sâmbătă, 20 iulie 2024

despre sensibilități sociale

 Se zice că un  gânditor antic ar fi spus că dacă ai o grădină și o bibliotecă te poți considera  bogat.

  Ceva mai târziu, altcineva ar fi dorit  ca săptămânii  să i se adauge încă o zi, o zi pentru  citit.


  Căutând  ceva, am  dat peste una dintre primele mele cărți, pe care am  cumpărat-o de la  magazinul nostru sătesc.  
  Poartă numărul 17, deci  altele  mă bucuraseră înaintea ei.
Îmi amintesc:” Palatul de argint”, ”Nuielușa de alun„, primite în dar  de la  cea  mai iubită mătușă, vânzătoare într-o librărie  bucureșteană.
 În magazinul micuț de pe lângă școală,alături de  bidoane  cu gaz lampant, pânzeturi și ațe, cuie, săpun,stambă, penițe, creioane, bomboane, sare, ulei,  pantofi, elastic , ace de cusut,marmeladă, finet, diftină, coli, scrobeală, drojdie,biscuiți, caiete, sticla mare albastră, cu miros  inconfundabil,  din care vânzătorul  turna  cerneală în călimara  cumpărătorului,într-un colț, se adunau frumos, după mărime, cărți.
  Le puteai cumpăra  cu  bani sau în schimbul  câtorva ouă de  găină.
O carte- 5 lei, „Editura  Tineretului„, colecția” Povestind copiilor„.1961.
   M-am gândit la  ziua aceea de iarnă, când am cumpărat, pe  lângă sugativă, toc , câteva penițe și o călimară plină,  o carte.
   În sufletul meu de copil  a fost sărbătoare!
  Cum se vor fi schimbat atât de  grav timpurile/  atitudinea  copiilor și a adulților, astfel încât , atât de înstăriți fiind, să  deteste cartea?
  Crede-mă, te cred și eu  dacă  gândești cam la fel, nu  am pic de ipocrizie-  cartea este o minune!
  Cititul esteo bogăție, nu pentru că așa a zis  cronicarul„ Că nu ieste alta şi mai frumoasă, şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.”
  Am, așa, în suflet, o speranță, că lumea, copiii, se vor întoarce către lectură, către lumina din cărți!
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.