despre...de toate, la întâmplare

povești reale, pentru prieteni.

Apreciez orice fel de muncă, chestia este  să fie corectă, adică, dacă te-ai angajat  să  realizezi ceva, ceri bani, atât cât crezi tu  că ți se cuvin, stabilești data/ ora, procedează ca atare.  
Să fie mulțumite ambele părți, nu-i așa?

Pe vremuri, când ceva nu  funcționa  cum ar fi trebuit, dacă era vorba despre relația ta cu o instituție a statului, cereai o audiență undeva, mai sus. 
Era un tip, sper să nu greșesc,Alexandru, la partid.  Nu mai știu ce rang purta, oricum, într-o situație, după ce luasem concursul pentru  ocuparea unei catedre în oraș, dar mă trezisem suplinitoare după câteva luni, m-am înscris  la acel personaj în audiență...anticameră  fără scaune, bineînțeles, pentru că nu te duceai la odihnă, birou  foarte elegant, el, grizonant ( nu  este rău  nici „grizonat”, zice  DOOOM),  costum impecabil, atmosferă relaxantă.

Zice:”aveți 3 minute să  spuneți  pentru  ce problemă  ați venit”.
 Am crezut că leșin. 
 Am plecat, fără să aștept să treacă minutele. 
   Tot la partid, dar, în altă clădire, cam tot în aceeași  perioadă, pentru că voiam să rezolv situația, am ajuns la o  tovarășă.Blondă, înaltă, frumoasă, mai  în vârstă decât mine,C.S. Fusese informată în legătură cu problema mea, așa  că m-a întâmpinat atât de cordial, că nu-mi venea să cred.
  Îmbrățișându-mă, mai/ mai  să plângă pe umărul meu, mi-a spus  că ceea ce mi se întâmplă este nedrept, dar că nu poate face  nimic,  ministerul  trebuie să rezolve etc...
Mai mult buimacă decât trează, am ieșit în stradă, m-am scuturat  un pic să-mi revin și mi-am zis că nu trebuie să mă dau bătută.
În situația mea, mai erau  câteva colege de meserie. 
Una dintre ele avea tatăl, fost „lucrător  la partid”.  Ne-am adunat noi, era și  domnul de față, am scris un memoriu ( treaba a durat până noaptea târziu).
L-am trimis  ”sus”, la minister. 
După nu știu câtă vreme, a sosit răspunsul:eu și încă o colegă eram primite la Aneta Spornic, ministra.Emoții, stres, așteptare, în sfârșit ne  vine rândul. 

Un birou cât o sală de clasă, covor în care ni s-au afundat  încălțările, perdele elegante, o lustră, ce lustră...
 În capătul biroului ”spaima „ noastră, așezată în fotoliu,deux-pieces cam presant peste pieptul voluminos, buze strânse, sprânceană  ridicată. 

După câteva  minute, am ieșit la fel de amărâte cum  plecaserăm de acasă. 
Ne aștepta tatăl colegei.  I-am povestit  noi tărășenia, de-a fir a păr, că nici nu era cine-știe-ce...Împreună, reveniți acasă, a trebuit  să  mergem la „județ”,  pentru a relata cele petrecute la București.  Purtător de cuvânt-domnul care ne însoțea, fie-i țărâna ușoară! 
Din tot ce-i spuseserăm noi a reținut  ceva:
”-  Tovarășu...( se adresa  omului de la  județeană), domle avea  femeia niște țâțe uite-atât, revărsate, domle pe birou....”.
Mie și colegei  nu ne venea să credem ce auzim, ne-a cuprins  râsul, dar ce râs, mai/ mai să dăm în plâns.
Aveam să-mi rezolv singură problema, abia în anul următor.
Alte emoții, stres, că nici nu mai vorbesc.
Eu, în cabinet la minister, în fața a  doi inspectori extrem  de răi.
B. și B. 
Rețin doar ochelarii lor aproape negri . Și o parte din dialog, în care  nu-mi venea să cred că  puteam fi atât de dârză.
A fost ceva  ce nu credeam că mi se întâmplă. 
 Dar am reușit.

De câteva săptămâni, traversez fel și fel de probleme. 
Nu au legătură cu profesia pe care  n-o mai practic.Fac parte  din existența mea de  cetățean. 
Nu-mi place să vorbesc despre pensie ( am o stare aiurea de tot, când vine  vorba despre orice situație care are legătură cu  statutul de pensionar), așa că nu intru în detalii.
Chestiunea este că, acum, pentru a rezolva orice problemă, îmi trebuie mai  multă energie decât în  tinerețe, tot atâta calm,mulți bani, de fiecare dată, absolut peste tot.
Nu-mi place tristețea- nici a mea, nici a celor din jur.
Și, cu toate astea, când  mă ”lovesc „de personaje obraznice, neserioase, lipsite de  bun-simț,  arogante,simt cum calitatea  vieții mele îmi strivește cu bocancii  bucuria aceea  măruntă pe care aș vrea să o trăiesc în liniște. 
Pentru că este doar a mea!

p.s. va fi a  treia seară de joi, din lună, când nu  pot merge la concertul Filarmonicii Pitesti, deși, stagiune de stagiune, de vreo 10 ani, mi-am cumpărat abonament,indiferent de costul acestuia 
Motivul? în locul concertelor  simfonice, se  susțin  seri de muzică rock etc, la care abonamentele nu sunt valabile.