mergi la cer!

De Vinerea Patimilor,am cântat Prohodul.
La Schit.
Este o mare bucurie pentru mine, o stare pe care nu o pot descrie în cuvinte, pentru că este ceva ce se adună în suflet.

La fel de frumos a fost momentul înconjurării bisericii ,în cântec înălțat Domnului.
Din când în când, peste dangătul clopotului tresărea ciripit de păsărele.
In jur, verde pădurea, deasupra -cerul albastru, cântec
de slavă, bat clopotele, lumea se umple de speranță.
Și mulți tineri, n-a mai contat că unii aveau freze țepoase și blugi rupți în genunchi- toți tăceau smeriți, erau serioși, ascultau.
Pentru câteva ore, lumea aceea a vibrat în același sens- același crez nemărturisit.

Sigur, mi-aș fi dorit să fi mers în satul meu,din lunca Argeșului, inundat în miros de tămâie, de zambile( poate că se vor fi trecut, deja), de leuștean proaspăt, în satul meu cu mulți copii îmbrăcați în hăinuțe noi, sfioși, dar mândri...să fi salutat femeile cu basmale negre, adunate sub barbă!
În ”Vinerea Patimilor”, lumea toată este curată!
.
" Mergi la cer și te așază/ lângă Tatăl creator/ Tu ce lași în urmă pace/ Isuse salvator"

„Mergi la cer

și te așază

Lângă tatăl creator,  

Tu ce lași în lume pace,

Tu, Iisuse  salvator!„

Îmi era  dor   de frumusețea tainică a   serii  de „Vinerea  Patimilor„!

Așa  cum o  știu, păstrată în suflet. Cu parfum de  zambile,  cu  ploaie   curată și pași  fără grabă.

  Și , adunată laolaltă,  lume  multă  cu  privire  blândă , tresăriri  pe  cărări de  iarbă crudă.

  Îmi era dor  să ascult și  să  cânt  Prohodul!

„Neamurile  toate„...”Primăvară  dulce..„

  Și mi-am îndeplinit  dorința!

   O seară  mângâietoare, ca  verdele  ghicit  al arborilor  ce înconjoară schitul!

Afară,  cântau  păsările!  

Ce caldă ofrandă!
Cerul  și Pământul, în deplină armonie!