la ceas oprit...
A țâșnit fulgerător.
Ca un miracol.
Din fabuloasa catedrală a Mălinilor ninși blând .
În basm de ursitoare.
Bune și rele.
S-a înălțat , în plină zi de iarnă . 2 decembrie. 1935.
A crescut ca un Făt- Frumos. În 21 de ani, cât să umple mii de inimi.
Cu dragoste.
Speranțe.
Cu „Primele iubiri”.
A ars .
Până la capăt.
Într-un alt decembrie, 22, în 1956, Albatrosul s-a așezat printre aștri.
În lumea lui.
Învins de
"Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit
Pasarea cu clonț de rubin.
Iar mâine/
Puii păsării cu clonț de rubin
Ciugulind prin țărână
Vor găsi poate
urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.