viața merge înainte și nu poți controla nimic, relaxează-te, frate”( 133)
Sunt cărți pe care citesc încet, dau foia binișoor, nu prea vreau să ajung la sfârșit, mai pun semnul, mă gândesc, îmi place lumea în mijlocul căreia am pătruns.
Sunt altele pe care le citesc în ritmul meu, cel din tinerețe.
Sunt cărți care-mi plac, uite așa, cum s-a întâmplat în ultimele două zile. Primisem, mai pe vară, ” Dincolo de iarnă”, de Isabel Allende. Luată cu altele, nici măcar nu am deschis-o. Scriitoarea născută în Peru, nepoata fostului președinte chilian, Salvador Allende, îmi este cunoscută. am mai citit”Fiica norocului„ și, cu mai mulți ani în urmă„Casa spititelor”.
Am ”trăit„ cele trei sute de pagini destul de repede. Nu pentru că mi-aș fi dorit să ajung la sfârșit cât mai repede, nu, nicidecum, ci pentru că este o carte fascinantă. N-aș putea să-ți spun ce anume m-a cucerit, sunt descrise , uneori, scene cutremurătoare, extrem de dure inspirate din viața imigranților siliți să părăsească Guatemala, Chile, Brazilia, scene impregnate de multă suferință,împletită cu speranța celor care le trăiesc că vor ajunge în America.
Pentru o viață mai bună.
Sau, măcar, să scape de hăituire , de pedepse nemeritate, de sărăcie, de promiscuitate.
În mijlocul unei ierni care a cotropit New-Yorkul,într-o casă deloc veselă din cartierul Brooklyn, scriitoarea adună laolaltă trei destine, trei vieți care au traversat experiențe extrem de dureroase. un profesor universitar, trecut de șaizeci de ani, iubitor de pisici și de meserie,secătuit de puterea de a se mai dărui cuiva, dar și de a putea accepta să fie iubit, o jurnalistă chiliană, deșteaptă, pățită rău în ale vieții, fără noroc la bărbați, extraordinară fiică și mamă, inventivă, neobosită- tocmai a învins ghearele unui cancer, și o tânără suferindă, puternic interiorizată, ajunsă , după extrem de grave pățanii, în America, unde emigrase mama ei . Tânăra poartă în spate sacul greu al exploatării nemiloase din Guatemala, traumele pedepselor inumane primite criminal...
Tustrei se vor redescoperi , pentru că, fără vrerea lor, devin părtași ai unei tragedii, pe care scriitoarea are talentul de a o descrie, paradoxal, cu umor și ironie fină,dar și cu multă compasiune pentru ființa umană ,silită de viață să suporte poveri care îi depășesc rezistența fizică și psihică.
Nu lipsesc descrieri de obiceiuri, de mentalități , interesante însemnări despre religii, magie, credințe.
Nu lipsesc învățămintele:”Nu trebuie să faci inventarul lucrurilor care îți lipsesc, ci al celor pe care le ai„.
Bun de tot, așa-i?
Așadar, doi adulți vârstnici, ajunși întâmplător colegi de muncă într-o universitate, trăitori în același spațiu domestic, aparent indiferenți unul față de celălalt, două gheme de contradicții, vor trăi o frumoasă poveste de dragoste.
O iubire târzie, matură, atât de frumoasă prin ineditul ei”când dormi cu cineva energiile se combină”, o tapiserie cu parfum intens de încredere, de armonie ivită din trecuturi grele” Ajunge cât te-ai înecat în necazurile trecute trecute, singurul leac pentru atâtea nenorociri e iubirea.
Nu forța gravitației ține universul în echilibru, ci forța iubirii„ ( 275)💓
(Nu putea să lipsească din carte , fie chiar doar amintit, Donald Trump, în povestea cu inchiderea granițelor dinspre Mexic.)
O carte frumoasă, despre viață, cu toate câte se pot trăi și închipui, o carte despre înțelegerea celui de lângă tine, o carte despre compasiune, prietenie, iubire.
Lucia, Richard, Evelyn- trei destine într-o poveste dominată de esența vorbelor lui Albert Camus: ”
În toiul iernii, aflam la sfârșit, că port în mine o vară de neînvins”.💓
