Domeniile mele de cunoaștere, ca ale multor oameni, sunt limitate. Ele se desfășoară, totuși, grație întâmplărilor și circumstanțelor, pe diverse ramuri.
Credința este ceva intim, profund.
Chiar nu discut, nu-mi permit.
O singură întrebare mi-am pus, așa pentru mine, ființa care, când nu înțelege, ar vrea să afle un răspuns, cât de cât liniștitor.
Întrebarea pe care mi-am pus-o este simplă de tot, doar că în mintea mea ea s-a cuibărit într-o zi când lumea toată se gândește, cu frică, mai mult la moarte decât la viață.
Dacă tot s-a văzut și s-a aflat, din nou, că românul este omenos, săritor, grijuliu, generos chiar, mă întreb, oricât am vrut să n-o fac:
- ce fac, domne, preoții ( și dascălii) cu atâtea prosoape, cu atâta mâncare, primite la parastase?
- ce fac niște oameni( am văzut într-o postare a lui Flavius Obeadă o femeie trăgând de două cărucioare, pe care le poți numi chiar căruțe, în care erau stivuite zeci de bidoane conținând ulei de floarea-soarelui) cu atâtea provizii?
Aș mai avea și alte nedumeriri.
Îmi doresc să vină primăvara adevărată!💓
Cu flori, gâze și soare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.