dimensiunea ascunsă a sublimului

De ieri, blogspot a fost în curățenie generală.
Mi-a șters niște însemnări  fierbinți, însăilate imediat după concertul care  a dat serii trecute acel farmec uluitor, pe care, sunt sigură că nu voi mai avea prilejul să-l retrăiesc vreodată. 
Sunt  zile , seri, clipe în existența noastră,   cărora le simți strălucirea unică.

 Încerc să-mi reașez impresiile lăsate de sunetele, mai presus de orice închipuire,  ale arcușului viorii Stradivarius.
Timp de aproape două ore, ALEXANDRU TOMESCU a hipnotizat parcă publicul,   care a umplut până  la refuz sala mare a CS.

Un regal-Paganini- înger sau demon, cele 24 de  capricii dedicate artiștilor:

Andante, Moderato, Sostenuto, Maestuoso, Agitato, Lento, Posato, Catedrala, Vânătoarea- Flautul și cornul, Vivace( Furia), Canzonetta, 8-urile, Râsul diavolului, Fanfara, Spiridușii, Exorcizarea, Octavele nebunești,Cornul de poștalion, Ciocănitoarea, Cimpoiul, Amoroso( mi-a plăcut cel mai mult), Marcato, Trompeta care anunță finalul, Quasi Presto.
Îl mai  văzusem și-l mai ascultasem în aceeași sală,  de două ori,  pe Alexandru Tomescu.

Aseară a fost Uriaș!
Nu doar  pentru că a cântat contopindu-se cu muzica, fără partituri, răsplătit cu aplauze și ovaționat cu respectul cuvenit unui rege al arcușului.

 A fost și acel ceva,  care dă clipei magie- pe un ecran uriaș, în sala cufundată în semiobscuritate, ca-ntr-o oglindă, chipul artistului  se profila maiestuos, sugerând  demonii creatorului Paganini, boala, suferința, încleștările, zbuciumul, deznădejdea.
O călătorie inițiatică prin meandrele sufletului genial , dar și în timp și spațiu.
Pe neobservate, sunetele magice s-au mutat în atelierele,  unde mâini drăgăstoase scot din lemn special viorile Stradivarius. 
Se profilau,   adiind mângâietor,  păduri colosale, arbori sărutând  norii, perdele de verde,  scăldate în albastrul  infinit al cerului. 
Peste ele, muzica , în curgere  magică//
-De ce trăiești?

-Ca să mă bucur de viață, fie că sunt pe scenă, fie în afara ei și  ca să îi fac pe  alții să se bucure.

-Magie, vrăji, ce gust au pentru tine?

-Cred  că nu poți să activezi în acest domeniu dacă nu crezi, fie și puțin de tot, în magie, în puterile tale magice sau în cele ale muzicii. Îmi place să-mi imaginez  că fracul, în clipa în care îl îmbrac, e ca o haină fermecată ce îmi permite lucruri altminteri inaccsebile. E o fărâmă de adevăr aici. Și atât  e suficient ca să  poți începe o poveste, pe scenă. Cântând  zilele acestea integrala Capriciilor de Paganini am simțit ceva neobișnuit: pe parcurs, în loc să obosesc, câștigam în forțe! Ca și cum  o energie închisă în muzica lui mi s-ar fi transmis. Cântând  capriciile unul după altul intrasem în altă dimensiune , muzica avea alt gust, eu eram parcă altul, mă simțeam de neoprit!

Clar- e ceva vrăjitoresc la mijloc!

Alexandru Tomescu, luat la întrebări de Eugen Istodor.//
Îmi cer scuze pentru calitatea fotografiilor, am vrut să am o mărturie a momentului, deși  n-am reușit mare lucru.
p.s.  nu ratați concertul!