Tăcută, pădurea primește printre pleoape mănunchiuri străvezii. Tresăriri de gene metalice, murmur din depărtări, sunete abia perceptibile,indescifrabile forme despicând zarea, migrări de nuanțe,simplă, sfântă solemnitate!
Nimic nu poate fi mai frumos!
Culorile calde ale cerului imbratiseaza goliciunea copacilor.Doar siluetele locuintelor nu la pasa...
RăspundețiȘtergereSeara frumoasa!
Apusul în pădure are un anume farmec, Angi! indiferent de anotimp.
ȘtergereSe îndură greu soarele să plece la culcare...
Iar ai reuşit să prinzi o stare inefabilă în imagini şi cuvinte... Frumuseţea apusului stă şi în ochii privitoarei.
RăspundețiȘtergereDraga mea Zvârlugă, ador deopotrivă apusul și răsăritul soarelui- lumea , pădurea, mai ales, trăiesc altfel momentele astea. Și de ce să nu recunosc, eu însămi sunt, de fiecare dată alta! Simt, în felul meu, cum lumina și întunericul se îmbrățișează!
ȘtergereInedit spectacol!
Devãratã Lumonã
RăspundețiȘtergere??
RăspundețiȘtergere