miercuri, 26 decembrie 2007

Mesteacanul

Chiar nu stiu cu ce sa incep- mi-am facut, cu ajutorul fiului meu, blog. Imi doream de multa vreme; acum, ca il am, sunt atat de emotionata, ca vorbele fug, iar gandurile se imprastie. Despre ce sa scriu? - poate despre mesteacanul din fata ferestrei mele - Este absolut superb!!! A cazut atata promoroaca pe ramurile lui despletite, incat este de-a dreptul tulburator, are gratie, eleganta, dar si tristete... Imi induce o stare de iarna ca-n copilarie. De altfel, copacul acesta imi este un fel de alter ego, un reper, un punct de sprijin.
De cum da coltul ierbii, il urmaresc, in fiecare dimineata - daca as putea, i-as numara mugurasii, frunzulitele, pentru ca are ceva unic - o silueta mandra, din care transpare o tristete nobila. Vara, prin verdele neasemuit, cu care isi misca frunzele, ca niste banuti, imi da incredere, ma ajuta sa ma regasesc. Imi petrec diminetile, mai ales cele de duminica, privindu-l cum isi agita degetele lui de frunze, razand in soarele diminetii.
Toamna? Este spectacolul cel mai frumos... se coloreaza treptat, ca o doamna cocheta...In cateva saptamani, se imbraca in toate nuantele de galben: de la molaticul ton al mierii, pana la aurul stins al inserarii.
Sunt atat de fericita, ca, in aceasta dimineata de CRACIUN, el este prima aparitie in fata mea!!!!

17 comentarii:

  1. Vad ca incepusi demult :-)...
    Zâmbet in trecut cu miros de proaspat

    RăspundețiȘtergere
  2. Vad ca incepusesi demult :-).
    Un zâmbet din trecut cu aroma de prezent.

    RăspundețiȘtergere
  3. ui peste ce am dat :)
    deci prima postare a ta era fix de ziua mea;)

    Da ai si brad in fata ferestrei asa-i? si brad, si mesteacan?

    RăspundețiȘtergere
  4. Si aici m-ai gasit.


    In spatiul dintre doua blocuri, in careu , cum spun eu, sunt multi copaci. Cel mai frumos este mesteacanul. Are o poveste speciala.Este copacul meu de suflet! Am scris povestea lui. ea.

    Apoi , sunt mai multi brazi. Unul este chiar in fata ferestrei .Este cochet. Are un sirag de conuri.

    La multi ani! Cu intarziere!

    RăspundețiȘtergere
  5. Trec imediat, 4 ani...
    Imi PLACE ultima parte!!!

    Sunteti ca o stea, cu muuulte colturi, calea asta, necesita vreme, pana voi descoperi, ajunge, prin interiorui ei, in vizita, la fiecare colt.


    faceam auto-stopul printre cuvinte si doar unul a incetinit din mers: Noapte buna!

    L.

    RăspundețiȘtergere
  6. Lav,
    Te găsesc cu întârziere în vizită.Fii binevenită!!
    Stea cu multe colțuri, spui?
    Sunt un stol de incertitudini, uite, asta sunt..încerc să mai scap de câte una..
    apare alta..și tot așa.
    Seară frumoasă!!

    RăspundețiȘtergere
  7. :) Ma simt mai bine. Nu uitati: Niciodata nu e prea tarziu.

    Pai, asa mi-a placut sa va spun- stea cu multe colturi, asta mi-a venit in minte, atunci!

    Ce autodescriere. Stol de incertitudini. hmm, nu stiu cat e de bine sa te indoiesti de unele lucruri. Mi-ati urat o seara frumoasa... sa stiti ca am avut parte. Eu doar acum am vazut comentul. Nu am chef de nimic, doar de hoinarit pe aici, nu vreau sa treaca timpu..maine dimineata merg la doctor, mereu mi-a fost frica de ei. De asta mai bat la vreun geam si tot asa...

    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  8. Lav,

    Te scuzam pentru graba ta..ziceai că mai rătăcești lucruri.Uite eu, deși ar trebui să știu toate locurile pe unde pun lucrurile, nu știu. pur și simplu. Așa se întâmplă cu mesteacănul.
    Am scris , pe undeva, povestea lui și a mea.
    N-o găsesc..

    RăspundețiȘtergere
  9. Gina, cu trei luni inaintea mea. Curand se vor implini patru ani.
    Spune-mi, draga mea, sunt curioasa sa stiu daca ,prin exprimarea pe blog, ai restrans cercul de prieteni virtuali sau macar frecventa comunicarilor in viata reala (nu ca asta, pe blog, n-ar fi reala, dar intelegi...) si nu ma refer la familie si rude apropiate, ma refer la prieteni.

    RăspundețiȘtergere
  10. Elise,
    Am două prietene de-o viață- din liceu.
    Una dintre ele locuiește în București, cealaltă în Târgoviște, ne vedem rar, vorbim din când în când..Nimic nu s-a schimbat în prietenia noastră.
    Colegele de cancelarie refuză să folosească internetul, cu mici excepții. Ne vedem rar.
    Lucrurile s-au mai schimbat.

    Aici, problema este diferită- încă nu sunt dumirită cu unele chestii, bunăoară, cineva mă soma să nu citesc, să nu scriu la altcineva..auzi și tu..
    Apoi , mai sunt și persoane ciudate, greu de încadrat în vreo categorie.
    Și anonimii..
    Eu am spus de ce mi-am făcut blog- am încheiat un pact cu mine însămi să scriu, cât pot de des , ceva. Nu orice..
    Îmi este bine aici, cam aceasta este nota!!
    O zi frumoasă îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce frumos, ai inceput de Sarbatori si cu Eliade! Daca nu ai fi inceput cu un an inaintea mea, mi s-ar fi parut poate stranie coincidenta…. Pt ca in plus unul din numele mele favorite e Gina si suntem nascuti in acelasi judet! ...:)
    Deci toata admiratia mea! Te percep asa ca pe o marchiza, sau contesa, o Doamna cu autoritate, profunzime, eruditie…
    Pt ca erau numai 13 comentarii m-am gandit sa adaug si eu unul ca sa fie cu noroc acest blog. Desi cei mai multi s-au mutat pe Facebook, blogul ramane util, fiecare are posibilitatea sa aiba propria lui publicatie si sa participe la viata cetatii cu sugestii sau critici…

    RăspundețiȘtergere
  12. Marchiză, contesă, da, sună frumos pentru o după amiază de sâmbătă!
    așadar, ne-am născut în același județ? Să fi urmat cursurile aceluiași liceu?

    Cât despre diminutive, sunt multe!

    Păstrez blogul, este o parte de suflet!

    RăspundețiȘtergere
  13. Eu nu sunt argeșeancă. Am crezut că ai citit mai multe postări și ai aflat ce și cum.
    Am devenit argeșeancă prin căsătorie.

    RăspundețiȘtergere
  14. Nu am fost la Corbi. Ce-mi amintesc este că o fostă colegă de facultate se născuse acolo.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.