joi, 27 martie 2025

”Până la capătul pământului”, de David Grossman


„Ce am făcut?

L-am dus pe Ofer la război.
Eu însămi l-am condus la  război.
Și dacă se va întâmpla ceva?
Dacă asta a fost ultima dată când l-am atins?
Cum, la sfârșit, când l-am sărutat, i-am  atins obrazul în locul acela delicat în care nu-i crește barba...
Eu l-am dus acolo, nu l-am oprit, nici măcar nu am încercat..”/ pagina 138.


 „Până la capătul pământului„ este o carte care doare;  ea însăși pare o  profundă rană de suflet.
Istorie, iubire, război, prietenie, căsătorie,  maternitate, divorț, afecțiune, seducție, revoltă, apăsare, abandon, putere interioară, vindecare,cunoaștere- toate pătrund în viețile nu doar a  trei  israeliți, doi bărbați și o femeie(un fel de triunghi amoros, s-ar spune  simplu, pentru că ei o iubesc, și ea îi iubește), ca eroi principali ai romanului, ci și  prin viețile și conștiințele a doi copii- soldați mai apoi- ei înșiși , ca rezultat aI unei iubiri  imposibile, ai putea zice.
O sferă-  războiul-în interiorul ei, se  consumă viața cu  posibile și imposibile trăiri.


Am cumpărat cartea absolut la întâmplare; deși numără 740 de pagini, scris mărunt de tot; am pornit lectura încet, încet. 
M-a captivat de la început, de aceea,  am prelungit starea de implicare într-o lume pe care o știam, întrucâtva, de la televizor, din diverse lecturi.
 Se adăugase  și o experiență  specială, pe care am trăit-o într-o excursie în Israel,  în 2018,când am trecut pe  lângă grupuri de tineri care  făceau exerciții de luptă,iar seara, din hotelul în care locuiam ,  auzeam împușcături  nu prea departe.
Citind, m-am afundat cum  spune autorul, în„legământul amar  al cunoașterii„unei lumi  sfâșiate de acest cumplit flagel, războiul.
Personajul principal al romanului  este Ora, un fel de alter ego feminin, o ipostază modernă a Annei Karenina,  aș putea zice, un fir luminos și întortocheat, de o frumusețe interioară deosebită. Parcă nimic din ce face ea  nu  se anticipează, nu pare simplu.
Ea și cei doi  prieteni, Ilan și Avram, foști colegi de clasă, se  cunosc în spitalul în care au ajuns răniți  de exploziile care sfârtecaseră  orașul.
Trec anii, fiecare are drumul său, ea urmează  Sociologia, ei  sunt tot mai apropiați, războiul tot mai crâncen, iubirea și prietenia nu cunosc granițe   , nici opreliști,  chiar dacă  nimic nu ar anunța  că va fi bine.
  Două nume de   tineri , tragere la sorți, Ora  îl alege pe Ilan, devine mamă , cunoaște abandonul la care o supune bărbatul iubit, tatăl copilului ei.

Nu voi  vorbi despre  dramele și zbuciumul acestor  vieți, pe care războiul,mașinăria care distruge nu doar orașe și sate, ci mutilează suflete, destine, pisează speranțe.Toate acestea  sunt firele  care  o țin în viață pe femeia războinică  fără armă. Prin ea,  autorul leagă un trecut răscolitor și un prezent amenințător, cu fiecare pagină, dezvoltând  cunoașterea umană, ”cea mai rea dintre lumile posibile”.
Poate  că întrebi ce poate fi captivant într-o carte  despre război, ce se poate povesti în câteva sute de pagini?
Totul este captivant.
 După  divorț, când  Ilan și Adam, care își terminase stagiul militar,pleacă să cunoască lumea, Ora, cu rucsacul în spate,  fuge în nordul țării, nu singură, îl ia cu sine, dintr-o existență mizeră, pe bărbatul trecut printr-un prizonierat infernal, recuperat cu ajutorul prietenilor, Ora și Ilan,  tatăl lui Ofer, fiu plecat de  bunăvoie într-o acțiune periculoasă.
 Ora și Avram,  un cuplu paradoxal, urcă și coboară ca-ntr-un carusel, se opresc în locuri total necunoscute, nu au telefon, nu ascultă radio, bărbatul  trecut printr-un prizonierat  îngrozitor neștiind  multă vremede ce  trebuie să o însoțească pe  mama  fiului său, pe care nu l-a văzut niciodată.
Excursie fără țintă.
Poate instinctul că  povestindu-i lui Avram, pe  bucățele, viața ei și a fiului lor,bărbatul ar putea să o  ocrotească, în Golgota ei  fizică și sufletească.
Iar ei, alături, l-ar putea feri  pe tânăr de  moarte.

 În fraze lungi(  am vrut   la un moment dat să număr propozițiile- peste douăzeci), concepute perfect, traiectoriile celor doi sunt o istorie în mers. Trecut, prezent, amintiri vii dureroase, altele duioase, despre  copiii ce deschid ochii într-o lume  răscolită de război.
 Ora  a intrat în acest carusel, pentru că nu suportă să-și aștepte  acasă fiul-soldat, plecat în misiune..
David Grossman, cunoscut  și pentru  comentariile lui  documentate despre războiul  dintre Israel și Palestina, începe această carte sperând că-l  va proteja pe fiul său cel mic de oroare.
Realitatea  va fi alta.
  Ora, personajul feminin, se dăruiește pe sine, realitatea este mult mai dură decât simțirea.
Trebuie să citești cartea! 
 ( o găsești și pe internet)
Te  va  căli, te  va  îmbogăți în cunoașterea lumii de astăzi.
” Cât de subțire este scoarța pământului.”

marți, 25 martie 2025

A vedea ascultând cu sufletul

   povești pentru prieteni         


 Mers în căruță. O singură dată cu motocicleta. Adevărată Odisee! Surorile bunicului, Rada și Maria, se măritaseră în Corbii Ciungi. Talițu și măicuța  mă luau cu ei la nunți, botezuri, cumetrii, neamul era mare... Plecam în zori, să nu ne prindă
soarele. Din culcușul meu, pregătit grijuliu de bunica,
ascultam uimită zvonuri, copite de cai, cocoși rătăciți, greieri și păsări, frunze în șoapte de vânt. Licăreau plăpând pe cer ultimele stele. Drumul tăia câteva câmpuri lungi, se arcuia pe sub poale de pădure. Nu îndrăzneam să le spun bunicilor că aș vrea să culeg frăguțe și mure, amânam de fiecare dată.

Dacă vii dinspre București, fă un mic ocol în stânga, printre șirurile de plopi răzleți, iviți între pâlcuri de albăstrele, și lasă autostrada să-și ducă spre nord fuga ei disperată. Casele  se țin una de alta. Sat bogat, liniștit, primăria, școala, biserica, farmacia, o simigerie, poliția, toate  și-au dat mâna. De când mă știu. Parfum de liliac primăvara târziu,  bujori, trandafiri și crizanteme în tot anul. Din belșug, în toate grădinițele din fața caselor ! Iarna e mai greu, cade multă zăpadă. Lași satul cu treburile lui, de dimineața până în  toiul nopții,  și cobori. Pe malul lacului era târgul de vineri...  Pământ bătătorit  de ani și de pași. Parcă a fost ieri... o lume în  mers rotitor: cojocari, croitori, cizmari, pricepuți vânzători chemându-și clienții, străini  și localnici, tineri și vârstnici, fețe și  brațe, voci potolite în murmur neclar. Astăzi locul și-a uitat  vânzoleala. Treci câmpul, drumul este bun, primarul a turnat asfalt, altfel își rupea frumusețe de mașină, este și băiat bun, zice fosta mea colegă de școală.
Stai doar o clipă, trebuie să simți tihna amiezii privind lumea de sus. Podul, gigantică mână între sate! Noaptea, doamne!, să-l vezi noaptea, sub puzderia de stele!, dedesubt benzile autostrăzii șerpuind printre câmpuri, în spate pădurea, în față, doar ghicit printre arbori în verde, satul.



 Ungureni! Tata zicea că primii localnici veniseră din Ardeal cu cine știe ce treburi. Unguri li s-a zis. S-au așezat aici, s-au însurat și neamul  lor a tot crescut. Când mergeam eu  la școală, satul avea alt nume. În celălalt capăt,  era o moară străjuită de mulți peri, venea lumea din satele învecinate, îi ascultam vrăjită pufăitul cadențat fie vară, fie iarnă. Fundu Părului. După o vreme, satul a primit numele unui Domn care va fi trecut Argeșul cu pandurii lui: Tudor Vladimirescu. Tata nu mai este de mult, în sat sunt  peste o sută  de văduve, da este un sat văduvit, cine să-mi mai povestească de unde au venit atâtea nume, femeile nu-și bat capul cu treburi de astea. Eu, mereu în grabă, ca și cum mi-aș fi rătăcit calea. Lumea pleacă, vine, bătrânii au luat cu ei poveștile, tinerii au alte treburi. Risipite între Neajlov și Argeș, satele  își duc  zilele și nopțile, an după an, în marea, mereu neobosita curgere a vremii.

În joc de văpăi scurte, încălzind cămăruța, noaptea părea fără sfârșit. Pentru mătușa,  nu era ceva nou. Doar că acum avea cu cine să-și împartă gândurile. Întâi, am jucat tabinet, pasiunea ei. Am lăsat-o să bată, îi place să-i spui că este cea mai tare! Cândva era... Am ajuns și la lucruri mai serioase. Eu întreb, ea își tot întoarce amintirile de pe o parte pe alta. Și eu, și ea știam câte ceva.

Eu, de la tata, ea, din auzite.
I-am promis că n-o să las poveștile să se risipească. Satele noastre sunt adunate. Le separă cele două râuri. Nu este de mirare că sunt foarte vechi. Oamenii au fost atrași de luncile prielnice.L-am văzut într-o vară, eram copil. I se spune Vadu' Stanchii. Sărăcuț sat, case risipite, micuțe. Curți strâmte. Cum a putut fiecare. Drum de țară. Praf și pietre. Se zice că demult, un mare domn, tata zicea că ar fi vorba de Vlad Țepeș, ar fi trecut într-o noapte smolită și ploioasă, pe la hanul aruncat pe spinarea unui dâmb. Crâșmărița - frumoasă foc! Ca toate crâșmărițele! Pentru că vinul era dulce și mersul Stanchii amețitor, domnul a mai trecut și-n alte nopți. I-a cerut femeii să-l aștepte. Credincioasă. Seară de seară.
Cu lampa aprinsă. Într-o noapte de toamnă lipicioasă, întunecată de nu se mai vedea nici coșul hanului, s-a auzit tropot de cal strunit. Nemâncat și obosit, Domnul a bătut în geam. Căuta odihnă în braţele gazdei. Femeia își uitase promisiunea. Hanul era plin de drumeți. Și-au plătit scump plăcerea de a bea vin la Vadu’ Stanchii. Le-au fost tăiate brațele. De la coate. Și aruncate corbilor. În toate părțile. 

De atunci, două sate vecine se numesc Corbii Ciungi. Și Corbii Mari...

sâmbătă, 22 martie 2025

ca un fel de joc


Poate că reflectând ( n-ar fi rău  să dai răspunsuri) asupra  întrebărilor din  Chestionarul lui Proust, la care el a răspuns când  avea 20 de ani, devenind chiar de atunci celebru, ne  reîntoarcem  către acea parte din  noi, din care  doar rareori   lăsăm să  se ivească  bucățele de suflet.

  Să ne amintim, cu nostalgie și, de ce nu, cu oarecare umor, de tăinuitele „oracole ”din anii de liceu.

Chestionarul lui Proust

Principala mea trăsătură.hărnicia ( cred)

2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat( ar fi mai multe):onoarea, cultura, tandrețea

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie:naturalețea

4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei:sinceritatea

5. Principalul meu defect:exigența( poate exagerată, nu doar în legătură cu alții)

6. Îndeletnicirea mea preferată-:cititul și călătoriile.

7. Fericirea pe care mi-o visez-:să fiu  mereu cu  familia mea

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: să devin povara  cuiva

9. Locul unde aş vrea să trăiesc:casa părintească

10. Culoarea mea preferat:verde

11. Floarea care-mi place:frezia, mărgăritărelul

12. Pasărea mea preferată: puișorii de  găină

13. Prozatorii mei preferaţi:García Márquez, Balzac, Hugo, Stendhal, Marin Preda, Cronin, Haruki Murakami, David Grossman ( de ceva vreme).

14. Poeţii mei preferaţi:Eminescu,  Arghezi, Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Augustin Doinaș, Serghei Esenin, Alexandru Philippide,Baudelaire, Radu Stanca, Ion Pillat

15. Eroii mei preferaţi din literatură:Jean  Valjean.doctorul  Harvey  Leith ( Gran Canaria)



16. Eroinele mele preferate din literatură  ( am rămas constantă copilăriei și adolescenței: Lizuca, Otilia, Anna Karenina, Adela, Cosette.
.
17. Compozitorii mei preferaţi : Schubert,Ceaikovski,Mozart, Sostakovici, Enescu.

18. Pictorii mei preferaţi:Leonardo da  Vinci, Monet,Van  Gogh

19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală: tata, fiii și nepoții mei, fostul meu profesor de Limba română din gimnaziu.

20. Ce urăsc cel mai mult:minciuna

21. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere: diplomația

22. Cum aş vrea să mor:liniștită

23. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă:naivitatea,credulitatea

24. Deviza mea: păstrează stropul de optimism!

joi, 20 martie 2025

ca niște sărbători tainice

Îți ies în cale, mângâindu-ți privirea și sufletul. Răsar unde nu te-ai aștepta, în vârf de munte, pe culmi înverzite, în margine de râu, pe câmpuri nesfârșite, sub poale de pădure.
Culori, mărimi, forme, respectând legi ale unei geometrii încă neinventate !
Pe la  noi, iarna  nu și-a pus  chiar toate cojoacele  la uscat, dar, îndrăzneți, ghioceii  și-au scos de câteva săptămâni căpșoarele cu  strălucitori clopoței, în ritm doar de ei știut.
Aseară, cineva  mi-a dăruit  o „chită „de brebenei. 
  Îi  știi?
 Ai cules vreodată?
  Nu prea departe de  satul meu,Ungur
eni, de cum da  colțul ierbii,pădurea Pintenoaica ne chema vrăjindu-ne  cu  farmecul ei vălurit.
 În  duminicile  călduțe ale primăverii  alergam cu  câteva prietene ( despre vreo două nu mai știu nimic, de câțiva ani), să culegem floricele:micșunele cu parfum amețitor, viorele fragile, brebenei ca niște flăcăi cu căciuli frumos colorate.
Cu puțin noroc,  găseam și  răzlețe  firicele de mărgăritar. Sau, bine ascuns printre  frunze uscate și ierburi, rodul- pământului.
Florile pădurii-miraj amețitor, ce fură nemurirea clipei!

Cu fiecare primăvară, deși  mă tooot îndepărtez, fizic, de copilăria cu  flori în chite, o simt pulsând  într-un fel  tainic, în suflet!

sâmbătă, 15 martie 2025

Copiii nu rămân pentru totdeauna copii


 ”Doctore, copilul meu  a împlinit de curând 14 ani; de câtăva vreme nu-l mai înțeleg: se îndepărtează de mine, se înstrăinează complet. Niciodată nu mi-a dat atâta bătaie de cap, dacă ați ști câte nopți albe petrec din cauza lui!
Ajutați-mă!
Ce trebuie să fac?„
Jean Rousselet, „ Adolescentul, acest necunoscut”



Aseară, am  văzut, pe Netflix, un mini-serial” Adolescence”.
Un film  dur, dar limpede  ca mesaj  și teme, care, în opinia mea de  profesoară ( dedicată meseriei, așa  cum  au fost și, desigur, sunt mulți educatori în țara asta), ar trebui urmărit, cu atenție, atât de către adulți- părinți și profesori- cât și de  către copii.
Rămânem buimaci în fața atâtor  întâmplări  tulburătoare care  sfârtecă țara în lung și în lat- unele  transformându-se în atitudini/ mod de  viață etc. 
Se dau sancțiuni. 
 Și ce dacă?  flagelul rămâne, s-a cuibărit în  sânul societății, crește...
Dacă analizezi  atent lucrurile, ajungi tot la Educație.
 Hrana  spirituală și intelectuală cea de toate zilele.
Nu prea mai sunt ”la curent” cu  pregătirea  pedagogică și metodică a  studenților  care  vor să devină profesori.
Mă întorc, însă,  cu toată recunoștința  către părinții și bunicii mei- educatori din lumea  harnică a satului!
 Și nu-i uit- cum i-aș putea uita- pe  toți profesorii mei, din toți anii de școală și chiar  de  după aceea!
Păstrez  cu  un fel de evlavie  neexagerată  cursuri și cărți din anii studenției, m-am întors la ele, ori de câte ori am fost  în impas  ca mamă, profesoară, bunică..
Copilul este  ca un aluat!
Forma în care este el turnat se tot modifică, societatea este  tot mai  complexă, tentaculele unei lumi, mai mult virtuală decât reală, prind  cu repeziciune prada.
Așa  că ”tactica struțului” înseamnă o pedagogie  rudimentară, dăunătoare.

joi, 13 martie 2025

în V


marți, 11 martie 2025

florile aduc speranța!

 Îți scaldă sufletul și ochii, de cum dă colțul ierbii. Cineva le risipește generos  peste tot, la margine de drum, prin lanuri, zăvoaie, păduri. 

Unele cresc și pe stânci, înving arșița, ploile și vântul.
Eternă seducție a vieții, umbreluțe pentru cele mai frumoase culori și  parfumuri!
 Vorbesc în graiul lor fără cuvinte.
  Își adună filozofia vieții întrecându-se  în arome și mii de  nuanțe. Pâlpâiri în  stropi de gânduri.
 Miracole ascunse printre petale împrumutate din brâul curcubeului!

sâmbătă, 8 martie 2025

Îmi aduc aminte

 „Anume-a fost aleasă această zi,

Ca semn de mare cinste adus femeii,

Când  crângurile prind a înverzi

Și își arată cupa ghioceii!”


Știu versurile astea din clasa a  II-a. 
Făceau parte dintr-o poezie,pentru care am  fost premiată la  un concurs interșcolar de recitări, organizat la  Casa de  cultură  din Titu -Târg! 
Nu mai știu autorul, nu-mi amintesc  nici titlul...
   Retrăiesc doar emoția, clipa, bucuria  de a fi copilul unei mame iubitoare, căreia  ii aduceam recunoștința curată !
 Pe atunci, credeam că  mereu copiii vor fi copii fără griji ,mamele  vor rămâne  totdeauna  mame tinere, bune și  frumoase.
  După niște ani, care depășesc  serios jumătate de secol, fetița sfioasă, venită din satul ei  de pe malul Argeșului,este ea însăși o ”buni” grijulie, o mamă mereu iubitoare.
  Să ne fie viața, câtă va mai fi, liniștită, cu sănătate!
  Iar  bărbații- mai  mari ai lumii- să  nu uite  că au și mame, soții și copii, pentru care  viața- a  noastră a tuturor- este un Dar de la  Dumnezeu!
Toți  avem dreptul la o viață lipsită de amenințări!
La mulți ani, Doamnelor!

vineri, 7 martie 2025

stăpână pe amintiri


 povești adevărate pentru prieteni