Primele gânduri i s-au deschis în ciorchini pe la jumătatea lui decembrie trecut, imaginea este din această dimineață.
Bea apă nu prea multă, soarbe lumina din fereastră, tăcută, își închide, din când în când, câte o cupă, alta îi ia locul.
Dimineața, îmi dăruiește energie și bună dispoziție.
Oficial. este Sărbătoare!
M-am gândit la marele Cuza, la Elena,distinsa lui Doamnă, la Moș Ion Roată, la hora din curtea Școlii mele,dintr-o pauză mare,eram în clasa a VI-a), la sătenii veniți, fără să-i fi chemat cineva, să se prindă în hora noastră,copii crescuți acolo, în vatra satului, educați să spunem sărut mâna și să ne bucurăm de inocența copilăriei
Altfel, lumea cu ale ei întâmplări, parcă prea multe rele, aleșii se întrec în jigniri, auzi ”lăutarul”,nume pentru un înalt și harnic demnitar, câtă lipsă de respect, gogomănie i-ai putea zice, mulți se plâng, deși nu le merge rău deloc,tot mulți se prefac,în continuare că muncesc( ieri am ajuns în două instituții total diferite ca obiect al muncii, asemănătoare doar prin lipsa de interes a unor angajate față de om, din a cărui contribuție ele se odihnesc în scaune călduțe, indiferent de anotimp, undeva, într-o parte a țării, visurile copilăriei ucise în chinuri cer „dinte pentru dinte”, o, Doamne, cine mai este omul?
Se apropie de sfârșit prima lună din an, prea multe întrebări, ce puține răspunsuri, cine pe cine să mai învețe omenia, din ce parte vor bate mai tare vânturile primăverii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.