Răstoaca își duce agale firul printre sălcii bătrâne, despletite.
Într-un loc, dincolo de marginea satului, se lățește. Apoi se oprește brusc. Băltește.Mai mult de jumătate din lot este năpădit de bozii. Broaștele cântă în limba lor. Pământ sărac. Nimic nu rezistă.
Vine din când în când să-l vadă. Nici ea nu știe prea bine de ce. Atât i-a rămas din zestrea promisă.
O parte din salbă, pogonul de vie din Cotu’ zidului, fota și ia i s-au luat. Alungă gândul rău. Nu i le-a luat nimeni, ea le-a dat. Avea încotro?
Marița, prima dintre cei șase copii,trei fete și trei băieți, s-a lăsat ademenită de al Ștefănoaii. Frumos bărbat, n-ai ce zice, da’ ticălos, în câteva luni, s-a însurat cu-o venetică. De voie, de nevoie, Marița s-a măritat și ea. Cu-un vădan.Taica n-a avut de ales, i-a dat și zestrea ei.
Așa a rămas Ioana, a doua fată , doar cu haina de camgărn negru și guler de vulpe roșcată, un ilic de catifea, tivit cu mărgele și cu pământul ăsta sterp.
Cu mâinile adunate în poală, fata își lasă gândurile slobode. Fug , se duc și iar se întorc. În stol.
Soarele clipește printre pietrele albe din prund.//
Stabiliseră nunta.
În toamnă, după cules, când termina Mitel armata. De toate vorbiseră doar ei amândoi, de nași, de lăutari...o nuntă potrivită.
O vreme, un an-doi, or sta la ai lui, n-o să le fie ușor, pană-și încropesc un cuib de casă.
La Crăciun, Mitel a venit în permisie.
Trei zile. Ce baluri!
A plecat singur la gară, grăbit, cu felinaru’ într-o mană, pachetul în cealaltă:cozonac, carne friptă, o sticlă cu vin.
A nins toată noaptea. Ea n-a închis un ochi.
Opt kilometri prin nămeți ... Să prindă trenul de Oradea, să nu întârzie la raportul de dimineață.
L-au atacat hoții. Câți or fi fost..Cum s-o fi luptat cu ei?
I-au luat tot. Dimineața l-au găsit niște ceferiști. Mort. Cu foia de drum sub cap.
Taica nu i-a spus imediat, a găsit el un moment, spre seară.
N-a plâns, n-a strigat. A rămas cu obrazul împietrit. Multe zile n-a vorbit cu nimeni, n-a mâncat, n-a ieșit în lume.
Înainte îi plăcea să cânte, era nelipsită de la horă.
A uitat să zâmbească, nici în oglindă nu se mai uită . Își împletește cozile din mers.
Apoi s-a măritat sor-sa. Nu i-a reproșat că i-a luat din zestre, n-a zis nimic nimănui. Cât a fost postul de mare, a cusut, a năvădit, a țesut, de dimineața , până târziu, în noapte.
Către Paște, fața i s-a mai înseninat, dar la horă n-a ieșit . Bluza de borangic, cu mânecă bufantă, țesută de mana ei, i-a împrumutat-o surorii mai mici. N-a vrut s-o vadă.
Adie vântul printre sălcii.
Potecuța o duce până-n ulița mare. Merg picioarele fără ea.
În fața porții lor, o căruță, cu doi cai, mari, cu funde prinse la căpestre.
Sub prunii din curte- taica, maica, Stela, verișoara ei, măritată de curând într-un sat vecin. Cu fața spre poartă, un tânăr spătos , cu obraz bălan și ochi mari, albaștri.
Beau țuica din păhărele și vorbesc.
S-au înțeles.
Ea tace. Privește în gol.
Câteva macaturi, două-trei rânduri de albituri, perne de fulgi, rochii, fuste, puse teanc ]n lada verde cu trandafiri, cumpărată cu vreun an în urmă din târg, de la Potlogi.
Deasupra, haina neagră, cu guler de vulpe, broboada de lâniță cu ciucuri lungi. Și ilicul, purtat la primul bal.
N-au scos o vorbă pe drum.
Îl privea tăcută. El mâna caii, ferindu-și obrazul.
Au lăsat în urma podul de peste Argeș.
Răsărea luna, când au intrat în curtea, unde avea să fie, peste patru ani, mireasă. Au fost ani secetoși. La nuntă aveau un copil. O fată.
Dragostea a venit cu timpul. O fi fost dragoste, cine mai știe?
Anii s-au risipit.
Ca mărgelele de pe ilicul de catifea .
Daca ai scrisul in sange...m-ai facut sa vad cu ochii mintii intreaga poveste...O repetabila poveste...
RăspundețiȘtergeream ramas muta...
RăspundețiȘtergereOooooooo, Gina, ce destin! Ce poveste trista. Cate asemenea povesti nu or fi fost in anii aceia!?
RăspundețiȘtergereO poveste atât de tristă, înşirată atât de frumos! Precum "mărgelele de pe ilic".
RăspundețiȘtergereInteleg ca omul cu caii nu s-a lacomit la zestre; vrednic om!
RăspundețiȘtergereDoamne ce frumos!Trista poveste,dar tare frumoasa,adevatat de frumoasa!
RăspundețiȘtergereImi place ilicul cusut cu margele,chiar daca unele s-au pierdut,stirbind putin frumusetea de alta data.Asa se intampla si in viata oamenilor de mai demult,dar nici acum nu e prea deplasat sa credem ca unora chiar li se intampla astfel de lucruri.
Recitind acum Morometii,mi-am dat seama ce mult seamana si azi viata taranului roman,cu cea de atunci.Poate ca nici nu ne dam seama de asemanari,dar sambata am gustat un astfel de moment.O sa-l povestesc...
Gina, felicitări pentru acest text deosebit... Mi-a plăcut mult.
RăspundețiȘtergereO zi bună să ai!
Salut,Gina !
RăspundețiȘtergereAi scris o poveste extraordinara .. Simpla ,dar f.frumos redata .O poveste de viata ,din vremuri de mult trecute .. Este curios ca te refugiezi in trecut ca si cind viata prozaica de atunci este mai plina de mister si de sentimente curate si trainice .. Numai ei stiu insa cum au visat sa-si traiasca viata..
Dar mai aveau ei timp sa viseze?
Oricum a fost atunci ,eu ma bucur ptru viata mea traita acum si nu atunci..
P.S.M-ai atins la coarda sensibila, scriind despre locuri din copilaria mea..Multumesc!
Dragostea vine uneori cu timpul şi capătă alte conotaţii decât cele pe care ţi le imaginezi sau doreşti de la început! Am citit scrierea cu suflet...anna
RăspundețiȘtergereincertitudini, esti demult o certitudine!
RăspundețiȘtergereincertitudini, esti demult o certitudine!
RăspundețiȘtergereEmotionanta poveste....fiecare clipa o margea sonora, in ecouri de cuvinte...le-am auzit si eu.
RăspundețiȘtergereScrisesem un comentariu, în ziua postării, dar văd că nu a apărut. Eroare sau ai decis să nu-l publici?
RăspundețiȘtergereDeşi nu cred în ultima variantă.
Oricum, spuneam că este o poveste tristă, înşirată frumos, aşa, ca "mărgelele pe ilic".
Elite,
RăspundețiȘtergereEroii sunt, de fiecare data, alții, mulțumesc!
Ela, copilo!
Cati, cred ca fiecare este o poveste nescrisă, incă..
Adele, ma onorezi!
@Daurel,vă mulțumesc in locul lui!
Angi, câte mărgele iși iși vor fi pierdut șiragul...
Cris, este un privilegiu pentru mine!
Steluța, draga mea coilegă de liceu, reintoarcerea intr-un timp de poveste este un fel de intălnire cu ceea ce suntem. Cu adevărat!
Anna, eu nu prea am am certitudini..Iți mulțumesc mult!
Ionel Muscalu,
Mi-ai oferit o coroniță!!!
Irina,
Ma emoționează plăcut ce-mi spui! Mulțumesc mult!
Adele,
Uite că am sosit!
Pe cat de trista, pe atat de frumoasa povestea. Si ce imi place cel mai mult e felul in care ai insailat cuvintele,iar noi le-am urmat calea pana ce ultima margea s-a ispravit.
RăspundețiȘtergereBoziile, broastele cantand limba lor, pamantul sterp, ilicul de catifea. Si dragostea nascuta in timp...
Superb.
Anielle,
RăspundețiȘtergereMă emoționezi, mă bucur că a ieșit ceva care ți-a plăcut.
Să știi că ilicul există..vreau să cred că și dragostea se va fi ivit. Asta nimeni nu prea știe.
Intr-o zi o să-ți spun mai mult.
O seară frumoasă!!
Ai sintetizat intr-o pagina cred, un subiect de roman, demn de a figura intr-o versiune feminina a cartii "De ce iubim femeile" de pretutindeni, nu doar "doamnele de oras".Subiectul in sine este interesant, socant dar si stilul este lucrat, echilibrat, fara excese, fara limbaj obositor abundand in regionalisme.Pe undeva imi aminteste de stilul lui Eugen Barbu din Groapa, dar are in plus, un fior tragic, care prevesteste traire cumplita si un destin naprasnic si nedrept.Daca imi amintesc bine, mai ai destule asemenea povestiri superbe care, repet, trebuie puse intre copertile unie carti care sa te reprezinte.Fa-ti acest dar!Il meriti cu prisosinta!dar...grabeste-te, unii, aflati in pana de inspiratie, ti-ar putea lua ideile.Ar fi pacat!Felicitari si multumesc !
RăspundețiȘtergereMaria,
RăspundețiȘtergereMi-ai făcut darul cel mai frumos , pe care l-am primit vreodată!
Sper să-ți pot urma sfatul!
Că sunt oprtuniști, m-am convins,doar că falsa lor notorietate este trecătoare.
Cum multe sunt pe lumea asta..
Iți mulțumesc din suflet!!!
deosebit de frumos. felicitări!
RăspundețiȘtergere@ Ottilia Ardeleanu,
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult!
O "certitudine": ne oglindim in acelasi cer, baraganul ramane al meu!
RăspundețiȘtergereIncertitudine eterna: cu o poveste asemanatoare, dar foooarte asemanatoare, am primit si eu ceva aprecieri la cenaclul "Astra" (Sibiu), cu multe secole in urma!
E "balada soldatului in permisie" o derivata a Mioritei? Nici macar nu a fost "inventia" mea, era una din povestile spuse de tata in noptile de iarna, cand aparea "efectul paharului cu vin"...
Sa nu credei ca nu sunt impresionat de puterea de concizie, de frumusetea dura, uscata, parca ar fi Fefeleaga...
In ce procent e istorie de familie?
Să fiu sinceră, sinceră?
RăspundețiȘtergereaproape total, doar că mama vorbea puțin.
Cred că se cam temea de mine- când eram printra-a șaptea zicea că citesc prea mult, să n-o iau razna.
Tata povestea frumos!
S-au dus prea tineri..acum încerc să tot leg firele, ajung undeva, mă rătăcesc, o iau de la capăt.
Înainte de a „scrie„ aici, n-am povestit nimănui- fiul cel mic este tot mai interesat..
Trecutul este în fiecare, așa cum vrea el, nu cum ți-ai dori. Are o frumusețe stranie uneori..nu știu de ce unii se tem de amintiri,pentru mine suntca o viață paralelă.
Ati publicat?
RăspundețiȘtergereIn varianta "baraganului" soldatul cade victima lupilor si viscolului...
Iata, re-citesc intr-o iarna asemanatoare...
Nu, n-am publicat nimic.
RăspundețiȘtergereCa studentă, am „condus„ revista facultății. Scriam reportaje.
M-am măritat cam repede, apoi am devenit mămică, navetă, grade, concurs, ani dificili.
Mă gândeam să „fac„, cumva, o gramatică ilustrată, pentru copiii care se sperie de atâtea reguli..Copiii mei, profesia mi-au răpit mult timp.
Când am „descoperit „ chestia asta, care se numește blog, am început să mă joc. Apoi, am făcut un fel de pariu cu mine, un pact, mai degrabă- să scriu zilnic ceva.
Fiul cel mic m-a „cerat „ mai în glumă, mai în serios..de ce scriu și eu, toată lumea care se respectă are, cel puțin, o carte.Nu cred că voi aduna gândurile în vreo carte- o să scriu pentru el ceea ce nu pot înfățișa aici.
Puțină lume citește cum o faci tu- cu ochii sufletului, cei mai mulți spun ceva de circumstanță, „copiază„ un fragmențel și adaugă o interjecție.
Astăzi m-am simțit răsfățată!
Sunt emoționată, pentru că ziua asta are, cumva, o semnificație , așa că schimbul de idei mi se pare un dar!
Mulțumesc frumos!
P.s. Aș vrea să citesc-Balada soldatului în permisie”!
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDA.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereLângă mine este doar ilicul-eu i-am „cules„mărgelele, pentru o garnitură la rochia de banchet, mama a aflat târziu..
RăspundețiȘtergereMama mea este demult într-altă lume, aveam 25 de ani,când m-a părăsit, este îngerul meu păzitor.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereNici nu știu de ce am simțit să-ți dau linkul, poate pentru că am găsit în scrisul tău ceva din fiorul atât de tainic al legăturii dintre mamă și copil- băiat sau fată.
RăspundețiȘtergereEu am fost fata tatei, am strecurat ideea de multe ori în ce am povestit pe aici, dar după ce am pierdut-o pe mama, am simțit cât de mult am iubit-o.
Este icoana în fața căreia îmi plec fruntea, și sufletul, și tot. Nu spun vorbe de dragul vorbelor.
Eu sunt mamă de băieți.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereMă înclin în fața gândului tău frumos!
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereMi-am început duminica în cântecul tău vechi,cu străluciri de platină și diamante!
RăspundețiȘtergereDoamne, ajută!
Îmi place imaginea risipirii timpului ca mărgelele pe ilic, iar colbul povestirii este ca aburul din care se formează imagini mişcătoare pe fereastra unui tren, imagini de la care nu-ţi vine să-ţi iei ochii.
RăspundețiȘtergereMă încălzește gândul tău frumos, neobosită Zvărlugă!
RăspundețiȘtergereEste fenomenala, scrii fantastic! Ma inscriu in fan club! :)
RăspundețiȘtergereDar ceea ce m-a socat e o chestiune personala, o alta coincidenta: ne-am pierdut mama la aceeasi varsta.
Cred ca succesul tau are trei lucruri esentiale la baza: iti iubesti aproapele, il iubesti si pe Dumnezeu si... esti de trei ori femeie! :)
Mult succes in continuare, scrii un roman extraordinar aici! I just love reality shows! Si biografiile. Este fantastic sa poti calatori in timp prin intermediul paginilor.
Esti un artist autentic, un suflet inflorit!
PS: Probabil atractia fata de biografii si confesiuni are legatura cu religia si cu Iisus deoarece Spovedania se pare ca e o taina... Pur si simplu ma entuziasmeaza Realitatea, Adevarul, Dumnezeu!
Îmi spui atâtea lucruri frumoase, că mă uluiești.
RăspundețiȘtergerePoveștile mele sunt chiar eu, am crescut cu ele, merg cu ele, cred că sunt modul meu de a fi.