rațiunea, ca un alt fel de a revedea

 povești pentru prieteni

Gândurile sunt cel mai onest și devotat prieten- ele te poartă cât ai clipi din ochi  în locuri  pe care le-ai adunat  în colțișoare tainice de suflet, te mângâie  când  dau  buluc întrebările.Cred  că doar lăsându-te lor, poți transcede spații și timpuri trecute. 

Au fugit  zece ani...parcă a fost ieri
la Puțu-cu-salcia💖

Leneșă, amiaza își cerne, în felul ei, povestea: foșnete prin lanuri, speriate urechiușe  de iepure scăpat de sub grija mamei, clete și răzoare, iarbă în smocuri, floarea- soarelui zâmbind  pe sub  boruri, tulpini de mușețel, un măr pădureț cu  bumbișori ascunși printre frunze. Soarele arde în raze piezișe, foșnesc amăgitor foile pe jumătate uscate ale porumburilor dinspre Obște. Nu se distinge decât  galben-auriul  lanurilor.

Și înfiorarea abia simțită a firii. 
Vin dinspre Lot femei cu seceri pe umăr,basmale înflorate, trase pe frunte, brațe pârjolite de soare.
Prima sosită  prinde lumânarea puțului, se aude atingerea apei ca gheața, femeile își potolesc rând pe rând setea, chicotesc, stropi mari le udă părul, fustele, picioarele.

Clipa prinde mers divin!
Sfârșit de vară, al câtor veri laolaltă!
Câți ani să fie?
Nu știu.
Și dacă aș ști...
Mătușa mea se mișcă greu, îmi reproșez că am scos-o din casă  la ora amiezii,( lasă, fata mea, că voiam să văd și eu porumbul..) poate era mai bine să fi venit de dimineață, nu! vine imediat gândul- ai vrut să   vezi ce-a mai rămas din visul de copil.
Puțu-cu-salcia!
Plecări și sosiri.
Nu știi nici scopul, nu știi nici drumul, nu știi nimic.
Pleci. 

Și când peste ani revii, găsești alte lucruri, alt suflet  le simte. 
Rătăcire de-o clipă în auriul amiezii...
Într-un început de toamnă, mătușa a uitat toate drumurile...s-a stins încet, luând cu ea o pagină dintr-o lume luminată de povești frumoase.😘