vineri, 27 ianuarie 2023
luni, 23 ianuarie 2023
e ziua scrisului de mână
Fiecare scrisoare: un mic episod de roman.
Cu ele, prin ele, poți fi sărac sau foarte bogat! ❤
p.s. când ai trimis/ primit ultimul mesaj scris de mână?
vineri, 20 ianuarie 2023
”Ah, un prinț- nu ai probleme”
Un prieten mi-a trimis în pdf cartea  prințului  Harry.
 Tocmai am terminat de citit.
 Poți spune  ce  vrei- este treaba  ta. 
 Opinia mea  este:  nu  batjocori  ceea  ce crezi  că știi, fără să faci un minim efort de a înțelege.
Nimeni nu poate trăi în locul altcuiva, nimeni.
  Te-a întrebat cineva, înainte  de a te  fi adus  pe lume  dacă îți place lumea în  care  vei trăi?
 Că vei fi”rezervă”, prinț sau  cerșetor?
„Îmi amintesc  că mă simțeam amorțit. Îmi amintesc  că  mă strângea fiecare din fiecare parte( tatăl și  Willy). Îmi amintesc  că am păstrat o fracțiune  din  Willy mereu în colțul vederii mele și că am tras o grămadă de putere de acolo. (în spatele  cortegiului  mamei lor )
„O scriitoare pe care mulți britanici o admirau, o autoare
de romane istorice groase care adunau premii literare,
scrisese un eseu despre familia mea, în care spunea că
suntem pur și simplu... panda.
Actuala noastră familie regală nu are difficultățile de
reproducere pe care le au panda, dar atât panda, cât și
persoanele regale sunt scumpe de conservat și neadaptate
la nici un fel de mediu modern. Dar nu sunt ele interesante? Nu sunt
plăcute de privit?
Nu voi uita niciodată eseistul foarte respectat care a scris
în cea mai respectată publicație literară din Marea Britanie
că "moartea timpurie a mamei mele ne-a scutit pe toți de
multă plictiseală". (S-a referit în același eseu la "încercarea
Dianei cu pasajul subteran.") Dar această fisură de panda
mi s-a părut întotdeauna atât de acut perceptivă, cât și de o
barbarie unică. Trăiam într-adevăr într-o grădină zoologică,
dar, în aceeași măsură, știam, ca soldat, că transformarea
oamenilor în animale, în non-oameni, este fiecare prim pas
în maltratarea lor, în distrugerea lor.
Dacă până și un intelectual celebru putea să ne respingă drept animale, ce
speranță pentru omul sau femeia de pe stradă?
I-am oferit terapeutului o privire de ansamblu asupra
modului în care această dezumanizare a avut loc în prima
jumătate a vieții mele. Dar acum, odată cu dezumanizarea lui
Meg, era mult mai multă ură, mai mult vitriol - plus rasism.
I - a m spus ce văzusem, auzisem, fusesem martor, în
ultimele luni. La un moment dat m-am așezat pe canapea, mi-
am strâmbat gâtul ca să văd dacă mă asculta. Avea gura
căscată. Locuitoare dintotdeauna în Marea Britanie, credea că
știe.
Ea nu știa.
La sfârșitul ședinței, i-am cerut părerea profesională:
Ceea ce simt eu este... normal?
Ea a râs. Ce e normal, oricum?
Dar a recunoscut că un lucru era foarte clar: mă aflam în
circumstanțe extrem de neobișnuite.
Crezi că am o personalitate dependentă?
Mai exact, ceea ce am vrut să știu a fost: dacă aș fi avut o
personalitate dependentă, unde aș fi fost acum?
Greu de spus. Ipotetic, știi tu.„/
speranță pentru omul sau femeia de pe stradă?
I-am oferit terapeutului o privire de ansamblu asupra
modului în care această dezumanizare a avut loc în prima
jumătate a vieții mele. Dar acum, odată cu dezumanizarea lui
Meg, era mult mai multă ură, mai mult vitriol - plus rasism.
I - a m spus ce văzusem, auzisem, fusesem martor, în
ultimele luni. La un moment dat m-am așezat pe canapea, mi-
am strâmbat gâtul ca să văd dacă mă asculta. Avea gura
căscată. Locuitoare dintotdeauna în Marea Britanie, credea că
știe.
Ea nu știa.
La sfârșitul ședinței, i-am cerut părerea profesională:
Ceea ce simt eu este... normal?
Ea a râs. Ce e normal, oricum?
Dar a recunoscut că un lucru era foarte clar: mă aflam în
circumstanțe extrem de neobișnuite.
Crezi că am o personalitate dependentă?
Mai exact, ceea ce am vrut să știu a fost: dacă aș fi avut o
personalitate dependentă, unde aș fi fost acum?
Greu de spus. Ipotetic, știi tu.„/
”Când am ajuns la capela St. George, în zgomotul a zeci de
cimpoaie, m-am gândit la toate marile ocazii pe care le-am
trăit sub acel acoperiș.
cimpoaie, m-am gândit la toate marile ocazii pe care le-am
trăit sub acel acoperiș.
 Despărțirea bunicului, nunta mea.
Chiar și momentele obișnuite, simplele duminici de Paște,
mi s-au părut deosebit de emoționante, cu întreaga familie
vie și unită.
Chiar și momentele obișnuite, simplele duminici de Paște,
mi s-au părut deosebit de emoționante, cu întreaga familie
vie și unită.
 Dintr-odată m-am șters la ochi.
De ce acum? M-am întrebat. De ce acum?
În după-amiaza următoare, Meg și cu mine am plecat în
America.”
De ce acum? M-am întrebat. De ce acum?
În după-amiaza următoare, Meg și cu mine am plecat în
America.”
duminică, 15 ianuarie 2023
despre optimism!
Când zici că ai o viziune cât de cât clară despre mersul lucrurilor, și îți apare așa, brusc în față, o astfel de imagine, crezi că  ar  fi vis, nicidecum  realitate.
  Este ca și cum cineva  te-ar așterne într-o altă lume, fără anotimpuri, fără griji, fără temeri...
EMINESCU
„Cauza decadenței școalelor e dar declasarea generală, care se răsfrânge asupra corpului profesoral ca asupra țării întregi.
Răul trebuie  scos din rădăcină, trebuie ca fiecăruia, fie director de bancă, fie amploaiat la  Regie, la Domenii, la drumul de fier, să i se ceară în schimbul  echivalentului material probe că  posedă un capital intelectual de resort, probe  că a învățat carte, că pricepe treaba la care e pus.”

Eminescu, Opere, III, Publicistică.
”Școalele noastre  sunt 
rele”, pagina 614.
rele”, pagina 614.
sâmbătă, 14 ianuarie 2023
sâmbătă, 7 ianuarie 2023
„chiar în palma mea lumina„
Ar fi împlinită iarna, dacă într-o Zi de mare Sărbătoare- este și ziua de nume a mamei mele, care mă ocrotește, de undeva 💓- ar fi fost ninsoare.
  Cum  dimineața are  poale însorite, lângă o cafea  bună, recitesc, cu mult drag, versurile unui mare și iubit poet, doctorul
Emil  Brumaru. 
5 decembrie 1938 /5 ianuarie 2019..
N-am știut c-o să mă doară
Sufletul atât de tare
Fiindc-am am scris tot într-o doară
Despre sâni gură  picioare
Ele erau  părți prea sfinte
Trebuiau  albe veșminte
Nu cuvinte ca pământul
Și-o-nchinare și-o-nălțare
Izvor dulce-n roua  clară
N-am crezut c-o să mă doară
Sufletul atât de tare.
Emil Brumaru.
vineri, 6 ianuarie 2023
joi, 5 ianuarie 2023
de Bobotează
povești pentru prieteni
Tale,bunicul meu matern, a fost ceferist.Toată viața.
Îl văd, așa, printre amintiri- îmbătrânit de timpuriu în prea dificila cursă a vieții, mereu pregătit de plecare.  
O navetă grea, de la Ziduri, la Titu, pe jos, fie vară toropitoare, fie iarnă cu nămeți.
 Câștiga bine. Din leafa lui de ceferist, a cumpărat  pământ pentru cei șase  copii, trei fete și trei băieți,lăzi de zestre pentru fete,  câte o mahmudea, haine și  albituri.Câte un lot de casă, pentru fiecare  băiat.
Era o iarnă  bogată, dormeam la bunici.
  Tale, așa îl alintam noi, nepoții, păstra mantalele din postav bleumarin, primite de la serviciu, la începutul fiecărui an. 
  Bălașu, fie-i țărâna ușoară, era frumos și năzbâtios.
  Se pregătea minuțios de bal. Se da cu braintină pe păr își punea, ștrengărește după ureche,o garoafă roșie,ruptă din ghiveci, în vreme ce ”mare”( bunica) îi potrivea fularul de mătase, atentionându-l să fie cuminte. 
 Să nu mai intre în belele.
 A doua zi, era Boboteaza.
 Mare avea emoții:știa sigur că Bălașu al ei se va arunca în   Răstoaca, râul de la marginea satului.
  Și a făcut-o.
 Fără să se sperie. În uralele fetelor și ale flăcăilor satului, a prins crucea aruncată de preot.
  Au trecut anii.
  Bunicii nu mai sunt...
 Nici  ceasul cu desene  albastre, care îl trezea  pe  tale, la timp,nici  tabloul acela mare, cu o femeie scoțând apă din fântână.
Elevă de liceu fiind, mă gândeam că era pictat de Nicolae  Grigorescu, născut și crescut în satul vecin, Pitaru.
   Bălașu, cu năzbâtiile lui, o fi rătăcind și el printre  nori.
 Păstrez  poza asta.
 Și amintirile  mele dintr-o  căsuță cu cerdac lung, umbrit de viță-de-vie, o bucătărioară pe a cărei plită fierbeau mereu oalele.
Pe o fereastră, vopsită în verde,garoafe învăluite într-un parfum  unic!💓
luni, 2 ianuarie 2023
simboluri și stări
Lumea în  mijlocul căreia am deschis eu ochii își colora  existența, în toate anotimpurile, furând  din rotirea zilelor și a  nopților o nerostită, blândă grijă pentru flori.
Cât era iarna de lungă, aplecată, ore în șir, către pânza  din războiul de țesut, ori  torcând caier după caier de lână, bumbac sau de  cânepă, în rostul vieții ei fără odihnă, femeia își făcea timp să îngrijească florile din fereastră; degeteleei asprite de  treburi găseau  în obidită tandrețe  loc pentru  garoafe în  fuste crețe, roșii, roz și, albe, rareori,adunând între petale un parfum pe care nu l-am mai simțit vreodată,  de atunci, pentru micsandre  zvelte, în aceleași tonuri calde.Râdeau printre ele, nestingherite, mușcate rotunde de dor.
Dimineața își deschidea ochii mângâind florile din fereastră.
 De cum se ivea colțul ierbii, peticuțul  de culoare și parfum se  muta dincolo de fereastră,într-o grădininiță, cu buchete fragile  de zambile  roz, albe, albastre! după o vreme,se iveau de sub  frunze timide mărgăritărele,  lacrimi duioase în cupe  de rouă, se  buluceau, mai apoi, bucălate, lalelele,  însoțite de   bujori, de  candida  iasomie. 
 Nu întârziau nicicum călțunașii/pintenașii.
Generos din fire, zăvoiul din lunca Argeșului chema copiii  să-i culeagă viorele cu rochițe de cerneală, brebenei în ciorchini dolofani, delicate  micșunele cu  îngeresc parfum!
  Se întâmpla, să găsești, dacă aveai noroc, ascuns printre  frunze  și  ierburi, rodul- pământului!
  Extraordinară plantă!dacă  nu i-ai  descoperit  încă  magia, la primăvară, mergi și răscolește pădurea!
Vară și toamnă, zi de zi, în fiecare curte, chiar și pe la porți, flori în toate  nuanțele curcubeului, care mai de care mai cochetă,  mai  ademenitoare, chemau ochiul la tihnă, la vis, la mirare. 
Am rămas  de atunci  cu o mare  dragoste pentru  flori-le adun la ferestre, în vaze, pe masă, într-o carte, aștept și ador clipa dintâi a  luminii cernute în pașnice raze.
Ce binefacere, neobosita lor sinceritate! 
Floricica asta, pe cât de fragilă, pe atât de cochetă, adoră  albul zăpezii de Crăciun, că de aceea  se numește, poate,  „crăciuniță„.
   Anul ăsta , zăpada și-a redus total rația de Crăciun. 
 Floarea  și-a respectat  programul! 
În toată splendoarea ei.
 Ca un fel de  urare!
duminică, 1 ianuarie 2023
MUZICA nu cunoaște frontiere!
TVR 1 continuă o excelentă tradiție, care a depășit 30 de ani:
la 12,15, transmite
  Concertul de Anul Nou, de la Viena, din Sala de Aur-Musikverein!
Dirijor, pentru a treia oară (2011, 2013), Franz 
Welser-Most.Invitat special, Președintele Bulgariei!
Welser-Most.Invitat special, Președintele Bulgariei!
Să ne  bucurăm, așadar!💓
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)















