Ascult cadența învăluită în stropi cenușii a acestui început de octombrie.
Și mă gândesc la toamnele mele de profesoară/ dirigintă. ( nu-i înțeleg pe cei care spun ”doamna profesor”;;ă nu exagerăm; cuvântul „profesoară„ denumește o meserie ca oricare alta. ”Profesor” este un titlu academic.
Aceasta este părerea mea)
Spuneam că zilele începutului de toamnă mă duc cu gândul la obositoarele luni de ”practică agricolă”.Erau zile grele, ne revoltam doar pe șoptite, pentru că nu știai de cine să te ferești.
Asta s-a aflat mai târziu.
Dimineața, indiferent de vreme, fiecare diriginte și clasa lui urcau în autobuze defecte, în mare marte,doar după ce se semnau procese-verbale de protecția muncii.
Ce aveam noi de lucrat pe câmp se stabilea ”La partid„, în ședințe prelungite dincolo de miezul nopții. ( asta aflam de la soțiile celor implicați)
Unii dintre elevii de atunci au învățat, la ”locul de muncă”: furtul, cinismul , fofileala.
Existau și profesori care își făceau provizii de struguri, bunăoară, pentru porția de must și chiar de vin.
Ce m-a șocat într-o zi a fost o discuție cu elev din clasa a V-a.
La sfârșitul zilei de muncă, înainte de urcarea în autobuze, însoțit de un reprezentant de la Consilul Județan, fiecare diriginte controla săculețele elevilor săi . Nu apăruseră rucsacurile.
Copilul despre care povestesc își umpluse plasa cu știuleți bogați. Vreo douăzeci. Abia putea să-i ducă. Îl învelise, grijuliu, în bluza de trening.
L-am întrebat dacă are acasă păsări .
Locuia la bloc, cum să fi avut animale de hrănit cu boabe de porumb?
- De ce ai luat știuleții? l-am întrebat.
- Ca să nu merg cu mâna goală acasă, mi-a răspuns el, fără să fi stat pe gânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu