La mulți ani!

2025 să ne aducă  Pace, sănătate, înțelepciune!

 

un vis într-o ulcică

dragi aduceri- aminte

Vezi tu, în copilărie, ne dorim să fugă timpul, să fim mari, să ne bucurăm de libertate! După ce vremea fuge ca nebuna, ne-am dori să ne întoarcem- fie chiar pentru câteva clipe- la o anume vârstă, care ne-a plăcut mai mult.

Mai apoi, conștientizăm că doar în copilărie

a fost, cu adevărat, paradisul!

Și o vrem înapoi...

Pentru toți cei care se uită cu drag în urmă, un gând bun!

În mers ușor de fluturi albi, imagini dragi se ivesc din margini de gând, foile se întorc una câte una. În căușul amintirii prind contur frânturi de conversații, emoții calde, diverse feluri de a mă conecta la pulsul unei biografii pe care o simt adânc imprimată în mine. Ceva din fata care trăia acolo a rămas la fel, clar, neatins de uitare.

Moș Dumitru, unchi de-al doilea, se

însurase cam târziu, așa că gemenele n-au fost lăsate să meargă la liceu. Au rămas lângă părinți, să le fie sprijin la bătrânețe.

În vacanțe, când venea vorba despre vreo petrecere, mă bucuram de protecția lor garantată.

Au ieșit la horă de Crăciun.Împliniseră 17 ani. Nu era deloc simplu pentru părinții lor să facă față: câte un rând complet de haine pentru fiecare în cele trei zile, alt rând pentru Anul Nou. Identice, că doar erau gemene.

În prima mea vacanță de liceană, mi s-a dat voie să fiu prezentă, doar ca invitată, la pusul oalelor. Ce fericire era pe mine!

Pregătirea a durat vreo câteva zile: din odaia bună au fost scoase toate lucrurile. Să fie loc destul pentru invitați: șase fete și tot atâția flăcăi. Tușa Stela, mama gemenelor, care avea de măritat nu una, ci două fete, cumpărase din toamnă, de la Târgul Titului douăsprezece oale identice, smălțuite, frumos încondeiate în melcișori, frunze și flori. De pe la vecini, rude și apropiați s-au adunat, în mare secret,lucruri mărunte, aparent fără vreo importanță, foarte importante, însă, pentru fetele și flăcăii invitați la întorsul oalelor.

Peste ani, la un curs de folclor, aveam să descopăr ce bogăție de sentimente ale imaginației străbune purta fiecare mărunt obiect ascuns într-o ulcică smălțuită: oglinda este semnul frumuseții, pâinea de casă înseamnă bunătate, creionul este purtător de pricepere la calcule, păhărelul nu era deloc dorit, semnul lui fiind dragostea pentru chefuri cu prietenii, un fir de busuioc te arată drăgăstos, săpunul te laudă că iubești curățenia, dar este și amenințător, niște fire colorate rostesc în graiul lor despre cât de pricepută este fata la cusături/împletituri, dar și cât de complicată este viața cu ale ei drumuri și poteci, cartea zice că o să fii o persoană învățată, grâul este semnul bogăției, un colț de cărămidă sau o piatră ar spune despre priceperea în zidărie, dar și despre bucuria că-ți vei întemeia curând căminul, o sfoară înnodată este însăși viața, nuiaua înseamnă o persoană ironică, chiar agresivă, floarea de ghiveci:cercelușul, mușcata, garofița arată un suflet iubitor, un bulgare de pământ este semnul că te vei însoți cu o persoană înstărită, cărbunele nu prea era dorit, pentru că anunță o persoană smolită la obraz; nici pieptenele, pentru că vei avea parte de cineva antipatic, gunoiul este semnul leneviei, banii înseamnă câștig, o carte de joc te avertizează că viitorul soț ar avea pasiuni nedorite, mătasea de porumb este imaginea cosiței blonde, un fluier era semn bun- dragoste pentru joc și bucurie, un degetar anunță meserii bănoase: cusut, cojocărit, năvădit, țesut croitorie, câteva fire de mătură sunt semn că vei avea parte de o persoană de casă.

Or fi fost chiar mai multe obiecte, asta nu mai știu...

Sub fiecare ulcică, gazda ascunsese, cu grijă, câte trei lucrușoare, sucite de nu mai știu câte ori, ca să nu se iște vorbe.

Să iasă un cât mai fidel portret al celui sau celei cu care te vei însoți.

La miezul nopții, lămpile s-au stins, doar în sobă, focul pâlpâia în jocuri stranii, amăgitoare.

În cerc însuflețit, așteaptă ulcelele. Tăcuți, cu ochii închiși, invitații își culeg norocul, fiecare, devenit o ficțiune, separat parcă de propria-i ființă, își ascultă posibila poveste, fără supărare, doar a venit acolo de bunăvoie...și când ultima ulcică își va fi spus povestea, s-a aprins o lampă, gazda a plecat la culcare, lăsându-i pe tineri să petreacă, până către dimineață, cu gogoși calde, floricele de porumb,vin fiert.

La plecare, fiecare și va lua ulcica.

Să nu-i fugă norocul.

Undeva, în suflet, ninge cu duioase aduceri- aminte.

despre bunici și nepoți sau invers

Ne cunoscuserăm într-o altă excursie, așa că, în avion- călătoream spre Copenhaga-  am  vorbit  despre  tot felul de chestii.  Cel mai mult, despre nepoți, de  bună seamă.

 Doamna-  fost  procuror în  capitală- avea o fată jurist, care, la rându-i avea  un băiat. Elev în clasa a  VIII-a. 

 Buni  făcea naveta , zilnic, din   Drumul Taberei  în partea cealaltă a orașului, să-l aștepte pe  „nepoțel„, la prânz, cu mâncarea  caldă.  Se mai ciondăneau ei, motivul- lecțiile,mai ales. Și telefoanele. Dar se acceptau.

Într-o zi, nepotul, în vreme ce  buni  așternea frumos  masa,  îi  spune doamnei  că la școală i  s-au dat spre lectură câteva capitole  din „  Baltagul”.  Era  în vremea când Sadoveanu  se afla la mare  căutare,

  Buni a  fost extrem de fericită! 

 Avea cartea în bibliotecă de când fiica ei fusese elevă, dar  bucuroasă că nepotul vrea să citească, a mers degrabă și a cumpărat romanul cu  miros de tuș.

 La prânzul următor, s-a și prezentat în fața viitorului „lector„. Acesta s-a uitat la carte, s-a uitat și la  bunica radiind de fericire:

-Hai, mă buni, că ești culmea!!  

Culmea! 

Ți-am spus că este  vorba DOAR despre  câteva capitole. 

 Și tu vii  cu cartea întreagă...las-o dracului de treabă.

p.s. o fi de râs, o fi de plâns?

Crăciunul!

Fie ca Sfintele Sărbători să ne aducă Pace, înțelegere, compasiune, sănătate și bucurii!
 💖

în stol de gânduri, iarna

Cum, din fel și fel de motive,astă noapte somnul a întârziat să vină la timp, gândul  mi-a fugit, ca de multe alte ori, la locul atât de drag mie, la satul cu ulițele lui tot mai pustii  toamna și iarna, așa cum îmi spune o verișoară, la casa părintească...

Revăd  cu ochii minții și ai sufletului fragmente din seri cu povești  spuse în aromă de gutui coapte și de  ceai în care mama  punea laolaltă toate plantele adunate de cu vară, flori de tei, frunze de gutui, mușețel,rotunde  boabe de busuioc. 
 Îmi place, deși mereu  mă înfioară, să-mi amintesc o seară, pentru că doar într-o seară de iarnă, tata, provocat de maica Fănica, mama lui,spre surprinderea mamei și a mea ( fratele meu fiind ceva mai mic nu prea cred  că a fost atent la firul poveștii, poate chiar dormea),  a trebuit  să-și deconspire cea mai halucinantă aventură.   Era înainte să fi plecat în armată, să fi avut el vreo 18/ 19 ani.
   Blond,puternic, frumos,  cu ochi albaștri și păr  ondulat, avea mai multe mândruțe. Una, însă, îi cam da bătăi de cap.  Locuia  într-un  sat ceva mai depărtat, Satul Nou. 
 Tânărul îndrăgostit bătea ceva cale seară de seară, dus/ întors.  Nici  vorbă de biciclete  în sat. Luna  nu ținea  totdeauna seama că tânărul trecea și pe lângă cimitir. 
Se zvonise că drăguța lui nu i-ar fi fost chiar credincioasă și că, de îndată ce  el pleca spre casă, ea se mai vedea  și cu altul.
  A întrebat-o tata dacă  vorbele sunt adevărate, ea a negat, de  bună seamă, așa că flăcăul, ca să se lămurească, într-o  noapte fără lună,a stat planton la câteva case, l-a observat  bine pe concurent, apoi a plecat  repede către  locul pregătit.
S-a ascuns după poarta bisericii. 
 Planul și-l pregătise cu vreo câteva zile înainte, adică descoperise chiar lângă gardul cimitirului o criptă cu capac de fier. L-a încercat, ușa respectivă a cedat, așa că  a tras-o  doar puțin cât  să nu fie observată în timpul zilei.
A așteptat ceva timp...satul era pustiu. Tăcere  totală. 
 Dinspre Ungureni,un alt tânăr venea fluierând. Vesel, nevoie mare!
 Nici nu a avut săracul de el timp  să scoată vreo vorbă, că un altul, tata adică, i-a sărit în spate, l-a prins de mâini- era  mult mai vânjos, se lăuda povestindu-ne, mama și eu înghețaserăm de frică, doar maica  Fănica, știind povestea, ridica o sprânceană, învârtind fusul  de tors. 
  O fi țipat  bietul flăcău, cine să-l audă  în miez de noapte, tata a fost neînduplecat, l-a  dus  la cripta  pregătită , a tras  capacul, care  a răspuns și el de frică.
Acolo l-a așezat rapid pe îndrăgostitul mai mult mort decât viu, lăsându-i doar o fâșie de libertate cât să primească aer de afară.
L-au salvat  către dimineață câțiva consăteni care, în drum către câmp pentru coasă, auzind  țipetele, l-au scos, speriați și ei,crucindu-se la auzul întâmplării.
Făptașul nu a fost descoperit, nu pentru că ar fi purtat  vreo mască, ci doar pentru că noaptea fusese neagră ca smoala .

  Neobosită, seara își cernea cursul, eu îmi priveam uimită tatăl, încercând să  înțeleg că  toate poveștile pe care le citeam vor fi avut ele câte un sâmbure de adevăr, de îndată ce  chiar în odaia  noastră mirosind a fructe și a ceai, bunica,mama și eu fuseserăm martore  la cea mai  incredibilă istorisire.

Este iarnă fără zăpadă, părinții și bunica  nu mai sunt de ani mulți,fetița speriată de atunci este  ea însăși ”buni”.
 Amintirile se aștern și se torc, cum  ușor sfârâia, în seara aceea poleită,caierul maichii  Fănica.😘

Copilul

 În niște vremuri extrem de agitate, pe care le trăim, se nasc, totuși, mulți copii.

Lumea asta o fi conștientă că aceste suflete au nevoie, înainte de acoperiș deasupra capului, de mama și de tata?

Complicat.

În viața mea de profesoară- dirigintă, am întâlnit nenumărate "cazuri "de copii aflați în situații dure de tot; toate aveau ceva comun: absența din viața lor a unuia dintre părinți sau chiar a ambilor .

În clasa a V-a, D.Z.a participat cu rezultate bune la Olimpiadă.

Treptat, s- a delăsat; mânca mult, chiar și în timpul orelor, se îngrășase, copiii îl porecleau" gogoașă ".

Devenea tot mai înstrăinat.

I- am chemat la școală pe părinții lui; erau într- un divorț oribil.

Nu ne- am putut înțelege.

Copilul nu locuia cu niciunul dintre ei.

Dormea în pat cu bunica maternă.

Fără să mă privească, mi- a încredințat" taina" nefericirii sale: într- o dimineață, descoperise alături trupul fără viață al bunicii.

de (ne)-ar fi bine!

 Fotografia nu-mi aparține;

la vremea când citeam la lumina lămpii nr. 11, nici prin minte nu-mi trecea că va veni o vreme când o să-mi fie foarte dor de lumina ei caldă... și de perdeluțele brodate de mâna pricepută a mamei.

În perioada asta din an, copilă fiind, adoram venirea serii, când , liniștiți după agitația zilei, ai casei dormeau.

Era timpul meu de lectură, de ”eu cu mine„.

Acum, nu-mi lipsește nicicum timpul, îmi lipsește blândețea casei părintești, mi-e dor de tot și de toate!

Mi-e dor de cumsecădenie, de tihna pe care mi-o confereau paginile cărților citite, jinduiesc după clipele când fiecare mergea drept, înțelept, fără ură, fără grandomanie.

De ce spun, de ce simt așa?

În dimineața asta, voiam să lămuresc ceva, la o primărie sătească.

Să vorbesc cu primarul comunității de care, vreau, nu vreau, aparțin.

Câte minciuni, ce fofileală... ”este plecat/ reveniți mai târziu, nu eu stabilesc ” etc.

Să mai crezi că ei, acești funcționari îmbuibați , sunt în slujba cetățeanului onest,că înțeleg ceva din câte se întâmplă?

Aiurea!