a stânga   Cloșca și Crișan.
 Și-n satul lui, cu  case țuguiate, dăinuie  amintirea lui   Avram Iancu.
Turme pe creste, văcuțe în livezi însorite, ici-colo , câte un cal, mândru și el, cum mândru-i stăpânul.
Case  temeinice, fără stridențe, curți îngrijite, ferestre  cu flori în toate nuanțele  firii.
 Fără  să fi căutat, am regăsit ceva  din

firescul copilăriei:aici  toată lumea salută pe toată  lumea, cu  fața senină. Puțină lume umblă pe uliță,  sigur, doar  cu treburi.  Curați, cu   roșu în obraji, binevoitori, atunci când ceri o lămurire, oamenii muntelui, femei și bărbați,  te privesc în ochi, și, pentru o clipă,  te  fac să crezi  că ești  de-al lor.
Am văzut și o nuntă, amestec  de  frumoasă tradiție  și de  nou, copii și vârstnici,în port popular, gel în freze, curele  neîncăpătoare, semn că  mulți moți au cam uitat  mâncarea de acasă, în drumul  lor  printre străini.
 Doar Arieșul, neobosit, scaldă pietre și  locuri. 
 Și mulți  bolizi, cu numere  de toată țara, aleargă în toate părțile.
Duminică,  satele   păreau pustii:  lumea  toată  era  la  biserică. Sub bolți,  așteptă, în fiecare  curte, masa  curată, împodobită  cu  flori.
Așezați la  minte și la  treburi,  acasă, ori pe meleaguri  depărtate, moții zidesc!
Autocarul  se deplasează  din ce în ce mai  greu, oprim în Alba Iulia,mândru, Mihai Viteazul ne învață lecția  Unirii,  este vremea   când se schimbă garda, lume  câtă frunză,  istorie, trecut și prezent   laolaltă,  se  cumpără de  toate,  arde soarele, înghețata are  gustul  fructelor  de pădure,  cautăm umbră, se împart  zâmbete, pornim.
Din când în când,  la radio aud ce se mai petrece în politica  noastră în care,bulucite în jurul  vătafului, au cam năvălit femeile. 
Cu sau  fără  ei, viața merge înainte.

Agale, tot  mai  greu,ne apropiem de  susurul  Oltului.
Atți oameni, alte drumuri.
Fără să vreau, ochiul  rătăcește prin curți, cresc în voie  buruieni,  gunoiul  se  revarsă  din containere,ici-colo, mai răsar și  flori printre coji de semințe,  plastic și  hârtii.
 Lumea  nu prea  gustă  farmecul sărbătorii. 
Se zbate, încolțită, viața.
Îi cam lipsește    energia.

duminică, 5 august 2018

în aromă de raci,

  la  Grădina de vară, 
 cu  poezie,  teatru  eminescian, istorie în documente


Mi-a plăcut ideea  de a  mă  afla, într-o amiază de  sâmbătă, într-un loc unde  nu mai călcasem de  mulți , mulți  ani. „Grădina de vară„ a orașului,  abandonată  din nu știu ce motive,  reconstruită, iată,  în anul 2018.
 Intrare liberă, invitați   doi  mari artiști, fiecare în felul ei,  maestrul  Dorel  Vișan, venit tocmai de la  Cluj, și Ionuț Ștefănescu,  cu al lui flaut,  cunoscut  unei părți a publicului, din concertele  Filarmonicii  argeșene .
  Agitație înainte de evenimentul deschiderii propriu-zise, o văd pe doamna Irina Hossu -Longin, invitat special,  care  nu a venit cu mâna goală, a adus o plasă  plină cu  filme documentare  din ”Memorialul durerii”undeva , pe  o băncuță  este și  actorul argeșean , devenit europarlamentar , Mircea  Diaconu,  persoane  din stafful  Primăriei,  cuvânt de deschidere, laude, mulțumiri, flori și  vorbe,  spectatori de  toate  vârstele,   când se anunță ceva  gratis, se   produce  mare înghesuială , în prima jumătate de oră, apoi, lucrurile  se  mai așază, într-un fel sau altul.
   De la locul lui, scena, Actorul privește , cam trist, către  publicul  pestriț,  vreau  să   mă conectez  la  frumusețea  momentului, vocea  scenei  este limpede, clară, când  tristă, când ironică.
  Poezia  își cerne cuvântul
„Pământule   larg, fii trunchiul   meu,
 fii pieptul  acestei năprasnice inimi,
 prefă-te-n  lăcaşul furtunilor
 cari mă strivesc,
 fii amfora eului  meu  îndărătnic.
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreții mei pași
și-aș apărea năvalnic  și liber
 cum sunt,
 pământule sfânt”. 
Lucian Blaga
Susură flautul, parcă din Lancrăm.

Redescoperim  un  Eminescu  dramaturg, vocea  artistului urcă și coboară,   plânge istoria ăn glasul lui, lumea nu are răbdare,un gând nu-mi dă pace: cât de puțini sunt cei care  își pot contempla emoțiile, starea, înțelepciunea.
  Ce tragedie- să  fii surd  în calea  cuvântului... 

 ”Când  în poporul timid, coprins  de-o noapte tristă,
Nimic nu  mai lucește, nimic nu mai esistă
Decât o suvenire din  palidul trecut,
 Când nu mai e virtute când nu mai e putere
Virtutea cea  flămândă pe drumuri vezi că piere, 
 Când lumea bântuită de bici  și neodină
Plânge după dreptate și după legi suspină,

Atunci  singura moaște, catarg  pe-al mărei val,
 E palida ruină  din fruntea unui val.
E zdreanța  cea de  piatră unui  trecut măreț
Ce-atârnă  susa se pare  de-a cerului nori creți„
( Mihai  Eminescu, ]Ștefan cel  Tânăr[

 Flautul suspină și plânge,  se  bâlbâie o instalație  șchioapătă,  o să fie vreme  și pentru  salt .
Se rărește lumea, pleacă artiștii....

  Ion  I. C Brătianu, film documentar.
Curg imagini  cu armata română, noi,  cei  vreo cincizeci  de spectatori  rămași,  însoțim, parcă  la  comandă,  cu  bătaia palmelor  trecerea   ostașilor, emoționată  trezire  laolaltă!
  Splendid  filmul!
Ion  I.C. Brătianu, inginerul, patriotul,   politicianul .
  Îmi vin în minte  niște  vorbe, un dialog  între   Nicolae  Iorga, savantul universal, şi  politicianul-inginer,  de la  Florica, Ion I.C. Brătianu.
 ]Domnule  profesor, eu  am de învăţat de la oamenii pe care îi  cunosc, chiar şi de la  un copil, de la un bătrân.
 Eu am făcut România mare, domnule profesor, dumneavoastră aţi condus  ţara asta  câteva luni. Ştiţi ce aveţi de învăţat de la mine, domnule profesor? 
ECHILIBRUL,  MĂSURA , domnule profesor, pe care dumneavoastră le  pierdeţi în iureşul politic.  ” 
Un manuscris   cuprins în 300 de pagini,  jurnal minuțios al unei guvernări.
 Se va fi  gândit, oare, conducătorul vreunuia  dintre guvernele care  s-au  tot perindat în ultii  aproape treizeci de ani  să-și completeze jurnalul?

   În stol, trec  peste oraș  guralive păsări,  din înalturi clipocesc, mărunte,  stelele , se revarsă  în valuri  arome  pescărești, în stradă  lumea petrece.
 Este Festivalul racilor.

vineri, 3 august 2018

În Franța,

   totul sfârșește  prin cântec”.
Beaumarchais

Nici clipele  nu sunt la fel, poate  că de asta, bine a zis cine a zis:  Trăiește-ți clipa”!


Cum ar putea să semene, între ei, anii?

Pentru mine, 2018 este unul special: am simțit asta, nu neapărat, în ziua în care am conștientizat că, în acte, de a doua zi , ar trebui să fiu  altă
ființă. 
Am trăit bucuria împlinirii, când  am primit în dar o excursie în Franța:  Paris, Normandia, Bretania, Valea  Loarei, Paris. 
„Orașul  luminilor”  părea  să-și fi
revenit  cu greu după sărbătorirea „albaștrilor„:  prea murdare străzile, doar  Sena  își plimba  încoace și încolo vaporașele!
Și, la  locul lor, buchiniștii cu tainica poezie  de mânuitori a mii de cărți!
 Ne-am început excursia  cu o vizită la  Versailles, după  ce, suportând  cu  greu canicula,  ne-am cumpărat  bilete  așteptând  la o coadă imensă.  A meritat efortul!
Dis -de -dimineață, un autocar  românesc  ne-a  fost tovarăș de  drum  o săptămână.  
Pe urmele wikingilor, am văzut  Normandia, cu țărmurile  ei albite de spume, atât de dragi pictorilor  impresioniști, ne-am oprit la  Rouen, unde rugul Ioanei d'Arc arde  peste timp,  mi-am odihnit ochii  pe 
frumusețea unei catedrale ce   o depășește  pe  aceea a  surorii ei, Notre-Dame  de  Paris,  am ajuns în viu coloratul, Honfleur, recunoscător   trecerii lui  Baudelaire. Aproape  de  plajă se
arăta  ochiului „Casa locotenentului,  veneau și plecau  vapoare, chemată din toate colțurile lumii, lumea  se plimba pe țărm, pe străduțele  curate,  parcă geometric pietruite. 
 Am ajuns  mai apoi, la  Bayeux cu  nemuritoarea-i  tapiserie, inspirată  de  victoria  ducelui  Guillome, în bătălia  de  la  Hastinngs,  vie  și evocatoare, după  un mileniu.
Într-o dimineață   răcoroasă,  pe  plaja  de la  Omaha, mi-am adâncit piciorul în  nisipul  păstrător  al  ecoului  Zilei Z: 06.06.
Amiaza   am petrecut-o  la  Mont Saint Michel. 
„Muntele  Saint-Michel este pentru  Franța, ceea ce  Marea Piramidă este pentru Egipt” ( Victor  Hugo)
Trebuie  să  bați  cu piciorul  distanța   de la  autobuzul special   până la  baza stâncii, să urci,  să contempli Arhanghelul contopit  cu albastrul  cerului, să  auzi  vântul Atlanticului, să mângâi cu  privirea spuma  mării ,ce scaldă  nisipurile  mișcătoare  pe care   cârduri de oi se încumetă  să pască.
Aflată  pe  vârful unui deal de granit, înalt de 75 de m, mănăstirea a  fost începută în  secolul al  Xi-lea.
Loc sacru, meditație,  fior,  asprime și sălbăticie.  
 Sfântul Mihail  veghează depărtările, oamenii, zilele și
nopțile!!
Saint  Malo!  
Portul, oceanul,  zidurile   înalte  ca o cetate, orașul corsarilor, atât  de  frumos!
Mi-am împărțit  timpul  cât  să pot gusta  farmecul  albastru  al
nesfârșitului ocean, în care  doar picioarele  și-au primit  baia,  am bătut, mai apoi, multe străduțe  decupate parcă dintr-o carte  cu poze, lume multă, frumoasă, piețe 
și  magazine,  vânzători    cu  fețe zâmbitoare, vapoare  și coșuri,  laolaltă eleganță și  simplitate.
  De-am fi prins schimbarea  peisajului, când  aici se produce  unul dintre cele mai mari valuri din
lume,  12 m.Golful se umple, apoi apa se retrage treptat...  minuni!
Fericirea are greutatea  bobului de minte care coboară în inimă și se adună în gând!Să nu uit: am gustat( cu poftă)  din deliciile-i culinare, langustele, cu accent pe penultima silabă, așa le-am alintat, după ce o  ospătăriță  simpatică mi-a explicat 
cum să desfac provocatorul preparat din farfurie, pe care, zău, l-am savurat, pe îndelete, cu mare plăcere, ascultând valurile  mării și  muzica unui mexican, deloc obositor. 

Când merg într-o excursie, indiferent  care sunt condițiile, ( francezii au fost foarte  corecți în privința  hotelurilor și a micului dejun;  discutabilă a  fost  prestația agenției  românești care a organizat excursia-banul  contează-dar   văzând locuri atât de frumoase, nu a meritat  să-mi întunec vacanța)de pe la  jumătate, eu aștept  punctul culminant!
Ceva din el trăisem  în catedrala  de la  Rouen  ( am un filmuleț), continuase  o altă părticică  la  Saint Malo, când  în scoicile  adunate  în  palmă am cules  un strop din  tumultul  oceanului. 
În cea de-a  cincea  zi,  deja  am ajuns în  valea Loarei. Prin 2004,  trecusem pragul câtorva castele. Revederea  a fost extraordinară!
Istorie  conservată între ziduri și acoperișuri  bine refăcute,
trădări, uneltiri, căderi și victorii, impresionante colecții de tablouri, lacuri,  proaspete grădini, cu flori în toate  culorile firii, vânătoare,  baluri, petreceri, muzică.
Touraine,  grădina  Franței,  știută într-un anume  fel   din descrierea lui Hono ré   de  Balzac, în „Crinul
din vale”„Fiecare pas pe acest pământ încântător  permite o redescoperire a unei picturi a cărei  ramă este o apă sau un bazin liniștit, în adâncurile căruia sunt reflectate un castel și turnurile acestuia,  parcuri și fântâni”.
La  Amboise, după ce am  vizitat castelul regelui Francois  I, care  a atins culmile gloriei,când  monarhul  l-a avut  musafir,  pe   Leonardo da  Vinci,aflat  în ultimii ani ai vieții,  mă tot  bătea un gând:  să ajung  la Clos Lucé.
 
Ne rămăsese  mai puțin de o oră.
  Informații  despre  cum se ajunge  nu  prea am primit- o casă roșie,  ne-a  spus  doamna  care ne era ghid,bravo!
Am pornit în mare  viteză pe drumul   în pantă.
  Cam alunecos
.Ne adunaserăm   vreo 16 adulți și 3 copii, După un marș serios pe străduțe înguste,  flancate de case cochete, flori și  arbori  bine întreținuți, străduțe absolut superbe, pietruite   ca pentru picioarele  noastre, am ajuns  la casa de bilete.  Discuții, rugăminți...
Ce am văzut  a  fost, cum să-ți spun?Ceva ce nici  nu visasem vreodată:  casa  inegalabilului  Leonardo da  Vinci , atelierul, expoziția cu  cele mai cunoscute  inovații și, undeva, la capătul unei potecuțe,  grădina, lacul, podul, un mic paradis.
Fugea timpul, fugeam și  noi, eram  doar o treime  din  numărul  excursioniștilor, am   făcut  fotografii și un
filmuleț.
  O oră de  vis!  În cel mai frumos  loc din câte am văzut vreodată!
Mai târziu după ce am primit
muștruluiala celorlați, care ne așteptau încrâncenați  pe locurile lor, mi-am amintit  că  am mai trăit o întâmplare  asemănătoare, adică  să  văd ceva   extraordinar, în afara programului  excursiei, la  Moscova. Borodino, folosindu-mi  toate cunoștințele de limba rusă.
Următoarele  castele:Chenonceau, Chambord, urmate de  Chartre au  adăugat alte  frumoase  impresii,  culese  din  legendara  vale a  Loarei, cândva paradis al petrecerilor  posesorilor de sânge albastru, devenită astăzi  îmbietoare pânză,  brodată  viu cu  natură, istorie,  artă!
Ultima  zi   a fost rezervată  plimbărilor în Paris:  muzeul  D, Orsay: Cezanne, Degas,  Manet, Monet, Renoir, Rodin,  Claudel, Gaugauin,  Van   Gogh, naturalism,  arte decorative.
Mult prea puțin timp pentru  atâtea  bijuterii!
   Podurile  peste  Sena, malurile, Jardin  du Luxembourg,  Louvre, piramida,  doar  în treacăt, ce bine  că în 2004 am avut o zi întreagă, Bulevardul Champs-Élysées, Notre- Dame,  cartierul Montmartre, cu  a lui  bazilică Sacré-Cœur, buchiniștii și  Sena,  mici cumpărături, seara, metroul,   hotelul situat cam departe, cină franțuzească.
 Și noaptea  de dinaintea  întoarcerii acasă.
Am uitat  toate neajunsurile. Păstrez cu mare, mare  drag   parfumul  uneia dintre cele mai frumoase excursii.
 Am lipit în suflet imagini  de vis! 
 Și  un sac de  bucurii!