cum zâmbește primăvara!

”De câte ori deschid portița și intru în gradină-mi pare
 Că mă cuprinde-o vrajă dulce, și florile-mi dezmiardă ochii. 
O fantazie uriașă le-a dat un strai la fiecare, 
Și fete nu-s pe tot pământul să-mbrace mai frumoase rochii.”
 Dimitrie Anghel

neobosită dăruire

Lumea în mijlocul căreia am deschis eu ochii își colora existența, în toate anotimpurile, furând din rotirea zilelor și a nopților o nerostită, blândă grijă pentru flori.

Cât era iarna de lungă, aplecată, ore în șir, către pânza din războiul de țesut, ori torcând caier după caier de lână, bumbac sau de cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia își făcea timp să îngrijească florile din fereastră; degetele ei asprite de treburi găseau în obidită tandrețe loc pentru garoafe în fuste crețe, roșii, roz și albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care nu l-am mai simțit vreodată, de atunci, pentru micsandre zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
De cum da colțul ierbii, micul petic  de culoare și parfum se muta dincolo de fereastră,într-o micuță grădină, cu buchete fragile de zambile roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub frunze timide mărgăritărelele , lacrimi duioase în cupe de rouă, se buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele, însoțite de bujori, de candida iasomie. Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate micșunele cu îngeresc parfum!
Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre frunze și ierburi, rodul- pământului!
Extraordinară plantă!dacă nu i-ai descoperit încă magia, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă, mai ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare.

Am rămas de atunci cu o mare dragoste pentru flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a luminii cernute în pașnice raze.

Crăciunița nu și-a deschis fragilele-i petale astă iarnă. Zadarnic am așteptat.
Într-o zi , cam pe la jumătatea lui februarie, s-au ivit zeci de bumbișori bucălați.
De mărțișor, întreg balconul înflorise!
Aseară, în prima  zi de  Paști , s-a gândit să-mi mai ofere un gingaș surâs!
Atâtea taine, florile!

Atâtea taine, florile!

Lumea în  mijlocul căreia am deschis eu ochii  își colora  existența, în toate anotimpurile, furând  din rotirea  zilelor și a  nopților o nerostită, blândă grijă   pentru flori.

Cât era  iarna de lungă,  aplecată, ore în șir, către  pânza   din războiul de țesut, ori  torcând caier după caier de lână, bumbac sau de  cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia   își făcea timp  să  îngrijească  florile din fereastră; degetele  ei asprite  de  treburi găseau  în obidită tandrețe  loc pentru  garoafe în  fuste crețe, roșii, roz și, albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care   nu l-am mai simțit vreodată,  de atunci, pentru micsandre  zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.

Dimineața își deschidea ochii mângâind florile  din fereastră.

 De  cum da colțul ierbii,  micul colț  de culoare și parfum se  muta dincolo de fereastră,într-o micuță  grădină, cu  buchete fragile  de zambile  roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub  frunze timide mărgăritărele,  lacrimi duioase în cupe  de rouă,  se  buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele,  însoțite de   bujori, de  candida  iasomie.  Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.

Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului   chema   copiii  să-i culeagă  viorele cu rochițe de cerneală,  brebenei în ciorchini dolofani, delicate  micșunele cu  îngeresc parfum!

  Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc,  ascuns printre  frunze  și  ierburi, rodul- pământului!

  Extraordinară plantă!dacă   nu i-ai   descoperit  încă  magia, mergi și  răscolește pădurea!

Vară și toamnă, zi  de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate  nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă,  mai  ademenitoare,  chemau ochiul  la tihnă, la  vis, la mirare. 

Am rămas  de atunci  cu  o mare  dragoste pentru  flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă,  într-o carte,  aștept și  ador clipa dintâi a  luminii cernute în pașnice raze.

Ce binefacere, neobosita lor sinceritate!  

omul este ceea ce simte,

asta e dacă vreți perspectiva mea. În cazul meu și memoria mea este a unui afectiv, eu îmi aduc aminte mai mult ce am simțit în diverse etape ale existenței mele. Octavian Paler

 
Cu fiecare kilometru care mă apropie, simt emoția duioasă a revederii. 
Mă învăluie cald, tot mai cald, pe  mâini, pe față, pe suflet.
Lăsăm  panglica întinsă a autostrăzii să îndure goana  bolizilor  greu struniți și  după un  scurt ocol prin centrul comunei al cărei nume  se leagă de trecerea lui Vlad Țepeș,  apucăm drumul  vechi care mângâie neobosit   porți și case,  copaci și  grădini, făcându-și loc  pe la poalele câmpiei Neajlovului. Satul meu așteaptă primăvara!
O părticică din mine  este aici- în zvonul mereu neobosit al  Argeșului, în lunca lui mirosind primăvara a micșunele, în ulițele scăldate  noaptea de bogăția  blândă a lunii,  în zarzării  ce se vor deschide în mirări de podoabe albe,  în căutătura  bună a  oamenilor,  care  îți răspund  la bună ziua! privindu-te în ochi.
 Mi-e atât de bine!
 Mă simt EU!

p.s. (mai)păstrezi cheia de la  portița casei tale?

natura nu face

 niciodată nimic  fără motive. Aristotel.
La  sat,  când  cineva ( mai) în vârstă își ia rămas-bun  pentru totdeauna de la viață, plâng rudele, ce plâng- durerea rămâne  în suflet- apoi viața  revine în vechea ei matcă.

 Salcâmii  tresaltă  în albul lor  nebun , aninat  în ciorchini, luna își păstrează  locul  ei de regină a nopților  curate,  cocoșul  trâmbițează  deșteptarea după aceleași nemărturisite secrete. 
Curțile  înfloresc   și ele, după cum fiii și nepoții au învățat de la părinți.//

 La școala  cu un singur rând de clase, unde mi-am început meseria, dirigintă la clasa a VII-a,  cei mai mulți elevi erau fii de lăutari. Lipseau mult de la școală, pentru că își însoțeau  părinții pe la nunți, botezuri, cumetrii.
 Nu puteam avea prea mari așteptări de la ei, toți știau să scrie și  citească, unii  reușeau chiar să  adune  vorbele în rezumate. Mai greu era cu gramatica. 
 Când își plecau rușinați capetele , pentru că   nu găseau răspunsuri la întrebările mele, mi se încălzeau ochii de bunul-simț al acelor  copii  cu degete lungi, negricioase.  
După ore, mă însoțeau până în stația de autobuz, ferindu-mă de câinii slobozi.  Unii dintre ei îmi ofereau buchețele de cocărăi și de micșunele .//

Acolo, în școala măruntă, pitită printre dealuri,  am aflat că  profesorul  de istorie, care  plecase în oraș,  cu un an înainte de sosirea mea,  era un om de temut.
 Nu prea îți mergea bine, dacă  îl supărai. Se mânia foarte repede- directorul școlii își jurase că nu  va mai încerca să-i iasă vreodată în drum.
Târziu,  am descoperit  că locuim în blocuri vecine- când piciul  lui de trei ani, pe atunci, avea să-mi  devină elev, în clasa a VIII-a .

Primele  și ultimele vorbe le-am schimbat  după 90, când   fostul meu elev a plecat în Canada. 
Ceva mai târziu, fiica  i s-a stabilit   în Emirate. 
Îl căutau  mulți absolvenți de liceu, dornici să  se pregătească pentru   drept sau pentru poliție.
Era un profesor strălucit, o demonstrau rezultatele elevilor săi.

De câte ori veneam spre casă, îi zăream balconul plin de flori. Toate culorile se răsfățau grațios în soarele verii.//

Într-o zi, femeia care îl îngijea l-a descoperit nemișcat în fotoliu.  Cu o carte de istorie pe genunchi.//

 Astăzi, mi-au atras atenția niște  bufnituri  puternice de picamer- vreo patru tineri montau ferestre- termopan.

Unde vor fi dispărut florile? mi-a trecut prin gând.

Știu că nimănui nu-i place  tristețea. 

Nici mie nu-mi place.

Totuși,  nici chiar setea de veșnicie nu este veșnică.
 Și pentru că este primăvară, și pentru că optimismul este nota zilei,  vă ofer câteva dintre florile mele!

tu ce zici?