Un basm fără formulă finală

povești pentru prieteni.

Știi cum se spune: dacă vrei să  afli pulsul unui oraș,  uită-te în ochii femeilor.
 Să citești atent.

Cum celor mai multe turcoaice  li se zăresc de sub voaluri doar ochii, ai crede că pentru toate viața are același curs adumbrit

„Cine este departe de ochi este departe și de inimă”, zice un proverb turcesc.

Toate prietenele mele l-au urmărit, fascinate, la televizor  fără vreo întrerupere, pe Magnificul Suleiman și aproape  toate au fost cel puțin o dată în Turcia,
Cred că  lipsa mea de interes pentru acest colț de  Europă, alungit în Asia,  are legătură cu ceea ce am învățat în școală la istorie, ți, mai mult ca sigur, se leagă de mesajele  poemelor pe care, an de an, le-am  tot fărâmițat cu elevii mei.
În paranteză fie spus, cred că  unii dintre ei și le amintesc și acum.

Cum spuneam, greu m-am lăsat convinsă  să plec într-o excursie  la Istanbul. 

O excursie de doar cinci zile, cu suficiente obiective în
 program: o croazieră pe Marea Marmara, ~Catedrala Sfânta Sofia~, ~Moscheea Albastră~, `~Hipodromul`,Palatul Topkapi~; bazilica Cisterna, Dolmanbahce Palace și   nu putea lipsi, categoric, Suleimanie Camii~.

Istanbulul ne-a întâmpinat cam cețos, burnița când am pornit în prima plimbare. Treptat, soarele și-a scos degetele, apoi și-a arătat fața roșcovană.

M-au cucerit imediat străduțele pietruite, pe care furnicarul de  pași și de  glasuri  se pierde printre  sutele de  buticuri, de unde cineva te cheamă să cumperi. 

Se vinde orice:  peste, ceai,  înghețată, rahat ( toata lumea  știe că  mama lui este Turcia), porumb copt/fiert, aur, argint, ciorapi, blugi, pepeni, alune coapte,  fistic, suc,  chebab, ceai- cel mai  gustos din cate am gustat vreodată-, poșete, sandale, covrigi, măsline, sarailii,  halva, șaluri, bluze, 

șalvari, coronițe, mirodenii, brânzeturi, magneți, prosoape, agrafe, papuci,narghilele. (am cumparat una foarte frumoasă).

Se vinde și se cumpară oriunde. 

Oricum. 

În magazine înghesuite, ca abia ai loc să te miști un picuț.

 La tarabe, pe jos, pe  marginea străzii..tramvaiul trece cam la o palmă/două de multe ferestre.

Bonuri fiscale? pe ici, pe colo..

Tocmeala face parte din  ritualul cumpărăturilor. 

Primul preț te sperie, urmează  discuții, el, turcul , își lovește fruntea, nu-i vine să creadă că îndrăznești să  spui alt pret...dacă  intri în joc , cu greu scapi fără sa cumperi ceva.

După cum ai noroc.

Altfel, vânzătorii sunt foarte simpatici.(nu am văzut turcoaice  vânzătoare) 

 Îmi spunea cineva că, dacă în societate, pe stradă, femeia este  în spate , acasă, se schimbă treaba: ea este șefă.

Se vede treaba că  în spatele a ceea ce se mișcă  neobosit ,  din zori ( la cinci fix, se transmite slujba) până noaptea târziu- să nu uităm că Istanbulul numără 18 milioane de locuitori- exista o administrație foarte serioasă. 

 La miezul zilei este mare dezordine, chiar mizerie, peste tot. Dimineața, străzile sunt ca-n palmă.

 Și tot așa..

Să-ți povestesc câte bogăție există în palatele văzute?numai în Dolmabahce ar fi 95 kg de aur..

Să-ți spun despre cât de sinistră am simțit că trebuie să fi fost viața femeilor din harem?

cîte sute de tipuri de nestemate sunt în sala trezoreriei? cât de bogat ornamentate  sunt sălile palatelor, ca să arate că sultanii erau foarte puternici, când, de fapt, ei erau faliti?

Da, putem povesti multe . 

Și mult. 

Să nu uit- în sala armelor, din Topkapi,  între atâtea  săbii, iatagane  dichisite cu aur și pietre prețioase, că nu le poți număra, pe un perete, se află și sabia lui Ștefan cel Mare. 

O bucată de fier ascuțit. 

Nu ai voie să fotografiezi, mi-ar fi plăcut să  vezi diferența..

ei, și??eu mă întrebam de ce a ajuns acolo..între timp, am reușit să o ~imprumut~de la cineva , care, la randu-i , a obtinut-o păcălind  strajnicia pazei).
Ce mi-a plăcut mie cel mai mult  în aceasta odisee?

Croazieră pe Marmara!

Realitate si vis, albastru si pescăruși, povești, moschei,  turle, trandafiri roșii- cel mai frumos roșu pe care l-am văzut vreodată- piețe și străzi, palate și grădini,  lume într-un mereu  viu du-te/vino.
 În clipocitul apei.

 Și serile! vreo trei la număr- două , prima și ultima, într-un restaurant pe malul Mării Marmara Mii de lumini, cerul  nesfarsit de albastru, uite acum îmi dau seama că nu am văzut deloc  luna , zeci de pescari, lăudându-se cu prada pândită toată amiaza, muzică tristă, prea tragică, un fel de chemare a depărtării, lume de prin diverse colțuri ale Europei..

O plimbare cu metroul! trecerea din Europa în Asia, pe sub apă, o singură statie, ne-a explicat o româncă stabilită în Istanbul de vreo douăzeci de ani..

Văzut în lumina candelabrelor, țărmul asiatic are ceva din  legendele citite în copilărie, ceva care amintește care  ar fi  fost  originea așezării, numite pe rând: Simbol, Istanbul, Istanbul,  Bizanț, Constantinopol, Istanbul.

 Legenda despre Zeus și primul sau cal, Byzantion.

sau

Istanbul .

Un oraș înființat, cum spune altă legendă, de către regele Byzas, fiul unui semizeu- Semistros Trac, la rându-i, fiul lui Poseidon și al Kerosenei.

Istanbul,un loc despre  care, cum  zice oracolul de la  Delphi, àr trebui să fii orb, să nu-ți dai seama cât de frumos este.

A fost o experiență inedită- nicio țară nu seamănă cu alta, civilizațiile sunt, de fiecare dată altele, acum, însă, a fost chiar altfel. Am ~furat~foarte puțin dintr-o lume în care trecutul și prezentul se află așa, ca pe un covor mișcător- vrajă și realism, poveste și trai aspru, frumusețe și muncă dură,strălucire, ascunzând un trecut mult prea sângeros, aparențe, ascunzișuri, căderi, triumf, desfătări, departe, mult albastru, cu parfum exotic, trandafiri roșii, aur, în cele mai neașteptate forme și împletituri,o lume greu de înțeles.