5 zile intr-un alt fel de lume

Ca-mi doream sa ajung acolo era o veche si foarte rar marturisita dorinta.Cand fiul meu , care lucreaza de cativa ani in aceasta metropola , mi-a spus ca , de ziua mea , ma va duce la "The Royal Opera", mi s-a parut doar o vorba . Apoi , dupa cateva saptamani , am primit biletele de avion. Visul meu si promisiunea lui devenisera certitudini.

Am mai calatorit de cateva ori cu avionul- niciodata singura , ci in grup- toate formalitatile revenind , de fiecare data , organizatorului excursiei. De data aceasta, trebuia sa fac totul singura si sa ma descurc vorbind intr-o limba a carei invatare , din nu stiu cate motive, am tot amanat-o.

Cum sunt o persoana , care , cand incepe un lucru , face atat cat poate sa-l duca la bun sfarsit , am inceput sa studiez cu o fosta eleva, devenita profesoara, linistita , cunoscatoare si buna , apoi cu ajutorul unui ghid de conversatie si civilizatie , instalat pe calculator . Cu chiu cu vai , am pornit pe drumul cel bun . Am pornit , zic.

Ca de fiecare data , inainte de a pleca intr-un loc necunoscut, m-am documentat .In celelalte situatii, itinerarul era deja stabilit. Acum a trebuit sa fac acest lucru chiar eu , incercand sa ma incadrez in cele 5 zile cat stabilisem impreuna cu fiul meu ca voi sta. Gandul, ca ar trebui sa-mi petrec mai mult timp singura intr-un loc total necunoscut si neincrederea in a putea comunica cu cei din jur, m-au obligat sa calculez totul cu exactitate.

Zborul cu "British Airwaes " a durat 3 ore si 25 de minute. Am calatorit fara probleme .Pe tablitele indicatoare, citeam, de fiecare data , cu emotie, altitudinea,(11582 de m , de exemplu), temperatura(-41gr.) , viteza de deplasare si distanta pe care o mai aveam de parcurs.
Cand avionul a inceput sa se apropie de sol si am zarit primele forme ale insulei, apoi petele mari verzi- galbui si contururile cladirilor, am rasuflat usurata.

Daca aeroportul Otopeni este mare , Heatrow mi s-a parut o uzina . Mi-am recuperat bagajul destul de usor, iar regasirea cu fiul meu s- a lasat , cu lacrimi din partea subsemnatei.

Aveam de mers destul de mult- mai intai cu metroul .O multime pestrita de oameni urca si coboara in acest mijloc mijloc de transport atat de folosit de londonezii autentici , dar si de multitudinea de straini. Aproape toti citesc: si doamna blonda , plinuta , de langa mine si cei doi tineri negri de pe partea opusa-unul poarta sandale mari , labartate, celalalt are costum si cravata galbena, lata .In stanga sunt doua tinere carora li se vad doar ochii stralucitori de sub hainele maronii.
La ora asta- este trecut de pranz , cei mai multi barbati poarta costum. Femeile -tinere si mai putin tinere-cu exceptia celor care respectandu-si traditia se acopera in hainele lor specifice , sunt imbracate sport. N-am vazut mai deloc fuste scurte , nici sani lasati la vedere.
Un anume fel de sobrietate .Fiecare isi vede de ale sale. Cine nu citeste asculta muzica de la aparatul personal , fixat in urechi . Daca ceri o informatie , ti se raspunde cu politete, poate chiar cu mai multe informatii decat ai avea nevoie.

In supermarketul unde ne-am facut cumparaturile nimeni nu se grabeste-lumea este relaxata, se sta la coada , se aleg produsele in functie de calitate, de tara producatoare, de continutul caloric, nicidecum dupa pret, se asteapta in liniste, nu exista comentarii, aproape ca mi se pare anormal, obisnuita fiind cu galagia din magazinele noastre.
In zilele urmatoare aveam sa ma conving ca aceasta este starea de spirit a tuturor- albi, negri, asiatici sau ce vor mai fi ei.

Ne urcam intr-un taxi negru, incapator, curat. Soferul-un blond-roscat este vorbaret si da restul cu precizie. Pe langa noi trece autobuzul rosu , specific Londrei. Fac repede o poza.
Ajungem acasa- o constructie moderna cu 14 etaje-fiul meu locuieste intr-un apartament la etajul 11-cu vedere spre Tamisa . De pe balcon, imi arata institutia in care munceste.

Imi era dor sa-i pregatesc pranzul . Ca acasa. Masa mare, rotunda , de sticla, da sufrageriei un aer intim. Vad ca si-a cumparat si chitara. Si multe carti. Si albume de arta. Ascultam Maria Callas.
Povestim. De toate. Despre el. Despre cum ii este.Despre unde si cand vom merge.
Este foarte obosit. S-a intors din Suedia . Ca sa ajunga la timp in aeroport la intalnirea cu mine, a calatorit , de la prima ora- cu feribotul, cu trenul, cu autobuzul, cu metroul, a luat apoi avionul pentru Londra. Din nou cu metroul pana la Terminal 5.

In bucataria lui, diferita de a mea, imi place sa-i oranduiesc totul. A plecat de acasa un copil- nu chiar rasfatat, dar fara prea mare tragere de inima pentru ordine. Acum are singur grija de tot. S-au cam schimbat rolurile. Ma trateaza ca pe o fiinta careia nu trebuie sa-i lipseasca nimic, dar ma avertizeaza ca nu cumva sa schimb locurile obiectelor, cum faceam acasa. Iau aminte.N-am incotro, desi as avea cate ceva de obiectat.

Dupa o scurta odihna, pornim-eu vizitatoarea, el ghidul.Incepem cu sfidatorul"Big Ben"-unul dintre simbolurile Londrei. Numele turnului a fost dat de catre Benjamin Hall, iar sunetul acestui urias clopot este semnalul postului de radio BBC. Fac o poza la ora 7 si continuam cu House Parliament, Palatul si Abatia Westminster, cea mai impunatoare cladire din Londra, construita in stil neogotic, fosta resedinta a monarhiei medievale , cu biserica Sfanta Margareta, din nou poze , nu-mi scapa Richard Inima de Leu. Abia acum afla fiul meu cat de mult imi place sa fac fotografii.Este tarziu, asa ca nu putem intra in abatie.
Ne continuam drumul spre Palatul Buckinham.Elegant, sobru , garda la ambele intrari.Paznicii par niste statui Nimic nu aminteste de Diana.Undeva, la o fereastra, cineva a uitat sa traga o perdeluta .Poze in fata portilor aurite , o intalnire nesteptata cu o colega poloneza . Tinerii se amuza . Si ea este ghid pentru parintii aflati in vizita .
Ne indreptam spre Green Park-lume multa- unii sunt la picnic, niste tineri joaca volei.Iarba, copaci stufosi, perechi de indragostiti, liniste.
Ne asezam pe o banca.
Un tanar imbracat intr-un costum special aduna cu un bat lung , terminat cu doi clestisori, hartiile si ambalajele de pe aleile parcului, punandu-le , din mers, in sacii din masina cu care tine pasul.
In zilele urmatoare aveam sa revad scena si sa aflu si de ce intr-un oras atat de civilizat nu prea ai unde sa pui ceea ce nu-ti mai trebuie.De teama teroristilor, care ar putea ascunde bombe in cosurile de gunoi, acestea lipsesc din locurile aglomerate. Persoane neatente, care lasa sa le scape ambalajul de ciocolata sau orice alta hartiuta , sunt peste tot. Din jumatate in jumatate de ora , vin baietii cu betele lor cu varf in clestisor si fac curatenie rapid.

Se face tarziu- este frig si bate vantul. Ne indreptam catre Parcul Central. Se aude muzica. O multime de oameni, stand , fie pe scaune apartinand parcului, fie pe scaunele aduse de acasa, fie pe paturi, pe cearsafuri , pe prosoape sau chiar pe iarba urmaresc pe un ecran urias, in direct , pe gratis, din sala Operei"Nunta lui Figaro". Am prins si noi ultimul act.

Ne incheiem seara intr-un restaurant cu specific frantuzesc. Micut, cochet, extrem de curat, lumina discreta , de la lumanarile aflate pe fiecare masa , muzica aproape in surdina , preparate gustoase, chelneri amabili , in stare sa se faca simpatici, presarandu-si vorbirea cu mici poante , in diverse graiuri.
In strada , imi atrage atentia un spectacol original .Multi barbati si putine femei, ce e drept, beau bere sau vin , stand in picioare sau plimbandu-se . Discuta, unii canta, cativa , mai cheflii, chiar danseaza . Este modul in care se relaxeza unii londonezi dupa ziua de munca.

Am adormit tarziu si ne-am trezit la o ora acceptabila. Metroul ne-a dus pana aproape de "British Museum".O constructie impresionanta , cum impresionant este si faptul ca intrarea intr-un asemenea imens muzeu este gratis. Exista un loc unde se pot face donatii.
La" Louvre" sau la "Prado", intrarea costa cel putin 10 eur.

Departe sunt englezii!!!!

Timp de 5 ore, am vazut obiecte de arta, sculpturi si elemente de cultura , arheologie , civilizatie, istorie, antropologie din: America de Nord, Egiptul Antic, Grecia, Roma , Asia, Orientul Apropiat, Europa. Enorm de multe ar mai fi fost de vazut, dar timpul nostru este limitat. Mi se promite ca va fi si o "data viitoare".
Sigur ca ne-ar fi fost mai usor, daca am fi avut un ghid, dar am preferat sa mergem lejer, fiecare sa vada ceea ce-si doreste. Am facut multe poze. Nu am putut rata cate o fotografie cu Pericle si cu Venus.
Un zumzet placut -sute de excursionisti de toate natiile si culorile , urca, coboara, fac poze , comenteaza, se opresc pe terasele elegante la o cafea sau , pur si simplu , sa se bucure de arhitectura moderna a edificiului.
Tarziu, cand picioarele ne dor, ne asezam la o masa- eu beau o cafea si fiul meu isi ia un sendvici bogat.
Trebuie sa plecam. Diseara mergem la opera . Drumul spre casa a fost obositor-in metrou-mare inghesuiala , multi vin , altii se duc , probabil , la munca.

Ne-am schimbat in graba si, la fel de repede, am reusit sa prindem metroul. Pana la Covent Garden mai avem de mers o statie, suntem presati de timp, oprim un taxi, ii spunem soferului unde vrem sa ajungem. El este foarte amabil si ne recomanda sa mergem pe jos , pentru ca ajungem mai repede.
Nu avem de ales, asa ca , intr-un suflet, ajungem la timp.

Am si putin timp sa pot privi sala .Este de vis! Cred ca este chiar mai eleganta decat Opera din Viena , de unde urmaresc, in fiecare an, Concertul de Craciun. Trag cu ochiul si spre vecinele mele. Ma intereseaza cum se imbraca londonezele in asemenea situatii. Ma linistesc deplin , cand vad ca lumea este lume. Sunt si femei foarte elegante , dar si destul de multe care poarta haine de strada sau blugi. Cineva , de pe randul paralel, nu si-a schimbat papucii.

Vom vedea "La boheme", de Giacomo Puccini . Dirijorul orchestrei este un roman-Christian Badea.Nu am cui sa-i spun cat de bucuroasa ma simt, asa ca astept sa se traga cortina.
Ni se spune ca Roberto Aronica- Rodolfo , poetul- a suferit un accident , dar ca , din respect pentru public , isi va sustine roloul , purtand un baston de sprijin.
Spectacolul a fost extraordinar!
Timp de 3 ore , mi-am hranit sufletul , auzul si vazul cu frumusetea unei bijuterii lirice, situata, prin tema si realizare artistica , la limita dintre tragedie si melodrama.
In atmosfera feerica de Craciun parizian, intr-o mansarda din Cartierul Latin , poetul Rodolfo, care imparte o camaruta cu trei prieteni , devine gratie unei intamplari -raspunde solicitarii unei delicate vecine, Mimi, oferindu-i LUMINA - eroul unei iubiri imposibile.Intamplarile vor evolua catre un final tragic.
Toate elementele componistice-duetele, orchestratia , decorul , vestimentatia , armonizandu-se perfect- atat cat am putut intelege- au demonstrat crezul marelui Puccini:"Cel ce a trait din dragoste va muri din dragoste".
Multi spectatori le-au ovationat indelung pe Cristina Gallardo-Domas- Mimi- si pe Nicole Cabell- Musseta.Mie mi-a placut cel mai mult - Rodolfo.
In pauzele dintre acte , am fost rasfatata de fiul meu cu delicatese. Am reusit sa fac vreo cateva poze, desi lui nu i-a suras deloc ideea. Nu puteam pierde prilejul de a arata prietenelor mele cum este in "The Royal Opera". Am ajuns foarte tarziu acasa.

Pentru ca a doua zi , el a trebuit sa mearga la serviciu , m-am trezit ceva mai tarziu si am hotarat sa fac program administrativ. Am primit instructiuni precise- unde nu am voie sa umblu, ce nu trebuie sa schimb.Nu mi-a fost chiar simplu, dar m-am descurcat.
Am simtit o bucurie imensa sa-i spal tot ce se putea, sa-i calc tricouri , camasi, pantaloni, prosoape si cearsafuri
S-a intors seara si am mers la un restaurant italienesc, unde el manaca adesea. Aceeasi atmosfera placuta, destinsa si niste portii uriase , mai ales pentru mine, care , la cina , mai degraba, ciugulesc.

Sambata am avut doua obiective: Galeria de arta si " Madame Tussauds". Am inceput cu cea de-a doua.Era o coada interminabila. Dupa o asteptare de vreo jumatate de ora , timp in care am avansat cam putin, fiul meu a avut ideea de a merge la un internet-cafe. A obtinut bilete, am stat ,din nou, la o coada ceva mai mica , afland ca abia peste doua ore biletele noastre se inregistreaza. Asa ca am mers la Galeria de arta.
Din nou o surpriza , cel putin pentru mine, foarte placuta- intrare libera.Cei cu dare de mana puteau face donatii. In 3 ore - atat ne-a permis timpul- am vazut tablouri celebre de:Uccello,Van Eyck, Bellin i, Goya ,Titian , Delacroix ,Vernet, LEONARDO da VINCI, MICHELANGELO,Velazquez, Caravaggio , Rembrandt , Monet , Cezanne. Am reusit chiar sa fotografiez tabloul preferat",Floarea soarelui", de Van Gogh, spre disperarea fiului meu.
O sala intreaga era dedicata unei expozitii moderne americane.

In "Muzeul figurilor de ceara " am avut parte de experiente foarte interesante. Am fost foarte impresionata de frumusetea unor figuri celebre de artisti, cantareti, figuri politice, sportivi; cu multe dintre ele, bineinteles, ca am facut fotografii.
Cu ani in urma , cand lady Diana a disparut in acel tragic accident, am vazut la televizor milioane de londonezi indurerati. Acum statuia printesei , in alb-negru , mi s-a parut stinghera, undeva intr-un colt. Copiii ei - niste tineri frumosi -completeaza familia lui Charles si a Camillei.
Am avut, asa, un sentiment de amaraciune, gandindu-ma ca toate sunt trecatoare . Cea mai frumoasa figura feminina din muzeu este , in opinia mea , chiar Madame Tussauds-la tinerete, desigur.Discreta, eleganta si plina de gratie este Susan Serender, actrita care imi place cel mai mult.
Undeva sunt niste figuri deosebite- nu cei trei muschetari - ci :George W .Bush , cu care unii faceau poze sugerand respingere totala, apoi fostul prim-ministru al Marii Britanii,Tony Blair, si Putin, sobru , dar fermecator.
MargaretThatcer, stralucitoare, are un aer invincibil. Regina troneza mareata, cu un zambet care impune respect.
Femei celebre, prin gratie si prin frumusete, barbati, care au schimbat soarta lumii ,se lasa atinsi de milioane de vizitatori, unii admirati, altii huliti.
Sherlock Holmes si , undeva, mai departe si Dracula , inspaimantator, mai mult simbol de legenda , amintesc de povestile ingrozitoare ale unui trecut aventuros.

Un spectacol al lumii pentru lume , o forma originala de reprezentare a trecerii efemere pe care o au , pana la urma, toti-printi , staruri , bogati si saraci , asa mi s-a parut aceasta parte a muzeului.

A urmat o incercare ceva mai dificila- intr-un fel de labirint , cu tot felul de capcane , apareau din loc in loc , indivizi mascati, simuland diverse personaje malefice , insotindu-si aparitia cu strigate si sarituri in spatele , la gatul sau in alte parti ale corpului vizitatorilor. Am scapat teafara si nevatamata.
Dupa drumul asta , care parea ca nu se mai sfarseste , odiseea s-a terminat in modul cel mai frumos cu putinta . Am urcat in niste mini- taxiuri , care ne-au plimbat intr-un fel de spirala , de o parte si de alta aparand statui, tot din ceara ,in marime naturala, ale diverselor celebritati, din lumea literara, artistica, stiintifica engleza sau scene din cultura , civilizatia si tehnica autohtona.
A fost magnific.
In costul biletelor cumparate pe internet, niste negrese simpatice ne-au facut , din ceara, mana proprie.
Asa am adus , cu cea mai mare grija, pana acasa , mana mea, verde, pentru ca verdele este culoarea mea prefarata.
Am mai avut ceva timp sa facem inca un drum pana in piata Galeriei Nationale, unde este montata o scena uriasa, pe care tot felul de organizatii, membri ai diverselor culte si orientari prezinta spectacole, isi sustin ideile, intr-un mod pasnic. Apoi marsaluiesc in ordine, purtand flori, esarfe, tricouri reprezentative. O atmosfera plina de culoare, de muzica , de viata.
Ne-am incheiat seara destiul de tarziu, pentru ca ultima parte a zilei am dedicat-o cumparaturilor.Aveam in minte rochiile englezesti vazute prin filme, croielile elegante ale secolului trecut.Realitatea, la Londra, ca si in alte mari orase, este alta.
Am fost in cel mai elegant si costisitor magazin,"Harrods", de unde fiul meu si-a cumparat o camasa.

A trebuit sa ma gandesc la daruri pentru mari si mai ales pentru cei mici, la preturi rezonabile. Mi s-au oferit tot felul de suveniruri . Seara , rupti de oboseala, am ajuns , pe o ploaie deasa si rece, acasa.

Dupa o noapte cam scurta, am simtit o mare parere de rau, ca trebuie sa trec din nou, prin durerea despartirii .
Am fotografiat, pe ascuns, multe coltisoare din casa fiului lui, mi-am pregatit geamantanul si impreuna am plecat la metrou.
Dupa aproape doua ore de mers , am ajus aproape de aeroport. Privind pe fereastra , am fost, cumva, dezamagita de maroniul murdar al caselor. Peisaj auster.Fara flori, doar putina verdeata.Poate ca a fost de vina starea mea de tristete;sau chiar asa arata aceasta parte a Londrei periferice.

Am simtit cum mi se strange inima, dupa ce am trecut formalitatile de rigoare, vazandu-mi fiul indepartandu-se, in timp ce eu ma indreptam catre una dintre imensele sali de asteptare.

La 23,30, ora noastra, m-am intalnit in Otopeni cu celalalt fiu , care m-a dus acasa.