Pentru o zi

mai bună decât cea de ieri!❤️

În ultima vreme, vreau , nu vreau, cunosc multă lume. „Cunosc” este impropriu spus. Vreau să zic că interacționez cu mulți semeni, care ar trebui să fie oameni, nu-i așa?
Unii sunt.
Alții, vai, Doamne!
La început, am reacționat în funcție și de starea pe care mi-o producea situația.
Învăț, treptat, să prețuiesc MULT viața și sănătatea.
Și , dacă simt că vreau să mă înfurii, număr în gând până la, nu mă întreba până la cât , că nu țin cont, apoi, după ce ajung acasă, mă bucur de florile mele. Zilnic înflorește câte una sau se menține alta. ș Apoi deschid cărticica asta a lui Dalai Lama.
Bunăoară, la pagina 113.
”Datorită naturii meleca ființă umană, nu am interese independente de ale celorlalți. Fericirea mea depinde de fericirea lor. Așadar, atunci când văd oameni fericiți, mă simt la rândul meu mai fericit, și mai puțin fericit atunci când vădoameni aflați într-o situație dificilă.
De exemplu, când vedem imagini la televizor cu oameni înfometați din Somalia, inclusiv bâtrâni și copii, automat ne simțim triști, indiferent dacă acea tristețe ne îndeamnă să ajutăm efectiv sau nu”.

Tu ce mai spui?

”Vezi, atunci mi-a dat prin gând

Că tot stând şi alergând
Jos în vraful de foi ude
Prin lăstari şi vrejuri crude
S-ar putea să dau de el,
Melcul prost, încetinel...
Din ungher adânc, un gând
Îmi şoptea că melcul blând
Sub mormânt de foi, pe-aproape
Cheamă omul să-l dezgroape...” 
Ion Barbu

Ghemotoc  rătăcit.
Nu cred  să fi aflat  că  un copil cu suflet    i-ar  cânta să se arate cu  coarne  cu tot.
Preocupat de ale lui , își  duce  în spate casa cât o gogoașă spongioasă.
 Cu spatele în ușă.
.Aș  fi vrut    să-i  rostesc  un poem.
Despre cât de blând se răsfață  florile   din dreapta lui, în freamăt zglobiu de buchețele  parfumate, risipite  între  frunze  lucioase.
 În dans deslușit  de  guguștiuci neobosiți, pe crengi împletite.
Despre  trecătorii  mereu grăbiți.
Sau aș  putea să-l întreb. cum e  să   fii melc?

L-am descoperit de dimineață tocmai când traversa aleea..
Chiar că este fericit!
 Întâi de toate , nu are grija zilei de mâine. Deschide ușița  casei si  prânzul. este  gata.
Ce poftește!
Casa ?
O  are de cum se naște.
 Pe măsură, fără proiecte, spaime sau griji.
 Nici prea mică, nici prea mare. Cât să-ncapă.
În spinare!
Nu i-o fi nici lui ușor s-o poarte peste tot.
Dar cu ea mereu în spate este in siguranță.
 Nu  vrea musafiri, trage zăvorul.
 Nu vrea zgomot, se inchide pe dinăuntru.
Il deranjează căldura?Trage storurile
Lumea?
Cu ale ei..

Melcul și-a scris propriul poem.
În transparente dâre albe.//

despre smerenie cu un maaaare semn de întrebare

Se leagănă tăcuți brazii, adie un vânticel, ca o mângâiere  ivită de undeva, se întrec în  zvonuri  glasuri vioaie de păsărele. Cerul  își  revarsă  generos  liniștea albastră  peste  lumea adunată în  curtea  bătrânului schit.
Sunt, vorba poetului,  ”Floriile   cu soare și  soarele cu Florii!„

Curtea  schitului, scările și băncile  din jur  sunt pline de lume..
Figuri și frunți de toate vârstele- netede,  ridate,  deschise,  umbrite de  întrebări, bogații se recunosc imediat după cum  zdrăngănesc cheile bolizilor parcați  în afara  schitului, oameni sănătoși, alții   suferinzi, bolnavi,  fete cochete, capete acoperite cu eșarfe păstrate doar pentru  zilele  speciale,  fizionomii liniștite sau disperate,  chipuri îndoliate, ochi luminoși, priviri căutând în gol,altele  doar ascultând slujba,  griji,  ochi iscoditori de copilași treziți cu  noaptea în cap, blugi  rupți în genunch, toate  laolaltă.
Liniște , atâta liniște! 

 Doar  vorbele preotului   răsună    peste  pacea locului.

    Slujba se încheie , parcă,  mult  mai pătrunzător decât în alte zile de sărbătoare. 

Descoperi  în  predica  lui   atâta învățătură despre  curățirea de rele, despre cum să faci bine  fără a te lăuda, despre  a fi smerit chiar  atunci   crezi că  nimeni    n-ar fi mai puternic decât tine.
  Peste  capetele plecate domnește ceva  ca o cuminecătură.

Ai zice  că  toți sunt ca unul. Că vorbele  ajung  chiar în suflete.
Cuminte,  mulțimea așteaptă să-și primească  ramura  de salcie.
 Predica se încheie  cu o  caldă urare de   bine.

  Și în clipa aceea,  ceva,  ca  un vânt iscat cine-știe-de-unde, aduce   o vânzoleală  absurdă,  capetele se ridică, se sparge tăcerea,  mâini  multe se agită  pe deasupra altor mâini, fiecare  vrea   repede, cât mai repede,  mănunchiul  verde, pletos, de parcă ar fi pe viață și pe moarte.  omul a uitat să fie om,  ce înghesuială,  ce  vorbe,nimeni nu  mai ține seamă de nimeni, de  rost, de  vecini, de respect.

Vorbele preotului au   rămas suspendate undeva, într-un alt timp. Acum se  dă bătălia- care pe care.
Nu   pricep nimic.
Este prima mea   confruntare  cu  spiritul dezlănțuit al unei  mulțimi înfometate  de A LUA  CEVA CE I SE CUVINE.
CEVA CE SE DĂ .

  Pentru o clipă  , mă întreb dacă  numind -o  haită, ar fi , totuși, prra mult.
  Sunt fericită că am scăpat teafără.
Uitasem și de ochelari...

Dincolo de poarta  bătrânului schit, îmi adun  gândurile.  Atâtea întrebări   îmi aleargă prin  minte.
Cum să-i înțelegi pe oameni?
Ce forță nebună să-i schimbe  în câteva clipe? 
Mai rămâne  loc de  bine,    așa cum este  binele?
   Mult mai multe întrebări rămân  fără răspunsuri .

Se leagănă tăcuți brazii, adie un vânticel,   în parcul din fața  Grotei  râd în soare  flori în toate culorile  firii!
Tăcută,  pădurea își  arată  fața ei cuminte,  curată, însorită...

Gaudeamus igitur!

”Sporeşte-ţi cântarea precum se cuvine, 
dă ceasului înţelepciunea ce-o ai”

  Lucian Blaga

În parcul din  jurul Universității , câțiva  arbori și-au deschis ,gingaș, muguri  în buchete  albe și roz.Au  ieșit  de prin cotloane   buburuzele. 

 În grupuri, studenți  de la  Sport, Biologie , Limbi străine merg  agale  spre  câte un seminar.

  În dimineața asta,  cu parfum de  verde  proaspăt, împreună cu o colegă aflată în vizită,noi,  fostele studente  peste care  jumătatea de secol  își zugrăvește   trăiri și  povești ,păstrate într-un   cald colț de suflet,, ne-am întâlnit  cu  emoția  redevenirii .

Astăzi și ieri, ca-ntr-o ramă  mișcătoare!

Am revăzut amfiteatrul  singuratic,  cu  băncile lui  aliniate  ca pentru un curs de literatură comparată,  sala  4, cu amintirea examenului de latină, am ascultat tăcerea coridoarelor,ne-am plimbat  privirile peste  avizierele care, cândva, ne dădeau fiori”  de la cât  se dă bursă în  semestrul ăsta”, ”cine a picat la  Istoria  limbii?”...

Câte o voce temută răsună în gând., 

Alei,  intrări, căminul,  scările  mângâiate de raze piezișe.

  O    mare  felie de  viață, în câteva  zeci de minute!

 O primăvară, ca o  tandră  promisiune!

neobosită dăruire

Lumea în mijlocul căreia am deschis eu ochii își colora existența, în toate anotimpurile, furând din rotirea zilelor și a nopților o nerostită, blândă grijă pentru flori.

Cât era iarna de lungă, aplecată, ore în șir, către pânza din războiul de țesut, ori torcând caier după caier de lână, bumbac sau de cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia își făcea timp să îngrijească florile din fereastră; degetele ei asprite de treburi găseau în obidită tandrețe loc pentru garoafe în fuste crețe, roșii, roz și albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care nu l-am mai simțit vreodată, de atunci, pentru micsandre zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
De cum da colțul ierbii, micul petic  de culoare și parfum se muta dincolo de fereastră,într-o micuță grădină, cu buchete fragile de zambile roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub frunze timide mărgăritărelele , lacrimi duioase în cupe de rouă, se buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele, însoțite de bujori, de candida iasomie. Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate micșunele cu îngeresc parfum!
Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre frunze și ierburi, rodul- pământului!
Extraordinară plantă!dacă nu i-ai descoperit încă magia, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă, mai ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare.

Am rămas de atunci cu o mare dragoste pentru flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a luminii cernute în pașnice raze.

Crăciunița nu și-a deschis fragilele-i petale astă iarnă. Zadarnic am așteptat.
Într-o zi , cam pe la jumătatea lui februarie, s-au ivit zeci de bumbișori bucălați.
De mărțișor, întreg balconul înflorise!
Aseară, în prima  zi de  Paști , s-a gândit să-mi mai ofere un gingaș surâs!
Atâtea taine, florile!

Atâtea taine, florile!

Lumea în  mijlocul căreia am deschis eu ochii  își colora  existența, în toate anotimpurile, furând  din rotirea  zilelor și a  nopților o nerostită, blândă grijă   pentru flori.

Cât era  iarna de lungă,  aplecată, ore în șir, către  pânza   din războiul de țesut, ori  torcând caier după caier de lână, bumbac sau de  cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia   își făcea timp  să  îngrijească  florile din fereastră; degetele  ei asprite  de  treburi găseau  în obidită tandrețe  loc pentru  garoafe în  fuste crețe, roșii, roz și, albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care   nu l-am mai simțit vreodată,  de atunci, pentru micsandre  zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.

Dimineața își deschidea ochii mângâind florile  din fereastră.

 De  cum da colțul ierbii,  micul colț  de culoare și parfum se  muta dincolo de fereastră,într-o micuță  grădină, cu  buchete fragile  de zambile  roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub  frunze timide mărgăritărele,  lacrimi duioase în cupe  de rouă,  se  buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele,  însoțite de   bujori, de  candida  iasomie.  Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.

Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului   chema   copiii  să-i culeagă  viorele cu rochițe de cerneală,  brebenei în ciorchini dolofani, delicate  micșunele cu  îngeresc parfum!

  Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc,  ascuns printre  frunze  și  ierburi, rodul- pământului!

  Extraordinară plantă!dacă   nu i-ai   descoperit  încă  magia, mergi și  răscolește pădurea!

Vară și toamnă, zi  de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate  nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă,  mai  ademenitoare,  chemau ochiul  la tihnă, la  vis, la mirare. 

Am rămas  de atunci  cu  o mare  dragoste pentru  flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă,  într-o carte,  aștept și  ador clipa dintâi a  luminii cernute în pașnice raze.

Ce binefacere, neobosita lor sinceritate!  

esențialul

 în lumânare nu este ceara care lasă urme, ci lumina.
 Saint-Exupery, Citadela

Chicotesc nestingherite  în parfum de petale, adunând frumusețe în  zbor de culoare. 

De plouă, de ninge, de s-arată soarele, ele împart cu tine clipa de eternitate!

Fustițe verzi în jocul  nevinovat al rotirii anotimpurilor.

În graiul lor fără cuvinte, clipă de clipă, florile oferă lecția generozității!

ți se lungește brațul pân la stele..

Mi s-a făcut un dor nebun de verile mele înghesuite între emoții și griji.Mă trăgeau de fustă o mie de probleme- copiii erau mici, eu aveam mereu examene- grade, concurs de intrare în oraș, diferențe, spaima că vine 1 septembrie și rămân tot navetistă.
 Camera treia( fără articol posesiv)-de mult și-a pierdut numele- era plină. Cărți, tabele, creioane, fructe, rujuri, programe, oglindă, fișe, notițe. Pe jos. Fără masă.
Eram unica stăpână a harababurii, căreia îi știam toate colțișoarele. Ațipeam 10 minute, o juma’ de oră. Cu capul pe vreo carte. Cu un măr alături. 
 Marea mea bucurie! Să mai răsuflu...
O luam de la capăt. Zilnic. Toată vara. 
Atunci l-am descoperit.Mi-a purtat noroc! Cu” Întâmplarea în deșert”. 
Am căutat-o deunăzi. N-am dat de ea. Am găsit altceva-
Din Monolog în Babilon, Căutătorul
Alexandru Philippide
Ai socotit că soarele mai arde/
Abia vreo cincisprezece miliarde/
De ani… Numai atât? 
De azi pe mâne?/
Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?/
Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!
/Doar știi că timpul n-are moarte./
Un calcul scurt, de două sau trei linii/
Şi-ai întrecut viteza banală a luminii./
Ca-n mii și mii de repezi răsfrângeri de oglinzi/
Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele./
Ai spune că și mâna în sus când o întinzi/
Ţi se lungeşte braţul pân-la stele./
Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,/
De-ameninţarea ei nu-ţi pasă,/
Şi-n timp ce spargi absurde porţi/
Nici o sfială nu te mai apasă./
Şi când din lungi peregrinări/
Te-ntorci pe căi de raze şi de unde/
În lumea dinăuntru, a inimii profunde,/
Tot mai găseşti acolo întrebări./

merită să vezi!

http://observator.tv/extern/unic-in-lume-un-sat-din-polonia-pictat-cu-motive-traditionale-121421.html

spini și inimioare

Nu știu cum  și când a început... în timp ce  ascultam părerile elevilor mei despre tema zilei, ( de fiecare dată extinsă),  plimbându-mă  printre rânduri, m-am descoperit  îndepărtând frunzele uscate ale florilor de la ferestrele  sălilor  de clasă.

Îi poți spune egoism, este treaba ta, eu nu știu cum să-mi numesc dorința,  adevărul este că  nu de puține ori mi-am asortat la bluză, sacou sau rochie câte o floricică ruptă din  fereastră.

Bineînțeles că gestul meu nu a trecut  asa… zadarnic   m-a avertizat o dirigintă a unei clase , în care pervazurile   erau mici sere , pe care se răsfățau toate  culorile!

Grădinarul era, însă,   doamna învățătoare.

Nu m-am potolit deloc.

Recunosc- nu pot trece pe lângă  flori, așa pur și simplu.

 Culeg  fie doar una.//

   Undeva pe un raft , în spatele clasei, niște țepi, alături de  câteva ferigi.

 Spinii protejau minuscule buchețele de  câte  două inimioare.

Sufereau în  taină.

  De la copiii, care, deja,  îmi știau   obiceiul,  am aflat că dirigintele clasei- profesor de educație fizică-  în fiecare iarnă își aduce florile  de acasă.

Pentru căldură!

În pauză, am rupt cu mare dificultate  o rămurică.

Într-un pahar cu apă, crenguței i s-au ivit  firișoare de speranțe,  în câteva zile zâmbea în verdele ei  special cu salbe de țepi. 

La cei nu știu  câți ani  a împlinit, inima voinicului își păstrează cu aceeași  înțepătoare discreție roșul  desenat în gemene  inimioare.

Printre spini.

asculta (si) ce spune lumea (buna)

Camatarie

Am un ras sanatos

mi s-a permis chiar

sa imprumut zambete

au si venit cativa

i-am ajutat sa-si monteze zambete

pe coltul gurii

au plecat fericiti

lasandu-mi garantie

cate o lacrima

dar le-am spus

sa le aduca repede inapoi.

ca maine

(adica astazi)

este sfarsit de saptamana

si multa lume

vrea sa zambeasca!!

Valeriu Butulescu, Cresterea nefiintei

*Atunci cand zambesti, ma imbrac in zambetul tau!!

*A zambi inseamna a invinge legea gravitatiei!

*Daca viata nu-ti zambeste, gadil-o!!!

cineva spune că

dacă nu ai fost niciodată cutremurat până în adâncurile  sufletului  de o floare deschisă, poate că sufletul tău nu va cunoaște niciodată înflorirea..

Hotarul,
de Ana Blandiana

Caut începutul răului
Cum căutam în copilărie marginile ploii.
Alergam din toate puterile să găsesc
Locul în care
Sa mă așez pe pământ să contemplu
De-o parte ploaia, de-o parte neploaia.
Dar întotdeauna ploaia-nceta înainte
De a-i descoperi hotarele
și reîncepea înainte
De-a ști până unde-i seninul.
Degeaba am crescut.
Din toate puterile
Alerg și acum să găsesc locul unde
Să mă așez pe pământ să contemplu
Linia care desparte răul de bine.
Dar întotdeauna răul înceteazaă-nainte
De a-i descoperi hotarul
Și reîncepe-nainte
De-a ști până unde e binele.
Eu caut începutul răului
Pe acest pământ
Înnorat si-nsorit
Rând pe rând.//

nu rata!

motto, un proverb chinezesc-

Dacă mai ai doi bănuți în buzunar, cu primul cumpără-ți bucățica de pâine, cu celălalt   o floare.

http://adelaparvu.com/2013/11/16/doamne-ce-sat-frumos-toate-casele-pictate-cu-flori/

lacrimă roșie

Pâlpâiri sfioase, joc indecis în verdele crud  al amiezii!
 Roșu !
Roșu inconfundabil! 
Nerostite promisiuni în fuga trenului.  
Suave flori umanizate, câteva petale ușoare,fine ca o fustiță transparentă,pudică totuși.
O decență firească, femeiască, chiar dacă macul, în povestea lui, trebuie să fi fost bărbat.

Vântul  poartă semințele cum vrea el, din mijlocul câmpului până în fața unui peron tocit de timp și de ploi.
Licăriri stacojii printre cioburi, șine, pietricele, scrâșnet de roți, pași, gânduri, promisiuni, batiste, geamantane doldora de visuri.
Macul dictează lecția  vieții.
Splendoare, curaj, veșnicie  de-o clipă, firicel firav într-o lume care aleargă...

o frunză, o fereastră

Din când în când, cineva- nu știu  cine-  răsfoiește filele blogului meu. De dimineață, s-a oprit aici.M-am oprit și eu.
Ai puțin timp? poate  regăsești ceva din  copilul  care-ai fost.//

   o lume într-un gând 
Două geamuri cât podul palmei. Doi ochi  cu pleoape obosite.

Fire subțiri de lumină  se strecoară,  pieziș,printre grinzi.

Liniștea își toarce somnul.//
Zvâcniri  iuți, tot mai iuți..tresar, încă o treaptă, încă una, inima bate mai tare..Mă obișnuiesc  ușor cu  locul. Îi știu toate ungherele - un cufăr  înalt  scârțâie prelung, când  îi salt capacul,  câteva fâșii de pânză roase de molii, un batic  cu margini destrămate, o pernă roșie, brodată, un fular croșetat,  se mai țin aninați câțiva ciucuri gălbui.

Un pas  mai încolo,  sub o pânză deasă de păianjen, un vraf de cărți, roase de vreme,  vase smălțuite  de lut,  unele întregi, altele ciobite, o albie cât un copil, gândul îmi fuge la mâna tandră  a mamei, sub o grindă, un mănunchi uscat de busuioc. Un scaun cu două picioare, într-o batistă câteva  hârtii foșnitoare din care  mă privește figura țepoasă a unui bărbat , colorat în albastru.
Uite și brâul, cusut cu arnici- negru și alb, o grămăjoară de nuci, fire de lână, un război de țesut, semințe seci într-o ulcică.

Laolaltă.Vremea le-a acoperit  în uitare.

Nu știu  de ce, cum, cine  mi-a trimis gândurile acolo.

În podul casei părintești..

Să fi avut cinci-șase ani când cineva a uitat  să tragă ușa. A uitat și scara.

M-am furișat cu teamă. Nu-mi spusese nimeni niciodată că  nu am voie. Dar nici  nu mă chema , de câte ori urca cineva , cu vreo treabă.

Astăzi mintea mea a hoinărit, într-un vârtej. Înainte  și înapoi, înainte  și înapoi.

M-am întâlnit cu mine.

Suntem ceea ce gândim?
Suntem sclavii emoțiilor?
Sau ele ne dau forța de a ne uita , fără teamă,  în  toate părțile?

în lumea asta,

  a amintirilor din copilărie, a vorbelor și a jocurilor pe care le născoceam mi se va  părea mereu, dureros de mai adevărată decât cealaltă lume. Antoine de Saint-Exupery

Când m-a anunțat  că mă premiază, mi-am amintit vorbele cuiva, care zicea că este mai  ușor să-i acorzi cuiva un premiu, decât să-i dai dreptate.
 Îi sunt recunoscătoare Crenguței că s-a gândit la mine, acordându-mi un premiu și, ca bonus, o leapșă, pentru că măcar așa, din când în când, îmi place să nu iau în serios toate câte sunt.
Ea zice să scriu 11 lucruri despre mine, că dacă tot  ne-am împrietenit să ne știm mai bine.
 Încerc să răspund, fără a respecta vreo ordine: iubesc toamnele, poate că de asta aștept de trei luni  să treacă iarna!
Dacă ar fi să dau timpul înapoi, fie chiar un ceas, aș vrea să fiu copil, fără nicio grijă. Ador două seri din an-Ajunul  și Vinerea Patimilor. Îmi plac luminițele din ochii copiilor și nepoților când le duc daruri.
Îmi plac florile, mai ales lăcrămioarele!
Iubesc clipa când plec în vacanță. dar mă liniștește momentul când, în sfârșit, acasă, pot să deschid fereastra.
Aș vrea să  trimit și să primesc mereu vești bune!
Îmi plac  întâlnirile cu persoane dragi, sincere, fără ifose și prefăcătorii, am învățat, cu greu, dar pot să  spun Nu, dacă  prezența cuiva mă obosește.
Acum trebuie  să răspund la 11 întrebări..
1. De ce scrii pe blog?
În clipa în care l-am creat, am făcut un pact cu mine  însămi- să scriu zilnic ceva care mă preocupă: o idee, o trăire, un gând, o trăznaie, ceva care îmi place.
2.Dacă ai blog cu temă, postările tale respectă tema enunțată?
Scriu ce simt că vreau să spun.
3.Câte bloguri ai și dacă ai mai multe care sunt motivele pentru care le-ai separat?
Am un singur blog.
4.Clasica întrebare-unde te vezi peste  cinci ani?
Să ne dea Dumnezeu sănătate!
5.Îți plac lepșele? de ce?
Doar dacă sunt simpatice.( depinde și  cine le expediază)
6.Cât de mult din tine  exprimi pe blog?
Cât simt că vreau.
7.Ce calități cauți la un autor atunci te decizi să urmărești  blogul respectiv?
Cred că nu caut ceva anume. 
Pur și simplu se întâmplă.
8. Cum primești  din punct de vedere calitativ informațiile de pe alte bloguri?le consideri serioase, le preiei ca atare, le mai verifici cu alte surse?
Nici chiar așa, citesc , apoi văd eu.
9.Cum vă place să vă petreceți timpul liber, în ideea că îl aveți?
Totdeauna, indiferent  de problemele pe care le-am avut și le am, îmi creez timp pentru mine, pentru sufletul meu. Mă plimb, călătoresc, citesc, ascult muzica  în care mă regăsesc.
 Sunt eu cu mine.
Nu trec peste asta.
10. V-ați lua un animal de casă,( dacă nu aveți unul)ce fel de animal și de ce?
 Am o experiență  cam dureroasă..câinele este un animal care iubește libertatea, este păcat să-l obligi să locuiască  într-un apartament.
11. Cum vă relaxați în general?
O să râzi: mănânc, cu mare poftă, un măr, îmi place să ajung la semințe.
 Când sunt la țară,  după ce termin toate treburile,mă relaxez într-un balansoar- este sub doi ulmi ,asfințitul este absolut miraculos acolo.
 Dincolo de gard începe verdele câmpiei, în care o potecă își caută drumul. 
 Îmi place  s-o știu pierzându-se printre  lanuri, are ceva din firescul  vieții.//
Nu știu dacă prietenele mele  blogherițe au timp pentru leapșă, așa că eu transmit DOAR premiul pentru: Ștefania, Angi, Gabriela, Kristin, Rory.//
p.s. am și eu o întrebare pentru cine trece pe aici- crezi că bloggheritul sau cum se va fi numind  acest  exercițiu a cam obosit?
și pentru că este Ziua fericirii,  un buchet de culori!

un dar de la Ștef!

peisaj citadin

În pași nesiguri , primăvara și-a aninat la urechi zambile  de import, parfumul s-a pierdut pe undeva, florile se vând la pachet, contează ambalajul.
 Și panglicile  mari, în  toate culorile curcubeului..
Strada Mare  și-a pus  bonetă de vânzătoare -ursuleți mov,  zodii zâmbitoare,  inimioare pestrițe, brățări, conduri turcești cu vârfuri întoarse,  fulare transparente, scurte de blană,  lănțișoare,  turtă dulce, pietre aducătoare de noroc, oferte de-a valma .
  Lumea trece, se uită și nu prea,  soarele și-a scos  câțiva dinți,  doi maidanezi  se învârt în jurul tarabelor  cu turtă dulce, nu au succes,  liceene  cu căști și telefoane  scumpe  nu se grăbesc către școală, cerșetori  la intrările magazinelor, polițiști în intersecții..
Baba de astăzi  pare cumsecade./
 la tine a venit primăvara?

în trecere

 Câte s-au mai întâmplat de ieri până astăzi!

N-o să povestesc cum, puțin după miezul nopții,   hoții au dat  iama în grădina  de zarzavat, nici cum am reușit noi să-i punem pe fugă.

 Că n-am mai pus geană pe geană tot restul nopții nu mai contează.

Nici  despre vecina noastră , tanti Profira, care și-a exprimat   voința la referendum, cu noaptea în cap, n-o să povestesc prea multe.

 Știe că  plecăm spre seară, ca să prindem secția de votare deschisă.  Are ceva de rezolvat în oraș. Stăm amândouă în spate, mai schimbăm o vorbă , două/.

O  supără  că apa se dă pe rație, două ore dimineața, două seara, s-au mănat  roșiile și vinetele,  s-au ofilit florile, porumbul  nu mai leagă.

Vai de mama noastră!//

Fustă roșie mulată, mică, mică de tot. Sandalele?  Cele mai ascuțite tocuri , strecurându-se printre pietricele.

- N-o cunoașteți? mă întreabă tanti Profira.

- O văd prima oară, zic eu.

Este fata   ăluia care citește consumul de apă.Trebuie să știe  ea ceva.

 Tanti Profira  lasă jos geamul și  îi cere domnișoarei o lămurire.

 Duduia își adună buzele într-un zâmbet grațios :

 -Aaa, nu știți ?

S-a spart o țavă…//
ai votat?

cu fanfară

A vorbi despre  credința proprie este ceva intim, absolut special.

 La fel mi se pare și dreptul  fiecărui cetățean de a  păstra pentru sine   preferințele  politice.
 În toată viața mea,  am văzut   o singură semnătură   imposibil de  imitat vreodată, grație   extraordinarei sale  caligrafii .

Semnătura Regelui pe brevetul  înconjurat de  trei decorații  prinse  în  șnur tricolor!

   În  odaia bunicilor paterni, sub o icoană mare, spre răsărit.

Decorațiile și brevetul  erau  răsplata   primită de talițu, care luptase la Mărăști, Mărășești și Oituz.

 Nu știu când au dispărut. Nici  din ce motiv.

N-am uitat  iscălitura   peste care, măreț,  se lipise sigiliul regal.//

Am petrecut  câteva zile în niște locuri dragi,  într-un orășel și în câteva sate  de câmpie. 

S-a întâmplat ca atmosfera  generală să fie presărată, ca și   în primăvară, cu  surle, mașini   alergând pe străzi largi și ulițe strâmte,  revărsând, indiferent de oră, manele, invitații,  promisiuni din partea unora,  învinuiri la adresa altora..

 Locurile își trăiesc  zilele  și nopțile după  orarul lor – secetă,  buruieni din belșug, până dincolo de ferestrele din  dosul magazinelor și parcurilor, grămezi de pepeni și de  ardei în fața curților gospodarilor, puradei fără chiloței, fuste largi cu șorțuri soioase, priviri  cruciș ,  biciclete, căruțe, cirezi, mașini,  toate de-a valma.//

Am avut și  câteva probleme de rezolvat, așa că, deși era vremea prânzului,  pe  domnul primar   l-am adus de acasă, cu telefonul.

 Că n-a rezolvat nimic  nu era o noutate,  poate că nu dormise prea bine, după ce participase la o înmormântare  care a adunat toată suflarea, chiar dacă,    la   37/38 de grade , asfaltul frigea.

O dată vine fanfara!

A fost tot satul , îmi spune o mătușă,  am  plâns de m-am îmbolnăvit,  scurtă este viața asta,  cinste să le fie  copiilor lu nea  Mitică !

Și dacă tot am ajuns la  primărie- fratele meu mă avertizase să nu-i reproșez nimic  întâiului gospodar-   l-am întrebat așa, ca de om la om, când intenționează să ridice mormanul de gunoi care a rupt gardul cimitirului, sub ale cărui lespezi își duc odihna  veșnică  toți părinții, moșii și strămoșii, nu doar ai mei, dar și ai lui.N-am uitat să-i spun  că-mi plătesc, la timp,  taxele și impozitele. Și ca mine, mulți alții.

Răspunsul m-a trimis într-o ceață  răcoroasă n-ați văzut că am făcut un cimitir nou?//

L-am lăsat  în plata domnului, să moțăie în scaunul lui  cu spetează foarte înaltă..//

Satul  își duce viața după reguli proprii- există multe gospodării îngrijite, măturate de cu zori-Sfântul Ilie este o sărbătoare frumoasă-   se cresc animale, se treieră  grâul,  se  fac pomeni,  se spune bună ziua!  cu zâmbet pe față,  rudele se (mai) adună sub bolta de vie , se fac nunți și botezuri, se coace  porumb,  se împart mere dulci, se  dăruiesc flori, pentru  că,  în multe curți , se  îngrijesc  două grădinițe, una pentru legume și alta  cu flori!//

 când ai fost  ultima oară la țară?