atâtea culori, milioane de frunze, de aur, aramă, smarald,
dans lent, ce acorduri le vor fi răsunând în urechiușele lor de frunze fără vreo treabă,
unele zburdă, câte una se lasă purtată aiurea,
nu-mi place să le văd așternute pe iarbă.
Și soarele, ce blând, ce cuminte,
cum le împacă pe toate!
Ochiul aleargă,
pădurea clocotește în vâlvătaie de foc,
tăcute spinări colorate cată spre cer,
doar păsări fără țintă rup vraja de miere a zilei.
Departe, în zări,
albi și albaștri, munții stau strajă.
Cât freamăt se adună-ntr-o clipă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu