mai aproape de noi înșine!

💖 Într-o lume, parcă, tot mai puțin omenoasă, a păstra și a respecta în esență tradițiile, nu așa, de dragul momentului, rămâne o chestiune personală.

Pentru că„tradiția adevărată este singura merinde de suflet. „

Liviu Rebreanu.

Profesorul nostru de folclor, domnul Gheorghe Vrabie, de care-mi amintesc cu drag și emoție, când îmi fac timp să răsfoiesc, păstrat într-un sertar, cursul de anul II, ne vorbea cu mare pasiune despre mitologia populară.

Mi-e dor de palma lui deschisă, în care contura zonele
sărbătorilor, obiceiurile și mulțimea de întâmplări nepământene .Ascultam istoria tainică a tradițiilor noastre , care se pierd într-o lume dominată de magie.

Drăgaica-termen slav- este considerată zeița agrară a vârstei fecundității câmpiei, protectoarea lanurilor de grâu și a femeilor măritate, care își doresc să devină mame.

În” Descriptio Moldaviae~, cartea cerută la Berlin, ca document despre noi și despre tradițiile noastre, Dimitrie Cantemir-domn, scriitor, om politic, filozof, astrolog, etnograf, enciclopedist, lingvist, muzicolog, folclorist, compozitor, primul român, membru al unei academii străine în 1714- a descris-o pe zeița Ceres, Drăgaica, ca fiind mândră și orgolioasă.

De mâine, Sancta Diana, născută la 9 martie, când ar fi murit Baba Dochia, se maturizează.

De ziua ei, nu se iese la muncă în câmp, nu se coase, nu se spală rufe.
Răzbunătoare, Drăgaica vine cu tunete amenințătoare și cu înec.

În realizarea cuprinzătoarei sale cărți, extraordinarul cărturar, Dimitrie Cantemir, consultase peste 100 de documente , scrise, la vremea aceea, în patru limbi- latină, greacă, rusă, polonă.

Inspirați de vraja nopților de cireșar, Mircea Eliade și Mihail
Sadoveanu au dedicat Sânzienelor câte un superb un roman.

În noaptea care tocmai și-a pus albastra-i marama, s-ar consfinți un pact între lumea noastră și lumea cealaltă,se deschid porțile cerului, animalele stau la sfat. Cine le poate asculta le deslușește tainele.

Între orele 22 și 24, se zice că, în întunecimea codrilor, unde nu pătrunde cântecul cocoșului, păzită strașnic de duhuri, se ivește floarea de ferigă..

Strălucitoare ca stea si alba ca zăpada!

Sânzienele sau Drăgaica ar însemna, pentru calendarul ortodox, poate, cea mai tulburătoare sărbătoare a verii!

Pământul are cea mai frumoasă culoare- verde luxuriant, fertil, pentru că Soarele îmbrățișează Fecioara și alungă întunericul din viețile noastre.

Este atotputernic, pentru că trăiește din plin începutul solstițiului de vară.

În cinstea lui, pe colnice , pe dealuri, oamenii , încinși cu brâie de pelin, pe vremuri, aprindeau, focuri, dansau în jurul flăcărilor, apoi își aruncau pe jar cingătorile , pentru ca necazurile, amare ca pelinul, să ardă.

Cine se scaldă în apele tăinuite ale sălbăticiei, sub lumina lunii, în această noapte, își păstrează sănătatea și tinerețea fără bătrânețe.

La miezul nopții, Sânzienele, ielele, se prind de mâini și dansează.

Amăgitoare unduiri, în șoapte doar de ele știute!

Nu trebuie să fie văzute de nimeni, pentru că se supără, și-i lasă pe cei neascultători fără glas.

Se năpustesc în vijelii și furtuni năprasnice.

Simbolul zeiței Ceres este floarea de un galben strălucitor, care țâșnește în lanul de grâu, mângâind spicele cu parfumul ei amețitor.Dragaica!O vezi și pe marginea drumurilor, legănându-se în bătaia vântului de seară.

Întinde mâna și culege-o!Se poartă la brâu, în sân, în buzunar . Fetele nemăritate o așază răsfirată sub căpătâi, în speranța că-l vor visa pe cel ce le-a fost ursit.Se zice că fata, care se rostogolește în roua căzută asta seara în iarbă, devine mai frumoasă, mai plină de viață, mai senzuală.Din firele de drăgaică , împletite cu spice, se fac coronițe. Se aruncă pe case, ori se pun la ferestre. Atât ele, cât și talismanele cu flori de drăgaică , purtate la gât, asigură protecție împotriva răului.În satul meu, de Drăgaică, se împărțeau mere dulci și flori.

Nu știu dacă se mai păstrează obiceiul, dar mie, Drăgaica îmi aduce în minte figura bunicii,maica
Fănica; roșie în obraz, cu mânecile suflecate și șorțul plin de fructe, pe care ni le împărțea celor șase nepoți, în fața casei, pe iarba verde și moale.