marți, 6 octombrie 2020

brățara de aur moștenită

 Ascult cadența învăluită în  stropi  cenușii  a acestui început de octombrie. 

Și mă gândesc  la toamnele mele de profesoară/ dirigintă. ( nu-i înțeleg pe  cei care  spun ”doamna profesor”;;ă nu exagerăm;   cuvântul „profesoară„ denumește   o meserie ca oricare alta. ”Profesor” este un titlu academic.

 Aceasta este părerea  mea)

Spuneam că  zilele  începutului de toamnă  mă duc cu gândul la   obositoarele  luni de ”practică  agricolă”.Erau  zile grele,  ne revoltam  doar pe șoptite, pentru că nu știai  de cine să te ferești. 
Asta s-a aflat  mai târziu.


 Dimineața, indiferent de vreme,  fiecare diriginte și  clasa lui urcau în autobuze  defecte, în  mare marte,doar după ce  se  semnau procese-verbale  de protecția muncii.
Ce aveam noi de lucrat  pe  câmp  se stabilea  ”La partid„, în ședințe  prelungite  dincolo de miezul nopții.  ( asta aflam  de la  soțiile celor  implicați)

Unii dintre  elevii de atunci  au învățat, la  ”locul de muncă”: furtul, cinismul ,  fofileala.
 Existau și profesori care își făceau provizii de struguri, bunăoară, pentru porția de  must  și chiar de  vin.

 Ce  m-a șocat într-o zi  a fost  o discuție cu elev din clasa a V-a.
La sfârșitul zilei de muncă, înainte de urcarea în autobuze, însoțit de  un  reprezentant de la  Consilul  Județan, fiecare diriginte controla  săculețele elevilor săi . Nu apăruseră rucsacurile.
  Copilul despre care povestesc își umpluse  plasa  cu știuleți   bogați.  Vreo douăzeci. Abia  putea  să-i ducă.  Îl învelise, grijuliu, în  bluza de trening.
L-am întrebat  dacă  are acasă păsări .
 Locuia la  bloc,  cum să fi avut  animale de hrănit cu  boabe de porumb?
- De ce  ai luat știuleții?  l-am întrebat.
- Ca să nu merg cu mâna goală acasă, mi-a răspuns el, fără  să fi stat pe  gânduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.