în stropi de lumină colorată

    Caut de  câteva zile margarete. 

Nu știu dacă  îți plac- cocoțate pe  lujerii  lor țepoși și înalți, par  cam încrezute- ochișori ascunși cochet sub zimțuite pălăriuțe albe, adunate în petale fragede, dansând în jurul unui strop rupt din marele disc de portocală, își ridică pleoapele grele de somn, de îndată ce se ivește soarele.

În reverențe deprinse parcă la pension, privindu-l tandru, îi salută voioase trezirea, uitând una de cealaltă.

Toate sunt îndrăgostite!

Nici de înțepăturile albinelor nu le pasă! 

Nici de zborul amăgitor al fluturilor.

Ziua toată  își scaldă  trupurile zvelte în atingerea blânda  a vântului prieten... Și, când obosit de prea lunga alergătură a zilei, soarele se rostogolește în crepuscul, spășiți, lujerii grațioși își țin cu greu obrajii bucălați, pregătindu-se și ei de culcare.

De asta le iubesc- pentru neastâmpărul  ochitorilor ce aleargă după soare, pentru ținuta lor mândră, pentru albul strălucitor, pictat de  mâini nevăzute.

 Am fost atât de fericită  aseară, când, într-un colț de piață, o măicuță  mi-a oferit  ultimul ei buchețel. 

Adesea, fericirea  vine  când  nici nu te aștepți.

 Așa că, dacă  știi un loc anume,culege cu ochii închiși un pumn de iarbă... sigur vei găsi o margaretă. 

Dacă îți mai păstrezi sufletul de copil, întreab-o, desprinzând  câte o petală: mă iubește, nu mă iubește...