” Ce câștigi dacă te gândești întruna la viitor,

    viața merge înainte și nu poți controla nimic, relaxează-te, frate”( 133)

Sunt cărți pe care  citesc încet,  dau  foia  binișoor,  nu prea vreau să ajung la sfârșit,  mai pun semnul,  mă gândesc, îmi place lumea în mijlocul căreia  am pătruns.

 Sunt altele pe care le citesc în ritmul  meu, cel  din tinerețe.

  Sunt cărți care-mi plac, uite așa, cum s-a întâmplat în ultimele două zile.  Primisem, mai pe vară, ” Dincolo de iarnă”, de  Isabel  Allende.  Luată cu altele,  nici măcar nu  am deschis-o.  Scriitoarea  născută în Peru, nepoata fostului președinte chilian, Salvador Allende, îmi este  cunoscută. am mai citit”Fiica  norocului„ și,  cu   mai mulți ani în urmă„Casa spititelor”.

  Am ”trăit„ cele  trei sute de pagini destul de repede.  Nu pentru că mi-aș fi dorit  să  ajung la sfârșit  cât  mai repede, nu, nicidecum, ci  pentru că  este o carte fascinantă. N-aș putea să-ți spun ce  anume   m-a cucerit,  sunt descrise , uneori, scene  cutremurătoare, extrem de dure  inspirate din viața imigranților siliți să părăsească  Guatemala, Chile, Brazilia, scene  impregnate de  multă suferință,împletită cu  speranța celor care le trăiesc  că  vor ajunge în America.

 Pentru o viață mai bună.

 Sau, măcar, să scape de   hăituire , de  pedepse nemeritate, de sărăcie, de promiscuitate.

În mijlocul unei ierni  care a cotropit  New-Yorkul,într-o casă deloc veselă din cartierul Brooklyn, scriitoarea  adună  laolaltă  trei  destine, trei vieți  care au  traversat experiențe  extrem de dureroase.  un profesor universitar, trecut  de șaizeci de ani,  iubitor de pisici și  de  meserie,secătuit de  puterea  de a se mai dărui cuiva, dar și de a  putea accepta să fie iubit, o  jurnalistă chiliană, deșteaptă,  pățită  rău în ale  vieții,  fără noroc  la bărbați,  extraordinară  fiică și mamă, inventivă, neobosită-  tocmai a  învins  ghearele unui  cancer, și o tânără suferindă,  puternic interiorizată, ajunsă ,  după    extrem de  grave  pățanii, în America, unde emigrase mama  ei .   Tânăra  poartă în spate   sacul greu al  exploatării nemiloase din Guatemala,  traumele  pedepselor  inumane  primite  criminal...

  Tustrei se vor  redescoperi ,  pentru că, fără vrerea lor,  devin părtași  ai unei tragedii, pe care scriitoarea   are talentul de a o  descrie, paradoxal, cu umor și ironie  fină,dar și cu multă compasiune pentru ființa umană ,silită de  viață  să  suporte poveri   care îi depășesc rezistența   fizică și   psihică.

Nu lipsesc descrieri de obiceiuri, de mentalități , interesante  însemnări  despre religii,  magie, credințe.

Nu lipsesc învățămintele:”Nu trebuie să faci inventarul lucrurilor care îți lipsesc, ci al celor pe care le ai„.

 Bun de tot, așa-i?

 Așadar,  doi adulți  vârstnici, ajunși întâmplător  colegi de muncă într-o universitate, trăitori  în același spațiu domestic, aparent  indiferenți unul față de celălalt, două gheme de contradicții,  vor trăi o   frumoasă poveste de dragoste.

O iubire târzie,  matură, atât de  frumoasă prin  ineditul ei”când dormi cu cineva energiile se combină”, o tapiserie  cu  parfum intens de încredere, de  armonie  ivită  din trecuturi grele”   Ajunge   cât  te-ai înecat în necazurile trecute trecute, singurul leac pentru atâtea nenorociri e iubirea.

 Nu forța  gravitației  ține   universul în echilibru, ci forța iubirii„  ( 275)💓

(Nu putea să lipsească din  carte , fie chiar doar amintit, Donald Trump, în povestea cu inchiderea granițelor  dinspre  Mexic.)

O carte frumoasă, despre  viață, cu toate  câte   se pot trăi și închipui, o carte despre înțelegerea   celui  de lângă tine,  o carte despre  compasiune, prietenie,  iubire.

Lucia,  Richard, Evelyn- trei destine într-o  poveste  dominată  de  esența  vorbelor lui  Albert Camus: ”

În toiul iernii,  aflam la sfârșit, că port în mine  o vară de neînvins”.💓