tango final

Pe afiș citesc numele unei piese cu doar două personaje interpretate de Maia Morgenstern și de un tânăr actor a cărui mamă este; nu știam absolut nimic, nici măcar subiectul piesei.
Vineri. Seară tăioasă de noiembrie. Plouă mărunt. Nu contează ,în sala mare a Cs, îmi zic, va fi cald și bine, și apoi, o sa văd un spectacol mai puțin obișnuit.
La intrare ni se spune că programe nu există, fiindcă le-a uitat șoferul(??) la București.
 Sala, ocupată pe jumătate, un bilet costa 35 de roni , este neîncălzită , doar nu plouă, în rest este ca afară. Spectatori - de toate vârstele, bine îmbrăcați, adică gros. Și copii . Somnoroși.
Decor simplu-aveam să-mi dau seama că reprezintă o cameră de hotel argentinian?; o canapea ,două fotolii, o ladă albă de lemn , plină cu rochii, eșarfe, pălării, o masă pe care așteaptă două pahare înalte și o sticlă de șampanie.
Se trage cortina:
EA ,
într-o ușoară rochie neagră de seară,păr grizonat, strâns cu o panglică strălucitoare, o fostă mare actriță,Valeria Duran, un fel de Greta Garbo,retrasă de mulți ani-20 -din lumea artistică, dar și din cea socială, pentru că într-un moment nefast a făcut niște declarații șocante din viața personală.
El-
Tudor Aaron Istodor, un tânăr jurnalist evreu  pacient frecvent al unui medic psihiatru, dispus sa facă orice îi stă în putință, spre a obține un interviu de la divă.
Uit și, ca mine, uită toți ceilalți, de frigul din sală și-mi ascut bine auzul- sonorizarea este defectuoasă- către povestea- metaforă.
Două personaje  potrivnice;
ea-
rafinată, experimentată, carismatică, ironică, plină de ură"„dragostea este un joc crud", sarcastică, dar nostalgică , se privește în oglinda ochilor tânărului interlocutor, amestecând medicamente antidepresive cu alcool.Neiertător , timpul  nu a cruțat chipul, nu a iertat sufletul.

el-
Diego Goldstein ,provenit dintr-o familie destrămată , admirator al divei, de pe când o văzuse în "Contesa desculță", a cărei scenă finală îi deschisese" o fereastră spre lume", dar îl și făcuse gelos pe iubitul ei cu nume uitat, este dispus să intre în jocul paranoic, înfumurat al amfitrioanei, care ar fi putut avea în dormitor un cadavru.Este metafora prin care ea "ucide" cu ură imaginea tuturor bărbaților care, fie au iubit-o târându-se în genunchi în fața ei, fie au hăituit-o, dornici de senzațional.
Scena devine un cabinet psihanalitic, în care cei doi,"o fostă" și" un viitor",(re)parcurg drumul anevoios, adesea murdar, dar magic al ei și urcușul lui, prin care își pune în valoare toate armele unui versat jurnalist: timiditate, suferință , înflăcărare, prefăcătorie, patimă , chiar despotism.

Cei doi actori- mamă și fiu- in realitate, vânat și vânător, în piesa argentinianului Mario Diament- astăzi i-am auzit prima oară numele-și a regizorului american Moshe Yassur, născut la Iași, fost elev al lui Miluță Gheorghiu, se molipsesc, parcă, unul de la celălalt, aruncându-se într-un delir teatral" tot timpul oamenii se grăbesc să ajungă undeva".El joacă tare, ea devine fragilă, ea este amenințătoare, el se gudură, ea este anxioasă, el devine tandru și protector;
mama îl provoacă , fiul învață de la ea.

Tangoul îndrăcit,un tango Final de familie, precede crima; tânărul plătește scump îndrăzneala de a fi încolțit o celebritate, care nu mai delimitează bine realitatea de vis.
Într-un colt al scenei pâlpâie lumina unui sfeșnic...dispare și ea.

Ovațiile îndelungate ale publicului, câteva flori, pe care mama le așază grațios în brațele fiului, încheie un spectacol complex.
Am senzația că am văzut mai multe spectacole într- unul singur.