ca o tapiserie în mers

" Nimic pe lume nu este întâmplător".

  Vorbele astea le-am auzit de multe ori, rostite de unii cu emfază, de alții cu tristețe.

 Astăzi, cu gândul la anii mei:copila iubitoare a basmelor lui  Andersen, studenta, profesoara, mai apoi, ființa  de astăzi, mamă și bunică,am  redescoperit  lumina  unui drum.

 Și rostul vorbelor de mai sus.

Din noianul de imagini, s-a desprins figura primului meu profesor de Limba română, domnul Fulga, absolvent al Facultății de Litere și Filozofie, recunoscut pentru erudiție și talent în toate satele din jur. La vremea aceea, nu prea înțelegeam cât de mare îți poate fi norocul  dacă ai un dascăl adevărat 

Înalt,îmbrăcat totdeauna impecabil, deși venea la scoală , adesea, cu o motoreta vișinie "Simpson", impunea respect tuturor:copii, părinți, colegi.

 Amintindu-mi-l, îl asociez, involuntar, cu caietele mele de notițe-niște maculatoare foșnitoare, cu foaie gălbuie și aspră. De fapt, caietul de teme și cel de clasă erau la fel de ordonate; titlul era marcat printr-o subliniere specială,pe care, mai târziu,am transmis-o și elevilor mei.
Domnul profesor acorda mare atenție ca  noi să memorăm   în întregime textele frumoase din manual, fie în versuri, fie în proză. 

Știu și acum fragmente mari din "Scrisoarea III","Amintiri din copilărie","Toma Alimoș","Ardealul".
  În marea mea admirație pentru profesor, intuiam, poate, dorința ca eu însămi  să ajung cândva profesoară de Limba  română.

Am păstrat mulți ani caietul de teze din clasa a V-a. Când  am rămas  fără el, mi s-a furat, parcă, o bucățică de suflet.

 Două subiecte cuprindea teza: de povestit un fragment  din „Amintiri din copilărie” și câteva cerințe de gramatică și de vocabular.

Parcă văd cu ochii minții subliniată de două ori greșeala care nu s-a mai repetat vreodată ;am scris "începe ai", în loc de "începe a-i".

La sfârșitul tezei, cuvintele  scrise  parcă aveau glas :

" Deși lucrarea nu este lipsită de unele greșeli de exprimare și de scriere este foarte bună. Ea anunță pe viitorul intelectual. Dacă vei munci mult și fără întreruperi, vei cuceri cetatea științei".
N-am schimbat niciun cuvânt, pentru că n-am uitat nimic din ce era scris pe teza mea. Transcrise în suflet,ele  m-au călăuzit  pe firul vieții.

 Sub o cruce albă, nu foarte departe de școala, unde ne-a învățat, Domnul Fulga  își odihnește pasiunea.

 Și erudiția. 

  Au trecut anii, am absolvit  secția ”real” a unui liceu teoretic foarte bun, apoi  Facultatea de Filologie.
N-am cucerit cetatea științei, dar mi-am făcut meseria cu pasiune și cu dragoste.
Vremea fuge ca nebuna...aproape  40 de ani dedicați copiilor.

Sunt mulți, sunt puțini, anii  aceia sunt  eu.

Timpul își cerne mersul, în haina lor cu forme calme culorile toamnei se îndulcesc.

 Septembrie murmură o muzică  doar a lui.

Deunăzi, invitată într-o  emisiune la  Centrul Cultural Pitești, să  descriu drumul meu de profesoară, din  lumea gândurilor  s-a ivit figura primului dascăl adevărat care, într-un  fel  doar de mine știut, mi-a luminat calea.

Neobosită, lumina curge blând peste locuri și peste amintiri,impregnându-le  un sens care vine din interior.