A retrăi amintirile

  cu intensitatea bucuriei de a fi văzut locuri încărcate de frumusețe.

treceri colorate

(povești pentru prieteni)😊
De prin locurile unde Dumnezeu m-a ajutat să-mi port pașii, am cules obiecte dragi, care, peste ani, să-mi aminteasca emoția resimțită într-o vreme.
De la Săpânța, mi-am cumpărat o băsmăluță. Pe fondul ei verde, se adună buchețele de cireșe, dar și stropi de albastru.
Albastrul este revărsarea , parcă vie, care mi-a atras privirea de cum am pășit pragul celui mei neobișnuit cimitir.
Ceva din infinitul celest, un alt ceva din nemărginirea mărilor, rece, profund, imaterial.
Așa am văzut eu, într-o vară nu prea îndepărtată, poezia veselă și tristă a cimitirului de la Săpânța.
Albastrul seamănă reverie, calmează, fără a tonifica, eliberează tensiuni.
Are ceva care vine de dincolo de lume; din cer și din ape.
Câtă filozofie stă ascunsă în acest neobișnuit albastru de Săpânța, o fi știut, poate, în urmă cu aproape un secol, doar săteanul Stan Ioan Petruș, devenit sculptor, poet și pictor.
O fi vrut el să dea, cumva, o altă reprezentare vieții ca ne-viață? o fi văzut și el, precum odinioară dacii, doar latura netragică a morții?
Într-un fel, noi, toți, suntem filozofi, pentru că avem o anumită atitudine față de viață și față de pierderea ei-momentul cel mai tragic- din care omul ar trebui să învețe cât de prețioasă este viața.

Undeva, sus de tot, în nordul țării, acolo unde localnicilor le place să spună că se agață harta în cui, cimitirul de la Săpânța, unic în felul său de a se arăta ochiului și sufletului celui venit să vadă altceva decât era obișnuit să vadă, pare o eternă grădină înflorită, presărată cu sute de cruci, vopsite în albastru, stropit cu galben,roșu, alb și verde.

Într-o comunitate sătească, oamenii se știu cu toate ale lor, bune și rele. Se cunosc gospodarii, femeile harnice, dar și cele îndărătnice, lumea îi știe pe bărbații trândavi, pe iubăreți, află în care familii nora și soacra se gâlcevesc toată viața, cum ginerele nu prea o are la suflet pe mama soției lui....
Și dacă, toate acestea se știu, atunci când firul aței se rupe, într-un concentrat ironic epitaf, fiecăruia i se scrijelește pe crucea colorată, un fel de autobiografie, în versuri a căror tonalitate diferă de la o situație la alta. Sub un mic basorelief care înfățișează esența vieții celui plecat la ceruri.
Scurt curs de filozofie asupra morții- nu spaimă, nu durere, ci un echilibru greu de înțeles .
Un sens al trecerii prin viață: ironic, modest, spectaculos sau cuminte , fie el sau ea -Pop ori Stan- cioban , șofer, pădurar, cioplitor, dascăl, croitoreasă ori gospodină.
Curioși, străinii de loc se plimbă printre cruci, citesc, se minunează, rămân cu întrebări pentru care nimeni nu are răspunsuri.

Dincolo de drum, viața își are cursul ei, asemenea izvorașului care-și duce șopotul paralel cu drumul- femei de toate vârstele, cu obraji bucălați, purtând fuste înfoiate, lăsând să se vadă genunchii,te îmbie să cumperi basmale și ii, clopuri și fluierașe, farfurii colorate, chei și iconițe, dulceață și cașcaval, perne și sticle în care doar meșterii știu cum se ascunde câte o mănăstire în miniatură, împletituri și ilustrate...
”Aici eu mă odihnesc
Şteţca Anuţa mă numesc
Pînam trăit în viaţă
Am făcut frumoasă straiţă
Cu baier frumos şi lat
La cîţi feciori îs în sat
Am făcut lucru pe plac
Toate astea le lăsai
La 76 de ani.."
Aici eu mă hodinesc
Pop Ileana ma numesc
Tanara m-am maritat
Si bun barbat miam luat
Dar nu am avut noroc
Sa traiesc cu el deloc
Doi copii avui pe lume
Unul l-am luat cu mine
Si lumea o lasai la 25 de ani."
"Aici eu ma hodinesc
Si Pop Toader ma numesc
Drag mi-a fost clanitaru
Si tuica din paharu
Catam trait pe pamant
Tot la asta mam gandit
Sa am ce bea si minca
Din clanitar acinta
Dar am avut si nacaz
Ca vaduv am ramas
Si va cint cu veselie
Nu va cint asa ca mie."
"Pe lume cit trait eu
Ma rugam lui Dumnezeu
Sa traiasca calu meu
Si sa ne fere de rau.
Aici hodineste raposatu
Stan Grigore lu
Ionu Diacului.
A trait 64 de ani."
~~Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea
Voi care treceţi pe aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Îi arăi cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Cei care citiţi aici
Ca mine să nu pătiţi
Soacră bună vă găsiţi
Cu ea bine să trăiţi„.