miercuri, 7 aprilie 2021

rosturi și rânduieli


Locul  în care am deschis eu  ochii către lume  este un sat de pe valea  Argeșului, ocrotit în acei ani de  zăvoaie unde creșteau  laolaltă sălcii,salcâmi și plute, unele chiar uriașe.

 


Trei generații trăiam, la început, în casa  bunicilor.
Mie îmi era bine: măicuța și talițu mă luau  în partea  de casă, care era doar a lor. Seara, rezemat de sobă,  talițu cânta la caval, măicuța avea, mai meru, sub pernă, roșcove.
   S-a stins în ziua în care m-am dus la școală.
 Am pierdut atunci o  ființă de la care nu am niciun obiect, deși  în lada ei de zestre, verde  cu trandafiri roșii, păstra   un miraculos  univers  pentru mintea mea de copil: câteva   barișuri, unul era  negru de voal, cu scânteioare  roșii de catifea, câteva zăbranice- mi-l amintesc pe cel alb, lucrat în motive albastre, cu fluturași-fuste lungi de stofă, câteva  bluze cu înflorituri, un fișiu  lung, de dantelă.
  Obișnuia să mă țină lângă ea când, duminica după amiază, se gătea, înainte ca noi  două să plecăm în vizită la rudele ei.
    Nu știu cum reușea- era o femeie puțintică la trup-  să mă ducă în spate, atunci când oboseam.
 Vara  îmi împletea  funde roșii în cozi  și mă îmbrăca  cu rochița  de borangic, țesut în casă
.
 De la talițu, păstrez  două bancnote vechi. 
 După  moartea măicuței, m-a  luat în camera lor  bună.  Era  supărat, foarte supărat;fără știrea lui, bunica își vânduse  pământul ei  de zestre unor rude. 
  Un brâu  lung, roșu, înflorat, ascundea în  căptușeală  hârtii foșnitoare...venise imediat  stabilizarea.
  Banii aceia  nu  mai valorau nimic.
S-a rătăcit  și icoana sub care se inșirau decorațiile lui,  de la  Mărăști și Oituz, însoțite  de  Brevetul semnat  de  Rege. 
 Revăd, așa, cu ochii minții,  acel  nobil  F, într-o caligrafie pe care  nu o pot uita.

În locul casei bunicilor,  părinții mei au construit o casă doar a  noastră.
Acolo  am înțeles  adevăratele  rosturi ale vieții .
  În perioada asta  de dinaintea Paștelui- Păresimile- mama  trebăluia  din zori, până noaptea  târziu; pregătea   mâncare, de post și de dulce .
  Mâncăruri simple, atât de  gustoase și de sănătoase!
Tata nu postea niciodată.
   De cu toamnă, în „magazioară”,se adunau  de toate.cartofi,  ceapă, usturoi, fasole, varză crudă și murată,albă și roșie, ridichi, morcovi, roșii conservate,  prune  afumate  sau  opărite,  gutui, sfeclă roșie, frunze pentru ceaiuri, felurite murături, mălai, făină, ceapă roșie, șiruri de ardei uscat, „poame ”pentru compot, porumb de floricele, magiun, dovleci turcești, nuci, leuștean, pătrunjel, cimbru, busuioc..
Toate, recoltate  din  grădina  proprie.
Și ,bineînțeles, ouă, o putinică cu  brânză și  preparatele  din carnea de porc, păstrate  cu sfințenie  pentru vremea de după  sărbătorile  de primăvară, când începeau muncile  câmpului.
 După- amiezile,  mama țesea.  
  Când   mă întorceam de școală, o  găseam  mânuind  cu  mare iuțeală  suveica, urzeala,  ițele, Deseori,  îi pregăteam  țevile cu  lână colorată. Sau de  bumbac, atunci când țesea pânză.
  
 Într-un sat vecin,  trăia o  femeie  care  știa să năvădească  modele speciale  de  cuverturi  și macaturi.  Era mare întrecere  între femeile   pe care le cunoșteam, în privința  țesutului.
  Ele pregăteau  atât  obiecte pentru uzul casei: pânză pentru  cearșafuri, perdele și fețe de  masă,  pături, stofă pentru fuste,  preșuri,  cât, mai ales, zestre pentru fete.
În iernile acelor ani, mama a țesut  multă pânză albă, din care a  cusut  la muscă, în roșu și negru, vreo  douăsprezece  cămăși lungi  de noapte, pe care, la nunta mea, le-au primit cadou  rudele apropiate ale mirelui.
Văd, ca prin vis, mâinile neobosite ale mamei.💓
 Le  văd și le sărut  cu sufletul!
Și mă gândesc  că toate, pe lumea asta, sunt trecătoare...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu